AI elimină joburile de junior. România continuă să pregătească absolvenți exact pentru sarcinile deja automatizate – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr. Victor Iancu (consultant în strategie și transformare de business, Director – Consultanță KPMG în Romania)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Angajările tinerilor cu vârste între 22 și 25 de ani au scăzut cu aproximativ 13% în profesiile cel mai expuse inteligenței artificiale, arată un studiu Stanford din 2025. Angajații mai în vârstă, din aceleași profesii, au fost mult mai puțin afectați. În timp ce pozițiile de debut se împuținează, universitățile românești continuă să pregătească studenții pentru rezumate, referate, prezentări și lucrări standardizate, tocmai activitățile pe care AI le execută deja mai rapid și mai ieftin.
Inteligența artificială nu desființează deocamdată profesii întregi, ci automatizează exact sarcinile prin care absolvenții intrau pe piața muncii și învățau o meserie: cercetarea preliminară, analiza de date, redactarea documentelor standard, realizarea prezentărilor, construirea modelelor financiare de bază sau scrierea codului după specificații clare. Problema nu este doar că dispar anumite tipuri de muncă.Dispare și etapa de ucenicie prin care un debutant acumula experiență, învăța să recunoască o greșeală și ajungea, în timp, să ia decizii singur. Discernământul pe care angajatorii îl cer acum unui absolvent se forma tocmai prin munca pe care AI începe să o preia.
Prima treaptă a carierei începe să dispară
Datele internaționale indică deja o schimbare semnificativă. Pe lângă studiul Stanford, o cercetare realizată la Harvardarată că firmele care adoptă activ inteligența artificială și-au redus angajările de juniori cu aproximativ o cincime, în timp ce recrutarea profesioniștilor cu experiență a continuat să crească. Tendința este vizibilă mai ales în tehnologie. Angajările de absolvenți în marile companii din domeniu au scăzut cu peste 50% față de 2019, iar tinerii aflați la început de carieră reprezintă aproximativ 7% din noile recrutări Big Tech, comparativ cu 15% înainte de pandemie, potrivit SignalFire. Din ianuarie 2024, numărul pozițiilor entry-level a scăzut cu 29%, conform Randstad.
Fenomenul nu este limitat la Statele Unite. În Marea Britanie, recrutarea absolvenților a înregistrat în 2024–2025 prima scădere de după pandemie, iar în Europa ponderea rolurilor de început de carieră a coborât la minime istorice. În același timp, cererea pentru competențe legate de inteligența artificială crește. Anunțurile de angajare care solicită astfel de abilități s-au dublat între 2023 și 2025. O ușă se închide și alta se deschide. Întrebarea este pentru care dintre ele își pregătește România absolvenții.
AI nu produce încă o apocalipsă a locurilor de muncă. Produce un deficit de experiență. La nivelul întregii economii, cercetările nu indică deocamdată o distrugere masivă a locurilor de muncă.Budget Lab de la Yale nu a identificat o modificare majoră a structurii ocupaționale americane în primele 33 de luni de la lansarea ChatGPT. Un studiu danez a găsit efecte reduse asupra salariilor și orelor lucrate, iar economistul Daron Acemogluestimează că beneficiile de productivitate produse de AI vor fi, cel puțin pe termen scurt, moderate. Situația debutanților este însă diferită.
Chiar și World Economic Forum, care estimează un câștig net de 78 de milioane de locuri de muncă până în 2030, consideră problema absolvenților suficient de serioasă pentru a-i dedica analize speciale. În profesiile afectate de AI, 72% dintre anunțurile de angajare solicită deja competențe de management, iar peste jumătate cer abilități sociale, emoționale și digitale, potrivit OCDE.Cu alte cuvinte, debutantului i se cer încă din prima zi calități asociate până recent unui angajat cu experiență. Fenomenul a primit deja un nume: „deficitul de experiență”. Angajatorii caută judecată profesională, capacitatea de a lucra cu situații ambigue și discernământ. Numai că aceste abilități se formau, până acum, după câțiva ani de muncă de rutină. Exact munca pe care AI o automatizează.
Universitățile pregătesc studenții pentru ceea ce AI face deja.
Aici apare ruptura în sistemul românesc de educație. Universitățile continuă, în mare parte, să folosească aceleași metode de predare și evaluare de acum două decenii. Practica este adesea bifată formal, iar inteligența artificială este tratată mai ales ca instrument de copiat, nu ca instrument de lucru care trebuie înțeles, verificat și folosit critic. Studenții sunt evaluați prin rezumate, referate, prezentări, modele financiare standard sau cod scris după șablon. Pregătim excelență în executarea unor sarcini care au devenit aproape gratuite. Problema poate fi observată în cel puțin trei domenii.
Absolventul de drept
Primii ani ai unui tânăr jurist însemnau cercetare, revizuire de documente, redactarea unor clauzestandard și pregătirea materialelor preliminare. Acestea sunt printre activitățile pe care modelele lingvistice le pot executa deja foarte bine. Angajatorul nu mai este dispus să plătească doar pentru cineva care produce un document standard. Va plăti pentru cel care poate verifica rezultatul AI, identifica o eroare de interpretare și înțelege consecințele juridice ale unei recomandări. Facultățile de Drept trebuie să introducă folosirea critică a instrumentelor AI, procese simulate, stagii reale și interacțiune directă cu spețe și clienți. Judecata juridică nu se formează prin reproducerea teoriei, ci în situații în care o decizie are consecințe.
Absolventul de studii economice sau de business
Slide-urile, analizele preliminare de piață, memo-urile și modelele financiare de bază, adică o mare parte din activitatea clasică a unui analist junior, pot fi generate acum în câteva secunde. Un debutant care pregătește în patru ore o prezentare corectă concurează cu un instrument care o produce aproape instantaneu.Valoarea se mută în afara livrabilului: către formularea întrebării corecte, înțelegerea unei industrii, relația cu clientul, judecata comercială și capacitatea de a susține un punct de vedere. Pentru acest absolvent, diploma trebuie completată cu experiență practică: un proiect antreprenorial, un proiect cu miză reală, cunoașterea aprofundată a unei industrii și capacitatea de a folosi AI nu doar pentru a genera conținut, ci pentru a analiza, compara și lua decizii.
Absolventul de Politehnică
Cazul inginerilor pare, la prima vedere, mai puțin vulnerabil. Datele arată însă că unele dintre cele mai mari scăderi ale angajărilor de juniori apar chiar în industria software. Scrierea codului după specificații clare, corectarea bug-urilor simple și realizarea testelor unitare sunt activități pe care asistenții AI le pot executa rapid. Angajatorii caută deja un alt tip de debutant: unul care poate descompune o problemă ambiguă, proiecta un sistem, înțelege arhitectura tehnică și identifica o eroare subtilă într-un cod generat automat. Soluția nu este renunțarea la fundamente, ci aprofundarea lor:structuri de date, sisteme, rețele, arhitectură și proiecte implementate integral. Un inginer trebuie să înțeleagă de ce funcționează un sistem, nu doar să producă o bucată de cod care pare să funcționeze.
România are nevoie de o nouă poartă de intrare în profesii.
AI automatizează sarcinile de început de carieră care reprezentau, în realitate, terenul de antrenament al profesioniștilor. Aceasta este adevărata criză. Nu faptul că inteligența artificială va elimina toate joburile, ci faptul că poate elimina traseul prin care un debutant ajungea să ocupe, în timp, un rol senior. Absolvenții care vor reușinu vor fi cei care încearcă să concureze cu algoritmii la viteza de redactare sau procesare,ci cei care dezvoltă ceea ce aceștia nu pot oferi:gândire critică, responsabilitate, capacitatea de a lucra cu oameni și situații ambigue, precum și puncte de vedere formate în contexte cu mize reale.Niciuna dintre aceste calități nu este predată sistematic în universitățile românești. România nu are nevoie de încă o strategie stufoasă. Are nevoie de câteva schimbări concrete:
integrarea explicită a instrumentelor AI în predare și evaluare, în locul unor interdicții imposibil de aplicat
stagii de practică reale,cu responsabilități, obiective și rezultate măsurabile
implicarea angajatorilorîn proiectarea ultimilor ani de studiu;
evaluări care testează judecata, argumentarea și rezolvarea problemelor, nu reproducerea informației.
Generații întregi au învățat meseria la locul de muncă
Acum, tocmai munca prin care începea acest proces dispare. Dacă universitățile și angajatorii nu construiesc împreună o nouă formă de ucenicie, România riscă să producă o generație calificată pe hârtie, dar fără acces real la experiența cerută de piață. Problema nu este că AI va elimina toate profesiile.Problema este că elimină poarta prin care tinerii accesau aceste profesii. Iar această poartă trebuie reconstruită înainte ca o întreagă generație să rămână blocată în fața ei. Dr. Victor Iancu, consultant în strategie și transformare de business (doctor în economie, cu peste 20 de ani de experiență în proiecte de creștere și redesign de model de afaceri în România, Europa și Orientul Mijlociu, fost Partener în EY-Parthenonși KPMG)
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.