
Potrivit Regulament UE 679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), orice operațiune care vizează înregistrarea, stocarea sau divulgarea de date personale presupune și o manifestare de voință liberă și informată a persoanei vizate prin care această acceptă, printr-un acord prelucrare date personale, formular gdpr sau printr-o acțiune fără echivoc, că datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate. Atunci când se prelucrează date personale, orice operator de date cu caracter personal trebuie să se bazeze pe un temei legal, să efectueze activitatea de prelucrare a datelor într-un mod transparent și în conformitate cu scopurile specifice pentru care au fost colectate pentru a evita aplicarea de sancțiuni în cazul în care nu se respectă prevederile acestui Regulament UE 679 (GDPR lex). Aceste sancțiuni pot include amenzi substanțiale, restricționarea activităților de prelucrare a datelor sau chiar suspendarea activității comerciale în cazurile grave de încălcare a normelor privind protecția datelor cu caracter personal, motiv pentru care Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat GDPR care vă poate oferi servicii de consultanță juridică privind protecția datelor personale (GDPR) pentru a vă asigura că activitatea de prelucrare a datelor este conformă cu legislația gdpr și că sunt implementate măsuri adecvate de protecția datelor cu caracter personal.
Supravegherea prelucrării datelor cu caracter personal
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (anspdcp), în calitate de autoritate publică centrală cu competență generală în domeniul protecției datelor personale, care procesează datele cu caracter personal reprezintă garantul respectării drepturilor fundamentale la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal. În acest sens, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (anspdcp) exercită și activitatea de control, verificând respectarea prevederilor legale și aplicând sancțiuni în cazul încălcării acestora. Printre principalele motive pentru aplicarea sancțiunilor se numără lipsa măsurilor tehnice și organizatorice adecvate pentru asigurarea securității și protecției datelor, prelucrarea datelor cu caracter personal fără un temei legal, nerespectarea drepturilor persoanelor vizate, nerespectarea principiilor GDPR, precum și nerespectarea măsurilor aplicate de către anspdcp confom Regulament UE 679 (GDPR lex). Consultanța gdpr din partea unui Avocat consultanță GDPR / Protecția datelor este esențială pentru a evita sancțiunile aplicabile și pentru a vă oferi îndrumare și asistență în implementarea măsurilor adecvate, în identificarea și gestionarea riscurilor legate de protecția datelor și în dezvoltarea politicilor necesare pentru a respecta cerințele reglementate de legea datelor cu caracter personal.
Drepturile persoanelor vizate GDPR
În calitate de persoană care încheie un acord prelucrare date personale, legea gdpr prevede o serie de drepturi ce pot fi exercitate în condițiile stabilite de lege. Printre acestea se numără dreptul de acces la date, dreptul de a solicita informații cu privire la existența oricărei prelucrări automate de date personale și chiar dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal prelucrate prin acord gdpr, iar orice operator de date cu caracter personal are obligația de a șterge datele fără întârzieri nejustificate („dreptul de a fi uitat”). În cazul în care vă regăsiți în situația încălcării drepturilor reglementate prin legea datelor cu caracter personal (legea gdpr) sau a monitorizării excesive a datelor cu caracter personal, Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat GDPR care vă poate asista și reprezenta juridic atât în formularea unei plângeri la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (anspdcp) cât și în inițierea unei acțiuni în instanță pentru obținerea de compensații financiare sau alte remedieri adecvate.
Consultanță GDPR/Protecția datelor
Respectarea cerințelor prevăzute în legislație GDPR și legea GDPR (gdpr lex) necesită ca operatorii de date cu caracter personal să își asume un angajament pentru a asigura protecția corespunzătoare a datelor personale și pentru a garanta respectarea drepturilor persoanelor vizate si protecția datelor cu caracter personal. Regulile de consultanță și implementarea GDPR sunt esențiale pentru a asigura conformitatea cu aceste cerințe și pentru a gestiona corect prelucrarea datelor cu caracter personal prelucrate prin acord gdpr și completare formular GDPR. Colaborarea cu un Avocat consultanță GDPR/Protecția datelor poate oferi o înțelegere mai profundă a cerințelor GDPR și poate ajută organizațiile și societățile comerciale să dezvolte și să implementeze proceduri adecvate pentru protecția datelor personale. De asemenea, consilierea și servicii de consultanță juridică privind protecția datelor personale (GDPR) pot oferi orientare în materie de interpretare a legislației GDPR astfel încât persoanele vizate pot exprima un acord prelucrare date personale în cunoștință de cauză, respectiv asistență în litigii legate de protecția datelor. „Asistența juridică din partea unui avocat specializat GDPR privind protecția datelor și implementarea corectă a măsurilor GDPR este esențială pentru a evita sancționarea și a promova protecția datelor cu caracter personal” a declarat Avocatul Coordonator Dr. Radu Pavel al Societății Românești de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații.
Societatea Românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații vă invită să apelați cu încredere la un avocat GDPR pentru a vă asista în protecția datelor cu caracter personal în România prin completarea formularului de contact. Prin consultanță și implementare GDPR organizațiile care procesează datele cu caracter personal printr-un operator de date cu caracter personal și nu se abate de la legea datelor cu caracter personal pot asigura protecția datelor personale și respectarea drepturilor persoanelor care încheie un acord gdpr și completează un formular GDPR. Este esențial ca operatorii de date să respect obligațiile legale și să se asigure că toate activitățile de prelucrare a datelor conforme cu prezenta legislație GDPR în vigoare. Servicii de consultanță juridică privind protecția datelor personale (GDPR) asigurate din partea unui Avocat consultanță GDPR/Protecția datelor joacă un rol important în acest proces, oferind îndrumare și sprijin în implementarea măsurilor adecvate de protecție a datelor și în gestionarea corectă a cerințelor GDPR. Prin urmare, colaborarea cu un avocat specializat GDPR poate contribui semnificativ la evitarea sancțiunilor și la promovarea respectarea confidențialității datelor personale și protecția datelor cu caracter personal.
Notă. Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2023, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2023. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singură societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution.
English version
Any operation involving the registration, storage, or disclosure of personal data (GDPR in Romania) also involve a manifestation of the free and informed will of the person, whereby they accept, either through a GDPR form in Romania or through unequivocal action, that the personal data concerning them be processed. When a Data Protection Officer (DPO) in Romania is processing personal data, any operator must rely on a legal basis, carry out data processing activities in a transparent manner and in accordance with the specific purposes for which they were collected, to avoid sanctions under gdpr regulations in Romania and privacy and data protection law in Romania. These sanctions may include substantial fines, restriction of data processing activities, or even the suspension of commercial activities in serious cases of breach of personal data protection rules. That’s why the Romanian Law Firm Pavel Mărgărit and Associates recommends seeking the services of a specialized Gdpr lawyer in Romania or a GDPR Compliance Attorney in Romania who can provide gdpr compliance regulation in Romania, DPO services in Romania and legal consultancy services regarding data privacy laws in Romania (e privacy regulation in Romania) to ensure that data processing activities comply with eu general data protection regulation (eur lex gdpr) and appropriate measures are implemented for the protection of personal. Otherwise a GDPR lawyer in Romania or gdpr attorney in Romania can assist you in initiating a data protection action in Romania.
Supervision of personal data processing
The National Authority for the Supervision of Personal Data Processing (ANSPDCP), as the central public authority with general competence in the field of privacy and data protection in Romania, represents the guarantor of respect for fundamental rights to private life and the protection of personal data. In this regard, the ANSPDCP also exercises control activities, verifying compliance with legal provisions and applying sanctions in case of non-compliance with the gdpr compliance regulation. Among the main reasons for imposing sanctions are the lack of adequate technical and organizational measures to ensure the security and general data protection regulation compliance, processing personal data without a legal basis, failure to respect the rights of data subjects, failure to comply with GDPR principles, as well as failure to comply with measures applied by the ANSPDCP. Contacting a GDPR Compliance Lawyer or a gdpr lawyer in Romania is essential in order to better understand the eur lex gdpr, to avoid applicable sanctions and to provide guidance and assistance in implementing adequate measures, identifying and managing risks related to data protection as a Data Protection Officer (DPO) in Romania and developing policies necessary to comply with the requirements regulated by data protection law, gdpr regulations in Romania and data privacy laws in Romania.
Rights of data subjects GDPR in Romania
As a data subject, the gdpr eur lex according with the eu general data protection regulation provides a series of rights that can be exercised under the conditions established by e privacy regulation in Romania and data privacy laws. Among these are the right of access to data, the right to request information about the existence of any automated processing of personal data, and even the right to erasure of personal data processed through GDPR agreement and any operator has the obligation to erase data without undue delay („the right to be forgotten”). If you find yourself in a situation where your rights are violated or excessive monitoring of personal data occurs, the Romanian Law Firm Pavel Mărgărit and Associates recommends seeking the services of a specialized GDPR Compliance Attorney in Romania who can assist and legally represent you both in formulating a complaint to the National Authority for the Supervision of Personal Data Processing (ANSPDCP) and in initiating data protection action in Romania to obtain financial compensation or other appropriate remedies according with the gdpr regulations.
GDPR Consulting /Data protection
GDPR compliance in Romania requires a Data Protection Officer (DPO) in Romania to provide DPO services in Romania ensuring adequate protection of personal data and to guarantee respect for the rights of data subjects. GDPR consultancy and implementation are essential to ensure gdpr compliance regulation in Romania with these requirements and to correctly manage the processing of personal data. Collaboration with a gdpr attorney in Romania can provide a deeper understanding of GDPR requirements and can help organizations and entities develop and implement appropriate procedures for the protection of personal data. Additionally, legal consultancy services and DPO services in Romania provide by a gdpr lawyer in Romania and GDPR Compliance Lawyer regarding privacy and data protection in Romania can provide guidance on interpreting GDPR legislation and assistance in data protection-related litigation. „Seeking legal assistance from a GDPR Compliance Lawyer to ensure compliance with data protection regulations and the proper implementation of GDPR measures is essential, thus avoiding penalties and promoting the protection of personal data.” said Managing Partner PhD Radu Pavel. The Romanian Law Firm Pavel Margarit and Associates invites you to contact with confidence a GDPR lawyer in Romania to assist you in the protection of personal data in Romania by filling the contact form.
Through consulting and implementing GDPR in Romania, according with the eu general data protection regulation organizations can ensure the protection of personal data according with the National Authority for the Supervision of Personal Data Processing and compliance with the e privacy regulation in Romania. It is important for data operators to follow gdpr eur lex obligations and ensure that all data processing activities comply with current eur lex gdpr. Legal consulting services regarding personal data protection (GDPR) from a GDPR Compliance Attorney in Romania play an important role in this process, offering guidance and support in implementing appropriate data protection measures, gdpr compliance regulation in Romania, court representation in data protection action in Romania and managing GDPR requirements correctly. Therefore, collaborating with a specialized gdpr attorney in Romania can significantly help avoid penalties and promote compliance with personal data confidentiality and protection regulations.
Note. Pavel, Margarit and Associates Romanian Law Firm is one of the top law firms in Romania, providing high-quality legal services. The firm’s clients include multinational and domestic companies of great magnitude. In 2023, the law firm’s success stories brought it international recognition from the most prestigious international guides and publications in the field. As a result, Pavel, Margarit and Associates Law Firm ranked 3rd in Romania in the Legal 500’s ranking of business law firms with the most relevant expertise. The law firm is internationally recognized by the IFLR 1000 Financial and Corporate 2023 guide. Additionally, Pavel, Margarit and Associates Law Firm is the only law firm in Romania recommended by the international director of Global Law Experts in London in the Dispute Resolution practice area.
French version
Toute opération impliquant l’enregistrement, le stockage ou la divulgation de données personnelles (RGPD en Roumanie) implique également une manifestation de la volonté libre et informée de la personne, par laquelle elle accepte, soit par un formulaire RGPD en Roumanie, soit par une action sans équivoque, que les données personnelles les concernant soient traitées. Lorsqu’un délégué à la protection des données (DPD) en Roumanie traite des données à caractère personnel, tout opérateur doit s’appuyer sur une base légale, effectuer des activités de traitement de données de manière transparente et conformément aux fins spécifiques pour lesquelles elles ont été collectées, pour éviter les sanctions en vertu de la réglementation RGPD en Roumanie et de la loi sur la protection de la vie privée et des données en Roumanie. Ces sanctions peuvent inclure des amendes substantielles, la restriction des activités de traitement des données, ou même la suspension des activités commerciales dans les cas graves de violation des règles de protection des données personnelles. C’est pourquoi le cabinet d’avocats roumain Pavel Mărgărit and Associates recommande de faire appel aux services d’un avocat spécialisé dans le Rgpd en Roumanie ou d’un avocat spécialisé dans la conformité au RGPD en Roumanie qui peut fournir la réglementation de conformité au RGPD en Roumanie, Services de DPO en Roumanie et services de conseil juridique concernant les lois sur la confidentialité des données en Roumanie (règlement sur la protection de la vie privée en Roumanie) pour garantir que les activités de traitement des données sont conformes au règlement général sur la protection des données de l’UE (eur lex gdpr) et des mesures appropriées sont mises en œuvre pour la protection des personnes. Sinon, un avocat RGPD en Roumanie ou un avocat RGPD en Roumanie peut vous aider à initier une action de protection des données en Roumanie.
Supervision du traitement des données à caractère personnel
L’Autorité nationale de contrôle du traitement des données à caractère personnel (ANSPDCP), en tant qu’autorité publique centrale ayant une compétence générale dans le domaine de la protection de la vie privée et des données en Roumanie, représente le garant du respect des droits fondamentaux à la vie privée et de la protection des données à caractère personnel. À cet égard, l’ANSPDCP exerce également des activités de contrôle, vérifiant le respect des dispositions légales et appliquant des sanctions en cas de non-respect du règlement de conformité au RGPD. Parmi les principales raisons d’imposer des sanctions figurent l’absence de mesures techniques et organisationnelles adéquates pour assurer la conformité aux règles générales de sécurité et de protection des données, le traitement des données à caractère personnel sans base juridique, le non-respect des droits des personnes concernées, le non-respect des principes du RGPD, ainsi que le non-respect des mesures appliquées par l’ANSPDCP. Il est essentiel de contacter un avocat spécialisé dans la conformité au RGPD ou un avocat spécialisé dans le RGPD en Roumanie afin de mieux comprendre l’eur lex gdpr, d’éviter les sanctions applicables et de fournir des conseils et une assistance pour mettre en œuvre des mesures adéquates, identifier et gérer les risques liés à la protection des données en tant que délégué à la protection des données (DPD) en Roumanie et élaborer les politiques nécessaires pour se conformer aux exigences réglementées par la loi sur la protection des données, les réglementations RGPD en Roumanie et les lois sur la confidentialité des données en Roumanie.
Droits des personnes concernées RGPD en Roumanie
En tant que personne concernée, le gdpr eur lex, conformément au règlement général sur la protection des données de l’UE, prévoit une série de droits qui peuvent être exercés dans les conditions établies par le règlement sur la confidentialité en Roumanie et les lois sur la confidentialité des données. Parmi ceux-ci figurent le droit d’accès aux données, le droit de demander des informations sur l’existence de tout traitement automatisé de données à caractère personnel, et même le droit à l’effacement des données à caractère personnel traitées par le biais d’un accord RGPD et tout opérateur a l’obligation d’effacer les données sans délai indu („le droit à l’oubli”). Si vous vous trouvez dans une situation où vos droits sont violés ou une surveillance excessive des données personnelles se produit, le cabinet d’avocats roumain Pavel Mărgărit and Associates recommande de faire appel aux services d’un avocat spécialisé en conformité RGPD en Roumanie qui peut vous aider et vous représenter légalement en formulant une plainte auprès de l’autorité nationale de surveillance du traitement des données personnelles (ANSPDCP) et en lançant une action de protection des données en Roumanie pour obtenir une compensation financière ou d’autres recours appropriés conformément à la réglementation RGPD.
GDPR Consulting/Protection des données
La conformité au RGPD en Roumanie exige qu’un délégué à la protection des données (DPD) en Roumanie fournisse des services de DPD en Roumanie assurant une protection adéquate des données personnelles et garantissant le respect des droits des personnes concernées. Le conseil et la mise en œuvre du RGPD sont essentiels pour garantir la conformité à la réglementation du RGPD en Roumanie avec ces exigences et pour gérer correctement le traitement des données personnelles. La collaboration avec un mandataire du rgpd en Roumanie peut fournir une compréhension plus approfondie des exigences du RGPD et peut aider les organisations et les entités à développer et mettre en œuvre des procédures appropriées pour la protection des données personnelles. En outre, les services de conseil juridique et les services de DPO en Roumanie fournissent par un avocat de gdpr en Roumanie et l’avocat de conformité de GDPR concernant la vie privée et la protection des données en Roumanie peut fournir des conseils sur l’interprétation de la législation de GDPR et l’assistance dans la protection des donnéescontentieux connexe. „Il est essentiel de demander l’assistance juridique d’un avocat spécialisé dans la conformité au RGPD pour garantir le respect des réglementations en matière de protection des données et la mise en œuvre correcte des mesures du RGPD, afin d’éviter les sanctions et de promouvoir la protection des données personnelles” dis Radu Pavel, associé directeur. Le cabinet d’avocats roumain Pavel Margarit and Associates vous invite à contacter en toute confiance un avocat du RGPD en Roumanie pour vous aider dans la protection des données personnelles en Roumanie en remplissant le formulaire de contact.
Par le conseil et la mise en œuvre du RGPD en Roumanie, Conformément au règlement général sur la protection des données de l’UE, les organisations peuvent assurer la protection des données personnelles conformément à l’autorité nationale pour la surveillance du traitement des données personnelles et le respect de la réglementation sur la protection de la vie privée en Roumanie. Il est important pour les opérateurs de données de respecter les obligations du gdpr eur lex et de s’assurer que toutes les activités de traitement des données sont conformes au gdpr actuel d’eur lex. Les services de conseil juridique en matière de protection des données personnelles (RGPD) d’un mandataire de conformité RGPD en Roumanie jouent un rôle important dans ce processus, offrant des conseils et un soutien dans la mise en œuvre des mesures de protection des données appropriées, la réglementation de conformité RGPD en Roumanie, Représentation judiciaire dans les actions en protection des données en Roumanie et gestion correcte des exigences du RGPD. Par conséquent, la collaboration avec un avocat spécialisé dans le RGPD en Roumanie peut considérablement aider à éviter les sanctions et à promouvoir le respect des règles de confidentialité et de protection des données personnelles.
Note. Le cabinet d’avocats roumain Pavel Mărgărit and Associates a pour clients des entreprises étrangères, des sociétés locales de premier plan et des particuliers à haut revenu. En 2023, les succès du cabinet d’avocats roumain ont été reconnus par les guides et publications internationaux les plus prestigieux. Le cabinet a été classé troisième en Roumanie par la publication Legal 500. Le cabinet d’avocats roumain est également reconnu par le guide financier et corporatif IFLR 1000 2023. Le cabinet d’avocats roumain Pavel, Margarit & Associates est également le seul cabinet d’avocats en Roumanie recommandé par le Directeur de Global Law Experts à Londres dans le domaine du règlement des litiges.
Articol asociat
Notă. Toate articolele Societății de avocatură Pavel, Mărgărit & Asociații în Jurnalul Bucureștiului
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…