Arta și sportul. De ce sunt uciși copiii? (Corespondență de la Grid Modorcea – scriitor și cineast, dr. în Arte, membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului)

Arta și sportul

De câteva săptămâni, deasupra politicii naționale și mondiale, domină sportul: Campionatul European de Fotbal și Turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Plus Turul ciclist al Franței. În curând va fi și Olimpiada de la Paris. Sportul a devenit rațiunea de a fi a omenirii, respirația ei, relaxarea, distracția supremă, ceea ce pare a fi scopul vieții. Iar arta se ține aproape. Nu scriam aceste rânduri dacă nu-i vedeam în arenele de la Wimbledon pe Dustin Hoffman și Josep Guardiola, celebrul antrenor de la Mancester City, pe care însuși Zverev, la finalul unui meci, l-a poftit să antreneze Bayern München. Desigur, toate camerele erau pe Guardiola, deși el nici nu se născuse când Dustin Hoffman bucura milioane de oameni cu filmele sale, începând cu Papillon sau Kramer vs Kramer.

Soarta omului este determinată, de la naștere până la moarte, fenomene asupra cărora el nu are nici nu control. Nu știe când se naște, nu el a hotărât când, cum și unde se naște, și nici când moare, un fenomen la fel de imprevizibil. Dar știe că trăiește. Și în acest interval, el poate să trăiască mai multe vieți. Dar majoritatea oamenilor au decis să se distreze, iar sportul este calea prioritară. Rămâi uluit când vezi stadioanele arhipline de fanii echipelor Turciei și Olandei sau României și Ucrainei! Dar ceea ce cred că trebuie să fie esențial, în acestă viață limitată, este îmbinarea dintre sport și artă. Sportul nu e nimic, e efemer, față de artă, care îi oferă o amprentă memorabilă. Guardiola și Dustin Hoffman ar trebui să fie împreună. Cu câtă trăire a participat Dustin la meciul dintre Alcaraz și Tiafoe, care a durat 4 ore! Mi-a amintit de capodopera lui Woody Allen Match point, în care se demonstrează că viața e ca un meci de tenis. Și punctul ei culminant este atunci când se spune „punct final”, lovitura de grație, „match point”! Fără artă, fără loviturile jocului de plăcere (campion absolut Roger Federer), tenisul este ceva rudimentar.  Numai turneul de la Wimbledon îi dă noblețe, prin atmosferă, prin obligația echipamentului alb, prin ritualul verde, prin faptul că jucătorii repartizați în arena centală trec prin palatul regal, al fostului rege care a inventat acest joc. Sportivul vine pe o alee de marmură, apoi intră în palatul vechi, strălucind a frumusețe, apoi intră pe terenul de tenis. Starea lui este influențată de acestă atmosferă regală. Care îi impune demnitate, respect.

Stilul agresiv a fost lansat de Serena Williams, însă acest stil are o mare slăbiciune, dacă nu ești un robot perfect, dacă nu ai control absolut asupra loviturilor, un adversar care lovește mingea de plăcere face ca totul să se destrame. Așa s-a întâmplat la meciul Iga Swiatek – Yulia Putintseva, o kazahă, cotată în pierdere, dar care a reușit să o elimine pe marea campioană, fiindcă a știut să-i speculeze uniformitatea loviturilor mecanice. E de necrezut să vezi cum mecanismul unui robot al jocului în viteză se destramă. Iga a câștigat primul set și le-a pierdut pe următoarele două, cu 6-2, 6-1, incredibil, oricât s-a zbătut, fără să reușească să-și revină! Iată ce înseamnă să lipsească arta (loviturile de plăcere) din jocul de tenis.

Și e o minune când vezi că arta triumfă în jocul unor tenismene ca Emma Răducanu și Jasmine Paolini.  Ar trebuie să se organizeze un turneu numai pentru aceste două jucătoare, care transmit bucurie la fiecare lovitură de minge. Sunt fenomenale. Cred că dacă ar juca între ele, am vedea balet, nu tenis. Ca o „pitică” (Jasmine e cea mai scundă jucătoare din lume, 1, 60 m) să umilească un  monument al Americii, Madison Keys, e greu de conceput. Felul cum se bucura Jasmine la un punct câștigat, transimitea bucurie pentru întreaga planetă. Iar Emma, care e magică, nu e bună pentru competiții, ea e campioană la meciuri demonstrative. Altceva e cealaltă Emma, Emma Navarro, care e super competitivă. O lecție de tenis american a fost meciul ei cu Coco Gauff, pe care a eliminat-o printr-un joc rapid de mare precizie. De fapt, s-a luptat cu voința lui Gauff, și a învins-o. A intrat pe teren decisă să o învingă, și a făcut-o perfect, pe același stil în forță al adversarei. Coco parcă nici nu a știut când s-a trezit eliminată din turneu. Păcat! Un turneu fără ea, e mai sărac. Finala ar fi trebuit să fie această partidă.

Lipsa de artă din jocul Angliei, o favorită la titlul european, a făcut să vedem o echipă care se chinuie să înscrie 120 de minute un gol și abia să-și bucure fanii la loviturile de departajare. Când  s-a anunțat că Anglia s-a calificat în semifinale, toată tribuna din Central Court de la Wimbledon a explodat. Era în timpul meciului lui Djokovic cu Popyrin, și atunci Nole a lăsat racheta, și cu piciorul stâng a executat o lovitură imaginară ca la fotbal, spre admirația publicului. Toate echipele mari de la CM european au decepționat, cu excepția Spaniei, o echipă care are în lot adevărați artiști cu mingea la picior. Nota bene, Arta începe acolo unde se termină condiția fizică, adică se poate aplica numai acolo unde sportivii sunt campioni tehnic, perfect antrenați, așa cum am arătat pe larg, pe cazuri concrete, în vol. Arta sportului.

„Arta sportului. Plăcere și agresivitate” (Corespondență de la marele intelectual Grid Modorcea – Dr. în arte, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor român în viață, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului)

Nici Germania nu a convins, fiindcă rămâne tot o echipa robotică. Franța, la fel, s-a chinuit să ajungă în semifinale, mai bune au fost echipe ca Slovenia, Turcia, Elveția, care au jucat cu sufletul, care nu au fost așa de crispate ca învingătoarele lor, deși Olanda are un plus de randament datorită imaginației, care ține de valoare. Modelul sportivului integral, după observațiile mele ca spectator format, este Nole, Novak Djokovic, jucătorul ideal, care gândește orice lovitură, orice punct. Nimic nu e întâmplător la el. Rațiunea face ca jocul fizic să se îmbine cu jocul psihic. Acest echilibru îi dă sportivului un control permanent asupra jocului. Și e de reținut că în afara terenului, Nole este un om plin de umor, deschis, cântă și dansează,  are mult farmec, dar pe teren este fiară, nu iartă nimic, fiindcă rațiunea jocului îl face să controleze totul. Când greșește, el se ceartă pe sine, cu unii spectatori, îi ceartă pe antrenori, pe soția sa, pe copii, numai să fie lăsat în pace, să se concentreze, să joace așa cum îi dictează arta rațională. Și mă întorc din nou la Hoffman și Guardiola, ar trebui să existe un studio, în care Dustin să joace tenis și Pep să facă filme. Cred că nimeni nu ar ieși în pierdere, mai ales spectatorii, care vor fi educați în acest sens. Marii sportivi, ca și marii artiști, sunt reperul de urmat al omenirii. Așa cum sunt ei, așa vor să fie milioane de oameni.

De ce sunt uciși copiii?!

La sfârșitul meciului său cu chinezoaica Xiyu Wang, Elina Svitolina a izbucnit în hohote de plâns, spunând ce coșmar a fost să joace acest meci, după ce dimineață a aflat ce grozăvie a fost în țara ei, când noaptea trecută o rachetă rusească „a lovit direct” cel mai mare spital de copii din Kiev! În acest fel, am aflat de ce ea a intrat pe teren purtând o panglică neagră pe tricou. În tot raidul devastator, au murit 35 de oameni și peste 125 sunt grav răniți. Nici un alt sportiv nu a avut vreo reacție față de această crimă. Și terenurile de la Wimbledon sunt pline de jucători și jucătoare din Rusia care strălucesc în albul regal! Se spune că e interzis să faci politică în competițiile sportive. De când? Și mai ales în cazuri extrem de grave. De când sportul nu mai e și un agațament politic? A fost asumat cu politica încă din Elada (Grecia Antică). Și azi nu-i meci internațional important să nu vezi în tribune șefi de state și prim-miniștri! Totul e politică sau are atingere cu politica. Te uiți la Medvedev cu câtă impertinență îi sfidează pe spectatorii care îi contestă vreo minge. Dar cine îl mai privește azi pe Daniil M. ca pe un sportiv normal? Toți văd în el un reprezentant al marii mașini putiniste, care a dat întregii lumi o lecție de barbarie! O admirăm pe Anna Kalinskaya, pentru că așa e civilizat. Frumusețea trebuie admirată.

Ucraina: Spitalul de copii din Kiev, lovit de un atac rus?

Dar sportivii ruși nu înțeleg că aici, în turneele de mare anvergură, cum e Wimbledon, ei sunt tolerați? Ei sunt primiți cu flori și aplauze în arenele sportive occidentale, să joace ca orice jucător din lume, dar vorba Allei Pugaciova, care a reacționat la această barbarie: „Dumnezeu are răbdare, dar există o limită în toate”. De ce Daniil M. nu ar face și el un gest similar? Occidentul l-a îmbogățit, l-a făcut multimilionar în dolari, nu e cazul să aibă o atitudine față de ce se întâmplă în patria lui? Dacă ar fi fost un jucător adevărat, nu un robot, cum îl consider eu, dacă ar fi avut conștiință de om, ar fi trebuit să nu intre pe teren în meciul cu Sinner, ar fi trebuit să ia microfonul și să declare că acest gest, de renunțare, e un protest față de masacrul uciderii de copii de la Kiev. Dar n-a făcut-o, fiindcă e un profitor. Ca și staff-ul lui și toți jucătorii ruși, care nu au patrie, defilează în competiții fără steag, dar profită de dolari și trăiesc fericiți în America și alte state, se antrenează în cele mai bune condiții, ba sunt și aclamați, oricum, rușii de pe front, care ucid copii și oameni nevinovați, sunt mândri de vedetele lor care ajung să-i „bată” pe americani sau jucătorii occidentali! De acest tip de perversiune barbară încă nu s-a vorbit, dar un Feodor Dostoievski a înțeles esența acestui stil de viață al rușilor care au ca țel „batjocura”. Când locuiam la New York, mereu auzem, „iar s-a petrecut o crimă în cartierul rusesc”! Ce popor reprezintă M. și sportivii ruși? Ce popor e acela care tolerează la nesfârșit barbaria, crimele?! Să ne amintim ce spun unii dintre marii scriitori ruși despre poporul lor:

•  Mihail Saltîkov-Șcedrin–„Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri”. Aleksei Tolstoi–„Moscovia–Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”.
• Feodor Mihailovici Dostoievski–„Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”.
• Mihail Bulgakov–„Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”.
• Maxim Gorki–„Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”.
• Serghei Aksakov–„Ah, cât de greu e să trăiești în Rusia, în acest centru plin de putoarea dezmățului trupesc!”

Pe acești sălbatici îi reprezintă Medvedev și Kalinskaya? O fi așa poporul care i-a dat pe Pușkin și Cehov, pe Ceaikovski și Rahmaninov, pe Kandinski și Bulgakov? Și ce face celebra „intelighentia rasia”? Marii lor oameni de știință, marii lor sportivi?! Nu există încă o revoltă a lor? Masacrul ține de peste 850 de zile,  de câte zile și nopți mai e nevoie până se dumiresc? Și chiar dacă ucrainenii au vreo vină, dacă rușii au argumente în acest sens, acesta nu e un motiv să faci crime, să nu găsești soluții de pace, să se pună capăt crimelor de război, în primul rând să nu mai fie uciși copiii, despre care Iisus spunea să fie lăsați să vină la El! Pe de altă parte, ne întrebăm, care e reacția NATO în tot acest spectacol odios? Putin și clica lui par că se distrează pe această lipsă de reacție, pe slăbiciunile unei organizații-fantomă sau pe senilitatea de la Casa Albă. Amenință lumea cu bombele atomice. Fac voiaje în China și alianțe cu Jong-un! E o sfidare totală a istoriei, a tot ce a câștigat civilizația umană. Sunt dușmanii vieții. Și toți oligarhii de pretutindeni aplaudă sau stau în găoace, fiindcă profită de război și se îmbogățesc.

Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață) 

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
•  Grid Modorcea IMDB

Articole asociate

„Angelophania” – al 127 – lea volum al scriitorului și cineastului Grid Modorcea (Dr. în Arte, membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului)

Nota redacției

Lucrari intelligence

Nota redacției

Noua reformă a Justiției franceze. Curtea Criminală – o „prelugire prin continuitate” a Curții Corecționale (printr-o „tranziție de fază”) – „aproape” o Curte cu Jurați dar fără jurați, „mărginită” de Curtea Corecțională și Curtea cu Jurați concepte fundamentale ale Jurisdicției franceze în care magistrații sunt „sclavii” unui șir aritmetic de numere întregi impare (pentru a evita orice îndoială favorabilă inculpatului)

Mihail Moruzov și Mișcarea Legionară (Corespondență de la Lect. dr. Tănase Tiberiu, secretar al CRIFST – Comitetul Român pentru Istoria & Filosofia Științei & Tehnici – Academia Română, directorul revistei „Intelligence Info” – partener al Jurnalului Bucureștiului)

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…