Acasă Autori Articole adaugate de către Thomas Csinta research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist - Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

Thomas Csinta research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist - Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

412 ARTICOLE 9 COMENTARII
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică,teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Este autor a peste 600 de lucrări (științifice) de investigații jurnalistice în domeniul marii criminalițăți (crimă organizată), care, în mai multe dosare criminale (de mare anvergură) au contribuit la restabilierea adevărului istoric. Motto preferat: „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui” ! (Giordano Bruno-Filippo Bruno, erudit filozof, teolog, umanist, matematician, poet și teoretician al universului, italian, ars pe rug pe 17 februarie 1600 în Piața Campo dei Fiori la Roma, pentru concepția sa panteistă și ideile sale eretice despre univers - ca precursor al teoriei heliocentrice)

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Nota autorului. Deși există foarte mari asemănări între jurisdicțiile franceză și belgiană (ambele de tip inchizitorial, moștenite de la Codul criminal al lui Napoleon, pus în aplicare din 12 februarie 2010), spre deosebire de jurisdicția franceză, în care tribunalele corecționale (commpuse din 3 magistrați) judecă, doar, infracțiuni penale cu caracter delictual (conform art.131-3 și următoarele) care sunt sancționate penal cu maximum 10 ani de detenție criminală și o amendă de maximum 3.750€, tribunalele corecționale belgiene, create cu ocazia reformei codului de instrucție criminală prin legea din 10 iulie 1967, au competență atăt în judecarea delictelor (sancționabile penal între 8 zile și 5 ani de închisoare și cu o amendă de cel puțin 26€ - indexed the additional decimals/„opdecimes" on criminal fines) cât și a crimelor („corecționalizabile”), cu circumstanțe atenuante, care, în general, ca și în Franța sunt judecate de o Curte cu Jurați (Juriu Popular), al provinciei (în Belgia, compusă din 3 magistrați și 12 jurați) sau a departamentului (județului, în Franța, compusă din 3 magistrați și 6 jurați–în Prima instanță, respectiv, 9 jurați în Apel). O altă deosebire fundamentală este cea legată de menținerea inculpatului în detenție provizorie. Dacă în Franța, în procedura corecțională, mandatul de încarcerare preventivă este de 4 luni iar în procedura criminală 1 an, renuvlabile cu încă 4 luni, respectiv, cu încă 1 an în cazul unui recidivist, sau cu ½ din manadatul de încarcerare inițială în cazul în care inculpatul este „primar”–adică, la prima condamnare), iar responsabil cu acesta este judecătorul de instrucție (cu Camera Criminală), căruia se poate opune JLD (Judecătorul de libertate și detenție creat prin legea din 15 iunie 2000 a lui Elisabeth Guigou), în cadrul jurisdicției belgiene, mandatul este renuvlabil lunar și este Camera de Consiliu (componentă a Tribunalului de Prima instanță) compusă din 3 magistrați–judecători, responsabilă cu prelungirea detenției provizorii. Spre deosebire de jurisdicția belgiană, ăn Franța mai există și o Curtea cu Jurați Specială (compusă din 7 magistrați–judcători, ca jurați, în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel) care judecă infracțiunile criminale deosebit de grave (atentate–terorism, infracțșiuni comise contra siguranței/securității statului–spionaj, infracțiuni criminale comise de către militari, crimă organizată de mare anvergură/tentaculară cu caracter internațional–trafic de stupefiante de mare risc/ droguri dure, etc.). Un dosar criminal belgian de mare anvergură, în care Curtea cu Jurați va fi „înlocuită” cu o Curte Corecțională, detaliat în articol, printre altele, este și dosarul criminal „Kasteelmoord” (Crima de la Castel, Flandra Occidentală/de Vest, 2012), unul dintre cele mai „misterioase și bizare”, conform Procurorului Regelui de Bruges, Jean-Marie Berkvens (șeful Parchetului din Bruges din 1988), în care are loc asasinarea lui Stijn Saelens (în vârstă de 34 de ani, projectontwikkelaar/dezvoltator de proiect în construcții–„baron al imobiliarului” și consilier financiar), pe 31 ianuarie 2012, în castelul Carpentier (aflat pe un domeniu de cca 9o ha, achiziționat în 2004, pentru suma de cca 2M€) din Wingene (formată în urma unei reorganizări teritoriale în anul 1977, prin înglobarea într-o singură entitate a 2 comune, Wingene cu Sint-Jan și Wildenburg și Zwevezele cu Hille). Dispariția acestuia a fost anunțată poliției, în jurul orei 13h00, de către soția acestuia Elisabeth Gyselbrecht („lady of a manor”, medic, tot, în vârstă de 34 de ani și ea) care la întoarcerea acasă din comună descoperă pete mari de sânge și un glonț (cartuș) de calibru 9mm în holul Castelului Carpentier (Kasteel Carpentier) în care cuplul locuia cu cei 4 copii ai lor (cu vârstele lor reprezentând termenii unui șir aritmetic de rație r=2, adică, 2, 4, 6, 8–caz întâlnit mai rar). André Gyselbrecht, tatăl și Peter Gyselbrecht fratele lui Elisabeth Gyselbrecht (originari din Ruiselede–comună neerlandofonă situată în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra) care constituiau o echipă medicală cu aceasta din urmă, au fost interpelați, audiați și supuși unor interogatorii ore în șir în timpul celor 48h00 de GAV (Garde à vue–arest la sediul poliției judiciare) cât prevede în asemenea cazuri Legea Salduz, după care au fost încarcerați în detenție provizorie în complexul penitenciar (mixt) din Bruges (unul dintre cele mai mari închisori în Belgia dată în folosință în 1991, care găzduiește atăt preveniți–cercetați penal, cât și deținuți–condamnați definitiv) aflat, astăzi, sub direcția lui Tineke De Waele. Pe 3 februarie este arestat la Beauraing și Pierre Serry, un foarte vechi și fidel prieten al lui André, comerciant de carne bovină membru al mafiei hormonilor de creștere. Pe 4 februare, ar fi fost arestați și 4 ceceni în Polonia, despre care procurorul regelui credea că ar fi fost angajați pentru a comite asasinatul, avăndu-l ca intermediar pe Pierre Serry și comanditar pe André Gyselbrecht, dar după 24h00 de GAV vor fi puși în libertate (eliberați fără a fi urmăriți penal în dosar). Pe 26 ianuarie 2013, pe baza amprentelor genetice, este identificat ucigașul lui Stijn Saelens, angajat de către Pierre Serry. Este vorba de Ron (ald)/„Ronnie/Ronny” (Antonius) Van Bommel (un criminal olandez, care a murit/decedat de cancer la pancreas pe 7 mai 2012) din Eindhoven (oraș situat în provincia Brabantul de Nord, în sudul Olandei, inițial la confluența pârâielor Dommel și Gender, care găzduiește sediile centrale ale marilor companii Philips, ASML și DAF, precum și Universitatea Tehnică Eindhoven–TU/e, înființată în 1956). Acesta ar fi incasat 30.000€ pentru executarea contractului. Urmând pista acestuia, vor fi arestați în scurt timp, olandezul Francis–„Roy” Larmit (în vârstă de 37 de ani) șoferul lui Van Bommel, care ar fi făcut dezvăluiri și ar fi mărturisit faptul că Van Bommel ar fi primit „ordin” (comandă), ca să ucidă un „bărbat cu un trecut de pedocriminal incestuos”, ceea ce va avea ca efect arestarea celuilat (nou) suspect în dosar, olandezul Evert d(D)e Clercq (care a mai fost interpelat în trecut după declarația lui Franciscus–„Roy” Larmit) și care ar fi fost complice la asasinatul lui Stijn Saelens. Pe 2 mai 2017, Gyselbrecht mărturisește că, într-adevăr, i-ar fi cerut prietenului său Pierre Serry ca să-l ucidă pe Stijn Saelens, care, foarte probabil, pentru a scăpa de hărțuirea socrului său, ar fi vrut să se mute, cu familia, în Australia, în sânul unei comunități sectare.Conform declarației acestuia, propunerea de a asasina Stijn Saelens ar fi venit din partea lui Serry, iar decizia, ar fi luat-o, definitiv, pe 26 ianuarie 2012. Gestul său ar fi fost motvat prin faptul că autoritățile polițienești și judiciare belgiene n-ar fi luat nicio măsură în legătură cu plăngerea contra ginerelui său Stijn Saelens, iar el voia să pună capăt, cu orice preț activității sale pedoincestuoase. Conform declarației soției victimei, Elisabeth, Stijn ar fi fost hotărât să urmeze o terapie conta impulsiunilor sale (pedo)incestuoase (după ce în vara anului 2011 „ar fi pupat-o cu limba” pe fiica sa în vârstă de 4 ani). Procesul va debuta pe 9 martie 2017 (după 5 ani de la evenimentul dramatic) în fata Curții Corecționale de la Bruges prezidată de către Els D'Hooghe (asistat de către Peter D'Hondt, Hendrik Hameeuw, Bruno Criel, Filip D'Hont)..Dosarul cazului are are 63 volume, în total, 63.000 de pagini. Instanța a decis ca procesul să nu aibă loc cu ușile închise. De asemenea, președintele a limitat numărul de martori de „moralitate” la 11 persoane. Este vorba de judecătorul de instrucție Koen Wittouck, de ofițerul care a dirijat ancheta David Roelant, de medicul–expert judiciar Geert van Parys, de expertul în arme Erik De Durpel, de terapeutul (lui Stijn Saelens, al lui Elisabeth și André Gyselbrecht) Johan Maertens, de psihologul copilului An Verstuyf, de polițiștii–anchetatori Eric Verhenne și Sven Bertels, de medicul de familie (care lucra cu generalistul Gyselbrecht) Hanneke Vandewalle, de mama lui Roy Larmit și în cele din urmă de S. Ramautarsing (care l-a însoțit pe Larmit când a primit banii de la Evert De Clercq). Dezbaterile în acest vor dura mai multe luni, iar conform verdictului din 18 aprilie 2018, cei 4 inculpați (André Gyselbrecht, Evert de Clercq, Pierre Serry și Roy Larmit) vor fi condamnați, primii 2, la 27 de ani de recluziune criminală, iar ceilați 2, la 21, respectiv, 15 ani de recluziune criminală. Sancțiuni penale, după părerea mea, complet incompatibile cu decizia unei Curții Corecționale (chiar dacă condamnații vor face apel la sentință - iar ulterior, în Apel, 6 mai 2019, la primii 3, pedepsele se vor reduce la 21, 20 și 19 ani de recluziune criminală), care sunt viciate de mai multe proceduri (datorită unor disfuncțiuni majore în cadrul justiției belgiene), ceea ce impune (condiționat) rejudecarea dosarului (după casarea sentinței de către Curtea de Casație) în fața unei Curți cu Jurați, caz în care, atăt verdictul cît și adevărul istoric pot fi, radical, schimbate. Merită remarcat și faptul că, conform declarației, la proces, a psihologului Johan Maertens (în vârstă de 69 de ani), Stijn Saelens  ar fi reprezentat un pericol pentru copiii săi, iar un tratament medical, chiar, apropriat (adecvat) n-ar  fi putut avea o eficacitatea de (mare) anvergură în cazul său. Cu alte cuvinte, clientul său (Stijn Saelens) ar fi fost incorigibil și ar fi recidivat, cu siguranță, mai puțin cazul în care ar fi fost castrat chimic. Inculpatul principal, André Gyselbrecht, ar fi făcut apel la acesta de mai multe ori cerându-i sfat și ajutor. Se pare că, recent, pe 1 martie 2021, acesta ar fi fost (re)audiat de către procurorul Fien Maddens, pentru că ar fi făcut niște dezvăluiri strict confidențiale dr.-ului André Gyselbrecht (comanditarul asasinatului), despre fostul său ginere și client al său, Stijn Saelens (victima asasinatului), ceea ce ar fi contribuit la reducerea substanțială a pedepsei acestuia în apel. În acest caz el riscă o pedeasă cu închisoarea.

Protejat: Atomi „sociali”. Psihosociologia matematică și aplicațiile ei la studiul comportamentului...

Rezumat. Teoria haosului sau teoria sistemelor complexe este o ramură a matematicii și fizicii teoreticii care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei), formulată de Edward Lorenz (1917 - 2008, matematician și meteorolog american) în 1960. Conform acestuia, "un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic." În termeni mai simpli, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex. Deci sistemele complexe reprezintă un domeniu de cercetare în matematică, fizica teoretică (cu aplicații în stiintele socio - umane, economico - comrrciale și filozofie) care se ocupă cu studierea comportamentului sistemelor dinamice foarte sensibile față de condițiile inițiale (numită și efectul fluturelui). Mici modificări ale condițiilor inițiale (cum ar fi rotunjirea numerelor cu care se lucrează) au ca efect rezultate haotice, făcând ca anticiparea efectelor pe termen lung să fie imposibilă. Acest lucru se întâmplă chiar dacă sistemele sunt deterministe, ceea ce înseamnă că comportamentul lor viitor este determinat în întregime de condițiile inițiale, fără intervenția altor elemente aleatorii. Cu alte cuvinte, natura deterministă a acestor sisteme nu le face predictibile. Acest comportament este cunoscut sub denumirea de “haos determinist”. Teoremele de incompletitudine ale lui Gödel pun în evidență caracterul deschis al cunoașterii matematice. Aceste teoreme au fost inspirate din opera logică a lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716, matematician, fizician și filozof german) și au arătat că rolul formalizării matematice introduse de David Hilbert (1862 - 1943, matematician, fizician și filozof german) este de nerealizat. Ele arată imposibilitatea unei formalizări complete a gândirii umane, pentru că în orice sistem deductiv, destul de implicat pentru a include raționamente aritmetice, există teoreme (propoziții) matematice care pot fi nerezolvabile în cadrul sistemului (nu pot fi nici demonstrate, nici infirmate). În prima perioadă a activității sale, Kurt Gödel (1906 - 1978, matematician - informatician, fizician și filozof americsn de origine austriacă) a făcut parte din Cercul de la Viena. Mai târziu a criticat subiectivismul lui Bertrand Russell (1872 - 1970, matematician - logician, eseist, epistemolog, scriitor și critic social britanic) și al altora în problemele filosofice ale logicii moderne. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege (1848 - 1925, matematician - logocian. și filozof german) și protejatul său Ludwig Wittgenstein (1889 - 1951, filosof austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului), fiind considerat ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX. Teoria CSG (Codul Socio-Genetic) este o teorie științifică (relativ) recentă, în evoluție (pe care am prezentat-o, pentru prima dată, cu 4 in urmă Academiei de Științe Social - Politice, de când a suferit o serie de îmbunătățiri) și este în plină „testare” (încă) în diferite medii comportamentale deviante (cu precădere, în cele cu caracter infracțional criminal) deci modificări „de fond” (și chiar de proporții) pot apărea în viitor în funcție de rezultatele furnizate de observația directă (experiența) și confruntările acesteia cu MS (Modelul Standard) al teoriei. De altfel, cercetări de mare anvergură, cu ajutorul sistemelor complexe, au loc și în modelizarea matematică a fenomenelor urbane, și în special, în studiul sistemelor urbane, cu scopul elaborării unui unui „spațiu urban ideal”, în care, un loc important ocupă și lucrările lui Marc Barthelemy, director de studii & cercetări la Institutul de Fizică Teoretică din cadrul CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică), membru asociat al Centrul de Analiză și Matematică Socială al celebrei școli superioare de științe sociale EHESS (cu statut de „Grand Établissement”, membră a „Paris Universitas“, o Școală Superioară de Înalte Studii, care promovează un învățământ superior elitist fondată prin decret pe 23 ianuarie 1975, cunoscută până atunci sub numele EPHE – Școala Practică de Înalte Studii), având ca domenii de cercetare științele socio-umane (istoria, arheologia, antropologia, geografia, demografia, statistică, filosofia, sociologia, psihologia, științele economice, lingvistică, dreptul) dar și altele ca amenajarea teritorială, medicina sau artele. Alte cercetări, în domeniul modelizării matematice a societății, tot, cu ajutorul sistemelor complexe, dirijează și Pablo Jensen, director de studii & cercetări la CNRS, cercetător în cadrul Laboratorului de Fizică al celebrei școli superioare de înalte studii științifice și literare ENS Lyon (fondată în 1880 sub numele de École normale de Fontenay-aux-Roses, devenită în 1987 la ENS de Saint-Cloud de la Lyon) și autor al conceptului „Café des sciences” (1997), și al unor celebre cărți în Editura Seuil: „Des atomes dans mon Café crème”(2004), respectiv, „Pourquoi la société ne se laisse pas mettre en équation” (2018). Lucările sale au la baza ideea lansată în 1971 de către economistul american Thomas Crombie Schelling (1921–2016, laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2005, devenit celebru prin teoria jocului, cu aplicații în economie și strategie nucleară, autor al lucrări, printre altele, „Arms and Influence”, New Haven and London, Yale University Press, 1965, ISBN 0-300-14337-0), care își imagina un model simplu de segregație rasială cu scopul combaterii discriminării cu care se confruntau majoritatea metropolelor americane. În sfârsit, cu studiul (dimensiunea și influență retelelelor de socializare) Twitter, Facebook, etc. (că sisteme complexe), se ocupă o echipa de cercetători în cadrul CNRS, sub conducerea lui David Chavalarias, director de studii & cercetări la Centrul de Analiză și Matematică Socială al EHESS, directorul Centrului de Studii Complexe de la Paris – Ile de France. Notă. Ziarul „955 – Poliția Capitelei” n°249 din luna martie 2004, vizibil și în acest material, ar fi la baza rețelelor de socializare Facebook, Twitter, Instagram, Linkedin, etc….în care SU (subiectul uman), ar fi, de fapt, un „om–matrice” reprezentat într-un spațiu psihosocial (de psihologie socială) cu structuri matematice specifice sistemelor formale complexe! Ca urmare a atacurilor teroriste islamiste din 11 septembrie 2001 în SUA, George W. Bush (n.1946, în funcția de cel de-al 43-lea președinte al SUA între 20 ianuarie 2001–20 ianuarie 2009) lansează pe plan politico-militar, pe 28 septembrie războiul contra terorismului internațional GWOT (Global War on Terror

Lansare de carte la BCU București. Cultură generală contemporană prin intermediul...

Aceaastă carte de „Investigații Jurnalistice” din actualitatea internațională, cu o tematică foarte diversificată (marea criminalite–crima organizată, crime de sânge, crime sexuale–kidnapping, terorism–jihadologie, erori judiciare, crime economico–financiare, economie–societate, etc.) pe înţelesul tuturor, este absolut inedită (fără precedent în literatura de specialitate), adresată unui public larg, care are la baza cele 10 volume de „investigații jurnalistice în serial” +1 „hors serie” cu caracter științifico–didactic și educațional, adresate unui public restrâns (din mediul academic–universitar), dintre care 9 sunt deja apărute–iar cele doă rămase sunt în curs de apaiție și a căror lansare va avea loc, aproximativ, simultan, la BNF (Bibliothèque Nationale de France–François Mitterrand și la BCU (Biblioteca Centrală Universitară din București), atunci când seria va fi competă. Cartea este dedicată, în semn de recunoștiinţă și preţuire, prietenului meu, Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu  [Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alian șiei Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe],  iar cuprinsul acesteia este organizat astfel încât să corespundă secției Economic–Juridic–Sociologie a Academiei Române la care candidez la propunerea lui, având în vedere faptul că secția de MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale–Sociologie Matematică), specialitatea mea, nu există la secția de Matematică (sub formă de matematici aplicate) a Academiei Române. Ca și seria de „Investigații jurnalistice în serial”, această carte va fi lansată, tot, la BCU (Biblioteca Centrală Universitară din București), în cea de-a doua parte a lunii septembrie 2021. În cele cca 700 de pagini ale sale sunt incluse (în formă simplificată, sub formă de rezumat) cele mai importante lucrări din seria de lucrări mai sus menționată, fiecare, în numai câteva pagini (2–9) în loc de 55– 70, în forma sa orginală, publicate și în Jurnalul Bucureştiului [Thomas Csinta (research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist)] și au ca scop  restabilirea adevărului istoric  în problemele pe care le abordează (în limita posibilului). La baza acesteia stau în exclusivitate, fie informaţiile obţinute de către autor la locul evenimentelor (ca ataşat de presă), fie sursele proprii ale acestuia (mai mult sau mai puţin oficiale, majoritatea necunoscute publicului–dar de mare fidelitate, menţionate în lucrare), care, de fiecare dată când a fost posibil (şi cazul), au fost confruntate cu datele furnizate de către alţi jurnalişti (nu rareori, depășite, confuze, false sau contradictorii) în presa internaţională de largă circulaţie (franceză: Le Monde, Le Figaro, Le Parisien, La Tribune, Libération, La Croix, La Dépêche du Midi, etc.; americană: New York Times, New York Post, The Washington Post, etc.; britanică: The Daily Telegraph, The Times, The Guardian, The Independent, etc.; germană: Bild Zeitung, Berliner Zeitung, Frankfurter Allgemaine Zeitung,  Die Welt, Der Tagesspiegel, etc., sau în cazuri mai rare, cea spaniolă: El Pais, El Mundo; italiană: La Republica, Il Giornale; portugheză,  mexicană şi braziliană). Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Protejat: Vastul trafic internațional de organe umane (vitale) și vânzarea...

Convenția ONU contra CIO (Criminalitatea Internațională Organizată), include în definiția sa, privind exploatarea umană, printre altele și prelevarea de organe în (cu) scop lucrativ (comercial)! În recomandarea sa cu n°1611 din 2003, privind traficul de organe în Europa, Adunarea Parlamentară al Consiliului Europei a sugerat elaborarea, în colaborare cu organizațiile competențe, o strategie europeană de luptă contra traficului de organe și preconizează, în cadrul viitoarei convenții al Consiliului Europei, în privința luptei contra tratamentului ființei umane să includă și un Protocol Adițional relativ la traficul de organe și la țesutul de origine umană, conform căruia corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate face obiectul în sine, a unui beneficiu material. Acest principiu care figurează deja în rezoluția (78)29 al Comitetului de Miniștrii și care a fost (re)confirmată prin declarația finală al celei de-a III-a Conferințe ai Miniștrilor Europeni ai Sănătății (1987, Paris), a fost consacrat prin art.21 al Convenției privind Drepturile Omului, precum și a Biomedicinei (STE n°164). El a fost (re)confirmat și în cadrul Protocolului Adițional relativ la transplantul de organe și de țesut de origine umană (STE n°186) suspus semnăturilor țărilor membre ale UE, începând din ianuarie 2002. Art.22 al acestui Protocol interzice explicit traficul de organe și de țesuturi de origine umană. Pe 3 iunie 2003, Adunarea Parlamentară al Consiliului Europei a adoptat și un raport privind traficul de organe în Europa (Doc.9822, Comisia Chestiunilor Sociale, a Sănătății și a Familiei, raportor Vermot Mangold, Elveția, ȘOC), prin care ea înțelege exercițiul ilegal al comerțului de organe (adică prelevarea, conservarea sau utilizarea unui organ, respectiv, a unui țesut uman, aparțînând unei persoane decedate sau în viață), practicat în majoritatea cazurilor prin intermediul canalelor tentaculare ale rețelelor de tip mafiot (pedepsit sever și în SUA cu 7 ani de închisoare și 100.000$US, amendă penală), în defavoarea populației sărace din țările slab și subdezvoltate. În acest raport există și mențiunea că : „La scară planetară, traficul de organe nu este un eveniment (fenomen) nou. În anii 1980, experții au început să remarce o practică devenită curentă, cunoscută sub numele de turism pentru transplant: asiaticii bogați efectuau deplasări dese în India, precum și în restul regiunilor defavorizate ale sud-estului asiatic pentru cumparea de organe (vitale) de la donatori săraci. Ulterior, această practică s-a extins și în Brazilia, iar ceva mai târziu și în Filipine″. Conform unor documente clasate top secret ale OIP (Observatorul Internațional al Închisorilor) s-ar părea că și China ar face comerț cu organele prelevate ale deținuților executați, ceea ce este contrar legislației internaționale privind prelevarea de organe. Unul dintre primele cazuri consemnate în istorie, constituie cel al serial-killer-ilor irlandezi, muncitori imigranți necalificați, Wiliam Burke (1792-1829), originar din Strabane (Ulster), spânzurat în Lawnmarket la Edinburgh (Capitală Scoției din 1437, nordul Regatului Unit format din 186 de insule), pe 28 ianuarie 1829 și Wiliam Hare (West Port murders), care ar fi comis între noiembrie 1827-octombrie 1828, la Ediburgh, între 16-30 de crime (17 recunoscute !) cu scopul vânzării cadavrelor victimelor Dr.-ului Robert Knox (1791-1862), profesor privat de anatomie, un concurent al profesorului Alexander Monro la Edinburgh Medical College (University of Edinburgh).

Protejat: Remember. 1981 – 2021. Ghilotina – mașină umană și democratică...

“Există oameni nefericiti. Christophe Colomb (Cristofor Columb), din păcate, nu-si poate… atașa numele de descoperirea sa, America. Din contră, Jeseph - Ignace Guillotin nu-si poate detașa numele de descoperirea sa, Ghilotina!” Victor Hugo (Littérature et Philosophie Mêlées, 1789) Pronunțată de către legislator în cazul crimelor de sânge abominabile, lugubre, cum ar fi omorul calificat cu premeditare, asasinatele cu sânge rece, precedate de tortură, viol sau kidnapping (sechestrare de persoane), în special în care au fost implicati mai ales copii și persoane depozitare ale autorității publice sau în cazul crimelor de sânge multiple (crime în serie), până la apariția pe scena politică a lui Joseph-Ignace Guillotin, medic si filosof francez (ulterior devenit Om politic), pedeapsa capitală în Franța era executată în fel și fel de forme, mai mult sau mai puțin barbare, în general, prin: ardere pe rug, spânzurătoare, întindere pe roată, împușcare, decapitare cu securea, sau prin alte metode mai puțin cunoscute, toate, de regulă, metode inumane care, în principiu, aveau ca scop punerea în evidență cruzimea și suferința fizică cauzată persoanei condamnate la moarte (precum și umilirea acesteia) în cadrul unor “executii-spectacole”, în piețe publice. Deși celebra “mașină de ucis” îi poarta numele (din “fericire” sau nu!), Joseph-Ignace Guillotin, nu este autorul real al acesteia, ghilotina sub formele ei (variate), mai mult sau mai puțin rudimentare, fiind deja utilizată în Italia și în Anglia cu mult înaintea ca ea să vadă lumina zilei pe 28 mai 1738, la Saintes (Subprefectura Departamentului Charente-Maritime, Regiunea administraiva Poitou Charentes), in sud-vestul Frantei, unde a fost "lansată oficial". El rămâne însa consacrat ca autor ”moral” al acestei mașini denumite de el “umana”, pe care o propune în cadrul Adunării Naționale pe 18 decembrie 1789, pentru a fi utlizat de către legislator ca un “mijloc democratic” de execuție (singurul!) în cazul pedepselor capitale. Fiul lui Joseph-Alexandre Guillotin și al Catherinei-Agathe Martin, Joseph-Ignace, “dovedește ” încă din tinerețe o anumită "simpatie" (și chiar atractie!) față de groază, față de oroare, ceea cea el consideră, și, interpretează “corect”, mai mult ca o “duritate psihică", decât o ”răutate morală"! Membru (din 1756) al Companiei Jesuite (fondată pe 15 august 1534 la Paris), o abandonează, până la urmă, în 1763, pentru a se consacra studiilor sale de medicină umana. Devenit medic la Paris în 1770, el intră, ulterior, în politică, iar din 1788, devine membru al Adunării Naționale Franceze. Astfel, în ședința Adunării Naționale din 1789, după succesul Revolutiei franceze și Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului, Joseph-Ignace Guillotin propune reformarea vechiului CPF (Cod Penal Francez), al ”vechiului” regim, prin intermediul a 6 "articole fundamentale", noi, pentru ca în ședința de lucru din 20 martie 1791, să propună utiulizarea unei mașini mecanice, eficace, sigure, dar în special “umane” și “democratice”, pentru executarea sentințelor judecătorești de condamnare la moarte, căruia îi propune si numele: Louisette! (după numele Doctorului J. Louis, secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfecționat mașina). Fără îndoială, Dr. Louis, care era (foarte) mândru că mașina care îi purta numele, trebuie să fi fost foarte (probabil) mai mult sadic sau ușor psihopat, decât un copil de suflet sau ușă de biserică. Proiectul Guillotin odată votat (cu o plăcere sadică - cu atât mai mult cu cât execuțiile erau publice!), autoritățile judiciare franceze competente “însărcinate ” cu mașina “umana” și “democratica” a terorii psihice (și evident, de ucis!) au și trecut rapid la realizarea ei. Proiectul propus inițial tehnicianului francez D. Guidon, din cauza unui deviz “exagerat” de mare (cca 5.600 £), este dus la “bun sfârșit ” de către tehnicianul german Tobias Schmidt, constructor de piane și instrumente muzicale! Si numai pentru suma “modică ” de cca 1.000£. Ceea ce confirmă, de altfel, și astăzi, amprenta genetica (ADN) a principiului de prietenie și colaborare franco-germana (pe Axa Centrală a Uniunii Europene: Paris-Berlin), moștenit de la Charles de Gaulle și Konrad Adenauer (precursorii UE): "fancezul cu Mapa, germanul cu Sapa!" Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Protejat: Părintele și simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța (cu 4...

Alegerile prezidențiale din luna mai 1981 îl aduc în fruntea statului francez, pentru prima oară, în timplul celei de a V-a Republici (fondată de către Generalul Charles de Gaulle in 1958, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri al Guvernului) un candidat de stânga, pe aristocratul - socialist François Mitterrand (1916 - 1996, în funcție între 1981 - 1995), care din 10 mai, se instalează la Palatul Elysées în calitate de cel de-al 4-lea președinte al statului, după Charles de Gaulle (1890 - 1970, în funcție între 1959 - 1969), Georges Pompidou (1911 - 1974, in functie intre 1969 - 1974) și VGE (Valéry Giscard d'Estaing, 1926 - 2020, în funcție între 1974 - 1981). Mitterrand va marca profund istoria Franței prin numeroasele sale realizări, dar în special datorită unor măsuri deodebite pe plan social (mărirea SMIC - salariul minim pe economie cu 10%, cresterea alocatiilor CAF - casa de alocații familiale si APL - alocatia pentru locuinta cu 25%, iar cea pentru AH - alocația de handicap cu 20%, crearea RMI - ajutorul social, ISF - impozitul de solidaritate pe avere, etc.), pe plan arhitectural, urbanistic și tehnic (Muzeul Orsay, Piramida de la Muzeul Louvre, Institutul Lumii Arabe, Opera Bastia, Parcul de la Villette, Muzeul Științei și Tehnicii, Grande Arche din cel mai mare cartier european de afaceri La Defense, celebra BNF - Biblioteca Națională a Franței care îi poartă numele, TGV - trenul de mare viteza pe șine clasice, record absolut de viteză 574, 8km/h pe 4 aprilie 2007, etc.), dar mai ales, pe plan juridic prin suspendarea Curții de Siguranță a Statului și abolirea pedepsei capitale în Franta, într-un context în care peste 2/3 dintre francezi voiau sa mențină pedeapsa cu moartea în CPF (Codul Penal Francez), cu precădere, în cazul crimelor de sânge abominabile și asasinatelor de copii sau ale persoanelor depozitare de ordone publică. Astfel, conform unui decret publicat pe 10 octombrie 1981, Franța devine cel de-al 36-lea stat în care pedeapsa cu moartea va fi abolită și ultimul stat din CEE (Comunitatea Economică Europeană) devenită UE. Cu această misiune a fost însărcinat profesorul de drept Robert Badinter (n.1926) abolitionist convins, apărător, benevol, al celor înghesuiți pe culoarele morții. Fiul imigrantului evreu din Basarabia, Samuel (Simon) Badinter (n.1895), devenit inginer comercial în Franța, Robert Badinter, avocat penalist și profesor universitar de drept, a fost numit de catre François Mitterrand, Ministru al Justiției pe 23 iunie 1981 (până pe 19 februarie 1986), întocmai, cu acest scop, devenind astfel părintele abolirii pedepsei capitale în Franta. Cel care însă va deveni simbolul abolirii pedepsei capitale in Franta este Philippe Maurice (n.1956), fiul unui gardian al păcii (agent de ordine publică), condamnat la moarte de către Curtea cu Jurați de la Paris pe 28 octombrie 1980 pentru uciderea a 2 polițiști de la PP (Prefectura de Poliție) Paris, Jean-Yves Ruelle și Gérard Croux, pe 7 decembrie 1979, în cadrul unei fuziada (schimb intens de focuri da armă), după ce pe 26 septembrie 1979, împreună cu colegul său Serge Attuil, îl vor ucide pe paznicul de noapte Mohammed Hachemi care îi surprinde într-un parking (parcare) furând din mașini de lux. La intervenția lui Robert Badinter, care îl și vizitează în închisoare, pe 25 mai 1981, el va fi grațiat de către președintele Mitterrand, chiar înainte ca pedeapsa capitală să fie abolită în Franța, devenind astfel ultimul condamnat la moarte grațiat de un președinte de stat francez. Prin grațiere, pedeapsa lui de condamnare la moarte va fi comutata la închisoare pe viață. Dar pentru Philippe Maurice, condamnările nu se termină aici, pentru că în timp ce, cererea lui a fost depusă la Curtea de Casatie, pe 24 februarie 1981 el tentează o evadare cu un pistol Colt45 (cal 11.43) introdus în închisoare de către avocata sa Brigitte Hemmerlin (n.1953, abolitionista și ea, devenită ulterior, jurnalistă și scriitoare), ocazie cu care rănește grav un gardian al închisorii, pe Jacques Bouvier, faptă pentru care va fi condamnat pe 25 februarie, de către aceași Curte la 16 ani de recluziune criminală. În sfârsit, pe 28 iunie 1981, el va fi din nou condamnat, la 18 ani de recluziune criminală pentru implicarea sa în asasinarea lui Mohammed Karouche, un vigil (responsabil cu securitatea în super/hipermarketuri) în septembrie 1979. Merită de remarcat faptul ca în momentul arestării sale Philippe Maurice era în posesia unui CAP (Certificat de Aptitudini Profesoonale) în contabilitate (echivalentul unei diplome de ajutor contabil obținut la terminarea unei școli profrsionale), iar în 1995 si-a susținut teza de doctorat în istorie medievală la Universitatea Tours, în regim de detentie (avându-l ca directori pe profesorii Christine Deluz și Bernard Chevalier) cu calificativul foarte bine. Lucarea (absolut originală) intitulată Familia la Gevaudan la sfârșitul Evului Mediu a uimit nu muma membrii comisiei dat și publicul (destul de numeros) care a participat la susținerea ei. Cu puțin timp după susținerea ei, Philippe Maurice primește un post de asistent de cercetare la Universitatea Tours, iar pentru a-l putea ocupa 150 de oameni de știință (printre care și mulți laureați ai Premiului Nobel) vor face presiuni asupra Justiției franceze, care în 1999 îi acorda un regim de semi-libertate pentru ca pe 8 martie (de ziua femeii!) 2000 sa fie pus în libertate condiționată sub control judiciar, practic, după 22 de ani de recluzoune criminală. Astăzi este este profesor - cercetător la celebra Școala de înalte studii în științe sociale (EHESS) și director de cercetare (teză) la Centrul național de cercetare științifică (CNRS) și este unul dintre inițiatorii celebrei organizații ECP (Împreună contra pedepsei cu moartea), împreună cu Robert Badinter, cu care am participat și eu la o serie de congrese internaționale (vezi Jurnalul Bucurestului), în special, pentru abolirea pedepsei capitale în dosarele criminale în care nu este vorba de crime de sânge, cum este, de exemplu, traficului de stupefiante. Cu aceste ocazii am făcut presiuni asupra guvernelor din Indonezia și Malaezia, țări în care doi compatrioți de-ai mei, francezul Serge Atlaoui (Indonezia, condamnat la moarte în 2007) și românul Ionut Gologan (Malaezia, condamnat la moarte în 2013) sunt încarcerați. Grație acestor congrese (Madrid, Geneva, Kuala Lumpur, Oslo si Bruxelles) execuțiile în cele doua țări au fost sistate (suspendate) iar comutarea pedepselor la închisoare pe viață este în curs. Cum această pedeapsă nu există în forma incompresibila, în aceste state, punerea lor în libertate condiționată, după efectuarea unei detenții criminale (stabilită prin lege) este previzibilă. Comentariu Philippe Maurice este unic în istoria criminală a Franței și foarte probabil și a altor state ale lumii, care dintr-un mare criminal (de circumstanță, din "legitimă apărare", evident și nu cu sânge rece!) a reușit să devină (astăzi) un om de știință.... la fel de mare, unul dintre cei mai mari specialiști pe plan mondial în istorie medievală, apreciat, unanim, în toată lumea. Philippe Maurice și-a câștigat dreptul la o nouă viață ceea ce execuția lui nu i-ar mai fi permis, dar nici nu i-ar fi adus înapoi la viață pe cei uciși (din păcate). El este un model de reușită profesională și de reinsertie socială ceea ce dovedește faptul că pedeapsa capitală nu este în folosul comunității. Realizările sale științifice remarcabile au contribuit și contribuie la progresul societății prin înțelegerea fenomenelor social-istorice care au stat la baza Evului Mediu, la "generarea" acestuia și "prelungirea lui prin continuitate" prin capitalismul sălbatic (devenit modern, între timp, prin "maturizare"), orânduirea socială care îi succede, cu mai mult sau mai puțin...succes! Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Protejat: Remember 1981 – 2021. Abolirea Pedeapsei Capitale în Franța...

Într-o declarație a sa pe 16 martie 1981, cu ocazia alegerilor prezidențiale, François Mitterrand (1916 - 1996, în funcție între 1981 - 1995), ales președinte pe 10 mai, promite abolirea pedepsei capitale (cu moartea) în Franța, în ciuda faptului că atunci, cca 66% dintre francezi erau favorabili acestei pedepse, mai ales, în cazul crimelor de sânge abominabile și asasinatelor de copii sau ale persoanelor depozitare de ordone publică. Ca urmare, după ce legea nr.81-908 din 8 octombrie 1981 este votată între 17-18 septembrie de către Marea Adunare Națională, iar intre 28-30 septembrie de către Senat, ea va fi publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1981. Astfel, Franța devine cel de-al 36-lea stat în care pedeapsa capitală va fi exclusă din Codul Penal și ultimul stat din CEE (Comunitatea Economică Europeană) devenită UE, care nu o va mai aplica. Cu această misiune a fost însărcinat profesorul de drept Robert Badinter (n.1926) abolitionist convins, fost apărător, benevol, al condamnaților la moarte, în special, în anii de plumb. Fiul imigrantului evreu din Basarabia, Samuel (Simon) Badinter (n.1895), devenit inginer comercial în Franța, Robert Badinter, avocat penalist și profesor universitar de drept, a fost numit de catre François Mittrrrand, Ministru al Justiției pe 23 iunie 1981 (până pe 19 februarie 1986), întocmai, cu acest scop, devenind astfel părintele abolirii pedepsei capitale în Franta. În sfârsit, contrar unei greșeli (regretabile) cu care mass-media franceză alimentează opinia publică, ultimul condamnat la moarte și executat în Franța nu este Christian Ranucci (în 1976 și pentru reabilitarea căruia militez într-o serie de lucrări datorită nevinovăției sale, de care sunt convins!) dar tunisianul Hamida Djandoubi (1949 - 1977, amputat de un picior în timpul serviciului!), arestat pe 11 august 1974 și condamnat la moare pe 25 februarie 1977 la Marsilia, de către Curtea cu Jurați al departamentului Vouches du Rhone, pentru sechestrarea, violul, torturarea cu bestialitate și asasinarea unei tinere femei, Elisabeth (în vârstă de 22 de ani). El va fi executat (ghilotinat) pe 10 septembrie 1977 în celebra închisoare Baumettes din Marsilia, după ce predecesorul lui François Mitterrand, președințele Franței Valéry Giscard d'Estaing (1926 - 2020, în funcție între 1974 -1981), fost academician (titularul fotoliului nr.16) îi refuză grațierea (ceea ce a făcut, de altfel și lui Christian Ranucci în 1976). Basarabeanul evreu Robert Badinter a participat și la elaborarea Constituției României în 1991. Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Protejat: Dosarul criminal de triplu familicid Storme și cel de dublă...

Dosarul criminal de infanticid Lhermite (Belgia, Brabantul Valon, 2007), în care Geneviève Lhermitte (n.1996) profitând de absența soțului ei Bouchaib Moqadem (cu ocazia unei deplasări la Marrakech, în Maroc, pentru a-și vizita familia), pe 27 februarie 2007 își ucide din disperare pe cei 5 copii ai săi (prin secționarea beregatei cu un cuțit de bucătărie sustras dintr-un supermarket), în orașul Nivelles (provincia Brabant, regiunea francofonă Valonia), după care tentează o sinucidere, nu este singurul dosar criminal de la sfârșitul deceniului trecut care succede asasinatele din Nivelles (Brabantul Valon) și în care copii și familia fac obiectul unor asasinate macabre, care vor marca profund istoria criminală a spațiului francofon, în general și a Brabantului Valonului Valon, în particular. Acesta este urmat de alte două dosare criminale sinistre în care profilul psihologic al asasinilor a ridicat serioase probeme atât experților–medici însărcinați cu evaluările psihice ale acestora cât și magistraților implicați în dosar care trebuiau să se pronunțe în legătură cu (i)responsabilitatea lor penală. Este vorba de Dosarul criminal de familicid Storme (Bruxelles, 2007), în care Léopold Storme (n.1987, student la Solvay Business School) își ucide părinții și sora pe 16 iunie 2007 în magazinul familial Marolles la Bruxelles (cu 22, 33 și 44 lovituri de cuțit – considerate „numere de înger”), respectiv, de Dosarul criminal de pruncucidere de la Termonde (Flandra Orientală/de Est, 2009) în care Kim De Gelder (n.1987) introducându-se în creșa Fabeltjesland (aflată în centrul orașului Saint-Gilles-Lez-Termonde), pe 23 ianuarie 2009, va ucide 2 bebeluși (Léon și Korneel, cu vârstele de 6 luni, respectiv, de 9 luni) și o „infirmieră puericultor” (Marita Blindeman, în vârstă de 54 de ani), după ce pe 16 ianuarie 2009, el ar fi ucis la Vrasene și o altă persoană (Elza Van Raemdonck, în vârstă de 73 de ani). În primul dintre aceste doare criminale ieșite din comun, Léopold Storme (originar din Tournai–regiunea Valonia, provincia Hainaut, în vârstă de 19 ani) își ucide părinții și sora sa în magzinul familial din Marolles la Bruxelles. El era student la SBS–EM (Solvay Brussels School of Economics and Management), facultatea de economie și de gestiune a ULB (Universitatea Liberă din Bruxelles), în urma fuziunii (în 2008) dintre Școala de comerț a ULB, fondată de către în 1903 de către chimistul și industriașul belgian Ernest Solvay (1838–1922), creatorului grupului de chimie belgian Solvay (care are cca 30.000 de membri în cca 400 de institușii, în 50 de țări) și departamentul de economie al ULB, fondat în 1899 cu ajutorul unor fonduri obținute de la Ernest Solvay (care este și inițiatorul celebrelor Congrese Solvay, la care, în 1911, au fost prezenți 11 laureați ai premiului Nobel și numeroși oameni de știință prestigioși, printre care și Marie Curie, Albert Einstein, Paul Langevin, Max Planck, Ernest Rutherford, Henri Poincaré și ducele Maurice de Broglie). Clasată pe locul 57 în topul șscolilor comerciale și de afaceri europene, este evident faptul că, asasinul dispunea, cu certitudine de calități intelectuale deosebite, ceea ce nu este cazul într-o mare majoritate de cazuri în dosare criminale de această natură. Cele 3 victime ale sale, tatăl său François–Xavier Storme (în vârstă de 48 de ani), mama sa Caroline Van Oost (în vârstă de 48 de ani) și sora sa Carlouchka (în vârstă de 22 de ani) au fost înjughiate cu bestialitate și sadism, cu 22, 33 și 44 lovituri de cuțit, cadavrele lor fiind descoperite în cursul zilei următore, adică, pe 17 iunie 2007. Este de remarcat, în primul rând, șirul aritmetic „sobru” al loviturilor de cuțit (cu rația r = 11) dar și faptui că asasinul, arestat a doa zi după triplul asasinat (familicid) după o asemenea faptă ar fi încercat să se sustragă răspunderii penale, motiv pentru care, în timpul audierii sale (în timpul arestului său) încerca să-și justifice, de manieră mai mult decât confuză, rânile de mâini cu „povești de adormit copii” (cădere de bicicletă, automutilare, agresat ăn magazinul familial de către necunoscuți–cagulați, accident de circulație–în transportul feroviar, etc.). În versunea „finală” a depozițiilor sale, până la urmă, se consideră și el o vitimă, dar un supraviețuitor. O problemă care, după părerea mea, nu a fost exploatată, este șirul „aropape” aritmetic al loviturilor de cuțit aplicate victimelor (sau chiar, perfect aritmetic, dacă ținem cont de faptul că una dintre rănile tatălui agresorului era aplică doar suplimentar, fără ca aceasta să fi avut caracter letal). De ce acest sinistru tip de șir (nn)n≥1, cu rația r=11 a stat la baza numărului loviturilor (înjunghierilor) sale cu cuțitul ? De ce nu a pornit el cu primul său termen general, 11 (doar, 11 lovituri de cuțit ar fi fost suficiente pentru un asasinat), în loc de 22, cel de-al 2-lea termen al șirului și de ce l-a „desfășurat” crescător, începând că tatăl său (22 de lovituri), continuând cu mama sa (33 de lovituri) și terminând, în sfârșit, cu sora sa (44 de lovituri) ? În sfârșit, cel de-al 2-lea dosar criminal, cel de la Termonde, este, simultan, pe de o parte, un dosar criminal de dublă pruncucidere, iar pe de altă parte, un dublu asasinat, comis de către Kim De Gelder (n.1987) pe 23 ianuarie 2009. Pruncuciderea are loc într-o creșă în centrul orașului, Fabeltjesland (aflată în centrul orașului Saint-Gilles-Lez-Termonde), în care asasinul se introduce, oarecum, prin efracție, în timpul nopții, ocazie cu care o va ucide pe „infirmieră puericultor” Marita Blindeman (în vârstă de 54 de ani) după ce o somează, spunându-i „rămâneți calmă, acesta este un atac”. Asasinarea ei va fi urmată de o dubla pruncucidere, în care 2 bebeluși (Léon Garcia-Arbesu și Korneel Vermeir, cu vârstele de 6 luni, respectiv, de 9 luni) vor fi masacrați și o duzină de bebeluși vor fi răniți. Kim De Gelder se justifica la proces: „am panicat și ei se afau în calea mea la ieșirea din imobil”. Învestigații efctuate în dosar (instrument de către judecăturul de instrucție Evi Muylaert și Paul De Bruecker), ulterior, îl vor încrimina pe Kim și într-un alt dosar criminal, în care este ucisă cu sânge rece (cu 17 lovituri de cuțit, dintre care mai multe letale) pe 16 ianuarie 2009 și pensionara Elza Van Raemdonck (în vârstă de 73 de ani), la domicilul său din Galgstraat, la Vrasene (în proximitatea Beveren), care i-ar fi dat voie să pentreze în locuința ei. Magistratul instructor, care la început bănuia soțul acesteia Jozef Heyrman (în vărstă de 76 de ani), avea dificultăți în a admite că acesta din urmă, la vârsta lui ar fi fost capabil de o asemenea cruzime și violență. Conform documenteleor din dosarul de instrucție, confirmat și de către avocatul inculpatului, Jaak Haentjes, bătâna ar fi fost o victimă colaterală, pentru că Kim s-a introdus la ea cu scopul de a-i ucide vecinii (pe toți, fără excepție – familia Van Der Westerlaken, ca și în creșă), pe care ar fi fost „foarte supărat”. Interpelat în ziua comiterii actelor sale criminale, procesul său va debuta pe 22 februarie 2013 în fața Curții cu Jurați de la Gand (Gent–oraș neerlandofon capitala provinciei Flandra de Orientală/de Est, regiunea Flandra), prezidată de către Koen Defoort, avându-l ca avocat general (Ministerul Public) pe Yves Van Den Berge – substitut al procurorului din Gand, pentru ca pe 22 martie 2013 (cu întrerupere) Kim de Gelder să fie condamnat în verdictul său anunțat la ora 16h30 (fără circumstanțe atenuante), la închisoare pe viață, „în ciuda faptului că și-a cerut scuze în public rudelor victimelor sale”, cu mențiunea că „nu-și poate explica gestul” cu unmprofund regret, după audierea a 170 de martori. Este vorba de 4 asasinate și alte 25 de tentative de asasinat (contra tuturor cele 22 ființe aflate în creșă în momentul atacului, bebeluși și ingrijitori – aduulți), respectiv, alte 3, în ziua de 14 ianuarie, când a ucis-o pe Elza Van Raemdonck. Consituirea Curții cu Jurați (Juriul Popular – compus dintre 12 jurați, dintre aleși de pe listele electorale) a debutat pe 9 februarie 2013 iar lista candidaților conținea 180 de nume. Koen Defoort (consilier la Curtea de Apel de la Gand), președintele Curții, era asistat de către Marleen Ramboer și Hans De Waele (judecători de primî instană la Gand). Ca medici legiști–experți au fost audiați, în dosar, în fața Curții, Marc De Leeuw și Werner Jacobs. Părinții lui Kim De Gelder, Nic și Katia, nu puteau asista la ședințele procesului înainte de mărturia lor pe 14 martie. Conform documentelor de instrucție (confuze și nu rareori, incoerente), Kim susține că atunci când ar fi intrat în creșă (cu cuțitul ascuns în spale său) el avea de gînd să-i ucidă pe toți, toată lumea (angajați, copii) dar în interior s-ar fi răzgândit. Întrebat de către președintele Koen Defoort dacă în momentul asasinatelor desfășura sau nu o activitate ucrativî, Kim a declarat „nu știu, nu sunt sigur, la această întrebare nu am un răspuns”, nu fără să adauge ulterior, într-un alt context că „nici nu prea mai contează, pentru că actualmente eu sunt convins că sunt mai inteligent decât voi”! În urma percheziției la domiciliul lui Km (adept al filmelor cu personje psihopate, ca Hannibal Lecter, Jokerul, etc.), conform avocaților părții vătămate (civile) Michael Verstraeten și Jef Vermassen (agentul de poliție Pasqinely Raes ar fi găsit o cantitate importantă de combustibil (bnzină) pe care, după părerea lui (având în vedere și alte materiale artizanale de care dispunea inculpatul) acesta din urmă voia să utilizeze și în alte institușii cu caracter medical sub formă de „cckteil molotov”, cu atât mai mult cu acesta nici n-ar fi negat că ar fi avut intenția ca după creșa Fabeltjesland să comită și alte atacuri (printre care la prințului Laurent la Tervuren, o altă creșă, un cabinet medical din Harelbeke, o casă de bătrâni din localitate, spitale, școala de poliție, etc.).

Protejat: Atacul terorist islamist (cu sfârșit dramatic) de la Comisariatul de...

Notă. Există în materialul pe care îl prezint o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Național Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal), pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice)! La ora 2oh50 Karim Cheurfi (1977–2017), echipat cu o pușcă de asalt (semi)automată de tip Kalașnikov, aflat bordul unui vehicul marca Audi 80 (de culoare gri) garată la colțul străzii Berri cu avenue Champs-Élysées pornește și se va gara la nr.102, în spatele unui furgon de poliție aparținând celei de a 32-a companii de intervenție al DOPC (Direcția de Ordine Publică și Circulație) a PP (Prefectura de Poliție) Paris, aflată într-o misiune de supraveghere și protejare (protecție) a zonei, având în vedere faptul că la această adresă (serviciul cultural și de informare a Ambasadei Turciei) avea loc o adunare a kurzilor. Coborând din vehicul, el va deschide, practic, instantaneu, focul către furgonul poliției și ucide (cu două gloanțe în cap) pe agentul de ordine (gardien de la paix) Xavier Jugelé (în vârstă de 37 de ani, originar din Bourges–departamentul Cher, regiunea administrativă Centre–Val de Loire) aflat la volanul acestuia.Cotinuând fuziada, acesta rănește, grav, un al 2-lea polițist sub-brigadier (subofițer, în vârstă de 35 de ani), cu un glonț la fese și cu un altul la cutia toracică, care va ricoșa pe colegul său, dar vesta sa antiglonți îl va proteja și nu va fi rănit decât lejer.Ripostând, colegii celor 3 polițști implicați în fuziadă (schimb intens de focuri de armă), vor trage 27 de cartușe, dintre care 13 vor lovi „ținta”, adică, corpul teroristului, care va deceda pe loc.Polițistul decedat era în post de 6 ani, după ce timp de 5 ani a fost jandarm adjunct de securitate voluntar (militar care îi asistă pe funcționarii Jandarmeriei Naționale în misiunile lor) și a participat cu unitățile de jandarmerie, printre altele (în Grecia–pentru securizarea fluxului migrator din Orientul Mijlociu, respectiv, gestionarea crizei migratoare din 2015–2016) și la anihilarea teroriștilor islamiști de la sala cu ocazia atacului de la sala de concerte Bataclan pe 13 noiembri 2015.Xavier Jugelé (1979–2017, gay, în PACS–Pact Civil de Solidaritate cu Étienne Cardilès–diplomat la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe) urma să fie mutat în câteva săptămâni la SCOPOL (Serviciul de Cooparare Tehnică Internațională al Poliției) al PJ[2] (Poliția Judiciară). [A se vedea pentru detalii și articolul Pactul Civil de Solidaritate (PACS), un angajament de tip matrimonial cu obligații minime. Moartea acestuia succede mortea altor polițiști: Clarissa Jean-Philippe, Franck Brinsolaro și Ahmed Merabet cu ocazia atacurilor teroriste din 7–9 ianuarie de la Paris și Jean–Baptiste Salvaing si Jessica Schneider de la Magnanville (regiunea urbană pariziană) pe 13 iunie 2016.În jurul orei 22h15, secția antiteroristă a Parchetului de la Paris (al TJP– Tribunalul Judiciar Paris) va deschide o anchetă pentru „asasinat și tentativă de asasinat asupra unei persoane depozitară a autorității publice în relație cu o întreprindere (organizație) terroristă” și „asociere de răufăcători teroriști criminali în vederea pregătirii de atentate contra unor instituții depozitare a autorității publice” [A se vedea pentru detalii articolul autorului Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...].Pentru că lângă cadavrul acestuia, polițiștii găsesc un mesaj scris de mână (pe o bucată de hârtie) în care teroristul confirmă atașamentul său față de Daesh (presupus cu puțin timp în urmă), iar după cel îi percheziționeaza vehicul (Audi A80 gri), cu ajutorul PTS (Poliției Științifice și Tehnice), aceștia descoperă o serie de notițe (scrisă de mână) cu adresele Comisariatului de poliție din Lagny-sur-Marne (departamentul Seine et Marne, unitatea urbană/regiunea urbană pariziană, la cca 28km–est de Paris–intramuros), ale DGSI[1] (Direcția Generală a Informațiilor Interne), înregistrade de altfel, și GPS -ul vehiculului și 3 adrese ale unor armurerii. În portbagajul acestuia, într-o geantă de sport (voiaj) vor fi găsite, deasemenea, o pușcă de tip pump-action (slide-action, repeating firearm action) cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a aduce încărca un nou cartuș), cu muniție de calibrul 12, arme albe (2 cuțite de bucătărie și o foarfecă de curățat pomi fructiferi) și un exemplar din Coran. În jurul orei 22h30 anchetatorii vor percheziționa deja și domiciliul său (o casă de dimensiuni mai mici) din Chelles (departamentul Seine et Marne, Unitatea urbană parziană) din estul metropolei, unde acesta trăia cu mama lui.„Elemente de radicalizare” sunt identificate în calculatorul (și mobilul) său, iar în camera lui vor fi găsite și alte probe materiale fiabile, printre care un livret de salafist, un pat de pușcă, o țeavă de pușcă, covor de rugăciuni, o soliciatre (cerere) de permis de port armă (pentru o pușcă de vânătoare) și un Coran. Cu alte cuvinte, se pare că mujahedinul Daesh nu avea de gând să moară pe Champs-Élysées sau poate avea și alte opțiuni, dintre care, atacul pe care l-a comis, l-ar fi considerat cel mai adecvat dintre toate.Cu ocazia descinderii polițiștilor la domiciliul său, alți 3 presupuși complici, din anturajul său, vor fi interpelați, dar pe 27 aprilie vor fi eliberați din lipsă de probe suficiente........În sfârșit, înainte de drama de la Comisariatul de poliție de la Rambouillet (pe 23 aprilie 2021), în care agenta administrativă Stéphanie Monfermé va fi asasinată de către teroristul islamist tunisian Jamel Gorchane (1984–2021), ucis, la rândul său, de către colegii funcționarei, are loc un ultim atac terorist islamist, într-o celebră instituție a Ministerului de Interne, la Prfectura de Poliție (PP) Paris (fondată pe 29 martie 1667 și reorganizată pe 17 februarie 1800), cu un efectiv, corespunzând unui oraș (cca 43.000 de funcționari), avându-l ca prefect pe Didier Lallement (din 21 martie 2019), responsabilă cu ansamblul dispozitivului de securitate internă pe întregul teritoriu al metropolei pariziene (Métropole du Grand Paris), cu cele 5 direcții active (principale) ale sale: DSPAP (Direcția Securității de Proximitate a Aglomerației Urbane Pariziene, creat pe 14 septembrie 2009, prin Decretul n° 2009-898 du 24/07/2009), DOPC (Direcția Ordinii Publice și a Circulației, creat pe 24 iulie 2009 prin decretul n° 2009-898), DRPP (Direcția de Informații a Prefecturii de Poliție Paris, creată printr-o lege pe 27 iunie 2008), DRPJ (Direcția Regională a Poliției Judiciare, creată pe 3 august 1913) și DILT (Direcția de Inovare a Logisticii și a Tehnologiei).Pe 3 octombrie 2019, Mickaël Harpon (n.1974, metis din Franța peste Mări, adjunct administrativ, informatician la DRPP din 2003, aparținând mișcării Terorismul islamist, cu un profil „hibrid” de „psiho–terorist”, adică, un individ cu înclinații către terorism datorită unei instabilități psihice) va înjunghia 4 colegi de-ai săi (3 polițiști și un agent administrativ), înainte de a fi anihilat (ucis) și el, de către un polițist stagiar. Între orele 11h21 și 11h50, el va comunica cu soția sa prin intermediul a 33 mesaje SMS (în exclusivitate, cu caracter religios), după care la ora 12h18 el părăsește instituția și la ora 12h45 el cumpără două cuțite de bucătărie (unul cu o lamă de 20cm și un cuțit pentru deschiderea scoicilor).Ulterior, într-un SMS trimis soției sale el îi împărtășește planul, la care aceasta îi va răspunde „Numai Domnul te va judeca. Allahu Akbar”.El era rezident într-un imobil la Gonesse (departamentul Val-d’Oise, unitatea urbană pariziană) unde pe 25 iulie 2000, aeronava Concorde–Sierra Charilie („pasărea alba”) cu numărul de înmatriculare F–BTSC al zborului charter AF4590, care asigura legătura dintre Paris (CDG) și New York (JFK), după numai 90s de la decolarea sa de pe Complexul aeroportuar internațional Paris–Charles de Gaulle (CDG), devenită între timp o „bombă incendiară” se prăbușește (la intersecția drumului județean D902 cu cel național N17, înainte de a putea ateriza pe Aeroportul parizian Le Bourget, aflat la numai 6,5km distanță), făcând 113 victime. [A se vedea pentru detalii articolul autorului In memoriam AF 4590 Concorde F-BTSC. The last flight. Destinul funest al unei...].Cu un profil psihologic „foarte fragil, foarte șters”, el era căsătorit din 2014 și s-ar fi convertit la Islam cu cca 1 an și jumătate înainte de a comite atacul terrorist, timp în care a frecventat cu regularitate moscheea din cartier.În sfârșit, revenind în instituție (fără a fi controlat) cu cuțitele disimulate, exact, la ora 12h53 el ucide, prin surprindere, 3 colegi de-ai săi, în două birouri distincte ale primului etaj al clădirii, după care coborând scările pentru a ajunge în curtea instituției, rănește mortal, o a 4-a persoană, o femeie care, de fapt, s-ar fi aflat în calea lui.Este vorba de Damien Ernest (în vârstă de 50 de ani, subofițer, responsabil a unei unități în cadrul DRPP, 28 de ani de vechime), Anthony Lancelot (în vârstă de 39 de ani, tatăl a doi copii, subofițer, agent de ordine publică/gardian al păcii în cadrul DSPAP cu 11 ani vechime), Brice Le Mescam (în vârstă de 38 de ani, adjunct administrativ principal în cadrul DRPP, cu 6 ani vechime) și Aurélia Trifiro (în vârstă de 39 de ani, subofițer, agent de ordine publică în cadrul DSPAP, cu 17 ani vechime, mama a doi copii cu vârstele de 5 și 8 ani).În plus, la parter, rănește la gît o altă femeie (adjunct administrativ) care era în așteptarea ascensorului (liftului) și nu departe de aceasta o altă persoană, ambele necesitând spitalizare îin regim de urgență.El va fi anihilat (ucis) în jurul orei 13h00 de mai multe gloanțe HK G36 (trase cu Gewehr 36–pușcă de asalt de calibrul 5,56 mm fabricată de firma germană de armament Heckler & Koch și introdusă ca armă standard a Forțelor Armate Germane în 1997, în locul modelului predecesor, carabina de calibrul 7,62 mm) dintre care cu cel puțin unul în cap, după ce a fost somat să se predea, de către un polițist stagiar (în vărstă de 24 de ani) de la DOPC, care urma să fie atacat și el, și nu ar fi fost în post decât numai de 6 zile!Notă. În Franța, prin agent administrativ, se înțelege un funcționar (public) de categoria C, care exersează, în general, funcții administrative care necesită o diplomă de bacalaureat, spre deosebire cel de categoria B, care necesită o diplomă universitară de scurtă durată (BTS–Brevet de tehnician Superior/DUT–Diplomă universitară de tehnologie, corespunzătoare a unu nivel de 2 ani post-bac sau Licență – post-bac în 3 ani) sau de categoria A, care necesită diplomă universitară de lungă durată (Master sau Doctorat). În sfârșit, contextul în care are loc acest atac terorist (cu caracter islamist) se înscrie, de altfel, în valul de atentate teroriste care debutează în Franța cu cele ale lui franco–algerianului Mohammed Merah în 2012 la Toulouse, în cursul lunii martie [în zilele de 11, 15 și 19, coresponzând unei progresii aritmetice cu rație r=4) în care 7 persoane vor fi ucise. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Moham(m)ed Merah: Adevărul despre drama teroristă islamistă de la Toulouse. De ce Moham(m)ed...,Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele..., Euro(lumpen)jihadologia virală, modernă. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” și procesul lui Abdelkader...].Acestea preced alegerile prezidențiale (cea de-a 10-a, a celei de a V-a Republici franceze–din 1958) în perioada 22 aprilie–6 mai 2012 și pe care le va câștiga candidatul socialist François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012–14 mai 2017), contra candidatului de dreapta Nicolas Sarkozy (n.1955, în funție între 16 mai 2007–15 mai 2012) [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Cele 7 păcate „capitale” ale unui fost președinte de stat francez. Incursiune în..., Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui fost Preșetdinte de...].După acest eveniment dramatic, numărul victimelor atacurilor teroriste (decedate) în Franța se ridica la 263.....Originar din Msaken (oraș în nord-estul Tunisiei), Jamel Gorchane (posesor al unei diplome de tehnician în mecanică de nivel C) sosește ilegal în Franța, în 2009 (statut în care se va afla cca un deceniu până la regularizarea lui), dar fiind „depresiv și „suferind de grave tulburări psihologice” el era (deja) trata de către un psihiatru. În 2019 după un deceniu de clandestinitate, el beneficiază de o autorizație excepțională de sejur de salariat, iar mai târziu, în decembrie 2020 obține o carte se sejur (valabil un an), adică până în luna decembrie 2021.Ca urmare, în momentul comiterii actului său criminal, teroristul tunisian avea un statut legal de ședere în Franța.Conform unor investigații aprofundate, se pare că Jamel Gorchene ar fi originar din același loc ca și Mohamed Boulhel autorul atacului terorist de la Nisa (pe 14 iulie 2016, pe Promenade des Anglais) și că amândoi ar fi fost îndoctrinați cu jihadul de către imamul salafist, Bechir Ben Hassen. Este curios faptul că serviciile de informații franceze (DGSI[1] și DGSE[3]) nu au reușit să facă legătura dintre cei 2 după atacul terorist de la Nisa (care a făcut 86 morți și 458 de răniți), cu atât mai mult cu cât după sosirea acestuia pe teritoriul francez, Jamel Gorchene îl contactează, imediat, pe Mohamed Lahouaiej Bouhlel (1985–2016) care rezida în Franța deja de 5 ani, iar cei 2 ar fi fost prieteni de copilărie la Msaken, aflat în regiunea urbană a Sousse (de unde sunt originari mulți imigranți legali sau ilegali din Nisa).Acesta din urmă, în cei anii petrecuți în Franța (între 2010-2016), s-a făcut, deja, cunoscut autorităților polițienești franceze pentru o serie de infracțiuni, printre care amenințare și violență voluntară doomestică (contra concubinei sale), furt și degradare de bunuri, etc.Din contră, Gorchene, nu era cunoscut, așa cum am menționat, deloc, nici autorităților polițienești și nici serviciului intern de informatii DGSI.Probabil pentru că a avut un statut ilegal în Franța, iar până în 2020 nu posta pe pagina sa de Facebook decât publicații cu caracter contestar al islamofobiei (ceea ce nu era contrar legii) șau altele cu caracter de apărarea a comunității musulmane, din care nu ar fi lipsit nici declarațiile polemistului Éric Zemmour (jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria care se consideră francez de origine berberă).Iar la început, în 2010, cânta karaoke și nici n-ar fi postat decât videoclipuri cu Sexion, Assaut și Orelsan sau comenta serialul NICS (Anchetă militară–Naval Criminal Investigative Service/Serviciul Naval de Investigații Criminale, serial american de investigații criminale care urmărește o echipă ficțională de agenți speciali ai Serviciului Naval de Investigații Criminale), pentru ca după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 să adauge pozei sale de profil steagul francez (în semn de mândrie).Apoi, până în 2018 nu apar „elemente” semnificative în postările sale, când începe să pblice asiduu comentarii în care îl atacă pe islamofobul și polemistul Eric Zemmour și îl susține pe Marwan Muhammad, fost director al CCIF (Colectivul Contra Islamofobiei în Franța).Ceea ce s-ar fi schimbat radical, începând cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, când acesta începe să publice texte cu rugăciuni și versete din Coran, ceea ce ar putea pune în evidență, printre altele și faptul că el ar fi făcut obiectul unei radicalizări lente dar progresive.

Protejat: Cvintuplul masacru al lui Geneviève Lhermitte (din Nivelles), cel mai...

Nici sfârșitul primului deceniu al acestui secol (mileniu) nu va fi scutit de crime abominabile, lugubre, sordide (macabre), în Brabantul belgian, care succed sângeroasele asasinate din Brabant (Nivelles) și care vor marca profund, nu numai, istoria țării dar și a Europei Occidentale. Dosarul criminal de infanticid Lhermite (Brabantul Valon, 2007), dosarul criminal de familicid Storme (Bruxelles, 2007), respectiv, cel de pruncucidere de la Termonde (Flandra Orientală/de Est, 2009) vor confirma cele menționate mai sus. În primul dintre acestea, Geneviève Lhermitte (n.1996, housewife, domiciliată la Bruxelles, în str. Berkendael nr.42/44), profitând de absența soțului ei Bouchaib Moqadem (cu ocazia unei deplasări la Marrakech, în Maroc, pe 31 ianuarie 2007, pentru a-și vizita familia), pe 27 februarie 2007 își ucide cei 5 copii din disperare, în orașul Nivelles (provincia Brabant, regiunea francofonă Valonia), după care tentează o sinucidere, dar, din (ne)fericire, va supraviețui. Arestată pe 1 martie 2007 si încarcerată în detenție provizorie la închisoarea Forest (secțiunea Berkendael), ea este inculpată într-un dosar criminal (pentru crimă de gradul 1, conform art.392–394 ale Codului Penal Belgian), iar în procesul său desfășurat între 8–19 decembrie 2008 la Nivelles, în fața Curții cu Jurați a provinciei Brabant (în care era apărată de către prestigioșii avocați Daniel Spreutels și Xavier Magnée–fostul decan al Baroului din Bruxelles între 1990–1992) compusă din 8 femei și 4 bărbați, aceasta din urmă, o va condamna la închisoare pe viață, cu toate că avocatul general al acuzarii,  procurorul Pierre Rans a solicitat contra acesteia 30 de ani de recluziune criminală, ca urmare a unor circumstanțe atenuante invocate de natură psihică (depresie profundă, tulburări emoționale și de comportament, halucinații, etc.), fără ca iresponsabilitatea penală a ei să fie legal - stabilită (acceptată). Se pare că barbaria și cruzimea cu care ea și-a ucis copii ar fi determinat Curtea să-i majoreze pedeapsa (peste cea solicitată de către avocatul general), la maximă prevăzută de lege, ceea ce, în principiu, se întâmplă foarte rar în dosarele criminale belgiene în care este vorba de crime de sânge (multiple).  Bouchaib Moqadem, fostul ei soț s-a recăsătorit pe 14 februarie 2010 la Etterbeek cu jurista Asmae Beldie (n.1975, dr. în dreptul islamic), în fața primarului comunei, Vincent De Wolf, iar în primăvara anului ea va da naștere unei fetițe cu prenumele Youssra (care are trăsături comune cu Nora, una dintre cele 5 fete ale lui  Bouchaib Moqadem, ucise de către fosta sa soție). Originară din Bruxelles, Geneviève Lhermitte (fiica lui Michel Lhermitte–mic om  de afaceri și Marina Schoevaert–asistentă medicală), a absolvit la Uccle, în 1991, IEPSCF (Institutul Educațional de Promovare Socială a Comunității Franceze) cu o diplomă de licență în limba franceză și istorie, unde în cursul anului universitar 1988–1989 îl întâlnește pe  viitorul său soț, Bouchaib Moqadem (narocan de origine, care studia matematica și fizica, fără să fi obținut diplomă de licență).După căsătoria lor pe 22 septembrie 1990, cei 2 se vor muta (aparent, temporar) în apartamentul din Bruxelles (Forest) al doctorului Michel Schaar, în care funționa și cabinetul său (de medic generalist), și care îl găzduia pe Moqadem după venirea lui studii în Belgia. Schaar (care avea conultații și la spitalul francez Berchem Sainte Agathe) l-ar fi cunoscut pe fratele acestuia în Maroc, în anii 1980, care l-ar fi rugat să-l susțină și să-l ajute pe Bouchaib să poată studia în Belgia, în învățământul superior,   motiv pentru care cel din urmă, îl considera pe medic, oarecum, un tată adoptiv, spiritual, mai ales, datorită sprijinului financiar (permanent) al acestuia.În 1991, Geneviève Lhermitte obține un post de profesor în localitate și în curând va da naștere și la primii doi copii ai săi,  Yasmine (n. 13 august 1992) și Nora (n. 13 februarie 1995). Din păcate, însă, între 1 iunie 1995–31 august 1996, a fost concediată medical datorită unei depresii post-partum (postpartum–caz  specific de depresie care afectează unele femei după naștere și poate dura chiar și câteva luni) ale cărei cauze nu sunt pe deplin cunoscute, dar se pare că s-ar datora transformărilor hormonale pe care le suferă femeia (creșterea exccesivă a nivelului de estrogen și progesteron–cca de 10 ori pe perioada sarcinii, scăzând brusc după naștere). Pentru a putea face față cheltuielilor cotidiene, Michel Schaar îl angajează (oficial, cu acte), în 1998, pe Moqadem, ca asistentul său cu timp parțial (part–time) de iar din 1998 cu normă întreagă (full–time), dar medicul este cel care va susține financiar toată familia, inclusiv, repareațiile legate de casă, cheltuielile legate de întreținerea acesteia, cheltuielile de asigurare de sănătate, respectiv, cele în timpul vacanțelor sau cele legate de taberele școlare ale copiilor, etc.După nașterea lui Yasmine, acesta din urmă va cumpăra o casă în care alături de el se va instala și cuplul Geneviève Lhermitte–Bouchaib Moqadem cu fetița lor, iar apartamenul său din Bruxelles îl va utiliza, în exclusivitate, consultațiilor sale medicale. În această perioadă cu importante dificultăți financiare, într-un context complet nefavorabil „măririi” (extinderii) familiei, Geneviève va da naștere lui Miriam (n.20 aprilie 1997) și Mina (20 mai 1999), ceea ce va determina mutarea familiei (cu puțin timp înainte de nașterea copiilor) de la Bruxelles (din casa dr.-ului Michel Schaar), în orașul Nivelles, la parterul si primul etaj al unui imobil, de pe Av. General Jacques nr.42), unde acesta din urmă va plăti chiria pentru „familia numeroasă” (compusă din Geneviève Lhermitte și Bouchaib Moqadem, cu cei 4 copii ai lor Yasmine, Nora, Miriam și Mina), ipoteca, întreținerea, etc., dar va și petrece câteva zile, săptămânal, la etajul 2 al acestuia (amenajat, special, pentru el și nevoile sale). Dar nu peste mult vor debuta și primele tensiuni în sânul familiei, mai ales pentru că Geneviève, care avea și două surori, pe Catherine (n.1969) și Mireille (n.1972) va fi debordată cu creșterea copiilor dar și cu problemele casnice (gospodărești), în timp ce Bouchaib petrecea din ce în ce mai mult timp în baruri și la spa, pe lângă care, își vizita, anual, și familia sa din Marrakech, la care petrecea, în medie, cca 2 sătămâni (variabil, între o spătămână și o lună). În sfârșit, pentru ca tensiunile să-și atingă apogeul, pe 9 august 2003, se va naște și cel de-al 5-lea copil al cuplului, ultimul, Mehdi. Copleșit de griji și probleme materiale, depresia post-partum a lui Geneviève se va accentua și ușor, pe neobservate, aceasta se va transforma într-o tulburare psihică, care, în scurt timp, relativ, se va agrava și va dobândi un caracter ireversibil. „Condiționabilă” teoretic (adică, liberabilă condiționat sub control judiciar)  din 2017 (adică, după ispășirea a 10 ani de pedepasă privată de libertate, conform legii), Geneviève Lhermitte și-ar fi pus mari speranțe (în timpul detenției sale) în refacerea vieții sale post-carcerale, pe baze noi, conform altor criterii (principii), demne de un condamnat care și-a executat pedeapsa în condițiile legii, adică, care „și-ar fi plătit datoria față de societatea civilă. În ceea ce îi privește pe psihiatri–experți, aceștia au fost convinși că  Geneviève Lhermitte ar fi vrut, cu certitudine, să se siuncidă. Cu alte cuvinte, să comită un act de „siuncidere alturistă”! Faptul că autoînjunghierea ei nu i-a permis acest lucru (adică, a eșuat), suferința (din cauza durerii), epuizare fizică și psihică, dar și conștientizarea actului macabru comis, o determină să sună la urgență (100 Mons) pentru a solicita intervenția SMUR. Ca urmare, după părerea mea, faptul că în momentul comiterii actului său criminal Geneviève Lhermitte suferea de un grav dezechilibru mintal, nu există nicio îndoială, dar acest lucru nu o absolvă de responsabilitatea penală, care intervine, doar, în cazul unor afecțiuni psihice deosebit de grave, cum sunt demența mixtă (vasculară și Alzheimer) într-o fază (foarte) avansată (categorie largă de boli cerebrale care cauzează o scădere pe termen lung și adesea graduală a memoriei și a capacității de a  gândi afectând modul de desfășurare a activităților uzuale de zi cu zi), schizofrenia paranoidă (caracterizată prin halucinaţii, care presupun, de obicei, o anumită formă de ameninţare sau de conspiraţie) dedublarea de personalitate (caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități  și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect pe fondul unor tulburări psihice) sau bipolaritatea cronică degenerativă (cunoscută anterior ca  depresie maniacală, o tulburare mentală care cauzează perioade variabile de depresie), o formă mult mai garvă de depresie (și mult mai profundă) decât depresia de care suferea inculpata (anxio– depresivitate severă).Subliniez aici și faptul că există o diferenţă considerabilă între schizofrenia paranoidă şi tulburarea de personalitate paranoică, care nu este o formă de schizofrenie. Persoana care are doar o tulburare de personalitate nu are halucinaţii, dar, doar o extremă suspiciune. Un schizofrenic paranoic are un sistem complex de idei bizare, care este, de obicei, organizat în jurul unor teme coerente care implică persecuţia sau conspiraţiile unor forţe puternice, secrete. Dacă schizofrenicul paranoic aude voci, ele se referă de obicei la această temă.În sfărșit, nu cred nici în pericolul public pe care ar putea reprezenta inculpata, dar nu exclud recidivarea acesteia, într-un context, oarecum, asemănător. Cred că merită să mai adaug și faptul că înainte de ăntocmirea actului de acuzare, judecătorul de instrucție, a solicitat și părerea profesorului de psihologie (expert) Christian Mormont, în privința rezultatelor projective  psychological test  realizate de către Martin Bronckart.Într-un raport al său din data de 8 noiembrie 2007, acesta menționează la inculpată și o posibilă depresie maniacală (de tipul celei pe care am menționat-o mai sus), însă, într-o formă afectivă și defensivă (mult mai puțin gravă), între agonie și extaz, care, nu a permis, sub nicio formă, declararea, în dosar, a iresponsabilității ei penale (din punct de vedere medico–legal). Probabil, că acest lucru ne permite să imaginăm și faptul că, prin cvintuplul său asasinat, Geneviève Lhermitte ar vrut să (ne) lase un mesaj, dacă ținem cont și de faptul că ea va comite actul său odios în ziua revenirii soțului său din Maroc, Bouchaib Moqadem, al cărui avion a aterizat pe Aeroportul (Național) Bruxelles–Zavemtem la ora 17h15, adică, cca 2h ½ după derularea dramei, când, în principiu, dacă ar fi reușit să se și sinucidă, așa cum a prevăzut, acesta din urmă ar fi avut parte, la intrarea în acasă, de un un adevărat horror show, cu atât mai mult cu cât, cei doi copii mici Mina și Mehdi au fost executati pe patul matrimonial iar Nora, copilul preferat al dr.-ului Schaar, în sala de baie a acestuia.  Așa cum am menționat, inculpata conștientiza fapta și voia (dorea) să fie pedepsită sever și în fața Curții cu Jurați de la Nivelles în 2008. Faptul că aceasta a condamnat-o la pedeapsa maximă (închisoare pe viață) dovedește că aceasta nu i-ar fi acordat niciun fel de circumstanțe atenuante, chiar dacă probleme ei (grave) de natură psihică (puse în evidență ăn timpul instrumentării dosarului) au fost invocate de către apărare. Din contră, se pare, totuși, că TAB (Tribunalul de Aplicație și Amenajare a Pedepselor) de Bruxelles a fost impresionat de comportamentul ei ireproșabil în detenție, pentru că după 10 de încarcerare (minimă conform legislației belgiene, necesară în cazul condamnării la închisoare pe viată–majorată, ulterior, la 15 ani de rexcluziune criminală), chiar dacă eliberarea ei condiționată sub control judiciar i-a fost refuzat-o, prima dată în 2017 (chiar și în urma unui recurs la CEDO-Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strabourg, conform art.6, pragraful 1), a acceptat-o (anticipat) în 2019, adică, după 12 ani de privare de libertate.După căsătoria lui Moqadem Bouchaib cu Asmae Beldi, pe 14 februarie 2010 la primăria din Etterbeek, oficiată de către Vincent De Wolf (și după un pelerinaj la Mecca în Arabia Saudită în cursul lunii mai 2015), se pare că acesta s-ar fi mutat, ulterior, de la dr. Schaar (astăzi în vărstă de 73 de ani), care, actualmente, ar trăi singur în casa lui de la Bruxelles și si-ar fi propus să scrie o carte (încă din 2015) având ca tematică cvintuplul asasinat al lui Geneviève Lhermitte, în care a fost implicat (indirect).   În timp, ce Bouchaib Moqadem, urma să devină, conform documentului de filiație, Bouchaib Moqadem-Schaar (conform avocatului său Carine Liekendael.În încheiere, conform avocatului ei, Nicolas Cohen, TAB ar fi aprobat punerea în libertate condiționată a ei (anticipată–după extinderea detenției la 15 ani de recluziune criminală) din închisoarea Forest-Berkendael pe 18 aprilie 2019, pentru a fi plasată într-un centru psihiatric (la alegere–de pe o listă oficială), cu regim strict (sever ), pe care a și părăsit-o, efectiv, pe 6 mai. După ce ea a beneficiat deja de două concedii penitenciare (de o jumătate de zi) în cursul lunilor iulie și august 2019, Geneviève Lhermitte (în vârstă de 54 de ani) a fost plasată în centrul psihiatric „închis” Saint-Bernard, de la Manage, de unde pe 21 ianuarie 2021 a fost transferată într-unul mai puțin restrictiv. Din contră, cartea promisă a dr.-ului Scahaar (care n-ar fi „perceput niciodată antagonismul lui Geneviève Lhermitte”) n-a apărut încă, din păcate!

Protejat: „Războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur în anii de...

Dosarul criminal Le Roux–Agnelet (în care, de-a lungul timpului, am obținut rezultate deosebite), a fost și va rămâne unul dintre cele mai complexe și cele mai controversate din întreaga istorie a criminalității franceze, în care, după părerea mea, adevărul este incert și există șanse foarte mici ca acesta să fie cunoscut vreodată. Ca urmare, sunt forțat de împrejurări ca în acest dosar  șă recunosc conjectura lui Pablo Neruda (poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China și ambasador la Paris, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971), conform căreia „adevărul este că nu există adevăr”.În acest dosar criminal, excepțional, legat de „războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur, respectiv, de organizația criminală french connexion” (specializată în traficul de stupefiante – în care Jean-Dominique Fratoni, Tony Zampa, Jacques Médecin, au jucat un rol important) este vorba de dispariția misterioasă a lui Agnès–Gloria Le Roux (n.1948, moștenitoarea celebrului Hyatt Regency Nice Palais de la Méditerranée) în timpul vacanței de „Sărbătoarea Tuturor Sfinților (Toți Sfinții)”, estimată între 25 octombrie și 2 noiembrie 1977.Anchetatorii găsesc în apartamentul ei o scrisoare, de tip „adio” în care ea sugerează că s-ar fi săturat de viață și că intenționează să se sinucidă, în care însă, îl desemnează ca moștenitor al averii ei pe amantul său pe Jean–Maurice Agnelet (n.1938, francmason–Masonic lodge officer, avocat la Nisa, președinte al Ligii Drepturilor Omului pe plan local). Jean-Maurice Agnelet leaves his office on October 10, 1978 in Nice (Photo credit should read/AFP via Getty Images)Ca urmare, acesta din urmă, întră, automat, în colimatorul justiției, care este convinsă, încă de la început (grație anchetatorilor implicați în dosar de la SRPJ (Serviciul Regional de Poliție Judiciatră) de la Nisa, că scrisoarea semnată de către Agnès („Îmi pare rău, abandonez. Aici se oprește drumul meu. Doresc ca Maurice să se ocupe de toate”) nu ar fi fost semnată de ea, adică, cu alte cuvintea, aceasta ar fi falsă. Cu atât mai mult cu cât, în cursul lunii septembrie 1978, Jean-Maurice Agnelet a și transferat banii ei pe contul său, la care avea acces și noua sa amantă Françoise Lausseure.Interpelat de către polițiștii de la SRPJ (Serviciul de Poliție Judiciară) de la Nisa, acesta susține că în perioada dispariției lui Agnès (care nu va fi declarată moartă decât peste 3 decenii–pe 12 aprilie 2007), el ar fi fost în Elveția, în compania amantei sale, care va confirma acest lucru, ceea ce îi asigură eliberarea sa și scoaterea lui de sub urmărire penală.În concluzie, după cum era și de așteptat, pe 30 septembrie 1985, Jean-Maurice Agnelet va fi achitat la Nisa de către Curtea cu Jurați al departamentului Alpes Maritimes (regiunea administrativă PACA–Provence–Alpes–Côte d'Azur) în dosarul criminal al dispariției lui Agnès–Gloria Le Roux, pentru omucidere dar el va fi condamnat de către Curtea de Appel Lyon, într-un alt dosar penal (corecțional) financiar, de abuz de încredere și înșelăciune (având ca obiect cumpărare de voturi) la 30 de luni de închisoare dintre care 6 cu suspendare.Cum din 1980 el trăia în Canada, în cursul lunii august 1983 autoritățile judiciare franceze vor emite contra acestuia un mandat de arestare internațional, iar pe 8 august 1983 el va interpelat la revenirea în Franța pe  Complexul aeroportuar Chasrles de Gaulle Paris–Roissy și încarcerat în detenție privizorie până pe 7 octombrie 1983 când justiția franceză va înceta umărirea sa penală în dosarul lui Agnès Le Roux, avînd ca efect punerea lui în libertate, definitiv, pe 17 februarie 1984.Dar Renée le Roux (mama lui Agnès și fostă PDG a Hyatt Regency Nice Palais de la Méditerranée–luxos complex hotelier cu casino, aflat pe celebrul bulevard promenade des Anglais), fiind convinsă ca Agnelet este criminalul, nu se lasă, iar în 1997 va depune o plângere penală contra acestuia (bazîndu-se pe rezultatul unei serii de investigații private) conform cărora alibiul lui Françoise Lausseure pe care aceasta a furnizat lui Agnelet ar fi fost un fals. Și într-adevăr, amenințată de mai multe ori, în cursul lunii iunie 1999, aceasta recunoaște acest lucru pe care va și confirma în cursul lunii februarie 2000 în fața judecătorului de instrucție Anne Vella însărcinat cu instrumentarea dosarului, care pe 7 decembrie 2000 va redeschide dosarul dispariției lui Agnès Le Roux.Pentru că justiția franceză „se mișcă” cu viteza melcului, în cursul lunii martie 2004, faptele din dosarul criminal Agnelet vor fi reclaificate în „asasinat”, iar pe 23 noiembrie 2006 Agnelet va fi judecat, din nou, la Nisa, de către Curtea cu Jurați a departamentului Alpes Maritimes, care în verdictul său din 20 decembrie 2006, îl achită din nou pe acesta în „beneficiul îndoielii”. Încheiere, născută pe 22 decembrie 1922, Renée Le Roux (Bousquet înainte de căsătorie, originară dintr-o familie bască), a fost manechină la casa de modă Grès et Balenciaga, înainte de a se căsătorii  în 1942 cu cu omul de afaceri bogat Henri Le Roux PDG al „Société des bains de mer” (SBM) la Monaco, cu care va avea 4 copii, dintre care Agnès-Gloria (n.1966),  și Jean-Charles (n.1957), vor deveni celebri. Ea pentru dispariția ei, iar el pentru că, impreună cu mama sa va scrie o carte legată de dispariția ei cu titlul „Renée Le Roux, une femme face à la Mafia" (Editura Albin Michel, 1989). În ceea ce îl privește pe Jean–Maurice Agnelet (care toată viața lui și-a susținut nevinovăția în dosar), după o serie de demersuri judiciare pe lânga TAB (Tribunalul de aplicare și de amenajare a pedepselor) Caen, făcute de către avocatul său Katia Gabriel, obține pe 8 septembrie 2020, o înterupere a executării pedepsei, având în vedere faptul era încarcerat în Centrul Penitenciar Caen (prefectura departamentului Calvados, regiunea administrativăNormandie), cunoscută și sub numele de Închisoarea Beaulieu (cu o capacitate de 438 de locuri, aflată în cartierul Maladrerie la Caen), unde din 1975 sunt încarcerați detinuți condamnați la pedepse lungi de închisoare și care din 29 octombrie 1975 este considerat, simultan, și monument istoric, pentru că a fost dat în folosință în 1696. Dar Parchetul face apel la această decizie considerănd că punerea în libertate condișionată a lui Agnelet (în vărstă de 82 de ani) n-ar fi justificată, care va fi refuzat, iar pe 24 decembrie 2020 (în ajunului Crăciunului), Agnelet este eliberat pentru a fi în îngrijirea fiului său Thomas Agnelet în Noua Caledonie (colectivitate teritorială franceză peste mări – arhipelag   în vestul Oceanului Pacific în regiunea Melanezia, situat la câteva grade nord față de Tropicul Capricornului). El moare Nouméa (capitala colectivitîții teritoriale) ca urmare a unei crize cardiace, pe 12 ianuarie 2021.

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Dosarul criminal Lecrenier (1997) reprezintă un cvadruplu asasinat și un dublu viol, comise cu sânge rece, cu un pistol Colt 45 și o arbaletă (armă din Evul Mediu constând dintr-un arc montat pe un suport pentru aruncare de săgeți sau proiectile- dotată cu un pat cu încărcător precum cel al puștilor, un mecanism de blocare pentru menținerea corzii la elongație maximă și un trăgaci pentru eliberarea corzii) pe 7 iulie 1997 de către Rémy Lecrenier (în vârstă de 28 de ani) la Bas-Oha (secțiune a orașului Wanze din provincia Liège, regiunea fancofonă Valonia), condamnat de către Curtea cu Jurați a provinciei Liège, pe 7 decembrie 1999, la închisoare pe viață (asimilabil, în practică, cu 30 de ani de recluziune criminală). Cele 4 victime sunt membri ai aceleași familii, Tellier. Dosarul criminal Lecrenier va fi succedat, de unul, cu totul de altă natură, care nu este specific (caracteristic), în general, țărilor occidentale democratice. Este vorba de Dosarul criminal Adamu (1998) în care o tânără refugiată din Nigeria, Sémira Adamu (n.1978, solicitantă de azil politic în Belgia), va deceda la Bruxelles (provincia Brabantul flamand) pe 22 septembrie 1998, după ce jandarmii belgieni însărcinați cu expulzarea ei de pe teritoriul național, o vor sufoca, neintenționat.Adică, fără intenția de o ucide! Evenimentul are loc pe acelasi aeroport național Bruxelles–Zaventem, pe care, pe 22 martie 2016, are loc cel mai sângeros atac terorist islamist din istoria Belgiei – constând din 2 atentate sinucigașe, în care, în afară de cei 2 teroriști islamiști (Najim Laachraoui și Ibrahim El Bakraoui), vor muri și alte 14 persoane, aflate în incinta aroportului. [A se vedea pentru detalii lucrarea autorului Subiect de teză de doctorat. Graful (socio–matematic) al Metagalaxiei eurojihadiste. Mujahedinii...]. Notă. „Centrele închise” belgiene sunt destinate, fie strănilor aflați în situație administrativă ilegală pe solul (teritoriul) belgian, fie tinerilor delincvenți. Cele destinate persoanelor aflate în situație administrativă ilegală sunt gestionate de către DGOE (Direcția Generală a Oficiului pentru Străini), de la Bruxelles (World Trade Center Bruxelles), un serviciu federal (cu un efectiv de cca 1.700 de persoane), dependent de Serviciul Public federal al Internelor (Ministerul de Interne) însărcinat cu controlul populației imigrante (cca 1 milion de persoane), care colaborează cu o serie de alte instanțe (ambasade, consulate, administrații comunale, serviciile federale de poliție, inspecția socială, parchetele, etc.). Ancheta deschisă în acest dosar criminal de excepție va avea ca efect inculparea celor 9 jandarmi care au gestionat (practic), executarea procedurii de expulzare forțată, fără ca ministerul federal de interne sau conducerea clinicii universitare Saint-Luc să fi fost implicate. Dintre cei 9 jandarmi inculpați, inițial, 5, considerați vinovați pentru moartea ei, vor fi trimiși de către Camera Consiliului de la Bruxelles, pe 26 martie 2002, în fața Tribunalului Corecțional, care în verdictul său anunțat pe 23 decembrie (în urma procesului debutat pe 12 decembrie), va achita unul dintre ei, iar pe ceilalți 4 îi va considera responsabili, dar numai pentru „aplicarea unor lovituri care au antrenat moartea, neintenționat”. Ca urmare, ei au fost condamnați la pedepse cuprinse între 12–14 luni cu suspendare și la plata unei amenzi de 500 € (fiecare), în timp ce statul belgian, responsabilitatea căruia ar fi fost, oarecum (?!), angajată, a fost amendat cu 20.000€”. Evenimente dramatice, asemănătoare, legate de expulzări forțate („îndepărtare de teritoriul național”) au avut loc, aproape în toate țările occidentale considerate democratice, inclusiv, în Franța. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Fără milă, fără sentimente, cu sânge rece, în slujba Republicii Francez (Corespondență din Franța), „Asediul”! „Blestemul pământului, blestemul iubirii”. Pământul „sacru”. Moarte pe Mana (Corespondență din Guyana franceză), Fără sentimente!, Democrația în pericol!, „No mercy"! , „Cei 7 magnifici" ai Companiei a 7-a !]. Dacă până în 1993 modalitățile de repatriere au fost gestionate de către serviciul Office des Etrangers/Oficiul Strănilor (din 02.08.1977), iar intervenția jandarmilor avea loc numai în cazul unor incidente (mai mult sau mai puțin grave), iar Louis Tobback (în 1993) a anulat utilizarea „tehnicii (metodei) pernelor”, ea va fi reintrodusă în 1996 de către Johan Vande Lanotte (n.1955, membru al partidului socialist flamand și profesor de drept la Universitatea din Gand/Gent, vice-prim-ministru federal al Internelor între 1995–1998, ulterior, vice prim-ministru al Bugetului între 1999–2005 și al Economiei între 2011–2014) cu mențiunea ca starea de sănătate a expulzatului să fie verificată cu severitate în fiecare moment, iar pentru eventuale incidente, responsabilitatea revine, integral, celui responsabil cu aplicarea dispozitivului. Acordul (pentru expulzări de pe teritoriul național belgian) cu compania națională de aviație Sabena a fost semnat pe 24 iulie 1998, adică, cu aproape două luni înainte de expulzarea lui Sémira Adamu, în care este prevăzută, deasemenea, escorta jandarmilor, dar numai în cazuri grave. Oare, Semira, putea fi considerat un „caz grav”? Naționaliștii, extremiștii, rasiștii, etc., spun că da, pentru că a făcut, deja, obiectul a 5 expulzări eșuate. Membrii Consiliului de Sprijin, contestă acest lucru, iar eu sunt convins, că indiferent de pozițiile adoptate de către cei menționați, ar fi existat, cu siguranță, alte mijloace și dispozitive socio–umane care să fi permis expulzarea lui Sémira Adamu fără ca viața ei să fi fost pusă în pericol. În sfârșit, conform purtătorului de cuvânt al Oficiului Străinilor, Dominique Ernould, în anul care a precedat pandemia Covid–19, în Belgia, 4.651 de persoane ar fi fost supuse (expuse) expulzării de pe teritoriul național, dintre care numai cca 20% ar fi creat probleme, motiv pentru ar fi fost necesară escortarea lor la avion. Notă. Faptul că lucrurile nu prea s-au schimbat în cele peste două decenii care au trecut de la moartea lui Sémira Adamu rezultă dintr-un eveniment asemănător petrecut, recent, pe Brussels South Charleroi Airport–Aeroportul din Charleroi (oraș francofon din regiunea Valonia fondat pe cursul râului Sambre, în perioada Țărilor de Jos spaniole, în secolul al XVII-lea). Aici, pe 23 februarie 2018, cetățeanului slovac Jozef Chovanec (în vârstă de 38 de ani), venit la Bruxelles în interes de serviciu, i s-a impus coborârea dintr-un avion al companiei Czech Airlines în direcția Bratislava (unde îl aștepta soția sa Henrieta Chovancová împreună cu fiica lor Lucia), datorită comportamentului său recalcitrant și agresiv, după ce a îmbrâncit o însoțitoare de bord. Ceea ce el ar fi refuzat! Ca urmare, Pilotul–comandant refuză și el, la rândul sâu, să decoleze (cu acesta, la bordul aeronavei) și solicită intervenția poliției federale aeroportuare, care, până la urmă, în ciuda unui scandal monstruos, inclusiv, pe sol, va fi stăpânit, interpelat (arestat) și încarcerat într-o celulă din localurile poliției federale de la Bruxelles. Aici, conform unei înregistrări video (de supraveghere), pe 24 februarie, la ora 04h20 acesta își pierde controlul și cu o violență rară (ieșită din comun), începe să-și lovească capul de poarta metalică (blindată) a celulei sale. În urma intervenției a 6 polițiști, la ora 04h31, pentru a-l calma, acesta va fi victima unui stop cardio–respirator, după ce, unul dintre polițiști îi apasă pieptul cu genunchii cca 16 minute (timpul în care îi și pune cătușele), iar altul lângă acesta, întors către ceilalți, râzând, îi salută, victorios, în stil nazist (Heil Hitler). Dosarul criminal (franco–belgian) „Violatorul de la Sambre” (1996–2018), în care Dino Scala (n.1961, originar din Pont-sur-Sambre–de lângă Maubeuge, agent de întreținere în cadrul unei ăntreprinderi din Jeumont, serviabil, „respectabil tată de familie”), în ultimele 3 decenii ar fi comis 44 de violuri și agresiuni sexuale în localitățile din jurul fluviului Sambre (Sambe, Samber, cu o lungime de cca 190km) care izvorăște în Franța, trece apoi în Belgia, până la vărsarea sa în Meuse, la Namur (Nameur, Namen, Naemen, oraș francofon, situat la confluența fluviilor Sambre și Meuse, capitala Valoniei și reședință a provinciei cu același nume, aflat la 60 km sud de Bruxelles). Confluența Meusei cu Sambre se cheamă Grognon, cuvânt ce în limba valonă înseamnă „rât”. După ce era inculpat, deja, într-un dosar de agresiuni sexuale și viol cu 19 victime și încarcerat în detenție provizorie din 28 februarie 2018, Dino Scala recunoaște între 20–21 iunie, în fața judecătorului de instrucție, încă 25 de violuri comise în valea fluviului Sambre, între 1988–2018. Notă. A nu se confunda diagnosticul de „dublă personalitate” cu cel de „dededublarea personalității” (DID–Dissociative identity disorder, o tulburare a unității conștiinței de sine care se caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect) descrisă de Alfred Binet (1857–1911) în cartea sa (Le dédoublement de la personnalité et l'amnésie périodique), care intervine pe fondul unor tulburări psihice, iar adesea persoana suferindă trăiește cu convingerea că este o altă persoană (în majoritatea cazurilor, cunoscută ca o celebritate sau un personaj religios). În sfârșit, ancheta în acest dosar este în derulare și n-ar fi exclus ca numărul victimelor să crească până la judecarea acestuia. Merită să menționez aici și o serie de dosare criminale franceze cu caracter sexual, care ridicat serioase probleme pentru soluționarea lor în acest secol (mileniu). În 2000, pentru 15 infracțiuni sexuale (violuri sau agresiuni sexuale), respectiv, pentru două temntative de asasinat cu barbarie, comise între 1992–1995 Alain Viallet (în vârstă de 39 de ani) este condamnat la Grenoble (regiunea administrativă Auvergne–Rhône–Alpes) de către Curtea cu Jurați a departamentului Isère, la 19 ani de recluziune criminală. În 2002, pentru 20 de infracțiuni sexuale (violuri, agresiuni sexuale sau tentative de agresiuni sexuale) asupra unor tinere fete sau femei, sub amenințarea cu armă albă (cuțitul), Didier Edom (care ar fi acționat „sub efectul impulsiunilor sale”) este condamnat la Paris (de către Curtea cu Jurați Paris) la 16 ani de recluziune criminală. În 2005, Roland Cazaux („Le chat”, violator recidivist, în vârstă de 47 de ani), pentru 34 de infracțiuni sexuale (violuri și tentative de violuri) comise asupra unor femei, în timpul somnului, între 1985–2002 în regiunea administrativă Nouvelle-Aquitaine, în cartierele rezidențiale Arcachon, de la Teste (departamentul Gironde) și Hossegor (departamentul Landes), interpelat pe 20 februarie 2002, este condamnat la Bordeaux (de către Curtea cu Jurați a departamentului Gironde) în cadrul unui proces care debuteazaă pe 28 noiembrie 2005, într-un verdict anunțat pe 16 decembrie 2005, la 14 ani de recluziune criminală și la 15 ani de tratament socio – judiar după eliberarea lui, timp de 15 ani. În continuare, anul 2006 va fi un an cu mai multe dosare criminale de (mare) anvergură, care vor cuprinde o mare majoritate a teritoriului belgian și bulversa atât societatea civilă cât și justiția belgiană. Este vorba de dosarul criminal Joe Van Holsbeeck (Bruxelles), dosarele criminale Hans Van Themsche și Guido Demoor (Anvers), respectiv, dosarul criminal Abdallah Ait Oud (Liège) și Clottemans (Limburg). Toate, diferite, deosebit de interesante, atât ca tematică criminlală cât și ca, context social – istoric, în care au loc. Acestea sunt urmate de Dosarul criminal de infanticid Lhermite (Brabantul Valon, 2007–2010), dosarul criminal de familicid Storme (Bruxelles, 2007), respectiv, cel de pruncucidere de la Termonde (flandra Orientală/de Est, 2009) confirmă cele menționate mai sus. Etc.

Protejat: Atacul terorist islamist (cu sfârșit dramatic) de la Comisariatul de...

Notă. Există în materialul pe care îl prezint aici o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Nțional Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal) pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice) !Dar, într-o serie de lucrări consacrate (lumpen)terorismului islamist am atras atenția asupra faptului că terorismul de-a 3 generatie (lumpenterorismul) est un act criminal greu de controlat și gestionat de către serviciile de informații franceze (DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne, respectiv, DGSE[2]–Directia Generală a Informțiilor Externe), în special, pentru faptul că, un număr considerabil de islamiști extremiști, salafiști, radicalizați, (d)jihadiști, etc. (originari, cu precădere din Magreb–Tunisia, Maroc și Algeria sau din fostele republici ale Federației Ruse), sunt necunoscuți autorităților judiciare, deci nu sunt înregistrați în Fișierul S (Siguranța Statului), sau FSPRT (Fișierul semnalmentelor persoanelor radicalizate), pentru a putea fi supravegheați de către serviciile poliției Antitero (antiteroriste). Ca urmare, prin manipularea lor, fie de către „predicatori consacrați” (mentori) de pe lângă moschee (care îndoctrinează tineretul musulman cu jihadul), fie de către adepți ai acestuia (neidentificați), ei sunt pregătiți să comită acte (atacuri, atentate) teroriste islamiste, absolut, imprevizibile.Vineri, pe 23 aprilie (2021), ziua de naștere (și de deces) a lui William Shakespeare (23 aprilie 1564–23 aprilie 1616), care din (ne)fericire este și ziua mea de naștere (Aniversări, 23 aprilie–Amos News), dar și Ziua Internașională a Cărții și a drepturilor de autor, în jurul orei 15h30 sunt anuțat de către un colaborator de ai–mei de la Poliția Judiciară [a se vedea pentru detalii articolul Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...] că în jurul orei 14h20, în departamentul Yvelines (regiunea urbană pariziană) agenta administrativă (neînarmată) Stéphanie M. (în vărstă de 49 de ani, mama a două fete, cu vârstele de 13 și 18 ani), de la secretariatul Comisariatului de Poliție de la Rambouillet (una dintre cele 3 sub-prefecturi ale departamentului), a fost ucisă (asasinată) de către (D)Jamel Gorchene (un individ de confesiune musulmană de origine tunisiană, în vârstră de 36 de ani, fără cazier judiciar și necunsocut serviciilor franceze de informații) care rezida în condiții legale pe teritoriul francez. [A se vedea pentru detalii articolul autorului Edvige & Cristina, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)]. Comisariatul de Poliție se află într-o zonă rezidențială, în cartierul central al orașului (pe strada Pasteur nr.4), în proximitatea Jandarmeriei Naționale, dar și Centrului de Finanțe Publice, la cca 45km sud-vest de Paris intramuros.Probabil că victima (în post din 2003) ar fi fost primul polițist în interiorul comisariatului, în calitatea sa de „agent d'accueil” (agent responsabil cu întâmpinarea celor admiși în interior), „care îi stătea în cale”, pentru că imediat după acces, agresorul s-ar fi repezit la ea, după care i-a fi aplicat acesteia, fără niciun fel de ezitare, două lovituri sucesive de cuțit la gât, care i-au fost fatale. Nu înainte de a striga (cum procedează, de altfel, majoritatea autorilor atacurilor teroriste islamiste), „Allahu Akbar”. De remarcat este faptul că ea ar fi ieșit din imobil pentru a prelungi tichetul de parcare al vehicului său, iar la revenire s-ar întâlnit cu agresorul ei, adică, ar fi „nas în nas cu acesta”, care, conform unor surse apropiate anchetei ar fi „defilat” (cu telefonul său mobil în mână) de ceva vreme în fața imobilului, înainte de a trece la actul său criminal. În orice caz, chiar dacă ar fi rămas în interior, este foarte probabil că tot ea l-ar fi întâmpinat pe agresor. Rănită mortal la carotidă, Stéphanie M. va deceda, din păcate, ca urmare a „rănilor sale incomptabile cu viața”, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.Conform declarației lui Jean-Pierre Ghibaudo, primarul comunei, în care ea își avea reședința (la Saint-Léger-en-Yvelines, arondismentul Rambouillet), „Stéphanie era o femeie dinamică și simpatică, apreciată unanim de către localnici, o femeie devotată, simplă, curajoasă cu multă bunăvoință”, iar conform declarației colegilor ei de serviciu „o femeie adorabilă, foarte apreciată, o colegă excelentă, întotdeauna disponibilă și foarte eficace la locul său de muncă”. În cursul zilei de sâmbătă (pe 24 aprilie), președintele Republicii, Emmanuel Macron, a făcut o vizită la Thoiry (tot o comună în departamentul Yvelines și tot, în arondismentul Rambouillet), la brutăria în care lucra soțul ei pentru a-i prezenta condoleanțele. Ancheta a fost încredințată PNAT (Parchetul Național Antiterorist), iar conform șefului acestuia, Jean–François Ricard, procurotul național antiterorist, sunt implicați în dosar atât DGSI[1] (Direcția Generală a Securității Interne) cât și DCPJ[3] (Direcția Centrală a Poliției Judiciare). Autorul atacului nu va supraviețui nici el, pentru că, imediat va fi rănit mortal cu două gloanțe, de către un polițist înarmat, aflat în proximitatea locului.Originar din Tunisia (țară cu un important potențial terorist islamist), din Msaken, aflat la cca 140km la sud de Tunis, aprținând regiunii Sousse (guvernoratul Sousse, supranumit și „perla Sahelului”, cu capitala cu același nume, al treilea ca mărime și în același timp, un loc cultural religios precum Medina), el ar fi sosit ilegal în Franța, în cursul anului 2009 și ar beneficiat de o autorizație de sejur legal, excepțional (de tip salariat) numai, după un deceniu, în 2019, care se va prelungi, ulterior, cu o „carte de sejur” delivrată în decembrie 2020, valabilă timp de un an.Deși există martori care susțin că Jamel Gorchene ar fi vizionat pe telefonul său mobil imagini video cu propagandă islamistă, înainte de a comite atacul, eu nu cred că acest lucru este adevărat și sunt convins că el n-ar fi avut nicio motivație reală, nici personală și nici politică. Cu alte cuvinte (el care locuia la mătușa sa din Ranbouillet din 2015), n-ar fi fost nici radicalizat și nici nu cred că ar fi fost un islamist în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai mult cu cât, sursele mele susțin că el n-ar fi fost nici măcar un musulman practicant. Dacă până în 2000 postările sale pe pagina sa de Facebook erau consacrate, într-o mare majoritate de cazuri, apărării comunității musulmane, contra islamofobiei sau discursurilor polemistului Éric Justin Léon Zemmour (n.1958, jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria – Blida & Constantine, de naționalitate franceză, stabilită în Franța în timpul Războilui Algeriei/1 noiembrie 1954 – 5 iulie 1962, care se consideră francez de origine berberă), începând cu cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, nu mai publică decât texte de rugăciuni și versete coranice (versete din Coran). După asasinarea profesorului Samuel Paty (pe 16 octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine), de către Abdoullakh Anzonov (Abdoullakh Abouyezidovitch, un tânăr cetățean rus, de origine cecenă, în vârstă de 18 ani născut la Moscova, cunoscut autorităților polițienești ca delincvent juvenil pentru infracțiuni corecționale de drept comun fără, însă, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, cu statutul de refugiat politic în Franta, iar din 4 martie 2020 aflat în posesia unui titlu se sejur – carte de rezident, valabil 10 ani, cu domiciliul în Evreux, în departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia), Jamel (care era celibatar, trăia singur și lucra în construcții) își schimbă fotografia de profil și se va alătura campaniei intitulat „respectați Mohamed profetul Domnului”. În atacul terorist islamist de ls Stockholm, pe 7 aprilie 2017, în jurul orei 15h00, un camion (care efectua livări la un restaurant cu specific spaniol) marca Mercedes-Benz Actros (aparținând societății de berărie suedeză Spendrups, avându-l la volan, cagulat (purtând cagulă) și armat, pe Rakhmat Akilov (n.1977, salafist–jihadist din Uzbekistan, soldat al Statului Islamic, aflat ilegal pe teritoriul național suedez), venind de pe Adolf Fredriks kyrkogata (cu viteza de cca 100km/h) pe strada Drottninggata (strada Reginei) unde lovește mortal 4 persoane (un belgian, un britanic, respectiv, 2 suedezi) și rănește 15 persoane, înainte de a intra în fațada (vitrina) unuia dintre marile magazine ale lanțului Åhléns (SA), fondat în 1899 de către Johan Petter Åhlén (1879–1939), aprținând din 2007 grupului Axel Johnson AB. Politia suedeză ar fi fost alerată, exact, la ora 14h53 de evenimentul dramatic! Atacatorul (care avea intenția de a ajunge în Siria via Turcia în 2015, pentru a lupta în cadrul ISIS–dar fără succes) deși, reușește să fugă la locul evenimentului dramatic, va fi arestat de către polițiști, câteva ore mai târziu (înnoaptea de 7–8 aprilie, în jurul orei 01h15), într-o localitate a aglomerației urbane Stockholm, la Märsta, care, pe 11 aprilie (după audierea lui timp de 72h00 de către anchetatori antiteroriști suedezi, conduși de către Mats Löfving) va fi prezentat Parchetului general al Tribunalului districtual din Stockholm, după ce el, și-ar fi recunoscut, deja, fapta. Revenit la Stockholm, el își va relua activitate de muncitor (necailificat) în pe diferite șantiere construcții din oraș, până la comiterea atacului său terorist. Acesta ar fi declarat anchetatorilor că motivul care l-ar fi determinat comiterea actului terorist ar fi fost interventia militară suedeză în Irak, în cadrul Coaliției Internaționale, ceea ce pare să fie fals, pentru că Suedia nici nu participaa, atunci la această intervenție (efectiv și direct), alături de țările lumii occidentale (SUA, Franța, Marea Britanie, Canada, Australia, Belgia, Olanda, Danemarca) și cele ale lumii arabe (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania, Bahrein, Qatar). După cum a afirmat în timpul interogatoriului poliției, el ar fi solicitat și obținut o viză pentru Polonia, după care ar fi călătorit la Varșovia și apoi la Gdansk, de unde a luat feribotul pentru a ajunge în Suedia, pe 10 octombrie 2014 și unde solicită azilul politic (coform art.51 al Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951) la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), ceea ce era, din nou, ilegal, pentru că, conform acordului de la Dublin (din 2003, modificat fundamental prin decizia no 604-2013 din 26 iunie 2013, intrat în vigoare pe 19 iulie 2013 și aplicat din 1 ianuarie 2014) acesta trebuia solicitat în prima țară în care ajunge refugiatul, pentru a evita solicitările multiple de azil politic în în UE (și Elveția, Norvegia, Islande și Principatul Lichtenstein). Astfel, conform regulamentului de la Dublin, toți solicitanții de azil politic vor fi amprentați și inregistrați într-o baza de date. Însă, cum era, de altfel, și de așteptat, în cursul lunii decembrie 2016, azilul său politic este refuzat de către autoritățile suedeze competente Migrationsverket (Swedish Migration Agency), iar Rakhmat Akilov avea obligația să părăsească teritoriul național suedez în maximum 4 săptămâni de la primirea documentului, ceea ce el, evident, nu a făcut. Ca urmare, intră în clandestinitate, oficial, și va fi plasată în cursul lunii februarie 2017, pe lista persoanelor căutate pentru a fi expluzat, din țară, forțat, cu atât mai mult, cu cât, între timp, autoritățile din Uzbekistan „ar fi emis contra acestuia o notiță roșie” (mandat de arestare internațională, prin intermediul Interpol. În sfârșit, o a 5-a personă, profesoara Marie Kide (în vârstă de 66 de ani, membră a comisiei pentru educație a consiliului municipal din Trollhättan și al Pardidului Vrede– Miljöpartiet i Trollhättans) una dintre cele rănite, tot de naționalitate suedeză, va deceda, ulterior, la spital, pe 28 aprilie. Celelalte două victime (ucise) de naționalitate suedeză sunt Lena Berglund (în vârstă de 69 de ani), care a însoțit-o pe Marie Kide și Ebba Åkerlund (o fetiță, elevă, în vârstă de 11 ani). Ce 2 străini care au decedat în atac au fost Mailys Dereymaeker (în vârstă de 31 de ani, originar din localitatea belgiană Hal) și Chris Bevington (în vârstă de 41 de ani, de origine britanică, rezident în Suedia, proprietarul unui web site de muzică Spotify–un furnizor suedez de streaming audio și servicii media, lansat în octombrie 2008, aparținând Spotify AB, o companie cotată la bursă din New York din 2018 prin intermediul holdingului său Spotify Technology SA). Este interesant faptul că, dacă atacurile teroriste islamiste similare de la Nisa, Berlin și Londra, au fost, toate, revendicate de către ISIS (Statul Islamic–Daesh), acest ultim atac de la Stockholm, gruparea teroristă nu l-a mai revendicat, cu toate că mormântul fetiței Ebba Åkerlund era, sistematic, vandalizat, iar la începutul lunii iulie 2018 piatra tombală (piatra funerară) de pe acesta a fost spartă, și cele două vrăbii din bronz aflate pe ea au fost furate. Merită subliniat că, așa cum am menționat, Suedia nu a participat la acea misiuune a Colaliției Internaționale sub formă „agresivă”, decât cu cca 30 de instructori și câteva sute de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar și chiar în aceași zi, Suedia a condamnat atacurile militare americane de la baza aeriană siriană de la Al-Chaayrate. Conform afirmațiilor acestuia în timpul arestului său preventiv la sediul poliției, Rakhmat Akilov afirma că aparține grupului etnic tadjik și că este un musulman sun(n)it credincios și practicant (devotat islamului), ca urmare solicita un avocat musulman care să-i apere interesele. Cu toate că, conform investigațiilor mele, el ar fi crescut în orașul Samarkand, unde ar fi beneficiat de o educație laică și era fumător, un bun consumator de alcool și petrecăreț, ocazie cu care asculta, numai, muzică occidentală. În plus, în locul serviciului militar, el ar fi efecuat un serviciu civil în Uzbekistan. S-ar căsătorit în 1998 și ar fi și tatăl a 4 copii, iar înainte de a se refugia în Suedia ar fi lucrat la o fabrică de ciment din Rusia, pentru că numele lui nu apare în registrul fiscal din Uzbekistan. Datorită datoriilor mari pe care le-a acumulat în țara sa de origine, mai ales, după căsătoria fiicei sale (cel mai mare dintre copii săi), foarte costisitoare, acesta ar fi fost, oarecum, oblgat să lucreze în țări europene, înainte de a intra, ilegal, în octombrie 2014, în Suedia, unde după cum am menționat, a solicitat azilul politic (în noiembrie) cu numele (identitatea) de Rahmatjon Kurbonov. O mare majoritate a banilor obținuți din muncile pe care le-a prestat, acesta, i-ar fi trimis în țară (Uzbekistan) familiei sale. Conform declarației sale de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), el face referire la persecuția lui politică în țara sa de origine Uzbekistan (numită dictatorială), având ca efect încarcerare sa abuzivă, tortura fizică și psihică, etc., pentru că l-ar fi denunțat pe teroristul care a atentat la viața Imamului Obidkhon Sobitkhony (Obid Nazarov, n.1958, la Namangan), un critic al regimului uzbek căutat anterior de către autoritățile judiciare din Uzbekistan pentru a fi arestat, prin intermediul Interpol. Refugiat în 2006, în Suedia (cu ajutorul ONU), unde a obținut si azilul politic, motiv pentru care Interpol l-a și scos de pe lista celor urmăriți pe 28 iulie 2011, Obidkhon Sobitkhony a făcut obiectul unei tentative de asasinat pe 23 februarie 2012, la Strömsund, unde în scara unui imobil, a fost rănit cu 3–4 gloanțe în regiunea capului, ceea ce l-a ținut în comă până timp de 2 ani și jumătate (până în august 2014). Un cuplu uzbek va fi inculpat în dosar pe 6 iulie 2012, dar va fi achitat conform beneficiului îndoileii („probe insuficiente”). Din contră, un alt inculpat în dosar, uzbek și el (în vârstă de 37 de ani), va fi condamnat de către justiția suedeză pe 15 decembrie 2015, la 18 ani de recluziune criminală. În concluzie, după refuzului solicitării azilului său politic, începând din 27 februarie 2017, Rakhmat Akilov (care era consumator droguri deja la Samarkand și dezvoltase, între timp, o dependență de hașiș în Suedia) este pus sub UG (urmărire generală) în Suedia, care, va avea, totuși, suficient timp pentru a comite atacul terorist pe 7 aprilie. Merită de adăugat că atunci când viitorul terorist solicita azilul politic, un individ cu numele de Rakhmat Akilov, exista deja în Suedia. Acesta lucra în cadrul lanțului hotelier Scandic Hotels, cu un salariu anual de 340.000SEK (cca 33.000€). În sfârșit, în ceea ce îl privește pe terorist, acesta ar fi fost concediat cu cîteva luni înainte de a comite atacul, din „motive profesionale” (dacă, nu cumva, în realitate, pentru că ar fi fost trecut pe lista celor căutați pentru a fi expluzați de pe teritoriul suedez). Pe 30 ianuarie 2018, procurorul Hans Ihrman va trimite dosarul acestuia (conținând cca 9.000 de pagini) Curții Districtuale din Stockholm, pentru judecarea lui Rakhmat Akilov (apărat de către Johan Eriksson), al cărui proces va și debuta pe 13 februarie 2018. În verdictul său din 7 iunie 2018, aceasta, îl condamnă pe inculpat la închisoare pe viață, pentru „cele 5 infracțiuni criminale cu caracter terorist islamist” (moartea celor 5 persoane ucise în atacul său), pentru „alte 119 tentative de infracțiuni criminale cu caracter terorist” dar și pentru „punerea în pericol a altor 24 de vieți omenești”. În plus, în verdict figurau și „îndepărtarea (expluxarea) lui de (pe) teritoriul național și interzicerea definitivă a intrării sale în Suedia”. Închei dosarul acestui atac terorist islamist de la Stockholm cu mențiunea că Rakhmat Akilov ar fi fost mult mai puțin naiv decât susțineau unii (și mai ales, avocatul său) și poate fi înregistrat pe lista teroriștilor moderni, contemporani–lumpenteroriștii. Mă îndoiesc însă și de faptul că el ar fi fost un adept al „Conjecturii lui Grumberg”, adică, al ideii de a veni în Europa Occidentală cu „Calul Troian” (adică, cu refugiații, prin intermediul imigrației clandestine) pentru a comite atacuri teroriste în Europa, în numele lui Allah. [A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?, Migrația internațională (intercontinentală) și consecințele ei dramatice (Corespondență de la Paris), Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei....]. Eu cred că actul său criminal ar fi fost determinat de eșecul său în Lumea Occidentală, pentru că, conform noii legislații europene în materie de azil politic, acestuia i-ar fi fost închise, definitiv, toate porțile de intrare ale Uniunii Europene. Ca urmare, nu i-ar fi rămas decât două alternative „omenești” la care pot recurge, într-o asemenea situație, cei care, din punct de vedre mintal, sunt sănătoși. Fie să se întoarcă acasă, ceea ce punea capăt „pelerinajului” său occidental și să se întoarcă la doriile lui din țară, fie să rămână în clandestinitate și să se ascundă până când, într-o zi, va fi descoperit și expluzat în Uzbekistan. Se pare că ambele alternative ar fi fost dramatice pentru el. Ca urmare, el a ales o a 3-a cale, ceea a (lumpen)terorismului. Aceasta i-ar fi putut permite să câștige un important „capital” în fața Statului Islamic (Daesh), cu atât mai mult cu cât, dacă analizăm modul operator al atacului terorist (cagulat și fugit de la locul atacului) el nu avea de gând să ajungă la Allah și la cele 72 de virgine ale sale. Cu alte cuvinte, sub nicio formă, el n-ar fi fost adept al călătoriei cu Calul Troian a lui Grumberg. Iar faptul că Daesh nu a revendicat atacul, dovedește că el nu figura în evidența acestuia, nici teoretic și nici practic. Cu toate că, pentru a intrat în contact cu aceasta, la sfîrșitul lunii noiembrie 2014 (după ce pe 10 octombrie a fost înregistrat, oficial, ca solicitant de azil politic la Migrationsverket) el a plecat în Turcia, cu desinația, evident, Siria, pentru a se alătura combatanților (luptătorilor) străini în războaiele civile din Siria și Irak (Foreign fighters in the Syrian and Iraqi Civil Wars). Aici intră în contact cu familia sa (soția și copiii) și încearcă să jungă la destinație, dar fără succes, motiv pentru care, în februarie 2015 revine în Suedia, țara în care aștepta decizia de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency) legată de obținerea azizlului politic. În timpul audierii sale, el ar fi declarat că ideea de a se alătura organizației Daesh i-ar fi venit în Turcia, motivul pentru care a și început să-i facă propagandă pe internet, ca de altfel și partidului islamist Hizb ut-Tahrir (partid al eliberării–fondat la Aman, în Iordania în 1953 de către șeikul Taqiuddin an-Nabhani/1909–1977, jurist musulman sunit, originar din Haifa–Israel și decedat la Beirut–Liban) cu sediul în Uzbekistan. Ca urmare, încă din primăvara anului 2016 el va apare în registrele Säpo (Säkerhetspolisen–poliția de securitate națională), serviciul de siguranță al Statului Suedez, mai ales, că un timp ar fi și locuit cu alți uzbeci (cunoscuți poliției pentru infracțiuni economice) suspectați, și ei la rândul lor, de că ar avea relații (contacte) cu organizații teroriste. Eu cred că proiectul terorist al lui Akilov datează doar din luna ianuarie 2017, după ce azilul politic i-a fost refuzat (definitiv, în decembrie 2016) și Consiliul Suedez pentru Migrație (Migrationsverket) a sistat alocațiile sale sociale, cu mențiunea de a părăsi teritoriul național, practic, până la mijlocul lunii ianuarie 2017. El ar fi avut și alte ținte, printre care menționez și „Gay Club in Stockholm” (pentru uciderea „necredincioșilor”, homosexuali și lesbiene), dar și alte cluburi frecventate de către turiștii occidentali. Se pare că atacul terorist cu o mașină–capcană i-ar fi asigurat cele mai mari șanse de supraviețuire, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Probabil, datorită frustrării acumulate pentru că nu putea participa, în direct, la luptele „martirice” din Siria sau Irak. Ceea ce de altfel, este contrar cu cele declarate de către acesta atât autorităților de anchetă în timpul audierii (interogării) lui, cât și la proces.

Protejat: „Anii de plumb”. În umbra celebrului (și prestigiosului) scriitor –...

Rezumat. Refugiat în Brazilia, în 2004, Cesare Battisti (n.1954, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani), se stabilește, clandestin la Rio de Janeiro, unde pe 18 martie 2007 este interpelat (arestat) de către Poliția braziliană, ca urmare a intervenției autorităților judiciare italiene, care vor și solicita extrădarea lui în țara sa de origine (Italia), în care a fost condamnat (prin contumacie) pe 31 martie 1993 la închisoare pe viață (definitiv) pentru implicarea sa în asasinarea lui Antonio Santoro (gardian de închisoare, pe 6 iunie 1978 la Udine), Pierluigi Torregiani (bijutier, pe 16 februarie 1979 la Milano), Lino Sabbadin (măcelar, tot, pe 16 februarie 1979, în proximitatea Mestre) și a lui Andrea Campagna (polițist, pe 19 aprilie la Milano).Arestat pentru prima dată pe 26 iunie 1979, Battisti este condamnat la 13 ani de recluziune criminală pentru apartenența sa la organizație armată PAC (Proletari Armați pentru Comunism) și încarcerat la închisoarea Frosinone, de unde va evada pe 4 octombrie, cu ajutorul unui comando al COLP (Comuniști Organizați pentru Eliberarea Proletariatului) și se va refugia în Franta, de unde, în cursul anului următor pleacă în Mexic și va rămâne până la sfârșitul anului 1990, de unde revine, din nou, în Franța. Deși François Mitterrand (1916–1996, președinte al Franței între 1981–1995) se angajează de a nu extrăda foștii teroriști de stânga (implicați în crime de sânge), Battisti va fi arestat la solicitarea autorităților judiciare italiene și încarcerat la celebra închisoare Fresnes („lăcaș de cult”, de tranzit, pentru multe branduri legendare ale marii criminalități franceze) unde va petrece 5 luni în detenție provizorie, până când pe 29 mai 1991, Camera de Instrucție a Curții de Apel Paris respinge extrădarea lui către Italia.Obținând o carte de rezident permanent (pentru 10 ani) în Franța în 1997, Battisti se simte în siguranță și începe să scrie, iar lucările sale îl vor face celebru, relativ, repede (în timp scurt), dar pe 10 februarie 2004, când Doctrina Mitterand este anulată, Directia antiteroristă a Parchetului de la Paris îl interpelează din nou pentru extrădarea sa în Italia, și îl ține încarcerat din nou până pe 3 martie, cînd va fi pusă în libertate sub control judiciar.Dar, având în vedere faptul că pe 30 iunie, Camera de Instrucție a Curții de Apel Paris ia o decizie favorabilă extrădării lui în Franța, iar pe 2 iulie 2004, președintele Franței Jacques Chirac (1932 – 2019, în funcție între 1995 – 2007) nu se va opune acesteia, pe 24 august 2004, Cesare Battisti se va sustrage controlului judiciar și anunță, oficial, intrarea lui în clandestinitate, care, conform unei declarații ale sale, în cursul lunii ianuarie 2009, ar fi fost facilitat de către serviciile secrete franceze.Atunci când extrădarea lui este confirmată pe 18 martie 2005, Battisti se afă deja ăn Brazilia, unde până pe 18 martie 2007 la Rio de Janeiro, acesta își continuă cavala (fuga) dar și creativitatea literară de excepție.Deși Italia va sesiza autoritățile braziliene pe 20 martie 2007 pentru extrădarea lui, Brazilia refuză extrădarea lui, pentru că, conform legislației în vigoare, în Brazilia, pedeapsa maximă de condamnare este de 30 de ani de recluziune criminală, iar Battisti, în țara sa de origine a fost condamnat la închisoare pe viață. În sfârșit, în urma unor demersuri politice, bazate, inclusiv, pe santaje de natură economică și înteruperea relațiilor diplomatice, pe 5 aprilie 2008, procurorul general al Braziliei, cedează, și va acorda un aviz favorabil extrădării lui Cesare Battisti!Însă, pe 14 ianuarie 2009, ministrul justiției Tarso Fernando Herz Genro (n.1947, avocat, scriitor, poet, criric literar și om politic brazilian), se va opune acestei extradări, (re)confirmat pe 31 decembrie 2010 și de către președintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva (n.1945, în funcție între 2003 – 2011, de profesie muncitor metalurgist, distins cu o serie de premii în Franța, printre care și Doctor Honoris Caua a celepbrei șscoli superioare franceze de înalte studii politice Sciences Po’–în 2011).Ca urmare, pe 6 ianuarie, avocații lui Battisti solicită eliberarea lui Battisti din denteție provizorie, dar, pe 20 ianuarie, Parlamentul European parobă (cu numai un singur vot, contra!) extrădarea acestuia în Italia.Totuși, pe 9 iunie 2011, Cesare Battisti este eliberat din închisoarea de maxină siguranță Papuna iar pe 22 iunie 2011, Consilul Național al Imigrației îi acordă un permis de ședere în Brazilia. Însă, pe 3 martie 2015, judecătorul federal Adverci Mendes de Abreu, va ordona expulzarea lui Battisti din Brazilia în Franța sau Mexic, dar pe 14 septembrie Curtea Federală Regională de la Sao Paulo, consideră ilegală expulzarea lui, ceea ce îi va permite, în continuarea ședearea în Brazilia.Dar nu pentru foarte mult timp, pentru că pe 4 octombrie, el va fi interpelat în proximitatea orașului frontalier Corumbá (la frontiera brazilo–boliviană, în vecinătatea Râul Paraguay, fluviu din centrul Americii de Sud, care curge prin Brazilia, Bolivia, Paraguay și Argentina pe o lungime de 2621 km, de la izvoarele sale din statul brazilian Mato Grosso până la confluența cu Râul Paraná la nord de Corrientes), unde el a trecut frontiera (cu 5.000$US și 2.000€, en cash) pentru a se refugia în Bolivia.Între timp, deja, în cursul lunii octombrie 2018, cu ocazia mai multor discursuri, Jair Messias Bolsonaro (n.1955, președintele Republicii federale Brazilia din 1 ianuarie 2019) promite că dacă va fi ales, el va pune capât acestor demersuri judiciare italo – braziliene legate de Cesare Battisti și îl va extrăda pe acesta în Italia, ceea ce va fi, de altfel, „onorat” pe 13 decembrie 2018 de către justiția braziliană, care îl va aresta pe Battisti din nou, în vederea extrădării sale în Italia, țara sa de origine.Arestat din nou, în Bolivia, la Santa Cruz, el va cere azil politic în această țară, dar cu ajutorul Interpol, va fi interpelat pe 12 ianuarie 2019, iar pe 14 ianuarie, va fi predat (cu un zbor de la Santa Curuz) autorităților judiciare italiene de la Roma și încarcerat la închisoarea de la Oristano (provincia Oristano, regiunea Sardinia, Italia).Pe 25 martie 2019, Cesare Battisti ar fi recunoscut în fața autorităților judiciare italiene responsabilitatea lui în cele 4 asasinate, pentru care, încă din 1988, el a fost condamnat (prion contumacie) la închisoare pe viață, cerând scuze familiilor îndoliate.În urma apelului (recursului) avocaților săi pe 19 noiembrie 2019, comutarea pedepsei de închisoare pe viață la pedepasa de 30 de ani de recluziune criminală este respinsă de către Curtea de Apel de la Milano, confirmată de către Curtea de Casație de la Roma pe 17 mai 2019.De atunci, cred că singura dorință a lui Cesare Battisti este întâlnirea noastră, dar, chiar dacă ar fi aprobată, nu cred că aș mai putea face mare lucru pentru el, din păcate.....

Protejat: Groapa (economică) de potențial (cu „pereți infiniți”) a monedei euro...

Ecuația lui Schrödinger  este ecuație cu derivate parțiale în variabilele poziție și timp, care determină funcția de undă (funcția de stare) asociată unei  particule la scară atomică, considerată ecuația fundamentală a mecanicii cuantice nerelativiste în formularea Schrödinger, numită inițial mecanică ondulatorie. Evoluția temporală a funcției de undă, conform ecuației lui Schrödinger, pune în evidență efecte tipic cuantice, cum este împrăștierea pachetelor de unde. În cazul stărilor staționare, ecuația lui Schrödinger independentă de timp înlesnește calculul nivelelor de energie ale atomilor și moleculelor. Această ecuație poate fi aplicată sub o formă adaptată și sistemelor complexe care studiază procesele economice evolutive. Axa Paris-Berlin coloana vertebrala a Uniunii Europene, „grav avariată", oare? Conform unui studiu realizat de către INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice francez), dacă, cu un deceniu ăn urmă, populația activă a Germaniei era de cca 44,6 milioane (din 82 de milioane de locuitori), iar cea a Franței de cca 28,3 milioane (din 62 milioane, Franța Metropolitană, fără colectivitățile teritoriale peste mări, DOM-TOM), în 2025 populațiile active ale celor două mari țări ale UE, precum și a Zonei Euro se vor apropia sensibil: în Germania vom asista la o scădere importantă a ei până la 38 de milioane, pe când în Franța la creșterea ei până la 30 de milioane. Explicația este în esență demografică. INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) ține cont de creșterea vârstei de pensionare, conform modelului francez Woerth (vezi Marea reformă a regimului de pensii francez. „Sinistrele” legi și constante ale lui Woerth!) care va menține seniorii pe piață muncii, ceea ce include, implicit, un sold migrator pozitiv. Ea decurge însă, înainte de toate, din speranța mare de viață la naștere (82 ani în medie), precum și IDU* (Indicele de Dezvoltare Uman) în Franța (mult mai mare ca în Germania), luând ca ipoteză o rată de 1,95 copil pentru fiecare persoană de sex feminin. În Germania, o mamă care lucrează este privită de către societate ca o mama „delăsătoare“. Majoritatea nemților preferă o activitatea lucrativă în raport cu familia. În concluzie, Germania duce lipsă de tineri, iar slaba rată a natalității ea o consideră, mai mult, ca un avantaj pe termen scurt, decât un handicap pe termen lung. Din contră, lipsa forței de muncă este compensată cu imigrația legală masivă, ceea ce atât FMI** cât și BCE*** încurajează.Notă.*IDU (Indicele de Dezvoltare Uman) este un indice statistic compus, introdus de catre Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) in 1990, pentru evaluarea nivelului de dezvoltare uman ale tarile lumii. Acest indice este media aritmetica simpla a trei variabile, care la randul lor sunt compuse din factori depinzand de dezvoltarea socio-economica a unei tari. Astfel : IDU= (L+E+V)/3, unde L=Longevitate (SV-Speranta de Viata la nastere, intre 25-85 de ani), E=Nivelul de Educatie (Rata de Alfabetizare, Rata Bruta de Scolarizare, intre 0-100%), V=Nivelul de Viata [PIB(PPA)/loc]. Tripletul (L, E, V) este dat de formulele : L= (SV-25)/60 ; E= (2RA+RBS)/3 ; V= [lgPIB(PPA)/loc-2]/2,60206. In final, obtinem formula: IDU = {[(SV-25)/60 + (2RA+RBS)/3 + [lg(PIB(PPA)) – 2]/2,60206}/3**FMI (Fondul Monetar Internațional), constituit prin Tratatul de la Bretton Woods pe 22 iulie 1944, este o organizație internațională cu 186 de state membre. Peste 40 de state au participat la semnarea acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli pentru viitoarea guvernare a economiei mondiale. Acest acord a condus la înființarea BIRD (Banca Internaţionala pentru Reconstrucție și Dezvoltare deasemeni cunoscută pe scurt și sub numele de Banca Mondială) şi FMI (Fondul Internaţional Monetar). Aceste instituții sunt cunoscute ca fiind gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard, aurul, iar $US era singura monedă convertibilă în aur. FMI are ca scop principal promovarea unei economii mondiale competitive, a cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică şi combaterea sărăciei în lume. Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară achită cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internaţional ($US, €, £, yenul japonez) sau în DST, iar restul de 75% în moneda naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 375 Md $US. Puterea de vot a fiecărei ţări este proporţională cu cota subscrisă. FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente. Directorul General al FMI este Christine Lagarde (Franța).***BCE (Banca Centrală Europeană), având ca Președinte, tot pe Christine Lagarde (din 1 noiembrie 2019) și un capital de peste 5Md de €, este banca centrală a Uniunii Europene (cu funcția de administrare a politicii monetare în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă) creată în 1998 cu sediul social (general) la Frankfurt pe Main (Germania) și definește orientările politicii monetare ale Zonei Euro. Ea are ca obiectiv menținerea inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%, având dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca o creștere anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%, stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu.Rata de refinanțare, principala sa rată directoare este de 1% din 7 aprilie 2009. Alte două rate directoare, rata de remunerarea a depozitelor bancare și rata de împrumut marginal (limită) sunt fixate de către BCE la 0,25%, respectiv, la 1,75%. Actionarii BCE sunt următoarele bănci (în ordinea descresterii contribuției capitalurilor lor): a) Zona Euro: Banca Federală Germană (18,94%); Banca Franceză (15,22%); Banca Italiei (12,50%); Banca Spaniolă (8,3%); Banca Olandei (3,79%); Banca Națională a Belgiei (2,23%) Banca Greciei (1,96%); Banca Națională a Austriei (1,84%); Banca Portugaliei (1,65%); Banca Finlandei (1,25%); Banca Centrală a Irlandei (1,11%); Banca Națională a Slovaciei (0,59%); Banca Sloveniei (0,33%); Banca Centrală a Luxemburgului (0,17%); Banca Centrală a Ciprului (0,14%); Banca Centrală a Maltei (0,06%); b) Zona non-Euro: Banca Regatului Unit (14,52%); Banca Națională a Poloniei (4,9%); Banca Națională a României (2,46%) ; Banca Suediei (2,26%); Banca Națională a Danemarcei (1,48%); Banca Națională a Republicii Cehe (1,45%); Banca Națională a Ungariei (1,39%); Banca Națională a Bulgariei (0,87%); Banca Lituaniei (0,43%); Banca Letoniei (0,28%); Banca Estoniei (0,18%).

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

În căutarea adevărului istoric, în celebrul dosar criminal, neelucidat, al bandei din Nivelles (Brabant), am avut ocazia să studiez o serie de (alte) dosare criminale, de mare anvergură, care îl succed pe acesta, dintre care unele au fost soluționate, iar altele nu. Și care, ca de altfel, ca și dosarul Cools sau Brabant, așteptă soluții, motiv pentru care Ministerul Justiției a decis prelungirea prescrierii acestora cu un deceniu. În vasta mea lucrare de aici (cca 100 de pagini), prezint cu detalii, pe baza unui sistem axiomatic logico - deuctiv, carențele unui sistem judiciar inchizitorial belgian moștenit de la Napoleon (via Franța), aflat în pragul unui colaps cronic. Dosarul criminal „Marc și Cori(n)ne” (1992), în care cuplul de îndrăgostiți format din Marc Kistemann (în vîrstă de 21 de ani) și Cori(n)ne Malmendier (în vârstă de 17 ani), iar, ulterior, Lucien Schmitz (în vârstă de 36 de ani–ucis cu 13 lovituri de cuțit, soția căruia, Marianne, este violată) sunt asasinați în cursul lunii iulie 1992, de către cei 2T (Thierry Muselle–în vârstă de 33 ans și Thierry Bourgard–în vârstă de 24 de ani), originari Plombières (comună francofonă din regiunea Valonia formată din localitățile Gemmenich, Hombourg, Montzen, Moresnet și Sippenaeken). Cadavrele lor sunt descoperite pe 22 iulie 1992 în pădurea Lierneux (comună francofonă din regiunea Valonia, formată din localitățile Lierneux, Arbrefontaine, Bra, Trou de Bra, Grand Heid, Reharmont, Sur le Thiers, Derrière le Thiers, Les Villettes, Erria, Pont de Villettes, Florêt, La Chapelle, Odrimont, Jevigné, Verleumont, Hierlot, Petit-Sart și Grand-Sart). Conform expertizei medico–legale, cuplul ar fi fost ucis pe 14 iulie. Cei 2T (Thierry) ar mai fi comis și violuri (în regiune) în perioada 11–16 iulie. Identificați, arestați (Muselle–pe 19 iulie, iar în proximitatea domicilului său, iar Bourgard în cursul zilei următoare) și încarcerați în detetenție provizorie pe 23 iulie 1992 și condamnați la moarte de către Juriul Popular (Curte cu Jurați) de la Liège, pe 18 decembrie 1995, Curtea de Casație va anula (casa) sentința (din cauza unor vicii de procedură), pe 9 mai 1996, ceea ce va genera un al 2-lea proces, care va debuta pe 18 noiembrie 1996, în fața Curții cu Jurați de la Arlon al provinciei Luxemburg (comună din regiunea Valonia, la frontiera cu Luxemburg, formată din localitățile Arlon, Autelbas, Bonnert, Guirsch, Heinsch și Toernich) și care, în verdictul său din 13 decembrie 1996 îi condamnă pe cei doi criminali Muselle și Bourgard la muncă silnică pe viată. Merită de remarcat aici și fapul că înainte de a fi interpelați, cei 2 din urmă, erau recidiviști și ar mai fi fost condamnați și încarcerați, tot pentru viol și crimă, iar în luna iulie 1992, Thierry Muselle (condamnat la 10 ani de detenție criminală în 1984 pentru violul și asasinarea unei adolescente ăn vărsta de 16 ani) a fost în libertate condișionată sub control judiciar, iar Thierry Bourgard (condamnat la 10 ani de detenție criminală pentru viol și tortură) „în concediu penitenciar” (după 3 ani efectați din pedeapsă). Bourgard și-a recunoscut faptele care i-au fost reproșate, mai puțin asaniarea cuplului Marc et Cori(n)ne. Din contă, Muselle a negat orice implicare a sa în asanite și violuri. Ca urmmare a acestor evenimente dramatice, tatăl lui Cori(n)ne, Jean-Pierre Malmendier (1949–2011, om politic belgian), membru al partidului MR (Mișcarea Reformatoare, de inspirație liberală, prezentă în Belgia francofonă), împreună cu tatăl lui Marc, François Kistemann, vor depune, pe 4 decembrie 1992, la Parlamentul belgian, o petiție (semnată de către 259.445 de persoane), pentru reformarea sistemului carceral și „severizarea” punerii în libertate a recidiviștilor în materie criminală, conmdamnați, în special, pentru crime sexuale și crime de sânge. În ceea ce îi privește pe 2 criminali, detenția lui Thierry Muselle va fi prelungită de către TAP (Tribunalul de Aplicare si Amenajare a Pedepsei) de la Arlon, cu puțin timp înainte de acordarea libertății conditionate sub control judiciar acestuia (pe 20 aprilie 2010), după examinarea cererii de caătre Curtea Criminală pe 5 aprilie, ca urmare a unei tentative de asasinat (prin ștrangulare) în noaptea de 30–31 martie 2010 asupra unui deținut (cu care împărțea celula de numai 2 zile) în închisoarea Lantin, pentru care, pe 20 iulie 2011, el va fi condamnat la 20 de luni de închisoare, confirmat în Apel și pe 15 februarie 2012. Conform investigațiilor mele, gestul lui Muselle este explcabil, pentru că în cei 18 ani de detenție (1992–2010) el ar fi stat singur în celula sa, pentru că ar fi refuztat, întotdeauna, un „colocatar”, iar această doleanță a lui ar fi fost până atunci, oarecum, respectată, cu toate că alte 4 tentative de acest gen, în trecut ar fi eșuat. Mă întreb dacă n-ar fi fost un pretext, din partea autoritîților carcerale (administrației penitenciare), pentru a-i refuza eliberarea condiționată, asupra cărei urma să statueze TAB în luna aprile cu un aviz favorabil din partea celor care l-au examinat. Este foarte probabil că rudele victimelor s-ar fi opus eliberării sale condiționate (care sunt consultate în asemenea situații), iar administrația penitenciarului ar fi găsit pretextul pentru a nu-l elibera. Cu atăt mai mult cu cât Jean-Pierre Malmendier, tatăl lui Corin(n)e l-a și „vizitat” (întîlnit) pe acesta pentru a-i cere explicatii, cu puțin timp înainte de a muri din cauza unui stop cardio - respirator în 2011. El își va tenta din nou norocul în 2013, dar din păcate, fără succes! Până la urmă, moare, din cauze naturale, cel puțin oficial (datorită unei supradoze de heroină–conform surselor mele) în noaptea de 31 martie – 1 aprilie 2015 în închisoarea din Huy (oraș francofon din regiunea Valonia situat pe cursul fluviului Meuse, formată din localitățile Huy, Ben-Ahin, Tihange și Neuville-sous-Huy), la vârsta de 55 de ani, în timp ce Thierry Bourgard, încarcerat și el, pe 5 decembrie 2019. În cursul lunii viitoare (augut 1992), vor debuta alte două dosare criminale belgiene sordide. Dosarul criminal Patrick Derochette (1992), în care pe 5 august, o fetiță Loubna Benaïssa (în vărstâ de 9 ani), dispare fără urmă la Ixelles (una din cele 19 comune din Regiunea Capitalei Bruxelles situată în partea de sud-est a aglomerației Bruxelles, învecinându-se cu localitățile Bruxelles, Etterbeek, Forest, Auderghem, Uccle, Saint-Gilles și Watermael-Boitsfort). Criminalul, care a și violat-o înainte de a o ucide și a-i ascunde corpul în pivnița stației de benzină–Service auto (a părinților săi) a fost identificat, tardiv (datorită indiferenței și a multor erori comise de către cei implicați în dosar), peste 4 ani și jumătate (cu ocazia investigațiilor dezlănțuite în dosarul pedocriminal Dutroux) pe 5 martie 1997, de către o celulă de anchetatori de la Neufchâteau, în persoana lui Patrick Derochette (în vârstă de 28 de ani, recidivist, condamnat, deja, în 1984, pentru infracțiuni sexuale), care lucra ca mecanic auto–pompist la benzinăria Q8 (împreună cu tatăl său) aflată la colțul străzii Wéry cu șoseaua Couronne din Ixelles. (A se vedea pentru dealii lucrările autorului Ce s-a întâmplat cu Estelle Mouzin? Dezvăluirile pedofilului–violator și serial...În exclusivitate absolută: Subiect de teză de doctorat. Crime sexuale. Dispariții misterioase. Nebuloasa...). În ziua dramei, Loubna Benaïssa (de origine magrebină) și sora sa Nabela intră într-un magazin alimentar Aldi de pe Goffart din Ixelles (nu departe de domiciliul lor pe strada pentru a face niște cumpărături, dar, din păcate, uită să cumpere iaurt, motiv pentru care după revenirea acasă, mama lor o trimite pe Loubna înapoi după iaurt. De atunci, ea n-a mai fost văzută niciodată. Merită subliniat aici faptul că ancheta a fost neglijată (voit sau nu!) încă de la început, pentru că magistratul instructor (judecătorul de instrucție) pentru a demara ancheta nu a fost numit în dosar decât după 6 zile de la dispariția fetiței (care, practic, nu va trece la studiul dosarului decăt peste 16 zile) ori, după cum știm, primele zile în cazul unei dispariții sunt determinante. Apoi, anchetatorii din Ixelles, în paralel cu pista lui Patrick Derochette s-ar mai fi risipt și în alte două piste (pe care nu le mai menționez pentru că au fost abandonate din lipsă de probe materiale), probail, pentru faptul că mecanicul auto–pompist, ar fi furnizat un alibi solid, afirmând că în timpul comiterii crimei, între orle 11h30 – 13h30 ar fi luatm masa de prânz cu fratele său. Cadavrul victimei descoperit pe 5 martie 1997 în pivnița benzinăriei (demolată în 2001) a fost ascuns într-o cutie metalică, oarecum, întâmplător, cu ocazia unei vaste percheziții în dosarul Dutroux care va debuta în cursul lunii septembrie 1996. Pe 8 martie 1997, o ceremonie funerară va fi organizată în memoria ei la marea moschee de la Bruxelles, de unde corpul ei va fi transportat în Maroc pentru a fi înmormântat la Tanger, de unde familia ei este originară Arestat pe 7 martie 1997, Patrick Derochette (atunci în vârstă de 33 de ani) recunoaște „parțial” faptele care îi sunt reproșate, adică, numai violul comis asupta fetiței. Cu această ocazie sunt descoperite și victimele lui Dutroux, în viață, Laetitia și Sabine, care vor fi eliberate, dar și cadavrele lui Julie și Melissa. Ancheta va fi relutată de la început, după transferul dosarului de la Parchetul de la Bruxelles la cel din Neufchâteau, odată cu căutarea victimelor lui Duroux. Atunci intră în vizorul anchetatorilor 2 bărbați, condamnați deja pentru viol asupra minorilor, care locuiau în zona magaziunului unde Loubna s-a întors pentru a cumpăra iaurt. Unul dintre ei, un algerian (pe care nu-l nominalizăm pentru că a fost disculpat în dosar) era în Algeria atunci când evenimentul dramatic are loc, iar celălalt, Patrick Derochette, a declarat că ar fi luat masa de prânz cu fratele său, ceea ce, atunci, îl disculpă, cu toate că acesta a fost recunoscut vinovat într-un dosar criminal, dar „infracționalizat” (practică aplicată, în special în cazul „primarilor”–inculpați pentru prima oară), de atentat la pudoare în cazul a 2 băieți (cu vârstele de 9 și 13 ani) în perioada 1982–1984. Pe 13 iunie 1984, ca urmare a unor expertize psihiatrice, conform deciziei TCB (Tribunalul Corecțional Bruxelles) Patrick Derochette este declarat iresponsabil penal, spitalizat, dar după 50 de zile, este „lăsat la vatră”, adică, să plece acasă! Începând cu 4 martie 1999 (după o perioadă de observație în anexa psihiatrică a închisorii Forest) acesta va fi internat în QHS (Cartier de Maximă Securitate) al EDS (Eablissement de Défense Sociale) „Les Marroniers” de la Tournai (oraș francofon din regiunea Valonia), cu o capacitate de 350 de locuri, rezervat persoanelor cu probleme psihice grave (iresponsabili penali). Notă. În Belgia, Legea Défense Sociale (Apărarea socială) din 1930, modificată prin legea din 1 iulie 1964 instituie două măsuri specifice (conform art.71 din Codul Penal Belgian) autorului atins (bolnav) de „demență” (o categorie largă de boli cerebrale care cauzează o scădere pe termen lung și adesea graduală a memoriei și a capacității de a gândi, având ca simptome problemele emoționale, dificultățile de comunicare, scăderea voinței și forma comună Boala Alzheimer–între 50% și 70 % din cazuri, demența vasculară–cca 25%, demența cu corpi Lewy–cca 15% și demență fronto-temporală–Boala Pick), „aflat, din punct de vedere juridico–medical, într-o stare gravă de dezechilibru mintal (sau de debilitate mintală) care nu-i permite acestuia să-și controleze acțiunile.” Prima măsură constă în punerea sub observație a acestei personae într-o anexă psihiatrică a unei închisori, iar cea de-a doa măsură, plasarea lui, pe termen nelimitat, într-un EDS, conceput cu acest scop. Conform unor investigații aprofundate, dintre cei 229 de pacienți internați (atunci), la EDS Tournai, cca 48,8% ar fi comis infracțiuni cu caracter sexual (viol, tentativă de viol, atentat la pudoare, exhibiționism, etc.) iar valoarea media a IQ a acestora ar fi fost 71,4, adică mult sub limita inferoară a mediei populației centrată pe 100 (în vecinătatea 80–120), conform curbei (clopotului) lui Gauss. În plus, 33,2% din ei nu prezentau nuciun fel de trulburări psihice (psihiatrice), iar din restul (dintre cei cu tulburări psihice), cca 37,4% aveau simptome de tulburări psihotice (cu precădere, schizofrenie sau schizofrenie paranoidă), dar 26,8% nu prezentau nici măcar tulburări de personalitate (constatat la majoritatea persoanelor care suferă de tulburări psihotice), adică, cca ½ din totalul care erau diagnosticați cu această maladie (57,3%), iar 37,9% erau clasați persoane cu tulburări de personalitate antisociale. [A se vedea pentru detalii articolul autorului M’s („Mensanii”) lui Roland Berril!]. În sfârșit, Patrick Derochette moare (din cauze naturale) pe 14 decembrie 2016 (la vârsta de 52 de ani), după ce pe 14 iunie 2015, ca urmare a unei agresiuni fizice grave (care nu ar fi avut nicio legătură cu moartea lui Loubna Benaïssa), cu ocazia unei altercații, acesta intră într-o comă profundă la Clinica Notre-Dame de la Tournai, unde este transportat în regim de urgență. Ca urmare a unor complicații, el va fi adus pe 14 decembrie, în jurul orei 22h00, la Serviciul de urgență al CHWP (Centre Hospitalier de Wallonie Picarde–Centrul Spitalicesc al Valoniei Picard), dar, puțin înainte de ora 23h00, el este victima unui stop cardio–respirator. Dosarul criminal care urmează celor două (mai sus menționate) în vara anului 1992 („Marc et Cori(n)ne”, respectiv, „Loubna Benaïssa–Patrick Derochette”) este Dosarul criminal al „nebunului de la Mouscron” (oraș francofon din regiunea Valonia), în care criminalul Arnaud Degezelle (adolescent în abandon școlar, în vârstă de 17 ani, singuratic, „monstrul care nu si-a regretat niciodată actele sale criminale”), în ziua de 12 august 1992, la Mouscron, o rănește grav (în spate) cu un foc de armă (revolver de calibrul 7.65) pe Carine Moerman (în vârstă de 25 de ani), îl lucide pe stradă, pe 24 august, cu un glont în ceafă, pe David Matton (în vârstă de 16 ani), iar pe 11 septembrie, într-un imobil de pe strada Pèlerins, o rănește grav (cu un glont în zona lombară) pe Nathalie Vanbraekel (în vârstă de 19 ani) prin ușa camerei în care aceasta se ascundea împreună cu mama sa (Thérèse Pollet), după ce în noaptea de 9–10 septembrie, tentativa sa de asasinat contra lui Éric Delemme (în timp ce acesta penetra cu vehiculul său în garaj), eșuază. Condamnat pe 25 noiembrie 1993 de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) a provinciei Hainaut la închisoare pe viață pentru un asasinat și 4 tentative de asasinat, Arnaud Degezelle („Fantomas”, „ucigașul nebun din Mouscron ”, atunci în vărstă de 18 ani), care își alegea victimele la întâmplare (și care ar fi recunoscut că dacă n-ar fi fost arestat la timp ar fi ucis mai multe persoane !), moare ca urmare a unui consum excesiv de droguri (supradosă–overdose de herionă), pe 8 decembrie 2012, în patul său, într-o celulă a închisorii din Andenne (oraș francofon în pregiunea Valonia, în provincia Hainaut, situat pe malul frluviului Meuse, formată din localitățile Andenne, Baronville, Coutisse, Landenne, Maizeret, Namêche, Sclayn, Seilles, Thon-Samson și Vezin–învecinându-se cu localitățile Fernelmont, Héron, Huy, Namur, Gesves și Ohey). Conform investigațiilor mele, Arnaud Degezelle (care ar fi fost terifiant în timpul procesului și ar fi „râs în nas” magistraților și juraților–în timp ce mama sa ar fi izbucnit în plâns) ar fi fost înscris în 2010 (prin intermediul unui juriu de învățământ universitar al Comunității franceze) în anul doi la Departamentul (Facultatea) de Matematică a Universității Namur (la forma de învățământ „la distanță”), unde profesorii săi îl considerau „distant, rigid (autoritar) dar foarte implicat în cursurile sale”, iar, conform directorului departamentului Anne Lemaître, care l-a întâlnit de mai multe ori, „acest băiat nu era nici simpatic si nici agreabil”, iar trecutul său n-a avut, absolut, nicio legătură cu misiunea noastră de educație. În cadrul întrevedrilor noastre noi nu am abordat decât, strict, probleme legate de organizarea cursurilor ”. Nici Marcel Rémon, vicerectorul (prorectotul) universității, care ar fi avut un rol important în admiterea lui (mai ales, pentru a-i da o șansă), care l-a întâlnit o singură dată afirma într-un proces verabal că „Aranaud era rezervat, tăcut și nu era ușor de comunicat cu el”. Cu puțin timp înainte de decesul său (neprevăzut), acesta ar fi trimis o scrisoare lui Anne Lemaître (legat tot de cursurile sale), în care fîcea cunoscut acesteia că el nu mai suporta că era descurajat și sabotat în activitatea sa de studiu și că îi părea rău că, crează probleme universității. Se pare că singurul lucru care l-ar fi deranjat (avîn în vederefaptul că ar fi recunoscut fără niciun fel de obiecții atât asasinatul cât și cele 4 tentative de asasinat) ar fi fost verdictul de „muncă silnică pe viață” (maximă, având în vedere vârsta sa fragedă–după o deliberare a juriului de numai ½ h) pronunțat de către Jean-Claude Lacroix, președintele juriului la proces (având ca avocat general pe Luc Van Ausloos) o expresie care îi părea depășită, în loc de care ar fi preferat-o, poate, pe cea modernă, de „închisoare pe viață”! Mi s-a părut însă intersant schimbul de replici înainte de pronunțarea verdictului. Întrebându-l Lacroix, „ce ați face, deci, în libertate ?”, Arnaud Degezelle (apărat de către avocatul Gérard Rivière) i-a răspuns, sec, acestuia: „cum nu este cazul, nu (mai) are niciun rost să vorbim…” Din nou Lacroix: „Vă gândiți din când în când la David Matton (tânărul de 16 ani pe care l-a ucis)? Ce ați vrea să-i spuneți familiei acestuia?” Din nou, răspunsul lui Arnaud este jalnic: „Ce ați vrea să-i spun?” În sfârșit, până la debutul celebrului dosar criminal Dutroux (1995–1996), justiția belgiană va cunoaște alte două dosare criminale de mare anvergură, care au rămas, de-a lungul timpului, nesoluționate, ca de altfel și dosarele criminale „Asasinatele din Brabant” și „Asainarea lui Cools”. Este vorba de dosarul criminal „Decupastorul din Mons” (Hainaut, 1993 - 1998) și „Dispaiția lui Kim și Ken Heyrman” (Anvers, 1994) A se vedea pentru detalii articolul...

Protejat: Asasinarea medicului veterinar Karel Van Noppen. O nouă pistă, după...

Un dosar criminal belgian, de mare anvergură, care succede asasinatele din Brabant, uciderea premeditată a medicului veterinar Karel Van Noppen, în care, după un sfert de secol de la eveniment, aduc probe materiale fiabile care pun la îndoială comanditarul, adică, pe Alex Vercauteren (agricultor, crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani), condamnat la închisoare pe viață (fără posibilitatea eliberării condiționate), în 2002.Înfiltarat sub acoperire (grație unei cunjuncturi) în vastul trafic de carne de vită britanică via Belgia, contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină) pus la cale in anii 1990-2000 de către Mafia hormonilor de creștere din Belgia, cred că mă aflu în posesia unor informații și documente care pot schimba cursul istoriei în acest dosar.Conform acestora, comanditarul asainatului lui Van Noppen nu ar fi cel pe care justiția belgiană l-a condamnat, aproape cu un deceniu în urmă, la închisoare pe viață, dar, un asasin plătit, din partea clanului omului de afceri Ruddy Decock, fostul director al întreprinderii Tragex-Gel, principalul leader al „mafiei hormonilor de creștere″. În acest dosar care merită o atenție deosebită, după părerea mea, Karel Van Noppen (1952–1995, medic veterinar, inspector guvernamental al abatoarelor) de la IEV (Institutul de Expertize Veterinare) este ucis pe 20 februarie 1995 în proximitatea casei sale din Wechelderzande (secțiune a orașului belgian flamand Lille din provincia Anvers). În jurul orei 19h30, acesta iese pe ușa casei sale și se îndreaptă către mașina sa din parcare, când este întâmpinat de 2 necunoscuți care îl escortează în mașina sa (un Mercedas 190 alb), aflat la cca 10 m distanță, în care îl execută cu sânge rece, cu 3 gloanțe. Van Noppen era responsabil cu o anchetă legată de practicile ilegale (ilicite) ale agriculturilor și oamenilor de afaceri din Belgia care utilizau hormonii de creștere (în cazul animalelor) pentru a mări profitul între 10–100% (pe cap de animal), cu toate că erau interzise de către Uniunea Europeană încă din 1989.Acest dosar complex al „Mafiei hormonale” avea și o ramură care comercializa (sub formă de trafic) carnea contaminată cu „boala vacii nebune” (Encefalopatia Spongioformă Bovină) importată (la preț derizoriu) din Marea Britanie (aflată sub embargou), prin schimbarea etichetelor britanice cu cele belgiene. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne..., O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari....]În sfârșit, cei care l-au exacutat pe veterinar, l-au identificat ca comanditar al asasinatului pe Germain Daenen (ale căror animale au fost testate pozitiv).Astfel, pe 12 iunie 1996, în jurul orei 09h00, Poliția Judiciară din Turnhout (oraș din regiunea Flandra, vecină cu localitățile Baarle-Hertog, Beerse, Kasterlee, Merksplas, Oud-Turnhout, Ravels și Vosselaar și cu cea olandeză Baarle-Nassau), îl interpelează la domiciliul său de la Munsterbilzen pe Germain Daenen (atunci, în vârstă de 36 de ani, fost director al abatoarelor Bilzen din provincia Limbourg), ulterior administrator a două firme, una de de crecătorie de bovine și cealaltă, de vânzare en gros, la Munsterbilzen.Ca urmare, după cca 20h00 de audiere, judecătorul de instrucție de la tribunalul Turnhout Myriam Vrints, îl inculpă pe Germain Daenen (cu un cazier judiciar important) de complicitate la asasinat și îl plasează în detenție provizorie.Ceilalți 2 inculpați în dosar, asasinii, sunt arestați, mai devreme, pe 20 mai la Sainte-Maxime (comună în departamentul Var, regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur/Provence-Alpi-Coasta de Azur, în sud-estul Franței).Este vorba de Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani), cel care ar fi furnizat arma crimei (revolver chinez marca Norinco) și de Albert Barrez (în vârstă de 39 de ani) cel care ar fi fost trăgătorul.Interpelarea lor nu ar fi fost un ar fi ridicat niciun fel de probleme (conform unor surse apropiate dosarului), pentru că, încă de la început, polițiștii – anchetatori bănuiau că la originea execuției lui Van Noppen ar fi fost „Mafia hormonală.”Între 1990–1993, Germain Daenen a exploatat abatoarele din Bilzen, perioadă în care ar fi hrănit animalele sale (bovine) cu hormoni de creștere (interzis din 1989) și ar fi furat 32 de bovine (crescute cu hormoni de creștere) sesizate din Sittard (Olanda), iar mai târziu din Saint-Trond (după care dispare, undeva, în Valonia), pentru care, de altfel, a și fost condamnat la 5 zile de închisoare.El ar fi fost arestat în 1994 pentru o escrocherie legată de semnarea unor cecuri bancare neacoperite în valoare de cca 160MFRB (cca 55.000€PPA), după care ar fi făcut declarații în documente administrative de falimente frauduloase.Încarcerat în detenție provizorie la închisoarea din Anvers, aici i-ar fi întâlnit pe cei 2 complici ai săi, Albert Barrez și Carl De Schutter (transferat, ulterior, la închisoarea de la Draguignan–sub-prefectură a departamentului Var, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, din sudul Franței).Audiați în dosar, cei 2 vor face aceleași dezvăluiri anchetatorilor, atât în Belgia cât și în Franța, conform cărora, Germain Daenen (în vârstă de 36 de ani) ar fi fost cel care a comanditat asasinarea doctorului Karel Van Noppen.Singura disconcordanță în declarațiile cei 2 ar fi fost rolul pe care l-ar fi avut fiecare în acest asasinat.De Schutter își minimiza rolul, afirmând că el i-ar fi dat doar arma lui Albert Barrez și suma de 600.000FRB (cca 21.000€PPA) ca să-l ucidă de doctorul Karel Van Noppen, pe când, celălalt, susținea că, din contră, nu el, dar celălalt, Carl De Schutter, l-ar fi executat pe medic. De fapt, problema anchetatorilor n-ar fi fost cei 2 asasini, dar faptul că dacă Daenen ar fi fost adevăratul comanditar sau doar un intermediar al acestuia, ceea ce, de altfel, a și fost.Pentru că, comanditarul, agricultorul–fermier Alex Vercauteren (crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani) a fost identificat, mult mai târziu și nu foarte ușor.Merită de remarcat aici faptul că în anii 1990, inspectorii veterinari ar fi fost expuși în repetate rânduri unor atacuri din partea membrilor Mafiei hormonilor de creștere (compusă din cu cca 50 de membri - importatori, distribuitori, vânzători, agricultori, dar și câțiva veterinari și farmaciști), iar Karel Van Noppen ar fi fost și el amenințat, la rândul său. Ceea ce era de înțeles, pentru că Belgia era una dintre țările Europei în care hormonii de creștere erau cel mai mult utilizați la creșterea animalelor (în particular, a bovinelor), ceea ce avea ca rezultat (conform unor investigații private la care am participat), că între 40–55% din carnea bovină vândută (comercializată) „en détail” era obținută cu ajutorul hormonilor de creștere. Ca urmare a unei vaste anchete care a durat peste 5 ani, pe 5 iunie 2002, Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al provinciei Anvers (prezidat de către Van Fraechem), în cadrul unui proces corecțional care a debutat pe 15 aprilie, i-a condamnat (după o deliberare care a durat cca 3 ore) pe fiecare dintre cei „3 mușchetari”, Albert Barrez, Carl De Schutter și Germain Daenen la 25 ani de recluziune.Din contră, cel de-al 4-lea, comanditarul, Alex Vercauteren, acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.Instrucția a demonstrat (oarecum) faptul că arma crimei a fost procurată și furnizată de către Carl De Schutter (un cunoscut traficant de arme), arestat, după cum am menționat în Franța (la Sainte-Maxime, pe 20 mai), iar acesta, îmrpeună cu Albert Barrez (arestat împreună cu De Schutter) ar fi fost asasinii lui Karel Van Noppen, ceea ce, de altfel, cei 2 ar fi și recunoscut. Din contră, presupusul intermediar Germain Daenen (apărat de către avocatul Marc Similon) și presupusul comanditar Alex Vercauteren (apărat de către cunoscuții avocați Walter Van Steenbrugge și Hans Rieder), au negat orice implicare a lor în asasinat, atât în timpul instrcției cât și la proces, în ciuda dezvăluirilor făcute de către asasini, conform cărora, vinovăția lor ar fi fost o certitudine.Este interesant și faptul că Albert Barrez, înainte de deliberare, încearcă să facă un prim pas către o „clemență”, implorând pe Flor Van Noppen (om politic belgian, deputat) fratele lui Karel Van Noppen, prezent în sală „Eu nu mă pot scuza, dar sper că mă veți (putea) ierta”.Conform omului politic, Mafia hormonilor de creștere ar fi continuat să contamineze carnea de bovină în Belgia, încă și în deceniul trecut, pentru că AFSCA (Agenția Federală pentru Securitatea Alimentră) din Belgia, ar fi incapabilă să facă față controlului, iar pentru forțele de ordine publică, acesta n-ar mai fi o prioritate.Complicele său la asasinat, Carl De Schutter, sper și el că va beneficia și el de o oarecare clemență, pentru că a colaborat cu autoritățile polițienești și judiciare.Din contră, Germain Daenen ar fi fost revoltat doar pentru că a considerat despăgubirile materiale și morlale pe care îi reclama justiția, disproporționate.Comandoul ar fi executat, de fapt, o acțiune criminală numită „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), cu o rară lașitate.Atunci când asasinul îl sună la ora 19h30 (de la telefonul unui client al veterinarului–fără știrea lui), îl întreabă pe acesta „ați putea veni la mine, unul dintre animalele mele este bolnav (suferind)…”, Karel Van Noppen răspunde cu afirmativ și iese pe ușa casei, îndreptându-se către mașina sa din parcare.Asasinii îl așteptau ascunși într-un vehicul BMW Seria5 (semilux, cu jante speciale) furat, parcat în apropiere.Imediat cum s-a asezat pe scaunul șoferului, asasinul îi trage un prin glont în abdomen, apoi, un al doilea în spate, și în sfârșit, un al treilea, pentru a fi sigur că moare pe loc, în ceafă. Deși, încă pe 27 martie, judecătorul de instrucție Myriam Vrints de la tribunalul din Turnhout îi interpelează (pe cei „3 muschetari”), având în vedere contactele lor cu Mafia hormonilor de creștere, pe 18 aprilie sunt puși în libertate, pentru că aparent, aceștia ar fi avut alibiuri „solide”.Dar, pe 20 mai 1996, la instigarea PJ (Poliției Judiciare) din Turnhout și Anvers, în cadrul celului numită „Orma” (contra Mafiei hormonilor de creștere) dirijată de către judecătorul de instrucție Marc Allegaert, poliția franceză îl interpelează (arestează) pe traficantul de arme Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani, din Anvers, condamnat în Franța la 2 ani de închisoare pentru deținerea unui arsenal militar la domiciliul său fără autorizație) în vila luxuoasă a mamei sale (aflată pe drumul Sadequets la Sainte-Maxime, de pe Coasta de Azur).La originea arestării sale ar fi fost un „hoț ordinar” de mașini, tot din Anvers (care nu figurează ca inculpat în dosar, deci nu-i declinăm identitatea), care ar fi fost însărcinat pe 19 februarie de către traficantul de arme să fure un vehicul la Eeklo (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra), capitala regiunii Meetjesland (aflată între Gand și Bruges).Ca urmare, deja, în timpul arestului său, Carl De Schutter va colabora cu polițiștii și îl va denunța pe Albert Barrez, căruia, acesta din urmă i-ar fi înmânat arma crimei (un revolver marca Norinco) și „recompensa” pentru executarea contractului. Supus unui interogatoriu în închisoarea din Draguignan (centru penitenciar ăn departamentul Var în regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur, dat în folosință în 1984 cu 367 de locuri, închis în 2010 datorită inundării lui și demolat în 2018) De Schutter, dezvăluie anchetatorilor cum ar fi fost contactat în închisoarea din Anvers de către Germain Daenen (fost director al abatoarelor din Munsterbilzen) care l-ar fi însărcinat ca să se „ocupe" de Van Noppen, contra smei de 600.000 FRB (100.000FFR).Totuși, anchetatorii erau convinși că acesta din urmă ar fi fost doar un intermediar și nu adevăratul comanditar.La început, bazându-se pe declarațiile lui De Schutter, ei îl băniau pe crescătorul de vite Théo Goossens din Lokeren (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra).Dar acesta din urmă nega cu vehemență orice implicare a sa în crimă.În sfârșit, se pare că De Schutter ar fi vrut să bruieze adevărata pistă, dar până la urmă cedează (psihic), iar în luna septembrie 1996, într-o scrisoare adresată avocatului lui Théo Goossens, acesta se va retracta, afirmând că aceste nu are, absolut, nimic de-a face cu crima.Acest lucru este confirmat și cu ocazia confruntării dintre cei 2 în fața judecătorului de instrucșie pe 8 octombrie 1996, motiv pentru care Théo Goossens va fi pus în libertate și disculpat în dosar.În cartea sa „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), nume de cod al asasinatului dr. Van Noppen, Albert Barrez (autorul) prezintă (sugerează) mai mulți comanditari potențiali posibili.

CUFR (Consultanță Universitară Franco – Română) de pe lângă Școlile Superioare...

Înfiinţată în România cu peste un deceniu și jumătate în urmă, CUFR are ca obiective principale: Informarea, Orientarea şi Pregătireaelevilor (cu Diplomă de Bacalureat Românesc), respectiv, a studenţilor (în special din primii 2 ani, dar şi din anii superiori ai Universităţilor tip Politehnic sau Economic), pentru Concursurile de Admitere în reţeaua Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii (Grandes Écoles), în special cele ştiinţifice (ENS), inginereşti (de tip GEI), economice (de tip GEC), respectiv, veterinare (VETO), precum şi în universităţi de tehnologie (UT), care au incluse în programa lor de învăţământ, Ştiinţele Exacte şi Ştiinţele Tehnice, în cele Economice şi Comerciale, respectiv, în cele Veterinare, membre ale CGE (Conferinţa Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii – „Grandes Ecoles”), respectiv, în Universităţi, elitiste, accesibile doar prin Concurs (Examen) de Admitere, pentru candidaţii străini, inclusiv, pentru români (unele chiar şi pentru francezi!).O extensie şi pentru alte tipuri de Concursuri, cum ar fi Ştiinţele medicale si Farmaceutice, respectiv, Ştiinţele Socio-Umane şi Juridice, a fost realizată începând din anul 2008. Alte tipuri de activităţi, cum ar fi consultanţă în pregătirea lucrărilor de stagiu de cercetare în întreprinderi sau instituţii franceze, în pregătirea diplomelor de sfârșit de ciclu universitar în sistemul LMD (de Licenţă și de Masterat), în pregătirea concursurilor de titularizare în învățământul preuniversitar și universitar Capes, Agrégation, în elaborarea unor lucrări postuniversitare, respectiv, în pregătirea și direcția de referate și teze de doctorat, a fost inclusă în activitatea CUFR îincepând din anul 2010. (A se vedea și articolul autoruluii Le Doctorat – PhD).În egală măsură, CUFR, urmăreşte şi realizarea unei convergenţe între sistemele educative (preuniversitar şi universitar) român şi francez (poate cel mai sofisticat, complex şi diversificat dar şi foarte flexibil sistem educativ în lume!), în perspectiva integrării învăţământului românesc în marile structuri educative europene, asigurând, astfel, candidaţilor români aceleaşi şanse de reusită pe piaţa de competeţă, respectiv, pe piața munci franceze, ca şi colegilor lor francezi.Având în vedere faptul că admiterea în aceste instituţii se desfăşoară, de regulă, la diverse niveluri de studii (cu diplomă de bacalaureat, în Ciclul I-primul Ciclu universitar sau Ciclul Pregătitor-Inginerie/Economie/Social/Veterinar, etc., cu diplomă de bacalaureat +1/2 şi diplomă de bacalaureat +3/4 ani universitari, în Ciclul II-Ciclul secund sau Ciclul de Inginerie/Economie/Social/Veterinar, etc.), instruirea (pregătirea) candidaţilor are loc înClase Speciale Pregătitoare (la Matematică şi Ştiinţele Fizice, respectiv, Biologie, Ştiinţe Social-Economice, Filozofie și Cultură Generală franceză).Cadrele Didactice asociate CUFR, sunt universitari sau profesori preuniversitari metodişti, cu o deosebită activitate didactică şi pedagogică, autori de manuale şcolare şi lucrări diverse, lectori la Centul de Excelenţă sau Membri în Comitetele de Redacţie ale revistelor de specialitate destinate învăţământului preuniversitar şi universitar, cu o bogată experienţă în acest gen de activitate, francezi, sau români cu stagii efectuate în universităţile şi şcolile superioare franceze, buni cunoscători ale celor două sisteme de învăţământ, vorbitori de limba franceză.Pregătirea propusă în cadrul CUFR este organizată în aşa fel încât să asigure cursantului şi cunoştinţele necesare pentru Concursurile de Admitere în Instituţiile de Învăţământ Superioare româneşti, în cazul renunţării acestuia la proiectul său iniţial, adică, de a se prezenta candidat la concursurile de admitere în Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii, respectiv, în Universităţile Franceze (eitiste), alese în cadrul proiectului Profesional.CUFR, ca instituţie independentă, dispune de diverse tipuri de acorduri bilaterale cu Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii (Les Grandes Écoles) şi cu Universităţi de Tehnologie (UT) care recunosc cursurile sale pregătitoare, şi pe baza cărora acceptă la concurs (în limita unui număr de locuri stabilit) candidaţii prezentaţi de acesta.Având în vedere faptul că CUFR nu face parte din programele de colaborare europene (Erasmus, Tempus, Socrates, Leonardo, etc.) candidaţii săi, vor fi prezentaţi în calitate de „independenți”, adică, în afara programelor de colaborare (hors Programmmes d’Echanges). Admişi în urma Concursului de Admitere în sistemul educativ selectiv al CGE (fie în Clase Pregătitoare-Ciclul I de studii, fie în Ciclul Profesional, de Specializare-Ciclul II de studii, în Şcolile Superioare de Înalte Studii Post-Prépa) sau în Învătământul Superior, în general de lungă sau de scurtă durată ( STS-Tehnicieni Superiori, IUT-Institut Universitar de Tehnologie, LP-Licenţă Profesională, LC-Licenţă de Cercetare, MP – Masterat Profesional, MC -Masterat de Cercetare, Doctorat), ei nu vor putea beneficia de burse naţionale de studii (româneşti), dar vor putea dispune de burse sociale (între 5.0000€ – 20.000€/an în funcție ciclul universitar) sau de merit, din partea instituţiilor în care sunt admişi, în funcţie de media obţinută (sau de rezultatele obţinute după semestrul I, respectiv, primul an de studiu). În plus, ei au dreptul la diverse prestaţii (alocaţii) sociale din partea statului francez (respectiv, al Primăriilor), în special pentru locuinţă (APL, cca 55-60% din costul chiriei). În felul acesta, în principiu, studiile superioare în Franţa, practic, pot fi considerate gratuite!11. L1 PACES. Sage-femme. Dentiste Pharmacien. Médecin généraliste. Médecin. spécialiste. C. C. Admission sur concours. 10. D. Admission sur dossier. DC. Admission sur dossier ou concours. 9. L 1. L 2. L 3. M 2. M 1. Licence. D1. D2. D3. Master. Doctorat. DC. DSCG. DEC. D. Expertise comptable. D Diplômes de Grandes Ecoles, diplômes d’Ingénieur, Masters. CPGE éco.: Diplômes des Grandes Ecoles de commerce et de gestion (ex. HEC) CPGE lettres : ENS, Ecoles des Chartes, Master. CPGE Sciences : Ecoles vétérinaire, Ecoles d’Ingénieur, Masters. C. DE. Vétérinaire. 6. DC. Arts et Beaux-arts. DMA. DNAT. DNSEP. DSAA. ING. DC. Diplômes d’écoles. Grandes écoles : IEP-Sc. Po., Ecoles d’Ingénieur et de commerce avec prépas intégrées, arts et audiovisuel, etc. C. DC. DE. Architecture. M. Master. DC. Diplômes d’écoles : vente, com., tourisme, etc C. Social et paramédical. DE. DE. Licence professionnelle. D. DCG. D. Comptabilité Gestion. DE. DE. L. 3. DUT. D. BTS/A. BTS. D. 2. CPGE. éco. CPGE éco. D. CPGE. Lettres. D. CPGE. Sciences. D. 1. UNIVERSITÉ. IUT. LYCÉE. ÉCOLES.CUFR asigură studenţilor săi prin acest statut de „candidat independent”, posibilitatea, ca după absolvire, ei să poată fi recrutaţi (angajaţi în CDI-Contracte de Muncă pe Perioadă Nedeterminată) de către marile grupuri și companii industriale franceze (sau multinaționale), în care vor efectua stagii de cercetare şi producţie încă din timpul studiilor, ceea ce este o condiţie „sine qua non”, pentru obţinerea unui permis permanent de şedere (reşedinţă permanentă, definitivă) pe teritoriul naţional francez.Amintim că în cadrul programelor uzuale de colaborare (schimburi de studii) europene mai sus amintite, studenţii români posedă un statut special, nefiind supuşi regimului (sever) de selecţie de care au parte candidatii francezi şi au obligaţia să respecte condiţiile contractului impus de programul de colaborare, care prevede, ca regulă generală, revenirea în ţară după terminarea studiilor!Absolvenţii români ai Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii Inginereştisau Economice, pot opta însă şi pentru o alternativă mult mai avantajoasă, atît din punct de vedere social cât şi financiar: revenirea în ţară pentru ocuparea unor posturi de mare răspundere sau conducere în cadrul marilor societăţi industriale, financiar-bancare sau comerciale franceze, implantate în România (Renault, Alcatel, FT-Orange, Altstom, Air France, Air Liquide, BULL-Informatique, WTC, EDF, GDF, Société Générale, BNP-Paribas, AXA Assurances, Rhodia, l’Oréal, Bouygues, Vivendi, Aventis, Lafarge, St.Gobin, Michelin, Suez, Auchan, Carrefour, Cora, etc.) având în vedere că Franţa este de departe cel mai mare investitor financiar (ca cifră de afaceri!) cu un volum permanent în creştere şi că toate aceste instituţii franceze (cca 300, Membre ale Camerei de Comerţ si Indusrtrie a Franţei la Bucureşti), fără excepţii, apreciază în mod cu totul deosebit o Diplomă (franceză!) de Înalte Studii Inginereşti sau Comerciale.

Protejat: Arena Securității. Modelul axiomatic francez al combaterii delincvenței și a...

În contextul social-economic al unei mondializări, respectiv, „globalizări agresive″, în care societățile de consum au din ce în ce mai mult, mari dificultăți de a supraviețui pe termen lung, în care capitalismul „sălbatic″ pare să-și fi atins limitele, marea criminalitate (crima organizată de mare anvergură), precum și prevenirea ei devin unul dintre obiectivele cele mai preocupante ale autorităților centrale și locale de stat.Hiperdezvoltarea (post-industrializarea) contribuie fundamental la formarea unor noi generații de răufăcători și criminali (cu filiere tentaculare și bine structurate, în mod expansionist) care utilizează tehnici infracționale din ce în ce mai sofisticate, motiv pentru care prevenirea și combaterea acestora necesită eforturi desoebite (din ce în ce mai mari) din partea autorităților Statului pentru menținerea ordinii publice în cadrul societății civile.În Franța, o țară hiperdezvoltată în care procesul de integrare a străinilor este cel puțin în derivă, (dacă nu cumva a eșuat pentru totdeauna), pentru combaterea delincvenței (în creștere constantă) guvernul francez, a acceptat o propunere a  fostului președinte Nicolas Sarkozy (n.1955, în funcție între 2007 - 2012) încă din 2007 (pe când era Ministru de Interne), care se vrea eficace, fără a fi considerat represiv și antidemocratic, fără a încălca drepturile fundamentale ale omului, conform celor care l-au votat în cadrul Adunării Naționale și l-au promulgat, ulterior. Conform acestui model (având în vedere faptul că marea criminlitate este prezența cu precădere în metropole, precum și în aglomerații urbane, iar Franța este urbanizată, într-un proocent de peste 95%), primarul unuei localități (oraș, metropolă sau președinte de zonă metropolitană),  în unitățile urbane (pol urban, arie urbană, spațiu urban) de peste 10.000 de locuitori, devine stăpânul „absolut″, care va prezida un Consiliu Orășenesc pentru DIF (Drepturile și Îndatoririle Familiilor), iar acesta, împreună cu echipa sa (consiliul pe care îl prezidă) are dreptul să „pătrundă″ cât de cât în intimitatea familiilor (sub o formă sau alta, mai mult sau mai puțin legală, la „periferia″ legii) în care există probleme grave legate de absenteismul școlar al copiilor, de lipsa lor de educație sau ale căror copii tulbură liniștea și ordinea publică sau sunt consumatori de droguri (ușoare).În cazul în care situația o impune, acest consiliu poate impune părinților SRP (Stagii de Responsabilitate Parentală). Din contră, dacă ei nu acceptă această „oferta″ al Statului (de drept), el poate decide de comun acord cu Inspectoratul Școlar departamental (Academie, în Franța) și CAF (Casa de Alocații Familiale) suspendarea prestațiilor sociale iar în anumite situații grave, poate solicita transferul copilului sub tutela CAF.Pentru „detectarea″ la școală în timp util (de manieră precoce) a tulburărilor de conduită (caracterizate printr-un patern repetitiv și consistent de conduită antisocială, deviantă și agresivă), este impusă supravegherea personalizată a sănătății mintale a fiecărui copil și evoluția lui din punct de vedere psihic și psihologic. În sfîrșit, un interviu (o examinare orală al copilului) are loc la fiecare trei ani (cel mult) cu reprezentanții CAF și cu specialiști (pedagogi, educatori și psihologi) ai Inspectoratelor Școlare, respectiv, experți în orientarea școlară și profesională a copilului (adolescentului, tânărului). Fără a (re)aduce în discuție ordonanța din 1945 în privința legislației consacrată infracțiunilor comise de către minori (pe cât de veche, pe atât de „generoasă″), Sistemul Axiomatic a lui Sarko (nicolas Sarkozy) prevede prezentarea imediată în fața instanțelor judecătorești, (Tribunalul pentru Minori), a tânărului (minor, între 16-18 ani) care comite o abatere gravă, sancționabilă (penal) de lege.Menționăm că în cazul delincvenților majori (care comit infracțiuni grave), rămâne în vigoare „înfățișarea imediată″ („comparution immédiate″), care are ca efect „condamnarea imediată″ a inculpatului, conform unei legi care datează încă din 20 mai 1863, „ușor″ modificată în noul CP (Codul Penal francez) din 1958 (Republica a V-a, instaurată de către Charles de Gaulle), conform OU (Ordonanța de Urgență) din 10 iunie 1983, o procedură instaurată, în aceleași condiții, și în noul CPB (Codul Penal Belgian) din 20 martie 2000. Pentru ca modelul să fie eficace, este necesar ca toți responsabilii societății civile care intervin în prevenirea delincvenței trebuie să facă schimb de informații, pentru o mai bună cunoaștere și apreciere a minorului, sub toate aspectele, atât pe plan social, cât și pe plan intelectual, psihic, respectiv, pe plan material. Pentru păstrarea „secretului profesional″, există un coordonator care centralizează toate datele despre subiect (persoană în cauza), el fiind singurul care deține toate informațiile și care are, printre altele, și obligația de a nu le face publice (cunoscute publicului).În cazul prezentării imediate în fața instanțelor judecătorești a consumatorilor mari de droguri dure-droguri de mare risc (toxicomani „profesioniști″), terapia poate fi pronunțată în fiecare stadiu a procedurii în locul condamnării immediate, ca o variantă posibilă pentru încetarea urmăririi penale de către Procurorul Republicii.Astfel, spitalizarea din oficiu în condițiile legii actuale, într-un centru psihiatric va fi permisă și chiar impusă cu sprijinul primarului, el neputând interveni în favoarea libertății subiectului decât în cazul în care el nu reprezintă un pericol public. La externarea bolnavului, primarul trebuie să fie informat și are datoria să supravegheze subiectul în perioada de reinserție a sa în societate. Pentru externare însă, numai prefectul poate semna documentele care să permită fostului toxicoman părăsirea spitalului (sau a Centrului de dezintoxicare). În cazul permisiilor de probă (numai pe perioade scurte !), este tot primarul căruia îi revine sarcina să vegheze asupra persoanei (subiectului) în cauză.Pentru punerea în aplicare al cestui model, au fost create în egală măsură și centre speciale de detenție (de „retenție″ administrativă) pentru criminali sexuali, unde nu vor fi internați decât cei care comit delicte sexuale grave. În aceste centre, amenajate în mod special, deținuții vor efectua o terapie intensivă și eficace în paralel cu executarea pedepselor, pentru ca procentul de recidivă să fie cât se poate de redus (scăzut). După eliberarea lor din centrele mai sus menționate, ei vor fi în continuare supravegheați în centre speciale de libertate cu sprijinul unor asociații specializate în orientarea socio-profesională și reinserția socială a delincvenților sexuali, având obligația să se prezinte periodic (lunar) la Comisariatul de Poliție de reședințî (impusă de Instanța), în loc de 6 luni (față de cum era înainte), conform unei legi instaurate încă din 2003.Menționat și în Cazierul Judiciar al subiectului, „retenția″ lui în aceste centre de libertate poate fi prelungită nelimitat (fără un termen fixat !), până când autoritățile competențe în materie socio-judicaire vor avea certitudinea că o reinsertiune reușită în societate a lui (fără recidivă !), este posibilă. În cazurile mai grave se vor folosi tehnicile de supraveghere GPS (brățară electronică, votată în decembrie 2005),  iar pentru a se debarasa de ea va fi nevoie de o decizie al JAP (Judecătorul responsabil cu Executarea și Amenajarea Pedepselor) sau în anumite situații, chiar al Procurorului Republicii.Spre deosebire de Franța, în Confederația Helvetica primul centru de prevenire a criminalității, cunoscut sub numele de „Arena Securității″  (fondat de către Luc A. Sergy - Președinte și Markus Atzenweiler - Director al Sediului central de la Zürich, foști funcționari al Poliției din Zürich) și-a deschis porțile în 2004, în fostele clădiri ale uzinelor grupului Sulzer AG fondat în 1834 la Winterthur (Cantonul Zürich), cu 120 de filale în lume și 9.780 de salariați,  specializat în industria constructoare de mașini cu o cifra de afaceri de 3,70 MdFCH (cca 3Md€).

Protejat: Asasinarea omului politic André Cools cu 3 decenii în urmă...

Remember, 1991-2021. Dosarul criminal Cools, în care are loc asasinarea, pe 18 iulie 1991, la Liège, a omului politic belgian André Cools (1927–1991), fost președinte al Partidului Socialist (1973–1981), fost ministru al Bugetului (1968–1971), fost vice-prim-ministru (1969–1972), fost președinte al Parlamentului Valon și fost primar al orașului francofon Flémalle (regiunea Valonia din Belgia, formată din localitățile Flémalle-Grande, Flémalle-Haute, Awirs, Alleur, Ivoz-Ramet, Mons-lez-Liège, Gleixhe, Chokier și Cahottes și este situată în aglomerația orașului Liège), reprezintă cea mai importantă crimă politico – financiară din istoria Belgiei.În ciuda faptului că acest dosar a fost judecat de 3 ori (în criminal, cu Curte cu Jurați), adevărul istoric, în acesta, rămâne, în realitate, neelucidat, motiv pentru care acesta prezintă o importanță deosebită și este catalogat (de către autoritățile belgiene) ca și unul dintre cele mai misterioase dosare politico–criminale din istoria regatului, motiv pentru care termenul de prerscriere dîn acest an (1921) a fost prelungit cu încă un deceniu (până în 2031). Evenimentul are loc în dimineața zilei de 18 iulie (în jurul orei 07h30), tocmai, în momentul în care Cools urca în mașină (untr-un Audi A100), pe Av. de l'Observatoire nr.215 (la Cointe–domeniul  la Tourelle), în paracarea din fața reședinței sale. Rănit grav cu două gloanțe (la plămâni și la gât), el va deceda, puțin timp după după atac, la fața locului. Din contră, companionul lui care îl însoțea, Marie-Hélène Joiret, pe care Cools, o conducea (cu mașina) la gara  Guillemins (în fiecare dinmineață pentru a lua trenul urban către Bruxelles – centru), deși va fi grav rănită, va supraviețui.O „celulă Cools” (constituită din agenți ai Poliției Judiciare) este imediat constituită sub comanda judecătorului de instrucție de la Parchetul Liège Véronique Ancia, care era de gardă în momentul derulării dramei. Conform documentelor din dosarul de instrucție, ar fi fost 2 trăgători, iar pe 1 iunie 1994 (adică peste 3 ani de la eveniment), judecătorul de instrucție însărcinat cu instrumentarea dosarului Jean-Marc Connerotte (n.1948, implicat și în celebru dosaru pedocriminal Marc Dutroux) va delivra un mandat de arestare contra comerciantului belgian Silvio de Benedictis din La Louvière (oraș francofon din regiunea Valonia,  formată din localitățile La Louvière, Haine-Saint-Paul, Haine-Saint-Pierre, Saint-Vaast, Trivières, Boussoit, Houdeng-Aimeries, Houdeng-Gœgnies, Maurage și Strépy-Bracquegnies, vecină cu comunele Binche, Le Roeulx, Manage, Mons, Morlanwelz și Seneffe), care a mai fost anchetat în dosar, dar ulterior, a fost disculpat.În sfârșit, peste alți 4 ani, alți 2 indivizi, de origine tunisiană, Ben El Amine Abdelmajid (Abdelmajid Almi, n.1966) și Ben Rajib Abdeljalil (Abdeljelil Ben Brahim, n.1973) vor fi arestați, inculpați și judecați în dosar, care în urma unui proces scurt (mai puțin de 8 ore), nu foarte complex (laborios), pe 2 iunie 1998 vor fi condamnați de către Curtea Criminală din Tunis (sub președinția lui Hamadi Ben Dekhil), după o deliberare care a durat cca 3 ore, la 20 de ani de recluziune criminală pentru asasinarea lui André Cools și la 5 ani de detenție criminală pentru tentativa de asasinat contra companionului acestuia, Marie-Hélène Joiret. Cei doi (care habar n-ar fi avut că au ucis un ministru!) ar fi fost angajați de către Mafia italiană, în timp ce lucrau ca sezonieri în colectarea fructelor (portocale,  mandarine, lămâi, pomélo, Kumquat, etc.) la Agrigento (Girgenti, până în anul 1927) un oraș italian în Sicilia de sud (cucerit  de către romani, în anul 262 î.Hr. și apoi, definitiv, în anul 210 î.Hr.), capitala provinciei cu același nume, întemeiat în secolul al VI-lea î.Hr. decătre  grecii dorieni (cu numele de Akragas), devenit, ulterior, un important centru comercial al lumii antice. Victima, André Cools, conform declarațiilor acestora din dosarul de instrucție, le-ar fi fost „prezentat” ca un ordinar vânzător (traficant) de stupefiante. Într-un dosar criminal instrumentat de către Parchetul de la Liège (oraș francofon din regiunea Valonia, capitala provinciei cu același nume, situat pe cursul fluviului Meuse și este cel mai important centru economic din Valonia), într-un proces care a durat 12 săptămâni și în care cca 400 de martori ar fi fost audiați, pe 7 ianuarie 2004, Richard Taxquet (fost secretar particular al omului politic socialist belgian Alain Van der Biest, fost ministru valon între 1990–1992, succesor al lui André Cools) și Pino di Mauro (fost șofer al ministrului Cosimo Solazzo) au fost condamnați  la 20 de ani de recluziune criminală de către Curtea cu Jurați Liège pentru organizarea asasinatului lui André Cools, iar Luigi Contrino și Carlo Todarello (unchi prin alianță a lui Taxquet), au fost condamnați la 5 ani de detenție criminală, fiecare, pentru complicitate la organizarea acestuia, deci, implicit, la asasinat. Absenții de la proces Cosimo Solazza (reprezentat prin avocatul său Jean-François Defourny) și Domenico Castellino au fost condamnați prin contumacie, tot la 20 de ani de recluziune criminală ca și, complicii lor, Taxque și di Mauro.Din contră, siunciderea lui Alain Van der Biest (AVB, n.1943) pe 17 martie 2002 (inculpat și încarcerat în dosar și el în închisoarea Lantin de la Liège), a pus capăt urmării penale a acestuia. Pus în libertate în 1997, numai cu o săptămână după eveniment,  Camera Criminală a Tribunalului penal de la Liège urma să formuleze noi acuzații (încriminatoare) grave contra acestuia în dosar.Într-o scrisoare lăsată soției sale el își susținea nevinovăția și prin moartea sa „voia să pună capăt calvarului pe care îl trăia” ! Merită să menționez aici faptul că deși închisoarea Lantin este „un minimum detention centre” (pentru 694 de deținuți bărbați și 61 de femei), condițiile de detenție nu sunt dintre cele mai apreciate.După ce în 2007 au avut loc mai multe decese din cauza consumului important de droguri, în 2008, cca 10% din personal ar fi fost testat pozitiv cu tuberculoză.Însă, închisoarea Lantin rămâne celebră, nu pentru cele menționate mai sus, dar pentru evadarea spectaculoasă a lui Eric (Erik) Ferdinand (încarcerat pentru furt, fals și uz de fals, respectiv, pentru delapidare) cu puțin timp înainte de extrădarea sa în Spania (în închisoarea Gerone), de unde a evadat și urma să fie reîncarcerat. Evenimentul istoric are loc  pe 15 aprilie 2007 (în jurul orei 15h00), cu un elicopter  Ark pilotat de către Eric Mathieu, luat ostatec de către 2 complici ai lui Ferdinand pe aerodromul orașului Sint-Truiden (aflat la cca 50 de km de Bruxelles), spunând acestuia că sunt turiști francezi din Marsilia care vor să facă turul regiunii Bruxelles.Curtea închisorii (în care se aflau atunci cca 200 de deținuți în „promenada” clasică zilnică) fiind mult prea mică pentru aterizare elicopterului,  Mathieu refuză să efectueze manevra, dar fiind amenințat cu pistolul la ceafă, este obligat să tenteze imposibilulu, adică, aterizarea forțată și să-l recupereze pe Eric Ferdinand (n.1976, răufăcător de naționalitate franceză, înscris în fișierul național al marelui banditism) în timp ce complicii săi vor arunca (lansa) asupra gardienilor și deținuților zeci de petarde și bombe lacrimogene. După decolare, elicopterul Ark va ateriza din nou, tot forțat de împrejurări și nu neapărat într-un loc autorizat, în zona industrială Alleur, la cca ½ km distanță de penitenciar, unde cei 3 vor dispare la bordul unui vehicul (Peugeot 206 de culoare gri), nu înainte însă de a se ține de cuvânt și de a-l elibera pe pilot.Cei 2 complici ai lui Fredinand, vor fi identificați rapid.Ei erau membri ai mediului infracțional din Nîmes (capitala departamentului Gard în sudul Franței) aparținând clanului lui Richard Perez și au fost interpelați în cursul săptămânii 7–12 mai, cu ocazia unui control de rutină, la bordul unei motociclete furate, după ce autoritățile judiciare belgiene (procurorul Regelui de la Liège, Daniele Reynders și ministrul Justiției Laurette Onkelinx) i-au alertat pe colegii lor francezi.Este vorba de Cyrille Schramm (în vârstă de 22 de ani, arestat și încarcerat la centrul de detenție privizorie Nîmes), șoferul motocicletei, respectiv, de pasagerul acestuia, care deși reușește să fugă, va fi identificat în persoana lui  Nassim Chanti (în vârstă de 20 de ani), iar în urma emiterii unui mandat de arestare european de către judecătorul de instrucție Vivianne Joliet, însărcinat cu instrumentarea dosarului, va fi și el interpelat pe 22 septembrie (în Italia) și încarcerat în aceași închisoare, în izolare, ca și complicele său, Cyrille Schramm.Subliniez aici faptul că Eric (Erik) Ferdinand care era originar din Nîmes (ca și complicii săi), a fost arestat și încarcerat în închisoarea Lantin sub o identitate falsă, Gamez Vincent (născut pe 27 septembrie 1973, de naționalitate franceză), iar pe 15 aprilie, acesta era la cea de-a doua evadare, după ce cu ocazia unei reconstituiri, ceva mai devreme, în Spania (în timp ce era încarcerat la închisoarea din Gerone) a reușit să dispară fără urmă, fiind recuperat, după nu foarte mult timp, în regiunea urbană Liège.Printre altele, el era specilizat și în jafuri armate, dar și în furtul carnetelor de cecuri bancare în cadrul unor acte infracționale de tip carjacking (piraterie rutieră–furt de vehicul motorizat sub amenințare cu armă, considerat furt cu violență, deci, cu circumstanțe agravante)Interpelat în Italia pe 22 septembrie 2007 (pe insula Murano, la cca 25 km de Veneția) de către carabinierii de la BNRF (Brigada Națională de Căutare a Fugarilor) cu sprijinul SRPJ[1] (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Montpellier (prefectua departamentului Hérault în regiunea administrativa Occitania) conform procurorului Republicii de Nîmes Éric Maurel, el va fi extrădat și (re)încarcerat la închisoarea din orașul Hasselt (regiunea Flandra, format din localitățile Hasselt, Sint-Lambrechts-Herk, Wimmertingen, Kermt, Spalbeek, Kuringen, Stokrooie și Stevoort). Înregistrat în fișierul crimei organizate (marele banditism) și considerat ca „rege al evadării” (în Belgia), în momentul interpelării sale, el se afla în compania complicelui său Nassim Chanti, „copilotul” elicopterului Ark cu care a evadat.Cei doi polițiști belgieni care l-au adus de la Veneția au aterizat pe Aeroportul International Bruxelles cu o cursă a combaniei aeriene Sabena în jurul orei 17h30, ceea i-a permis acestuia să petreacă, deja, noaptea, în închisoare.În paralel, PJ (poliția Judiciară) franceză l-a arestat la Nîmes și pe Tarik Chanti (fratele lui Nassim), care și el, ar fi fost complice la organizarea evadării lui Eric Ferdinand.Având în vedere că evadarea, ca act în sine, nu este un delict în Belgia, în scurt timp după eliberarea lui Eric Ferdinand (care nu a fost, deci condamnat pentru evadare !), acesta va comite o sere de alte infracțiuni în perioada 2008–2011, care vor conduce, din nou, la interpelarea lui pe 24 aprilie 2012 și aducerea (prezentarea) acestuia în fața judecătorului de instrucție Michèle Nesme, care îl și inculpă într-un dosar corecțional de extorcare de fonduri în bandă organizată și asociere de răufăcători.El era suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup de recuperatori (cu caracter infracțional) compus din 5 indivizii care ar fi utilizat în cursul lunii octombrie 2011 metode mai puțin „ortodoxe” pentru recuperarea a ¼M€, context în care un depozit ar fi fost incendiat la Bouillargues (regiunea urbană Nîmes), ceea ce ar fi avut ca efect deschiderea unei informații judiciare în legătură cu activitatea sa infracțională.Ca urmare SRJP[1] (Serviciul Regional de Poliție Judiciară) din Montpellier va dezlănțui o vastă anchtă în dosar care va scoate la iveală, în anii care urmează, o serie de infracțiuni reproșabile lui Eric Ferdinand (după eliberarea lui din închisoare).Cu ocazia percheziției  anchetatorii găsesc la domicililul său, printre altele, și un pistol de calibru 7.65mm, dar și material tehnologic ultraperforant, de ultimă generație.În ceea ce îi privește pe foștii săi complici, Cyril Schramm (atunci, în vârstă de  27 de ani, apărat de către Philippe Rey) și  Nassim Chanti (atunci, în vârsta de 25 de ani, apărat de către  Carmelo Vialette) nu vor rămâne nici ei mult timp în libertate, după ce pentru complicitatea lor la evadarea lui Erik Fredinand au fost condamnați la 6 ani de detenție.Implicați în mai multe dosare (furt de motociclete, port ilegal de armă–pistol 9mm, trafic de droguri), ei vor fi judecați de către Tribunalul Corecțional din Nîmes într-un proces, pe 13 mai 2012, împreună cu Sophiane Ichba (în vârstă de 26 de ani, apărat de către Karim Bensakina și Philippe Expert), cu care cei doi ar fi avut o altercație deosebit de violentă.De fapt, acesta din urmă ar fi fost atacat de către cei 2 aflați pe o motocicletă furată (înarmați cu pistoale automate), cu care avea un „conflict de interese”, ocazia cu care i-ar fi accidentat pe cei doi.Ca umare, el va pleda nevinovat, susținând că ar fi fost în legitimă apărare.După ce avovcatul general (substitutul procurorului Republicii) Pierre Cramier solicita pedepse cuprinse între 2–3 ani, Ichba va fi condamnat, numai, la 8 luni de închisoare, iar Chanti și  Schramm,la 18 luni, respectiv, la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar.Schramm, însă, principalul complice al lui Eric Ferdinand, va fi judecat și pe 8 iunie 2009 de către Tribunalul Corecțional de la Nivelles (Belgia), pentru evadarea lui în compania unui alt codeținut Rachid Amhandan (în vârstă de 26 de ani) pe 7 decembrie 2008 din închisoarea de la Ittre (orășel în regiunea Valonia, formată din localitățile Ittre, Haut-Ittre și Virginal-Samme).Așa cum am menționat, cei 2 nu vor fi judecați, nici ei, pentru evadare, ca faptă în sine, dar, doar pentru actele infracționale comise înaintea și ulterior, acesteia.Pe 7 decembrie, în jurul orei 15h00, cu ocazia revenirii din curtea (deschisă) de „promenadă” (de recreație) a închisorii, cei doi vor lua ostatec un gardian cu un mic cuțit de bucătărie și cu un ac de siguranță (industrial, cu o lungime de cca 14cm–cu care vor răni și un alt gardian), pe care îl vor obliga să le deschidă poarta închisorii.Ajunși în parcare, prin metoda carjacking, ei sechestrează un vehicul–camionetă Renault (al unui cuplu care venea în vizită la închisoare), la bordul căruia vor dispare pe autostrada A54.Cavala lor, din păcate pentru ei, va fi scurtă, pentru că urmăriți, din mai multe direcții de către vehicule de poliție, ei vor fi blocați la Maisières (regiunea urbană Mons, provincia Hainaut, regiunea Valonia), la ieșirea de pe autostradă.În verdictul său, Tribunalul Corecțional  din Nivelles îi va condamna pe cei 2 (pe Cyril Schramm și pe Rachid Amhandan)  la 6, respectiv, la 5 ani de închisoare, nu pentru evadare, dar pentru luare de ostatec (gardianul), furt cu violență (vihiculul prin metoda carjacking) și pentru deținere de arme prohibite (interzise în închisoare).Schramm a fost sanctionat suplementar pentru că ar fi fost la volan (șofer) și ar circulat neregulamentar pe autostrada (în zig-zag), motiv pentru care  ar fi pus în pericol siguranța circulației.În sfârșit, Eic Ferdinand va fi judecat în stare de libertate, de către Tribunalul Corecțional din Nîmes, în cadrul unui proces în cursul lunii septembrie 2019, într-un dosar corecțional (delictual) instrumentat de către judecătorul de instrucție Fabien Chenevier.Însă, pe 13 septembrie, în ziua deliberării Curții (care îl condamnă la 6 ani de închisoare), spre surprinderea magistraților, dar și a celor din sală, acesta va fi absent din boxa acuzaților.Fiind dat în urmărire generală (pe baza unui mandat de arestare european semnat de către președintele Curții) și înregistrat în fișierul marelui banditism (crimă organizată), conform procurorului Republicii de Nîmes, Éric Maurel, el va fi interpelat, anul trecut, pe 3 decembrie 2020 într-o cabană din Marguerittes (orășel în departamentul Gard) și încarcerat dupa aproape 15 luni de cavală (fugă), cu ajutorul unei unități de luptă de elită a GIGN (Grupul de Interventie de al Jandarmeriei Naționale franceze), 

Protejat: Pe urmele pastorului („demonic–diabolic–satanic, psihopat, pervers narcisist și manipulator”) András...

Dosarul criminal Pándy (1986–1989), este unul dintre cele mai importante dosare criminale (de mare anvergură) din istoria Belgiei, în care András Pándy (1927–2013, pastor de origine maghiară din Cehoslovacia, „le Landru du Danube”, „le Petiot de Bruxelles”, „Vader blauwbaard”), împreună cu fiica sa naturală Agnès, vor asasina 6 membri ai familiei lor (Ilona Sőrés și Edit Fintor, cele două soții și 4 copii ai lor, Daniel și Zoltán respectiv, Andrea și Tünde) la Molenbeek-Saint-Jean (regiunea Bruxelles–Capitală). Este, practic, primul dosar criminal pe care l-am urmărit (de aproape) cu două decenii în urmă, în calitate de corespondent de presă al Ziarului „Poliția Capitalei 955” (Redactoe șef, Florin–Gheorghe Zagoneanu). [A se vedea „Poliția Capitalei-955” (2002 – 2007). Selecție de articole de investigație. Integral (Thomas CSINTA...]. Nu a fost ceva programat, dar în acea perioadă (1999–2002) urmăream un alt dosar criminal belgian de mare anvergură legat de vastul trafic belgian de carne bovină contaminata cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină), în care am fost înfiltrat sub acoperire, care ulterior, ca urmare a unor investigații laborioase m-a condus la posibila legătură a acestuia cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din 2007, aflat acum în studiu de către autoritățile belgiene. [A se vedea lucrăile autorului O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne..., O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari....]. Este și primul proces criminal la care am asistat (în cursul lunii martie 2002), evident, numai datorită circumstanței menționate mai sus, care m-a pus foarte mult pe gânduri. Pentru că în dosar, cadavrele persoanelor ucise nu au fost găsite, deci nu existau probe materiale fiabile acuzatoare contra lui András Pándy, iar justiția belgiană nu avea la dispoziție decât mărturia încriminatoare a complicelui acestuia, a ficei sale, Agnès Pándy, care și-a denunțat tatăl și, și-a recunoscut complicitatea ei la asasinate, motiv pentru care „dezbaterea”, practic, a avut loc, nu între magistrații sau între membrii Curții (cu Jurați) a regiunii Bruxelles–Capitală, dar între tată, care își clama nevinovăția și susținea că fiica lui (îndrăgostită de el), fabulează pentru că este bolnav phic, respectiv, aceasta din urmă (implicat în relații incestuoase de peste un deceniu cu taăl său), care descria cu cele mai mici detalii asasinatele (cu modul operator premeditat) la care ar fi participat și ea în calitate de coautor, ca urmare a unei manipulări de natură sentimentală. Adică, în fond și la urma urmei, era „cuvântul” ei, contra „cuvântului” tatălui său. András Pándy va fi condamnat la închisoare pe viață și moare în 2013 la închisoarea din Bruges, iar fiica sa, Agnès Pándy, la 21 de ani de recluziune criminală, eliberată condiționat sub control judiciar în 2010. Probabil, pentru că din 1996 pedeapsa cu moartea fiind abolită în această țară, închisoarea pe viață era cea mai gravă sancțiune penală care putea fi pronunțată în cadrul legislației penale criminale în vigoare. Nu a existat niciun document medical care să fi probat (confirmat) că ar fi suferit vreodată de o boală psihică. Nici înate de evenimente, nici ulterior, în libertate. Înainte de terminarea procesului András Pándy, a făcut o afirmație, căruia de fapt, se datorează acest vast articol de investigație jurnalistică: „Vinovat sau nu, parchetul m-a condamnat deja. Falsul triumf asupra adevărului. (…) Acum, având în vedere că sunt condamnat, justiția va avea mai mult timp ca să-i caute pe asasinii din Brabant.” Modul în care a făcut această mențiune, în urma unor cercetări aprofundate în dosar (în derulare), n-ar fi fost exclus ca András Pándy (atât în calitatea sa de pastor, cât mai ales în cea de private investigator – pentru care avea o licență) să fi fost în contact cu unii care i-ar fi cunoscut pe asasini…[A se vedea pentru detalii lucrările autorului Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor). Partea I. Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor). Partea II]. Au existat și zvonuri conform cărora Pándy ar fost recrutat de către KGB [Komitet Gosudarstvennoj Bezopasnosti/Comitetul Securității Statului, precedat de CEKA (1917-1922), GPU (1922-1934), NKVD (1934-1946), MGB (1946-1953), succedat de FSK (1991-1995) și de FSB din 1995], care l-ar fi însărcinat să-i spioneze și să-i identifice pe cei implicați în Revoluția Ungară din 1956], mai ales că el era și în posesia unei diplome de Private investigator (detectiv privat), care i-ar fi permis ca sub acest pretext și-ar fi permis să solicite și să obțină diferite informații despre anumite persoane, mai mult sau mai puțin, bine plasate, în sânul comunității religioase (creștine) maghiare din Belgia. Așa cum demonstrez în acest articol, această informație ar fi fost doar o specaluție a celor din anturajul lui Pándy, pentru a influența autoritățile judiciare belgiene în dosar. După moartea sa, două dintre imobile în care avea locuințele sale vor fi dărâmate (în unghiul format între str. Vandermaelen nr.52 și quai des Charbonnages, respectiv, cea, în pivnița căreia vor fi comise asasinatele de pe quai de l’Industrie nr.5 colț cu str. Heyvaert, în Molenbeek-Saint-Jean) ca urmare a unei decizii a primăriei, iar în cadrul unei noi amenajări teritoriale, terenurile vor fi acoperite cu spații verzi, cel puțin, temporar, pentru ca ulterior, recent, în 2020, să fie lansat un proiect cu construirea a 7 imobile cu locuințe. Cea din Bruxelles din str. Vandenbranden nr.29–31 din Bruxelles, în care locuia și avea și în care avea și biroul, a fost consolidat recent, în cadrul unui program de rabilitare al clădirilor vechi din Bruxelles. Nota Autorului. Atât Bruxelles (mai ales Molenbeek-Saint-Jean) cât și Liège vor deveni ulterior, „focare” ale unor grupări de islamiști radicali(zați), care vor comite atacuri teroriste și care vor face parte din dosarele criminale (cele mai) sângeroase după atacurile asasinilor din Nivelles (Brabant). Dintre acestea menționez, atacul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles pe 24 mai 2014, în ajunul alegerilor, în care 4 persoane vor fi ucise (cu o pușcă de asalt (Kalasnikov AKM și Revolver de calibrul .38 Special) de către Medhi Nemmouche (n.1985, criminal și terorist jihadist francez, din Roubaix–regiunea metropolitană Lille, de origine algeriană kabilă, aparținând organizației salafiste teroriste Satul Islamic–Daesh, apărat de către avocații Sébastien Courtoy și Henri Laquay), care împreună cu complicele său Nacer Bendrer (n.1989, originar din Marsilia, apărat de către Gilles Vanderbeck, fost codeținut al lui Nemmouche la închisoarea Salon-de-Provence din departamentul Bouches-du-Rhône, între 2009–2010), vor fi condamnați pe 12 martie 1919 de către Curtea cu Jurați Bruxelles (avându-l ca procuror pe Yves Moreau), la închisoare pe viață, respectiv, la 15 ani de recluziune criminală, cu un minim de 15 ani, respectiv, 5 ani la dispoziția TAB (Tribunalul responsabil cu aplicarea și amenajarea pedepselor). Este vorba de Emanuel și Miriam Riva (israelieni, în vârstă de âgés 54 și 53 de ani), Dominique Sabrier (franceză, în vârstă de 66 de ani) și Alexandre Strens (evreu și berber, originar din Maroc, în vârstă de 25 de ani, rănit grav, care va deceda la spital pe 6 iunie). Acest atac are rădăcini, în cel comis de către Mohammed Merah (n.1988, „asasinul pe scooter”, terorist jihadist franco–algerian, originar din Toulouse), care a ucis între 11-22 martie 2012 în Touolouse Métropole, 7 persoane, dintre care 3 copii (și a rănit, grav 4 și foarte grav, 2) cu un pistoale semiautomate (mitralieră) de calibrul 9 Para Pistolet .45 ACP. Este vorba de Imad Ibn Ziaten (n.1981, francez de origine marocană, militar în Primul regiment de parașutiști, ucis cu pistolul mitralieră de calibru.45 ACP), pe 11 martie 2012 și de alți 2 militari, uciși (cu același tip de armă) pe 15 martie 2012, Abel Chennouf (n.1986) și Mohamed Legouad (n.1988), de la cel de-al 17-lea Regiment de geniu parașutist, în timp ce un al 3-lea, Loïc Liber (n.1984) este grav rănit la colona vertebrală, devenind, tetraplegic. Și, în sfârșit, de asasinarea rabinului Jonathan Sandler (n.1982, profesor la șscoala evreiască Ozar Hatorah) pe 19 martie 2012, împreună cu cei 2 copii ai săi Gabriel (în vârstă de 3 ani) și Arié (Aryeh, în vârstă de 6 ani), respectiv, cu Myriam Monsonégo (în vârstă de 8 ani, fiica directorului școlii Yaakov Monsonégo), folosind ambele tipuri de pistoale mitralieră (9 mm Parabellum ți cel de calibru .45 ACP). Mohammed Merah va fi ucis de către polițiștii unității de elită RAID al Poliției Naționale franceze, în urma unui asalt al acesteia asupra apartamentului său din str. sergent Vigné nr.17, din cartierul Côte Pavée de la Toulouse, la care am putut asista, în direct. Un alt atac terorist islamist va avea loc, tot la Bruxelles, deosebit de sângeros care va depăși efectivul mortal al asasinilor din Brabant. Este vorba de triplul atentat comis pe 22 martie 2016 în regiunea Bruxelles–Capitală, două pe aeroportul național Bruxelles–Zaventem și al 3-lea la Bruxelles, la o ramă (garnitură) din metrou, din stația Maelbeek (în cartierul european), în care bilanțul total se ridică la 32 de morți (16, pe aeroport și tot, 16 la Maelbeek) și 340 de răniți. În acest dosar, în cursul lunii iunie 2013, 3 persoane vor fi implicate pentru complicitate la atacuri teroriste islamiste cu asasinate,. Este vorba de Abdelkader Merah (n.1982, fratele asasinului, pentru susținere logistică și furnizarea scooterului furat, utilizat de către asasin), Fettah Malki (n.1982, pentru vânzarea armelor și a unei veste de antiglonț asasinului) și Mohammed Mounir Meskine (pentru furnizarea unor echipamente militare de care s-ar fi folosit asainul), contra căruia, cercetarea apenală a fost anulată, ulterior, în timpul anchetei. Într-un proces care va debuta pe 2 octombrie 2017, primii doi vor fi condamnați de către Curtea cu Jurați Paris Specială (prezidată de către Franck Zientara), la 20 de ani, respectiv, la 14 ani de recluziune criminală cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă, în timp ce, pe 30 octombrie, avocatul general al acuzării (Ministerul Public) Naïma Rudloff, a solicitat închisoarea pe viață pentru Abdelkader Merah. În urma apelului Parchetului, într-un nou proces care debutează pe 25 martie 2019, cei 2 vor fi rejudecați de către Curtea de Apel Paris – tot, cu Juriu Popular Special (prezidată de către Xavière Simeoni, având-l ca avocat general Rémi Crosson du Cormier), iar în urma verdictului din 18 aprilie 2019, pedeapsa lui Abdelkader Merah va fi majorată la 30 de ani de recluziune criminală (cu o perioadă de siguranță de 2/3 din pedeapsă), maximă în executare. În sfărțit, Abdeslam Salah (n.1989, terorist jihadist francez crescut la Bruxelles în cartierul– localitatea Molenbeek-Saint-Jean), arestat pe 18 martie 2016 (după o cavală – fugă de 125 de zile) la Molenbeek-Saint-Jean (și încarcerat la 27 avril 2016, incarcéré à Fleury-Mérogis, în Franța), singurul terorist rămas în viață dintre cei implicați în cele mai sângeroase atacuri teroriste islamite din istoria Franței, perpetrate pe 13 noiembrie 2015 de la Paris, în care 131 de persoane își vor pierde viața (și 413 vor rănite, dintre care 99, grav) la Stade France (1 mort) în sectoarele (arontismentele) pariziene 10 (la restaurantul Le Petit Cambodge și bistroul Le Carillon–3 morți) respectiv, 11 (la berăria Café Bonne Bière și restaurantul Casa Nostra–5 morți, sala de spectacole Bataclan–90 morți și în sfărșit la barul La Belle Équipe–21 morți), va fi condamnat (fără să fi participat la proces ca semn de protes!) la 20 de ani de închisoare pe viață pentru planificarea acestora și pregătirea lor logistică, de către Juriul Popular al Tribunalului Corecțional Bruxelles, ca de altfel și complicele său, Sofiane Ayari. Pentru implicarea sa în atacurile teroriste de la Paris (din 13 noiembrie 2015), el va fi trimis în fața Tribunalului Judiciar Paris pe 20 martie 2020, pentru un proces care urma să debuteze în cursul lunii ianuarie 2021, dar acesta va fi amânat datrită crizei sanitare provocată de către Coronavirus (Covid–2019). Conform informațiilor obținute de la Minbisterul Justiției din Franța, până la sfărșitul lunii februarie a acestui an, detenția lui Salah Abdeslam l-ar fi costat pe contribuabili 433.000 €. În încheiere, pe 29 mai 2018, va avea loc un alt atac terorist islamist sângeros la Liège, în care 3 persoane vor fi ucise și 4 vor fi rănite, într-o fuziadă (schimb intens de focuri cu polițiștii locali, ca urmare a unui atac cu un cuțit (tip baionetă) perpetrat, contra unui polițist, de către Benjamin Herman (n.1982, arestat de mai multe ori, pentru trafic de stupefiante și furt cu efracție) care este rănit mortal în timpul evenimentului (în proximitatea cafenelei Aux Augustins, aflat în unghiul dintre str. Augustins și bul. Avroy, în centrul orașului). Este vorba de poolițiștii Soraya Belkacemi (în vârstă de 45 ani, mama unei perechi de gemene în vârstă de 15 ani) și Lucile Garcia (în vârstă de 53 de ani), respectiv, de Cyril Vangriecken (un trecător în apropiere, în vârstă de 22 de ani, elev la Școala de Înalte Studii din Liège). Cu acest efectiv sinistru, numărul persoanelor ucise în cele 5 atacuri teroriste islamiste, pe solul belgian, se ridică la 39. Menționez aici faptul că regiunea francofonă Valonia a mai cunoscut un asemenea act terorist, perpetrat, cu puțin timp după atacurile teroriste islamiste de la Bruxelles, pe 6 august 2016, în care în care teroristul jihadist („soldat lal Statului Islamic”) Khaled Babouri (în vârsta de 33 de ani, originar din Berrahal, Provincia Annaba – Algeria) rezident ilegal în Begia din 2012, necunoscut serviciilor de poliție belgiene în absența unui cazier, înarmat cu o macetă, atacă polițiștii din fața Hotelului de Poliție (Comisariatul Central) Tour Bleue, în care erau vizați oameni ai legii (ca, de altfel și la Liège, în atacul armat al lui Benjamin Herman), fiind rănite două polițiste, Corinne Raymond (anchetatoare în cadrul secției de omucideri), mai puțin grav (transferată ulterior la Clinică universitară Saint-Luc la Bruxelles, pentru o a 2-a intervenție chirurgicală, ca urmare a unei paralizii parțiale la încheietura mâini stângi) și Hakima Dhamna (fost jandarm, care lucra în cadrul Poliției locale de peste un deceniu și jumătate), transportată de urgență la spitalul Notre Dame din oraș. Atacatorul este rănit grav (în abdomen și la picioare), de către cea de a 3-a politistă aflată la fața locului, care deschide focul asupra acestuia. El va deceda pe masa de operație în spitalul universitar Marie Curie (din Lodelinsart), unde a fost internat și el, tot în regim de urgență. Bibliografie Metagalaxia eurojihadistă. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicați în atacurile teroriste contemporane din spațiul francofon european! (Partea I și Partea II). Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra. Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah. Atacul armat de la Liège al lui Benjamin Herman, un act (lumpen)terorist islamist low-cost sau un act de razbunare crapulos (sordid) contra Politiei Locale? Jihadologie contemporană prin intermediul faptului divres. Lumpen-terorismul, terorismul modern, contemporan. Contribuții la studiul jihadologiei contemporane prin mecanismul efectului de „ciocnire inversă” (efect – cauză)! Dezechilibre religioase și ideologice. Atentate extremiste în numele religiei. Lumpen-teroristul, teroristul modern, contemporan (Subiect de teză de doctorat în MAss – Matematici Aplicate în științe sociale – cu fonduri europene) Subiect de teză de doctorat. Graful (socio – matematic) al Metagalaxiei eurojihadiste. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicați în atacurile teroriste contemporane din spațiul francofon european! Criza de identitate a Poliției Naționale Franceze! Asasinarea funcționarilor de poliție de la Magnanville. Legătură dintre graful socio-matematic „orientat” al nebuloasei jihadiste franco-belgiene și manifestațiile nocturne ale sindicatelor franceze de Poliție.

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Ca urmare a unei noi „piste” propuse autorităților belgiene (aflată în studiu) pentru unul dintre cele mai mari și spectaculoase jafuri de diamante (în valoare de 21M€) comise în Belgia (la ABN Amro din Anvers Diamond Center), pe 2 martie 2007, fără violență, am fost contactat pentru realizarea unei anchete private legate de identificarea membrilor unei grupări infracționale de crimă organizată specializată în jafuri armate (banda din Nivelles), care în prima jumătate a deceniului opt al secolului trecut (1982–1985) a comis o serie de bracaje (jafuri armate), cu precădere în spații comerciale mari (Delhaize - Mega Image) din provincia belgiană flamandă Brabant, făcând 28 de victime (29 din surse sigure), dintre care 3 copii. Autoritățile belgiene consideră că dosarul „teroii din Brabant”, care urmează a fi prescris în 2025 și în care asasinii nu au fost identificați, încă, nici astăzi, este cel mai sângeros dosar criminal din întreaga istorie a regatului. În acest vast articol de investigatie, încerc să lansez o nouă pistă, în care fac o serie de conexiuni între evenimentele infracționale criminale de mare anvergură din anii 1980, care au marcat atât istoria criminală a Franței cât și a Belgiei, bazându-mă pe rezultatele unei anchete (cercetări) minuțioase conform căreia, unii infractori francezi (criminali) de mare anvergură din acea perioadă istorică (cu care am reușit să intru în contact) ar fi avut legături cu membri ai bandei din Nivelles, care și ei, la rîndul lor, ar fi fost, la origine, infractori francezi, iar ulterior, ar fi devenit criminali (asasini) în Belgia. [A se vedea pentru detalii lucările autorului: O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină, O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre)]. Dacă în Franța, pedeapsa capitală a fost abolită pe 9 octombrie 1981 (cu puțin timp după câștigarea alegerilor prezidențiale de François Mitterrand) de către profesorul de drept Robert Badinter (ministru al Justiției între 23 iunie 1981-19 februarie 1986, consultant la elaborarea Constituției României în 1991, președinte al Consiliului Constituțional Francez între 4 martie 1986-4 martie 1995, etc.), considerat, printre altele, și părintele abolirii pedepsei capitale, în Belgia, această sancțiune penală (care exista după cîștigarea indeperndeței în 1830–și era rar aplicată) va fi abolită doar prin legea din 10 iulie 1996, adică, peste un deceniu și jumătate. Însă, după 1950 (când are loc ultima execuție), pedeapsa de condamnare la moarte, este, automatic, comutată la pedeapsa de înnchisoare pe viață (compresibilă), adică posibilitatea (e)liberării condiționate sub control judicar (în majoritatea cazurilor „sub sechestru electronic”), cel puțin, teoretic, după 15 de ani de recluziune criminală (18 ami, în Franța), dacă nu există și alte amendamente (printre care și o perioadă de siguranță, care în principiu, este de 22 de ani de recluziune criminala, iar în cazuri excepționale, poate ajunge până la 30 de ani–pedeapsă maximă în executare, în Franța– în funcție de o serie de factori, printre care menționez recidiva criminală și circumstanțele agravante).În Belgia, ca și în Franța (în trecut), în principiu, în cazul coondamnării la 30 de ani de recluziune criminala (maximă în executare) sau la închisoare pe viată, condamnatul este liberabil condiționat după 15 ani de încarcerare (recluziune criminală), care, practic, poate fi pus ăn aplicare, dupa 19, 20, 23 sau chiar și 25 de ani îin cazurile menționate mai sus. Este JAP (Judecătorul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei), care împreună cu TAB (Tribunalul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei– compus din 3 magistrați, la recomandarea unei comisii formate din experți–psihiatrii, membri ai Administrației penitenciare) iau această decizie. (A se vedea pentru detalii La perpétuité en Belgique).În sfârșit, deși după cel de-al 2-lea Război Mondial exista o reală tendință (din partea tribunalelor) de a-i sancționa pe „colaboraționiștii” (belgieni) cu cel de-al 3-lea Reich (Germania nazistă) cu pedeapsa capitală, dintre cei 1.202 condamnați la moarte (mai puțin, cei condamnați la moarte prin contumacie–în lipsă), numai 242 au fost executați (106 în regiunea flamandă Flandra, 122 în regiunea francofonă Valonia și 14 în regiunea Bruxelles - Capitală).Este criminalul de război german Philipp–Johann–Adolf Schmitt (1902–1950), comandantul Fortăreței (Fort) Breendonk (Breendonck–din Willebroek, o comună din regiunea Flandra) și a lagărului de tranzit (fosta cazaemă) „General Lt. Dossin de Saint–Georges” de la Malines (Mechelen), ultimul și singurul criminal german executat în Belgia, pe 8 august 1950 (în urma unui verdict pronunțat pe 25 noiembrie 1949), arestat în Olanda, în 1945 și încarcerat la închisoarea din Rotterdam, după ce a fost recunoscut de către jurnalistul Paul–Michel–Gabriel Lévy (1910–2002), profesor la UCL (Univeritatea Catolică de la Louvain la Neuve), fost șef al serviciului de informații al INR (Institutul Național de Radiodifuziene belgian) înainte de război. În sfârșit, revenind la banda (gangul) de asasini din Nijvel (Nivelles) provincia Brabant, care a activat în prima jmătate a anilor 1980, în ciuda indulgenței autorităților judiciare belgiene, în contextul social–istoric de atunci, membrii acesteia (acestuia) ar fi fost condamnați la moarte, fără niciun fel de îndoială.Din contră, în ceea ce privește execuția lor, desi unii specialiști în materie criminală nu se îndoiau de acest lucru, eu sunt sigur de faptul că, „principiul” comutării automate a pedepsei capitale în închisoare pe viață ar fi funcționat și în cazul lor, iar ei ar fi fost eliberați (sub o formă sau alta), cel mult, dupa un sfert de secol de recluziune criminală.În ceea ce privește abolirea pedepsei capitale în Franța, ea devine în 1981 cel de-al 36-lea stat aboliționist în lume, era însă ultima țară a CEE (Comunitatea Economică Europeenă – predecesorul UE) care o mai aplica (practica).Iar ultimul executat în Franța, nu este Christian Ranucci (așa cum crede o importantă majoritate a societății civile–susținută greșit chiar și de mijloacele mass– media), dar Hamida Djandoubi, ghilotinat pe 10 septembrie 1977 la celebra închisoare Baumettes de la Marsilia.În sfârșit, nu pot să nu fac o conexiune (indirectă) între jafurile armate, cu precădere, din supermarket-urile Delhaize (Mega Image) ale Bandei din Nivelles (din provincia Brabant) și cele ale Bandei „Deghizaților” (de la Paris), derulate, practic, în aceași perioadă (1981–1986), specializată în spargerea de seifuri (bancare) care au comis 27 de atacuri armate, fără, însă a comite asasinate.A se vedea pentru detalii lucrările autorului: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați..., Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam...), Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam..., Pedeapsa Capitală (Document istoric – Thomas CSINTA), Împreună contra pedepsei cu Moartea (Congresele internaționale de la Geneva, Kuala Lumpur și Oslo). Asasinatele din Brabant (Brabant wallon din 1995, Belgia) desemează (de fapt), o serie de bracaje (jafuri armate) deosebit de sângeroase care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în supermarket-urile Delhaize (Mega Image) din Flandra Orientală (provinciile Hainaut, Namur), dar și în nordul Franței în departamentul Nord (la Maubeuge), comise de către un gang (o bandă) de răufăcători (criminali), neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane își vor pierde viața (printre care și 3 copii).Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem grupa în două etape.Prima, între 1982–1983 iar cea de-a doua, în toamna anului 1985.Iată și atacurile aramate (din punct de vedere cronologic) pe care Poliția federală belgiană presupune că ar fi fost comise de către acest gang (compus, din 3 sau 4 persoane purtătoare de măști) ca, de altfel, și „les postiches” (deghizații), care operau, aproximativ, în aceași perioadă istorică (la Paris). Prima etapă.- 13 martie 1982, furtul unei carabine (puști) dintr-o armurerie (Dinant, provincia Namur).- 13 august 1982, furtul a câtorva cutii de ceai și sticle de vin din băcănia Piot (Maubeuge, departamentul Nord, regiunea administrativă Nord-Pas de Calais, astăzi, Hauts de France), un polițist rănit grav.- 30 septembrie 1982, jaf armat comis de către doi indivizi (fără măști sau cagule) la armureria lui Daniel Dekaise (Wavre, provincia Brabant), 15 pistoale automate furate, un polițist municipal, ucis la fața locului și mai mulți răniți, aflați la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.- 23 decembrie 1982, jaf armat la Auberge du Chevalier (Beersel, provincia Brabant/sudul regiunii Bruxelles–Capitală), 1 mort–administratorul, după ce acesta a fost torturat cu sadism, în timp ce criminalii au „ospățit” și petrecut (cu voie bună), ciocnind cu șampanie, la fața locului.- 9 ianuarie 1983, asasinarea unui șofer de taxi (la Mons, provincia Hainaut).- 11 februarie 1983, jaf la un supermarket Delhaize (Genval, provincia Brabant), sustrași 692.384 FB (echivalentul a cca 35.000€PPA).- 25 februarie 1983, jaf armat la un supermarket Delhaize (Uccle, provincia Brabant/regiunea Bruxelles–Capitală), sustrași 600.000FB (cca 30.000€PPA), un rănit grav. - 3 martie 1983, jaf aramat la un supermarket Colruyt (Hal, provincia Brabant), 704.077 FB (36.000€PPA), un mort.- 7 mai 1983, jaf armat la un supermarket Grand Bazar (Carrefour Market din 2009), sustrași 800.000 FB (echivalentul a cca 41.000€PPA).- 10 septembrie 1983, jaf armat la Uzina textilă Wittock-Van Landeghem (Tamise, provincia Flandra Orientală), 7 veste anti-glonț sustrare, un mort și un rănit.- 17 septembrie 1983, jaf armat la un supermarket Colruyt (Nivelles, provincia Brabant), 3 morți (jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit) și un rănit (jandarmul Jean-Marie Lacroix).- 2 octombrie 1983, jaf armat la Auberge des Trois Canards (Ohain, provincia Brabant), 1 mort.- 7 octombrie 1983, jaf aramat la un supermarket Delhaize (Beersel, provincia Brabant), 1 mort.- 1 decembrie 1983, jaf armat la o bijuterie (Anderlues, provincia Hainaut), 2 morți.A doua etapă.- 27 septembrie 1985 (între orle 20h00–21h00), jaf armat la un supermarket Delhaize (Braine–l’Alleud, provincia Brabant), 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), sustrași 200.000 FB (cca 10.000€PPA). Probabil că, având în vedere faptul că Jurnalul Le Soir afirmă (din greșală) că și Bozidar Djuroski Jr. ar fi fost ucis, numărul victimelor (persoanrlor ucise de către gangul din Brabant) este indicat în mijloacele mass–media că ar fi fost 29, în loc de 28.- 27 septembrie 1985 (dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné), un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), sustrași 991.103 FB (cca 50.000€PPA)- 9 noiembrie 1985, jaf armat la un supermarket Delhaize (Alost, provincia Flandra Orientală), un măcel, 8 morți și 9 răniți, sustrași 937.777 FB (cca 47.500 €PPA).Notă. Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777– 937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. Ancheta dirijată între 1985–2000 de către Lionel Ruth (sub conducerea procurorului Regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre și al magistratului Eric Van der Sypt, procuror la Parchetul federal de la Bruxelles) ar fi pus în evidență o serie de elemente comune acestor jafuri (în număr de 17–dintre care 4 comise în 1982, 10 comise în 1983 și 3 comise în 1985), mai ales, balistice (cu același tip de armament), vehicule utilizate (Volkswagen Golf GTI), modul operatoar (asasinte la întâmplare), zona geografică (provincia Brabant și vecinătăți) etc., mai ales în urma unor descoperiri, în cursul lunii noiembrie 1986, care vor avea loc în Canal Bruxelles-Charleroi, la Ronquières (componența municipalității Braine-le-Comte, în provincia valonă Hainaut din Belgia, înainte de fuziunea comunelor belgiene din 1977, cunoscută în special datorită planului înclinat, o construcție hidrotehnică de mari dimensiuni, inaugurată în 1968 și realizată pentru a compensa o diferență de nivel de aproximativ 68 de metri pe canalul Bruxelles-Charleroi). Aceste obiecte (probe materiale judiciare) apartinând presupușilor membri ai gangului din Nivelles, sunt adunate și păstrate în arhiva procuraturii federale, de care răspunde Eddy Renard. Portretrul robot al atacatorilor ar pune în evidență 3 persoane, cu trăsături (fizice) diferite.Un „ucigaș cu sânge rece” (descreierat, probabil și toxicoman), un „uriaș” (copulent de cca 1,80–1,82m) și un „bătrân” (probabil, peste 60 de ani).Identificarea lor însă, timp de cei 35 de ani care au trecut de la „retragerea lor voluntară la vatră” („pensionarea” lor) nu a fost posibilă, în ciuda unor eforturi deloc neglijabile din partea autorităților polițienești și judiciare belgiene, care, susțin că au exploatat cîteva zeci de piste, aparent, fiabile de-a lungul anilor (din câteva sute posibile). Ce am flat de la membri organizației criminale a lui Ruddy Decock ? Nimic, pentru că nu eram un om de încredere, așa cum era Tornel, al cărui loc de boss în cadrul firmei l-am preluat, privizoriu. S-au prins că nu sunt de-al lor, cu toate că am făcut tot posibilul ca să le fiu pe plac. Oricum, eu sunt convins că ei habar nu aveau cine erau membri bandei din Nivelles, dar bănuiau și ei că erau francezi și că ar fi avut relații cu membri poliției locale și chiar cu polițiștii–judiciari federali. N-ar fi fost exclus faptul că interesul meu deosebit pentru acest dosar să le fi atras atenția și să fi căzut, întocmai, din acest motiv, în dizgrația lor. Dar eram la începutul activității mele de investigator și corespondent de presă al Ziarului (Revistei) Poliției Capitalei (la investigații criminale) și mă gândeam că fiind în contact cu răufăctori (criminali) ar trebui să insist pentru că în cei aproape două decenii de la debutul bandei, bembri săi nu au fost identificați și nici dosarul jafurilor și asasinatelor lor, nu a fost clasat. Cuvinte cheie: Thomas Csinta – jurnalul bucureștiului, Albert Fagniard, Albert II al Belgiei, Ali Suleiman Ahmad, Bruno Berliner, Célestin Rinchard, Christiaan Bonkoffsky, David Van de Steen, Paul Van den Boeynants, Lionel Ruth, Francis Zwarts, François Rasse, Freddy–André Horion si Roland Feneulle, Jan Caubergh, Jean-Claude Myszka, Jean-François Ertrijckx, John Thomas Straffen, Juan Mendez, Julien Lahaut, Lucien Léger, Mahmoud-Philippe El Shennawy, Marc Dutroux și Michel Nihoul, Michel Bellen, Odon Renard, Patrick Geay, Patrick Haemers, porte-avions-Michel Ardouin, Robert Marguery, Roger Champenois, Serge Hernout, Staf Van Eycken, Taleb Hadjadj, Philipp–Johann–Adolf Schmitt, banda din Nivelles (Nijvel)

Protejat: Corespondență din labirintul judiciar parizian (TJP – Tribunalul Judiciar Paris),...

Dat în folosință pe 1 ianuarie 2020, TJP (Tribunalul Judiciar Paris) este o jursidicție care soluționează cel mai mare număr de dosare (penale, comerciale, administrative, etc.) din Franța, dar și din Europa. Acesta a rezultat din fuziunea (fuzionarea) dintre TGI Paris (Tribunalul de Înaltă Instanță – cu Curtea cu Jurați/Juriul Popoular, Curtea de Apel și Curtea de Casație) și TI Paris (Tribunalul de Instanță), creat pe 14 mai 2018 prin fuziunea (fuzionarea) celor 20 de tribunale de sectoare pariziene și are sediul (începând) din 16 aprilie 2018 în sectorul 17, în TP - Tribunalul Paris (Métropole du Grand Paris), care în afară de insituțiile publice mai sus menționate are în componență și Tribunalul de poliție, Tribunalul pentru minori și Tribunalul problemelor legate de securitatea socială (aflat în cartierul Batignolles de lângă Porte de Clichy, cu o suprafață de cca 88.500 m2, dintre care 29.000 m2 rezervați birourilor),  cu un bugetaproape de 1Md€. Noul palat de justiție parizian care găzduiește TJP dispune de o suprafață de totală de 120.000 m2 (dintre care 20.000 m2 spații publice) cu 90 de săli de audiență (cu o suprafață de cca 9.400 m2, dintre care două rezervate proceselor „hors norme”– excepționale) distribuite pe 38 de etaje (fără parter și mezanin), cu o înălțime de cca 160m. Tot în clădire se află și MODA (Maison de l'Ordre des Avocats), Baroul avocaților parizieni (cu o suprafață de cca 6.000 m2). Împreună cu DRPJ [1] (Direcția Regională a Poliției Judiciare a PP–Prefectura de Poliție Paris, cu o suprafață totală de 32.500 m2) din str. Bastion nr.36 (mutat la această adresă din 24 august 2017 de pe celebrul Quai des Orfèvres nr.36 – Palatul de Justiție din Île de la Cité–aflat în sectrorul 1), structurile (organismele) judiciare mai sus menționate constituie Cité judiciaire de Paris (cartierul general al justiției pariziene). Aflat în jurisdicția Curții de Apel Paris, competența TJP este (totuși) națională în materie de crime contra umanității și crime de război, crime și delicte comise pe teritoriul național și în afara acestuia de către membrii FAF (Forțele Armate Franceze–Armate terestra, Marina Națională, Armata aerului și a spațiului, precum și Jandarmeria națională)  sau contra acestora în timp de pace (după suprimarea TAAP–Tribunalul  Armatelor Paris pe 1 ianuarie 2012), corupție și fraudă fiscală (de mare anvergură–de natură criminală), atacuri–atentate cu caracter terorist, crimă organizată, cybercriminalitate, crime economice și financiare complexe (unul dintre cele 8 JIRS [2]– Juridicții Interregionale Specializate), crime și delicte sanitare grave (în tandem cu TGI de Métropole d'Aix-Marseille-Provence). TJP dispune de 536 de magistrați și de 950 de alți funcționari, iar începând din 13 noiembrie 2019 îl are ca președinte pe magistratul Stéphane Noël (n.1967, absolvent al celebrei școli superioare de înalte sudii politice Sciences Po–Institutul de Studii Politice de la Lyon si al celei de magistratură–ENM, fost președinte al TGI  Belley în cadrul Curții de Apel Lyon, între 2000–2002, procuror general al Curții de Apel Bourges– prefectura departamentului Cher, regiunea administrativă Centre–Val de Loire, între 2008–2012 și președinte al TGI Créteil–în cadrul Curții de Apel Paris, între 2015–2019).   Merită de remarcat aici și faptul că TGI (împreună cu Curtea cu Jurați, Curtea de Apel și Curtea de Casație–cu o suprafață de cca 27.700 m2) găzduit în Palatul de Justiție din Île de la Cité (sectorul 1) cu o suprafață (totală) de cca 85.800 m2, era desfășrat pe o suprafată de cca 41.600m2 (cca 48,5% din suprafața totală a Palatului), ceea ce în cadrul TJP, înseamnă, totuși, o reducere de „spațiu vital” mai mult decât semnificativă. Restul spațiului era ocupat de către Curta de Apel (18.550 m2, cca 21,6%), Curtea de Casație (10.300 m2, cca 12%), iar „spațiului comunitar” erau rezervați cca 15.350 m2 (adică, 17,9%). În sfârșit, în afară de TGI (Curtea cu Jurați, Curtea de Appel și Curtea de Casație) TJP dispune de 12 Camere în SC (Serviciul Civil). Este vorba de Camerele 1–9, 18, 22 și 27. În ceea ce privește SP (Serviciul Penal), acesta dispune de 16 Camere dintre care 14 Corecționale (care judecă dosare penale corecționale–delictuale) și 2 ale Tribunalului de Poliție (care judecă dosarele de contravenție), organizate astfel: Camera 10 (omucideri din culpă, violență, corupție și trafic de influență, fals și uz de fals, escrocherie, abuz de încredere, infracțiuni militare), Camerele 11 și 32 (delicte economice și financiare), Camerele 12 și 13 (escrocherie, abuz de încredere–cu  circumstanțe agravante, abuz de slăbiciune, fraude cu mijloace de plată, deturnare de fonduri și obiecte de valoare),  Camera 14 (delincvență în bandă organizată și dosare JIRS–mai puțin terorism, trafic de stupefiante, proxenetism), Camera 15 (dosare în care victimele sunt minori), Camera 16 (dosare JIRS pentru terorism și delicte de război), Camera 17  (delicte legate de presă și internet), Camera 19 (accidente de circulație), Camera 23 (infracțiuni în flagrant–delict, judecate imediat/pe  loc, fără deschidere de dosar penal și încarcerare în detenție provizorie), Camera 25 (Tribunal pentru minori), Camera 26 (dreptul penal al familiei – abandon de familie, maltratare a copilului, etc.), Camerele 28–30 (delicte rutiere), Camera 31 (consum și job, sănătate publică), Camera 33 (JIRS–terorism cu circumstanțe agravante, delincvența organizată). Tot în cadrul SP funcționează și SJI (Serviciul Judecătorului de Instrucție), SJLD (Serviciul Judecătorului de Libertate și Detenție) și SJAP (Serviciul Judecătorului responsabil cu executarea șoi amenajarea pedepselor celor condamnați definitiv). [1]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon–Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia–Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes–Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză. [2]JIRS (Jurisdicții interregionale specializate – create pe 1 octombrie 2004) subordonate TGI (Tribunale de Înaltă Instanță), în număr de 8 în Franța (aparținând  TGI de Paris, Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Rennes, Nancy și Fort de France – prefectura departamentului peste mări Martinica) și un JRS (Jurisdicție Regională) de la TGI de Bastia (Corsica) intervin, cu precădere, în cazul unor urmăriri penale în dosare de infracțiuni economice și financiare de mare complexitate (spalare de bani și deturnare de fonduri publice,  extorcare de fondiuri, etc.) și mai general, în cele de crimă organizată (ucidere voluntară și asasinate comise în bandă organizată, crime cu circumstanțe agravante, etc.). Acestea regrupează magistrați ai Parchetului și ai Instrucției (Serviciului de Instrumentare a dosarelor) și beneficiază de dispozitive și echipamente inovatoare (de ultimă generație) pentru combaterea cu eficacitate a crimei organizate.

Protejat: Celebrul concurs de admitere „pandemizat″, la matematică, 2020 – E3A...

Concours E3A – Polytech – Concours d’Écoles d’Ingénieurs Post-Prépa Le Concours E3A-Polytech  évolue et a décidé pour cette session des concours CPGE 2020, de mutualiser certaines épreuves...

Celebrul concurs „pandemizat” al școlilor superioare franceze de înalte studii...

Concours E3A - Polytech - Concours d'Écoles d'Ingénieurs Post-Prépa Le Concours E3A-Polytech  évolue et a décidé pour cette session des concours CPGE 2020, de mutualiser certaines épreuves...

Protejat: „Caii putere” în flagrant delict, în Grand Paris și în...

După o ancheta care a durat peste 3 ani și la care au participat un număr important de funcționari din diverse structuri de control ale Administrației (centrale și locale) de Stat, 21 de persoane, printre care și responsabili (directori) de garaje și experți în evaluarea sinistrelor (accidentelor) auto au fost trimiși în fata Tribunalului Corecțional de la Paris în cadrul unei escrocherii de o mare anvergura, rar întâlnită în „materie" de asigurări auto (nu numai în Franța, dar și în Uniunea Europeană), în care mari companii de asigurări (unele chiar multinaționale!), ar fi fost prejudiciate cu o sumă uriașă de bani, cuprinsă între 9-10M€. Dosarul este impresionant, întrunind cca 1.170 de pagini de procese verbale efectuate de către anchetatori, precum și declarații ale celor implicați direct sau indirect în acesta.În urma rezultatelor anchetei, Justiția a reținut 7 garajiști și 8 experți în accidente auto, respectiv, 6 atomobilisti, care au pus la cale o fileră ingenioasă, având la bază fie declarații de accidente (rutiere) imaginare, fie, mult exagerate în raport cu realitatea sau chiar accidente auto provocate voluntar de către proprietari cu scopul de a fi despăgubiți de către Companiile de Asigurări!Din documentele aflate la dosar, „părintele" filierei ar fi fost Bruce Lee (cu numele complet Bruce Chen Lee, doar o coincidență de nume cu „părintele" artelor marțiale Bruce Lee, respectiv, Lee Jun-fan/Bruce Lee, 27 noiembrie 1940- 20 iulie 1973). Este vorba de un franco–chinez (cetățean francez de origine chineză), rezident israelian (astăzi în vârstă de 64 de ani), pe numele căruia Tribunalul Corecțional de la Paris a emis un MAI (Mandat de Arestare Internațională), la cererea Procurorului Republicii de Paris, Jean-Claude Marin (n.1949, fost procuror al Republșicii de Paris între 2004 – 2011 și procuror general de pe lângă Curtea de Casație între 2011 – 2018).Din diverse surse apropiate anchetei, se pare că urmăritul își desfășura activitata sa criminala nu numai la Paris (Métropole du Grand Paris și regiunea sa urbană), QG (Cartierul General) al său, dar și în alte metropole europene (Londra, Roma și Madrid). Existau însă și bănuieli că rețeau sa să se fi extins, ulterior și în Benelux (în particular, în Belgia, respectiv, în Olanda). Chiar și chiar în Germania, fară însă ca aceasta presupunere să fie riguros confirmată. Alături de el, complicii săi, au fost descoperiți, nu fară aventuri și „peripeții".

Protejat: Atacurile teroriste islamiste din 7 – 9 ianuarie 2015 în...

După o dezbatere (prevăzută inițial între 2 septembrie – 10 noiembrie 2020) care a durat 3 luni și jumătate (2 septembrie – 16 decembrie 2020) cu mai multe (mici) întreruperi (relativ) de scurtă durată din cauza „crizei sanitare” cauzată de Covid–2019, care a contaminat pe principalii 3 inculpați în dosar, în care 144 de martori și 14 exterți judiciari au fost audiați, pe 16 decembrie, în jurul orei 16h15, Curtea cu Jurați Specială (compusă din 5 jurați–magistrați) de la TJB (Tribunalul Judiciar Paris), prezidată de către Régis de Jorna, în prezența avocaților generali ai acuzării (reprezentând Ministewrul Public) Jean-Michel Bourlès și Julie Holveck, a anuțat verdicutul său în procesul judecării presupușilor complici ai atacurilor teroriste din Metropolis of Greater Paris între 7 – 9 ianuarie 2015 (Charlie Hendo, Montrouge și Hyper Cacher Center), în care teroriștii islamisti, frații Said și Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly, au fost uciși de către unitățile de intervenție de elită ale Jandarmeriei și Poliției Naționale (GIGN[1] , respectiv, RAID[2] și  BRI[3]).În toată această perioadă, Jurnalul Bucureştiului a manifestat un interes deosebit pentru acest proces și a insistat, în publicațiile sale (transmise, în egală măsură aât autorităților judiciare franceze cât și avocaților apărării), asupra faptului că, pedepsele care vor fi pronunțate de către Juriul Popular să țină cont, nu atât, de satisfacerea „doleanței” opiniei publice și politice, naționale și internaionale, cât mai ales de realitatea obiectivă, adică de vinovăția reală a inculpaților, care conform surselor platformei  CUFR (de cercetare–investigație și cultural–educațională în domeniul științelor sociale), sunt niște răufăcători de drept comun și nicidecum salafiști – jihadiști, radicalizați, angajați în războiul sfânt (utopic), confesional, al lui Allah.Ca urmare, într-o oarecare măsură, Jurnalul Bucureştiului se declară satifăcut de verdictul Curții cu Jurați care sanționează inculpații cu pedepse cunprinse între 4 ani de închisoare și închisoare pe viată. Așa cu am menționat în articolul meu de la proces, dintre cei 14 inculpați în dosar, 3 au fost judecați prin contumacie (în lipsă). Nu pot să închei acest material fără să-i aduc omagiu prestigiosului avocat franco – italian Éric Dupond-Moretti (n.1960), cel mai reputat avocat penalist francez (în viață), care în calitatea sa de „campion al achitărilor” (17 și reducere importantă de pedepsă în alte câteva zeci de dosare), a fost numit ministru al Justiției franceze pe 6 iulie 2020.Considerându-l ca mentorul meu în materie de justiție penală, în numeroasele procese (de mare anvergură) în care ne-am putut confrunta (prin intermediul ideilor noastre), cred că am învățat mult de la el (atăt în domeniul tehnicilor de comunicare căt și în cel al deciziilor), ceea a contribuit, esențial, în mai multe dosare criminale, la succesul meu. De altfel, eu cred că implicarea lui în instrumentarea acestui vast dosar terorist, al atacurilor teroriste islamiste din Métropole du Grand Paris (în perioada 7 – 9 ianuarie 2015), la care, înainte de proces a fost obligat să renunțe, având în vedere numirea lui în funția de ministru al Justiției a jucat un rol pozitiv restabilirea adevărului istoric.El aprobă printr-o ordonanță de urgență din 18 noiembrie 2020 (anulată de către Consiliul de Stat pe 27 noiembrie), pentru a nu fi prelungit procesul, audierea unui inculpat (al principalului inculpat Ali Riza Polat) care nu putea fi prezent la proces (din cauza crizei sanitare) prin sistemul de videoconferință, ceea ce a generat o serie de controverse în rîndul magistraților și avocaților implicați în proces (care considerau că, pentru un verdict echitabil, prezența fizică a acestuia este necesară la proces, în sala de audiențe). De altfel, tot acest inculpat principal (Ali Riza Polat) este și la originea întreruperii procesului (alături de ceilalți 2 inculpați principali) pe 31 octombrie 2020, pentru motivul că era suspect de contaminare cu virusul Covid-2019 (fiind într-o stare permanentă de greață, de vărsături–care, după părerea mea, puteau fi cauzate și de emoțiile prelungite în timpul procesului, de consumul de medicamente, în particular, de calmante, etc. și nu neapărat de coronavirus).

Combaterea infracțiunilor financiare în Franța prin intermediul structurilor de informații GIR...

TRACFIN (Tratamentul Informațiilor și Acțiunilor contra Circuitelor Financiare Clandestine), ca organism al Ministerului Economiei și Finanțelor, fondat prin legea n° 90-614 din 12 iulie 1990, ca urmare al celui de-al 15-lea summit de la „Grande Arche” (din cel mai mare cartier  european, La Défense–Métropole du Grand Paris)  cel mai mare cartier de afaceri european aflat la Paris) al Group of Seven - G7[1] (Grupul celor 7 state cele mai dezvoltate din lume) din iulie 1989, este membru al The Egmont Group of Financial Intelligence Units, avându-l ca director, din 19 iulie 2019, pe Maryvonne Le Brignonen, care succede lui Bruno Dalles (magistrat al Ordinului Judiciar), în funcție din 5 august 2015.Acesta din urmă, l-a înlocuit, la rândul său, pe Jean–Baptiste  Carpentier (înainte, director juridic al Agence des Participations de l'Etat, numit în funcție pe 11 septembrie 2008), succesor al lui François Werner (inspector general de finanțe și om politic), primul director al Tracfin (între 11 decembrie 2006 – 10 septebrie 2008)Ca organism public al Ministerului Economiei și Finanțelor, însărcinat cu lupta contra spălării banilor, este un serviciu național de anchetă dministrativă, (conform decretul n° 2006-1541 din 6 decembrie 2006), operațional, compus din cca 160 de agenți, care activează în cadrul  a două departamente :DARI (Departamentul de Analiză, de Căutare și de Informații) compus din trei diviziuni, care asigura integrarea, orientarea și valorizarea informațiilor, relațiile cu specialiștii, precum și schimburile cu omologii străini ai serviciului, având în componenta lor și doi ofițeri de legătură de la DGDIAPR (Direcția Generală a Vămilor și a Drepturilor Indirecte, respectiv, al Autorității Prudenței și Rezoluției) și DE (Departamentul de Anchete), compusă și el din trei diviziuni care asigură investigațiile aprofundate necesare tratamentului informațiilor, în cadrul căruia funcționează și două unități specializate în tematica fraudelor financiare în sectorul jocurilor de noroc și al transferului de fonduri, respectiv, din două celule specializate: CTAFT (Celulă de Tratament al Afacerilor Financiare asociate Terorismului) și CAS (Celulă de Analiză Stategica), care exploatează (conform art. L.521-23 și R.561-33; L.561-26, L561-27, L. 561-31 și 561-29 din CMI - Codul Monetar și financiar) informațiile disponibile în vederea spălării capitalului (banilor), în cadrul căreia sunt afectați și trei ofițeri de legătură aparținând PN (Poliția Națională), GN (Jandarmeria Națională) și OCRGDF (Oficiul Central de Reprimare al Marii Delincvențe Financiare). Menționez aici, că majoritatwea informațiilor pe care le primește Tracfin provin din mediul bancar (cca 80%), dar ele sunt furnizate și din sectorul de jocuri de noroc (cca 6-8%), din sectorul imobiliar (3-5%), etc, iar majoritatea dintre ele sunt delicte primare (peste ½), disumulări (25-27%), plasare de fonduri (cca 12-14%), etc. și numai între 1-1,5% din sectorul terorismului și atentatelor.

Matthieu Moulinas, criminal sexual minor (recidivist), condamnat la închisoare pe viață....

Teoria haosului (teoria sistemelor complexe) este o ramură a matematicii și fizicii teoreticii (moderne) care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei). Scientia Teoria haosului a fost formulată în 1960de Edward Lorenz, care spunea că „Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” Cu alte cuvinte, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex. (A se vedea și Scientia) Sistemele complexe sunt sistemele care conțin atât de multe elemente în mișcare încât este nevoie de un calculator (ultra)performant care să calculeze toate posibilitățile (probabilitățile) de interacțiune. Acesta este și motivul pentru care Teoria Haosului (care ne arată că natura lucrează după anumite tipare care sunt suma mai multor impulsuri mărunte) nu avea cum să apară înainte de sfârșitul secolului al XX-lea. Mai există un alt motiv pentru care această teorie a aparut atât de recent, acel motiv este Revoluția Mecanicii Cuantice și felul în care a terminat Era Deterministă. Atunci când Sigmund Freud a elaborat teoria psihanalizei, el a pornit de la ideea că problemele mintale sunt rezultatul unor traume din trecut. Terapia psihanalitică permite pacientului să își străbată amintirile, să găsească, să înfrunte și să rezolve problema generatoare de conflict. Toată această idee se baza pe o cauză și un efect liniar.

Protejat: Pe urmele „predatorului sexual”, Joël Le Scouarnec, „chirurgul din Jonzac”,...

„Fumând țigara mea de dimineată, m-am (tot) gândit la faptul că sunt un mare pervers. Sunt, simultan, exhibiționist (…), voaiorist (scopofil), sadic (…), masochist (…), scatologic (scârbos), fetișist (…), pedofil (…). Și sunt foarte (tare) fericit“. Conform unor surse apropiate dosarului, fostul chirurg Joël Le Scouarnec (din 2017, pensionar, la Jonzac, sub-prefectura departamentului Charente Maritimes, regiunea administrativă Bretania), ar putea fi cel mai mare (pedo)criminal din întreaga istorie contemporană a Franței.Bănuit ca în timpul celor 3 decenii de activitate, într-o serie de spitale din regiunile administrative Bretania, Pays de la Loire, Nornandia și Nouvelle-Aquitaine ar fi comis 349 de infracțiuni sexuale (mângâieri cu caracter sexual, agresiuni sexuale și violuri), dintre care o mare majoritate (246), considerate de către anchetatori, (pedo)crimininale, Joël Le Scouarnec a fost judecat (între 13–17 martie și 30 noiembrie–4 decembrie 2020) în cadrul unui proces cu „ușile închise” de către Curtea cu Jurați a departamentului Charente Maritimes (sub presedinția lui Isabelle Fachaux), la Saintes (sub-prefectura departamentului) și condamnat, pe 4 decembrie, la 15 ani de recluziune criminală pentru 4 agresiuni sexuale comise asupra două nepoate ale sale (fiice ale sorei sale), a unei foste paciente si a unei fetite (vecină) – care de altfel, este și la originea scandalului sexual legat de acesta, lansat în spațiul public, 2017.Joël Le Scouarnec (originar din sectorul parizian 14) este inculpat, însă, și într-un al 2-lea dosar penal, în care este cercetat pentru comiterea a altor 312 infracțiuni sexuale (majoritatea, pedocriminale), comise în perioada 1986 – 2014, grație victimelor sale care n-au ezitat să depună plângere contra acestuia.Din cele 349 de cazuri, 26 au fost prescrise, în alte 5 dintre ele, practic, ar fi fost imposibil de pus în evidență infracțiunile sexuale, iar 6 victime n-ar fi depus plăngere.Dintre victime, 164 sunt de sex masculin, iar 148 de sex feminin, 298 au mai puțin de 20 ani, iar 265, sunt minori având mai puțin de 15 ani. Specializat în chirurgie digestivă, medicul parizian Joël Le Scouarnec (n.1950) va exersa, până la pensionarea sa, în 2017, într-o serie unități spitalicești (medicale), începând cu CHPM (Centre Hospitalier Paul Martinais–Centre Hospitalier Site Les Rives de l'Indre, fondat în 1619, trecut în 1975 pe lista obiectivelor istorice) de la Loches (sub–prefectura departamentului Indre et Loire, regiunea administrativă Centre–Val de Loire), un orășel medieval de cca 7.000 de locuitori (construit în jurul Castelului Loches–o fortăreață aflată pe lista monumentelor istorice încă din 1862) pentru ca ulterior să-și continue activitatea în orașe mai imprtante (prefecturi si sub–prefecturi) în regiunea administrativă Bretania, într-o serie de departamente create în timpul Revoluției franceze (pe 4 martie 1790, conform decretului din 22 decembrie 1789), în Morbihan, la CHBA (Centre Hospitalier Bretagne Atlantique) Site de Vannes (refectura departamentului, între 1994–2003), respectiv, la CHBS (Centre Hospitalier de Bretagne Sud) Lorient (sub-prefectura departamentului, între 2003–2005), în Finistère (creat în aceleași condiții ca și Morbihan), la CHQ (Centre Hospitalier Quimperlé, între 2005–2008) și în sfârșit, în regiunea adminisrativă Nouvelle-Aquitaine, în departamentul Charente-Maritime, la CHJ (Centre Hospitalier Jonzac, sub–prefectura departamentului, între 2007–2017), care avea mari dificultăți în privința angajarii unui chirurg. Conform declarașiei lui Pascal Révolat, presedintele consiliului departamentl al medicilor, cu siguranta, ar fi fost vorba de disfunctie, pentru ca la nivelul ministerului sănătății cazul chirurgului ar fi fost cunoscut. În paralel, Joël Le Scouarnec va efectua și un număr important de „supliniri” (de ordinul zilelor) în alte spitale, din regiunea administrativă Bretania, la CHC (Centre Hospitalier de Cornouaille) Site de Quimper (prefectura departamentului), la CHCB (Centre Hospitalier du Centre Bretagne) Pontivy, respectiv, la HL (Hôpital Local) Malestroit și la CHPM (Centre Hospitalier des Pays de Morlaix), dar și în cea Pays de Loire, la CHEL (Centre Hospitalier Erdre et Loire) din Ancenis (departamentul Loire Atlantique) și la CHIPSSL (Centre Hospitalier Intercommunal Pôle Santé Sarthe et Loir) de la La Flèche - Le Bailleul (departamentul Sarthe), respectiv, în regiunea administrativă Normandia, la CHJM (Centre Hospitalier Jacques Monod) Flers (departamentul Orne). Dupa terminarea studiilor (superioare) medicale la Paris (care sunt foarte selective și lungi, a se vedea pentru detalii articolul autorului Les études médicales en France – Studii medicale superioare în Franța) înainte de a ajunge la CHPM, Joël Le Scouarnec va efectua „externatul” în cadrul celebrului și prestigiosului spital parizian din sectorul 4, Hôtel-Dieu de Paris (cu 329 de paturi), fondat în 651, și reconstruit între 1868–1878, sub conducerea arhitecților Émile - Jacques Gilbert (1793-1874) și Arthur-Stanislas Diet (1827-1890) pe Île de la Cité, în proximitatea celebrei catedrale Notre Dame de Paris (Catedrala „Doamna Noastră”, cu referire la Fecioara Maria, un monument al arhitecturii gotice timpurii, sediu al Arhiepiscopiei Parisului, construită între 1163–1345, sfințită în 1182), iar „internatul” în medicină, între 1976–1981 la CHU (Centre Hospitalier Univeritar) de la Nantes (prefecturadepartamentului Loire Atlantique și a regiunii administrative Pays de la Loire) atașat Facultății de Medicină a Universității Nantes.