Acasă Autori Articole adaugate de către Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist (didactic, pedagogical and research scientific works)

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist (didactic, pedagogical and research scientific works)

377 ARTICOLE 7 COMENTARII
Matematician şi fizician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică,teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Este autor a peste 600 de lucrări (științifice) de investigații jurnalistice în domeniul marii criminalițăți (crimă organizată), care, în mai multe dosare criminale (de mare anvergură) au contribuit la restabilierea adevărului istoric. Motto preferat: „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui” ! (Giordano Bruno-Filippo Bruno, erudit filozof, teolog, umanist, matematician, poet și teoretician al universului, italian, ars pe rug pe 17 februarie 1600 în Piața Campo dei Fiori la Roma, pentru concepția sa panteistă și ideile sale eretice despre univers - ca precursor al teoriei heliocentrice)

CUFR (Consultanță Universitară Franco – Română) de pe lângă Școlile Superioare...

CUFR ROUMANIE CONSEIL UNIVERSITAIRE FORMATION RECHERCHE AUPRES DES GRANDES ECOLES FRANCAISES CONSULTANŢA UNIVERSITARĂ, STUDII ŞI CERCETǍRI DE PE LÂNGĂ ŞCOLILE SUPERIOARE FRANCEZE DE ÎNALTE STUDII (LES GRANDES...

Protejat: „Caii putere” în flagrant delict, în Grand Paris și în...

După o ancheta care a durat peste 3 ani și la care au participat un număr important de funcționari din diverse structuri de control ale Administrației (centrale și locale) de Stat, 21 de persoane, printre care și responsabili (directori) de garaje și experți în evaluarea sinistrelor (accidentelor) auto au fost trimiși în fata Tribunalului Corecțional de la Paris în cadrul unei escrocherii de o mare anvergura, rar întâlnită în „materie" de asigurări auto (nu numai în Franța, dar și în Uniunea Europeană), în care mari companii de asigurări (unele chiar multinaționale!), ar fi fost prejudiciate cu o sumă uriașă de bani, cuprinsă între 9-10M€. Dosarul este impresionant, întrunind cca 1.170 de pagini de procese verbale efectuate de către anchetatori, precum și declarații ale celor implicați direct sau indirect în acesta.În urma rezultatelor anchetei, Justiția a reținut 7 garajiști și 8 experți în accidente auto, respectiv, 6 atomobilisti, care au pus la cale o fileră ingenioasă, având la bază fie declarații de accidente (rutiere) imaginare, fie, mult exagerate în raport cu realitatea sau chiar accidente auto provocate voluntar de către proprietari cu scopul de a fi despăgubiți de către Companiile de Asigurări!Din documentele aflate la dosar, „părintele" filierei ar fi fost Bruce Lee (cu numele complet Bruce Chen Lee, doar o coincidență de nume cu „părintele" artelor marțiale Bruce Lee, respectiv, Lee Jun-fan/Bruce Lee, 27 noiembrie 1940- 20 iulie 1973). Este vorba de un franco–chinez (cetățean francez de origine chineză), rezident israelian (astăzi în vârstă de 64 de ani), pe numele căruia Tribunalul Corecțional de la Paris a emis un MAI (Mandat de Arestare Internațională), la cererea Procurorului Republicii de Paris, Jean-Claude Marin (n.1949, fost procuror al Republșicii de Paris între 2004 – 2011 și procuror general de pe lângă Curtea de Casație între 2011 – 2018).Din diverse surse apropiate anchetei, se pare că urmăritul își desfășura activitata sa criminala nu numai la Paris (Métropole du Grand Paris și regiunea sa urbană), QG (Cartierul General) al său, dar și în alte metropole europene (Londra, Roma și Madrid). Existau însă și bănuieli că rețeau sa să se fi extins, ulterior și în Benelux (în particular, în Belgia, respectiv, în Olanda). Chiar și chiar în Germania, fară însă ca aceasta presupunere să fie riguros confirmată. Alături de el, complicii săi, au fost descoperiți, nu fară aventuri și „peripeții".

Protejat: Atacurile teroriste islamiste din 7 – 9 ianuarie 2015 în...

După o dezbatere (prevăzută inițial între 2 septembrie – 10 noiembrie 2020) care a durat 3 luni și jumătate (2 septembrie – 16 decembrie 2020) cu mai multe (mici) întreruperi (relativ) de scurtă durată din cauza „crizei sanitare” cauzată de Covid–2019, care a contaminat pe principalii 3 inculpați în dosar, în care 144 de martori și 14 exterți judiciari au fost audiați, pe 16 decembrie, în jurul orei 16h15, Curtea cu Jurați Specială (compusă din 5 jurați–magistrați) de la TJB (Tribunalul Judiciar Paris), prezidată de către Régis de Jorna, în prezența avocaților generali ai acuzării (reprezentând Ministewrul Public) Jean-Michel Bourlès și Julie Holveck, a anuțat verdicutul său în procesul judecării presupușilor complici ai atacurilor teroriste din Metropolis of Greater Paris între 7 – 9 ianuarie 2015 (Charlie Hendo, Montrouge și Hyper Cacher Center), în care teroriștii islamisti, frații Said și Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly, au fost uciși de către unitățile de intervenție de elită ale Jandarmeriei și Poliției Naționale (GIGN[1] , respectiv, RAID[2] și  BRI[3]).În toată această perioadă, Jurnalul Bucureştiului a manifestat un interes deosebit pentru acest proces și a insistat, în publicațiile sale (transmise, în egală măsură aât autorităților judiciare franceze cât și avocaților apărării), asupra faptului că, pedepsele care vor fi pronunțate de către Juriul Popular să țină cont, nu atât, de satisfacerea „doleanței” opiniei publice și politice, naționale și internaionale, cât mai ales de realitatea obiectivă, adică de vinovăția reală a inculpaților, care conform surselor platformei  CUFR (de cercetare–investigație și cultural–educațională în domeniul științelor sociale), sunt niște răufăcători de drept comun și nicidecum salafiști – jihadiști, radicalizați, angajați în războiul sfânt (utopic), confesional, al lui Allah.Ca urmare, într-o oarecare măsură, Jurnalul Bucureştiului se declară satifăcut de verdictul Curții cu Jurați care sanționează inculpații cu pedepse cunprinse între 4 ani de închisoare și închisoare pe viată. Așa cu am menționat în articolul meu de la proces, dintre cei 14 inculpați în dosar, 3 au fost judecați prin contumacie (în lipsă). Nu pot să închei acest material fără să-i aduc omagiu prestigiosului avocat franco – italian Éric Dupond-Moretti (n.1960), cel mai reputat avocat penalist francez (în viață), care în calitatea sa de „campion al achitărilor” (17 și reducere importantă de pedepsă în alte câteva zeci de dosare), a fost numit ministru al Justiției franceze pe 6 iulie 2020.Considerându-l ca mentorul meu în materie de justiție penală, în numeroasele procese (de mare anvergură) în care ne-am putut confrunta (prin intermediul ideilor noastre), cred că am învățat mult de la el (atăt în domeniul tehnicilor de comunicare căt și în cel al deciziilor), ceea a contribuit, esențial, în mai multe dosare criminale, la succesul meu. De altfel, eu cred că implicarea lui în instrumentarea acestui vast dosar terorist, al atacurilor teroriste islamiste din Métropole du Grand Paris (în perioada 7 – 9 ianuarie 2015), la care, înainte de proces a fost obligat să renunțe, având în vedere numirea lui în funția de ministru al Justiției a jucat un rol pozitiv restabilirea adevărului istoric.El aprobă printr-o ordonanță de urgență din 18 noiembrie 2020 (anulată de către Consiliul de Stat pe 27 noiembrie), pentru a nu fi prelungit procesul, audierea unui inculpat (al principalului inculpat Ali Riza Polat) care nu putea fi prezent la proces (din cauza crizei sanitare) prin sistemul de videoconferință, ceea ce a generat o serie de controverse în rîndul magistraților și avocaților implicați în proces (care considerau că, pentru un verdict echitabil, prezența fizică a acestuia este necesară la proces, în sala de audiențe). De altfel, tot acest inculpat principal (Ali Riza Polat) este și la originea întreruperii procesului (alături de ceilalți 2 inculpați principali) pe 31 octombrie 2020, pentru motivul că era suspect de contaminare cu virusul Covid-2019 (fiind într-o stare permanentă de greață, de vărsături–care, după părerea mea, puteau fi cauzate și de emoțiile prelungite în timpul procesului, de consumul de medicamente, în particular, de calmante, etc. și nu neapărat de coronavirus).

Combaterea infracțiunilor financiare în Franța prin intermediul structurilor de informații GIR...

TRACFIN (Tratamentul Informațiilor și Acțiunilor contra Circuitelor Financiare Clandestine), ca organism al Ministerului Economiei și Finanțelor, fondat prin legea n° 90-614 din 12 iulie 1990, ca urmare al celui de-al 15-lea summit de la „Grande Arche” (din cel mai mare cartier  european, La Défense–Métropole du Grand Paris)  cel mai mare cartier de afaceri european aflat la Paris) al Group of Seven - G7[1] (Grupul celor 7 state cele mai dezvoltate din lume) din iulie 1989, este membru al The Egmont Group of Financial Intelligence Units, avându-l ca director, din 19 iulie 2019, pe Maryvonne Le Brignonen, care succede lui Bruno Dalles (magistrat al Ordinului Judiciar), în funcție din 5 august 2015.Acesta din urmă, l-a înlocuit, la rândul său, pe Jean–Baptiste  Carpentier (înainte, director juridic al Agence des Participations de l'Etat, numit în funcție pe 11 septembrie 2008), succesor al lui François Werner (inspector general de finanțe și om politic), primul director al Tracfin (între 11 decembrie 2006 – 10 septebrie 2008)Ca organism public al Ministerului Economiei și Finanțelor, însărcinat cu lupta contra spălării banilor, este un serviciu național de anchetă dministrativă, (conform decretul n° 2006-1541 din 6 decembrie 2006), operațional, compus din cca 160 de agenți, care activează în cadrul  a două departamente :DARI (Departamentul de Analiză, de Căutare și de Informații) compus din trei diviziuni, care asigura integrarea, orientarea și valorizarea informațiilor, relațiile cu specialiștii, precum și schimburile cu omologii străini ai serviciului, având în componenta lor și doi ofițeri de legătură de la DGDIAPR (Direcția Generală a Vămilor și a Drepturilor Indirecte, respectiv, al Autorității Prudenței și Rezoluției) și DE (Departamentul de Anchete), compusă și el din trei diviziuni care asigură investigațiile aprofundate necesare tratamentului informațiilor, în cadrul căruia funcționează și două unități specializate în tematica fraudelor financiare în sectorul jocurilor de noroc și al transferului de fonduri, respectiv, din două celule specializate: CTAFT (Celulă de Tratament al Afacerilor Financiare asociate Terorismului) și CAS (Celulă de Analiză Stategica), care exploatează (conform art. L.521-23 și R.561-33; L.561-26, L561-27, L. 561-31 și 561-29 din CMI - Codul Monetar și financiar) informațiile disponibile în vederea spălării capitalului (banilor), în cadrul căreia sunt afectați și trei ofițeri de legătură aparținând PN (Poliția Națională), GN (Jandarmeria Națională) și OCRGDF (Oficiul Central de Reprimare al Marii Delincvențe Financiare). Menționez aici, că majoritatwea informațiilor pe care le primește Tracfin provin din mediul bancar (cca 80%), dar ele sunt furnizate și din sectorul de jocuri de noroc (cca 6-8%), din sectorul imobiliar (3-5%), etc, iar majoritatea dintre ele sunt delicte primare (peste ½), disumulări (25-27%), plasare de fonduri (cca 12-14%), etc. și numai între 1-1,5% din sectorul terorismului și atentatelor.

Matthieu Moulinas, criminal sexual minor (recidivist), condamnat la închisoare pe viață....

Teoria haosului (teoria sistemelor complexe) este o ramură a matematicii și fizicii teoreticii (moderne) care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei). Scientia Teoria haosului a fost formulată în 1960de Edward Lorenz, care spunea că „Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” Cu alte cuvinte, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex. (A se vedea și Scientia) Sistemele complexe sunt sistemele care conțin atât de multe elemente în mișcare încât este nevoie de un calculator (ultra)performant care să calculeze toate posibilitățile (probabilitățile) de interacțiune. Acesta este și motivul pentru care Teoria Haosului (care ne arată că natura lucrează după anumite tipare care sunt suma mai multor impulsuri mărunte) nu avea cum să apară înainte de sfârșitul secolului al XX-lea. Mai există un alt motiv pentru care această teorie a aparut atât de recent, acel motiv este Revoluția Mecanicii Cuantice și felul în care a terminat Era Deterministă. Atunci când Sigmund Freud a elaborat teoria psihanalizei, el a pornit de la ideea că problemele mintale sunt rezultatul unor traume din trecut. Terapia psihanalitică permite pacientului să își străbată amintirile, să găsească, să înfrunte și să rezolve problema generatoare de conflict. Toată această idee se baza pe o cauză și un efect liniar.

Protejat: Pe urmele „predatorului sexual”, Joël Le Scouarnec, „chirurgul din Jonzac”,...

„Fumând țigara mea de dimineată, m-am (tot) gândit la faptul că sunt un mare pervers. Sunt, simultan, exhibiționist (…), voaiorist (scopofil), sadic (…), masochist (…), scatologic (scârbos), fetișist (…), pedofil (…). Și sunt foarte (tare) fericit“. Conform unor surse apropiate dosarului, fostul chirurg Joël Le Scouarnec (din 2017, pensionar, la Jonzac, sub-prefectura departamentului Charente Maritimes, regiunea administrativă Bretania), ar putea fi cel mai mare (pedo)criminal din întreaga istorie contemporană a Franței.Bănuit ca în timpul celor 3 decenii de activitate, într-o serie de spitale din regiunile administrative Bretania, Pays de la Loire, Nornandia și Nouvelle-Aquitaine ar fi comis 349 de infracțiuni sexuale (mângâieri cu caracter sexual, agresiuni sexuale și violuri), dintre care o mare majoritate (246), considerate de către anchetatori, (pedo)crimininale, Joël Le Scouarnec a fost judecat (între 13–17 martie și 30 noiembrie–4 decembrie 2020) în cadrul unui proces cu „ușile închise” de către Curtea cu Jurați a departamentului Charente Maritimes (sub presedinția lui Isabelle Fachaux), la Saintes (sub-prefectura departamentului) și condamnat, pe 4 decembrie, la 15 ani de recluziune criminală pentru 4 agresiuni sexuale comise asupra două nepoate ale sale (fiice ale sorei sale), a unei foste paciente si a unei fetite (vecină) – care de altfel, este și la originea scandalului sexual legat de acesta, lansat în spațiul public, 2017.Joël Le Scouarnec (originar din sectorul parizian 14) este inculpat, însă, și într-un al 2-lea dosar penal, în care este cercetat pentru comiterea a altor 312 infracțiuni sexuale (majoritatea, pedocriminale), comise în perioada 1986 – 2014, grație victimelor sale care n-au ezitat să depună plângere contra acestuia.Din cele 349 de cazuri, 26 au fost prescrise, în alte 5 dintre ele, practic, ar fi fost imposibil de pus în evidență infracțiunile sexuale, iar 6 victime n-ar fi depus plăngere.Dintre victime, 164 sunt de sex masculin, iar 148 de sex feminin, 298 au mai puțin de 20 ani, iar 265, sunt minori având mai puțin de 15 ani. Specializat în chirurgie digestivă, medicul parizian Joël Le Scouarnec (n.1950) va exersa, până la pensionarea sa, în 2017, într-o serie unități spitalicești (medicale), începând cu CHPM (Centre Hospitalier Paul Martinais–Centre Hospitalier Site Les Rives de l'Indre, fondat în 1619, trecut în 1975 pe lista obiectivelor istorice) de la Loches (sub–prefectura departamentului Indre et Loire, regiunea administrativă Centre–Val de Loire), un orășel medieval de cca 7.000 de locuitori (construit în jurul Castelului Loches–o fortăreață aflată pe lista monumentelor istorice încă din 1862) pentru ca ulterior să-și continue activitatea în orașe mai imprtante (prefecturi si sub–prefecturi) în regiunea administrativă Bretania, într-o serie de departamente create în timpul Revoluției franceze (pe 4 martie 1790, conform decretului din 22 decembrie 1789), în Morbihan, la CHBA (Centre Hospitalier Bretagne Atlantique) Site de Vannes (refectura departamentului, între 1994–2003), respectiv, la CHBS (Centre Hospitalier de Bretagne Sud) Lorient (sub-prefectura departamentului, între 2003–2005), în Finistère (creat în aceleași condiții ca și Morbihan), la CHQ (Centre Hospitalier Quimperlé, între 2005–2008) și în sfârșit, în regiunea adminisrativă Nouvelle-Aquitaine, în departamentul Charente-Maritime, la CHJ (Centre Hospitalier Jonzac, sub–prefectura departamentului, între 2007–2017), care avea mari dificultăți în privința angajarii unui chirurg. Conform declarașiei lui Pascal Révolat, presedintele consiliului departamentl al medicilor, cu siguranta, ar fi fost vorba de disfunctie, pentru ca la nivelul ministerului sănătății cazul chirurgului ar fi fost cunoscut. În paralel, Joël Le Scouarnec va efectua și un număr important de „supliniri” (de ordinul zilelor) în alte spitale, din regiunea administrativă Bretania, la CHC (Centre Hospitalier de Cornouaille) Site de Quimper (prefectura departamentului), la CHCB (Centre Hospitalier du Centre Bretagne) Pontivy, respectiv, la HL (Hôpital Local) Malestroit și la CHPM (Centre Hospitalier des Pays de Morlaix), dar și în cea Pays de Loire, la CHEL (Centre Hospitalier Erdre et Loire) din Ancenis (departamentul Loire Atlantique) și la CHIPSSL (Centre Hospitalier Intercommunal Pôle Santé Sarthe et Loir) de la La Flèche - Le Bailleul (departamentul Sarthe), respectiv, în regiunea administrativă Normandia, la CHJM (Centre Hospitalier Jacques Monod) Flers (departamentul Orne). Dupa terminarea studiilor (superioare) medicale la Paris (care sunt foarte selective și lungi, a se vedea pentru detalii articolul autorului Les études médicales en France – Studii medicale superioare în Franța) înainte de a ajunge la CHPM, Joël Le Scouarnec va efectua „externatul” în cadrul celebrului și prestigiosului spital parizian din sectorul 4, Hôtel-Dieu de Paris (cu 329 de paturi), fondat în 651, și reconstruit între 1868–1878, sub conducerea arhitecților Émile - Jacques Gilbert (1793-1874) și Arthur-Stanislas Diet (1827-1890) pe Île de la Cité, în proximitatea celebrei catedrale Notre Dame de Paris (Catedrala „Doamna Noastră”, cu referire la Fecioara Maria, un monument al arhitecturii gotice timpurii, sediu al Arhiepiscopiei Parisului, construită între 1163–1345, sfințită în 1182), iar „internatul” în medicină, între 1976–1981 la CHU (Centre Hospitalier Univeritar) de la Nantes (prefecturadepartamentului Loire Atlantique și a regiunii administrative Pays de la Loire) atașat Facultății de Medicină a Universității Nantes.

Protejat: Nașterea sub anonimat (X), dispozitiv de ficțiune juridică al dreptului...

Conform DCF (Dreptul Civil Francez), orice femeie (indiferent de vârstă) are dreptul să nască anonim, în orice spital public sau privat (pe teritoriul național francez), convențional sau nu (pentru a nu fi acuzată, eventual, ulterior, pentru abandonul nou-născutului, conform art.277-1), „dispozitiv de naștere” (tipic francez) cunoscut sub numele de „naștere sub X” (sub anonimat). Tradițional, acest dispozitiv (socio – juridico – medical, de ficțiune juridică a dreptului francez) permite unei femei, să-și „doneze” (cedeze) voluntar (de bună voie și nesilită de nimeni, fără a beneficia de compensații sociale sau materiale), noul-născut al ei, serviciilor de protecție socială ale copilului (prin care acesta devină pupilă a Statului francez), în conditii legale, pentru diverse motive (de natură psihologică sau socială, dificultăți materiale, lipsă de motivație pentru a se ocupa de acesta, de a-l crește, naștere în afara căsătoriei, conceput cu ocazia unui viol, absența tatălui acestuia, etc), cu dreptul ca ea să rămână anonimă. Din păcate, prin această acțiune (demers), conform legislației franceze în vigoare, filiația dintre mama biologică și pruncul născut sub anonimat, încetează, definitiv ! Incriminarea pruncuciderii ( în România) de-a lungul timpului, are o strânsă legătură cu percepția socială și juridică asupra acestora, influențată de condițiile sociale, economice și politice ale momentului. Această percepție se oglindește în reglementările penale care au existat de-a lungul secolelor. Astfel, art. 200 alin. 1 Noul Cod Penal incriminează uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, faptă cunoscută anterior sub o altă denumire, și anume, pruncuciderea (Vechiul Cod Penal). Această faptă este inclusă într-un grup de infracțiuni inexistent anterior Noului Cod Penal, „Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie” (Titlul I, Capitolul III ), având drept obiect juridic special viața copilului nou-născut. Această faptă, cunoscută încă din Antichitate, era incriminată la acea vreme ca orice altă formă de omor, situație care a persistat și în perioada Evului Mediu. Cunoscutul penalist italian, Cesare Beccaria, este un promotor al ideii conform căreia mama naturală ar trebui pedepsită mai blând, cu atât mai mult în cazurile în care aceasta fusese victima unei situații deosebite, cum ar fi violul, faptă ce are un puternic impact asupra conformației psihice a victimei. Optica Noului Cod Penal părăsește sfera restrânsă a subiectului pasiv a infracțiunii, extinzând aplicabilitatea sa, altfel spus, nu se mai referă doar la copilul natural, ci la orice copil nou-născut. Este introdus un termen de 24 de ore care definește statutul de nou-născut. Analizând latura subiectivă a infracțiunii, conținutul subiectiv este caracterizat prin existența vinovăției, sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă. De asemenea, o condiție esenţială este prezența stării de tulburare psihică, care, spre deosebire de vechea reglementare, nu mai este necesar sa fie pricinuită de naștere, putând fi implicate tulburări provocate atât de procesul nașterii, cât și alte stări de tulburare psihică legate de contextul socio-familial în care se regăsește mama copilului la momentul nașterii. În concluzie, dacă în reglementarea din 1864 pruncuciderea era așezată alături de variantele agravante ale omorului (omorul cu precugetare, otrăvirea, părintuciderea etc.), iar pedeapsa pentru această faptă era cea mai aspră, munca silnică pe viață, Codul Penal din 1936 reliefează o viziune diferită, pruncuciderea fiind considerată o varianta atenuantă a omorului. Codul penal actual extinde sfera de aplicabilitate, referindu-se la orice copil nou-născut, dar impunând unele condiții referitoare la starea mamei și a copilului. Faptul că în Franța, există o veche tradiție de a sprijini nou-născutul după abandonare lui de către mama sa biologică (inițiat de către Sf. Vincențiu de Paul la, începutul secolului XVII), nu exclude faptul că la mijlocul deceniului trecut, polițiștii de la crimă organizată să descopere, pe 2 august 2005, la Spitalul St Vincent de Paul (Paris) ceva deosebit (France Inter). Ceea ce va șoca întreagă opine publică franceză. Este vorba de conservarea, în camera mortuară (în care nu aveau acces decât 5 medici - cercetători specialiști), a 351 de fetuși umane (nou-născuți morți sau decedați ulterior nașterii), care, sub nicio formă, nu respectau condițiile severe pe care le impunea legislația (conform declarației lui Emmanuel Hirsch, profesor de etică medicală și director al departamentului de cercetare (de etică) al Universității Paris–Sud (Universitatea Paris 11). Conform legii, Spitalul avea dreptul de a conserva nou-născuții decedați sau fetușii având mai puțin de 22 săptămâni (dată până la care aceștia nu sont declarați, oficial, „vii”) pentru efectuarea unor studii și cercetări. Printre fetușii conservați (în borcane și saci de plastic umplute cu formol !) încă din anii 1980, mulți aveau, mult mai mult, de 22 de săptămâni, iar doi dintre ei, n-ar fi decedat, imediat, după naștere, dar ar mai fi trăit, încâ, 3 zile (conform secretarului AP – HP, Jean-Marc Boulanger).

„Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au fost opera Illuminaţilor şi...

Illuminati este o denumire (sau titulatură), care se referă la mai multe grupuri și mișcări, atât istorice cât și moderne, atât reale cât și fictive. Ordinul Illuminaților a fost o societate secretă fondată la 1 mai 1776, în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de către Adam Weishaupt, care a fost primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Mișcarea era formată din liber-cugetători, liberali, republicani (deci anti-regalitate) și pro-feminiști, recrutați din loji masonice germane, și a urmărit să promoveze perfecționismul prin intermediul școlilor de mistere. În 1785, ordinul a fost infiltrat, dezbinat și suprimat mai întâi de către guvernul bavarez, pentru un presupus complot și apoi în întregul stat (Reich) german. Acuzația adusă a fost aceea că scopul ordinului este să răstoarne toate monarhiile și religiile de stat din Europa. Illuminații moderni. Scriitori ca Mark Dice, David Icke, Ryan Burke, Jüri Lina și Morgan Gricar au argumentat că Iluminații bavarezi au supraviețuit, posibil până în ziua de azi. Multe din aceste teorii sugerează că evenimentele din lume sunt controlate și manipulate de o societate secretă care se numește Illuminati. Teoreticienii conspirațiilor au afirmat că mulți oameni de seamă au fost sau sunt membrii a societății Illuminati, incluzându-i pe Winston Churchill,familia Bush, Barack Obama, familia Rothschild, David Rockefeller și Zbigniew Brzezinski. Pe lângă organizația secretă și întunecată, diverse grupări frățești afirmă a fi „succesorii” Iluminaților bavarezi și au folosit deschis numele „Illuminati” în înființarea riturilor proprii. Câteva grupuri care se autodenumesc în oarecare variație „Ordinul Illuminati” folosesc numele direct în numele organizației lor, în timp ce alții, ca Ordo Templi Orientis, folosesc denumirea pentru un grad din interiorul organizației lor.

Curs universitar de jihadologie contemporană aplicată pentru primul ciclu universitar (Licență)....

Jjihadul (Djihadul) este un cuvânt de origine arabă din rădăcina jahada, care înseamna „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. O definiție improprie, care a ajuns însă să înlocuiască semnificația originară, este aceea de „război sfânt“, împrumutată din vocabularul cruciaților. Sensul fundamental al cuvântului este străduința musulmanului în particular și a comunității musulmane în general de a extinde calitativ sau cantitativ religia islamică, modul ei de viață individuală și organizarea socială care decurge din ea. Astfel, musulmanii înteleg prin Jihad folosirea tuturor energiilor și resurselor pentru a urma sistemul islamic de viață, pentru a obține favoarea lui Allah. Este un proces continuu. În prima sa faza un musulman învață să-și controleze propriile sale dorințe și intenții rele. Acest Jihad este înăuntrul ființei si este baza Jihadului profund, adică aducerea Maruf (dreptății) și înlăturarea Munkar (răului) din viață și din societate. În a doua fază, Jihadul presupune răspândirea credinței islamice prin orice mijloace,  „războiul sfânt" fiind alternativa viabilă, alternând ineficacitatea conversiei pașnice. Bernard Lewis susține că „marea majoritate a teologilor si juriștilor" au „căzut de acord că Jihadul e, printre altele, o obligație militară".

Protejat: „Holocaustul” (Shoah) islamist în „lumea ocidentală” a (sub)continentului Eurasian (Eurasiatic)....

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Ziua de odihnă este vinerea.Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah și sunt atațașați de toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Avraam, Iosif, Moise, Isa ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran. Ei cred, deasemenea, în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor, pentru a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, reprezintă aproximativ 10-20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 - 1,65 miliarde de adepți sau 22 - 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume.Islamizarea Europei între utopie și realitate. [Cel mai mare pericol pentru Uniunea Europeană îl reprezintă nu eventualele crize financiare sau sociale, ci imigraţia şi metamorfozele demografice, un pericol care fusese practic neglijat în zorii creării proiectului european. Iniţial, regimul liber de circulaţie, comunicarea tot mai strânsă dintre europeni, spaţiul demografic accesibil pentru populare creaseră pentru o bună perioadă de timp impresia că vechile reflexe naţionaliste dispar, stingându-se odată cu ele şi necesitatea permanentei autoafirmări şi revendicări identitare. În paralel, asimilarea imigranţilor din fostele colonii, care nu-şi ascundeau dorinţa de a deveni europeni, părea să fie un proces simplu şi firesc de realizat. În anii 60-70, Europa reprezenta un spaţiu foarte ospitalier în plan demografic, potrivit pentru a fi populat cu imigranţi, deoarece existau destule locuri de muncă şi suficiente oportunităţi pentru asimilare lejeră sau pentru crearea propriilor nuclee etno-culturale. Multiculturalismul părea a fi perfect pentru Europa, bine mulat pe noile concepţii privind coexistenţa etnică, toleranţă, drepturile omului şi celebrarea diversităţii. Nimic nu prevestea criza demografică şi identitară de peste câteva decenii, iar cei care îndrăzneau să atenţioneze asupra unui eventual pericol erau catalogaţi imediat drept rasişti înapoiaţi şi reacţionari şi erau marginalizaţi de mediul politic şi academic. De exemplu, politicianul britanic conservator Enoch Powell, care a rostit în 1968 un celebru discurs, întitulat „Râurile de sânge” („Rivers of Blood”), despre pericolul politicilor de înlesnire a imigraţiei, prin care, în opinia lui Powell, Marea Britanie îşi pregăteşte în mod inconştient suicidul identitar pe termen lung, a fost atunci învinuit de rasism şi i-a fost practic declinată cariera politică şi publică. De parcă oficialii britanici ar fi uitat despre aserţiunea lui Winston Churchill că „amestecul de populaţii… creează nesfârşite probleme”. Neagu Djuvara]. [„Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat. Vin în America cu o misiune. Nu este totul bine în lumea veche. Cca 54 milioane de musulmani traiesc în Europa! În urmatorii 12 ani, 25% din populatia Europei va fi musulmana. Islamul nu este o religie, este o ideologie politica care stabileste reguli precise pentru societatea si viata fiecarei persoane. Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist. S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Aceasta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însăşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supra-vieţuire a Vestuilui. Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică. Dragi prieteni, libertatea este cea mai preţioasă dintre cadouri. Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oameni care au luptat pentru ea cu viaţa lor. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasăşi a căror amintire noi o preţuim. Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei. Noi putem doar preda această libertate greu obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă. Noi nu putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii (conducători religioşi musulmani - nota mea). Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu ne putem risipi libertăţile. Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a opri această inconstienta unor politicieni de-ai nostri, pentru ca să nu ajungem ca islamul sa distruga lumea aceasta liberă pe care noi o cunoaştem.". Geert Wilders]. Adevărul este cu totul altul și în, cu totul, altă parte. (Islamizarea Europei între utopie și realitate. Multiculturalismul o consecință inevitabilă dar pozitivă a mondializării. Vezi Comentariul Autorului din articol)

Protejat: CIDE (Convenția Internațională privind Drepturile fundamentale ale Copilului – 20...

După 3 decenii de la adoptarea CIDE (Convenția Internațională privind Drepturile fundamentale ale Copilului)  de cître ONU (pe 20 noiembrie 1989), în 54 de articole, definit ca „ființa umană având cel puțin 18 ani” și ratificată de către 192 de state (majoritatea, mai puțin SUA, datorită Pedepsei Capitale care este în vigoare în această țară și incompatibilă cu CIDE și Somalia al cărui guvern nu este recunoscut de către ONU), numărul deceselor copiilor având mai puțin de 5  ani este încă aproape de nouă milioane, o scădere cu aproape 28%, ceea ce este desigur semnificativă, dar nu și suficientă. Conform unor documente UNICEF (Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, creat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1946) pe care le-am putut consulta, cca 145-150 de milioane de copii sunt încă dezrădăcinați și abandonați în lume (în America latină și Africa, copilul fiind „perceput” din ce în ce mai mult că o „povară”), în Namibia, un sfert din copii nu au o „existența legală” (nefiind înregistrați și la naștere nu există niciun prenume „prevăzut” pentru el !), cca 254-250 de mii de minori sunt  „copii-soldați” în lume, 2/3 din copiii lumii sunt supuși unor agresiuni fizice, iar între 1,2-1,5 miliarde dintre ei sunt torturați mai mult sau mai puțin, anual. Între 70-72 de milioane de persoane de sex feminin (tinere) sunt supuse unor mutilări genitale în 29 de state ale continentului African, mai mult de o treime (35%) dintre tinere între 20-25 de ani în țările în curs de dezvoltare au fost căsătorite „forțat” înainte de vârsta de 18 ani, considerată ca vârstă minimă a majoratului în cadrul CIDE, adoptată pe 20 noiembrie 1989 de către Organizația Națiunilor Unite. Între 148-150 de milioane de copii sunt exploatați și supuși unor munci silnice în lume (din care cca 34% în Africa Subsahariană), iar peste un miliard dintre copii trăiesc în „zone de conflict armat”, 5,7-5,9 milioane dintre ei fiind refugiați și trăiesc în afara țărilor lor de origine, din care între 950.000-1.000.000 sunt fie deținuți, închiși în centre de detenție, fie sechestrati (răpiți). Cinci țări, împreună, totalizează jumătate din decesul copiilor sub 5 ani: Nigeria și RDC (Republica Democratică Congo) în Africa, India, Pakistan și China în Asia. Un studiu aprofundat al mortalității infantile ne permite să fim „optimiști”, însă nemulțumiți, din păcate, încă. În Africa, în ultimii zece ani, asistăm la scăderea ei cu cca 21%, de la 168 la 132 pentru fiecare 1.000 de nou-născuți, în Asia, acest procent este mai important, de la 87 la 54 (37%), iar în America Latină (cu Caraibe), respectiv, Europa Centrală și de Est cu CSI-Comunitatea Statelor Independente (organizație regională formată din 10 din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și Georgia și Ucraina), și mai important, de la 51-52 la 23 (56% !), ceea ce este un rezultat mai mult decât semnificativ. Totuși, în lume, această scădere, încă nu este suficientă: în medie, cu 28%, de la 90 la 65. În 2008, din cele 8,8 milioane de decese (12,3-12,5 milioane în 1990), în Africa și Asia rată mortalității infantile se ridică la 51%, respectiv 42%., iar peste un deceniu situația nu s-a ameliorat semnificativ (8,1 milioane). În Nepal, Bangladesh, Laos, Mongolia, Bolivia și Malawi, această scădere este de cca 40%. Comparativ cu Europa Occidentală (de Vest) în care mortalitatea infantilă (în medie) nu reprezintă decât numai câțiva subiecți pentru 1.000 de nou-născuți, ca de altfel și în America de Nord (Canada, SUA), în care ea este și mai scăzută. În Africa de sud, din contră, această rată a mortalității a înregistrat o creștere de cca 4-4,5%. Peste 1,5 milioane de copii mor în fiecare an în urmă unei diaree cronice, considerată a două cauza a mortalității infantile, după pneumonie. În RDC (Republica Democratică Congo), între 2,6-2,7 milioane de copii, având mai puțin de 5 ani sunt vaccinați contra poliomelitei și rujeolei, grație unei finanțări în valoare de 4,5 milioane de $US din partea UNICEF, OMS (Organizația Mondială a Sănătății –WHO –World Health Organization, cu sediul central la Geneva, înființată pe 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre și reprezentanțe în 147 de țări cu 6 birouri regionale) și a Ambasadei Japoniei în această țară. Peste 195 de milioane de copii, având mai puțin de 5 ani, se confruntă în lume cu probleme de creștere și dezvoltare fizică, respectiv, psihică, datorită sub-alimentării în timpul primilor doi ani de viață. Peste 90% dintre ei trăiesc în Africa și Asia, din care cca 1/3 în India. Datorită unei speranțe de viață mai mari la naștere, persoanele de sex feminin sunt majoritare în raport cu cele de sex masculin, pe toate continentele lumii, mai puțin în China, India, Bangladesh și Pakistan (Asia). Acest „fenomen” est legat de avortul selectiv practicat în aceaste țări, dar și datorită deficienței îngrijirilor medicale care trebuie acordate noului-născut feminin. Astfel, dacă în Europa mortalitatea infantilă la subiecții de sex feminin este considerabil mai mică (10%) față de 13% băieți, în Africa, 153% contra 165%, iar în America latină, 31% contra 39%, pe continentul asiatic aceste procente se inversează, ele fiind de 47% pentru fete contra 35% pentru băieți. În schimb, în America de Nord (Canada, SUA), respectiv, Oceania aceste procente fiind relativ bine echilibrate: cca 8%, respectiv 40%. Și acest lucru în ciuda faptului că în SUA, între 12,4-12,6 milioane de copii sunt sub-alimentați și 30 de milioane de bonuri alimentare (food stamps) sunt distribuite lunar familiilor defavorizate. Merită să subliniem și faptul că și agricultura utilizează într-un procent de peste 70% mâna de lucru de natură infantilă. Nu mai puțin de 218 milioane de copii lucrează în lume, din care 70% în agricultură. Copii în vârstă de 14-15 ani reprezintă cca 1/3 din mâna de lucru din acest sector. Restul copiilor, sunt exploatați în alte domenii de activitate, în special în construcții și în minerit, India fiind considerată țara în care ei sunt utilizați cel mai mult ca mână de lucru ieftină, în special în industria textilă, în minele de aur și la colectarea de cacao. În concluzie, sclavagismul modern al copiilor este în mare vogă în epoca noastră modernă, post-industrializată. Și nu numai în Africa, unde în Nigeria, în ciuda semnării Convenției Internaționale contra Sclavagismului suntar exista nu mai puțin de 44.000-45.000 de „copii - sclavi” la o poupaltie de 12 milioane. În Mauritania 18-19%, în Coasta de Fildeș 12-13% sau în Mali 4-5%, din populație, sunt supuși regimului de sclavagism modern. Dar și pe continentul american: în SUA, Haiti, Brazilia (între 100-250.000 de cazuri) sau cel european, în special în Italia (între 50-100.000 de cazuri), sau ceva mai izolat și în Portugalia, respectiv, în rândul populației imigrante în Germania, Franța, Marea Britanie sau țările din estul Europei.  OTI (Organizația Internațională a Muncii - agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite care se ocupă cu problemele legate de muncă la standarde internaționale de muncă,  înființată pe 11 aprilie 1919 cu sediul la Geneva distinsă cu  Premiul Nobel pentru Pace în 1960) apreciază că între 1-2,5 milioane de copii trăiesc în lume ca sclavi moderni, fie supuși unor munci silnice sau exploatați sexuali (cca 150 de milioane de fete și 73 de milioane de băieți, în lume), fie ca victime ale traficului de organe, care se mondializează via internet. Un trafic „lucrativ” de cca 30Md€, pe locul trei, după cel de arme și de droguri. În principiu, estimăm că un miliard de copii în lume sunt privați de cel puțin unul dintre drepturile lor fundamentale, chiar dacă în domeniul educației progrese semnificative au fost, déjà, realizate. Cca 84% dintre copii având vârstă școlară (6-7 ani), sunt în momentul de față înscriși în școală primară și cca 87% dintre ei reușesc să și termine acest prim ciclu de învățământ (cca 100 de milioane nefiind încă școlarizați, față de 115 milioane în 2002).

Protejat: Corespondență din Franța: Rromii noștri, membri vulnerabili ai Diasporei Române...

Într-un ciclu de articole consacrat Rromilor (considerați în Franța, minoritate socială aparținând MENS (Minorități Etnice Ne-Sedentare), am încercat să pun în evidență problemele cu care aceștia se confruntă în spațiul comunitar (și în special, pe teritoriul francez), argumentând pro și contra (din punctul de vedere al drepturilor fundamentale ale Omului) măsurile pe care statul francez, pe de o parte, le-a impus, iar pe de altă parte, le-a luat contra lor. Printre acestea menționez lansarea unei vaste operațiuni de percheziție (de mare anvergură, printre cele mai mari până în prezent !) de către Poliția și Jandarmeria Națională Franceză (în cadrul unei anchete judiciare sub comisie rogatorie semnată pe 24 septembrie de către Judecătorul de Instrucție, Nicole Bergougnan de la TGI-Tribunalul de Înaltă Instanță Toulouse), în 5 tabere de rromi (10 familii, care trăiesc în caravane, stabiliți de cca 5 luni în Franța) în regiunea Toulouse Métropole (Capitala Departamentului Haute Garonne și a fostei Regiuni administrative Midi-Pyrénées, în sud-vestul Franței), printre care și în cele de lângă Aerodromul Montaudran (la Blagnac), pe Insula Ramier (un ansamblu de insule între cele două brațe al Garonnei, la sud de Toulouse),  unde a fost, mai demult și sediul Uzinei Aeronauticii (în jurul pistei Air France) și într-una din Empalot. Anchetatorii au dizlocat (deplasat) la fața locului un important arsenal uman și material: 110 funcționari ai Siguranței Naționale a Departamentului Haute Garonne și 40 de funcționari ai CRS (Compania Republicană de Securitate, Corp al Poliției Naționale, creat pe 8 decembrie în 1944 de către Generalul Charles de Gaulle, care intervine în cazul manifestațiilor și revoltelor sociale sau în cazul protecției civile), o echipă de GIPN (Grup de Intervenție de Elită a Poliției Naționale), care s-a deplasat  la fața locului în blindate terestre și pe calea aerului în elicoptere. Acesta a fost sprijinită și de o brigadă motorizată a Jandarmeriei Naționale. Motivul a fost furtul a câtorva sute de kg. de cupru („crimă în bandă organizată″) de-a lungul căilor ferate (inclusiv LGV, liniile de mare viteză ale  TGV - tren de mare viteză, record mondial absolut pe șine de 574,8km/h, pe 3 aprilie 2007), respectiv, de-a lungul autostrăzilor și șoselelor naționale (gestionate de către Autoroutes Sud de France). Nu mai puțin de 17 persoane (originare din Blaj) au fost interpelate, aparent, tote majore (printre care și leaderul rețelei, un rrom, în vârstă de 42 de ani, care ar fi dirijat operațiunea încă din România, de mai mulți ani, înainte de venirea sa în Franța cu două săptămâni în urmă) și conduși în arestul sediului central al Poliției (Hotel de Police) din Toulouse. Trei dintre ei care lipsesc la „apel″ (fiind, întocmai, „la muncă″ !), sunt interpelați în cursul nopții, în jurul orei 02h40, în flagrant-delict la Muret, în posesia altor câteva sute de kg. de cupru. În sfârșit, anchetatorii descoperă la ei un „depozit″ (evident, ilegal) de 3 tone de cupru (în valoare de cca 12.000€), însă, în total, de la începutul supravegherii lor, ar fi vorba de câteva tone de cupru și un prejudiciu material de cca 570.000€. La un „preț de cost‟ de cca 7.500€/tonă, într-adevăr, afacerea (cu cuprul) pare a fi una rentabilă,  iar plantațiile agricole franceze, izolate (în mediul periurban sau rural) și puțin supravegheate, încep și ele să între în vizorul infractorilor specializați în afacerea (traficul) cu cuprul furat, încă de la începutul acestui deceniu, după ce acest flagel a făcut deja ravagii și în alte sectoare de activitate (industria constructoare de mașini și matrial rulant, construcții civile și industriale, societăți comerciale specializate în cablaj, în depozitarea și stocarea de deșeuri industriale, etc.). Dacă căutătorii (traficanții) de cupru au „debutat‟ cu devastarea SNCF (Societatea Națională a Căilor Ferate Franceze), precum și a sectorului Imobiliar (în special, pe șantierele de construcții) încă de la începutul acestui secol, în acest sector nou (al fermelor agriocole), infractorii au vizat (și vizează) cu precădere plantațiile specializate în sisteme de irigații care au recurs la cablaj electric pe pivoți sau pe stații de pompare. Conform unor documente ale Jandarmeriei Naționale din Departamentul Charente (fosta regiune administrativă Poitou-Charentes, vestul Franței), în primul deceniu numărul de jafuri comise (de mare anvergură) ar fi crescut de la 3 (în 2001), la 15 (în 2010), iar în acest deceniu, creșterea pare să fi fost liniară, după Bruno Métifet de la Jandarmeria Angoulême (responsabil cu ancheta și în dosarul agricultorului Yves Chaignaud din Plassac-Rouffiac, care a depus plângere în acest sens). Dacă ținem cont și de documentele din evidența Maiorului Jacques Andrieux, asemenea evenimente n-ar fi deloc izolate în Charente, ele fiind  prezente și în circumscripțiile Chalais de Mansle, Ruffec, Roumazières și Rouillac, Blanzac-Porcheresse. Situația nu este foarte diferită nici pe restul teritoriului național francez.  Nici măcar în regiunea pariziană (cu un desns țesut urban), având cel mai mare PUB (Produs Urban Brut) european, echivalentul cu PIB (Produs Intern Brut)  al unei țări post-industrializate prospere. Sau în alte zone (departamente) cum sunt Creuse, Landes, Hautes-Alpes,  dens urbanizate și ele. Conform rezultatelor anchetei, autoritățile cred că ar fi vorba de filiere tentaculare ale crimei organizate din Europa de Est, în care ar fi implicată și o „delincvență de oportunitate‟, a nesedentarilor (inclusiv a rromilor noștri) pe care acestea îi folosesc ca mână de lucru necalificată, ieftină, dar prețioasă. Există în acest sens o serie de documente (procese verbale, sesizări, etc.) înregistrate la Jandarmeria Națională franceză. Într-adevăr, există și persoane identificate (de cetățenie română și etnie rromă) prinse în flagrant-delict, arestate, condamnate și ulterior, după executarea pedepsei, expulzate de pe teritoriul național (francez). Din contră, din investigațiile pe care le-am întreprins în acest dosar, credem că vinovații principali nu sunt numai nesedentarii noștri români, dar și alte categorii de nesedentari (MENS), din alte țări estice ale UE, care scapă autorităților franceze, întocmai pentru faptul că acestea au reușit să se sustragă arestării, deci, practic, identificării lor. În concluzie, noi credem că nesedentarii noștri români ar putea fi mai puțin vinovați în celebrul dosar al furtului de cupru (jafurilor, spargerilor) de pe plantațiile (fermele) agricole în Franța, decât cred autoritățile noastre polițienești și judicare franceze. Este foarte probabil însă că, brand-ul nostru de răufăcători români (recunoscut în întreaga UE – contrar studiilor noastre), ar putea contribui, de manieră negativă, la imagina noastră în Franța.

Protejat: Corespondență din Franța: Rromii noștri, membri vulnerabili ai Diasporei Române...

După încercări eșuate, în repetate rânduri, privind integrarea străinilor în Franța, în special ai celor originari din Africa de Nord (în secial din Magreb: Algeria, Maroc și Tunisia), precum și ai celor din Africa Subsahariană („Africa Neagră” - termen folosit pentru a descrie regiunea din continentul african care se află la sud de Deșertul Sahara), încă de pe vremea celor două mandate ale sale (7 Mai 2002 – 30 Martie 2004 și 2 Junie 2005 – 26 Martie 2007) în funcția de Ministru de Interne, precum și în cea de Președinte (28 noiembrie 2004 - 14 mai 2007) din partea UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială, devenită Mișcarea Populară, cel mai mare partid de dreapta), Nicolas Sarkozy, a venit cu o serie de propuneri sub formă de proiecte de lege, mai mult sau mai puțin democratice din punctul de vedere al partidelor de stânga, respectiv, a unor instituții ale statului dar și ale celor europene care apară interesele migranților în spațiul Schengen sau al UE (votate de către Adunarea Generală), pentru stoparea imigrației (în special a celei clandestine), precum și contra acordării abuzive a azilului politic în Franța, care într-o (mare) majoritate de cazuri este considerat în fapt, un azil economic (mai mult sau mai puțin, nedorit), acordat unei persoane fizice despre care există (foarte) puține informații (reale) în ceea ce privește: orientarea sa politică și religioasă, statutul său social și profesional, sănătatea ei mintală și capacitatea sa de adaptare (integrare), etc., elemente care pot favoriza actele antisociale (criminalitatea, terorismul, etc.) pe teritoriul național.Nicolas Sarkozy (n.1955), este primul Președinte al celei de a V-a Republici franceze care ridică problema ruperii definitive cu trecutul politic tradițional al Franței, adeptă al sloganului „France terre d’asil” (încă din Evul Mediu) și propune înlocuirea acestuia cu cel al „L’immigartion choisie pour la France” (Imigrația aleasă pentru Franța) pentru cei care „au vocația de a se integra în Franța”, atât pe plan profesional cât și pe plan social (și de care țara are nevoie pentru dezvoltarea sa spirituală și materială). Aici este vorba, în primul rând, în special, de tineri cu abilități intelectuale înalte, admiși să studieze în școli superioare de înalte studii (Grandes Ecoles) și care după absolvirea studiilor vor putea contribui la prosperitatea economică a Franței, prin intermediul marilor companii franceze (naționale sau multinaționale) în care își vor desfășura (ulterior) activitățile. Deși considerat după alegeri ca un viitor reformator „absolut” al gualle-ismului, Sarkozy adopta această reforma social-economică, relativ târziu, după ce deja alte state europene s-au angajat, într-o formă mai mult sau mai puțin restrictivă, în acest proces încă de la începutul acestui secol (Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Finlanda, etc.) și care este ridicat, de câteva secole, la rang de principiu fundamental („sine qua non”) de către marile țări favorabile imigrației tradiționale (SUA, Canada, Austrlia, Nouă Zeelandă, etc.).Conform acestei noi politici imigratoare, în primul rând, Franța trebuie să-și reformeze legislația privind acordarea azilului politic (una dintre puținele căi, alături de căsătorie și reîntregirea familiei, care permit obținerea stabilirii definitive) prin intermediul OFPRA  (Oficiul Francez pentru Refugiați și Apatrizi, creat prin legea n°52-893 din 23 iulie 1952), în defavoarea unei „imigrări alese”, în ciuda faptului că art.120 al Constituției Franceze din 1793 menționa (privind Declarația Drepturilor Omului din 1789): „Poporul francez acordă azilul politic străinilor persecutați în țara lor pentru cauza libertății și îl refuză tiranilor”, reactualizat pe 15 decembrie 1946, când ONU crează Organizația Internațională a Refugiaților, înlocuită în 1949 prin HCR  (Înaltul Comisariat ai Refugiaților). În al doilea rând, nu trebuie să între nici în contradicție cu Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 (pe care a semnat-o în 1952) și care reglementează (printre altele) acordarea azilului politic (de către OFPRA) conform principiului: „Orice persoană persecutată pentru demersurile sale în favoarea libertății și democrației are drept la azil politic pe teritoriul Republicii Franceze”!Pentru a pune în evidență „sensibilitatea” subiectului, este suficient să menționăm aici faptul că cu peste cu două decenii în urmă, un asemenea punct de vedere a lui Michel Roccard (1930–2016, fost om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Franței) pe atunci Primul ministru al Franței (10 mai 1988-15 mai 1991), în timpul celei de-al doilea mandat a lui Mitterrand (1988-1005), conform căruia „Franța nu poate accepta pe teritoriul său toată mizeria lumii”, l-a obligat pe acesta să demisioneze din funcție.

Curs Integral de pregătire la Matematici Generale și Aplicate pentru absolvenții...

Thomas CSINTA, Profesor de matematici aplicate în științe inginerești și social–economice, Director de Studii CUFR România (Conseil Universitaire, Formation, Recherche aupres des Grandes Ecoles Francaises),  Cofondator IRSCA Gifted Education, Vicepreşedintele Consorțiului EDUGATE   (Consorțiul Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor Supradotați și Talentați) Curs Integral de pregătire la Matematici Generale și Aplicate (în 800 de pagini), cu suport de curs, probleme, soluții detaliate și comentarii: Partea I/Vol. 1 (293 de pag.- Grande école d'ingeniéur/école de commerce - Licență cu profil de ingenerie/economic) și Partea II/Vol. 2 (502 pag.- Bacalaureat - CPGE/Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) Lucarea realizează o convergență dintre programele de Matematici Generale și Aplicate în cadrul sistemelor educative de invățământ superior francez (Bac-Classes Prépas aux Grandes Ecoles) și cel românesc (Bac-Licență), de tip științifico-ingineresc și economico-comercial.  Lucrarea este fără precedent în literatură de specialitate și a fost realizată cu sprijinul și colaborarea lui  Adrian Banu (IT Engineer, Sydney/Australia; Tehnoredactare finală) și Florin - Gheorghe Zagoneanu (fost redactor șef al Ziarului/Revistei Poliția Capitalei, Editor-Redactor al Revistei IPA/Internațional Police Journal-Secția Română și al Monitorului Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului; Coperțile)

Protejat: Corespondență din Franța: Rromii noștri, membri vulnerabili ai Diasporei Române...

Nota Autorului. Dintre străinii încarcerati în Franța, primele 4 loruri în „Top 10” aparțin infractorilor algerieni (1.981 deținuți), marocani (1.902 deținuți), români (1.631 deținuți) și tunisieni (1.108 deținuți), care constituie, la un loc, aproape ½ (45%) din populația carcerală franceză de origine străiînă. Însa, dacă ținem cont de faptul că un număr important de infractori algerieni și marocani sunt tot autohtoni (adică, practic, asimilabili cu francezii), în sensul că trăiesc în Franța de mai multe generații fără să fi fost naturalizati, în principiu, din motive socio–profesionale incompatibile cu „cetățenia franceză” (plasament prelungit în familii adoptive sau case de copii – prin „continuitate” cu delincvență juvenilă, comportament antisocial, generând un cazier judiciar, mai mult sau mai puțin, „încărcat” cu infracțiuni de drept comun sau chiar și criminale, lipsa unei calificări sau a unui loc de muncă, dovada lipsei integrării (și a inserției în societatea franceză, etc.), ajungem la concluzia că națiunea română, din păcate,  ocupă, „de departe”, locul 1 în spațiul infracțional francez, fiind cea mai criminogenă dintre toate națiunile străine. Iar infractorii români (din Diaspora Româna), constituie (Lumpen)diaspora Româna. În ceea ce privește însă minoritatea româneasca rromă, în ciuda celor menționate în articol, prezența acesteia în mediul carceral francez este nesemnificativă (neglijabilă), în raport cu cea a cetățenilor români de naționalitate română.Atrag atenția asupra faptului că, la ora actuală, numărul celor care „trăiesc” (supraviețuiesc)  „în umbra vieții” (în mediul cazcrceral) din Franța este de 71.828 (un nou record istoric) pentru o capacitate operațională a parcului carceral cu 60.010 locuri, ceea ce înseamnă, în medie, o densitate carcerală de cca 117,7%, cu 1% mai mare decât în cursul lunii trecute și cu 2,1% mai mare decât în aceași perioada a anului trecut. Desigur, există și centre private de libertate în care densitatea carcerală este mult sub capacitatea operațională, însă în 7 dintre ele (dintr-un toatal de 188) densitatea carcerală este de 200% (sau chiar mai mare), iar în alte 44, această densitate se situează între 145 – 155%. Un alt record istoric a fost înregistrat pe 1 decembrie 2018, când numărul celor încarcerati era de 17.061. Într-un asemenea context, numărul saltelelor aduse în celule era de 1.636. Dintre cei încarcerati, cca 29% erau „preveniți” (cercetați penal în detenție provizorie–fără să fi fost condamnați–în așteptarea procesului), 3,8% erau femei și 1% minori. La totalul de 71.828 de încarcerati se mai adaugă înca 12.059, care se află sub supraveghere electronică GPS), ceea ce implică faptul că numărul total de persoane  condamnate în Franța, în momentul de față este de  83.887. Conform unei legi prevăzute în reforma justiției (promulgate pe 23 martie 2019), până în 2022, în cadrul parcului carceral francez, vor fi create cca 7.000 de noi locuri de detenție.

Protejat: Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de închisoare. Articol dedicat profesorului...

În centrele de detenție (penitenciare) franceze, și în special, în cele pentru pedepse lungi și foarte lungi de închisoare (de maximă siguranță!), spe deosebire de  cele americane (în care se face mai mult sport – pentru menținerea condiției fizice), se studiază serios și încă, foarte serios! În primul rând, pentru că în aceste „lăcășuri” blestemate, timpul se „comprimă”, contrar teoriei relativității, iar pentru supraviețuire, este nevoie, absolut, de menținerea unei stări mintale sănătoase. În al doilea rând, pentru că studiul („învățătura” – și nu plagiatul sau scrierea unor cărți fantomă, comandate din exterior de către cei încarcerațio), în general, este considerat de către legislatorul francez, dar și de către criminalișți, educatori, pedagogi, psihilogi și sociologi primul pas către o eventuală (re)inserție în societate, în cazul eliberarilor condiționate (sub control judiciar) a celor care execută PLI (pedepse lungi de închisoare) sau o pedeapsa RPV (recluziune criminală - închisoare) pe viață. Philippe Maurice, simbol al abolirii Pedepsei Capitale în Franța, a fost condamnat la moarte pe 28 octombrie 1980 (pe atunci, infractor de drept comun) pentru uciderea (fără să fi avut intenția !) a doi polițiști (Ruelle și Croux, pe 7 decembrie 1979), în timpul unui control de rutină, în cadrul unei fuziade (schimb intens de focuri de armă) între el și autoritățile polițienești de ordine publică, după ce a fost surprins în parcarea unui supermarket, sustrăgând un radiocasetofon dintr-un Peugeot 604 (pe atunci o mașină de lux). Pe 25 mai 1981, după numai 4 zile de la învestitura sa în funcția supremă a Statului, François Mitterrand (1981 – 1995) îl grațiază pe Philippe Maurice, iar pedeapsa lui este comutatata la închisoare pe viață, conform legii lui Robert Badinter [fiul unui imigrant evreu din Basarabia - Samuel (Simon) Badinter, în 1919, devenit inginer comercial și naturalizat francez în 1928], profesor de drep privat, abolitionist convins, apărător benevol a zeci de condamnați la moarte (prin ghilotinare), ministrul Justiției (consultant la elaborarea consitutiei României în 1991, președinte de onoare al organizației abolitioniste EPCM – Împreună contra pedepsei cu Moartea, considerat „părintele” abolirii pedepsei capitale în Franța, pe 9 octombrie 1981). Eliberat după 23 ani de detenție (1977 – 2000) în închisorile franceze cele mai cunoscute (și dure), dar și  „celebre“ (printre care și cele pariziene La Șanțé și Fresnes– pe care le-au tranzitat și brandurile marii criminalități franceze) datorită unei capacități intelectuale ieșite din comun („hors normes“), fără precedent în mediul carceral, scrie o carte „De la ură la viață (ISBN-10: 2862748498 ; ISBN-13: 9782862748498 – pentru care dețin dreptul de autor de traducere în limba română) ale cărei drepturi de autor cedează rudelor victimelor sale și cărora le cere scuze în prealabil (simbolic !), în direct, prin intermediul celui mai mare canal național francez (și european !) de televiziune, TF1. Astăzi, după 20 de ani de la punerea lui în libertate, este unul dintre cei mai reputați oameni de știință (pe plan mondial), specializat în istoria medievală. Născut pe 15 iunie 1956 la Paris, Philippe Maurice, studiază în întregime în regim de detenție de maximă siguranță (ca deținut condamnat la închisoare pe viață !), încă de la început, după încarcerarea sa la închisoarea Saint-Maur (Châteauroux), obținând Licența (Bac+ 3 ani – diplomă universitară de scurtă durată) în istorie în 1987 (Saint-Maur, Paris), iar pe 18 octombrie își susține Diplom de Maîtrise (Bac+4 ani, echivalent cu diplomă universitară de lungă durată în România) cu o tematică despre Evul Mediu (la Yzeures sur Creuse, Tours), pentru ca în decembrie 1995, să-și susțină o Teză de Doctorat (deosebit de originală și elogiată de către comisie) având ca subiect și titlu „La famille au Gévaudan à la fin du Moyen Âge” la Universitatea din Tours. În toamna anului 1999 este plasat în regim de semi-libertate, pentru ca în 2000, în urmă unei petiții semnate de către 150 de oameni de știință (printre care și numeroși laureați al Premiului Nobel sau Membrii al Academiei Franceze), beneficiază de libertate condiționată (sub control judiciar).  Profesor și Director de Stdudii și Cercetări la EHESS (Școală Superioră de Înalte Studii în Științe Sociale, învățământ superior elitist cu statut de Grand Etablissement, fondat prin decret în 1975, cunoscută până atunci că EPHE –Școala Practică de Înalte Studii, Membră a „Paris Universitas“), își desfășoară activitatea în domeniul : „Familiei, Religiei și Puterii Politice în Evul mediu“. Printre domeniile de cercetare ale EHESS sunt științele socio-umane (istoria, arheologia, antropologia, geografia, demografia, statistica, filosofia, sociologia, psihologia, științele economice, lingvistica, dreptul) dar și altele ca amenajarea teritorială, medicina sau artele. După noul model de învățământ superior LMD (Licență-Masterat-Doctorat), EHESS scolariaza studenți (2.800/an) numai în Master (2.600/an) și Doctorat (200/an), în majoritatea cazurilor în colaborare cu cele mai elitiste și reputate „Grandes Ecoles“ franceze: ENS (Școală Normală Superioară), X (Ecole Polytechnique), Ponts (ParisTech), Télécom Paris. EHESS eliberează și o diplomă specifică care permite accesul la concursurile naționale de “„Capes“ (Titularizare în învățământul mediu), „Agrégation“ (Titularizare în învățământul mediu și primul ciclu universiar, respectiv, „CPGE - Classes Prépas –Școli pregătitoare pentru concursurile de admitere în Școlile Superioare de Înalte Studii“), respectiv, pentru concursul de admitere la celebra școală de înalte studii administrative ENA (Școală Națională de Administrație) sau ENM (Școală Națională de Magistratură). Între 1999-2000 pe când beneficia de regimul de semilibertate, lucra ca asistent de cercetări la ADEAUT (Asociația pentru Dezvoltarea Studiilor de Arheologie Urbană) la Tours. Între 2000-2001, ca titular al unei burse de cercetare lucrează la CESR (Centrul de Studii Superioare al Renașterii) din Tours cu detașare la IRHT (Institutul de Cercetare și de Istorie a Textelor) Paris. Între 2002-2006, este titularizat cu CDI (Contract de Muncă pe Perioada Nedeterminată) în calitate de cadru superior de categoria a 8-a la CIRAD (Centrul de Cooperare Internațională de Cercetări Agronomice și de Dezvoltare) cu detașare ca cercetător științific de rangul 1 la CRH (Centrul de Cercetări Istorice) în cadrul EHESS-CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică). Începând cu 2002 conduce și seminarul de Paleografie Medievală la EHESS în cadrul disciplinei GAHOM (Grupul de Antropologie Istorică din Occidentul Medieval). Din 2004 codirijeaza la EHESS cu Abel Lamauvinière (și Dominique Donadieu-Rigault din 2007) seminarul: „Familia, Religia și Puterea în Evul Mediu“. Cercetările sale sunt orientate către structurile familiale, transmiterea patrimoniului, familia și mediile sociale, familia și puterea, precum și ritualurile funerare la Gévaudan din Evul Medi (secolele XIII-XV). Din 2007 este și membru asociat al echipei 6 de la FRAMESPA (Franța Meridională și Spania-Istoria Societăților Evului Mediu în Epoca Contemporană) a Universității Toulouse-Le Mirail. El pregătește în prezent un dicționar de prosopografie medievală din Gévaudan cu cca 10.000 de termeni.

Protejat: Lungul drum al (re)inserției sociale postcarcerale. Studii și cercetări...

Pedepsele alternative („liberatea sub sechestru electronic"), sau cele de substituire privării de libertate (semi-libertate, muncă în interesul societății, libertate sub control judiciar, etc.) sunt mijloace juridice utilizate (din ce în ce mai mult) de către legislator (Ministerul de Justiție) contra suprapopularii închisorilor (Centrelor Penitenciare sau celor de Retenție, de Reeducare, etc.) pentru favorizarea (re)inseției foștilor deținuți în societate, prin trecerea lor progresivă de la mediul „viața carcerală" către „viața liberă", ele contribuind astfel la reducerea riscului de recidivă! Studiile efectuate de către DRESS (Direcția Cercetării Studiilor de Evaluare și de Statistică) au scos în evidență faptul că în Franța aproape o treime din deținuții cu vârstă de peste 25 de ani, trăiau singur înaintea încarcerării lor, peste 10% erau SDF (Sans Domicile Fixe - Fără domiciliu Stabil, oameni ai străzii), 52% nu aveau nicio activitate profesională, 12% trăiau din alocații familiale RMI (Minimă Socială, cca 550 Euro/lună, a se vedea și articolul autorului pe această tematică Le RSA - ancien RMI), 4% din alocații de șomaj (Assedic/Pole-Emploi), 6% din AAH (Alocații pentru Adulți Handicapați) și 2,5% din pensiune de invaliditate de categoria II sau III. Decretul N°99-276 din 14 aprilie 1999 crea în fiecare departament (județ) francez un SPIP (Serviciul Penitenciar de Inserțiune și Probațiune) având ca misiune (re)inserția „reușită" a foștilor deținuți în societate,  eliberați din penitenciare după executarea integrală sau parțială (condiționată sub control judiciar) a unor lungi pedepse private de libertate. Din păcate, însă, dificultățile economice ale celor puși în libertate, lipsa mijloacelor financiare și umane ale SPIP au făcut și fac în continuare ca rată recidivei să fie considerabilă. Cu toate că, cazierul judiciar al acestora, compus din 3 buletine - B1 (care conține toate contravențiile, infracțiunile și condamnările penale - la care are acces numai Ministerul Justiției), B2 (care conține numai infracțiunile și condamnările penale cu executare în penitenciar - la care au acces toate instituțiile statului) și B3 (care conține numai infracțiunile  și condamnările cu executare în penitenciar mai mari de 2 ani - accesibil titularului și angajatorului privat), este astfel conceput, încâ să fie foarte adaptat realității și să favorizeze (re)inserția în societate. De-a lungul anilor (timp de peste un deceniu și jumătate), experiență ne-a arătat de-a că deținutul încarcerat pe termen lung (în cazul PLI-Pedepselor Lungi de Închisoare), într-o mare majoritate de cazuri devine un „instituționalizat", motiv pentru care el își pierde reperele sale sociale și fără un ajutor real din partea autorităților competențe de pe lângă Ministerul Justiției, precum și din partea autorităților locale, responsabile cu (re)inserția socială  (subordonate JAP - Judecătorul responsabil cu executarea și amenajarea  pedepselor), șansele sale de readaptare sunt minime! Investigațiile noastre în mediul carceral (timp de peste un deceniu), în cazul PLI confirmă faptul că Decretul din 01 august 2007 relativ la PSEM (Supravegherea Electronică Mobilă a Deținuților) conduce totuși la rezultate pozitive și ea trebuie extinsă în toate acele cazuri în care merită. Cu alte cuvinte, atunci când există o reală șansă de (re)inserție în societate.Un studiu efectuat pe 1.870 de deținuți începând din iulie 2006 și până astăzi ne-a permis să tragem concluzia că o bună „conjugare" a celor două decrete menționate mai sus, nu poate fi decât benefică celor „de bună credință", aflați în libertate condiționată (sub control judiciar), care își doresc cu adevărat propria lor (re)inserție în societate. Este mai mult cazul infractorilor „amatori - tâlhari de duminică" (de circumstanță), decăt cel al „profesioniștilor" - tâlhari la driumul mare (consacrați).În schimb, un studiu similar pe un eșantion considerabil (578 de deținuți) ne-a confirmat raportul misiunii parlamentare a lui Jean Luc Warsmann (1956, fost președinte al Comisiei de Legi a Adunării Naționale între 2007 - 2012). Efectele nefaste ale eliberării după executarea pedepsei fără intervenția SPIP. În principu, peste 95% dintre cei (e)liberați din centrele de detenție recidivează. În special cei SDF, toxicomanii, alcoolicii și cei posedând tulburări psihice grave (schizofrenie, paranoia, scizofrenie paranoidă, dedublare de personalitate, personalități multiple, etc). Este și unul dintre motivele pentru care începând din 1985 rata eliberării condiționate, sub control judiciar, în cazul PLI, este relativ scăzută.Din contra, RSL (Regimul de Semi-Libertate) este propus tuturor celor care sunt condamnați la pedepse scurte private de libertate, cuprinse între 06 luni și 2 ani, în cazul celor cărora comisia socio-medicală recomandă executarea pedepsei sub această formă, în special în ultimele trei luni, cu atât mai mult cu cât ele nici nu sunt menționate în cazierul judiciar al condamnatului accesibil acestuia ția angajatorului privat (Buletinul B3). În cadrul acestui program, am încercat studiul comportamentului infracțional recidivist, cu ajutorul unor modele statistico - matematematice, care ne-au permis înțelegerea profundă a mecanismelor de transfer dintre responsabilitatea si iresponsabilitatea infractorului de drept comun (atât într-un dosar corecțional cât mai ales, în cel criminal), însa incercarea noastră de a defini în mod unic, printr-o reprezentare conformă a CSG (Codul Socio-Genetic) al acestuia, precum si invarianța acestuia  în raport cu sistemele de referință de infracționalitate indusă, cel puțin, până nu demult, s-au soldat cu un esec. Din contră, utilizarea unor modele fizico - matematice având la bază sistemele compleze (teoria haosului), cu care lucrăm în prezent, ne conduce pe căi necunoscute încă în teoria comportamentului uman (supus unor constrângeri) și ne aflăm în fața unor descoperiri uimitoare.

Protejat: Ultimul tranzit. Atacul terorist de la Viena. Kujtim Fejzulai, un...

Ultimul tranzit. „Viena, al cărei nume evocă pentru atâta lume veselie şi nepăsare, loc de petreceri al unor fericiţi muritori, pentru mine nu înseamnă decât amintirea vie a celei mai triste perioade din viaţa mea” (Mein Kampf). Adolf Hitler, unul dintre cei mai mari criminali din istorie, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, pe 27 ianuarie 1939, de către Erik Brandt Nota AutoruluiPrintr-o scrisoare din 27 ianuarie 1939, adresată Comitetului Norvegian pentru Acordarea Premiului Nobel pentru Pace, parlamentarul social-democrat suedez Erik Gottfrid Christian Brandt îl nominaliza pe Adolf Hitler pentru acordarea acestui premiu. Calitatea sa de „pacifist” era justificată prin faptul că „în aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să vorbească, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”. Nominalizarea, care a stârnit proteste vehemente în Suedia, a fost retrasă după câteva zile. Erik Brandt a explicat gestul său ca o ironie în urma nominalizării primului ministru britanic Arthur Neville Chamberlain la acest premiu, pentru „modul în care în care a evitat izbucnirea unui război mondial după anexarea de către Hitler a Sudetenland, consfințită prin Acordul de la München”. Conform unor informații oficiale „puse în circulație” de către autoritățile competente (responsabile) din Austria, într-un atac terorist islamist, perpetrat la Viena, pe 2 noiermbrie 2020 (în jurul orei locale 20h00), 5 persoane și-au pierdut viața, printre care și (lumpen)teroristul–identificat în persoana austro–nord cecenului Kujtim Fejzulai (aparținând mișcării teroriste islamiste, adept, sub „legământ”, al organizației criminale Statul Islamic–Daesh, de ideologie salafistă, jihadistă panislamistă, antișiită, antioccidentală), precum și alte 23 ar fi fost rănite. Dezrădăcinat dar naturalizat austriac (forțat, poate, de îmrejurări), „lup solitar” radicalizat (prin îndoctrinare) dar adept al taqiya (taqîya, taqiyya, takia – tehnică de dismulare a credinței, în cazul de față, în islamismul radical, în salafism, în jihadism, etc.), aflat în eșec (și abandon) școlar, labil (ușor) emoțional și psihic (pentru a fi vunerabil și ușor manipulabil), marginalizat pe plan socio–profesional și confesional, Kujtim Fejzulai a fost dezamăgit (profund) de sistemul social – politic democratric din Austria, pe care voia să-l distrugă, conștient! Ca de altfel și predecesorul său, franco-algerianul Mohammed Merah, autorul a 7 asasinate, între 11–19 martie 2012, la Toulouse (3 militari parașutiști și 4 evrei – un tata profesor cu 2 copii și o elevă la școala Ozar Hatorah) considerat precursorul (lumpen)terorismului, terorismul modern, contemporan. Atacul (lumpen)terorist islamist ar fi debutat (după numai căteva ore de la comunicarea noii reglementări în privința mobilității, în cadrul activităților socio–profesionale), când vienezii puteau, încă, profita de ultimele „ore de liberate” de mișcare, pe Seitenstettengasse, aflată în proximitatea celebrului Schwedenplatz (Innere Stadt – astăzi, orașul vechi, Gemeindebezirk - ectorul 1), o extensie a Franz-Josefs-Kai, aflată pe malul drept al canalului Dunării (una dintre principalele noduri ale transportului în comun vienez), respectiv, a Operei și a marii sinagogi Stadttempel (Templul orașului), cel mai important lăcaș de cult de religie mozaică din Viena. de la ville" en allemand) est la synagogue principale de Vienne (construit în 1826, după planul celebrului arhitect austriac Joseph Kornhäusel/1782–1860, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai perioadei Biedermeier (epocă în Europa Centrală între 1815–1848, care a început cu Congresul de la Viena de la sfârșitul Războaielor Napoleoniene din 1815 și s-a încheiat cu debutul Revoluțiilor din 1848), utilizată mai ales pentru stilurile artistice care au înflorit în domeniile literaturii, muzicii, artelor vizuale și designului interior. Grație unei mobilizări polițienești importante și rapid, respectiv, a intervenției unei echipe EKO Cobra (EinsatzKommando Cobra – o unitate de intervenție antiteroristă de elită a Bundespolizei - Poliția federală austrică, creată în anii 1976) care înainte de 2002 era cunoscută sub numele de GEK Cobra (Gendarmerie EinsatzKommando Cobra, ca membru al Bundesgendarmerie–Jandarmeria federală) și Einsatzeinheit WEGA (vom früheren Namen Wiener Einsatzgruppe Alarmabteilung, Ruprechtskirche von Polizisten der Sonderheit Wega erschossen) are loc o fuziadă (schimb intens de focuri de armă) între atacatori și polițiști, în care 4 civili (aflați la momentul nepotrivit, la locul nepotrivit) vor deceda datorită rănilor lor („incompatibile cu viața”), iar un polițist va fi grav rănit, înainte ca trăgătorul, să fie, și el, ucis, identificat, ulterior în persoana lui Kujtim Fejzulai (n.2000, musulman, naturalizat austriac, domiciliat în Simmering, cunoscut sub numele de mujahedin Abou Doujana Al-Albani, originar din Macedonia de Nord –unul dintre statele succesoare a ale fostei Iugoslavii, față de care și-a declarat independența în 1991 și aparținând comunității albaneze - torbeși), născut la Mödling (cca 15 km la sud de Viena, unde a nlucrat în spitalul orășenesc și sora Maria Restituta Kafka, arestată de Gestapo în sala de operație - unul din clopotele bisericii romano-catolice din localitate fiind dedicat acesteia). În sfârșit, arestat în Turcia (o „anticameră”) a Statului Islamic, prezentă și ea în Războiul Civil din Siria și nu de partea acestuia din urmă (cel puțin, teoretic), Kujtim Fejzulai („radicalizat și apropiat organizației teroriste Statul Islamic”) ar fi făcut un legământ lui Abou Ibrahim al-Hachimi al-Qourachi (n.1976, Calif al Statului Islamic din 31 octombrie 2019), care succede lui Abou Bakr al-Baghdadi (Abou Bakr al-Baghdadi al-Husseini al-Qourachi/1971 – 2019), sinucigându-se (împreună mcu cei 2 copii ai săi) în noaptea de 26 - 27 octombrie (prin detonarea centurii sale cu explozibil) pentru a nu fi luat prizonier de către forțele armate americane cu ocazia raidului aerian asupra localității Baricha lansat de către 1st Special Forces Operational Detachment-Delta (1st SFOD-D, Delta Force - unitate de forțe speciale a Armatei Statelor Unite, din cadrul Joint Special Operations Command, cunoscut, în trecut sub numele de Combat Applications Group CAG, care alături de United States Navy sunt unitățile primare contra-terorism ale Statelor Unite). Acest legământ insoțit de imagini de tip jihadist (mujahedin–muhajirun) ar fi fost publicat de către viitorul terorist islamist și pe contul său pe Instagram, in dimineața atacului. Ca urmare, a fost condamnat în luna aprilie, anul trecut (2019), împreună cu un alt radicalizat, care l-ar fi însoțit în tentativa sa de se alătura Statului Islamic, la 22 de luni de închisoare. Merită să subliniez aici, din nou, faptul că deși la început, autoritățile austriece au crezut că atacatorul ar fi avut complici, se pare că acesta ar fi acționat singur, fără niciun fel de complici, adică, ar fi fost un „lup solitar” radicalizat care ar fi reușit să-i inducă în eroare pe aceștia prin intermediul tehnicii taqiya. Și totuși, eu nu cred că realizarea actului său criminal n-ar fi fost comanditat, că acesta n-ar fi fost „activat” și nici în faptul că evenimentul ar fi avut loc la Viena, doar, întâmplâtor, pentru că, simultan, sunt îndeplinite două principii ale lui Napoleon Bonaparte: 1.) Cea mai bună apărare este atacul și 2.) Dușmanul trebuie surprins „pe un teren” nepregătit, acolo unde nu se așteaptă.Și într-adevăr, dacă țările occidentale din vestul Europei (Franța, Belgia, Spania, Marea Britanie, Germania, etc.) au cunoscut din plin atacurile teroriste islamiste, Austria (în centrul Europei) le-a scăpat acestora. Morala: „o mână” de lumpenteroriști musulmani reușește să terorizeze psihic și să aducă la disperare mari națiuni democratice (occidentale), conform principiului „nu se știe când, nu se știe unde și nu se știe cine...” va comite un atac (atentat) terorist islamist. După părerea mea, acest atac terorist de la Viena se înscrie tot în planningul atacurilor teroriste islamiste care urmau a fi comise în timpul procesului posibililor complici ai teroriștilor islamiști care au comis atacurile armate la Paris, la Charli Hebdo, Montrouge și Hyper Caher (între 7-9 ianuarie 2015) aflat în derulare între 2 septembrie – 10 noiembrie 2020, la TJP (Tribunalul Judiciar Paris) în fața CJS (Curte cu Jurați Specială). În încheiere, ne putem pune o serie de întrebări (foarte) „grave” care, de altfel, „inundă” mass – media, mediul politic și social economic al europei unite de astăzi: Care sunt motivele radicalizării tineretului european occidental de origine musulmană? Putem sau nu stopa terorismul islamist în Europa? Există pericolul real al islamizării Europei? Deși răspunsurile la aceste întrebări nu sunt simple, ele există și ca urmare, există și soluții. Vă prezint aici un model operativ, eficace, inedit, utilizând sistemele complexe.

Protejat: Reforma Poliției Române, după modelul european (franco – belgian), este...

În plină reformă instituțională, Poliția Română (PR), conform unui „model mixt” franco-belgian,a fost „fragmentată" în două mari „subunități”: Poliția Națională (un fel de FBI în SUA) și Polițiile Locale (zonale, un fel de Poliție statală în SUA), care coordonează activitățile de combatere a infracționalității, ale fraudelor relativ la Codul Rutier, precum și de asigurare a ordinii, respectiv, a liniștii publice pe plan local, (zonal), în unitățile urbane sau periurbane care dispun de Poliție Comunitară (PC). Se pare că modele „pur” francez sau belgian, din păcate, nu a putut fi adoptate Poliției Române. Pentru că România pe plan administrativ, deși, este împărțită în „județe”, (exact ca și Franța, în „departamente”), ea rămâne totuși o țară predominant rurală, pe când Franța, este urbanizată într-un procent de peste 95% (în sensul că localitățile fac parte dintr-o comunitate - regiune sau aglomerație urbană - municipalitate, cu un țesut urban dens, constituind astfel o unitate urbană compactă cu o populație, în medie, de cca 3-4 ori mai mare decât cea proprie a localității - intramuros, ceea ce nu se intâmplă în România). Cred că câteva exemple sunt suficente pentru a putea crea o imagine clară despre acest model urbanistic. Astfel, Paris intramuros (cu cca 2,3 milioane de locuitori), are o regiune urbană de peste 10 milioane de locuitori, ceea constituie un conglomerat urban de cca 13 milioane de locuitori „stabili”, iar cu „dublu cont” (cu rezidenții secundari parizieni - cei care locuiesc în provincie, dar posedă o locuință secundară în regiunea pariziană) Métropole du Grand Paris (cu aria sa urbană) are cca 15 milioane de locuitori. Lyon intramuros (cca 530.000 de locuitori), ca unitate urbană Lyon Métropole (cu aria sa urbană) are 2,3 milioane de locuitori, urmat de Aix – Marseille Métropole (1,1 million locuitori intramuros și 2,1 million cu aria urbană), Lille Eurométropole (240.000 locuitori intramuros, cca 2 milioane cu aria sa urbană transfrontalieră franco – belgiană), Toulouse Métropole (480.000 locuitori intramuros, cca 1,4 milioane cu aria urbană), Bordeaux Métropole (260.000 de locuitori intramuros și cca 1,3 milioane cu ara sa urbană), Nice Métropole (350.000 de locuitori intramuros și cca 1,1 milioane cu aria sa urbană), Nantes Métropole (320.000 de locuitori intramuros și cca 1 million cu aria sa urbană), etc. Comparativ cu România putem sesiza ușor diferențele: București (1, 8 milioane de locuitori Intramuros și cca 2,5 milioane cu zona metropolitană- judetul Ilfov), urmat de Constanța (285.000 de locuitori), Brașov (290.000 de locuitori), Iași (460.000 de locuitori), Cluj (350.000 locuitori) în ordine descrescătoare cu populația zonelor metropilitane (cuprinse între 450.000 – 500.000 de locuitori). Și în plus, o zonă metropolitană nu are un țesut urban desns cumn are o arie urbană ! În consecință, pe de o parte, dacă termenul de „Poliție Națională” în România poate să corespundă „oarecum” termenului de „Poliție Națională” (francez), cel de „Poliție Municipală” (franceză) în România ar fi neadecvat! În schimb, cel de „Poliție Locală” (zonală), conform modelului Poliției belgiene pare să fie mai „adaptat” având în vedere modul ei de organizare, de funcționare, precum și atribuțiile acesteia. Pe de altă parte, din păcate, termenul de „Poliție Federală”, un fel de Poliție de Stat care „domnește” peste PL (în Belgia sau Germania) nu poate fi nici el introdus în cadrul Poliției Române, având în vedere faptul că România nu este o federație de state, provincii sau unități teritoriale, administrativ-teritorial, autonome, cum este Belgia sau Franța. Pe plan administrativ este vorba de o descentralizare a Poliției. Ministrul de Interne (MI) susține că scopul este ca Poliția Română să-și facă mai bine treaba și să fie mai aproape de cetățeni, atât în ceea ce privește paza bunurilor, a protejării integrității corporale a cetățeanului, cât și pentru gestionarea circulației pe drumurile (rutiere) publice. Poliția Locală are posibilitatea chiar să și gestioneze activități ale investigatorilor crimelor și fraudelor. Totodată polițiștii din cadrul Poliției Naționale vor purta o nouă uniformă și vor avea o nouă siglă (ca șin în Franța), pentru a se diferenția de colegii lor din Poliția Locală. PL va lucra sub îndrumarea și controlul PN în partea de prevenție, în timp ce PN va putea interveni la solicitările PL dacă situație o impune.

Protejat: Migrația internațională (intercontinentală) și consecințele ei dramatice (Corespondență de la...

The OMI (International Organization for Migration) is an intergovernmental organization that provides services and advice concerning migration to governments and migrants, including internally displaced persons, refugees, and migrant workers. In September 2016, IOM became a related organization of the United Nations It was initially established in 1951 as the ICEM (Intergovernmental Committee for European Migration) to help resettle people displaced by World War II. As of March 2019, the OMI  has 173 member states and eight observer states and is the principal intergovernmental organization working in the field of migration.  The IOM Constitution gives explicit recognition to the link between migration and economic, social and cultural development, and IOM's stated mission is to promote humane and orderly migration by providing services and advice to governments and migrants. IOM works to help ensure the orderly and humane management of migration, to promote international cooperation on migration issues, to assist in the search for practical solutions to migration problems and to provide humanitarian assistance to migrants in need, be they refugees, displaced persons or other uprooted people, and then, in the four broad areas of migration management: migration and development, facilitating migration, regulating migration, and addressing forced migration. Cross-cutting activities include the promotion of international migration law, policy debate and guidance, protection of migrants’ rights, migration health and the gender dimension of migration. In addition, IOM has often organized elections for refugees out of their home country, as was the case in the 2004 Afghan elections and the 2005 Iraqi elections (wiki).

Protejat: Atacurile teroriste eșuate de la Villejuif (Métropole du Grand Paris)....

Ce putem spune (afirma) concret despre Brahim Issaoui, autorul atacului terorist islamist pe 29 octombrie de la bazilica Notre dame de l'Assomption de la Nisa?În primul rând, că este unul dintre sutele de mii de migranți „naufragiati” în spațiul Schengen (cu precădere, Europa Occidentală) care ajung pe teritoriul acestuia prin intermediul canalelor tentaculare deosebit de periculoase (riscante) ale (i)migrației internaționale clandestine (contra unor sume de bani care pot ajunge, în funcție de cazuri și la câteva mii de euro), în special, prin axa Canare – Lampedusa, datorită instabilităților poltice (și războaielor civile) din Magreb, Africa subsahariană și Orientul Mijlociu (în special, din Siria și Irak), unde „speră sa aibă un trai mai bun”, adică, să aibă o viață decentă, ceea ce, într-o mare majoritate de cazuri, se transformă într- o iluzie pierdută.Datorită imposibilității (lor) de adaptare pe plan social – economic, profesional, religios, etc., dar și rasismului mascat (ipocrit) specific țărilor europene. Este „elementul” principal, care în urma disperării generează o oarecare instabilitate psihică, în special, la cei care sunt mai „fragili” (vulnerabili) din punct de vedere psihic (psihologic) și manipulabili cu ușurință (mai ales de către mentori sau predicatori islamiști radicali).În al doilea rând, având în vedere derularea evenimentelor de la bazilica Notre Dame, Brahim Issaoui, era pregătit să fie martirul lui Allah și să ajungă la cele 72 de virgine ale acestuia, ceea ce nu este evident, în toate atacurile teroriste islamiste.Cu alte cuvinte, dacă unii teroriști islamiști (în special, cei de tip kamikaze sunt pregătiți moral și sufletește să moară, cu certitudine), alții, după comiterea actelor (lor) teroriste, încearcă să scape cu viață și să dispară, ceea ce implică, automat, faptul că moartea pentru ei este doar o eventualitate (probabilistică), o ultimă soluție.Dacă, el a rămas în viață, după părerea mea, se datorează numai faptului că cei care au gestionat criza eru polițiști municipali si nu unitățile de elită de intervenție ale Politiei Nationale (RAID–Căutare–Ajutor–Intervenție - Descurajare, BRI – Brigada de Căutare și Intervenție, GIPN–Grupul de Intervenție al Poliției Naționale) sau ale Jandarmeriei Naționale (GIGN–Grupul de Intervenție al Jandarmeriei Naționale), însîrcinate cu asemenea misiuni și care, în principiu, doar în foarte rare cazuri, lasă supraviețuitori în urma lor. [A se vedea pentru detalii lucrarea autorului: Atacurile teroriste islamiste din 7 – 9 ianuarie 2015 în Metropolis of Greater Paris (de la Charlie Hebdo, Montrouge și Hyper Cacher Center). Procesul (Corespondență de la Tribunalul Judiciar Paris–Curtea cu Jurați Specială)]. În sfârșit, eu rămân adept al ideii că Brahim Issaoui nu a părăsit Tunisia cu scopul de a comite atacuri teroriste în Franța, ceea ce foarte probabil, ancheta, aflată în derulare, va și pune, în evidență.Cu alte cuvinte, eu cred că „activarea” lui (trecerea lui la act) ar fi fost pusă la cale și decisă în timpul sejurului său migratoar (între Tunisia și Italia), de către mentori (predicatori) islamiști radicali, după ce el a fost reperat de către recrutori pentru juhadul islamist.Din informațiile pe care dețin din surse neoficiale dar sigure, rețelele de trafic de (i)migrație clandestină ar dispune de recrutori pentru jihad, care au sarcina de a repera pe cei vulnerabili și usor manipulabili. „dispuși” să execute misiuni teroriste islamiste pentru Allah, în numele Războiului Sfânt.În ceea ce privește soarta acestuia, practic, zarurile sunt aruncate.După o detenție provizorie care poate dura între 4-5 ani, el va fi deferit unui Juriu Popular Special (compusă din 5 magistrați – jurați în Prima instanță și 7 în Apel) ca de altfel și foștii presupuși complici ai lui Mohammed Merah (autorul atacurilor teroriste de la Toulouse îintre 11 – 19 martie 2012) sau acum, recent, ai fraților Kouachi Chérif și Said, respectiv, Amedy Coulibaly (autorii atacurilor teroriste islamiste comise între 7-9 ianuarie 2015). Avînd în vedere faptul că „labilitatea” sa emoțională (și psihică) nu-l absolvă pe Brahim Issaoui de responsabilitate penală (exclusă doar în cazurile bolilor psihice grave ca schizofrenia paranoidă, dedublarea de personalitate, etc.), dacă el va supraviețui detenției (sale) provizorii (până la închiderea instrumentării dosarului și trimiterea lui în fața Juriului Popular Special), sigur, el va fi condamnat la închisoare pe viață, cu o perioadă de siguranță maximă de 22 de ani de recluziune criminală, cum a fost, de altfel, și sentința pronunțată contra lui Sid Ahmed Ghlam (Djillali, n.1991), un islamist algerian radicalizat, originar din Tiaret (capitala provinciei cu același nume, aflat în regiunea orașului-port Oran, pe Marea Maditerană, al doilea oraș ca importanță în Algeria și unul dintre cele importante din Magreb), găsit vinovat pentru asasinarea pe 19 aprilie 2015, a lui Aurélie Châtelain (Lily, casatorită cu Jean-Luc Châtelain dar separată de acesta, în varsta de 32 de ani, mama unei fetite de 5 ani, Juliette), fostă salariată municipală la Caudry (între 2007-2014, în cadrul creșei comunale La Maison Enchantée/Casa Încântată și în paralel, între 2008-2014, consilieră al Primarului de dreapta Guy Bricout) de unde era si originară (Departamentul Nord, regiunea administrativa Nord-Pas de Calais-Picardie), ulterior, devenită instructoare de fitness (specializată în metoda Pilates, concepută și elaborată de către Joseph Hubertus Pilates/1880-1967). Cadavrul ei (cu 3 gloante de 9mm trase cu un pistolet Sphinx) este descoperit în jurul orei 08h30, în vehiculul său incendiat (un Renault Clio, inmatriculat CS 563 AG) la Villejuif (Métropole du Grand Paris), într-un cartier rezidential (liniștit), in proximitatea Institutului Gustave-Roussy și a Primariei.Clasat (considerat) un atac terorist islamist (în timp ce acesta ar fi pregătit un atac contra unei biserici din Villejuif) studentul algerian Ahmed Ghlam, în ciuda faptului că susținea că prin actul său ar fi contribuit, de manieră indirectă, la evitarea unor atacuri teroriste islamiste cu consecințe dramatice pentru populația creștina din Métropole du Grand Paris (Regiunea pariziană), a fost condamnat pe 5 noiembrie 2020 (dup- un proces care a debutat pe 5 octombrie) la închisoare pe viață, cu o perioadă de siguranță 22 de ani de recluziune criminală și interdicție definitivă de sejur în Franța, de către CJS (Curtea cu Jurați Specială).Alți 3 complici inculpați în dosar, au fost sancționați și ei, foarte sever!Rabah Boukaouma (care i-ar fi vândut vesta antiglonț și arme) a fost condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (maximă în executare) cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă (20 de ani de recluziune criminală).Farid Brahami, care l-ar fi pus pe Ghlam în contact cu vânzătorul Rabah Boukaouma, a fost condamnat la 25 de ani de recluziune criminală (cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă), iar Abdelkader Jalal (cel care i-a furnizat vesta antiglonț și un vehicul furat în care armele au fost ascunse), la 15 ani de recluziune criminală (tot cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă).Comanditarul misiunii teroriste islamiste, Abdelnasser Benyoucef (Abou Mouthana), considerat și șeful operațiunii din exterior, mort probabil în zonele de luptă irako – siriene în 2016, a fost și el condamnat, simbolic, la închisoare pe viață. (A se vedea pentru detalii articolul autorului Atacurile teroriste eșuate de la Villejuif - Métropole du Grand Paris. Verdictul. Sid Ahmed Ghlam, condamnat la închisoare pe viață de către CJS - Curtea cu Jurați Specială Paris)

Protejat: Atacul terorist islamist de la bazilica Notre Dame de...

În cadrul Bisericii Catolice (totalitatea credincioșilor uniți prin crezul apostolic și sfintele taine sub autoritatea papei și a episcopilor aflați în comuniune cu el, cel mai numeros grup religios din lume – cca 1,3 miliarde de adepți, cu numeroase ordine călugărești, centralizată la Vatican), o Bazilică (construită pentru prima dată în anul 184 îHr) este o construcție bisericească remarcabilă prin valoarea sa comemorativă, consacrată unui aspect al misterului creștin (sau unui sfânt deosebit de venerat) de (foarte) mari dimensiuni, de formă rectangulară (destinată, în principiu, adunărilor publice, piețelor, târgurilor, desfășurîrii judecăților, proceselor, etc.) care începe să se impună în timpul creștinării (mai ales în perioada romană), în mod deosebit, grație Bisericii Romano-Catolice, sub formă de edificii religioase, biserici - bazilici majore (4 bazilici catoloice dintre care 3 la Roma: Sainte-Marie-Majeure, Saint-Jean-de-Latran, respectiv, Saint-Paul-hors-les-Murs și una în Vatican: Saint-Pierre) sau bazilici minore (1.802 în lume, dintre care 576 în Italia, 173 în Franța, 154 în Polonia, 123 în Spania, 85 îin SUA, 78 în Germania, 71 în Brzilia, 47 în Argentina, 37 în Columbia, 36 în Austria, 32 în Mexic, 30 în Belgia, 28 în Olanda, 25 în Canada, 23 în India, etc.)Astfel, Bazilica Notre-Dame de l'Assomption de la Nisa (în stil neogotic, având ca sursă de inspirație catedralele de la Paris și Angers–prefectura deperatamentului Maine et Loire), este o bazilică situată în cartierul Jean-Médecin (1860 – 1965, om politic, fost primar al orașului între 1928 – 1943 și 1947 – 1965) pe Av. Jean Médicin (între Place Masséna și Passage Max-Vérola), în plin centru al Nice Métropole, construită între 1864–1879 conform planului arhitectului Charles Lenormand (1833 – 1904), aparținând unei celebre dinasti de arhitecți francezi.În această construcție bisericească (cea mai mare din oraș), consacrată pe 12 martie 1925 și ridicată la rang de bazilică minoră pe 16 aprile 1984 de către Papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, 1897 – 1978, în funcție între 1963 – 1978, beatificat în anul 2014 și canonizat în anul 2018) are loc, pe 29 octombrie un atact terorist islamist, care succede asasinarea profesorului Samuel Paty pe 16 octombrie la Eragny-sur-Oise (regiunea urbană pariziană), în care 3 persoane îsi vor pierde viața, cu care numărul deceselor înregistrate pe teritoriul francez, ca urmare a atacurilor teroriste islamiste, se ridică la sumbra cifră „rotundă” de 270, de la atacurile teroriste islamiste ale lui Mohammed Merah (între 11-19 martie 2012 în Toulouse Métropole), considerat precursorul terorismului islamist contemporan („modern”), lumpenterorismul. Autorul atacului terorist islamist este Brahim Aouissaoui (în vârstă de 21, tunisian de origine – țara cu cel mai mare potențial de islamiști radicalizați și lumpenterroriști) care ar fi ajuns în Franța prin filiera clandestină de (i)migrație internațională a axei Canare – Lampedusa. Ajuns în Italia pe 20 septembrie, el va fi interpelat pe 4 octombrie și plasat într-un centru pentru (i)migranți pe 9 octombrie, la Bari (sudul Italiei). Deși are obligația să părăsescă teoritoriul național (italian), conform unei decizii a autorităților de control a (i)migrației, fiind lăsat în liberate el, nu se întoarce în Tunisia (conform deciziei), dar vine în Franța pentru a comite actul său criminal diabolic. (A se vedea pentru detalii și lucrarea autorului Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei. Victimele filierelor tentaculare de (i)migrație clandestină prin enclavele spaniole din Maroc (Ceuta și Melilla), respectiv, prin axa centrală hispano – italiană Canare – Lampedusa)

Protejat: Atacurile teroriste islamiste din 7 – 9 ianuarie 2015 în...

Nota Autorului Nu stiu în ce masura dezvaluirile pe care le-am facut în lucrarile mele de jihadologie, „Allahu Akbar” [în 2 volume–totalizând peste 2.700 de pagini: Allahu Akbar! Incursiune în domeniul jihadologiei şi terorismului modern, contemporan. Investigații jurnalistice în serial] legate de filiera jihadista (salafista) din sectorul parizian 19, Buttes-Chaumont sau cele legate de graful galaxiei (euro)jihadiste (ai caror câtiva membri i-am cunoscut) si pe care serviciile de informatii franceze (DGSE[1] si DGSI[2]: Edvige şi Cristina, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)] le-au studiat cu (dez)interes, pot contribui la restabilirea adevarului istoric în dosarul atentatelor teroriste din 7 – 9 ianuarie 2015 în Metropolis of Greater Paris, în masura în care, cei 14 inculpati (presupusi complici) sunt judecati de o Curte cu Jurati Speciala, compusa numai din „jurati – magistrati” (si nu „simpli cetateni” alesi de pe listele electorale–cum se întâmpla în cazul unei Curti cu Jurati „normale”). Am impresia ca acest proces, are, mai mult, un scop mediatic care trebuie „sa aduca o satisfactie deplina”, în primul rând, rudelor victimelor, iar în al doilea rând, milioanelor de adepti francezi (si straini) ai prsei libere si ai sloganului „Je suis Charlie”.  Nu stiu daca aceasta decizie (aleasa, desigur, ca „singura solutie”) este una buna si va contribui la combaterea cu eficacitate si eradicarea terorismului de a 3-a generatie, terorismul modern, contemporan, lumpen – terorismul. Cu atât mai mult cu cât alte dosare de mare anvergura (de acest gen) si mai sângeroase, îsi asteapta procesul, cel al atentatelor teroriste islamiste, tot în Metropolis of Greater Paris (perpetrate în sectoarele pariziene 10 si 11, pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane vor fi ucise si 413 ranite, dintre care 99 grav), respectiv, cel al atentatelor teroriste islamiste în regiunea Bruxelles–Capitală (pe 22 martie 2016, în care 32 de persoane îsi vor pierde viata si 340 vor fi ranite), între care exista o strânsa legatura. [A se vedea pentru detalii lucrarea autorului: Criza de identitate a Poliției Naționale Franceze. Asasinarea funcționarilor de poliție de la Magnanville. Legătură dintre graful socio-matematic „orientat” al nebuloasei jihadiste franco-belgiene și manifestațiile nocturne ale sindicatelor franceze de Poliție]. În sfârsit, nu sunt convins nici de faptul ca a fi un musulman islamist, salafist si radicallizat, înseamna neaparat, a fi un mujahe(i)din pregatit pentru (d)jihad si pentru a comite atentate (atacuri) teroriste în numele Razboiului Sfânt, cum, de altfel, nici de faptul ca a fi un nationalist, extremist (de stânga sau de dreapta) crestin, înseamna, neaparat, a fi pregatit, pentru a ucide, cu sânge rece, în numele rasei sau religiei. În ciuda faptului ca majoritatea musulmanilor sunt convinsi ca GWOT (Global War on Terror) lansat de catre George W. Bush pe 28 septembrie 2001, este un razboi nedrept, contra religiei islamice, pentru ca atentatele teroriste islamiste din 11 septembrie, chiar daca au fost comise de catre musulmani, ele ar fi fost concepute si organizate de catre americani, din ratiuni meschine (pur economice) pentru a putea invada Republica Irak, aflata, atunci sub presedintia lui Saddam Hussein (între 1979–2003), fost  prim-ministru al acestei țări între 1979–1991 și 1994–2003 si secretar general al secției irakiene a partidului Baas (Partidul Socialist al Renașterii Arabe), considerat „un erou” al popourului irakian. Cei care accepta asemenea misiuni (lumpen–teroristii), în princiu, sunt „fragili” din punct de vedere psihic (si sunt usor de manipulat de catre „predicatori”), pentru care a ajunge în Rai (la cele „72 de virgine”), este mai presus de propria lor viata, pe pamânt, unde au de dus o lupta crâncenă pentru supravietuire. Din contra, „predicatorii” islamisti considera ca Franta (si natiunea franceza) se face vinovata pentru ca sprijina (prin intermediul organizatiilor militare si de securitate internationale din care face parte), ceea ce este deosebit de grav, pentru ca ea are o „datorie sacra” fata de tarile musulmane din Magreb (pe care le-a colonizat, în primul rând: Tunisia, Algeria și Maroc), si care, la rândul lor,  furnizeaza terorismului în Franta si cel mai important „contingent” de teroristi. În încheiere, unii anchetatori au încercat sa-mi sugereze ca eu, care îi „frecventam” pe cei de la Charlie Hebdo, ma pot considera un „norocos” pentru ca am scapat cu viata, mai eles ca atacatorii „puteau sa ma recunoasca”, având în vedere, mai ales, faptul ca, cunosteam câtiva din anturajul lor. Realitatea este însa cu totul alta. În primul rând, pentru ca eu (mai mult „tolerat”, decât asociat), sub nicio forma, nu puteam participa la conferinta din 7 ianuarie 2015, având în vedere faptul ca nu faceam parte din comitetul de redactie, nici macar în calitate de colaborator si nici nu se discuta o tematica care mie, personal, în calitatea mea de atasat de presa al Politiei Capitalei (Bucuresti), putea sa-mi fie uitla. În al doilea rând, am si venit mult mai devreme la sediu, întocmai pentru ca stiam ca va avea loc conferinta lor (interna) de la care sunt exclus si voiam sa obtin niste informatii (via Frankie si Tignous) înainte de începerea sedintei de lucru. În al treilea lea rând, din cauza lipsei de „spatiu si timp”, eu eram, aproape, întotdeauna, doar „în trecere”. Si în sfârsit, în al patrulea rând, fratii Kouachi nu avea cum sa ma recunoasca pentru ca eu nu i-am vazut niciodata (si, mai mult ca sigur, nici ei pe mine), iar cei doi erau neînsotiti de catre cei din anturajul lor (dintre care pe cei care îi cunosteam, îmi erau doar vecini de cartier si îi ajutam, în special la disciplinele mult prea „abstracte”, ca analiza matematica, teoria probabilitatlor sau elemente de fizica relativista si cuantica, din când în când, atunci când eram în trecere prin zona), ca de altfel si pe „Les gars de Menilmontant” (anarho – comunisti, care „pledează si militează  pentru abolirea statului, a proprietății private și a capitalismului în favoarea proprietății comune a mijloacelor de producție, a democrației directe și a asocierii voluntare, cu o producție și consum bazat pe principiul: de la fiecare conform abilităților sale, pentru toți conform nevoilor lor”). [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Conflictul politic sângeros din strada Caumartin (Paris 9e) cu deznodământ dramatic. Procesul (Corespondență de la Tribunalul de Înaltă Instanță Paris – Curtea cu Jurați)]. Ca urmare, sansele ca sa ma fi putut întâlni cu fratii Kouachi, în fata sediului Charlie Hebdo (cum a fost cazul agentului de întretinere de la Sodexo, Frédéric Boisseau) erau, practic, infininitezimale. [A se vedea pentru detalii articole autorului: Terorismul nu are religie.  Terorismul islamist în Lumea Occidentala pâna la declansarea GOWT (Global War on Terror); Terorismul nu are religie. Terorismul islamist în lumea occidentala dupa declansarea GWOT (Global War on Terror); Global war on terror în lumea occidentală. Terorismul nu are religie. Terorismul de Stat (Thomas CSINTA–Ziarul Realitatea)].

Protejat: (Lumpen)terorismul islamist prezent (din nou) în Franța, în timpul...

Într-o serie de lucrări consacrate, islamismului radical (publicate și în cele două volume de cărți consacrate terorismului moderen, contemporan - lumpenterorismul, cu titlul „Allahu Akbar”) am atras atenția asupra faptului că terorismul modern, contemporan, de-a 3 generație (lumpenterorismul) est un act criminal greu de controlat și gestionat de către serviciile de informații franceze (DGSI–Direcția Generală a Informațiilor Interne, respectiv, DGSE–Directia Generală a Informțiilor Externe), în special, pentru faptul că, un număr considerabil de islamiști extremiști, salafiști, radicalizați, (d)jihadiști, etc. (originari, cu precădere din Magreb – Tunisia, Maroc și Algeria sau din fostele republici musulmane ale Federației Ruse), sunt necunoscuți autorităților judiciare, deci nu sunt înregistrați în Fișierul S (Siguranța Statului), sau FSPRT (Fișierul semnalmentelor persoanelor radicalizate), pentru a putea fi supravegheați de către diferitele servicii ale poliției Antitero (antiteroriste). Ca urmare, prin manipularea lor, fie de către „predicatori consacrați” (mentori) de pe lângă moschee (care îndoctrinează tineretul musulman cu islamismul radical, salafismul sau jihadul), fie de către adepți ai acestuia anonimi (neidentificați), ei sunt pregătiți să comită acte (atacuri, atentate) teroriste islamiste sângeroase, absolut, imprevizibile. Iată de ce, într-un context deja tensionat, cum este, acum, cazul procesului presupușilor complici ai foștilor teroriști islamiști (2 septembrie – 10 noiembrie 2020) care au comis atacurile teroriste de la Charlie Hebdo, Montrouge și Hyper Cacher, în care, între 7-9 ianuarie 2015, un numîr de 17 persoane au fost ucise și 22 rănite, vigilența din partea autorităților dar și din partea societății civile, ar trebui să fie maximă. Și atunci, este oare necesară ridiculizarea, umilirea, batjocorirea idolatrizatului profet al națiunii musulmane, Mohamed, sub formă de provocare, prin intermediul unor caricaturi, mai mult sau mai puțin „pornografice”, pentru promovarea laicității și a libertătii de exprimare în Franța? Într-o țară în care această comunitate confesionala este deosebit de importantă și în care (lumpen)terorismul islamist, nu numai că nu poate fi stopat, dar nici măcar controlat, pentru că este nedetectabil, invizibil si virtual, din păcate, care în urma unui „click” devine o sumbră realitate. Această decapitare a profesorului Samuel Paty, ca urmare a unui atac terorist islamist, este cea de-a doua, după cea din 26 iunie 2015 la Saint-Quentin-Fallavier (departamentul Isère, regiunea administrativă Auvergne - Rhône-Alpes), în care asasinul terorist islamist Yassin Salhi, arestat la locul dramei, se va siucide în închisoare (detenție provizorie) în seara zilei de 22 decembrie 2015, și cel de-al 6-lea atentat islamist în Franța în acest an. După atacul terorist islamist al lui Mohammed Merah (în martie 2012), profesorul Samuel Paty este cea de-a 267-a victimă în 20 de atacuri teroriste islamiste perpetrate pe teritoriul național (francez). [A se vedea pentru detalii lucrările autorului: Terorismul nu are religie (Partea IV). Terorismul islamist în Lumea Occidentală după la declanșarea GOWT (Global War on Terror), respectiv, „Allah(o)u Akbar”. Partea V. Atacurile teroriste din Franţa şi Uniunea Europeană în ultimul deceniu și Allahu Akbar! Incursiune în domeniul jihadologiei şi terorismului modern, contemporan. Investigații jurnalistice în serial (Vol. 1 & Vol. 2)]. În încheiere, nu pot să nu menționez aici dezacordul meu total cu politica macronistă și cu punctul de vedere al săptămânalului Charlie Hebdo, în privința libertății de exprimare. Pentru că eu cred că în plin proces al presupușilor complici ai teroriștilor implicați în atacurile teroriste islamiste din perioada 7-9 ianuarie 2015 la Paris, vigilența din partea autorităților dar și din partea societății civile ar trebui să fie maximă. Și atunci, este oare necesară ridiculizarea, umilirea, batjocorirea idolatrizatului profet al națiunii musulmane, Mohamed, sub formă de provocare, prin intermediul unor caricaturi, mai mult sau mai puțin „pornografice”, pentru promovarea laicității și a libertătii de exprimare în Franța? Într-o țară în care această comunitate confesionala este deosebit de importantă și în care (lumpen)terorismul islamist, nu numai că nu poate fi stopat, dar nici măcar controlat, pentru că este nedetectabil, invizibil si virtual, din păcate, care în urma unui „click” devine o sumbră realitate. Astfel, ar fi fost oare necesar ca profesorul Samuel Paty să exemplifice libertatea de exprimare în Franța prin caricaturile „pornografice” ale lui Charlie Hebdo, ceea ce, din câte sunt informat (din surse oficioase, dar sigure!), făcea în fiecare an?! Chiar dacă unele surse apropiate dosarului menționează că acesta ar fi fost un profesor cu vocație didactică, pasionat și dedicat profesiei, apreciat de o majoritate de audiați (în dosar) din anturajul său, n-ar fi neglijabil nici numărul celor care îl considerau rasist și provocator (și chiar „dereglat mintal”), cu atât mai mult cu cât originile sale par a fi evreiești, având în vedere faptul că prenumele de Samuel (Samuele, Samaäel, Smael, Ismael, Saël, Same, Sami, Samad – prenume biblic în țările anglofone dar și în Franța) este de origine evreiască, iar în limba ebraică, acesta înseamnă „nume de Dumnezeu (numele Domnului, etc.)”. Cu origini din Vechiul Testament, Samuel este fiul lui Ana (sterilă).Încă din tinerețe, Domnul (Dumnezeul) l-ar fi chemat să-l asiste, iar ulterior, ar fi lucrat ca judecător în Israel, după care devine și el, profet.La solicitările Domnului (Dumnezeul), acesta îl va desemna pe Saül ca rege al evreilor, dar după infidelitatea lui, Domnul îl va prefera pe ciobanul David.În tradiția evreiască, acesta îl consideră pe Samuel ca autor al lucrării „Cartea Judecătorilor”, care povestește istoria evreilor până la apariția regatului.Chiar dacă numărul său norocos era 8, ceea ce poate că l-ar fi ajutat să aibă câștig de cauză pe 8 octombrie (la poliție) contra plângerii lui Brahim Chnina, care îl acuza de „distribuire de imagini pornografice”, peste exact, alte 8 zile, din păcate, n-a mai avut aceași șansă. Eu sunt un liber cugetător, mai exact, un ateu existențialist (adept al lui Søren Aabye Kierkegaard, Edmund Husserl, Martin Heidegger, Jean – Paul Satre, Albert Camus, Fiodor Dostoievski, Miguel de Unamuno, Franz Kafka), dar nu mi-am permis niciodată, cel puțin, în spațiul public să critic pe cineva pentru confesiunea religioasă pe care o are sau practică. Am considerat că este indecent și imoral să fac așa ceva, ceea mi-a permis să intrețin relații strânse de amiciție sau prietenie, atât cu creștini (otodocși, catolici, protestanți) cât și cu evrei și mai ales cu musulmani.

Protejat: Cele șapte „păcate capitale” ale Turciei și imposibila ei aderare...

Un gigant social - economic în plină expansiune (fără limite europene) cel puțin teoretic, în căutarea unei noi forme de identitate și de putere, Uniunea Europeană, și-a găsit, în sfârșit, propria-i rațiune de a exista: problematica aderării Turciei. Piața europeană în termeni de PIB (PNB)[1] nominal global este cea mai mare în lume (locul I), cu o populație care nu este depășită decât de către coloșii asiatici: China și India.În plus, în materie de bunuri și servicii ea deține cca ¼ pe piața mondială.Inițiată de către Charles de Gaulle (Președintele Franței) și Konrad Adenauer (Cancelarul Republicii Federale Germania) în 1957 sub numele de CEE[2] (Comunitatea Economică Europeană), în scurt timp ea devine UE[3], iar axa Paris-Berlin „coloana vertebrală” a actualei Uniuni Europene extinse (astăzi, la 27 de state europene) și a Spațiului Schengen[4], respectiv, „locomotiva” Europei care utilizează piața0 ei pentru a „norma” jocul economic conform unor reguli pe care chiar ea și-le concepe. Această politică de normare este dusă la un „bun sfârșit” de către cele două politici cele mai federaliste ale integrării europene: pe de o parte,  politică comercială, iar pe de altă parte, politică concurențială.Candidată la adeziune încă din 1987, Turcia a întreținut și întreține (încă) o relație complexă cu Uniunea Europeană, iar în 1999 ea va obține un statut oficial, dar, din nefericire pentru unii și din fericire pentru alții, politiciile (sale) social - economice pe care le-a adoptat în ultimii ani (sub președinția lui Recep Tayyip Erdoğan), generează un „sistem complet” de 7 păcate capitale care o îndepărtează de ea, într-o manieră, probabil, ireversibilă, cu toate că specialiștii în materie de relații internaționale, cred că aderarea ei, ar fi, exclusiv, doar o problemă politică.Distanțarea dintre UE și Turcia debutează cu blocarea negocierilor dintre această țară și axa Paris-Berlin (în 2007) și apoi continuă cu agravarea conflictului cu Kurzii (începând cu acest deceniu), iar acesta își atinge un „punct de  maxim local” în 2013, cu ocazia reprimării violente a manifestațiilor din piața Taksim., dublat cu altul, în 2016 de tentativa avortată (eșuată) a loviturii de stat, în urma căreia Recep Tayyip Erdoğan își extinde puterea politică pe plan național, ceea ce îi va permite generarea unor conflicte cu autoritățile militare Germane, Olandeze și Franceze implicate în restabilirea păcii din Siria, dar și în gestionarea  fluxului migrator către Europa Occidentală.

Protejat: Atacul terorist islamist de origine cecenă de la Boston. Jahar...

Pe 15 aprilie 2013, doi frați de origine cecenă (stabiliți în SUA din 2003), Tamerlan - Anzorovitch  (Tsarnaiev) Tsarnaev (n.1986-ucis pe 19 aprilie 2013) și Djokhar (Dzhokhar) - Anzorovitch (Tsarnaiev) Tsarnaev (Jahar - n.1993), vor plasa două bombe artizanale (IED - Improvised Explosive Device), utilizate de către teroriști, în principiu, în conflictele armate asimetrice, în cele de tip de gherilă sau de tip comando, în proximitatea liniei de sosire (la Boylston Street din cartierul Back Bay în proximitatea Copley Square) la cel de-al 117-lea Maraton (42.195 km), al Orașului Boston (statul Massachusetts - New England), care datează din 1897 (cel mai vechi din lume, cu cca ½ milion de spectatori și în medie 20.000 de participanți), exploziile cărora (în jurul orei locale 14h50, la un interval de numai 13 secunde), după 04h09 și 44″ de la start și cca 02h00 de la  sosirea câștigătorilor, Lelisa Desisa (n.1990/02h10 și 22″ - Etiopia, bărbați) și Rita Jeptoo Sitienei (n.1981/02h26 și 25″ - Kenya, femei), când majoritatea concurenților treceau linia de sosire, vor  ucide 3 persoane (Martin Richard - în vârstă de 8 ani, Krystle Campbell - în vârstă de 29 de ani și Lu Lingzi - în vârstă de 23 de ani, studentă chineză la Boston University) și vor rănii alte 264 (dintre care 17 persoane vor fi amputate de picioare sau de braț). După atentatul terorist islamist, polițiștilor statului Massachusetts i-au trebuit mai multe ore pentru ca în urmă vizionării imaginilor camerelor de supraveghere să-i identifice pe frații Tsarnaev ca suspecți în comiterea acestora, cu toate că figurau inregistrați, în baza de date al FBI. S-ar părea că recunoaștea facială a programului utilizat de către agenții acestuia (cu o rată de reușită de cca 92%, probabt/testat pe 1,6 milioane de fotografii de deținuți), n-ar fi funcționat (cu eficacitate) și în care, FBI (conform unui comunicat care data încă din iulie 2012) ar fi investit cca 1 Md$US.Cei doi frați  Tsarnaev-suspecți, responsabili de dublul atentat comis cu sânge rece, vor fi însă rapid identificați și localizați de către servicile de informații americane ale NSA prin metoda clasică de distribuire a fotografiilor (lor) pe internet (începând cu 17 aprilie 2013), iar FBI lansează o vastă operațiune de vânătoare a lor, atât în regiunea urbană Boston cât și în statul Massachusetts. În urma reperarii acestora, pe 18 aprilie 2013 are loc în Campus-ul MIT (Massachusetts Institute of Technology, unul dintre cele mai repututate, prestigioase instituții universitare și de cercetare din lume, 78 de premii Nobel/813 pe plan mondial), în urma unei fuziade (schimb intens de focuri de armă, cca 200 de cartușe trase) dintre frații Tsarnaev (dispunând de un arsenal de război impresionant și de 3 bombe artizanale) și forțele de poliție (în care un polițist, Sean Collier, responabil cu securitatea la universitate, își pierde viață în mașină să în tentativa sa de se opune deposedării de arma sa de către teroriști), din care cei doi suspecți - teroriști islamiști scapă cu viață (nevătămați), iar la bordul unei mașini (de teren, 4x4) pe care îl opresc (și al cărui șofer îl sechestrează, dar care reușește să fugă în timpul unei alimentari la o stație de benzină) își propun să ajungă la New York pentru a-și exploda bombele la Time Square (conform Șefului Poliției din Boston, Ed Davis).

Protejat: Andrei Cristinel, un „mărunt” infractor român, victimă a unei grave...

Pe 21 ianuarie 2013, Csiszár Judit, Judecătoare la Tribunalul Teritorial din Budapesta (Regiunea Capitalei, Ungaria), dispune într-o ședința publică (N°32, Bk.207/2013/4), arestarea provizorie al cetățeanului român Andrei Cristinel (domicilitat în Satul Căplănaş, Comună Bichiș, Județul Arad, posesor al pașaportului românesc: ROU 11205099), pentru a fi extradat în Franța.  Acesta din urmă, este interpelat la bordul unui vehicul înmatriculat în Județul Timiș de către o patrula CSMRFK (Direcția Ordine Publică, Poliția de Frontieră, Serviciul Migranți) în ziua de 19 ianuarie 2013, la ora 09h30, pe autostrada M5 în regiunea de frontieră, aproape de Szeged. Conform declarației Cpt. de Poliție Bakai Krisztian, Comandant al Serviciului de Alertă (Inspectoratul de Poliție din Szeged), pe numele Andrei Cristinel, existau  două mandate europene de arestare, delivrate de către autoritățile judiciare franceze, în numele „Poporului Francez″, pe 13 aprilie 2011, respectiv, pe 11 mai 2012, de către Bérengère Prud’homme, Procuror Adjunct la Tribunalul de Înalta Instanță Quimper (Departamentul Finistère), Curtea de Apel Rennes (Departamentul Île et Vilaine), Regiunea administrativ-teritorială Bretania (vestul Franței), în urma unuia emis pe 8 aprile 2011de către Judecătorul de Instrucție Sophie Sourzac (N° de Dosar de Instrucție :110/00010 ; N° parchetului :1009600040) în virtutea unui rechizitoriu al Procurorului Republicii din 16 martie 2011și pus în executare din 4 mai 2011, în conformitate cu art.122 ; 123 ; 311-4, al.11 ; 311-14, 1°, 2°, 3°, 4°, 6° ; 450-1, al.2 ; 450-3 ; 450-5, din Codul Penal Francez (asociere de raufactatori ; comiterea unor delicte și crime în bandă organizată, respectiv, furt calificat cu circumstanțe agravante), infracțiuni sancționate cu o pedeapsa de până la 10 ani de detenție criminală. După 19 zile de „retenție extradițională″, pe 6 februarie 2013, Andrei Cristinel, este eliberat de către autoritățile judiciare maghiare, după ce, cele franceze confirmă (în scris) declarația acestuia din 19 ianuarie, adică, faptul că în urmă acelui mandat de arestare el a fost deja reținut pe 11 mai 2012de către autoritățile judiciare românești (decizia Curții de Apel Timișoara, Dosar N°583/59/2012)  și extradat în Franța pe 24 mai, unde el și-a ispășit pedeapsa la care a fost condamnat  (12 luni, din care 6 cu suspendare) la Închisoarea Brest (Departamentul Finistère, Regiunea administrativ-teritorială Bretania), fiind pus în libertate de către autoritățile judiciare franceze pe 15 septembrie 2012.

Protejat: Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor”...

Cu ani în urmă, când am denunțat în presă, o serie de iregularități în urma unor investigații complexe și laborioase la frontirerele „fragile” ale Uniunii Europene legate de imigrația clandestină (Ceuta, Melilla, Insulele Canare, Lampedusa, etc.), precum și de consecințele ei grave (dramatice) asupra (i)migranților, autoritățile europene competente au considerat că situația este sub control. Adică, că aceasta, sub nicio formă, n-ar fi fost încă într-o faza critică!Fie, dintr-un dezinteres total pentru populația (i)migrantă din lumea a treia (în special, din Africa de Nord și Negară, respectiv, din țările musulmane aflate sub incidența GWOT - Global Warr on Terror - lansat de către Administrația Bush pe 28 septembrie ca urmare a atacurilor teroriste islamiste din 2001), fie din lipsa fondurilor europene necesare care să permită acest control. Cert este însă faptul că, anual, la aceste frontiere „fragile″ ale UE, mor mii de imigranți nevinovați, disperați, care încearcă să forțeze „Porțile Raiului″, prin fel și fel de metode și mijloace, mai mult sau mai puțin ilegale, pline de pericole, controlate de către grupuri (tentaculare multinaționale) de traficanți, asociate crimei organizate, care exploatează, fără scrupule, mizeria umană. În perioada 2007-2008 și apoi 2010 - 2011, eu am reușit să intru în legătură directă (full contact) cu o filiera clandestină la Abidjan (în Coasta de Fildeș, țară comparabilă ca populație cu România, cu o suprafață de cca 325.000 km2, din vestul Africii, membră a Uniunii Africane), precum și cu o ramificație a ei, la Dakar (în Senegal, țară cu o populație cca jumătate din cea a României și o suprafață cca 200.000 km2), opusă diametral Cornului Africii, unde am cunoscut, mai multe persoane, membre ale organizației de trafic de carne vie „african Freight transport connexion”, printre care și cu un localnic „Boumba” (prin intermediul unui var de-al său Ahmed M., student la IUT-Institutul Universitar de Tehnologie Nanterre-Universitatea Paris X), care organiza regulat, pentru sume cuprinse între 700-1.300€ (în funcție de posibilități matriale, risc de supraviețuire, etc.) curse „eșuate” către insulele Canare - Lampedusa, în care conform investigațiilor mele, ar exista cel puțin două locuri unde acostarea zodiacurilor (ambarcațiuni improvizate, îin majoritatea cazurilor, supraîncărcate, vetuzte, etc.) nu poate fi nici interceptată și nici controlată. [A se vedea pentru detalii articole autorului: Rolul „negativ" al migrației internaționale!; Schengen contra Schengen!;Lupta împotriva crimei organizate care exploatează mizeria umană; Imigrația în UE. Axa Canare-Lampedusa;Cu „sânge rece" în slujba Republicii Franceze!; „Guantanamito";Imigrația clandestină și cota ridicată a infracționalității, elemente vulnerabile ale Constituției Europene, etc.).În anihilarea acestei rețele de traficanți am eșuat și eu (printre și alături de alții - reușind să supraviețuiesc), ca de-altfel și în Belgia, mai devreme, la sfârșitul anilor 1990, într-o investigație de mare anvergură legată de traficul de carne alterată (contaminată cu „boala vacii nebune” a se vedea pentru detalii și lucr[rileautorului pe această tematică: O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre); O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină (Une nouvelle piste après 12 ans. „Les casses du siècle” européens, „avec ou sans arme à feu, mais, ni violence, ni haine” dans ce siècle. La règle de Spaggiari)]

Protejat: Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?

Dacă îți permiți să spui ceea ce gândeșți, dacă îți permiți să faci ceea ce dorești, în orice fel de împrejurări, fără să-ți fie teamă de eventuale constrângeri din partea celor cu care interacționezi, direct sau indirect și reușești  să supraviețuiești, înseamnă că  într-adevăr, ești un om că mine, un om liber !    Cu un deceniu în urmă, cu ocazia unei deplasări (vizite) la Marrakech (via Tanger și Casablanca), am fost uimit (și surprins !) de modul barbar și inuman în care a fost reprimată sângeros,  (cu numeroși răniți grav și morți!), fără niciun fel de milă, o tentativă de trecere frauduloasă (în masă !) a frontierelor Uniunii Europene, de către imigranți clandestini, originari în special din Magreb (Maroc, Algeria, Tunisia și Libia), respectiv, din Africa Subsahariană (Sierra Leona, Senegal, Mauritania, Mali, Congo și Niger), în orașele autonome  Ceuta  (Riful occidental, în proximitatea Stramtorii Gibraltar, cca 85.000 de loc/19 km2) și Melilla (Riful Oriental, cca 80.000 de loc/13km2), două enclave (exclave) spaniole în Maroc. Profund impresionat (și dezamăgit!), la revenirea mea în România, legat de acest eveniment, am publicat două articole în Ziarul Poliția Capitalei cu titlul: „Masacru la frontieră U.E.” și  „Combaterea crimei organizate care exploatează mizeria umană" (vezi Bibliografie [1]) care apără interesele candidatului la imigrare ilegală (clandestină) în Uniunea Europeană (prin aceste frontiere spaniole ale sale, „fragile"), iar ulterior, un al treilea, în care, din contra, pun accentul pe problemele grave pe care le crează imigrația clandestină necontrolată în statele membre ale Uniunii Europeane (și în special, în cele mari, că Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și Spania, dar și în cele mai mici, că Olanda,  Belgia și Portugalia), din punctul de vedere al delincvenței și al criminalității (crimei)  organizate, inclusiv, al atacurilor teroriste islamiste, cu titlul: „Imigrația clandestină și cota ridicată a infracționalității, elemente vulnerabile ale Constituției Europene" (vezi Bibliografie [1]). De atunci, în deceniul care a trecut, am abordat aceste tematici (imigrația clandestină prin frontierele „fragile" ale UE - Insulele Canare, Lampedusa, Ceuta și Melilla, precum și consecințele dramatice ale acesteia) într-o serie de alte articole de investigație, mai mult sau mai puțîn laborioase (încercând să fiu obiectiv și imparțial!), pe de o parte, atât în Ziarul (și ulterior, Revista) Poliția Capitalei (https://b.politiaromana.ro), respectiv, Monitorul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (www.oado.ro), publicații cu circuit închis, cât, pe de altă parte și în presă online de largă circulație la care am avut acces (Le Parisien, Acum, Necenzuratmm, etc.), întocmai pentru a alertă autoritățile competente, însă, din păcate, fără rezultate remarcabile (notabiele, vezi Bibilografie [1]).

Jihadologie contemporană prin intermediul faptului divres. Lumpen-terorismul, terorismul modern, contemporan. Contribuții...

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/carte-de-investigatii-jurnalistice-din-actualitatea-internationala-thomas-csinta/   https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/curs-universitar-de-jihadologie-contemporana-global-war-on-terror-in-lumea-occidentala-terorismul-nu-are-religie-partea-i-integral-ziarul-realitatea-tiparit/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/tratat-de-jihadologie-contemporana-prin-intermediul-faptului-divres-lupen-terorismul-terorismul-modern-contemporan-subiect-de-teza-de-doctorat-matematici-aplicate-stiinte-sociale-correspon/     https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jihadologie-contemporana-prin-intermediul-faptului-divres-lumpen-terorismul-terorismul-modern-contemporan-subiect-de-teza-de-doctorat-matematici-aplicate-stiinte-sociale-bazat-pe-teoria-gra/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jihadologie-contemporana-prin-intermediul-faptului-divres-lumpen-terorismul-terorismul-modern-contemporan-subiect-de-teza-de-doctorat-matematici-aplicate-stiinte-sociale-bazat-pe-teoria-gra-4/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jihadologie-contemporana-prin-intermediul-faptului-divres-lumpen-terorismul-terorismul-modern-contemporan-subiect-de-teza-de-doctorat-matematici-aplicate-stiinte-sociale-bazat-pe-teoria-gra-3/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/bilantul-terorismului-si-antiterorismului-american-in-ultimul-deceniu-partea-i-corespondenta-de-la-new-york-sua/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/medici-teroristi-fideli-lui-allah-mondo-police-thomas-csinta/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/dezechilibre-religioase-si-ideologice-atentate-extremiste-in-numele-religiei-lumpen-teroristul-teroristul-modern-contemporan-subiect-de-teza-de-doctorat-in-mass-matematici-aplicate-in-s/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jihadul-la-feminin%e2%80%b3-primele-atentate-sinucigase-din-istorie-prima-femeie-kamikaze-de-origine-europeana/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/allahou-akbar-%d8%a7%d9%84%d9%84%d9%87-%d8%a3%d9%83%d8%a8%d8%b1-partea-i-terorismul-teorie-generala/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/allahou-akbar-%d8%a7%d9%84%d9%84%d9%87-%d8%a3%d9%83%d8%a8%d8%b1-partea-ii-investigatii-aprofundate-privind-atacurile-teroriste-de-la-paris-in-perioada-7-9-ianuarie-2015/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/allahou-akbar-%d8%a7%d9%84%d9%84%d9%87-%d8%a3%d9%83%d8%a8%d8%b1-partea-iii-atacurile-teroriste-de-la-nisa-si-copenhaga/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/allahou-akbar-%d8%a7%d9%84%d9%84%d9%87-%d8%a3%d9%83%d8%a8%d8%b1-partea-iv-valul-de-atentate-teroriste-din-1995-si-consecintele-atentatelor-din-2015/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/allahou-akbar-%d8%a7%d9%84%d9%84%d9%87-%d8%a3%d9%83%d8%a8%d8%b1-partea-v-comentariul-autorului-atacurile-teroriste-din-franta-si-uniunea-europeana-in-ultimul-deceniu/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/nicio-religie-din-lume-nu-indeamna-la-ura-rasiala-la-razboaie-interetnice-la-atentate-si-terorism-respectiv-la-crima-de-sange-de-natura-confesionala-cu-atat-mai-putin-crestinismul-islamul-si-iu/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/eta-fata-tae/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/idt-islamist-and-domestic-terrorism-dupa-declansarea-gwot-global-war-on-terror-pe-teritoriul-sua/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/terorismul-nu-are-religie-partea-ii-terorismul-independentist-separatist-autonomist-in-lumea-occidentala/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/terorismul-nu-are-religie-partea-iii-terorismul-islamist-in-lumea-occidentala-pana-la-declans/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/terorismul-nu-are-religie-partea-iv-terorismul-islamist-in-lumea-occidentala-dupa-la-declansarea-terorismul-nu-are-religie-partea-iv-terorismul-islamist-in-lumea-occidentala-dupa-la-declansart/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/atacul-terorist-de-la-boston-jahar-se-razgandeste-doreste-sa-ramana-in-viata-si-face-apel-recurs-la-sentinta-de-condamnare-la-moarte/   https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/mohammed-merah-adevarul-despre-drama-terorista-islamista-de-la-toulouse-de-ce-mohammed-merah-trebuia-exectat-sirurile-lui-merah-corespondenta-de-la-toulouse-franta/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/toulouse-focar-al-islamismului-radical-plange-cu-lacrimi-de-sange-verdictul-dosarele-azf-toulouse-si-asasinatele-lui-merah/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/casa-alba-o-tinta-ratata-razboiul-lui-zacarias-moussaoui-la-maison-blanche-une-cible-manquee-la-guerre-de-zacarias-moussaoui/     https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/mai-stralucitor-decat-1-000-de-sori-peste-2-000-de-pagini/     https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/eurolumpenjihadologia-virala-moderna-conexiunea-dintre-gemenii-de-la-toulouse-si-procesul-lui-abdelkader-merah-respectiv-atacurile-teroriste-de-la-manchester-si-londra/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/metagalaxia-eurojihadista-mujahedinii-muhajiruni-francofoni-ai-daesh-implicati-atacurile-teroriste-contemporane-din-spatiul-francofon-european-la-metagalaxie-eurodjihadiste-les-moudj/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/criza-de-identitate-politiei-nationale-franceze-asasinarea-functionarilor-de-politie-de-la-magnanville-legatura-dintre-graful-sociologic-orientat-al-nebuloasei-jihadiste-franco/   https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/gemenii-de-la-toulouse-cea-mai-mare-catostrofa-industriala-postbelica-franceza-cauze-posibile-cautarea-adevarului-istoric-les-jumeaux-de-toulouse-la-plus-grande-catastrophe-industrielle-franc/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/atacul-terorist-de-la-opera-de-la-paris-politia-capitalei/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/omul-care-n-avea-intentia-sa-aduca-ploaia-dar-voia-sa-salveze-vieti/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/atacul-armat-de-la-liege-un-act-lumpenterorist-islamist-low-cost-sau-un-act-de-razbunare-crapulos-sordid-contra-politiei-locale/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/atacul-armat-de-la-liege-mondo-police-thomas-csinta-corespondenta-din-belgia/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jocul-de-carcasonne/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/octombrii-rosii-separate-printr-un-interval-spatio-temporal-secular/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/ofensiva-de-la-raqqa-siria-statul-islamic/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/eurolumpenjihadologia-virala-moderna-conexiunea-dintre-gemenii-de-la-toulouse-si-procesul-lui-abdelkader-merah-respectiv-atacurile-teroriste-de-la-manchester-si-londra/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/lumpenterorismul-islamist-prezent-din-nou-in-franta-in-timpul-procesului-presupusilor-complici-ai-atacurilor-teroriste-islamiste-din-perioada-7-9-ianuarie-2015-asasinatul-de-la-erag/ https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/atacul-terorist-islamist-de-la-bazilica-notre-dame-de-lassomption-de-la-nisa-barbaria-islamista-care-succede-asasinarea-profesorului-samuel-paty-la-eragny-sur-oise-si-atacurile-t/   https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/charlie-procesul/   Lucrări publicate de către autor sub egida Jurnalul...

Protejat: Florence Cassez: „Esta libre, pero no es inocente”! Anchetă în...

Multumesc prietenilor mei fideli pentru ajutorul primit în timpul investigațiilor mele, Comisarului Pépé (PP), Magistratrului-Instructor Ege (EG), Juranalistilor  de investigație Abelino Fuentes Gonzales, Basilio Pérez, Lance Calvera, precum si Anchetatorilor  (privati - private investigator) Luis Abenicio si Zeferino Zachariah. Pe 20 octombrie 1981, la puțin timp după alegerea lui François Mitterrand în funcția de cel de-al 21-lea Președinte al Republicii Franceze (21 mai 1981-17 mai 1995), în discursul său, cunoscut ca cel „de Cancún” (Mexic), acesta spunea: „Salutări celor umiliți, emigranților sau celor exilați de pe bucata llor de pământ, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Salutări celor care sunt persecutați sau torturați, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Salutări celor sechestrati sau dispăruți și asasinați, care vroiau să trăiască și vroiau să trăiască liberi. Salutări preoților brutalizati, sindicaliștilor încarcerați, șomerilor care își vând sângele pentru a supraviețui, indienilor vânați pe teritoritoriile lor, muncitorilor fără drepturi, țăranilor fără pământ, rezistenței neînarmate, care vor să trăiască și vor să trăiască liberi. Tuturor, Franța spune: Curaj, libertatea va învinge. Și dacă Ea spune acest lucru, înseamnă că aici aceste cuvinte au sensul lor.” Mai mult ca sigur că în timpul acestui discurs, Mitterrand nu și-a imaginat niciun moment, faptul că o tânăra franceză Florence Cassez (n.1974), încarcerată la Centro Femenil de Readaptación Social din Tepepan (aria metropolitană Mexico City) timp de 7 ani, va repeta în gând, zilnic, acest discurs, pe de-o parte și că arestarea acesteia va avea ca efect, încordarea, peste un sfert de secol (la maximum), a relațiile diplomatice, economice și culturale franco-mexicane, pe de altă parte.Ironia sorții face că deși eliberarea acesteia a fost pusă la cale de către Președintele al Franței Nicolas Sarkozy (n.1955, în funcție între 16 mai 2007-15 mai 2012), care a acționat „energic″ în acest dosar, amenințându-l pe Felipe Calderón Hinojosa (n.1962, în funcție între  1 decembrie 2006 - 30 noiembrie 2012) pe toate planurile (diplomatic, politic, economic și chiar militar !), anulând și festivitatea „Anul Mexicului″ care urma să aibă loc în Franța în 2011 (dedicat lui Florence Cassez), roadele acestui eveniment istoric (atât pentru Franța cât și pentru Mexic), să fie „culese” de către sucesorul său, discipolul preferat a lui François Mitterrand, François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012 - 14 mai 2017), cel mai titrat președinte al celei de a V-a Republicii Franceze (până în prezent). Considerată complice al lui Israel Vallarta Cisneros (șeful unei bande de kidnapping cunoscut sub numele de  „Los Zodiaco”) și arestat pe 8 decembrie 2005, în urma unui proces care va dura 18 luni (februarie 2006 – octombrie 2007), pe 25 aprilie 2008, Florence Cassez va fi condamnată, după 6 luni de „deliberare″, la 96 de ani de închisoare (recluziune criminală), pentru participarea ei la 4 răpiri (4 x 20 de ani pentru fiecare răpire), 8 ani de detenție (criminală) pentru asociere de răufăcători (bandă de kidnapping) și câte 4 ani pentru deținere ilegală de arme de foc (arme letale), respectiv, pentru deținere ilegală de muniție (de război) de către o Curte a Tribunalul Penal din Mexico City. După ce pe 26 iunie 2008 Curtea Supremă de Justiție a Mexicului respinge casarea sentinței, pe 4 martie 2009, Curtea de Apel îi reduce pedeapsa la 60 de ani de recluziune criminală, pe care ea urma s-o ispășească într-un centru de detentie pentru femei (Centro Femenil de Readaptación Social din Tepepan - aria metropolitană Mexico City). După un incredibil, lung, anevoios și inedit demers politico - juridic, poate, fără precent, din partea autortăților franceze (pe care îl prezint detaliat in articol), pe 23 ianuarie 2013, Curtea supremă de Justiție (compusă din 5 magistrați – judecători) va anula, în sfârșit, sentința Curtii de Apel, ceea ce va permite  lui Florence Cassez, revenirea, pe 24 ianuarie 2013, în Franța, unde va ateriza pe complexul aeroportuar Paris–Roissy–Charles de Gaule, cu un avion al companiei Air France, în jurul orei 13h30, după cca 7 ani de detenție (captivitate). Pe 21 iulie, ea se căsătorește cu franco –mexicnul Fausto Avilla care a facut parte din comitetul ei de sprijin în timpul detenției sale în Mexic, dar ei doi vor divorța pe 15 octombrie 2016, după ce în 2015 ea va da naștere unei fetițe, Fleur. Acest lucru nu-i va împiedica pe cei doi ca să deschidă în 2018, împreună, la Dunkerque (sub-prefectură a departamentului Nord, în fosta regiune Nord-Pas de Calais - astăzi, Hauts de France) un restaurant cu specialități mexicane ți sud – americane („Les Gens Heureux” – Oamenii fericiți). Faptul că pe 9 decembrie 2019 „superpolițistul” Genaro Garcia Luna, cel care a arestat-o pe Florence Cassez (și care ar fi fost și anchetatorul principal în dosarului ei) a fost interpelat de către FBI, pentru motivul că ar fi protejat membri ai celebrului Cartel de droguri Sinaloa, va relansa ancheta în dosarul ei de kidnapping Los Zodiaco (care, pare că nici n-ar fi existat!), în care aceasta solicită astăzi, sub formă de despăgubire (daune materiale ți morale), pentru ce 7 ani de detenție, mai multor personalități mexicane, suma de 36M$US (cca 30M€). În ceea ce mă privește, personal, eu care am urmărit acest dosar de aproape (în Mexic), niciodată nu am fost convins de nevinovăția lui Florence Cassez. Cu alte cuvinte, este adevărat că ea, într-adevar, a fost legal eliberată, dar nu și faptul că ar fi fost nevinovată. Sorry. Menționez aici faptul că ceasta furie și ura a populației mexicane contra Republicii Franceze (ca de-altfel și contra lui Nicolas Sakozy) era reală și am avut ocazia să o constat și eu, personal, cu mult timp înainte de eliberarea lui Florence Cassez. Cu ocazia investigațiilor mele legate de atacul terorist din 11 septembrie 2001 în SUA, după un deceniu de la evenimentul istoric fără precedent, în vara anului 2011, când, printr-o filiera mai mult sau mai puțîn convențională, am ajuns la Pachuca de Soto (Statul Hidalgo, la cca 100 de km nord de Mexico City), cu ajutorul unui vechi prieten, Matiniano-Rodrigo Martinez, din Mexico City (fost polițist), un profesionist, private detective, influent cu contacte multiple in cadrul serviciilor secrete americane.Undeva, intr-un cartier periferic in sudul zonei metropolitane, nu foarte departe de fostele birouri (dezafectate) ale unei mine de argint, ne-am intalnit la un bar  (izolat si aproape gol), cu un individ pe nume Torrel Miguel Jr., care pretindea ca sora ei, Maria Sandoz, din San Luis Potosi (unul dintre cele 31 de state federale ale Mexicului, langa Hidalgo, tot cu traditie miniera) ar avea un vecin, fost politist, declarat „mort pentru patrie" (in WTC7) de catre „Jandarmii Lumii", in timpul atentelor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001 !Aflat la o masa retrasa intr-unul dintre colturile neiluminate ale barului (in care din cauza fumului de tigara, era imposibil sa-l vezi !), mestecand paste picante dintr-o farfurie imensa, cu o sticla de bere desperados in mana stanga (si una sparta pe linga scaunul sau), imediat dupa ce am intrat pe usa, Martiniano a strigat catre el pe un ton prietenos in engleza (sa inteleg si eu): „Is a amigos from France", acesta insa pe un ton furios ne-a replicat, destul de nepoliticos: „France no friend, because Florence Cassez it’s guilty of belonging to the kidnapping gang Los Zodiaco. She is currently serving a 60-year sentence for the crimes of kidnapping, organized crime and illegal possession of firearms, and, on 9 March 2009, during Nicolas Sarkozy’s visit to Mexico, he requested that Cassez be transferred to a French prison, something she may be entitled to under the 1983 Strasbourg Convention on the Transfer of Sentenced Persons, signed by both France and Mexico". La care a adugat in mexicana lui pentru a incheia conversatia: „Esto no es justo. Ella es secuestradora y diabólico, y que debe, se ejecuta la pena de prisión en México, Adios Amigo ! "

Protejat: Bruno Cholet, taximetristul groazei. Anchetă, dezvăluiri!

Nota Autorului. Sunt conștient de faptul că scriind acest articol voi întoarce lumea pe dos, adică, pe de-o parte, Ministerul Public (Acuzarea), iar pe de altă parte, Partea Civilă (Apărarea), dar, cunoscând în cele mai mici detalii Dosarul Criminal (și psihologic) al taximetristului parizian clandestin Bruno Cholet („O adevărată ordură, cum el n-ar vrea să se considere în față unei oglinzi″ !), considerat de către Justiția franceză un „criminal multirecidivist″, eu cred că verdictul Juriului Popular Paris (compus din 3 magistrați  și 6 cetățeni aleși de pe listele electorale prin tragere la sorți) este nedrept, iar condamnarea lui în Prima instanță (pe 14 septembrie 2012), la închisoare pe viață (cu 22 de ani de recluziune criminală ca perioadă de siguranță, maximă prevăzută de lege !), după un proces are a durat numai o săptămână  (8-12 septembrie) pentru uciderea cu sânge rece și bestialitate (fără scrupule), a tinerei suedeze Susanna Zetterberg (în vârstă de 19 ani), studentă la Universitatea Paris IV (Sorbonne), pe 19 aprilie 2008, este o pedepasă nemeritată. Nu cred însă nici în complotul contra lui Bruno Cholet, cum el susține acest lucru cu convingere, conceput și organizat minuțios de către BAC (Brigada de Anticriminalitate) al PP (Prefecturii de Poliție Paris), pentru simplul motiv, că acesta nu ar fi acceptat să-i fie „indic″ (informator)! Sunt însă ferm convins că numeroasele incoerențe și contradicții din dosarul de instrucție (pe care le descriu detaliat în acest articol!) în privința vinovăției (nevinovăției) lui Bruno Cholet, conform principiului beneficiului îndoielii ar fi trebuit să-i fie favorabile, motiv pentru care pedeasa la care el a fost condamnat, pare să fie cu certitudine, disproporționată. Consider de asemenea că adevărul în acest dosar ar fi în altă parte, iar acesta ar putea fi cunoscut de către puterea politică (cel puțin parțial!) și ar trebui să fie făcut cunoscut și publicului.  Cu atât mai mult cu cât, acesta a și făcut Apel la sentință, iar procesul a fost rejudecat în perioada 13 - 22 mai 2014 de  Juriul Popular (Curtea cu Jurați - compusă din 3 magistrați și 9 cetățeni aleși prin tragere la sorț de pe listele electorale) al departamentului Seine et Marne, la Melun (regiunea urbană pariziană). La baza confirmării  verdictului din Prima instanță, a stat, de fapt, mărturia (după părerea mea neconvingătoare!) a lui  Héléna Perez, care ar fi călătorit și ea cu falsul taxi (fără contor) condus de către Cholet (purtâand mănuși negre), care ar fi încercat să o blocheze și pe ea în habitaclul vehiculului în proximitatea Bois de Vincennes (Paris Est), probabil, cu scopul de o viola și apoi de o ucide. Din fericire pentru ea, acesta ar fi eșuat în actul său criminal. În sfârșit, în plină recidivă a pandemiei Covid 2019, primesc un mesaj (în cca 2 pagini, format A4) de la un necunoscut care se identifică cu pseodonimul Johnny le Black, care l-ar cuoaște foarte bine pe Bruno Cholet. În mesajul lui, acesta, care cunoaște părerea mea în dosarul lui Cholet, furnizează o serie de detalii inedite despre acesta, conform cărora, într-adevăr, el ar fi fost „une petite ordure″, dar nu este cel ar fi ucis-o pe Susanna Zetterberg. Cu alte cuvinte, el ar executa o pedeapsă privată de libertate, în acest dosar, pe nedrept.

Protejat: Dezvăluirile lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, deținut, de „profesie”!

Condamnat la închisoare pe viață în timpul președnției lui VGE (Valéry Giscard d'Estaing) și liberabil, teoretic, în 1936, pe 24 ianuarie 2014, după 38 de ani de recluziune criminală, fără să fi comis crime de sânge, Philippe El-Shennawy (în vârstă de 59 de ani) este eliberat din celebrul centru penitenciar Fresnes (cu o capacitate operaționă de 1.700 de locuri în 1.467 de celule, dat în folosință în 1898 și construit în perioada 1895 – 1898 sub directia arhitectului Henri Poussin). Niciodată, în Franta, un infractor de drept comun care nu a comis crime de sânge nu a fost încarcerat atât de mult timp. Nu stiu dacă „adevărul ne face liberi” (Biblia), având in vedere faptul că „în majoritatea cazurilor, nu vrem sa-l auzim” (Herbert Sebastian Agar, Premiul Pulitzer, 1934), mai ales că este o certitudine că „acesta estemisterios și ușor de pierdut, dei trebuie recucerit mereu” (Albert Camus, Premiul Nobel, 1957). Cine este acest Philippe El-Shennawy? Un fost infractor „hors du commun”, „hors norme”, fascinant, care rar am avut ocazia să întâlnesc în „umbra vieții”. Arestat pentru prima oară în 1972 pentru o serie de bracaje (jafuri armate) de bancă și încarcerat în 1975, Mahmoud-Philippe El Shennawy, transferat din 2014, până la punerea sa în libertate condiționată sub control judiciar în Penitenciarul de Maximă Siguranță Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea urbană pariziană) ar fi ar fi cel mai vechi deținut în Franța (înaintea lui Lucién Leger – pus în libertate după 41 de ani de recluziune criminală pentru uciderea pe 26 mai 1964 a lui Luc Taron - un copil în vârstă de 9 ani), dar și în întreaga Europă (inaintea lui John Straffen din Marea Britanie, încarcerat timp de 55 de ani), daca si-ar fi executat integral (complet) pedeapsa! În sfârșit, pentru a putea percepe (înțelege) într-o manieră cât de cât reală profilul infacțional criminal al lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, trebuie sa ne „teleportăm” intr-un reper (referențial) social-economic si politic a anilor 1970-1980, când acesta s-a format ca răufăcător (profesionist!), „specializându-se” în jafuri armate, spargeri, evadări, etc.

Protejat: Misterioasa dispariție a lui Madeleine – Beth McCann! (Corespondență de...

În seara zilei de joi, 3 mai 2007, Madeleine (Maddie) Beth McCann, o fetiță britanică în vârstă 4 ani, dispare fără urmă în stațiunea balneară Praia da Luz (Algarve, Portugalia), unde, ea se afla în vacanță, împreună cu părinții săi, Kate – Marie McCann (n.1968) și Gerald – Patrick McCann (n.1968), un cuplu de medici britanici și cei doi frați gemeni ai ei, Sean și Amelie (în vârstă de 18 luni). Pe 7 septembrie 2007 soții McCann vor inculpați în dosar, Kate fiind bănuită (de către anchetatorii portughezi conduși de către Gonçalo Amaral), că accidental, și-ar fi ucis fetița, cu ceea ce Gerald ar fi fost la current, dar ulterior, pe 21 iulie 2008, ei vor fi scoși de sub urmărire penală. Deși vor fi explorate mai multe piste, mai mult sau mai puțin fiabile, până la începutul acestui deceniu, anchetatorii nu vor ajunge la niciun rezultat concludent, când la începutul lunii mai 2011, Scotland Yard va relansa ancheta, grație unei noi piste, în care doi pedofili încarcerați în Scoția (Charles O'Neil și William Lauchlan) ar putea fi implicați, dar ar fi fost vorba de o pistă falsă. Din contra, părinții lui Maddie vor crea Madleine's Fund un Raising money, care până în martie 2008 va atinge suma de „£1,846,178, including £1.4 million through the bank, £390,000 online, and £64,000 from merchandise” și care se va mării, mai mult decât substanțial, ca urmare a publicării cărții lui Kate (legat de eveniment) în 2011. Pe 28 iulie 2015, un motociclist australian găsește o valiză cu rămășițele corporale ale unui copil (în vârstă de 2-4 ani, decedat, aproximativ, în 2007), dar analizele de laborator ale amprentelor sae genetice vor infirma că ar fi vorba de Maddie. Până pe 17 iunie, în acest an (2020), o serie de alte piste vor fi studiate dar, tot, fără succces, când însă poliția germană va anunța că Parchetul din Brunswick ar deține informații sigure despre cel care ar fi ucis-o pe Maddie. Conform informațiilor pe care le dețin, ar fi vorba de un bărbat de naționalitate germană (în vârstă de 43 de ani), un pedofil multirecidivist, care, în momentul dispariției lui Maddie s-ar fi aflat în proximitatea locului (în Portugalia), iar actualmente ar fi încarcerat la închisoarea din Kiel, într-un alt dosar criminal. Ce știm despre cetățeanul german în cauză? După părerea mea (conform informațiilor mele!), omul nu are nicio legătură cu dosarul în cauză! În acest dosar de infracțiune criminală l-am susținut (și îl susțin în continuare!) pe anchetatorul portughez Gonçalo Amaral (cu echipa sa de investigatori), contrar opiniei publice britanice și Scotland Yard, care caută un vinovat, care nu există! În cartea sa „Ancheta interzsă” (publicată în 2009) există o serie de observații ale acestuia care sunt compatibile cu rezultatul investigațiilor mele.

10 October – World Day Against the Death Penalty

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist   World Day Against the Death Penalty (10 October)...

10 October – World Day Against the Death Penalty. Remember: Assian...

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist Rezumat Assian Regional Congress on the Death Penalty...