Arta la Kulterra. Dincolo de aparențe – Ioana Crist(odorescu). Corespondență de la marele intelectual Grid Modorcea („Omul bibliotecă”, „The Great Mitică”, „Balzac al României” – „Dr. în Arte, scriitorul cu cea mai vastă și completă operă religioasă din cultura română, „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului). „Summer in Winter” – Holy-Spirited show, „Rejoice”, „Be still and Know That I am God”, „Children of Light”, „I’m Not seeing but I’m Seeing”, etc. cu Indiggo Twins (Mihaela & Gabriela Modorcea) la New York

Galeria Kulterra nu se dezminte, continuă ceea ce am numit tendința actuală a artei moderne dominată de arta kitsch, așa cum am arătat anterior, când am analizat expozițiile lui Alex Baciu, Atoma, Miruna Cojanu, Ciprian Antoci sau Cristian Munteanu. De data aceasta, harnicul ei manager, ne propune întâlnirea cu o artistă venită din lumea modei, … Continuă lectura Arta la Kulterra. Dincolo de aparențe – Ioana Crist(odorescu). Corespondență de la marele intelectual Grid Modorcea („Omul bibliotecă”, „The Great Mitică”, „Balzac al României” – „Dr. în Arte, scriitorul cu cea mai vastă și completă operă religioasă din cultura română, „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului). „Summer in Winter” – Holy-Spirited show, „Rejoice”, „Be still and Know That I am God”, „Children of Light”, „I’m Not seeing but I’m Seeing”, etc. cu Indiggo Twins (Mihaela & Gabriela Modorcea) la New York