Boala vacii nebune - rezultatele căutării

https://youtu.be/oUtW7Y5Tfxc Introducere În articolele anterioare: O soluție pentru 7 probleme, se poate?, Rezultatele și beneficiile personale de pe urma primei aplicări a tratamentului, Cum a decurs...

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Ziua de odihnă este vinerea.Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah și sunt atațașați de toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Avraam, Iosif, Moise, Isa ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran. Ei cred, deasemenea, în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor, pentru a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, reprezintă aproximativ 10-20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 - 1,65 miliarde de adepți sau 22 - 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume.Islamizarea Europei între utopie și realitate. [Cel mai mare pericol pentru Uniunea Europeană îl reprezintă nu eventualele crize financiare sau sociale, ci imigraţia şi metamorfozele demografice, un pericol care fusese practic neglijat în zorii creării proiectului european. Iniţial, regimul liber de circulaţie, comunicarea tot mai strânsă dintre europeni, spaţiul demografic accesibil pentru populare creaseră pentru o bună perioadă de timp impresia că vechile reflexe naţionaliste dispar, stingându-se odată cu ele şi necesitatea permanentei autoafirmări şi revendicări identitare. În paralel, asimilarea imigranţilor din fostele colonii, care nu-şi ascundeau dorinţa de a deveni europeni, părea să fie un proces simplu şi firesc de realizat. În anii 60-70, Europa reprezenta un spaţiu foarte ospitalier în plan demografic, potrivit pentru a fi populat cu imigranţi, deoarece existau destule locuri de muncă şi suficiente oportunităţi pentru asimilare lejeră sau pentru crearea propriilor nuclee etno-culturale. Multiculturalismul părea a fi perfect pentru Europa, bine mulat pe noile concepţii privind coexistenţa etnică, toleranţă, drepturile omului şi celebrarea diversităţii. Nimic nu prevestea criza demografică şi identitară de peste câteva decenii, iar cei care îndrăzneau să atenţioneze asupra unui eventual pericol erau catalogaţi imediat drept rasişti înapoiaţi şi reacţionari şi erau marginalizaţi de mediul politic şi academic. De exemplu, politicianul britanic conservator Enoch Powell, care a rostit în 1968 un celebru discurs, întitulat „Râurile de sânge” („Rivers of Blood”), despre pericolul politicilor de înlesnire a imigraţiei, prin care, în opinia lui Powell, Marea Britanie îşi pregăteşte în mod inconştient suicidul identitar pe termen lung, a fost atunci învinuit de rasism şi i-a fost practic declinată cariera politică şi publică. De parcă oficialii britanici ar fi uitat despre aserţiunea lui Winston Churchill că „amestecul de populaţii… creează nesfârşite probleme”. Neagu Djuvara]. [„Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat. Vin în America cu o misiune. Nu este totul bine în lumea veche. Cca 54 milioane de musulmani traiesc în Europa! În urmatorii 12 ani, 25% din populatia Europei va fi musulmana. Islamul nu este o religie, este o ideologie politica care stabileste reguli precise pentru societatea si viata fiecarei persoane. Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist. S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Aceasta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însăşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supra-vieţuire a Vestuilui. Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică. Dragi prieteni, libertatea este cea mai preţioasă dintre cadouri. Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oameni care au luptat pentru ea cu viaţa lor. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasăşi a căror amintire noi o preţuim. Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei. Noi putem doar preda această libertate greu obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă. Noi nu putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii (conducători religioşi musulmani - nota mea). Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu ne putem risipi libertăţile. Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a opri această inconstienta unor politicieni de-ai nostri, pentru ca să nu ajungem ca islamul sa distruga lumea aceasta liberă pe care noi o cunoaştem.". Geert Wilders]. Adevărul este cu totul altul și în, cu totul, altă parte. (Islamizarea Europei între utopie și realitate. Multiculturalismul o consecință inevitabilă dar pozitivă a mondializării. Vezi Comentariul Autorului din articol). Toți cei care nu cunosc aceste texte susțin (greșit) că violența și fanatismul în Islam provin direct din textele sfinte ale acestuia (Coran & Sunnah) și nu din nebunia islamiștilor radicalizați și manipulați, care nu fac altceva decât să le respecte cu sfințenie ca pe niște cuvinte ale Domnului (cu ceva mai multă fidelitate decât creștinii). Ei consideră, în acest context, deasemenea, că Războiul Sfânt (asociat, greșit cu Jihadul) ar fi o „datorie″ sacră și singurul mijloc (considerat normal și pur!) de a transmite (și împărtăși) mesajul lui Allah. De altfel, interpretarea textelor sfinte (sacre), în măsură în care ele sunt interpretabile, este înrădăcinată de secole în Islam. În fond, cele două surse de drept musulman, Coranul și Sunnah, au fost completate încă din primele secole de către acesta prin „efortul de interpretare ale textelor sfinte″ desemnat prin termenul arab: „Idjtihad″. Această interpretare corespunde unei perioade de mare dinamism intelectual care se va întinde până în secolul X, când practic, asistăm la închiderea acestuia. În ceea ce privește migrația musulmanilor în teritoriile nemusulmane, conform dușmanilor acestuia, ar fi o strategie de „cucerire″ cu scopul de a face cunoscut (răspândi) Islamul pentru pregătirea „(D)jihad″-ului și transformarea „puțin câte puțin″ (de manieră progresivă), a culturii țării ospitaliere, în „Shariah″ (Şharia, Shari’a), lege islamică (care acoperă toate aspectele vieții, de la guvernare și relații externe până la viața de zi cu zi a individului și a comunității) având la baza Coranul. Conform ideologiei celor care se opun „islamizării Europei″, într-o prima fază, musulmanii se organizează într-o structura de „comunitate″ din cea de „minoritate″ și își impun punctul lor de vedere (conform Drepturilor fundamentale ale Omului) în privința practicilor religioase : lăcășuri de rugăciuni (Moschee), crearea de școli coranice, biblioteci (cu lucrări ăn limba arabă, specifice gândirii islamice, promovării Coranului, etc.), învățământul în limba arabă și a limbii arabe, etc. (ceea ce cel puțin la prima vedere, pare a fi chiar „rezonabil″). Moscheele devin astfel centrul tuturor activităților comunitățiilor, ale căror scop principal ar consista în primirea noilor sosiți, o etapă în care „nemusulmanii″ (creștinii) nu și-ar da seama de pericol, pentru că în percepția lor Moscheea este un loc de rugăciune ca, de altfel, și Biserica (Catolică, Evanghelică, Luțerna, Ortodoxă, Reformată, Protestantă, Baptistă, etc.) După ce comunitățile sunt bine organizate și sudate, procesul ar întra în cea de-a două fază, pregătirea Djihad (Jihad)-ului pentru a impune Shari’a (Șaria). Coranul, cartea sfântă a Islamului (în care cetățenia nu există, însă comunitatea este extrem de importantă !) nu este ca Biblia sau Evanghelia, o „narațiune″, dar mai exact el ar fi „textul″ (mesajul !) lui Allah transmis prin intermediul lui Djibril lui Mahomet (Mahomed), motiv pentru care el nu ar putea fi nici criticat și nici adaptat, fiind „invariabil în timp și spațiu ″, care interzice unui musulman convertirea sa la o altă religie (sub rezerva condamnării lui la moarte !), ceea ce explică și faptul că țările musulmane colonizate niciodată nu s-au convertit la Creștinism. Printre cele 17 păcate capitale ale Islamului (care interzice, printre altele, cu desăvârșire și separarea dintre religie și celelalte aspecte ale vieții sociale), neîncrederea (lipsa de loialitate), este mult mai gravă decât crima sau furtul. În continuare, în cadrul acestui proces complex de „islamizare″ a Europeoi, codul vestimentar devine din ce în ce mai mult distinctiv. „Hidjab″ (Hijab - „toate tipurile de văl plasate în fața unei ființe sau a unui obiect pentru a le ascunde vederii sau a le izola”), este înlocuit cu „Niqab″ (văl integral, care acoperă complet fața, mai puțin, eventual, ochii) în locurile publice, pentru ca ulterior, să aibă loc abolirea mixității sociale în aceste locuri. Mai târziu, această mixitate urmează a fi abolită și între bărbați și femei (musulmani) și și va vea ca efect separarea comunității musulmane de celelalte comunități, „nemusulmane”, în cadrul căreia, membrii săi vor impune cu strictețe Chari’a (Şharia), inclusiv, codul vestimentar, codul alimentar, precum și al relațiilor interpersonale din afară comunității, etc. Datorită expansiunii lor demografice, moscheele, școlile, cluburile, precum și organizațiile lor s-ar înmulți cvasiexponențial, iar doctina lor „taqiya″ (taqiyya sau takia, o practică care consistă în disimularea strategică a aparteneței la un grup religios, respectiv, în a practica în secret  propria religiefără a fi persecutat), capătă din ce în ce mai multă importantă în cadrul societaății civile, ceea ce, în timp, le va permite să modifice în profunzime cultur și civilizația țării ospitaliere. Majoritatea celor care sunt dușmani ai islamului (cea de-a doua religie europeană, de-altfel), susțin că musulmanii ar forma o comunitate de peste un miliard de locuitori (cca 1,57 de miliarde, conform centrului de recherche independent Pew Research Center), deci, aproape ¼ din populația planetei, ceea ce pare a fi impresionant, cel puțin, în raport cu populația Europei Occidentale și a Americii de Nord, fiind comparabilă cu a celor mai populate țări din lume: China sau India, respectiv ansamblul țărilor occidentale civilizate (Europa Occidentală, America de Nord, Japonia, Australia, Nouă Zeelandă, Israelul) și Federația Rusă (fosta URSS), la un loc. Aproape 2/3 din populația musulmană trăiește în Asia, iar 1/5 în Orientul Mijlociu sau în Africa Nord. Două dintre statele lumii cu cea mai mare populație musulmană, Indonezia (cca 237 milioane de persoane, reprezentând cca 88% din populația țării – 267 milioane de locuitori) concentrează peste 15% din populația musulmană a lumii și Nigeria („gigantul Africii″ - prima putere economică a continentului african, cu o populație de cca 214 milioane de locuitori, din care aproape ½ sunt musulmani m- peste 110 milioane de persoane, iar cealaltă jumătate, creștini - cca 40% și 10% alte religii), sunt mult mai mici decât SUA (cca 330 de milioane de locuitori, dintre care 76,3% sunt albi, 13,4% de culoare, 5,9% asiatici dar numai 1,3% nativi american). O mare concentrație a populației musulmane întâlnim (din care 88-90% sunt suniți, iar 12-13% șiiți) și în Pakistan (cu o poluație de cca 215 milioane de locuitori, cu o concentrație de cca 96,28% de musulmani) dar și India (cu o populție de cca 1,4 miliarde de locuitori, cu o polulație musulmană de cca de 14,2%, adică, cca 198 milioane de persoane). Dacă în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cea mai mare populație musulmană are Egiptul (cca 104 milioane de locuitori, cu o populație musulmană de sunită de cca 95 %, aflată sub autoritatea șeicului de la moscheea Al Azhar), în Africa subsahariană, populația musulmană domină în Nigeria.

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/simpozionul-cu-tema-sistemele-juridic-economic-si-administrativ-componente-fundamentale-ale-unor-societati-bazate-pe-respectarea-drepturilor-omului-editia-a-iii-a-craiova-invitatie-la-z/ Astăzi, 10 decembrie 2023, când se împlinesc 75 de ani de la Declarația Universală a Omului, am avut onoarea de a organiza o solemnă...