Acasă Literatură (proză, critică literară) „Am iubit viața la fiecare iubire”…Sărmană inimă, de-ai fi din piatră! (Corespondentă...

„Am iubit viața la fiecare iubire”…Sărmană inimă, de-ai fi din piatră! (Corespondentă de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)

Cristina Barbu

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are: 
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” Maica Tereza

Într-o zi, ascunzându-ne prin mărăcinişul din curtea grădiniţei din faţă, un băiat m-a luat de mână şi mi-a spus că mă iubeşte. Era blond, cu bucle, cu ochii albaştri, senini, Ovidiu îl chema şi bătea soarele în cârlionţii lui făcându-i să pară de aur şi când eu pierdută nu ştiam ce trebuie să spun, m-a sărutat pe obrajii roşii ca para focului şi a fugit. Ce-am iubit viaţa atunci! Aveam cam zece ani şi eram convinsă că voi fi mireasa lui, păi, nu? Era doar primul băiat care-mi declara iubirea. Au urmat zile în care continuam să ne jucăm, dar nu ne uitam unul la altul şi când din întâmplare ne pomeneam faţă în faţă, ne înroşeam şi ne fâstâceam şi fugeam copleşiţi de emoţii, nimic nu mai era ca înainte, stăteam, ne uitam, nu ştiam cum să trecem mai departe. Într-o zi, i-am spus: „auzi, ştii ce, nu vreau să mă mărit cu tine! Hai să fim prieteni!” şi el cu nişte ochi uriaşi, umeziţi de lacrimi, dezamăgit în visele lui, dar uşurat de  soluţia mult prea uşoară a tuturor problemelor noastre. Am rămas ani de zile cei mai buni prieteni, până când părinţii lui s-au despărţit şi a plecat cu tot cu viaţă în alt colţ al lumii, am plâns, a plecat primul meu sărut, candid ca un crin, dar iubeam prea mult viaţa şi am uitat.

Când am crescut, eram prin clasa a 10-a, învăţasem de la colege să-mi scurtez sarafanul şi-l cambrasem uşor pe mijloc, eram la vremea când şi un prosop de bucătărie dacă puneam pe mine, se aşeza pe formele de abia iţite şi-mi stătea bine. Plecasem de la liceu şi în faţa primăriei, un băiat subţirel şi fragil ca un firicel de trestie a ridicat ochii rămaşi prea mult pe genunchii mei (Doamne, ce ravagii făceam cu sarafanul ridicat puţin mai mult şi strâns în curea!) şi a zâmbit şi când privirile ni s-au întâlnit, nu a mai zâmbit, a devenit brusc serios, prea serios, prea atent, prea fix. Am trecut mai departe, conştientă, sigură că mă urmăreşte cu privirea, pentru prima oară sigură că cineva mă urmăreşte cu privirea, pentru prima oară cu inima bubuind, rămasă undeva, mult în urmă, dar prea speriată să mă întorc. A doua zi, era în acelaşi loc şi eu nu mă puteam uita la el, simţeam că-mi fuge inima în ochi. Obrajii şi urechile şi eu ardeam cu totul, luasem foc şi respiram mult prea repede, mult prea des. A treia zi, l-am rugat pe un văr care stătea la noi pe perioada liceului, să-mi dea ochelarii lui de soare. N-a vrut, dar dimineaţa când am plecat de acasă, i-am agăţat din mers, mai bine riscam o scatoalcă din partea lui, decât să vadă el, băiatul ca trestia că ochii mei ard. Aşa a continuat tot anul până în vară, el mă aştepta cuminte pe trotuar, eu treceam şi uneori, când îmi făceam curaj, întorceam capul, speriată de efemerul fiecărei clipe, dar de cele mai multe ori, nu mă uitam la el, de fiecare dată, îmi promiteam că mâine, cu siguranţă mâine mă voi uita în ochii lui, fix şi el va vedea cât îmi place, dar în fiecare seară mă regăseam singură, speriată, lipsită de orice curaj. A doua zi treceam iar pe lângă el, fără să întorc capul, nici o secundă nu mă gândeam că el ar putea crede din asta că nu-l plac, dar la un moment dat aşa a crezut, a plecat în armată, lăsându-mi o scrisoare la prietena mea, cea cu care treceam mereu prin faţa lui, dar nu atât de prietenă să-i spun că-mi plăcea atât de mult acel băiat ca trestia, firav şi delicat. Poate că dacă îi spuneam povestea inimii mele, ea i-ar fi spus când ar fi primit scrisoarea, poate că dacă aş fi avut mai mult, curaj, poate că dacă ar fi avut mai mult curaj, poate că dacă nu ar fi plecat în armată, poate că, poate că… Și acum mă întreb cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi întors capul odată în plus, dacă i-aş fi zâmbit odată, dacă nu-i luam mereu ochelarii de soare ai vărului, dacă ar fi ştiut să citească mai adânc, dacă aş fi ştiut să citesc mai adânc. După câtva timp, am iubit iar viaţa şi am uitat

Am crescut şi am iubit fiecare clipă din creştere, au apărut întrebările, îndoielile, însingurările, dar au apărut şi răspunsurile, certitudinile şi revelaţiile, descoperirile. Am avut puţini munţi în viaţă şi multe, multe pajiști cu flori, cu fluturi albaştri zbenguindu-se în soare, cu râuri străbătute de peşti aurii, dar uneori, nu am găsit răspunsurile potrivite la unele întrebări, sau n-am ştiut eu să întreb, am crescut şi am încercat să-mi împachetez viaţa în cutia potrivită şi să o înfăşor cu o panglică roşie, uriaşă, să mi-o fac cadou. Iubiri s-au rostogolit una după alta, unele doar în gândurile mele, altele reale, unele mai mature, altele de-a dreptul copilăreşti, am iubit fiecare clipă din ele. Au apărut examenele, grijile, de început de viață şi apoi din ce în ce mai presante, am crescut, m-am maturizat şi am iubit maturitatea mea, am încercat să nu uit de copilărie, am încercat să nu-mi uit visele, să nu le amestec cu îngrijorările, iluziile să nu le combin cu deziluziile, am încercat să nu uit ce înseamnă „te iubesc!”, am înţeles dintotdeauna valoarea acestor două cuvinte, cu tot ce aduc cu ele şi am înţeles că nu trebuie să le rostesc în timp ce mă gândesc că am de făcut o analiză în laborator, sau mai ştiu eu în ce situaţie, într-o clipă banală a vieții, am făcut dragoste, lăsându-mă doar în voia dragostei, fără să mă gândesc că am maşina de spălat plină şi că tavanul este murdar, am încercat să ies din banal, m-am schimbat şi ştiu că m-am schimbat, mi-am schimbat visele, iluziile, gândurile şi încerc să nu mă gândesc dacă este bine sau este rău, mă spăl pe faţă dimineaţa, îmi fac ochii cu creionul şi vreau să mă gândesc la asta, fac orice lucru banal, fără să mă gândesc cât este de banal, să nu fac nimic, nici cel mai mic gest din reflex şi chiar dacă viaţa mea a devenit un carusel, vreau să mă opresc să respir, să simt chiar şi ameţeala. Vreau să simt poienile cu flori, dar şi dealurile, vreau să pipăi obstacolele, să miros provocările, vreau să am orgolii, vreau să nu am orgolii, vreau cale lungă şi vreau să simt fiecare fir de pietriş. Viaţa nu este un bun şi atât, viaţa este viaţă, uneori nu ştiu să o gestionez, mă copleşeşte, mă depăşeşte, dar şi aşa vreau să o simt, se poate opri oricând şi nu vreau să simt că a trecut şi să-mi pară rău. Nu vreau să mă uit într-o dimineaţă în oglindă şi să văd un chip schiminosit de furie, de regrete, de amăreală. Viaţa nu este strada pe care o traversez cu gândul aiurea, semaforul la care aștept să se facă verde, nu este rata la bancă, nu este placa de faianţă căzută la baie, nu este coada la supermarket în aşteptarea unui discount la tigăile de Mediaş, nu este „asta e viaţa!”, şi abandonezi totul ca mască a resemnării sau a neputinţei. Viaţa e viaţă şi o iubesc în fiecare clipă cu tot ce-mi aduce, iubesc viaţa şi vreau să trec asta în testamentul meu, în  moștenirea ce o las, în declaraţia mea de avere, în planul de carieră făcut pentru directorul de la cercetare, în planul meu de viaţă şi nu vreau să fie nimic banal…

Aproape a venit primăvara, dintotdeauna am avut sentimentul că dacă nu simt primăvara, nu voi simţi nimic, deci trebuie să trăiesc primăvara, trebuie să simt şi speranţa şi toată beţia de culori şi arome care începe, şi da, trebuie să simt şi durere, fără durere, măcar din când în când, nu trăiesc, dacă nu trăiesc acum, nu voi trăi nici vara, nici toamna, iar iarna, probabil voi fi îngheţată cu totul ca să mai simt ceva. Primăvara nu înnăbuş niciun sentiment, las totul să iasă la mal, uneori, speranţa e doar iluzie, da, ştiu, dar las speranţa să se nască în mine, să fie iluzie, să aducă durere, să aducă viaţă, nu vreau să ţin hăţurile în mâna mea, nu acum, la iarnă, vreau să închid ochii, să mă las pe spate şi să trăiesc.

În urmă cu câteva zile, m-am întâlnit cu Valentin, acel Valentin de demult, din timpuri de care nici nu-mi aduc aminte. Cândva, l-am iubit şi apoi, brusc, am înţeles că nu era el, era cineva închipuit de mine, Valentin cel adevărat era altfel. Mulţi ani nu l-am văzut, apoi m-a căutat, uitase totul. După ani, a început să lege chipurile celor din jur, întâmplări, iubiri, iluzii, deziluzii, dar timpi nesfârșiți din viaţa lui rămâneau goi, nu reuşea să-i mobileze cu nicio amintire. M-a căutat. Voia să umple golurile. Viața lui pare o telenovelă, dar nu este. Este povestea vieţii unui om aproape uitat. Acum mi-e drag. Am ţinut legătura ultimul an, povestindu-ne la telefon, aducându-ne aminte, învăţând să fim prieteni. L-am căutat, voiam să stau de vorbă cu cineva, eram avidă de comunicare, nu pot să spun nimănui meandrele din viaţa mea, pot să vorbesc despre copiii mei, pot să vorbesc despre serviciu cu prietenii, despre colegi, dar niciodată până acum nu am putut să vorbesc despre ce simt. Uneori, când trăia Carmen scriam. De când s-a dus nu am mai vorbit cu nimeni. Nu pot! Şi îi scriu, uneori Tu, Dorului. Îi scriu. Cum scrie un poet o poezie, eu îi scriu psalmi de dragoste, dar tot ce scriu rămâne la mine, nu vreau să-l sufoc cu dragoste, să-i iau aerul, să-i invadez pământul. Când tăvălugul de sentimente mă copleșește, scriu, sute de pagini cu lacrimi, cu dor, cu bucurie și cu durere, cu murire și nemurire, cu frică și curaj, cu nebunie și luciditate. Viața mea a devenit o sinusoidă, urcă sau coboară după cum el, Tu, Dor este cald sau indiferent. Inima mea pulsează în ritmul lui, bate sau se oprește după cum el este drag sau rece. Când îl simt departe, îm i propun să zgârii cu unghiile în inima mea, să-l scot, dar și lepădarea de el doare. Amân, sau anulez, sau uit. Și iert. De fiecare dată când coboară viața mea, îmi spun că data viitoare va fi mai ușoară lepădarea, cu fiecare dată mai ușoară. Și nu este. Zmulgerea mea din carnea lui este din ce în ce mai grea. Și iertarea devine mai grea, îl socot din ce în ce mai vinovat de căderea mea. Sau este doar o iluzie. Cine mai știe în ceața din mine cum să ajung la o lumină în care să mă deslușesc?

De aceea l-am chemat pe Valentin, ca pe o icoană în fața căruia să stau cu ochii închiși, să râd, să plâng, să alung ceea ce curge peste marginea paharului zilnic, să uit. Să mă eliberez. Să-l fac vinovat pe el, pe cineva, pe oricine. Sau să-l fac leac să-mi pun pe rană. Trebuia să vorbesc, niciodată nu am simţit această nevoie de comunicare, devenise acută, exuberantă, uneori epuizantă, voiam să mă asculte cineva cuvânt cu cuvânt tot ce am de spus şi eu să vorbesc ca într-o rugăciune mântuitoare, ca într-o spovedanie. Nu am putut! Nu am scos niciun cuvânt, am sporovăit veselă despre viața mea senină și curată şi nu m-am vindecat, cred că mi-am făcut cuibul din doruri nestinse și de nestins. Şi atunci scriu iar, mă spovedesc Tu, Dorului, mărturisesc cuvinte ce nu le va ști niciodată și mă desprind de pământ ca în visul copilăriei, apoi tresar puternic, nebuniile mele, îndoielile și întrebările, surogatul de răspuns ce mi-l dau, argumentele și dezvinovățirile mele sunt bătăi de inimă.  Biată inimă, ce mult te-aș vrea imună! Sărmană inimă, de-ai fi din piatră!

Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)

Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)

Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin ”marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.

Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei  în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…