Acasă Sport Australian Open (AO) 2021 (Corespondență de la scriitorul Grid Modorcea, Dr. în...

Australian Open (AO) 2021 (Corespondență de la scriitorul Grid Modorcea, Dr. în Arte)

51
0

Marea demascare

După Marea Depresie, când anul 2020 ne-a adus coșmarul unei boli planetare, care a paralizat viața, care a pus masca interdicțiilor pe tot ce mișcă, în primul rând pe mișcarea artistică și pe mișcarea sportivă, surori complementare, vitale pentru om și omenire, iată că anul 2021 demarează cu un mare eveniment de-mascat: Australian Open, primul Grand Slam al anului, care se joacă cu spectatori fără mască, demascați și la propriu și la figurat, cam 30 de mii pe zi, asta însemnând 50 la sută din capacitatea tribunelor. E Marea Demascare, care anunță că Speranța nu a murit. Organizarorii turneului se arată foarte optimiști, ei cred că va fi un turneu fără incidente nedorite, adică distinsa Corona Lisa îi va lăsa în pace, va sta deoparte, va fi și ea un spectator de-mascat, ca toți ceilalți plătitori.

Eveniment editorial: Corona Lisa, o carte-document de Grid Modorcea (Scriitor, Dr. în Arte)

Un virus incognito, acesta este rolul pe care ar trebui să-l aibă în civilizația actuală o boală. Omenirea civilizată trebuie să fie pregătită, să știe că virușii există și se află permanent în natură. Dar, prin știință, trebuie să-i facă să fie ca niște forțe inofensive sau să le prescrie un destin incognito, fără surprize, fără să bată toba, fără să introducă panica în populație. Covid – 19 a luat pe nepregătite știința medicală, pe toată lumea. Așa ceva nu a fost de conceput, după sute de ani de studii medicale, de cercetări și analize. Investițiile uriașe în medicină nu au dat roade. Parcă Asclepios era mai priceput decât savantul de azi, cocoțat în vârful tehnologiei. Am ajuns să ne îndoim de ceea ce este viața, de încrederea în puterea științei de a ne vindeca. Probabil că că și la AO plutește un aer de neliniște deasupra arenelor de joc, fiindcă am văzut și spectatori cu măști, rari, desigur, doi la o mie, dar cei mai mulți dintre ei nu ne-au făcut să ne temem, s-au manifestat normal, au reacționat la joc ca în vremurile normale, ante-covid.

Dorința de normalizare s-a văzut în primul rând prin pariciparea masivă a jucătorilor de elită din lume. Cu excepția lui Federer, simbolul de neegalat al tenisului-spectacol, al tenisului artistic, toți tenismenii lumii și-au adus rachetele să se arate. Se confruntă peste 300 de jucători, la toate categoriile și în toate stilurile, o ambiție organizatorică titanică, într-o țară în care coronavirusul a fost mereu controlat și austrealienii au putut duce o viața normală, fiind poate singurii de pe planetă care nu au trăit ca noi spectrul unui flagel, atât în realitate, cât și în conștiințe. Iar panica permanentă nu a fost diminuată de diriguitorii pandemiei, dimpotrivă, aceștia au alimentat-o cu decizii aberante, obtuze, uneori tragice.

Dar să revenim la focarul optimist al planetei. O adevărată armată de jucători a început disputa pentru suma de 71 milioane de dolari australieni! O sumă record, care trădează ambiția organizatorilor. Noi, românii, am avut 5 jucătoare pe tabloul pricipal și 7 în calificări, tot record (12 jucătoare!), care contrazic prevestirea fatalistă a lui Ion Țiriac, care spunea că după Halep, va fi dezastru, ca la gimnastică. Dar la gimnastică nu a fost dezastru, după Nadia, a apărut o echipă de fete fantastice, una și una, care au continuat minunile Nadiei, făcând și ele, la rându-le, minuni. Și cred că generația nouă de teneimene ale Romîniei va face față concutenței, fiindcă este o generație călită în focusul tenisului mondial. Sigur, la AO nu au trecut de turul 1 și 2 decât Halep și Cîrstea. Păcat de Ana Bogdan, care a nimerit chiar din start cu americanca Danielle Collins, o jucătoare greu de învins. Sigur, deși ajung pe tabloul principal al marilor turnee, juătoarele noastre nu arată că urcă. Exemplu este Patricia Țig, o figurantă. De ani de zile, câteva jucătoare fac doar figurație, nu evoluează. Ceea ce însemană că ele nu au vocație.

Iar un campion este un campion. Are ceva al lui, care nu poate fi egalat. Faptul că după retragerea unui campion urmează un gol, nu e vina campionului, e legea naturală a vieții. E ca și cum am spune că după formidabila generație Connors, Sampras, Agassi, în America tenisului e un dezastru, fiindcă americanii n-au mai dat un campion, dar ei au milioane de tenismeni bine pregătiți. Deci nu e nici un gol. Te aștepți oricând să apară excepția. Plus că mulți europeni se antrenează în America. Dar de 20 de ani campionii europeni îi domină pe americani la masculin. La feminin e altceva. Dar nici aici nu funcționează regula, fiindcă după Serena nu va fi un gol, nu se anunță un dezastru, zeci de jucătoare foarte bune umplu constant acest gol, în frunte cu Kenin.

Iar la noi Halep este un caz. Ea nu este o campionană de calibrul lui Serena, Sharapova, Navratilova sau Chris Evert, ea face parte din campionii „second hand”. Performanțiele ei sunt legate de turneele mici, nu a câștiga decât două turnee de Grand Slam și acestea cu mult noroc. Aș spune că e o campioană norocoasă. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Victoriile ei nu sunt așa de memorabile ca înfrângerile. Gândiți-vă ce eliminare a suferit anul trecut la Roland Garros, când a fost spectatoare în meciul cu Iga Swiatek, o cvasinecunoscută de 19 ani! Halep a decalrat că a lovit-o trenul. Nemiloasă imagine! Și aici, în turul doi, cum voi arăta, era s-o lovească trenul!

Eu sunt foarte atent la cuvinte, nu le arunc așa, precum fanii lui Halep, care, cum deschide gura, orice ar spune, o taxează de genială. De pildă, ce au găsit ei genial în răspunsul că nu știe câte meciuri a câștigat la simplu antrenorul ei, pe vremea când era jucător? E bine să nu citiți asemenea inerții. Vedeți meciurile fără să citiți presa de acasă. Ocoliți-o și veți respira un alt aer sportiv. La urma urmei, e bine să existe diversitate. Ar fi total anost să vezi în arenă numai jucătoare ca Serena. Sau ca Halep, care e ca broasca, sare mereu din lac în puț. Și în acest turneu de-mascat ce-a făcut? Ce ne-a arătat?

Turul 1

A început cu o jucătoare de pe locul 140, cu un nume de operetă, Lizette. E australiancă, dar cu părinții din Filipine. E superbă. De aceea nici nu prea are performanțe în tenis, n-o lasă băieții. Și pe Halep a confundat-o cu un băiețoi. Dar băiețoiul nostru a trimis-o repede iar la băieți. Lizette nu i-a pus nici o problemă, a făcut figurație la prima ei participare la un Grand Slam. Dar lăudătorii nu s-au lăsat, au scris că jocul Halepei a fost de excepție, aproape de perfecțiune, iar interivul final savuros! Numai minciuni. Ce nevoie are un astfel de meci de osanale? Qui prodest? A fost un joc normal, chiar banal. Atunci cum a fost jocul Serenei, care a învins-o cu 6-1, 6-1, pe Siegemund, oricum o jucătoare mai experinemtată ca Lizette? A fost perfectă? N-a fost. Serena a greșit de multe ori, deși servea cu 166 km/h, pe când băieții, pe terenul vecin, doar cu 139! Singurul lucru de excepție, dacă e să vorbim de excepții, a fost apariția Serenei, care, deși a anunțat că e pregnancy (însărcinată), a etalat un fizic plin de feminitate, într-un costum de saltimbanc al sportului. Arăta spectaculos. Acest nou look al ei dovedește că nu se lasă, că are un cuvânt greu de spus încă în tenisul mondial. Se mișcă bine, aleargă după minge, a arătat o formă desosebită. Din start. La fel Venus. Surorile Williams umiesc lumea tenisului prin longevitate.

Bref, cum să fie „de excepție” când joci cu locul 140? Diferența e din pornire. Ce să mai spunem atunci de „Barty/Party”, cum își susțin spectatorii australieni favorita, care a învins cu un neverosimil 6-0, 6-0!? Perfecțiunea se măsoară atunci când forțele sunt egale. Acești comentatori nu au propietatea termenilor, fac de rușine orice logică. Vă îndemn, din nou, ocoliți-i, dacă puteți. Și când ne gândim că primul joc la un Grand Slam e întotdeauna fff important. Surpriza turului 1 a fost eliminarea a două piese grele, Kerber și Azarenka. Azarenka pare că și-a stins motoarele după revenirea spectaculoasă de anul trecut. În setul 2 cu americanca Pegula, a avut un stop de respirație, a suportat îngrijiri medicale. Eliminarea unui mare campion este un spectacol rar, evident, un eveniment nedorit, dar inevitabil. Am văzut-o și pe Francesca Jones (Anglia, 20 de ani), anunțată ca starul viitorului, dar nu a putut trece de foarte valoroasa și experimentata americancă Shelby Rogers, semifinalista de anul trecut de la US Open. Francesca este însă un exemplar uman, o forță a naturii, o viitoare Serena.

Era „Ochi de șoim”

O panoramare generală a spațiului unde are loc Australian Open ne arată o bază sportivă modernă, un simbol al civilizației, cu stadioane având o arhitectură cosmică, iar spațiile verzi sunt marcate cu cercuri, în care grupuri de oameni pot sta la iarbă verde. Revoluția e mare și pe teren. E pentru prima oară când arbitrii de margine/linie sunt înlocuiți cu camere electronice. E vorba de tehnologia Hawk Eye („ochi de șoim”), schimbare cerută de Novak Djokovic, după ce la US Open, anul trecut, a lovit neintenționat cu mingea un arbitru de linie și a fost aspru sancționat (eliminat din competiție). Ochiul de șoim e nemilos! Nimic nu se mai discută. Greșelile se sancționează imediat, la computer. Nu ai ce să mai comentezi. Omul devine tot mai absent. Au rămas copiii de mingi. Atenție Noli la copii, să nu-i schimbi și pe ei! Jucătorii sunt singurii care ne amintesc de tenis. Se naște o perspectivă a tenisului de mâine, care e posibil să se joace între roboți. Începe era „Ochi de șoim”. Frumusețea tenisului e dată totuși și de greșelile disputate, și de erorile arbitrilor, care ne arătau că tenisul e un sport inventat de oameni și jucat de oameni.

Turul 2

În turul al doilea, Halep a nimerit tot cu o australiancă, născută la Zagreb, Ajla Tomljanovici, dar mai în față (locul 72 WTA), pe care a învins-o anterior de câteva ori. Acum Ajla a declarat că nu va mai fi ca altădată. Și așa a fost. Ajla și-a arătat agresivitatea. Aici e cheia. Un joc agresiv dacă nu este și precis, jucătorul acumulează în serie greșeli neforțate. Și au fost zeci de greșeli neforțate, mai exact 57 Ajla, 37 Halep! Nu se poate imagina cât de ridicolă este agresivitatea, când ratezi ca prostul! Un joc pe alocuri urât, fără cursivitate. A fost un meci de uzură, o alergare disperată după puncte. S-a văzut în ultimul ghem al primului set, când Ajla a avut patru mingi de set. Și a făcut până la urmă break-ul, câștigând cu 6-4. Halep făcea spume. Vorbea singură. Să vedem, rezistența ei proverbială funcționează? În setul 2 a debutat tot cu un break pentru ea ca în primul set. Dar lucrurile s-au complicat. Ajla însă pierdea din ambiție și se învingea singură, își crea situații ideale, dar când venea la fileu și lovea agresiv, dădea în plasă. Au fost zeci de puncte irosite astfel.

În setul doi, Halep a avut mai multă regularitate. Ea a căutat să pună mingea în teren, nu să facă punctul la disperare ca Ajla. Și a câștigat. Ghemul cinci din setul decisiv a fost jucat de Ajla excepțional, ca o mare cmpioană. Ce conta că e pe locul 72 WTA? Halep e pe locul 2, dar prin ce a dovedit? A câștigat partida, însă la limită, după un final dramatic și nu pe virtuțile ei, ci pe erorile neforțate ale adversarei și pe duble greșeli în momente cheie. Cine își imagina că de la 5-2 pentru ea, Ajla va pierde 5 ghemuri la rând? Am discutat în parc cu unii microbiști și mi-au spus că la acest scor, 5-2 pentru australiancă, au închis televizoarele, era clar, meciul era ca și jucat, nu mai era nimic de așteptat. Nici Halep nu mai credea în victorie, e sigur, dar ea a luptat din instinct. Este o luptătoare. Victoria ei se numește rezistență. A rezistat mai bine decât adversara ei, care se flecise în final, poate și din cauza căldurii. De altfel, această schemă, pierde primul set și le câștigă pe următoarele două, e ceva clasic la Halep. Te așteptai, dar nu acum, și în forma pe care a arătat-o Ajla. Ce dramă poate trăi această jucătoare, care avea partida la discreție! Ea însăși a declarat că o va urmări mult timp acest meci („am fost atât de aproape!”).

Încă o dată se dovedește că tenisul e un sport, nu o afacere, deși uneori pare o mare păcăleală. Halep nu are motive să se bucure. Însuși antrenorul ei nu a fost mulțumit. A avut mare, mare noroc. Jocul ei nu a convins. Ea nu pare să domine un adversar. Câștigă mai mult prin loteria mingii, care o ajută. E foarte labilă de la un punct la altul. Nu are o siguranță de mare campioană. Tomljanovici a fost la fel de bună ca și ea. Nu era de mirare să câștige. Dar în turul 2 s-a produs ceva și mai de necrezut, Sorana Cîrstea a învins-o pe favorita Petra Kvitova cu 6-4, 1-6, 6-1, iar presa australiană a numit-o „regina sălbatică”. După două săptămâni de carantină, Sorana a dovedit că soarele îi este partener, căci la 30 de grade Celsius a învins o mare campionă. Alte surprize, Andreescu a pierdut la Hsieh, bătrâna din Taipei, fără drept de apel. Iar în jocul veteranelor, Errani a dispus de Venus. Osaka a câștigat foarte clar la Garcia, iar Iga a eliminat-o pe veterana Giorgi.

Poate că marea surpriză să fie eliminarea lui Kenin, campioana en-titre a turneului. Dar pentru mine nu este. Cea care a învins-o se numește Kanepi (35 de ani, locul 65 WTA), o jucătoare care, când este în formă, nu are adversar. Acum doi ani a eliminat-o aici, la AO, și pe Halep. Americanii au pierdut-o și pe Gauff, care nu confirmă revelația, a pierdut fără lacrimi la Svitolina. Lacrimile au apărut în vestiar, ca și la Kenin. Cam se întrevăd forțele care se îndreaptă spre vârf.

La băieți, surpriza ar fi doar eliminarea lui Wawrinka, în dramatica partidă (5 seturi) cu ungurul Fucsovics. Campionii câștigă, dar fff greu. Fiecare jucător arată că nu întâmplător se află pe tabloul principal la AO. Italienii sunt foarte activi, în primul rând Berrettini, dar și Fognini, care era să se sfâșie cu Caruso la sfârșit. E infernală mai ales presiunea rușilor, care au în cursă peste 10 jucători, la băieți și fete. Se pare că după școala cehă, școala rusă își va pune pecetea pe tenisul actual. 

Turul 3

Victoria nesperată din turul doi a fost fff importantă pentru Halep, când se poate spune că nu ea a câștigat, ci Ajla Tomljanovici a pierdut. Ciudat este să privești o jucătoare care a ajuns în turul 3 printr-o mare șansă, rarisimă, greu de imaginat la acest nivel. Dacă era o mare campioană, Halep trebuia să renunțe la această șansă. Să se retragă din competiție. Nu așa se câștigă un merit. Nu a făcut decât a alimentat tam-tamul care se face la București cu „revenirea de senzație”, cu „finalul electrizant al campioanei noastre”, cu „miracolul Halep” etc. Dar lecția i-a prins bine, fiindcă a venit total pregătită la noul meci, pe care l-a jucat atent, cu multă precauție.

În turul 3 ea a avut-o ca adversar pe rusoaica Veronika Kudermetova (locul 36 WTA), care a jucat ca o începătoare, în stilul „agresiv”, normal. Au rezultat 38 de greșeli neforțate. O nouă mostră a stilului agresiv. Fără tehnică, fără precizia loviturilor, agresivitatea duce la greșeli. Halep a greșit mult mai puțin, de 12 ori, dar a avut o sarcină incomparabil mai ușoară decât în partida anterioară. Însă aplaudacii tot nu s-au lăsat, au catalogat-o din nou „genială” și „perfectă”, ba au comparat-o cu un „motor diesel”. Ce fel de motor, cu o adversară care se bătea singură?! În setul 2, Kudermetova nu a fost în stare măcar o dată să introducă mingea în joc din primul serviciu! Nu a controlat nici un ghem. Replica la agresivitate este să pui mingea în teren, ceea ce Halep a făcut. Ea știe lecția. Nu o cunosc începătorii. Azi toți învață tenisul cu această regulă în față: „Fii agresiv!” Încep prin a fi agresivi, apoi învață să fie tehnici, să pună minge în teren. Adică invers decât e normal. Agresiv trebuie să fii abia după ce stăpânești jocul, regulile lui, după ce dovedești că ești jucător, după ce știi să joci de plăcere. Cu o astfel de lecție învățată, Simona Halep ar putea să învingă toate jucătoarele, inclusiv pe Iga Swiatek, care i-a aplicat această lecție, anul trecut, la Roland Garros.

Alte evenimente. Sorana Cîrstea a pierdut, cum era de așteptat, exact ca și la US Open, după victoria de răsunet în fața lui Konta. Aici, la fel, după ce a câștigat la Kvitova, a pierdut la Vondrousova, cu un final cu pumnul arătat arbitrului de scaun. El a mai rămas, fiindcă ceilalți arbitri au fost înlocuiți de Mr. Hawk. Și degeaba îi faci cu pumnul unui computer, unei mașini cu ochiul rece, nemilos. Dar poate că Sorana vrea să ajungă a doua Kanepi, „sperietoarea Top 10”! Pe teren nu au mai rămas decât arbitrul de scaun și copii de mingi. Nici lor nu le poți arăta pumnul, fiindcă nu înțeleg. Ne apropiem de tenisul jucat de roboți, dacă și jucătorii se vor robotiza, așa cum vedem la unele partide, cum ar fi jocul stas al Serenei, care a câștigat cu noroc la Potapova, o jucătoare-spectacol, care joacă la risc, de plăcere, dar care s-a bătut singură. Cred că e campioană la dublu greșeli. Următorul meci al Serenei, cu Sabalenka, se pare că-i va fi fatal. Surpriză a fost și eliminarea Pliskovei de către colega sa Muchova, care a eliminat-o și pe Sorana anul trecut la Roland Garros. „Bursucel”, cum îi spun eu lui Ashleigh Barty, a trecut de Alexandrova fără probleme, deși ea are un picior bandajat, din cauza unei întinderi la coapsă. Deci va juca în continuare rănită. Este marea speranță a Australiei, care nu a mai dat un câștigător de Gran Slam de peste 40 de ani!

Greu de suportat este jocul lui Nadal, din cauza unui tic bolnav, indecent. E lipsă de bun simț față de privitori. Nici nu-i mai urmăresc meciurile. Și Djokovic a văzut spectre în partida cu americanul Taylor Fritz, foarte surprinzător, cu lovituri iuți, greu de parat. Noli a fost spectator în setul 3 și 4 (din cauza unor dureri stomacale). A câștigat în extremis, tot la rezistență, sfârșind cu strigăte de fiară rănită și răzbunată, o defulare binevenită după o încordare de 3 ore și jumătate.

Un joc robotic, infernal, am văzut și la Kyrgios cu Thiem, care în primele două seturi a fost copleșit de agresivitatea adversarului, apoi și-a impus stilul precis, elegant, rafinat, și a câștigat următoarele trei seturi. Sigur, Kyrgios, care are o natură de exaltat, de rebel, nu arăta că e disperat, deși îi găsea varii pricini arbitrului de scaun. Dar cu tot teatrul pe care îl făcea, începând cu apariția comică (un picior de altă culoare decât celălalt), Theim a rămas impasibil și a rezistat. Păcat că turneul a pierdut un jucător-spectacol, care seamănă cu Monfils. În multe momente, Nick Kyrgios mișca picioarele precum Cassius Clay. Ar fi fost un foarte bun boxer. Fiecare ghem al lui este un  spectacol, cu delir în tribune. Arena a fost arhiplină cu spectatori de-mascați și cu mulți simpatizanți ai australianului, care îl aclamau la fiecare punct. E o mare plăcere să-l vezi. E Cassius Clay al tenisului. Ridică tribunele în picioare. Ce contrast, Kyrgios, un fel de godzilla, și Thiem, sobru, liniștit, tacticos. Ce final de meci! Ce set 5 antologic!

După 3 ore de joc, Kyrgios dansa pe teren ca pe un ring. Iar loviturile sale erau de o ușurință nefirească, fiindcă stăpânește toate nuanțele jocului și are o rezistență de fier. Cu adevărat el se joacă, uită că e competiție pe bani grei și face un joc de plăcere. Îi place să fie circar, să se alinte, să provoace galeria, să-i ofere noi aspecte atipice, umane, diferite de robotizarea și încordarea generală. El distruge miza pecuniară. Kyrgios a dus arta sportului la o mare spectaculozitate. Setul 5 ar trebui pus în ramă. Ca o lecție de tenis-spectacol. Și Theim, învingătorul, liniștit, aparent fragil, dar atât de puternic, singurul care continuă stilul rafinat al lui Federer. Aici agresiunea este asimilată artei spectacolului. Totul este un melanj între finețe și agresiune, deși e vorba de perfecțiune, de lovituri de maestru, foarte spectaculoase. Mereu ai sentimentul că se joacă un altfel de tenis, cu mingi magice sau imposibile. Omul însă, jucătorul, este cel care face aceste jonglerii, iar mingea i se supune.

Dar a venit și o știre tristă: s-au depistat cazuri de coronavirus într-un hotel din Melbourne, fapt care a impus introducerea carantinei și care va afecta și turneul de Grand Slam. Meciurile vor continua să se joace, dar fără spectatori!

Optimi și Sferturi

Australian Open continuă să se joace cu tribunele goale. Ce fenomenal e spectacolul cu tribunele pline, cum au fost al meciul Thiem-Kyrgios! Dar ni se spune că interdicția este doar de 5 zile, ceea ce înseamnă că semifinalele și finala vor fi cu spectatori. E bine, fiindcă spectatorii oferă starea de normalitate. Fără ei, tenisul, sportul în general, arată cam spectral, de parcă jocul ar fi extraterestru, vizionat de nemilosul Mr. Hawk, care enervează la culme jucătorii, fiindcă ei nu văd ce vede el, lor li se pare că mingea e bună, dar „ochiul de șoim” arată că a ieșit „de puțin” afară!

Optimi

Și păcat că Turul 4 sau Optimile se joacă fără de-mascați, fiindcă sorții au încins total spiritele, au făcut să se înfrunte campioane, câștigătoare de Grand Slam. Evident, meciul vedetă a fost Osaka-Muguruza, scor 4-6, 6-4, 7-5. În decisiv, Muguruza a condus cu 5-3. Anul trecut, Muguruza a disputat finala cu Kenin, după ce a învins-o în semifinală pe Halep. Iar Kenin pe Braty. Acum, și Kenin, și Muguruza sunt eliminate. Șansele mari sunt pentru Osaka, Barty, Halep și, evident, Serena.

Însă surpriza surprizelor a fost victoria Serenei asupra tinerei jucătoare din Belarus, Aryna Sabalanka, care venea tare din urmă, pretindea titlul. Și Serena și-a pus în joc toată experiența să treacă în sferturi. Pentru a 13-a oară în acest turneu, pe care l-a câștigat de 7 ori! Și ce a făcut acum este o mare performanță, dat fiind că ea joacă în condițiile în care a anunțat că este pentru a doua oară însărcinată. Sabalanka, care de câțiva ani tot urcă și se menține în top 10, este o jucătoare masivă (1, 82 m, 80 kg), o luptătoare de calibru, dar și ei i-a jucat până la urmă festa jocul agresiv. Computerul i-a numărat 36 de greșeli neforțate! Serena i-a făcut față cu greu, dovadă că seturile ei au fost câștigate la limită (6-4, 2-6, 6-4).

Serena va juca în sferturi cu Halep, care a învins-o pe Iga Swiatek, într-un meci-revanșă mult așteptat. Pentru Halep, s-a repetat schema: pe primul set îl pierde, pe următoarele două le câștigă. Iga n-a putut să întrerupă această tradiție, deși primul set anunța o revoluție. E o plăcere fantastică să o urmărești pe această jucătoare. A câștigat setul cu lovituri puternice, iuți și precise, cu veniri la fileu, salturi, zboruri, totul ca un mare spectacol de circ și ikebana. A controlat jocul, a stăpânit fiecare ghem, la fiecare punct era o amenințare pentru Halep. Dar în setul 2 am văzut deodată o altă Iga. De nerecunoscut. Și nu pentru că Halep ar fi jucat altfel. Ea a jucat la fel, calm, rațional, fără panică. În panică a intrat Iga, care rata copios. Jocul ei agresiv nu-și mai nimerea ținta. Ceva s-a dereglat în mecanismul arătat în primul set. Și-a revenit spre final, dar a pierdut ghemul decisiv, ghemul 5, era 2-2 și Halep a făcut 3-2, apoi 4-2, a ajuns la 5-3 și totul s-a terminat la 6-4 pentru ea, fără nici o surpriză. Nu a fost nimic dramatic. Nici un moment de suspans sau tensiune, ca în finalul cu Ajla Tomljanovic. Totul a curs firesc și victoria ei a fost meritată. Iga va fi o mare campioană dacă va reuși să-și regleze tirul, fiindcă și ea a apucat pe calea jocului agresiv. De la jocul de plăcere arătat la Roland Garros, acum a ajuns la extrema cealaltă, când aleargă după puncte. Iar jocul agresiv nu iartă dacă loviturile își greșesc ținta. A avut zeci ce mingi lovite puternic și terminate la câțiva centimetri afară. Computerul a numărat 42 de erori neforțate, dar cred că au fost mult mai multe. În această fază, lui Iga îi lipsește simțul precauției. Ea joacă toate ghemurile la fel de riscant. E mereu avântată. Când îi reușesc loviturile, este ceva de o frumusețe rară, are prospețime, e magic, face un tenis cum nu am văzut la alte jucătoare. Parcă vine din altă lume. Nu are ticurile generale, nimic care să amintească de uzură.

Halep a învins-o tocmai speculând acest entuziasm al ei, acest joc mereu riscant, fără să-și calculeze deloc efectul, în momente cheie. A pierdut ghemuri copilărește, fiindcă nu se gândea în ce fază este meciul. Și Halep era uimită de ratările ei. Iar când mergea din plin, săgețile ei iuți, ce păreau imparabile, se loveau de apărarea extraordinară a jucătoarei noastre, care este, cred, cea mai bună jucătoare din lume la acest capitol. Halep a scos niște mingi cu adevărat imposibile, alergând dintr-o parte într-alta a terenului cu viteza tinereții. Acestă mobilitate pe fundul terenului i-a adus puncte prețioase și victoria.

În meciul din sferturi cu Serena va avea, sigur, o sarcină mai ușoară. Serena a învins-o pe Sabalenka, fiindcă aceasta practică un joc asemănător, tot pe forță. A reușit 9 ași, și a avut greșeli neforțate mai puține (26) decât adversara (35). Dar Halep e altceva, ea e o jucătoare complexă, cu un joc subtil și variat, a ajuns la o maturitate psihică, are self-control, cum a dovedit excelent în meciul cu Swiatek. Acest echilibru psihic și cu valențele tehnice pe care le are, o fac greu de învins.

Sigur că o surpriză este și Hsieh, jucătoarea din Taipei de 35 de ani, care a avut un parcurs excelent. A  eliminat-o în turul 2 pe Andreescu, jucătoarea care ne este la suflet, dar care, din păcate, arăta greoaie, kilogramele în plus îi va stopa cariera. Asiatica a învins-o în optimi pe cehoaica Vondrousova, învingătoarea Soranei Cîrstea. Americanii au, în afară de Serena, încă două jucătoare în sferturi, Brady și Pegula, care a eliminat-o pe Svitolina, o mare surpriză. Ele se vor întâlni în sferturi, deci americanii au deja o semifinalistă! A patra americancă din optimi, Shelby Rogers a fost învinsă de Bursucel, după un meci modest. Mă așteptam ca Rogers (semifinalistă la US Open) să opună o rezistență consistentă lui Barty, dar a jucat foarte plat, anemic (parcă se considera dinainte învinsă?). Abia spre final a avut parcă o tresărire, oricum, Bursucel a tocat-o mărunt ca un roboțel. Barty o să aibă în final mari probleme fiindcă pe partea ei de tablou a întâlnit numai jucătoare slabe, nu i-au pus probleme, a trecut lejer din etapă în etapă, iar ea nu a avut șansa să strălucească prin nimic.

La băieți, marea surpriză este eliminarea lui Dominic Thiem de către Dimitrov. 6-3, 6-3, 6-0. Indiscutabil, acest 6-0 este inexplicabil. Dominic a pierdut 9 ghemuri consecutive, cum cred că n-a mai pierdut în viața lui de campion, și a avut 41 de greșeli neforțate. El a declarat că „nu sunt o mașină” și că a avut o zi proastă, s-a simțit rău. Dar eu cred că o cauză este meciul epuizant cu Kyrgios. Iată cât de greu este tenisul de performanță, să menții ridicat ritmul 7 meciuri la rând, ca să intri în posesia titlului, să poți ține trofeul în brațe.

Buldozerul Raonic a fost învins pentru a 12-a oară de Djokovic. Jucătorii agresivi prin excelență nu au avut niciodată bucuria obținerii unui trofeu. Serena a obținut succese maxime fiindcă ea nu este numai o jucătoare de forță, are și mult rafinament în joc, stăpânește foarte bine toate secretele acestui sport. Ea îmbină plăcerea cu agresivitatea. Tenisul e viața ei.

Nadal e de neoprit. Rușii Medvedev și Rublev la fel, dar în sferturi se întâlnesc direct și unul va trebui să plece acasă. Rușii au asigurat un semifinalist. Italienii i-au pierdut pe ambii „optimiști”: Fognini și Berrettini, care nu s-a prezentat în meciul cu Tsitsipas. Sigur l-a epuizat partida cu Khachanov. Sferturile se anunță cu scântei, adevărate finale: Djokovic-Zverev, Nadal-Tsitsipas.

Sferturi

Dacă Serena joacă așa cum a jucat cu Sabalenka, meci în care a făcut puncte antologice, des citat fiind un punct defensiv, când s-a apărat ca în zilele ei de glorie, este invincibilă. Deși scorul în meciurile directe este de 9-2 pentru Serena, iar în cinci dintre întâlniri ea a avut seturi de 6-0, totuși nu cred că Halep ar putea fi o victimă anunțată, chiar și antrenorul Serenei a prevăzut un meci tare, meciul vedetă al turneului. Iar la noi, celebrul specialist Cap Sec a spus că va fi „un meci istoric”. Nu a fost deloc istoric, poate un meci istoric fără nici o istorie! Nu a fost nimic istoric, dacă nu s-a ajuns în decisiv, iar în setul 2, de la 3-1 pentru Halep, Serena a făcut 5 ghemuri consecutive (răzbunarea lui Tomljanovic?) și a câștigat lejer. Un meci fără nici o minge memorabilă, un meci oarecare, cu un car de greșeli neforțate. Halep nu și-a mai putut repeta schema (primul set pierdut, următoarele câștigate), dar nici planul tactic, fiindcă n-a mai avut șansa să-i meargă loviturile în terenul advers, iar cele care intrau, primeau un răspuns nemilos. Secretul victoriei Serenei, care nu a excelat nici la serviciu (4 ași), nici la precizie (39 greșeli neforțate), a fost returul.

A returnat puternic mingile și a prins-o pe Halep total nepregătită, fiindcă se obișnuise cu retururile primite de la celelalte jucătoare. A uitat cu cine joacă.  Mecanismul regularității i s-a defectat, iar calitățile de apărătoare nu i-au servit la nimic, fiindcă Serena nu i-a dat șansa să le folosească. Serena este de alt calibru, la ea nimic nu este previzibil. Nu face nici un  meci de uzură și nici nu are vreo regularitate. Ea riscă mereu, iar jocul ei imprevizibil dă rezultate. Altfel nu se explică cum de Halep nu a profitat de erorile neforțate ale Serenei, care au fost nepermis de multe. Nu o dată am spus că Serena, când se află într-o competiție, cu orice adversar, joacă singură și când pierde, se învinge pe sine. Serena a spus nu o dat că adversarul ei cel mai periculos este ea însăși. Și aici au fost ghemuri în care din șapte puncte, câte are un ghem normal, nu reușea decât unul. Și asta pe serviciul ei. Așa au fost break-urile pierdute. Iar celebrul ghem 7 din setul doi ultra comentat, considerat și de Wilander cheia meciului, a fost o capodoperă de erori neforțate. Se spune că Halep a salvat 5 mingi de break, dar numai una a fost jucată și punctată de ea, restul au fost greșeli neforțate. La 40-0 pentru Serena, au urmat trei greșeli neforțate ale ei, adică singură și-a anulat avantajul celor 3 mingi de break, fără ca Halep să facă nici un efort. Le-a primit cadou. Apoi au urmat avantaje de o parte și alta, anulate reciproc de erori neforțate. Acesta nu e tenis, ci bambilichi. Totul lăsat la voia sorții. Nici vorbă de salvarea a cinci mingi de break! Le-a salvat întâmplarea. Nici un control, nici o feliuță de tenis. Nu e un  meci de studiat, de analizat, fiindcă Halep nu s-a prea văzut, a fost adesea figurantă, nici nu cred că a realizat cum a pierdut. A 10-a victorie a Serenei fixează clar clasa care le desparte pe cele două jucătoare, aflate și ca vârstă la o distanță de 10 ani. E greu de imaginat că Halep va juca așa ca Serena la 39 de ani. Aplaudacii ei însă așteaptă la cotitură, nu primesc nici o lecție, ei sunt învățați să lipească de Halep cuvinte ca genială, perfecțiune, excepție, miracol. Sigur, când întâlește jucătoare de pe locul 140 WTA.

Semifinala cu Osaka cred că o găsește pe Serena foarte motivată, fiindcă ea dovedește că s-a pregătit intens pentru acest turneu, începând cu aspectul fizic, foarte mult îmbunătățit. Se mișcă bine, pare de nerecunoscut. Este un mare câștig pentru tenis, revenirea ei la o formă bună. Conferă competiției nu numai prestigiu, dar și miză, căci toate jucătoarele se ambiționează să fie ca ea și s-o învingă.

Dar la fete, Australia este zdrobită, fiindcă s-a întâmplat ceea ce eu prevăzusem. Marea lor speranță la titlu, Bursucel, a clacat. Era de prevăzut după cum a jucat meciul cu Rogers. Îmi spuneam, e imposibil ca Barty să fie number one? Nu a arătat nimic. O jucătoare puțin mai tenace, o poate bate. Și așa a fost. În sferturi a învins-o Muchova, 1-6, 6-3, 6-2. Muchova le eliminase pe Pliskova și Mertens, deci avea un ascendent. Ea o va întâlni pe Brady, care a stopat-o pe surprinzătoarea Pegula. Așadar, la fete, americanii au două semifinaliste, Serena și Brady. Și o posibilă finalistă. Dar ce-ar fi să fie o finală americană? Sau poate una ceho-japoneză? Frumos, nu?! Să nu uităm că Brady a avut o semifinală și la US Open. A învins-o acolo Osaka, care avea să câștige trofeul pandemic și care acum va juca semifinala cu Serena. De câțiva ani, Jennifer Brady este într-o formă constantă.

La băieți, o mare surpriză este Aslan Karațev (27 de ani, 114 ATP), pentru prima oară la un Grand Slam, venit din calificări, care l-a învins fără drept de apel pe Dimitrov, cel care îl eliminase pe Thiem. Disputa dintre Rublev și Medvedev a fost mereu un spectacol al ambițiilor, al palmaresului. Dar a învins din nou Medvedev. Rublev nu mai reușește să-și ia revanșa. Și nu a câștigat nici un set. Deci rușii au doi semifinaliști, pe Karațev și pe Medvedev, care nu vor juca între ei, ci cu Djokovic, respectiv cu… Stefanos Tsitsipas, care l-a eliminat pe Nadal în 5 seturi, după peste 4 ore de joc, realizând o revanșă la întâlnirea similară din 2019. După ce Nadal a condus cu 2-0 la seturi, cine credea că Tsitisipas va întoarce partida și va câștiga următoarele 3 seturi? Le-a câștigat la limită, pe fondul nervozității lui Nadal: 7-6, 6-4, 7-5. Un moment incredibil a fost break-ul din decisiv (6-5), câștigat de Stefanos la zero! E aici glasul noii generații (Tsitsipas are 22 de ani), care, iată, începe să se audă. Stefanos pune succesul pe seama unui self-control la care a lucrat cu tatăl său, care îi este și antrenor. Starea interioară este determinantă în astfel de înfruntări agresive (fiindcă a fost un meci de corrida). Un singur lucru e trist, că un asemenea spectacol s-a disputat cu tribunele goale! Ce mare păcat! Și partida dintre Tsitsipas și Medvedev va fi chiar o finală a noului val. Tsitsipas a generat o breșă, a arătat că este posibil să-i elimini pe monștri sacri! E o mare surpriză, el a rsturnat toate calculele, a făcut ca în careul de ași să nu mai rămână decât un singur consacrat, Djokovic! E posibil ca de aici să se rescrie istoria tenisului masculin, care avea mare nevoie de o schimbare de decor.

Meciul dintre Djokovic și Zverev a fost de categorie grea, așa cum ne-au obișnuit cei doi jucători. Ia să vedem, nervul lui Zverev va funcționa sau va fi tot moale, ca în finala cu Theim de la US Open? La acest nivel, depinde forma de moment, căci jucătorii sunt de forțe egale, foarte tehnici, se cunosc bine între ei. Oricare ar putut câștiga, fără să ne mire. În setul 4, Zverev a condus cu 6-5, apoi avea 40-0 pe serviciul lui Djokovic, dar a fost egalat și a pierdut la tiebreak. Nu a avut nici o scânteie, nimic care să-l surprindă pe adversarul cel viclean, care știe să speculeze orice slăbiciune, orice încetinire. Sigur, Djokovic avea de apărat titlul pe care în deține de doi ani consecutiv (el a câștigat AO de 8 ori!). Oricum, imaginea pe care o transmit astfel de meciuri este deja vu. Așa a fost și meciul dintre Medvedev și Rublev. Total previzibil, iar lungimile lasă un sentiment de vânătoare, se vânează unul pe altul, cine este mai obosit, cine greșește. Punctele se câștigă fiindcă ratează celălalt.

Nu există în tenisul masculin o Iga, care să strice plictiseala oferită de aceleași meciuri „tactice” și agresive între aceiași campioni. Stefanos nu este o Iga, el este un luptător, un jucător agresiv calculat, echilibrat, cu presiune și regilaritate, care mâine va fi un nou Djokovic. Un vrăjotor, un fel de Puck al tenisului, ar fi Kyrgios, dar el pierde repede, în primele tururi. Până la capăt, puțini rezistă. Unii au și niște ticuri de nesuportat. Dacă nu ai nervii tari, faci ca Nadal, te scarpini în koor la fiecare minge. Zverev se scarpină pe burtă, i-a pus medicul în jurul buricului niște pansamente speciale, iar Medvedev o face la fiecare meci pe Michael Jackson, își atinge sexul, nici măcar nu se rușinează. O face inconștient? Dar nu are antrenor? Iar soția acasă nu-i spune nimic? Bine că defularea cu răgete a lui Djokovic vine la sfârșitul unui set sau meci câștigat! Dar și el are un tic, bate mingea de 20 de ori de pământ înainte de a servi. Vrea să-și enerveze adversarul. Și pe noi. E o probă a răbdării sau a de-concentrării? El are timp, noi nu avem. Sportul nu mai este de mult un joc de maidan, el cere educație, iar campionii trebuie să fie modele din toate punctele de vedere.

Australian Open, semifinale și finala

Cum era de așteptat, semifinala dintre Serena Williams și Naomi Osaka a dat câștig de cauză japonezei, care avea un ascendent, conducea cu 2-1 la întâlnirile directe și se afla într-o formă deosebită, având 17 victorii consecutive. În 2020, a reușit 32 de victorii și a pierdut doar două meciuri. Osaka este super-campioana de mâine. Are 23 de ani și se îndreaptă acum spre al 4-lea trofeu de Grand Slam. Pe Serena a dominat-o la toate capitolele, până și la ași (6-3). A avut însă emoții mari, dovadă cele 8 duble greșeli, față de Serena, cu doar una! A făcut mai multe puncte decât Serena și din primul serviciu, și din al doilea. A salvat multe break-uri, 5 din7, pe când Serena nu a salvat nici unul. Venirile ei la fileu au fost toate victorioase.

Și erori neforțate a avut mai puține (21 la 24). A stat bine și la ghemuri câștigate consecutiv (5-2). Și la retururi a avut un procent mai bun. Unde au fost celebrele retururi imbatabile ale Serenei? E greu să-ți imaginezi un meci cu Serena în care ea să nu aibă inițiativa! Osaka a jucat parcă singură. Ea a fost și la originea punctelor câștigate de Serena. Dar nu s-a bătut singură, cum face Serena, ci s-a descurcat, a ieșit învingătoare. A surclasat-o, fără să strălucească însă datorită faptului că adversara sa nu i-a pus probleme, a fost moale, s-a arătat dinainte învinsă. O privea pe Osaka ca pe o pradă de neatins. Nu a găsit nici o replică. Așa cum a anulat-o Serena pe Halep, așa a anulat-o Osaka pe Serena. Statistica e de partea ei, cum a fost și jocul. Și cred că mai are ceva superior, umorul. Un umor shintoist. La conferința de presă, la una din întrebări a răspuns: „Nu știu care e secretul victoriei de azi, dar în aceste săptămâni am mâncat doar mâncare japoneză. Ieri am hotărât să mănânc mâncare grecească, iar Tsitsipas l-a învins pe Nadal. Mi-am spus că e un semn și trebuie să continui să mănânc mâncare grecească”.

Cealaltă semifinală a adus pentru prima oară față în față un cuplu inedit, americanca Jennifer Brady și cehoslovaca Karolina Muchova. Meciul dintre ele a fost foarte echilibrat, cu mai multe erori neforțate din partea lui Brady (38), care are momente de risc, iar dramatic, de infarct pentru fani, a fost ultimul ghem. Era 5-4 pentru Brady și urma la serviciu. A avut 4 mingi de meci, pe care Muchova i le-a anulat și și-a creat și ea tot atâtea mingi de break. Finalul a oscilat între mingi de meci și mingi de break. La un  moment dat, Jennifer a căzut în genunchi, fericită că a câștigat. Dar Mr. Hawk i-a arătat imediat că mingea ei a greșit ținta, a ieșit „de puțin” afară. Așa că la 40-40, ea a luat-o de la capăt. A fost o sisifiadă a tenisului, care până la urmă totuși s-a terminat cu victoria lui Jennifer, care se află pentru prima oară într-o finală de Grand Slam. E o mare performanță pentru ea, după ce anul trecut, la US Open, fusese în semnifinale și a fost eliminată de… Osaka, cea pe care o va întâlni acum în finală! Ce mică e lumea!

AO a fost un turneu care a adus în careul de ași, față în față, jucători noi, ca Muchova, la fete, și Aslan Karațev, la băieți.  Cei doi s-au comportat bine, s-au străduit să arate că nu este un accident prezența lor în semifinale. Cel puțin Karațev a excelat prin mingi iuți și precise. Dar Marele Vulpoi, Djokovic, nu putea scăpa șansa să nu învingă un outsider. Și nu și-a permis nici o slăbiciune, deși în setul 2, Aslan a revenit de la 5-1, a câștigat trei ghemuri la rând și a fost și în pragul de a câștiga break-ul pentru 5-5. Dar Djokovic a punctat cu ași, ca la sfârșitul setului câștigat să scoată răgetul de leu. S-a bucurat că nu a pierdut break-ul la un jucător de pe locul 114 ATP! În momentele decisive însă, Djokovic nu a ratat și și-a adjudecat victoria și accesul pentru a 9-a oară în finala AO.

Se simte nevoia unor jucători surpriză, care să-i scoată pe monștri sacri din schemele prestabilite, din înfumurarea lor redundantă, așa cum a făcut Tsitsipas cu Nadal. În sport, ca și în viață, noutatea contează, ceea ce se tot repetă, chiar și la cote înalte, până la urmă plictisește. Numai noul te poate scoate din plictiseală. Sigur, rușii și germanii urmăresc tocmai detronarea campionilor nemișcați. Înfruntările finale, la toate turneele mari, sunt între ei. Medvedev a declarat că vede o finală între doi ruși. Se gândea la el și la Karațev. Dar Karațev s-a dovedit totuși un accident.

Cealaltă semifinală a fost, de fapt, finala, dacă e să ne luăm după noutate și tinerețe. Daniil Medvedev și Stefanos Tsitsipas au însă rațiuni diferite. Nici Rusia, nici Grecia nu au în palmares un câștigător de Grand Slam. De fapt, rușii o au la fete pe Sharapova, iar la băieți nu mai au așa ceva de la tătarul Marat Safin, din anii ’80. În Grecia însă Stefanos nu este iubit, iar tenisul nu are tradiții mari, e considerat un joc al bogaților. Mama lui s-a născut la Moscova, el e un băiat de bani gata, cu o viață diferită de a grecilor. E arogant față de țara lui, unde stă doar 30 de zile pe an. A criticat Atena, orașul natal, fiindcă nu are o stradă mare, pe care să se plimbe el cu bicicleta! Se spune despre Stefanos că „trăiește pe altă planetă”. A fost insensibil la criza prin care a trecut Grecia. A sfidat și pandemia. Dar dacă grecilor le este indiferent dacă el pierde sau nu, lui Tsitsipas îi pasă. El reprezintă Grecia și viitorul tenisului. Are ambiții mari! Însă Daniil s-a dovedit mai iute, a jucat un meci aproape fără greșeală. A realizat nu mai puțin de 17 ași! Tsitisipas părea greoi, reacționa încet la viteza loviturilor lui Medvedev. Stefanos a avut un final bun în setul decisiv, dar la scorul de 5-5 a pierdut serviciul. Dacă lua ghemul, alta cred că era soarta partidei. Daniil a știut asta, s-a concentrat și a câștigat break-ul, apoi meciul, cu 6-4, 6-2, 7-5. Îl întâlnește pe Djokovic în finală, așa cum acum doi ani l-a întâlnit pe Nadal. E deja un finalist cu experiență. Ce să mai spunem de Djokovic, care numai la AO e pentru a 9-a oară în finală! Ce definește civilizația noastră?, ne întreba Brâncuși. Și tot el răspundea: Viteza! Va câștiga cel care are viteză mai mare.

Inedite au fost și finalele, neașteptate poate, deși victoria lui Naomi era previzibilă. În cursa ei pentru trofeu a întâlnit jucătoare de calibru, ca Serena Williams și Garbine Muguruza, singura la care a pierdut un set și a salvat un final ca și pierdut. În schimb, Jannifer Brady a avut numai adversare „second hand”, nici un nume de top. Scorul între ele este 2-1 pentru Osaka. Însă Osaka are în palmares încă trei titlul de Grand Slam, US Open, în 2018 și 2020, și un trofeu AO, în 2019. Iar japoneza are o opinie foarte specială despre finale: „Am o mentalitate foarte exigentă, cred că lumea nu-și amintește de finaliști, doar campionii intră în istorie. Mă încântă să lupt cât pot în finale, sunt ceva diferit de restul meciurilor”. Încă de la debutul pe marea scenă a tenisului, Osaka a uimit prin maturitatea gândirii. La ea cuvintele au mare valoare, sunt bine cântărite și corespund trăirilor sale. Desigur, are o mentalitate shintoistă, conform religiei sale naționale.

Dar în finala AO 2021, eu am să-mi amintesc de Jennifer, fiindcă a realizat câteva ghemuri ca o mare campioană. De fapt, finala, ca spectacol, a fost salvată de ea. A revenit în primul set și, la 4-4, a avut două mingi de break. La 4-5, pe serviciul ei, Brady a avut 40-0!  În setul doi, la 4-0 pentru Osaka, Jeniffer a jucat ghemul 5 magistral. I-a luat break-ul lui Osaka. Și, când nimic nu mai era de salvat, ea a mai câștigat două ghemuri. Nu a avut nici o regularitate, a oscilat, lovituri de chinogramă, cu ratări copilărești. Meciul nu a fost memorabil. S-au aflat față în față seriozitatea cu plăcerea. Jennifer s-a jucat, adică a jucat relaxat. Parcă nu a luat în serios o asemenea finală. Ea era fericită că a ajuns aici. Asta mi-a plăcut enorm. Ea a sfidat parcă milioanele puse în joc. Tenisul e un sport, domnilor, parcă spunea ea, nu o afacere. În contrast cu Osaka, la care nimic nu este de joacă. Dar cele mai frumoase ghemuri au fost realizate de Brady, iar Osaka a câștigat pe greșelile ei (31) neforțate. Acesta este secretul jocului lui Naomi, randamentul, eficiența.

Dar e bine să reținem cum o descrie antrenorul ei, Wim Fissette: „Naomi e specială, e la un alt nivel fizic comparativ cu nouăzeci la sută dintre jucătoarele din circuit. Se poate confrunta cu cele mai puternice adversare și rămâne pe drumul ei. Atunci când simte mingea, totul s-a terminat pentru celelalte. E explozivă la nivelul loviturilor și la nivelul picioarelor. Are un corp extrem de puternic. Se antrenează mult, dar mare parte vine natural. Are sânge rece și multă încredere”,

De altfel, Naomi e singura jucătoare, din câte spune belgianul Fissette, care a antrenat-o și pe Halep, care se bucură când cade la sorți să joace cu o adversară de calibru. Marile întâlniri o motivează. Ea nu face spectacol, dar câștigă, fiindcă o determină pe adversara sa să comită greșeli. Ceea ce urmărește Naomi, este să lovească puternic și precis. Sigur, nu-i reușește mereu, dovadă că în partida cu Brady a făcut 24 de greșeli neforțate. Dar are toate atuurile campioanei, adică lovituri puternice la serviciu, la schimburi de mingi, la fileu, la parări în extremis. E o jucătoare completă, iar renumele ei a generat un fel de complex, adversarele au o atitudine fie relaxată („n-am nimic de pierdut”), precum Jennifer, fie crispată. Dacă Jenny aborda mai serios finala, alta era soarta meciului. Doar nu era complexată, fiindcă are în palmares o victorie împotriva lui Osaka. Se vor mai întâlni, așa cum a declarat la premiere Naomi. Finala a marcat însă un moment istoric în tenisul feminin, fiindcă Osaka are acum poziția Serenei la vârsta ei. Va fi interesant să urmărim cum va evolua acest fenomen asiatic, bine americanizat (de la 3 ani trăiește în Statele Unite).

La băieți, s-au întâlnit doi viteziști estici: un sârb și un rus, maturitatea cu tinerețea, invincibilitatea cu spărgătorul de rutină, experiența regularității cu ambiția detronării. Dar n-a fost un maraton, cum ne așteptam. Djokovic a jucat perfect și l-a executat în trei seturi pe Medvedev, pe care, la festivitatea de premiere, l-a prezentat ca pe jucătorul cel mai bun din noua generație, mai exact: „Îi întorc cuvintele frumoase lui Daniil. Eşti un tip grozav, un mare om. Obişnuiam să petrecem mai mult timp împreună, obişnuiam să ne antrenăm mai mult la Monaco. Nu m-ai mai sunat în ultimii ani. Dar este plăcut să văd că gândeşti lucruri frumoase despre mine. Îmi place Daniil ca om, în afara terenului. Pe teren este unul dintre cei mai dificili adversari pe care i-am întâlnit vreodată. Este o chestiune de timp până când o să câştigi un Grand Slam, în mod sigur. Dacă nu te deranjează, să mai aştepţi câţiva ani. A reuşit o serie de 20 de meciuri fără înfrângere în ultimele luni, este extraordinar”.

Dar pe teren, Novak a știut să-i frâneze lui Medvedev elanul, să-l aducă în matca sa, în jocul serios, gândit, bine așezat. „Pe aici nu se trece”, i-a spus parcă Noli rusului, asemenea soldaților români la Mărășești. Dar va veni vremea să ai și tu o asemenea cupă în brațe! Medvedev s-a grăbit. Stilul lui de joc este viteza, a avut la serviciu și lovituri de 214 km/h, da, dar lecția marelui campion e acesta: îl determin pe adversar să facă greșeli neforțate. Și cum graba strică treaba, Daniil a greșit enorm (30 greșeli neforțate) și a ajuns să vorbească singur. Mr. Hawk îl sancționa, când el se considera victorios. Iar când câștiga un punct la mare luptă, flutura mâinile, le făcea semn fanilor din tribune să-l aclame. Deci e sensibil la succes. Toată Rusia să-l aclame! Însă aceste ghemuri frumoase câștigate de el, nu au fost suficiente ca să-l apropie măcar de campionship. A fost și un ghem pe care l-a câștigat într-un minut și o secundă, record de viteză! În afara primului set, mai disputat, scorul de 7-5, 6-2, 6-2 spune totul.

Djokovic l-a controlat la toate capitolele și a știut să-l facă să greșească, așa cum a procedat și Osaka cu Brady. Numai că jocul lui Djokovic a fost de chinogramă, ca al unui mare artist al tenisului. Un ghem câștigat de el este o mare creație, este bine gândit, este o lecție de tenis. Instinctul și gândirea trebuie să facă o casă bună. Tenisul fără gândire, e searbăd, e aleatoriu. Și cu toată regularitatea și complexitatea jocului său, Djokovic știe să-și păstreze prospețimea. Are o condiție fizică de invidiat, se adaptează la orice joc și găsește soluții învingătoare. Mereu se bate cu arătătorul la tâmplă. Cuvintele lui de la premiere sunt o încununare a celui mai mare campion al momentului, care și-a onorat titlul câștigat aici în ultimi doi ani și se menține de departe în fruntea campionilor. Are, față de al doilea clasat, Nadal, peste două mii de puncte! El are acum 18 titluri de Grand Slam, la doi pași de Federer și Nadal, care au 20.

Interesant este și un alt aspect al turneului, faptul că jucătoarele care au pierdut la simplu, și-au continuat cursa la dublu. Astfel perechea Gauff-McNally a ajuns în sferturi, iar Mertens-Sabalenka în finală, pe care au câștigat-o!! Tenisul este o comoară de belșug, inclusiv la pariuri, așa că interesul tinerilor pentru acest sport este foarte mare și datorită mizei lui pecuniare. Să nu uităm că în acest an fondul de premii a fost de 80 de milioane de dolari australieni! Învingătorii, cuceritorii trofeului, au primit peste 2 113 000 dolari americani, iar finaliștii peste 1152 000 dolari americani!

De remarcat că după ce Raging Bull, taurul furios (Nadal), a părăsit competiția, s-a dat drumul în arene la spectatori. Semifinalele și finala s-au jucat cu oameni în tribune, dar mascați. Prima parte a turneului, au fost demascați. Acest fapt arată neputința omului în fața naturii. Unde se află cercetarea medicală, dacă există o asemenea indecizie de la o zi la alta? Spectatorii stăteau unii lângă alții, la grămadă. Deci poți să fii bolnav de Covid-19, dar dacă porți mască, poți să stai în mijlocul unor oameni sănătoși!! E suficientă oare masca? Cred că e nevoie de un Mr. Hawk și în medicină, să demaște greșelile neforțate!

În final am să fac și eu un clasament sau o listă cu momentele care cred că au contribuit la salvarea artei sportului, care au creat satisfacții estetice înalte:

  • primul set realizat de Iga Swiatek în meciul cu Simona Halep
  • cea mai mare paradă de mingi scoase în extremis de pe fundul terenului (Halep)
  • look-surpriza și forma arătată de Serena
  • finaluri de infarct, Helep în meciul cu Ajla Tomljanovic și Muchova-Brady
  • calmul olimpian și eleganța jocului lui Dominic Thiem
  • tenisul-spectacol: Nick Kyrgios
  • seriozitatea, sursă pentru adevărata plăcere, și umorul superior: Naomi Osaka
  • fairplay-ul lui Novak Djokovic, consecință a frumuseții stilului impus (tenisul gândirii)
  • viteza jocului lui Medvedev
  • viitorul bate la ușă: Francesca Jones, Anastasia Potapova
  • tehnologia Hawk Eye, care elimină disputele, scandalul, țigăneala după puncte
  • organizarea impecabilă a turneului și transmisiile Eurosport, care au generat o efervescență în dorința tinerilor de a practica „sportul alb”

Corespondență de la Grid Modorcea, Dr. în Arte

 

Articolul precedentCe este somatizarea și cum se poate trata?
Articolul următorOameni suntem. Reflecții personale sub fomă de „tablete”. Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel – Netania)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.