Acasă Autori Articole adaugate de către Thomas Csinta, Research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalism- Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

Thomas Csinta, Research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalism- Paris (didactic, pedagogical and research scientific works)

450 ARTICOLE 25 COMENTARII
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică,teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Este autor a peste 600 de lucrări (științifice) de investigații jurnalistice în domeniul marii criminalițăți (crimă organizată), care, în mai multe dosare criminale (de mare anvergură) au contribuit la restabilierea adevărului istoric. Motto preferat: „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui” ! (Giordano Bruno-Filippo Bruno, erudit filozof, teolog, umanist, matematician, poet și teoretician al universului, italian, ars pe rug pe 17 februarie 1600 în Piața Campo dei Fiori la Roma, pentru concepția sa panteistă și ideile sale eretice despre univers - ca precursor al teoriei heliocentrice)

Protejat: Analiza psihosociologică a Dramei SF2M-A3M (Dosarul A3M, partea II)

În cadrul psihosociologiei matematice, fiecărui CBG (Cod Biogenetic uman „static”, independent de timp), reprezentat într-un spațiu socio-matematic (spațiu vectorial n-dimensional, având că vectorii bazei caracterele individului grupate în „clase de caractere-cu proprietăți matematice de grup” liniar independente), corespunde un CSG (Cod Socio Genetic uman, „dinamic”, variabil în timp), care evoluează conform unor legi statistice (sociale), în funcție de o serie de parametri psiho-sociali, care îl și determina (TFPSM-Teorema fundamentală a Psihosociologiei Matematice) și care poate fi reprezentat printr-un operator de graf probabilist, a cărei matrice probabilistă, numită de „corelație” (asociată individului), deține toate informațiile psohosociologice despre acesta, în blocuri (gen celule Jordan), aflate în interacțiuni, variabile în timp. Valorile proprii ale matricei, determină spectrul operatorului, care corespunde CSG. Un corlar, al TFPSM, ne asigură de faptul că în cazul unui individ uman „normal”, în echilibru stabil cu societatea (raportată la un cod de conviețuire socială și morală), există un izomorfism între clasele (grupurile) de caractere asociate CBS și CGS. Cu alte cuvinte, unui CBG îi corespunde un singur CGS și numai unul. Și reciproc. Un alt corolar, ne asigura de faptul că în cazul comportamentului deviant (individ uman în absența echilibrului stabil cu societatea), unui CBG pot corespunde mai multe CBS, iar în funcție de formă acestora (sub-spectre), ele pot corespunde unui infractor, unei persoane cu tulburări psihice (DDP, TMP, TDI, TBP, etc). În particular, în cazul DDP, unui CBG corespunde un spectru de CGS, cu două sub sepctre (generate de către aceași „tulpină”) liniar independete, care determina un subspatiu vectorial atașat mulțimii claselor de caractere (care apare în matricea de corelație) ale individului și care îl caracterizează complet, din toate punctele de vedere psiho-sociale. Cu alte cuvinte, dacă valorile proprii ale matricei corelație sunt dublu-degenerate (deci spectrul operatorului este dublu-degenerat vorbim de o DDP). Conform legii LFCPSM (Legea Fundamentală a Complementarității din Psihosociologia Matematică), generarea stărilor ego-subconștiente, implică degenerarea stărilor ego-conștiente, având în vedere faptul că, evenimentele corespunzătoare sunt incompatibile și complementarea. Cu alte cuvinte, un individ care suferă de DDP (dedublare de personalitate), nu poate fi simultan, în cele două strări, pe când ‚alterarea discernamanutului, poate fi o combinație ale acestora! În principiu CSG (Codul Socio-Genetic) al individului este suficient de stabil în timp și nu efectuează decât mici „perturbații” (oscilații) în jurul poziției (stabile) de echilibru (de tip Taylor-Young) cu un grup social (în care trăiește, lucrează, etc., ), ceea ce permite ca în analize mai puțin scrupuloase (riguroase, care necesită precizie mai mică), el să poată fi considerat constant. În sfârșit, metodele Psihosociologiei Matematematice (PSM), exact, ca și celelalte metode de expertiză utilizate de către experții-psihiatri, fac apel tot la „test” ca observabilă, care ulterior însă este prelucrat cu metodele analitice ale matematicii, ceea ce mărește considerabil fiabilitatea lui în raport cu celelalte. Contrar metodelor clasice în cadrul analizei PSM, inculpatul necesită izolarea sa de mediul său infracțional (în care acesta este în echilibru stabil), ceea ce îl face „vulnerabil” pentru că stările instabile tind către cele stabile (cu o anumită probabilitate și viteză) specifice individului (în funcție trăsăturile sale fizice, psihice, intelectuale, de parametri infracționali, familial, psihosomatici, etc.) În consecință, subiectul este testat în această stare de vulnerabilitate (instabilă) și nu direct (cum se procedează în cadrul metodelor clasice), ci indirect, printr-un test integrat într-un curs școlar (de preferință, de matematică, într-un context interdisciplinar), fără că acesta să-și dea seama că este testat. În felul acesta, este exlus subiectivismul expertului și este blocat „sistemul de autoapărare” al subiectului (care se declanșează instantaneu, sub formă de manipulare) atunci când acesta află că urmează a fi testat de către un expert. Cert, un TSM (Test Socio-Matematic), este mult mai dificil de conceput decât un test clasic de exepertiza psihiatrică și necesită intervenția unei echipe de specialiști (profesori, psihiatri, psihologi, pedagogi, educatori) care nu poate fi funcțional la „tarif de femeie de serviciu” (vorba profesorului Jean-Luc Viaux la celebrul proces de pedofilie în „masă”, Outreau, în care 17 persoane au fost inculpate și încarcerate în medie 3,5 ani, în detenție provizorie, în mod abuziv, pentru pedofilie și incest, datorită unei serii de manipulări). Ca observație, menționez aici faptul că în 2010, a fost arestat la Marsilia, un celebru răufactor (C. B), implicat într-o serie de jafuri armate comise asupra băncilor și furgoanelor blindate (transportatoare de bani în numerar) pe Coasta de Azur. Contra acestuia nu există nicio proba materială directă că în zilele de 13-14 decembrie, ar fi participat la un „lanț” de 5 jafuri armate (3 bănci și 2 furgoane). Studiind dosarul acestuia, am descoperit că jafurile au fost comise pe baza unui plan meticulos, conceput (de cineva care avea cunoștințe solide de matematici aplicate) cu ajutorul teoria grafurilor (hamiltoniene și eulierine). Cu alte cuvinte, era vorba de o problemă de cercetare operațională, în care trebuia sustras o suma cât mai mare de bani, într-un interval de timp cât mai scurt, cu restricția de a trece prin anumite „puncte” (bănci, furgoane și alte obiective, noduri ale grafului), pe niște drumuri (lanțuri hamiltoniene și eulirene în graf). Pentru a-l face să-și mărturisească participarea lui activă la „eveniment”, a fost mutat în izolare (timp de o săptămâna), după care, iscris la cursul de matematici. La un seminar am propus deținuților (printre care și lui, prezent!) o problemă din teoria grafurilor (despre care am făcut două cursuri introductive în prealabil, dar știam că mare lucru nu au înțeles din ele), în care am transpus problema jafurilor (dar astfel încât, pentru rezolvarea corectă a problemei să se folosească alt algoritm), la obținerea unei permisii până la 12h00 (asumându-mi un mare risc!), în funcție de realizarea unor obiective administrative (în penitenciar), în timpul cel mai scurt. Cu cât treaba era făcută mai repede cu atât permisia era mai lungă, în caz contrar ea diminua cu timpul necesar rezolvării problemei. Bănuiam că C. B, în cazul în care obține permisia, își va planifică evadarea în cadul acesteia, dar știam că el nu știe mare lucru din teoria grafurilor și dacă va „rezolva” problema, este numai pentru faptul că știe (pe de rost!) algoritmul folosit la spargerea băncilor și nici măcar nu bănuiește că acel agoritm ne se utilizează „copy-paște” în problema propusă. Exact cum am bănuit, așa s-a și întîmplat. C. B., a fost singurul dintre cei 6 prezenți, care a rezovat problema. În mai puțin de 20 de minute. Graful construit de către acesta corespundea cu exactitate grafului utilizat în lanțul de spargeri din zilele de 13-14 decembrie, iar modul operator utilizat în îndeplinirea sarcinilor administrative, era identic. Din păcate, acea era soluția problemei jafurilor și nu soluția rezolvării problemelor administrative în penitenciar, ceea ce l-a dezamăgit profund, la corectarea problemei! În schimb, prin rezolvarea greșită a ei, a confirmat participarea lui activă la jafurile comise în zilele de 13-14 decembrie 2010. Inculpat și condamnat anul acesta pe 27 august la 10 ani de detenție criminală), din care, a și efectuat practic, în detenție provizorie, aproape jumătate din pedeapsa (cu grațiile inchisoarii, condiție necesară în Franța pentru beneficierea libertății condiționate), el este liberabil condiționat (sub control judiciar), anul viitor. Nu știe dacă este la curent cu faptul că inculparea lui s-a datorat sau nu, problemei „permisiei” din 2010.

Protejat: Analiza psihosociologică a Dramei SF2M-A3M (Dosarul SF2M, partea I)

Dacă accesul meu la Dosarul SF2M-A3M (A3M bis) n-ar fi fost restricționat, aș fi putut demonstra iresponsabilitatea penală a lui Matthieu Moulinas în acest dosar, ceea ce, cu siguranță, ar fi evitat condamnarea acestuia. Știu că gestul meu este indecent și imoral (pentru unii!) pentru că lezează, pe de o parte, atât partea civilă, respectiv, opinia publică, cât, pe de altă parte, însăși Justiția, respectiv, instituțiile Statului implicate în dosar (Ministerul de Interne, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății), care au făcut apel chiar și la anchete administrative intrne pentru determinarea responabilităților în privința disfuncționării lor. Dar eu sunt angajat în sluja Adevărului! Al acelui adevăr, care nu depinde de numărul celor care cred în el, al acelui adevăr, care este misterios și ușor de pierdut, deci trebuie recucerit mereu, al acelui adevăr, care nici nu există. Acesta este adevărul! Acest material face parte din subiectul unei teze (de doctorat al candidatului M. J.), a cărui director (conducător științific) sunt, cu tematica : "Crimele sexuale la minori și combaterea lor prin metode și tehnici de evaluare eficace ale Sociologiei Matematice". În concluzie, orice comentariu (observație), oricât de (ne)semnificativ(ă) ar fi, care ar putea contribui la ameliorarea acestei problematici, deosebit de complexe, consider binevenit(ă) ! Conform CPPF (Codului de Procedura Penal Francez, art.306-6), autoritățile polițienești și judiciare nu pot face cunoscut (divulga) mijloacelor mass-media numele unui minor judecat de Juriu Popular (Curte cu Jurați: 9 Jurați în prima instanța și 12 în apel, dintre care 3 sunt magistrați), inculpat pentru infracțiuni deosebit de grave (crime sexuale, crime de sânge, atentate, terorism, trafic de droguri dure, etc.), într-un proces care se desfășoară cu "ușile închise" (adică, fără accesul mijloacelor mass-media), iar acestea la rândul lor, chiar dacă intră în posesia acestuia din alte (diferite) surse, nu sunt autorizate să-l facă cunoscut publicului. Având însă în vedere faptul, că pe de o parte, acest articol apare în presă externă (unde jurisdicția franceză nu are competență teritorială!), iar pe de altă parte, pentru că astăzi inculpatul, rejudecat (în apel), în cadrul unui proces în plină desfășurare (derulare, tot cu "ușile închise") este major (are 20 de ani), mi-am permis să fac cunoscut numele acestuia (aflat din surse sigure) pentru că am convingerea fermă că acest "amănunt" nu va aduce nuiciun fel de prejudiciu, nici imaginii inculpatului și nici familiei acestuia. Și nu în ultimul rând, pentru faptul că atât primul proces (care a avut loc în perioada 18-27 iunie 2013) cât și acesta în derulare (29-10 septembrie 2014) sunt procese cu "ușile închise" numai parțial, un acord la care au ajuns părțile constituite în parte civilă, pentru determinarea responsabilității instituțiilor statului, care datorită unei disfunctiuni majore ar fi contribuit la producerea unei drame de mare anvergură. Din contră, în ciuda insistențelor mele, în ciuda unor studii laborioase pe care le-am efectuat în domeniul comportamentului deviant și în special, în cel infracțional (atât criminal cât și corectional), în ciuda unei vaste experiențe acumulate de-a lungul timpului în activitatea mea cu infractori de drept comun cu grad ridicat de criminalitate, respectiv, criminali periculoși (cu care de altfel am obținut rezulte deosebite!), respectiv, cu tineri delincvenți recidiviști, aflați în eșec școlar din ZUS (Zonele Urbane Sensibile) ale marilor metropole franceze, posedând grave tulburări de personalitate, accesul meu la acest dosar a fost limitat, din cauza vârstei inculpatului, acesta fiind minor, în momentul comiterii actelor sale criminale.

Protejat: Constatarea accidentelor (ușoare) de circulație (pe drumurile publice) pe cale...

Acest articol este  inspirat dintr-un eveniment rutier real, la care autorul a asistat în direct, în cartierul Tineretului (intersecția  Bd. Tineretului și Bd. Șincai, Sectorul 4 -București), la sfârșitul lunii trecute (pe 31 august). Doi conducători auto implicați  într-un banal accident (de circulație) rutier ar fi fost de arcord, în principiu, pentru o constatare pe cale amiabilă după Modelul European (la intervenția mea - ca atașat de presă al Poliției Capitalei), dar, necunoscând procedura (demersul) și neacceptând sfatul meu (indicațiile mele), au făcut apel la funcționarii de la Poliția Rutieră. Surpriza lor a fost și ea pe măsură. După întocmirea documentului constatator, amândoi au fost verbalizati (sancționați cu amendă contravențională), pentru că amândoi au încălcat regulile Codului Rutier (Legislației Rutiere), cu alte cuvinte, amândoi erau vinovați pentru accidentul comis! Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi ascultat sfatul meu și nu ar fi solicitat perezenta organelor de Poliție Rutieră la locul accidentului pentru o simplă tamponare fără niciun fel de consecințe pentru conducătorii auto. Profit de această ocazie să menționez faptul că, după un decinu de la confirmarea aderării  României la Uniunea Europeană pe 18 iunie 2004 și aderarea ei pe 1 ianuarie 2007 (tratat de adeziune semnat pe 25 aprilie 2005 la Consiliul European), încă, în cazul accidentelor ușoare al vehiculelor rutiere (tamponări fără avarii importante, fără răniți și victime omenești), nu puține sunt acele persoane implicate în evenimente, care  insistă pentru ca, constatarea acestora să fie făcută de către (sau la) organele de Poliție Rutieră! Ori, acest lucru nu mai este necesar dacă părțile implicate în evenimentul (accidentul) rutier se înțeleg pe cale amiabilă. Conform Codului Rutier (Legislației Rutiere) ele pot completa (în dublu exemplar) formularele de constatare a accidentului pe cale amiabilă (Modelul European), care trebuie expediate ulterior, companiilor asiguratoare ale autovehiculelor implicate în accidentul de circulație. Astfel, pe de o parte, acest demers legal permite organelor de Poliție Rutieră (care sunt, într-o mare majoritate de cazuri suprasolicitate în traficul rutier) să-și poată concentra activitățiile lor în alte direcții de activitate, în care prezența lor este obligatorie: controlul traficului rutier (fluidizarea traficului în special pe arterele și în  intersecțiile aglomerate), evenimentele rutiere grave (accidente de circulație în care există răniți și/sau mari pagube materiale), respectiv, foarte grave (în care există victime omenești), iar pe de altă parte, celor implicați în evenimentul rutier, să-și simplifice fomalitatile judiciar-administrative, precum și timpul afectat acestora. În plus, atragem aici  atenția în mod deosebit și asupra faptului că în cazul constatării unui accident de circulație prin intermediul organelor de Poliție Rutieră, indiferent de consecințele acestuia (mai mult sau mai puțin grave), chiar dacă părțile implicate în evenimentul rutier „se înțeleg” (pe cale amiabilă), cel responsabil cu producerea acestuia este tras la răspundere și va fi verbalizat (sancționat) cu o amendă contravențională conform Codului Rutier (Legislației Rutiere), ceea ce nu se întâmplă în cazul constatării pe cale amiabilă, conform Modelului European, in absența acestora. În concluzie, presezenta funcționarilor  de la Poliția Rutieră este necesară numai în cazul în care cei implicați în evenimentul (accidentul) rutier nu se înțeleg pe cale amiabială. Însăși  noțiunea: „pe cale amiabilă”, implică faptul ca cei implicaîi în evenimentul rutier se înțeleg fără intervenția autoritătilor polițienești!

Protejat: Legi nescrise ale Republicii franceze. Conjectura lui Matelly. Eppure io...

În acest articol prezint un punct de vedre strict personal în privința analizei activității social-politice și științifice al  Lt. Col. Jean-Hugues Matelly, în cadrul Jandarmeriei Naționale (franceze) și cercetător socio-politolog la Centrul  Național de Cercetare Științifică (Franța).  În nici un caz, sub nicio formă, interpretările mele în ceea ce privește această analiză nu pot fi reproșate acestuia, al cărui punct de vedere îl susțin și pentru care am un profund respect și nici trusturilor de presă ale căror corespondent sunt la Paris (Jurnalul Bucureștiului, Poliția Capitalei-București, respectiv, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Națiunile Unite).Conjectura lui MatellyDin pacate, analiza socio-politica  a lui Jean-Hugues Matelly, Locotenent-Colonel in cadrul Jandarmeriei Nationale franceze si Cercetator Stiintific la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica), privind „fuziunea la rece" a Jandarmeriei Nationale (GN) cu Politia Nationala (PN), chiar si dupa „radierea pe viata" al acestuia din Corpul de Armata al Jandarmeriei Nationale, pentru aceasta, rămâne doar o conjectură, având în vedere faptul ca aceasta era „infirmată" categoric, atât de către Guvernul francez (pe atunci, șeful Guvernului, Francois Fillon I), cât mai ales de catre fostul Presedinte al Republicii franceze, Nicolas Sarkozy (2007-2012), pe atunci Presedinte, care a semnat el însusi acest document pe 25 martie 2010 (nepublicat în JO !), fiind pentru prima oară din întreaga istoria a celei de-a V-a Republici franceze (1958 -) ca o asemenea măsură disciplinară să fie luată de către un Presedinte de stat,  contra unui  jandarm-cercetător. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului legat de aceasta problemattica  de exceptie: „Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un pacat fatal al unui fost Presedinte de Stat francez"). Si totusi, s-ar parea, cel putin la prima vedre, ca politicienii francezi (clasa politică franceză), n-au făcut decat sa „valideze", indirect Conjectura lui Matelly, prin intermediul unor organizatii neguvernamentale sau institutii ale statului (ale Administratiei centrale!), care îl sustin direct, prin luarea unor decizii care „converg in norma" (in sens tare!) catre „asimilarea" GN (Jandarmeria Națională) de catre PN (Poliția Națională).

Protejat: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui...

Problema lui Sarko, la urma urmei, era că exprimarea publică militară în Franța este extrem de limitată din punct de vedere juridic, iar Matelly a violat „cu consecvență" această tradiție. Ceea cea ce nu este permis ! Astfel, la ceva nepermis, Sarko a răspuns tot cu ceva „nepermis" : Radierea lui Matelly „pe viață" din corpul GN, printr-un decret prezidențial ! La scară istoriei franceze, ceea ce s-a întâmplat lui Matelly este extrem de rar. Și nu s-a întîmplat niciodată în timpul Republicii a V-a. În timpul cele de a IV –a Republici franceze a avut loc un asemenea eveniment, rămas celebru în istorie și într-un context social-istoric cu totul diferit. Este vorba de Generalul Jacques Pâris de Bollardière (16 decembrie 1907-22 februarie 1986), fost combatant, decorat în repetate rânduri (unul dintre cei mai decorați militari francezi!), în cel de-al Doilea Război Mondial, în Războiul din Indochina, precum și în Războiul din Algeria. Fiul unui ofițer de marina, absolvent al Școlii de Înalte Studii Militare din Saint Cyr (Ecole Spéciale Militaire de Saint Cyr), unde se distinge ca spirit contestator, rebel, este afectat în cel de-al 103 RIA (Regiment de Infanterie al Armatei) din Bastia (Insula Corsica), ca locotenent în 1932. În 1935 se angajează în Legiunea Străină și este numit în Primul Regiment Străîn de Infanterie la Saida (Egipt), care anul următor se instalează la Marrakech (Maroc). În februarie 1940, este avansat la gradul de căpitan și pleacă în Norvegia cu cea de-a 13-a Semi-Brigadă a Legiunii Străine, iar ulterior, în noiembrie participă la luptele din Africa (Gabon și Eritreea). Promovat Șef de Batalion, în septembrie 1941, va comanda Primul Batalion al Legiunii Străine în luptele din Libia (în special la El Alamein). Avansat la gradul de Locotenent-Colonel la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, el preia comanda a două escadroane SAS (Special Air Service 2° și 3°) franceze create în cadrul 1erRPIMa (Primului Regiment de Parașutiști de Infanterie al Marinei), în februarie 1946. Între 1950-1953 comandă trupele aeroportuare în Indochina. Afectat la CHEM (Centrul de Înalte Studii Militare) în octombrie 1953, iar mai târziu la Școala de Război, însărcinat cu comanda a două brigade terestre de luptă, pleacă în Algeria, în iulie 1956 și este avansat la gradul de General de Brigadă, fiind atunci cel mai tânăr general al armatei frnceze! Și totuși, pentru că se pronunță public contra torturii în Războiul din Algeria, este condamnat la 60 de zile de arest, pe 15 aprilie 1957, într-o fortăreața de la Courneuve (Regiunea urbană pariziană), tot prin decret prezidențial. Ulterior a fost reabilitat. Consiliul metropolei pariziene (Grand Paris), inaugurează piața „General Jacques Pâris de Bolardière" (intersecția dintre Bulevardele Suffren-sectorul VII și Motte Picquet -sectorul XV) pe 29 noiembrie 2007, la Paris, cu numai trei ani și jumătate, înainte de radierea lui Matelly. O stradă la Rezé (Loire Atlantique), a fost boteazată, tot, u= cu numele lui, pe 30 ianuarie 2009 și în Comunitatea Urbană Monbéliard (Doubs) podul dintre Audincourt și Valentigney îi poartă numele din 25 iunie 2010, cu puțin timp după „fuziunea la rece" dintre celor două mari insituții de securitate ale Statului: Poliția și Jandarmeria Națională. În ceea ce îl privește pe Jean-Hugues Matelly, jandarmul-cercetător, înainte de a fi „radiat pe viață" din Corpul GN, totuși, Sarko l-a somat indirect (adică nu l-a luat prin surprindere!), în iulie 2009 (pe atunci Șef de Escadron), trimițându-l în fața CEM (Consiliul de Anchetă Militară) pentru publicarea lucrării sale critice (semnat și de către alți colegi ai lui Matelly de la CNRS) : „Foc la Jandarmeria Națională", în care acesta se pronunță contra deciziei lui Sarko de a transfera GN sub tutela Ministerului de Interne, în ciuda faptului că el a avut numeroși susținători printre care putem menționa două mari sindicate din ambele branșe în care lucra: SNAD CGT (Sindicatul Național al Agenților Vamali), SNCS FSU (Sindicatul Național al Cercetătorilor Științifici).

Protejat: „România te iubesc”! (Corespondență din Franța)

În principiu, există două mari Sisteme de clasificare ale autovehiculelor rutiere. După „confort”, respectiv, după „capacitate cilindrică”, care sunt „ inplantate”, în primele două mari țări europene (puteri economice), considerate ca „nucleul central (dur)” al UE (sau „coloana vertebrală” a UE), în Germania , respectiv, în Franța. Astfel, spre deosebire de Sistemul Francez în care clasamentul aotovehiculelor rutiere se efectuează după capacitatea cilindrică a mașinii măsurată în „Cai Fiscali (CF)”, pentru o anumită capacitate cilindrică corespunzând anumiți CF (1,4L=7 CF, 2L=9 CF, 3L=13 CF, etc.), Sistemul German clasifică vehiculele rutiere după „confort” în „categorii”. Categoria A = Minicars (VW Lupo, Citroen C2, Renault Twingo/Modus, Peugeot 106/107/108+variante, Smart, Daewoo Matiz, Fiat Panda, Mini, etc.); Categoria B = Kleinwagen (VW Polo, Audi A1, Citroen C3, Dacia Solenza, Dacia Logan, Mazda2, Daewoo Kalos, Ford Fiesta, Opel Corsa, Renault Clio, Peugeot 206/207/208+variante, Fiat Punto, Nissan Micra, Lancia Ypsilon, etc.); Categoria C = Untere Mittelklasse (Audi A2/A3, VW Golf, Opel Astra, Mercedes A-Klasse, Nissan Almera, Subaru Impreza, Renault Megane, Peugeot 306/307/308+variante, Skoda Octavia,Toyota Corolla, Alfa Romeo 147, Citroen C4, Ford Focus, Fiat Stylo, Honda Civic, Mazda3, etc.); Categoria D = Mittelklasse (Alfa Romeo 156, Audi A4, MBW Serie 3, Deawoo Nubira, Citroen C5, Ford Mondeo, Honda Accord, Hyundai Elantra, Mazda6, Lancia Lybra, Mercedes C-Klasse, Nissan Primera, Opel Vectra, Citroen C5, Peugeot 406/407, Renault Laguna, Volvo S40, Volvo S60, VW Passat, Lexus IS 200/300, Saab 9-3, etc.); Categoria E = Obere Mittelklasse (Audi A5/A6, BMW Serie 5, Alfa Romeo 166, Cadillac CTS, Chrysler Sebring, Jaguar S-Type, Lexus GS 300/400, Mercedes E-Klasse, Saab 9-5, Lancia Thesis, Peugeot 607, Citroen C6, Renault Safrane/VelSatis/Latitude, Skoda Superb, Volvo V70/XC70, Volvo S80, etc.); Categoria F = Luxusklasse (Audi A7/A8, Bentley Continental GT, BMW Serie 6/7, Cadillac Seville, Chrysler 300C, Honda Legend, Lexus LS430, Jaguar XJ, Maybach, Maserati Quattroporte, Mercedes S-K lasse, VW Phaeton, Rolls-Royce Phantom, etc.); Categoria G = Sportwagen (Alfa Romeo GT Coupe/GTV, Audi TT Coupe, BMW Sechser, Bugatii EB 16.4 Veyron, Chevrolet Corvette, Ferrari 360 Modena/456MGT/575M Maranello/Enzo, Honda NSX, Jaguar XK, Hyundai Coupe, Porche Carrera GT/911-Turbo, Lamborghini Gallardo/Murcielago, Aston Martin DB7/V12 Vanquish, Chrysler Crossfire, Mercedes CL/CLK, Maserati Coupe, TVR Cerbera/Tuscan, Toyota Celica, Nissan 350Z, MG X-Power, etc.); Categoria H = Cabrios (AC 302 CRS/212 SC/427 MK3, Alfa Romeo Spider, Aston Martin DB7 Volante, Audi A4 Cabrio/TT Roadster, BMW Dreier Cabrio/Z4, Cadillac XLR, Chevrolet Corvette Cabrio, Chrysler PT Cruiser Cabrio/Crossfire Cabrio/Sebring Cabrio, Citroen C3 Pluriel, Dodge Viper SRT-10, Frrari 360 Spider, Fiat Barchetta, Ford Streetka, Jaguar XKB Cabrio, Lexus SC 430, Volvo C70 Cabrio,VW Beetie Cabrio, Renault Megane Cabrio CC, Peugeot 206/207/307/407CC, Porche Boxster, Smart Cabrio, Saab 9-3 Cabrio, Toyota MR-2, etc); Categoria I= Gelandewagen (BMV X1/X3/X5,X6. Chevrolet Traiblazer/Tahoe, Ford Maverick, Jeep Vrangler, Honda CR-V, Toyota Land Cruiser/RAV 4, Lada Nivă, Hyundai Santa Fe, Jeep Cherokee/Grand Cherokee, Land Rover Freelander, Kia sorento, Land Rover Discovery/Defender, Lexus RX 300, Mazda Tribute, Mercedes M/G-Klasse, Mitsubishi Outlander/Pajero Pinin/Pajero Sport/ Pajero Classic, VW Touareg, Opel Frontera, Renault Scenic, Nissan X-trail/Terrano/Pathfinder/Patrol GR, Porche Cayenne, Range Rover, Suzuki Jimny/Grand Vitara/, Volvo XC90, etc.); Categoria K=Vans (Chrysler Voyager/PT Cruisrer, Chevrolet Trans Sport, Citroen C8/Berlingo/Xsara Picasso, Fiat Doblo/Idea/Multiplă/Ulysse, Ford Toureno Connect/Fusion/Focus C-Max/Galaxy, Honda Stream, Hyundai Matrix/Trajet, Kia Carens/Carnival, Lancia Phedra, Mazda PMV/Premacy, Mercedes Vaneo/Viano, Nissan Kubistar/Grandis/Almera Tino, Mitsubishi Space Wagon/Grandis/Space Star, Opel Combo Tour/Meriva/Zafira, Peugeot 807/Partner, Renault Espace/Kangoo/Scenic, Seat Altea/Alhambra, Toyota Yaris Verso/Corolla Verso/Avensuis Verso/Previa, VW Sharan/Touran/Multivan, etc.). În sfârșit, eu cred că în vederea unei fuzionări ale sistemelor de asigurări în UE, cele două sisteme de clasificări ar putea fi folosite mai mult în complementaritate decât în exclusivitate. Sistemul ar permite o „localizare" mai reală al automobilului din punctul de vedere al paramerilor săi tehnici într-un „spațiu bidimensional" generat de vectorii „capacitate cilindrică" și „confort", cum în aceași categorie există mai multe tipuri de motorizări, deci automobile cu cai fiscali diferiți. Respectiv, la aceași motorizare (cai fiscali identici) pot corespunde mai multe categorii. În lume, zilnic, s-ar fura o mașină la fiecare 6 secunde, în medie 9.855 de vehicule, ceea ce ar reprezenta cca 3,6 milioane de vehicule, anual. În ordinea descrescătoare privind furturile de mașini, statele lumii în care se fură cele mai multe vehicule ar fi: SUA (1.246.096), Narea Britanie (348.169), Franța (301.539), Italia (232.564), Canada (161.506), Mexic (141.007), Australia (139.094), Spania (134.584), Africa de Sud (93.133), Germania (70.617), Elveția (65.571), Japonia (62.673), Suedia (61.350), Malaezia (55.879), Polonia (53.674), Olanda (35.384), Columbia (33.135), Portugalia (30.560), Danemarca (29.101), Indonezia (29.061), Republica Cehă (26.143), Rusia (26.106), Norvegia (23.339), Nouă Zeelandă (23.324), Finlanda (23.115), Arabia Saudită (18.717), Turcia (14.954), Irlanda (14.851), Bulgaria (11.281), Grecia (8.486), Ungaria (8.354), Chile (5.930), Lituania (5.716), Austria (5.489), Slovacia (4.795), Uruguay (4.717), Costă Riica (4.385), Bolivia (4.021), Tailanda (3.276), Ucraina (3.164), El salvador (3.069), Latvia (2.845), Hong Kong (2.804), Croația (2.404), Estonia (2.322), Belarus (1.942), Peru (1.899), Tunisia (1.690), Maroc (1.523), Zimbabue (1.342), România (1.227), Cipru (1.009), Slovenia (930), Yemen (821), Zambia (792), Papua Nouă Guinee (763), Malta (707), Republica Moldova (612), Luxembourg (575), Panama (566), Oman (423), Islanda (387)

Protejat: „Legio Patria Nostra”. Crime (de sânge) pasionale în cadrul Legiunii...

Pentru prima oara cand am auzit de „Paco",  legionarul  (Francesco Benitez), era in iarna anului 1998 ( in zilele de 5 si 6 februarie)  la Centrul de Arest (preventiv) Aiton (Alpii franco-elvetieni), in timpul pauzei unui curs de matematici superioare pregatitoare pentru obtinerea unei diplome de invatamant superior de scurta durata (pe atunci DEUG-Diploma de Studii Universitare Generale, nivel Bac+2 ani).Erau discutii contradictorii (cel putin aparent),  purtate  dintre un alt legionar "Yoko"  (Jozef Michalek),  incarcerat preventiv (in detentie provizorie) intr-un dosar de crima pasionala, in calitate de comanditar si un  "fioros" corsican nationalist G. B. (numele caruia nu pot dezvalui), aflat tot in detentie provizorie si cercetat in 5 dosare penale de bracaje (jaf armat) de furgoane blindate. Acesta din urma i-ar fi reprosat  legionarului Yoko (in repetate randuri), ca n-ar fi procedat "corect" si ca ar fi trebuit sa faca apel la serviciile lui Paco, pentru ca adevarul sa nu fi fost descoperit niciodata.Cu alte cuvinte, Paco ar fi putut rezolva "problama" lui sentimentala, fara niciun fel de urmari sau consecinte.Din pacate insa, mediul carceral, desi este un mediu fascinant, in care majoritatea detinutilor si, in special cei condamnati la pedepse lungi de inchisoare isi (re)gasec vocatia, este si un mediu pervers care geme de tot felul de pericole, care iti pun viata in pericol, daca esti prea curios si pui intrebari care nu tin de natura cursului pe care il predai !Este si motivul pentru care, pe atunci, nu mi-am permis sa-mi pun niciun fel de intrebari si nici altora, cu toate ca istoria amoroasa a lui Yoko, cu finalul sau dramatic, a devenit celebra intre timp si mijloacele mas-media nu incetau sa o faca cunoscuta lumii pe acesta.In acest context, cel putin la inceput, parea ca o relatie de incredere s-ar fi instaurat intre mine, Michalek si G. B., ceea ce m-a ajutat si deterimant sa fac eforturi (cat se poate de discret) pentru a intelege (neoficial), in cadrul unori cursuri de matematici superioare, psihosociologia unei crime diabolice, pasionale (pregatite minutios, cu diferite moduri operatoare) respectiv, comiterea unori jafuri armate bine organizate (cu arme de razboi, probabil pentru sponsorizarea atentatelor teroriste ale separatistilor din Corsica) in care cei din jur, aflati la locul evenimentelor, intamplator, erau intr-o stare de gratie !

Protejat: La Rio, în umbra lui Cesare Battisti. Colocviul internațional: „Crimele...

Colocviul international: "Crimele politice de sange. Pro si Contra"Multumesc si pe aceasta cale prietenilor mei  fideli care ne-au ajutat si sustinut in investigatiile noastre legat de acest articol : Yves Cohen (Paris, Franta), Luc Giraudet (Paris/Nantes, Franta), José Perez (Alicante, Spania), Xavier Dupire (Geneva, Elvetia), Pablo Paco (Sao Paulo, Brazilia),  Mia Giorgio  si Sergio  Voltera (Milano, Italia),  Jean – Pierre Michel (Rio de Janeiro, Brazilia), Michel Le Pouttre (Montevideo, Uruguay), Kurt Krafft (Buenos Aires, Argentina), Macchio Gonzales (Mexico, Mexic), precum si Grupului de Cercetasi Amazonieni (Guyana franceza, America de Sud) fara ajutorul caruia investigatiile noastre nu s-ar fi derulat in conditii optime ! Romancier de origine italiana, scriitor de mare succes, Cessare Battisti, in timpul anilor “de plumb” devine membru al Organizatiei PAC (Armed Proletarians for Communism), clasata pe atunci de catre magistratura italiana, o “intreprindere” terorista.Condanmnat la inchisoare pe viata in 1981 pentru comiterea a patru asasinate din acea perioada (pe care le neaga cu vehementa!), Battisti evadeaza si se refugiaza in Mexic.Astfel, in 1988, Curtea Suprema de Justitie din Milano, il condamna, din nou, pentru a doua oara, la aceasi pedeapsa, prin contumacie!Revenind in Europa in 1990, el se stabileste in Franta, care refuza conform“Doctrinei Mitterrand-iste” extradarea sa catre Italia in 1991.In 2004, cand Guvernul Francez se hotareste totusi, in sfrasit, sa-l extradeze, Battisti paraseste Franta si se refugiaza in Brazilia unde este arestat pe 18 martie 2007 si incarcerat in inchisoarea de maxima siguranta Papuna (Brazilia).Solicitand intre timp azilul politic, pe 31 decembrie 2010, Presedintele Luiz Inácio Lula da Silva, in ultima zi al mandatului sau, in ciuda “amenintarilor” din partea Guvernului Italian, refuza extradarea sa in Italia, fara insa a-l pune in libertate.Pe 6 ianuarie 2011, Tribunalul Federal Brazilian refuza cererea lui de eliberare din inchisoare (formulata la inceputul anului de catre avocatii sai), decizie care el va contesta in fata Curtii Supreme.Intre timp, pe 20 ianuarie 2011, Parlamentul European aproba (numai cu un singur vot contra!) o rezolutie de extradare a lui Battisti catre Italia.Din contra, in ceea ce priveste Comisia Europeana, ea considera ca diferendul trebuie sa fie solutionat pe baza unui accord bilateral, nu intre UE si Brazilia, ci numai intre Italia si Brazilia!Astfel, cum pe 8 iunie 2011, sase dintre cei noua judecatori ai Curtii Supreme de Justitie braziliene aproba cererea de eliberare a lui Battisti, putin dupa miezul noptii, pe 9 iunie el este eliberat din penitenciarul de maxima siguranta Papuna unde a fost inchis din 2007 dupa ce Brazilia a refuzat extradarea sa in Italia.

Protejat: Groapa de potențial (economică) a monedei (unice) euro (€)!

Criza economică europeană care nu se mai termină, care pare să se „prelungească prin continutate“, sub o formă mai mult sau mai puțîn definită în diferite „puncte" (țări) ale Spațiului Economic European, o criză economică care se adâncește pe zi ce trece și câștigă teren, este în atenția principalilor „suverani“ ai Zonei Euro (Euroland) Zonei Euro (Euroland)[1] O criza economica tentaculara care nu se mai opreste la frontierele interioare ale tarilor mici, “defavorizate“ ale Zonei Euro (Euroland): Grecia (PIB=223.000 Md$US), Irlanda (PIB=200.000 Md$US) sau Portugalia (PIB=190.000 Md$US), ci incepe sa afecteze si tarile mari care sunt in fruntea ei si distribuite pe axele sale principale: Italia (PIB=2.100 Md$US), Franta (PIB=3.140 Md$US) sau chiar si Germania (PIB=3.900 Md$US) . Conform unor statistici ale Eurostat, la sfarsitul anului 2012, “datoria publica“ (primul parametru fundamental caracteristic a mondei) din Zona Euro (al Uniunii Europene) a atins 12.280 Md€ (pragul simbolic de 85,1% din PIB-ul sau nominal), fata de anul trecut cand aceasta datorie era numai de 79,3%, deja, oricum, mult peste limitata admisa: 60% conform criteriilor de convergenta privind moneda unica €. Iar realitatea este mult mai cruda decat aparentele: Germania (Locomotiva Europei !), implicata profund (alaturi de Franta, “vioara a doua“) in salvarea economiilor tarilor “periferice“ Zonei Euro aflate intr-o mare dificultate financiara (cca 6 Md€ pentru Grecia, votat in 2010), este mult mai indatorata decat Italia in ciuda faptului ca in 2010 deficitul ei public a scazut de la 6,8%, la 6,4% din PIB. Cu o datorie de 2.079 Md€ (83,2% din PIB-ul sau nominal), Germania devine cea de-a treia tara cea mai indatorata in lume, inregistrand o crestere a datoriei sale cu 10% din PIB fata de anul trecut. La acest "capitol" nici celelalte state mari ale Zonei Euro nu stau cu mult mai bine (care o urmeaza in ordine descrescatoare a datoriilor lor) : Italia cu 1.843 Md€ (119% din PIB), Franta cu 1.591 Md€ (81,7% din PIB) si Spania cu 638 Md€ (62% din PIB), respectiv, Marea Britanie cu 1.310 Md $€ (83,1% din PIB) din afara Zonei Euro, dar membra a Uniunii Europene. Aceasta lista continua cu celelalte state dezvoltate (mai mici) din Zona Euro : Olanda (371 Md€, 62,7% din PIB), Belgia (341 Md€, 96,8% din PIB, care poate insa depasii 100% la sfarsitul anului !), Portugalia (160 Md€, 93% din PIB), Grecia (148 Md€, 142,8% din PIB, o progresia de 15% fata de anul trecut !), Irlanda (148 Md€, 96,2% din PIB), etc., datoria lor depasind cu mult cele 60% din PIB permise pentru integrarea monedei unice, Euro (€). Situatia este “dramatica“ si in restul tarilor industrializate ale Europei si a lumii : Islanda (142,5% din PIB), Austria (69,8% din PIB), Elvetia (64% din PIB), Australia (71% din PIB), Canada (85,7% din PIB), Japonia (197,8% din PIB), SUA (92,4% din PIB), etc.

Protejat: Deznodământ la Frontiera de Est. Masacru în stil Al Capone....

Condamnat la RCV (Recluziune Criminala pe Viata-inchisoare pe viata) in iunie 2006 pentru asasinarea a cinci membri al familiei Flactif in aprilie 2003, David Hotyat, principalul inculpat in dosar,...

Protejat: „Bagajiștii – haiduci” de pe Complexul aeroportuar Paris – Roissy...

Participarea mea la investigațiile legate de jafurile comise de către bagajiștii de pe Complexul Aeroportuar Charles de Gaulle (Paris), a fost și ea (ca întotdeauna!), cu totul „întâmplătoare" și ea se datorează numai faptului că și eu, personal, am fost chiar o dublă victimă. Pe de-o parte a „bagajiștilor-haiduci", cei acuzați, salariați ai prestatarilor de servicii (Trafic Piste-TP, Connecting Bag Service-CBS, Bag Ground Services–BGS), iar pe de altă parte, și a Companiei Air France-KLM, ea însăși, acuzatoare (cu toate că s-ar părea că nu ar fi fost străină de cele întâmplate!). Ironia sorții face că această companie aeriană de aviație civlă (cea mai mare din lume) care mi-a oferit un card de fidelitate (datorită numărului mare de călătorii pe care le-am efectuat prin intermediul acesteia) devine, într-un anumit context, „dușmanul meu de clasă" ca urmare a încălcării unor (nenumărate) reguli care aduceau (mari) prejudicii atât morale cât și materiale clienților săi, fără ca aceștia să se fi putut manifesta chiar dacă au descoperit că au fost înșelați.  Cu urmare, am fost (ca într-o mare majoritate de cazuri!) la originea declanșării anchetelor administrative și penale. În concluzie, sunt un rău ncesar omenirii!

Protejat: „Marile probleme ale copilului în lumea contemporană. Abandonul și Infanticidul...

În CPC (Codul Civil de Procedură) francez, prin definiție, autoritatea parentală este un ansamblu de drepturi și îndatoriri având ca finalitate interesele copilului, revenind în exclusivitate părinților lui (naturali sau adoptivi) până la majorat sau „emanciparea” lui, care să-i permită un trai decent, în siguranță, să-i protejeze sănătatea și integritatea sa fizică și psihică, care să-i permită o dezvoltare armonioasă în raport cu vârstă lui (Legea n°2002-305 din 04 martie 2002 relativ la autoritatea parentală, intrată în vigoare pe dată de 07 martie 2002; Circulara ministerială 94-149 din 13 aprilie 1994: „controlul școlarității copilului natural sau adoptat de către părinții săi legitimi”; Scrisoarea ministerială pe aceași tematică din 13 octombrie 1999; Scrisoarea ministerială din 22 noiembrie 2001 privind „relații între serviciile MEN-Ministerului Educației Naționale și pariintii elevilor separați sau divorțați”; ASH-Adaptarea școlară și școlarizarea elevilor handicapați, n°2259 din 19 aprilie 2002)Abandonul copilului este un fenomen social vechi de câteva secole care începe să ia proporții în secolul al XVIII - lea, dar acesta debutează cu crizele de subzistență, foarte frecvente, care își fac apariția deja in secolul XVII. În 1787 Jacques Necker (1732-1804, bancher și om politic de origine elvețiană care a trăit la Paris, fost director al Trezoriei Regale, 21 octombrie 1776 - 19 mai 1781, iar ulterior, al Finanțelor între 25 august 1788 - 11 iulie 1789, prim-minstru lal Finanțelor si ministru principal de stat între 16 iulie 1789 - 4 septembrie 1790), estima că un număr de 40.000 de copii erau abandonați în Franța pentru o populație de cca 26 milioane de locuitori.El este cel care reglementează (printr-un text de lege aprobat de către Adunarea Națională) diferența dintre un „copil găsit” (într-un loc public, care urma să fie încredințat unor instituții aflate în custodia serviciilor sociale) și un „copil abandonat”, pe care părinții săi îl incredințeau unei rude, unui apropiat sau unei autorități locale, care exercitau asupra lui o autoritate parentală. Numele lui a fost aribuit celebrului și prestigiosului spital universitar francez Necker–Enfants Malades Hospital (spital specializat în pediatrie, care începând cu 2011 este unul dintre cele 12 grupuri spitalicești al Assistance publique - hôpitaux de Paris - AP-HP), aflat în cartierul cu acelați nume (cartier Necker) în sectorul parizian 15), atașat UFR (Fcultatea de Medicină) a universității Paris V (Paris-Descartes), ca de altfel și celelalte spitale universitare renumite din Paris Centre (Cochin, Broca, Hôtel Dieu), respectiv, din Paris Vest (Georges Pompidou, Vaugirard Gabriel-Pallez, Corentin Celton).Între 1640 și 1789 (debutul Revoluției Franceze), HET (l'Hôpital des Enfants Trouvés - Spitalul Copiilor Gășiți) la Paris, fondat în 1670 (ulterior, în 1739 și la Londra), a adunat de pe străzile metropolei și a ariei sale metropolitane, nu mai puțin de 390.000 de copii abandonați, care ulterior, au fost și „găsiți” !Dacă numărul lor era 30 în 1640, într-un secol și jumătate el a atins cifra record de 5.900 pentru o pupulatie urbană care depășea puțin 1 million de locuitori (850.000 pentru Paris intramuros), astăzi, prima metropolă (Unitate urbană) franceză și europeană ca dimensiune, respectiv, PUB (Produs Urban Brut) cu cca 13 milioane locuitori.La Lyon, a doua metropolă franceză (ca cca 2,4 milioane de locuitori îmreună cu sa aria urbană) ca importantă economică, în 1690 erau contabilizați 600 de copii abandonați, iar timp de un secol, numărul lor a crescut la 1.500, pentru o poulatie urbană care depășea 150.000 de locuitori (130.000 pentru orașul Lyon), iar la Marsilia (cu cca 2 milioane de locuitor împreună cu aria sa urbană Aix - Marseille), a treia metropolă franceză, numărul lor trece de la 41 în 1621 la 523 în timpul Revoluției Franceze, pentru o populație metropolitană de peste 100.000 de locuitori. Din investigațiile pe care le-am întreprins în acest dosar, se pare că abandonul copilului a avut loc, relativ, devreme după nașterea lui. La Lyon între 1716-1717, 40% dintre ei au mai puțin de două zile și 60% mai puțin de o lună, în momentul abandonului, iar la Paris în 1778, 60% dintre ei aveau mai puțin de trei săptămâni. La Nancy în 1774, în momentul abandonului, 40% aveau mai puțin de o săptămâna, iar în 1788, acest procent a crescut la mai mult de trei sferturi din numărul lor. Conform cercetărilor întreprinse, se pare că există o serie de cauze care au contribuit la acest fenomen. În majoritatea cazurilor, este vorba de copii rezultați în afara căsătoriei sau dintr-o căsătorie considerată „nelegitimă”, neaprobată de către unul dintre părinți. Ordonanța din 1556 impune, în cazul căsătoriei legitime (recunoscute) consimțământul părinților pentru persoanele de sex feminin (femei) până la vârstă de 25 de ani, iar pentru cele de sex masculin (bărbați), până la vârstă de 30 de ani, practici întâlnite, în special, în înalta societate. La Meulan (Yvelinnes, regiunea urbană pariziană), între 1660-1739, ceva mai mult de 10% erau procreări anticipate și peste 13-14% după 1740. La Sotteville lès Rouen (Rouen, aria urbană peste 700.000 loc., departamentul Seine Maritime) acest procent ajunge la 36-37% între 1760-1789. În mediile urbane modeste, unde concubinajul este des practicat, în special, datorită unei vieți haotice, mai eles din cauza lipsei locului de muncă stabil, ruptura unei legături de tip matrimonială era un proces foarte frecvent. La Reims (departamentul Marne, arie urbană peste 400.000 loc.), pe la mijlocul secolului XVIII, aproape jumătate din totalul de copii abandonați aveau o mamă celibatară provenită din mediul țesătoriei de lână. La Paris, înntre 1772-1778, cca 30-35% dintre copii abandonați proveneau de la mamele care au născut la Hôpital Général (l'Hôpital des Enfants - Trouvés).Și cuplurile legitime practicau abandonul de copil, organizat, înca din sexolele XVII-XVIII, în special datorita sărăciei sau a imposibilității de a oferii copiilor lor un trai decent, o educație corespunzătoare, dar și din alte considerente de ordin social sau moral, mai mult sau mai puțin preconcepute. Chiar si marele Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), scriitor, filosof si muzician genevez, părintele „conflictului modern”, stabilit în Franta, si-a abandonat cei 5 copii ai săi (rezultați dintr-o relație amoroasă cu o servitoare cu care începe o viață de cuplu din 1745) la Hôpital des Enfants - Trouvés („Les Confesions”, volumul opt, 1769–1770). El scria în 1751 D-nei Dupin de Francueil (în cele 12 volume autobiografice, care acoperă viața lui până în 1767, „Les Confesions”), nu cu puține regete, că având în vedere situația lui (materială) dezastruoasă (trăind de pe o zi pe alta !), nu câștiga suficient pentru întreținerea lor.

Protejat: Marea reformă a regimului de pensii francez. „Sinistrele” legi și...

Nota Autorului. Articolul este citat într-o lucrare științifică de economie (în limba engleza). Vezi nota de picior din articol. THE REFORM OF NATIONAL SOCIAL-ECONOMIC SYSTEMS AND EUROPEAN REFORM. Carmen RADU *Liviu RADU **http://cks.univnt.ro/uploads/cks_2016_articles/index.php...* University Lecturer, PhD, Faculty of Social and Administrative Sciences, ”Nicolae Titulescu” University of Bucharest (e-mail: ceradu2005@gmail.com).** University Lecturer, PhD, Faculty of Social and Administrative Sciences, ”Nicolae Titulescu” University of Bucharest (e-mail: lgradu2005@yahoo.co.uk).Bibliografie: http://necenzuratmm.ro/.../42414-marea-reforma-a...Thomas CSINTA (Necenzurat/http://www.necenzuratmm.ro/component/search/...). Sistemul francez de pensii este bazat pe un sistem de repartitie ca de-altfel si cel romanesc (ceea ce nu este cazul sistemelor de pensii al tuturor tarilor europene), adica, cotizatiile persoanelor « active » (care desfasoara o activitate lucrativa salariata) servesc la plata pensiilor persoanelor «pasive» (cei care si-au incetat activitatea lucrativa salariata), atingand varsta de pensionare. Concret, in cadrul acestui sistem (contrar sistemului de pensii prin capitalizare [1]), pensiile persoanelor « pasive » sunt finantate din cotizatiile persoanelor « active », adica, ai  celor « incadrati  in campul muncii in conditii legale » ! In principiu, fiecare « activ » finateaza prin cotizatiile sale o cota-parte ai celor « pasivi », iar cu cat un « activ » contribuie la « intretinerea » unui numar mai mic de « pasivi», cu atat sistemul este mai « solid » si fiabil, mai rentabil si mai eficace.

Protejat: Modelul inchzizitorial al Justiției franceze. Judecătorul de instrucție între mit...

Moștenit de la Inchiziție și adoptat de către Napoleon, Codul de Instrucție Criminală francez din 1808, o adevărată reformă a vremii, nu este altceva decît un „mise à jour” (adusă la zi !)  a Ordonanței de Procedură Criminală din 1670. Prin acest Cod de Instrucție, în 1811, Juriul de Acuzare este înlocuit cu JI (Judecătorul de instrucție), un magistrat independent, pe care Napoleon îl considera cel mai puternic  om în cadrul Jurisdicției Franceze!Moștenitor al Locotenentului criminal, apoi al Magistratului de siguranță, de-a lungul timpului el devine actorul principal, „monstrul scaru” al unei justiții de tip inchizitorial, cu sarcini complet antagoniste, pe de o parte, cu acea de investigație, iar pe de altă parte, cu cea de jurisdicție, ceea ce pune în evidență o serie de contradicții în sistemul juridic inchizitorial. Printre atribuțiile principale ale sale, care și aztazi (cu mici modificări nesemnificative) sînt aceleași ca și în 1811, mentionăm: a) Utilizarea tuturor mijloacelor posibile (legale dar și mai puțin legale!) pentru a determina peacuzat (învinuit, inculpat) să-și recunoască vină (fapta); b) Utilizarea detenției provizorii, ca mijloc de instrucție, exercitând astfel o puternică presiune psihologică asupra acuzatului cu scopul de a-l face să-și mărturisească fapta (care eventual nici nu a comis-o); c) Nici o prezumptie de nevinovăție, considerându-l, pe acuzat, întodeauna vinovat, până când, ajunge la o concluzie contrară cu anchetatorii săi (echipă de jandarmi sau de polițiști, în funcție de zonă geografică – mediu rural sau periurban, respectiv, metropolă sau regiune urbană). În principiu, el poate folosi, practic, orice mijloc (legal și nu numai…) pentru descoperirea adevărului. În general, el are obligația să instrumeneteze un dosar cu care este însărcinat de către Procurorul Republicii, într-un timp „rezonabil” (art.175-2 din CPP), ceea ce, contrar jurisdicțiilor anglo-saxone (dar și celei romanești), înseamnă, teoretic, o detenție provizorie de 4 luni (renuvlabil încă o dată), într-un dosar infracțional corectional  și un an (renuvlabil încă o dată), într-un dosar infracțional criminal. În practică însă, intr-un dosar infracțional corecțional, o anchetă, durează în medie cca 10 luni, iar într-un dosar infracțional criminal, 30-35 de luni. Pentru a-i diminua puterea, art.137-1 al Legii Guigou (asupra prezumpției de nevinovăție din 15 ianuarie 2000) istaurează JDL (Judecătorul de Detenție și Libertate), care are rolul de a „proteja” acuzatul (învinuitul, inculpatul) și de a se opune încarcerării abuzive a acestuia în detenție provizorie (în perioada instrumentării dosarului), ordonată (cu rare excepții) de către Judecătorul de instrucție.

Protejat: Infracțiuni criminale de mare anvergură. Atac împtriva lui Moreno. Clonarea...

Roland Moreno (1945-2012) este un inventator francez născut la Cairo (Egipt). El brevetează cardul din material plastic, cu Cip (Smart Card), dispunând de cel puțin un circuit integrat cu microprocesor, în 1974. Ele sunt utilizate, astăzi, în general fie ca mijloace de identificare personală (Carte Națională de Identitate, ID-uri pentru accesul în diferite zone sau clădiri din instituțiile publice, private sau aeroportuare, Carte de asigurări de Sănătate-Carte Vitale, carte SIM), fie ca mijloace electronice de plată (Card Bancar, Port-Moneu electronic), sau în Telefonia Publică (Cartele de telefon-încă existente ăn Franța!) și la Titlurile de Transport (de călătorie). O hologramă adăugată evită (teoretic!) contrafacerea lor. Încă din 1947 Geoffrey William Arnold Dummer (1902-2002) inginer britanic, concepe o memorie portativă sub formă de un substrat din bachelită pe care pot fi imprimate piste foarte fine de cupru și care sub efectul unui curent important se voalatiliza de manieră invizibilă, creeând un efect de memorie, pe atunci de 64 Bits. În 1969, inventatorii germani Jürgen Dethloff (1924-2002) și Helmut Gröttrup (1916-1981), respectiv, japonezul Kunitaka Arimura, au îmbunătățit substanțial calitatea acestei memorii portative. Între 1974-1975, Roland Moreno crează acel document (card) ceea ce ulterior se va numii „card cu cip”  (o memorie portativă) dotată cu mijloace de inhibiție. Acești inhibitori au rolul de a proteja accesul la memorie a cardului. Cardul brevetat de Moreno atunci era cuplat la un instrument cititor de radiofrecvență. Însă ulterior, în mai 1975, el pune la punct alte mijloace de inhibiție, integral incorporate în cip și își brevetează invențiile. Este vorba de „comparație internă al codului confidențial” (PIN), contoar de erori, care provoacă auto-distrugerea cip-ului în cazul în care el este supus în repetate rânduri la coduri false, citirea ireversibil-imposibilă ale zonelor predeterminate, în special al codului confidențial (PIN), scrierea, modificarea, ștergerea, ireversibil-imposibilă ale zonelor predeterminate al memoriei. Moreno fondează societatea „Innovatron” în care începând din 1979 intra cu 34% societatea Schlumberger (Nr.1 mondial cu cardurile telefonice), absorband ulterior alte societăți gigante franceze, Solaicîn 1997 și Bull CPB în 2001. În 1980 are loc crearea grupării „Carte à Memoire” (Smart Card) de către băncile franceze mai sus menționate, iar din 1984 Bull, Schlumberger et Philips se lansează în producția și comercializarea cardurilor la scara industrială. În 1983 apare Cardul de Sănătate, iar în 1984 Cardul de Telefon, din care în 1986 au fost vândute 2 milioanee și deja 6 milioane în 1991.Între 1996-2006 el locuiește pe str. Convention nr 166 de la Paris (sectorul 15). Embolia sa pulmonară din 2006 recidivează și îi provoacă decesul pe 29 aprilie 2012. Ronald Moreno devine o legendă, intrând în 1997 la „National Museum of American History”! În 2007 piața cardurilor cu cip depășește 4 miliarde, ¾ dintre ele sub forma de de carduri cu microprocesoare și ¼ carduri cu memorie. Notă. După Télécarte (Franța), microcipurile au fost integrate în toate cardurile de debit franceze Carte Bleue începând cu 1992. Clienții introduceau cardul în terminalul punctului de vânzare (POS) al comerciantului și apoi tastau numărul de identificare personală (PIN), înainte de acceptarea tranzacției. Numai tranzacțiile (foarte) erau procesate fără un cod PIN. Sistemele „poșetă electronică” bazate pe carduri inteligente car vor stoca fonduri pe card, astfel încât cititorii să nu aibă nevoie de conectivitate la rețea, ai început să intre în serviciul european la mijlocul anilor 1990, cu precădere,  în Franța (Moneo),  în Germania (Geldkarte), în Austria (Quick Wertkarte), în Belgia (Proton), în Olanda (Chipknip Chipperâ–dezafectat  în 2015), în Elveția („Cash”), în Norvegia în („Mondex”), în Spania („Monedero 4B”), în Suedia („Cash”- dezafectat în 2004), în Finlanda („Avant”), în Marea Britanie („Mondex”), în Danemarca („Danmønt”) și în Portugalia („Porta-moedas Multibanco "). De asemenea, au fost implementate sisteme electronice private cum ar fi corpul Marines (USMC) de la Parris Island, permițând plăți mici la cantină. Telefoanele mobile sunt utilizate pe scară largă în întreaga lume, astfel încât cardurile inteligente au devenit foarte frecvente.

Protejat: „În umbra vieții″ (Partea IV). Corespondență din mediul (sistemul) carceral...

Nu sunt numai „profesioniștii”, brand-urile marii criminalităti și ale crimei organizate franceze, care au reușit să evedaeze spectaculos din MCF (mediul Carceral Francez). Și numai cu explozivi (explozibili) sau cu arme de foc, cu elicoptere, respectiv, cu luare de ostatici, având la bază planuri meticulos concepute și puse la punct în cele mai mici detalii. Istoria marilor evadări din MCF a consemnat și o serie evenimente reușite (neplanificate), ale unori infractori (criminali), „amatori″, clasate mai mult decât „spectaculoase″ de către AP (Administrația Penitenciarelor), numai datorită neglijenței, lipsei de vigilență, greșelilor sau laxismului personalului penitenciar, respectiv, al autorităților polițienești și judiciare. Printre cele mai remarcabile menționez celebra evadare pe 8 septembrie 2009 din închisoarea Auxerre (departamentul Yonne, Regiunea administrativa Bourgogne– Franche Comté) a lui Jean-Pierre Treiber („Omul pădurilor″, singurul suspect și inculpat în dosarul asasinării pe 1 noiembrie 2004 a două tinere, Katia Lherbier și Géraldine Giraud–fata conoscutului actor francez Roland Giraud și a actriței franceze de origine olandeză Maaike Jansen); evadările pe 30 iulie 2009 din închisoarea Béziers (departamenul Hérault, regiunea administrativă Occitania) a 3 deținuți, iar pe 20 septembrie 2012, evadarea ingenioasă a lui Manuel Soulès din Centrul penitenciar Gasquinoy-Béziers; evadarera pe 20 februarie 2009 a lui Kamel Raï și Nicolas Leprêtre din închisoarea Liancourt (departamentul Oise, Regiunea administrativă Hauts de France); evadarea pe 31 mai 2001, în grup (Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci, Maurice Costă și Joseph Menconi) din închisoarea Borgo (departamentul Haute Corse, Regiunea administrativ teritoriala Corsica); evadarea, pe 27 iunie 2011, a lui Saïd Bahmed din închisoarea Besançon (departamentul Doubs, Regiunea administrativa Franche Comté), iar pe 26 septembrie 2011, cea a lui Hakim El Bachir; evadările, pe 17 august 2002, a lui Ismaël Berasategui din închisoarea La Santé (Paris) și pe 30 martie 2003, cea a lui Ludovic Mallet de la închisoarea Arras (departamentul Pas de Calais, Regiunea administrativa Hauts de France, etc. Toți acești infractori „de rang înalt” (nu toți criminali) au reușit să respire aerul libertății, fără să fi comis acte de corupție, fără să fi conceput planuri de evadare utilizând telefonia mobilă (sine qua non, utilizată în cadrul marilor evadări reușite), fără să fi recurs la violență, fără să fi răpit pe cineva din anturajul lor (deținuți sau supraveghetori), fără să fi utilizat armă de foc sau explozivi (explozibili) și fără să fi pus propriile lor vieți sau ale celor din jurul lor. Este vorba de un vast material de investigație jurnalistică, inedit, care are la bază surse apropiate dosarelor….

Protejat: Excizia în fața Justiției!

O excizie, în sensul cel mai larg (general) al cuvântului, prin definiție, semnifică  ablația unui țesut biologic al unui organism (viu), însă, în particular, termenul este folosit în cazul clitoridectomiei (ablația parțială sau totală al clitorisului, respectiv, apropierea labiilori mari al organului genital feminin), sau infibulatiei (ablația parțială a labiilor mari și a celor mici, respectiv, a vulvei), precum și în cazul introciziei (lărgirea orificiului vaginal), care nu sunt altceva, decât Mutilări Genitale Feminine (MGF), considerate în afară legii în majoritatea țărilor lumii, în special, în cele cu democrație avansată și un Indice de Dezvoltare Uman (IDU) ridicat. Conform celor mentionate mai sus, clitoridectomia (respectiv, infibulatia) ca o practica de MGF este utilizata cu precadere in Africa Sahariana si Subsahariana, in unele tari ale Orientului Mijlociu, respectiv, in Asia de Sud-Est, tari cu o instabilitate social-politica (putin democratice) si cu IDU, relativ, scazut. In ceea ce priveste introcizia este utilizata, in special, in Australia (de catre bastinasii Pitta-Patta) si in America Litina de catre bransa indienilor Panos din Peru. Odata cu migratia internationala (legala sau ilegala) si in special a populatiei lumii a treia din Africa si America Latina catre tarile post-industrializate (cu un IDH foarte ridicat), exciziunea a fost ″importata″ (direct sau indirect) atat in tarile bogate ale Uniunii Europene (Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania, Benelux, Tarile Nordice etc.), cat si pe continentul nord-american (SUA si Canada), respectiv Australian . Astazi, estimam ca annal, in lume, cca 2 milioane de tinere sunt supuse clitoridectomiei (sau infibulatiei), iar numarul total de mutilari gentitale (sexuale) feminine practicate pana in prezent ar fi de cca 138 de milioane (esentialmente in Africa Subsahariana), care variaza intre cca 1,5% in Camerun si 95% in Guineea. Adica, exact numarul total al migrantilor care lucreaza in afara frontiertelor tarilor lor de origine! Cu alte cuvinte, al strainilor dezradacinati, care sunt obligati sa lucreze in alte tari (decat tara lor de origine si nu rareori exploatati ca slavii), pentru a putea supravietui si pentru a-si intretine familiile lor. In Franta, desi numarul femeilor mutilate sexual a inceput sa scada incepand cu anii 1980, numarul lor astazi ar fi inca de cca 55.000, in special in mediul franco-african (vest-african: Mali, Burkina Faso, Guineea si est-african : Egipt, Etiopia, Sudan)

Protejat: Exorcismul în fața Justiției!

Exorcismul, „teoretic″ este prin definiție, un vechi ritual religios al Biseicii Catolice, specific însă și altor culturi și religii. Practicat de către un exorcist (adept al exorcismului), prin intermediul unei proceduri bisericești „convenționale″, cunoscută sub numele de exorcizare, aceasta constă în alungarea Diavolului (demonilor, spiritelor rele) dintr-o persoană, dintr-un loc, dintr-un obiect, etc., presupuse a fi posedate de către acesta (acestea).În conformitate că unele documente (fundamentale) ale Bisericii Catolice, Diavolul (demonii, spiritele rele) ar putea stăpânii într-o oarecare măsură ființele umane din cauza păcatului strămoșesc.În mod „tradițional″ se consideră că printre indiciile posesiunii demonice (diabolice) pot fi ciudățenii, aparent, ieșite din comun, inexplicabile din punct de vedere științifico-medical, cum ar fi: vorbirea unei limbi necunoscute de către cel posedat sau înțelegerea acesteia, fără niciun studiu (pregătire) prealabil (ă); cunoașterea unor date sau detalii (amănunte) despre un eveniment spațio-temporal cu care posedatul nu s-a aflat niciodată în contact și nici nu ar fi auzit vreodată de acesta; înzestrarea celui posedat cu puteri fizice anormale (de excepție, supranaturale) comparativ cu vârstă, respectiv, condiția sa fizică, etc.

Protejat: „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral...

Motto: „Cine iubeste libertatea, sfidează moartea!”. Printre cele mai spectaculoase evadări din MCF (Mediul Carceral Francez), pot menționa, pe lângă cele amintite [„În umbra vieții (Partea II). Evadări spectaculoase cu explozivi (explozibili) și arme de foc)], reușitele de excepție (de referință) ale „eroilor″ legendari ai crimei organizate (franceze) din cea de a doua jumătate a secolului trecut, pe care i-am (de)numit brand-uri legendare ale marilor evadări contemporane care au marcat profund întreaga istorie a criminalității. Este vorba desigur de Albert Spaggiari („Creierul loviturii/spargerii secolului″), Jacques Mesrine („Inamicul public n°1″), respectiv, prietenii săi devotați și asociați în infracțiuni criminale: François Besse („Regele, Prințul evadărilor″), Jean-Charles Willoquet („Frizerul″), Michel Ardouin („Porte-Avions″), precum și ″„zburatorii″ sau „eroii aerului″ (specializați în evadări cu elicopterul): Michel Vaujour („Nu mă lăsăți liber, mă ocup eu !″), respectiv, Pascal Payet („Aș al evadării″), toți autori de lucrări autobiografice remarcabile, considerate deosebit de valoroase de către specialiștii în crimă organizată, în special, pentru reconstituirea istoriei în capitolul marii criminalități franceze. Cu Michel Ardouin (un răufăcător profesionist legendar, determinat, fascinant și charismatic), care susținea că există o mare asemănare fizică între noi (constituție atletică, 1.88m, 120kg), după ce a citit cu interes material pe care l-am scris despre el și care mi se adresa cu „inginerule”, am droit să mă întâlnesc pentru reconstituirea adevărului istoric în două dosare celebre pe care le-am abordat detaliat dar care au fuzionat într-un vast material de investigație jurnalistică, legat de „banda (gangul) deghizaților” care a terorizat Parisul în prima jumătate a deceniului nouă al secolului trecut (prin intermediul jafurilor armate bancare) și implicarea acesteia (acestuia) în asasinarea jurnalistului și scriitorului Jean-Edern Hallier. (A se vedea lucrarea: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați „deghizații” lui François Mitterrand în amenințarea cu moartea și uciderea jurnalistului și criticului literar Jean-Edern Hallier? În căutarea adevărului istoric!). Întrevederea cu el am relatat-o într-un alt vast material (În pielea lui „Porte-Avions” - Thomas csinta, față în față cu André-Bellaïche și Michel Ardoiun - Porte Avions). În sfîrșit, orientați către bracaje (jafuri armate) de instituții financiar-bancare și societăți comerciale, respectiv, de furgoane blindate (vehicule care efectuează transferuri de fonduri în cash între Banca Națională a Franței și Băncile Comerciale), în general, cu armament „greu″ (de război), respectiv, cu luare de ostetici, brand-urile legendare ale marii criminalitîți franceze și ale marilor evadări, toți au fost „profesioniști″ și „pasionați” de „munca″ lor, riscându-și viețile cu sânge rece în timpul unor fuziade spectaculoase (schimb intens de focuri dintre ei și funcționarii de poliție sau jandarmerie) care aveau obligația să-i anihileze. Unii dinte ei au „căzut la datorie″, alții fiind reîncarcerați (după o serie de evadări rocambolești reușite !), și-au ispășit pedepsele, fiind liberi astăzi și trăiesc printre noi, dând interviuri și publicând lucrări despre marile lor „realizări″ infracționale care le-au făcut celebri. Însă, niciunul dintre ei, nu s-a ridicat le nivelul intelectual al Profesorului și Cercetătorului în Istorie Medivala de la EHSS (Școală de Înalte Studii în Științe Sociale), Philippe Maurice (fost membru activ al crimei organizate ăn cea de-a doua jumătate a anilor 1970), care în 1980, datorită uciderii („din legitimă apărare″), într-o fuziadă, a doi polițiști, este condamnat la moarte prin ghilotinare. Grațiat de către François Mitterrand, cel care înainte să fi fost ales președinte al Franței (1981-1995), într-un interviu acordat mai multor canale de televiziune, promitea poporului francez, abolirea Pedepsei Capitale în Franța (în ciuda faptului că cca 66% dintre francezi erau favorabili acestei pedepse), după 22 de ani de recluziune criminală (în urma comutării pedepsei sale cu moartea la închisoare pe viață), devine un simbol al abolirii al acestei pedepse și a unei (re)inserți socio-profesionale de excepție, reușind ca, încă înainte de eliberarea sa din închisoare în 200 (în libertate condiționată sub control judiciar) datorită presiunii opiniei publice (în fruntre cu 150 de oameni de știință si 10 laureați ai premiului Nobel), unde obține și titlurile supreme de doctor în științe, respectiv, de director de cercetare (abilitare de a dirija/conduce cercetări științifice de mare anvergură), să fie numit profesor și cercetător în istorie medievală, în cadrul unor instituții universitare de renume, datorită lucrărilor sale științifice prestigioase (de mare valoare), pe care le-a realizat în timpul detenției. Cerând iertare familiilor victimelor polițiștilor uciși din culpă (Ruelle și Croux) pe 7 decembrie 1979, în mod public (pe canalul public de televiziune Fr2), el va dona drepturile de autor ale cărții sale (publicată în 2001), „De la heine à la vie” (Le Cherche midi, coll. Documents, ISBN 2-86274-849-8, notice BnF no FRBNF37222825), pentru care am obținut dreptul de traducere cu interprtare. [A se vedea lucrările autorului : Le livre de Philippe Maurice „De la haine à la vie”/„De la ură la viață” – în traducerea și adaptarea juridică a lui Thomas CSINTA, respectiv, Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de închisoare. Articol dedicat profesorului și cercetătorului medievalist Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franța, unul dintre inițiatorii celebrei organizații aboliționiste franceze ECPM (Împreună Contra pedepsei cu Moartea), alături de profesorul de drept aboliționist Robert Badinter, „părintele” abolirii pedepsei capitale în Franța (consultant la elaborarea Constituției României în 1991)].

Protejat: Dezvăluiri strict confidențiale. Drama unei mame. Drama unei „copile”. Drama...

„Dragă domnule Profesor Csinta! Sunt mama unei copile de 19 ani. Trăim în România. Acum suntem în Franța. Povestea noastră începe cam așa: la jumătatea lunii ianuarie am aflat de la adorata noastră fiică, pe care o considerăm un copil nevinovat, că este însărcinată în 7 luni, tatăl copilului este necunoscut, întrucât, pe acesta l-a cunoscut la o petrecere, primul bărbat din viață ei. Nu a conștientizat sarcina decât atunci când a fost prea târziu. Eu oarbă de mine, n-am văzut nimic. Aici n-aș fi făcut decât să o expun la umilințe, la întrebări pline de cruzime, la lapidarea ei publică. Și nu merita asta pentru că o iubesc mai mult decât viața mea. Prin urmare, așa cum bine știu că o armata de îngeri are grijă de fiecare om în parte am căzut miraculos pe articolul scris de dvs, despre Nașterea sub X (*). În disperare de cauză am început să caut pe internet informații despre un spital în Franța unde puteam să ajung cu ea să nască. Și aveți cuvântul meu de onoare, că o întreagă familie din România va fi recunoscătoare toată viață pentru acele rânduri scrise, acel articol deosebit care m-a învățat totul cum să fac și ce să fac! De acolo, de la articolul dvs a plecat ideea mea de a construi viitorul copilei mele cu copil ei. Atât ne-a dus pe noi capul în acele momente de cruntă suferință și de negare a realității pe care o trăiam. Un adevărat coșmar. Am ajuns cu copila în Franța, unde ea a născut sub x, iar imediat după naștere le sage-femme a întrebat-o dacă dorește să vadă copilul, o fetiță superbă! Ea a spus că da și de aici a început nebunia. A doua zi când eram în rezervă, ei au apărut în cameră cu două asistente, împreună cu fetița. Am înțepenit de furie pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă. I-au pus fetița în brațe au spus că este „très jolie" și au plecat. Domnule Csinta eu am citit nopți întregi pe internet articolele dvs, cu adevărat deosebite, ieșite din comun, dar în special cele legate de infanticide macabre, abandonul de copii, și despre cea ce înseamnă nașterea aceasta sub sub anonimat, în Franța. Ce am trăit eu acolo însă la spital m-a blocat efectiv. În fine, în aceeași zi, a venit o doamna de la CNAOP (n.r. Consilul Național de Acces la datele Personale de Origine) care, cu multă înțelegere i-a explicat, completând formularele pentru abandonul fetiței că dacă dorește poate să păstreze copilul, pentru că statul francez o va ajuta și va primi ajutoare financiare, etc. Pentru a întări cele spuse i-a lăsat și o broșură cu tot ce întreprind autoritățile franceze în sensul asta. După care…Buuuun. S-au semnat hârtiile și i s-a spus fiicei mele că-i aduc fetița pentru ultima oară să-și ia la revedere de la ea! S-a întâmplat și asta după care s-a produs declicul emoțional de o intensitate înspăimântătoare. Dorea să-și crească fetița pentru că statul francez o va ajuta. Am înțeles că asta era singura soluție pentru sănătatea ei psihică și m-am lăsat dusă de val ca o frunză moartă. Două zile a durat până s-a lovit de crunta realitate! Au sosit în rezerva ei două doamne de la asistența socială din spital care mi-au spus să mă duc urgent cu fiica mea la primărie pentru a-și recunoaște fetița. Am făcut-o și pe asta, ne-am întors la spital, după o oră au revenit și m-au întrebat când ne întoarcem în România pentru că fiica mea aici în Franța nu poate beneficia de nici un ajutor pentru că singurul ei drept aici, implicit al tuturor românilor este de a circula liber! Stupoare! Urlete, țipete că au mințit-o, că nu poate crește acest copil doar cu iubire, sentimente de vinovăție, urlete în gură mare, groaznic. A doua zi a luat hotărârea de a da spre adopție copilul! S-a stabilit întâlnirea cu doamna de la direcția de solidaritate parcă! Procedura a durat 30 minute și astfel s-a sfârșit totul. Mi-au spus că asta a fost tot și că va trebui să așteptăm 60 zile pentru că acesta este termenul în care fiica mea poate reveni asupra deciziei dar mă întreb dacă nu cumva altul este adevărul. Poate ar trebui să mă întorc cu ea peste 60 zile în față vreunui tribunal? V-am scris toate aceste lucruri pentru că am simțit în aceste două luni de stat în Franța profunde umilințe, care m-au durut cumplit. Suntem priviți cu interes până când se află că suntem români, după care se schimbă brusc foaia! Iubesc Franța cu tot sufletul meu pentru că mi-a dat posibilitatea să aleg între umilință publică românească foarte dureroasă și umilință anonimă franceză. Să va dea Dumnezeu sănătate și să fiți sigur că vă vom purta toată viața în sufletele noastre pentru că a-ți avut inspirația să scrieți acel articol extraordinar, superb. O mamă care a fost disperată, umilită dar acum mai aproape de adevăr- care o fi acela?" (C.D)

Protejat: „În umbra vieții″ (Partea II). Corespondență din mediul (sistemul) carceral...

Există închisori (centre de detenție, de maximă siguranță, etc., dintre cele 191 de centre private de libertate în Franța), ultrasecurizate, de unde, nici măcar teoretic, nu se poate evada, cel putin în viață. În urma unor studii și investigații complexe și laborioase (care au durat mai mulți ani), mai mult sau mai puțin oficiale sau chiar oficioase, am reușit să elaborez, folosind sistemele complexe (de tip Godel), un model „standard” al faliei acestora, care le face vulnerabile și care violează (mai mult sau mai putin brutal), direct sau indirect, securitatea lor. Marile evadări spectaculoase din mediul carceral (rămase celebre), toate, respectă cu strictețe acest model standard, chiar dacă evadații, într-o mare majoritate de cazuri, nu aveau nici cea mai vagă idee de sistemele complexe (teoria haosului). Cu câțiva dintre ei am reușit să intru în contact și am rămas uimit de meticulozitatea (și perseverența) cu care au conceput planul „drumului” către „libertatea” mult visată, de care, tot o mare majoritate dintre ei, din păcate (pentru ei), nu au putut profita decât foarte puțin timp. Cel mai interesant însă este faptul că, criminalul în lipsa obiectului crimei, într-o mare majoritate de cazuri, este un individ „banal”, cu un important handicap chiar în gestionarea propriei sale vieți, ceea ce, întocmai, îl face uman și responsabil. Încercând să părăsească această stare „staționară” (stabilă) cât se poate de repede și prin orice fel de mijloc, nu rareori, el redevine el însuși, adică, un criminal, ceea ce, inițial nu făcea parte din planul său. În principiu, este cazul „profesioniștilor” pentru care crima (a nu se confondu cu omuciderea, asasinatul !) este o pasiune și care nu rareori, preferă moartea în loc de închisoare pe viață (fie chiar și incompresibilă, care nici nu există în Franța decât în cazuri excepționale și atunci, maximum pentru 30 de ani de recluziune criminală). În majoritatea cazurilor Curțile cu Jurați (Juriile Populare) franceze, pronunță sentințele de condamnare la închisoare pe viată, „numai” cu o perioadă de siguranță de maximum 22 de ani de recluziune criminală, care, în principiu, este suficientă pentru ca cel încarcerat să devină un instituționalizat și să-și piardă reperele sale sociale. În acest vast material de investigație, încerc să pătrund în labirintul fascinant al gândirii unui criminal care are curajul de a prefera moartea în loc de închisoare pe viață și îl înjură pe François Mitterrand pentru abolirea pedepsei capitale în Franta (exact cu 4 decenii în urmă) în 1981 prin intermediul, Profesorului de Drept, Robert Badinter (fost Ministru al Justitiei între 23 iunie 1981-19 februarie 1986), consultant la elaborarea Constituției Romaniei (în 1991), fost preedinte al Consiliului Constitutional Francez (între 4 martie 1986-4 martie 1995) și reședinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea între 21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia), considerat „părintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta (pe 9 octombrie 1981-votat de către Adunarea Națională pe 18 septembrie 1981 cu 363 de voturi pentru și 117 voturi contra, adoptată în Senat pe 30 septembrie 1981 cu 161 pentru si 126 contra)

Protejat: „În umbra vieții″ (Partea I). Corespondență din mediul (sistemul) carceral...

Motto: „Omul este o închisoare în care Sufletul lui rămâne liber″ (Voltaire). Mediul Carceral (în general) este o reuniune finită de locuri (mulțimi) închise (din punct de vedere matematic), dar nu ermetic (cu perete „adiabatic″ !) din punct de vedere fizic, la traficul de obiecte interzise (stupefiantele și alcoolul ca „alimente de bază″, iar telefoanele mobile, ca o condiție „sine qua non″ pentru supraviețuire!), în care cei obligați să-l supravegheze și să-l controleze „nu văd și nu aud″ (adică sunt surdo-muți!) din cauza unei coruptii generalizate, incontrolabile, care face ravagii în sistem!Mediul Carceral Francez (MCF), un mediu privat de libertate fascinant, grație, atât populației penale (formată fie, din „amatori″, fie, din „profesioniști″) cât și mecanismului său complex de „funcționare″, este compus dintr-o serie de instituții publice (și semipublice) care sunt girate (gestionate) de către Administrația Penitenciară (AP).Aceasta are rolul de a proteja societatea civilă de persoanele cu comportament antisocial, infracțional (delictual sau criminal), respectiv, de orice alt individ considerat periculos, datorită activității pe care o desfășoară în cadrul ei, prin intermediul unei misiuni bivalente: pe de-o parte, participarea la executarea deciziilor și sentințelor penale, respectiv, la menținerea securității publice, iar pe de altă parte, favorizarea reinserției  sociale ale persoanelor care i-au fost încredințate de către autoritățile judiciare.Una dintre cele 5 direcții ale Ministerului de Justiție încă din 1911 (al cărei director este numit prin decret prezidențial de către Președintele Republicii în exercițiu), compusă: dintr-o administrație centrală, direcții interegionale, instituții penitenciare, servicii penitenciare de inserție și de probațiune, un SEP - Serviciu de Competență Națională  -  și o  ENAP - Instituție Publică Administrativă Națională),  ea este responsabilă cu executarea pedepselor persoanelor care au fost condamnate printr-o hotărâre (sentința) judecătorească rămasă definitivă, iar în colaborare cu parteneri socio-economici publici sau privați să ia toate măsurile necesare pentru ca (re)inserția în sociatate a celor care sunt puși ăin liberate (definitivă sau condiționată sub control judiciar) să ai aibă loc în condiții optime și cu eficacitate maximă. Cele 191 de instituții publice (sau semiprivate) ale MCF, în care sunt deținuți astăzi cca 66.995 de condamnați (cu sentința judecătorească rămasă definitivă), respectiv, preveniți (în detenție provizorie, înainte de proces), pentru un Parc Carceral (PC) de 57.236 locuri (operaționale) în celule individuale (9-11m2) sau duble (13-15m2) în administrarea cărora se află și încă alte 10.104 persoane sub supraveghere electronică fixă sau mobilă (în semilibertate, respectiv, libertate condiționată sub control judiciar), sunt împărțite în două mari grupe.Grupa A, care conține Centre de Detenție Provizorie - Maison d’Arrêt (106 MA, create în 1791 de către Adunarea Constituțională, în care sunt plasați în celule individuale închise 24h/24h, prevenitii în timpul derulării anchetei, respectiv, deținuții care au de executat pedepse scurte, mai mici de 1 an, extins la 2 ani din 2009, datorită suprapopularii carcerale). Grupa B - Centre pentru Executarea Pedepselor, care conține: B1. Centre de Detenție - CD (24 CD și 43 QCD - Cartiere de Centre de Detenție în Centre penitenciare, orientate către resocializare, pentru deținuți condamnați la o pedeapsa mai mare de un an și care prezintă șanse reale de reinserție în societate), B2. Închisori de Maximă Siguranță-Maisons Centrales (5 MC și 6 QMC- Cartiere de Închisori cu Maximă Siguranță-în Centre penitenciare), rezervate deținuților condamnați la pedepse lungi de închisoare (inclusiv, pe viață), cu șanse slabe de reinserție în societate sau deținuților dificili, periculoși, numiți DPS (Deținuți în regim special de supraveghere sau cu regim special de detenție), B3. Centre de Semilibertate - CSL (12 CSL și 4 QCSL - Cartiere de Semilibertate în Centre penitenciare, rezervate deținuților care prestează o activitate lucrativă, studiază sau efectuează un tratament, în exterior, cu precădere aflați în pragul eliberării din MCF), B4. Închisori pentru minori (8 EPM, rezervate tinerilor cu vârsta între 13-18 ani), B5. Centre Penitenciare (37 CP, centre mixte private de libertate, conțînând cel puțin două tipuri de regimuri de detenție diferite: MA, CD, MC sau CSL), B6. EPSNF (Instituție Publică de Sănătate Națională), B7. CNE (Centru Național de Evaluare, numit CNO-Centrul Național de Orientare a deținuților, până în 2010). Notă. B6 și B7 funcționează în cadrul Închisorii Fresnes-MA (Maison d’Arret) aparținând DISPP (Direcția Interregională a Serviciului Penitenciar Paris), în Departamentul Val de Marne (regiunea urbană pariziană). construită între 1895-1898 (cu 1.700 de locuri operaționale, în principiu, suprapopulată, cu o populație carcerală cuprinsă între 1.600-2.200, de preveniți și deținuți)

Protejat: Fără milă, fără sentimente, cu sânge rece, în slujba Republicii...

Uriașele decalaje sociale și economice datorate dezvoltării neomogene și în salturi a unei mari majorități ale țărilor lumii ridică „bariere virtuale" pe toate planurile vieții, între statele bogate, industrializate, respectiv, post-industrializate pe de o parte și cele sărace, în curs de dezvoltare, respectiv, emergente, pe de altă parte! Acum, când CCF (Consiliul Constituțional Francez) a aprobat cu mult „entuziasm" obligativitatea efectuării TADN (Testul ADN, chiar dacă cu anumite rezerve!), în cazul reîntrigirii familiale prin intermediul OMI (Organizatioa Internațională de Migrație), acum când Administrația Franceză, mai mult că oricând, încearcă să „liberalizeze" socialismul francez (sub o formă sau alta, având în vedere faptul că politicile social – economice și imigratoare introduse de „dreapta" a lui Sarko, în loc să fie abrogate, au fost „(re)confirmate" de „stânga" a lui Hollande), noul Prim-ministru socialist francez (fostul Ministru de Interne), catalanezul Manuel Carlos Valls Galfetti (originar din Barcelona, născut pe 13 august 1962), nu face altceva, decât să-l citeze (cu o oarecare „timiditate") pe Michel Rocard (fost Prim-ministru socialist francez, între 10 mai 1988-15 mai 1991), adică: „La France ne peut accueillir toute la misère du monde!" (Franța nu poate găzdui toată mizeria lumii), oarecum, într-o relație de echivalentă (în sens matematic) cu afirmația fostului Președinte al Franței Sarkozy („Lema" lui Sarko), un pro-american (din „convingere", după părerea unora!) care în anii lui de „suveran" francez, a „reconsiderat" afirmația lui Rocard (din punctul de vedere al „dreptei"), sub forma: „În Franța sunt bineveniți toți, însă nu pot rămâne decăt cei care au vocația de a se integra în, având în vedere, profesia lor, statutul lor social, etc., de care economia franceză are nevoie. Ceilalți, sunt obligați să părăsească Franța, adică, să se întoarcă la ei acasă, în țările lor de origine!". (A se vedea și articolele autorului consacrate lui Nicolas Sarkozy: „Cele șapte păcate capitale ale unui Președinte de Stat francez", respectiv, „Un păcat fatal al unui Președinte de Stat francez"). Dacă, una dintre preocupările cele mai importante ale lui Sarko, pe vrmea când era șeful Statului francez, era expulzarea Rromilor în țara lor de origine, adică, în România, Walls, considera că: „Rromii nu au vocația să se integreze în Franța", deci ei trebuie să se întoarcă în România! Ceea ce este o „aserțiune" preluată de la fostul Președinte Nicolas Sarkozy și în principiu, oarecum, ea este echivalentă cu afirmația acestuia. Cu alte cuvinte, „dreapta și stânga franceză”, se înțeleg foarte bine, în ceea ce privește imigrația în Republica Franceză, nu ilegală (de care nici nu poate fi vorba!), dar, evident, cea legală! Fără să mai adăugăm și faptul că nici statutul de „Rezident definitiv (permanent)", introdus de „dreapta”, nu a fost nici el abrogat de către „stânga” lui Hollande, ca de altfel, nici Codul de Naționalitate, francez! Pe scurt, acest lucru înseamnă (practic!), că un Card de Rezident (permanent, de „Lung Sejur) delivrat pentru 10 ani (ca și Cardul național de identitate francez), care era echivalent din punct de vedere administrativ cu stabilirea definitivă în Franța, și care se obține cu mari dificultăți (după Cardul de Sejur, delivrat pentru un an și reînnoit anual), introdus de către „dreapta”, la expirarea acestuia poate fi „revocat" și în actuala Administrație Hollande, în cazul în care în cei 10 ani, posesorul acestuia ar fi creat „probleme" Statului Francez (delincvență, șomaj de lungă durată, etc.), iar titularul lui poate fi expulzat în țara sa de origine, pentru că „dreapta„ lui Sarko a introdus un Card de Rezident Definitiv (care se eliberează după expirarea Cardului de Rezident), „păstrat" și de „stânga lui Hollande, cu „fidelitate". În ceea ce privește Codul de Naționalitate, obligând cetățeanul străîn, născut și crescut în Franța, ca la 18 ani să solicite cetățenia (naționalitatea) franceză (pe care nu o mai poate obține automat!), acesta este obligat să se „comporte" până la majorat, „impecabil" (ireproșabil) și părinții acestuia, de orgine străînă la fel, atât în față Administrației Fiscale franceze (de perefrintă bun contribuabil și nu șomer sau asistat social), respectiv, cât și în fața Poliției și Justiției franceze. Adică, fără arestări, fără cercetări penale, fără Cazier Judiciar, etc. (A a se vedea pentru detalii și articolul autorului „Cazierul Judicaiar francez (B1-B2-B3)". În concluzie, atât Administrația Hollande ca și fosta Administrație Sarkozy consideră că imigrația legală în Franța, trebuie rezervată celor care „au vocația de a se integreze în plan socio-profesional" , favorizând astfel că și în modelul nord-american (sau australian, neozeelandez, etc.), stabilirea în condiții legale a celor cu înalta pregătire în domeniul științei și tehnologiei de vârf, al economiei naționale, etc. (de preferință absolvenți ai Școlilor de Înalte Studii generaliste „Les Grandes Ecoles", în special cele inginerești și economice. În ceea ce privește imigrația clandestină, de cealaltă parte a „frontierei", 168 de polițiști, agenți „necagulați" membri ai UNESI (Unitate Națională de Escortă, Supraveghere și Intervenție), creată în 1998, având ca (sinistru!) „obiect de activitate" expulzarea celor aflați ilegal pe teritoriul național, execută zeci de mii de sentințe judecătorești pronunțate de către TGI (Tribunale de Înaltă Instanță) „în favoarea" celor aflați deja pe drumuri, călcând în picioare cu „sânge rece" no mercy (fără milă) demnitatea lor !

Protejat: Scrisoare adresată candidatului François Hollande, la alegerile prezidențiale franceze din...

Notă. Vezi traducerea în limba româna dupa textul în limba franceză. Monsieur, votre grand prédécesseur socialiste, Monsieur François Mitterrand, „Le dernier des Mohicans”, dans son Discours „dit de Cancún” (Mexique), le 20 octobre 1981 disait: „Salut aux humiliés, aux émigrés, aux exilés sur leur propre terre qui veulent vivre et vivre libres. Salut à celles et à ceux qu'on bâillonne, qu'on persécute ou, qu'on torture, qui veulent vivre et vivre libres. Salut aux séquestrés, aux disparus et aux assassinés qui voulaient seulement vivre et vivre libres. Salut aux prêtres brutalisés, aux syndicalistes emprisonnés, aux chômeurs qui vendent leur sang pour survivre, aux indiens pourchassés dans leur forêt, aux travailleurs sans droit, aux paysans sans terre, aux résistants sans arme qui veulent vivre et vivre libres. À tous, la France dit: Courage, la liberté vaincra. Et si elle le dit depuis la capitale du Mexique, c'est qu'ici ces mots possèdent tout leur sens”. Mais avant, le 16 mars 1981, en pleine campagne électorale pour les élections présidentielles, quand 66 % des Français étaient pour le maintien de la peine de mort, le futur Président déclare clairement qu'il est contre la peine de mort et le 25 mai il gracie Philippe Maurice, „jugé irrécupérable” par la justice française. Grâce à l’arrivée de la gauche au pouvoir, sa peine de mort est commuée en réclusion criminelle à perpétuité. Le dernier condamné à mort de l’Histoire de la France en 1980 (dont la grâce ne fut pas automatique), gracié six mois plus tard par François Mitterrand, tout nouveau président de la République, aujourd'hui en liberté conditionnelle depuis le 8 mars 2000, il est aujourd’hui enseignant-chercheur, un grand historien médiéviste. Grâce à sa persévérance constante, il et devenu l'un des spécialistes les plus „pointus” sur le Moyen Âge et il est également le symbole de l'abolition de la peine de mort en France. La preuve d’une réinsertion socio – professionnelle, d’exception, hors du commun, sans faille. La preuve d’un bien-fondé de sagesse. Par conséquent, Monsieur le Président François Mitterrand ne s’est pas trompé! Dany Leprince se voit accorder une libération conditionnelle. Il sera transféré à la prison d'Agen (Lot-et-Garonne) avant d'être libéré le 19 octobre 2012. Il devra cependant porter un bracelet électronique pendant un an.Son bracelet électronique lui est retiré le 19 octobre 2013, mais il doit continuer à observer un contrôle judiciaire strict. Il est assigné à résidence dans le Lot-et-Garonne et s'installe à Marmande.Traducerea în limba română: Domnule, marele dvs predecesor socialist, Domnul François Mitterrand, „Ultimul dintre mohicani”, proaspăt ales Presedinte al Republicii Franceze, în discursul său, cunoscut ca cel „de Cancún” (Mexic), pe 20 octombrie 1981, declara (afirma): „Salutări celor umiliti, emigranților sau celor exilați de pe bucata lor de pământ, care vor să trăiască și să trăiască liberi. Salutări celor care sunt persecutași sau torturați, care vor să trăiască și să trăiască liberi. Salutări celor sechestrați sau dispăruti și asasinați, care voiau să trăiască și să trăiască liberi. Salutări preoților brutalizați, sindicaliștilor încarcerați, șomerilor care își vând sângele pentru a supraviețui, indienilor vânați pe teritoriul lor, muncitorilor fără drepturi, țăranilor fără pământ, rezistenței neînarmate (fără arme), care vor să trăiască și să trăiască liberi. Tuturor, Franta spune: Curaj, libertatea va învinge. Și dacă (Franța) spune acest lucru din Capitala Mexicului, înseamnă că aici aceste cuvinte au sensul lor.”Însă, mai devreme, pe 16 martie 1981, în plină campanie electorală cu ocazia alegerilor prezidențiale, când 66% dintre francezi erau favorabili pedepsei cu moartea, viitorul președinte al Republicii Franceze se declara contra menținerii în CPF (Codul Penal Francez) a acestei sancțiuni penale, iar pe 25 mai il grațiază pe Philippe Maurice, ultimul condamnat la moarte, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franta, considerat „irecuperabil„ conform Justitie franceze. Grație victoriei socialiștilor, care deși sunt dezavantajați în primul tur, aceștia câtiga, totuși, în cel de-al doilea, pentru prima oară în timpul celei de-a V-a Republici Franceze (începând din 1958), iar pedeapsa cu moartea a lui Philippe Maurice este comutată la închisoare pe viață. Merită să menționez aici și roul deosebit de important jucat de către Profesorul de Drept, Robert Badinter, „părintele" abolirii Pedepsei Capitale în Franța, un aboliționist convins, care a apărat benevol, zeci de condamnați înghesuiti pe culoarele morții. Aflat în libertate condiționată (sub control judiciar) din 8 martie 2000, profesor și cercetător în cadrul celor mai prestigioase instituții de științe sociale și politice franceze (Școli Superioare Franceze de Întalte Studii): IEP (Institutul de Studii Politice-Science Po), EHESS (Școala de Înalte Studii de Științe Sociale), respectiv, CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică), astăzi, el (Philippe Maurice) este unul dintre cei mai mari (prestigioși) specialiști în Istorie Medievală, devenind, astfel, și simbolul unei (re)integrări socio-profesionale de excepție, fără falie. Ca urmare, Dany Leprince va fi grațiat parțial și pus în libertate condiționată „sub sechestru electronic" pe 19 octombrie 2012, de care se va debarasa pe 19 octombrie 2013.  

Protejat: Moham(m)ed Merah: Adevărul despre drama teroristă islamistă de la Toulouse....

„Adevărul este că nu există adevăr" ! (Pablo Neruda, Premiul Nobel - 1971) și chiar dacă ar exista, prin absurd, în niciun caz, sub nicio formă, „acasta nu depinde de numărul celor care cred în el"! (Henrik Johan Ibsen) Vineri, pe 23 martie 2012, Procurorul General al Republicii de Paris, François Molins, însărcinat cu ancheta privind crimele pe care le-ar fi comis în regiunea în Toulouse Métropole (Toulouse și Montauban) suspectul  de origine algeriană („ucigașul pe scuter"), Mohammed Merah (10 octombrie 1988-22 martie 2012),  în vârstă de 23 de ani, anunța (oficial), în conferința sa de presă (și în prezența mea), anihilarea (mai exact: uciderea!)  acestuia de către polițiștii de la RAID (unitate de intervenție de elită a Poliției Naționale) „după 32 de ore de negociere eșuată cu acesta, și în sfârșit, „soluționarea" dosarului „zilei celei mai lungi" din întreaga istorie criminală a Franței! Pentru a fi mai convingător, acesta detalia și „agenda criminală" a suspectului : pe 11 și 15 martie uciderea a trei militari parasutisti francezi (doi de origine magrebină și unul originar din Guadeloupe-colectivitate teritorială din Caraibe, cu statut administrativ, simultan, de departament și regiune francez), iar pe 19 martie execuția unui rabin (profesor) și a trei copii (elevi) evrei (dintre care doi ai acestuia) la Școală israelită Ozar Hatorah, la Toulouse („Trezor al Torah-ului", instituție evreiască fondată în 1945, în Palestina, sub mandat britanic, însărcinată cu educația evreilor ortodocși adepți al iudaismului liturgic spaniol și portughez). Prezent la fața locului (din „întâmplare”!), multe din afirmațiile făcute de către Procurorul general al Republicii François Molins nu le împărtășeam (și nu le împărtășesc nici astăzi!), iar acesta, din păcate, nici nu bănuia pe atunci, cât de departe era de adevăr, de realitate ! În timpul negocierilor, individul (considerat doar „suspect"!),  ar fi afirmat că prin intermediul crimelor pe care le-ar fi comis în ziua 19 martie, ar fi vrut „să se răzbune pe copii palestinieni uciși în bombardamentele israeliene" în Fâsia Gaza (parte a Palestinei istorice în sudul coastei de est a Marii Mediterane, care, conform înțelegerilor de la Oslo, este una din cele două componente teritoriale ale entității statale aflate sub administrația Autorității Palestiniene, cuprinzând un număr mare de localități urbane și de tabere locuite de refugiați palestinieni din 1948 și de urmașii lor, fiind și unul dintre teritoriile cu cea mai mare densitate de populație din lume, 1.040.000 de locuitori pe o suprafață de 360 km², controlată în prezent de către mișcarea politică islamistă Hamas) și Cisiordania (cea de-a doua componentă teritorială a entității statale aflate sub administrația Autorității Palestiniene, aflat pe malul drept al răului Iordan, o entitate arabă-sunita semiindependentă și separată teritorial și politic de guvernul Hamas, cuprinzând o serie de enclave cu așezări și colonii agricole și urbane israeliene). În ceea ce privește, crimele comise pe 11 martie (un parașutist ucis la Toulouse), respectiv, pe 15 martie, alți doi și unul grav rănit (astăzi paralizat pe viață, tetraplegic) la Montauban (Toulouse Métropole), suspectul ar fi vrut să se răzbune pe militarii conaționali originari din fostele colonii franceze (Magreb - cele trei țări nordafricane, Algeria, Tunisia și Maroc, respectiv, Egiptul, Libia și Mauritania parțial, istoria cărora are multe trăsături comune, respectiv, POM-Pays d’Outre Mer, teritoriile francez nemetropolitane-colectivități teritoriale) care servesc în armata franceză în cadrul operațiunilor militare în care Franța este angajată prin intermediul diferitelor organizații politico-militare, fie de menținere a păcii în lume ca NATO, ONU, etc., fie  contra terorismului islamist (în special, în Irak, Afganistan și Pakistan)

Protejat: Procesul secolului. „Războiul cazionourilor” de pe Coasta de Azur în...

În n° 318 (iunie 2007) al ziarului „Poliția Capitalei, precum și în n°6 (iunie 2007) al „Monitorului Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului” am prezentat un studiu aprofundat al „Dosarului criminal Agnelet”, unul dintre cele mai complexe, controversate și ambigue dosare penale franceze legat de „Războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur din anii 1970. Un dosar criminal în care există un suspect inculpat, unul singur, Jean-Maurice Agnelet, considerat de către magistrații însărcinați cu ancheta, că ar fi responsabil de dispariția prietenei (amantei) sale Agnès Le Roux, moștenitoarea Casinoului „Palais de la Méditerranée” din Nisa (considerat „Las Vegas” european), cu 30 de ani în urmă, în octombrie 1977. Un dosar criminal având că obiect de anchetă o crimă de sânge, în care din păcate nu există nici cadavru, niciun mobil real și nicio armă a crimei. Un dosar criminal care de 30 de ani așteaptă o soluție, cu toate că, singurul inculpat în acesta, Jean-Maurice Agnelet, a fost deja de 2 ori achitat: în 1985, respectiv în 2006. Un dosar criminal pe care în Jurnalul Bucureștiului l-am comparat cu cel al lui Cristian Ciocă cu titlul „„L-ar fi „plagiat” Cristian Ciocă în dosarul Dispariției lui Elodia Ghinescu (2007), pe Jean-Maurice Agnelet în dosarul Dispariției lui Agnès Le Roux (1977)? In memoriam „Procesul secolului XX” în secolul XXI, după 40 de ani de la evenimentul istoric!”” Dosarul Agnelet a fost instrmentat începand din 1 martie 1978 și pâna în prezent de către 6 judecători de instrucție care au lucrat efectiv cu câteva zeci de anchetatori, polițiști și jandarmi, primul „non-lieu” (încetarea urmăririi penale !) în dosar fiind pronunțat în 1986 (după achitarea acestuia în 1985). Redeschiderea dosarului, după un deceniu și jumătate (în 2000), a fost posibilă datorită „recalificării” acuzației, la insistențele lui Renée Le Roux, mama disparutei „fără urmă”. Adică, sechestrarea de cadavru fiind „transformată” în omucidere, iar mai târziu, în asasinat. Dar, în decembrie 2006, Curtea cu Jurați (Juriul Popular) din Alpii Maritimi (Nisa) compus din 9 jurați (3 magistrați și 6 persoane alese ad-hoc de pe listele electorale) îl achită (pentru a 2-a oară) pe Jean–Maurice Agnelet (atunci în vârstă de 68 de ani), considerând că el nu se face vinovat pentru dispariția (sechestrarea și asasinarea) lui Agnès Le Roux! În acest articol (care este de referință chiar și în Franța – o simplă căutare Google cu titlul Agnes Le Roux probează acest lucru) am încercat să punem în evidență nu numai complexitatea Dosarului Le Roux-Agnelet (în care investigațiile mele au adus o contribuție importantă), respectiv problemele cu care s-a confruntat jurisdicția în acest dosar, dar și contextul social-istoric în Franța anilor 1970 în care a avut loc dispariția lui Agnès le Roux! Am încercat să prezentăm deasemenea persoanele implicate în acest dosar așa cum au fost și sunt ele în realitate, în urma unor investigații pe care le-am făcut la fața locului sau folosind documente de arhivă unele comunicate presei, altele nu, considerate „secret de instrucție”. Unele cunoscute, altele mai puțin și câteva, chiar deloc. Pe tot parcursul articolului am încercat să fiu imparțial. Chiar dacă consider că beneficiul „îndoielii” ar fi trebuit să profite lui Agnelet, așa cum acesta ar trebui să fie favorabil oricărui inculpat contra căruia nu există probe directe fiabile. Probabil că Agnelet avea interes ca Agnès să dispară pentru totdeauna, în primul rând pentru că avea acces la contul ei pe care se aflau banii „adunați” de la Jean-Dominique Fratoni (atunci PDG al Cazinoului Ruhl), iar în al doilea rând pentru că el făcuse deja o altă cucerire. Este vorba de cea de a doua sa soție, Françoise Lausseure, fosta elevă la Liceul din Monaco și ea (Agnès Le Roux), care în 1984 prin testament „lasă moștenire” lui Agnelet suma de 1,5 MFFr (cca 900.000€PPA) și jumătate din averea ei în Canada. Dosar de o mare complexitate, în încercările noastre de a găși o pistă care ar putea conduce la descoperirea adevărului, am fost obligați să recurgem la investigații cu totul ieșite din comun, nu rareori lipsite de legalitate juridică și nu rareori fiind amenințați chiar și cu moartea. Avem certitudinea că nu am aflat tot ceea ce se cunoaște în acest dosar, însă cunoaștem foarte multe „amănunte” pe care puțin sunt cei care le cunosc. Care niciodată nu au fost comunicate presei și televiziunii, care niciodată nu au fost analizate, fie din lipsa de interes, fie din motive, poate și politice. Avem convingerea că am descoperit și unele „amănunte” care nu au fost cunoscute nici de către autoritățile polițienești și judecătorești care s-au ocupat de acest dosar de-a lungul timpului, pentru că ele au urmat nu rareori piste false care au eșuat, întotdeauna. Autorul acestui articol a adresat și o varianta în limba franceză sub formă de memoriu Tribunalului de Înalta Instanța Aix en Provence (Aix-Marseille) în care expune detaliat aceste „amănunte”, nu pentru a-l dezvinovăți pe Agnelet sau a-l acuza pe Fratoni dar cu scopul căutarea adevărului. Deși nu a fost dat publicității și nici comunicat presei, am aflat din surse apropiate dosarului că avocatul general al acuzării se baza pe faptul că în 2003 a fost lansată o pistă, pistă „Korriganilor” (după numele unui CAT-Centru de Ajutor pentru Muncă) ca urmare a investigațiilor efectuate de către PI (Private Investigator) Bernard Narranjo (în 2002), ceea ce a permis redeschiderea dosarului lui Agnelet pe 19 martie 2004. Conform acestei piste, un fost salariat al CAT, astăzi decedat, ar fi menționat (confirmat) într-un proces verbal lui Narranjo că în 1977 ar fi primit ordin din partea conducerii să sape 2 gropi „în care urma să fie depozitate carne vie”. Verificând însa procesul verbal, nu există nicio dovadă a faptului că salariatul de la CAT ar fi spus adevărul. Și nici că acest proces verbal ar fi autentic. În plus, studiind depoziția lui cu atenție, el indică (cu o mare incertitudine) că la fața locului, în noaptea premergătoare dispariției lui Agnès, ar fi „zărit”, 2 persoane, un cuplu care „putea să fie Agnelet și Le Roux”. În ciuda acestei piste lansate cu (prea) mult „entuziasm” de către magistrați, evident, Agnelet, va apare din nou în boxa acuzaților între 22 noiembrie– 23 decembrie 2006 și este din nou achitat, fiind în continuare considerat nevinovat în dosar chiar și prin „recalificarea” acestuia. Însa, din păcate pentru el, acest moment de „extaz” a fost de scurtă durată pentru că Parchetul (la insistențele părții vătămate, a făcut apel la această sentință. Procesul urma să fie rejudecat în fața unui Juriu Popular la TGI (Tribunalul de Înalta Instanța) din Aix-en Province (Métropole de Aix-Marseille) care, în prealabil, a și ordonat încă de la începutul lunii iulie „cercetarea minuțioasă a zonei și analiza ADN a resturilor de carne vie care ar fi fost îngropată cu cca 3 decenii în urmă”. Însa, înainte ca procesul lui Agnelet să fi fost redeschis, am aflat deja (din surse apropiate dosarului) că noua pistă lansată de către Bernard Narranjo în 2002, era o pistă falsă. Pentru că din procesele verbale de laborator (pe care le-am primit) reieșea că în probele „materialule” recoltate la locul indicat de către fostul salariat CAT nu s-au găsit nici urmă de sânge și nici de ADN. Nici măcar rămășițe sau celule osoase umane. În ciuda acestui rezultant „șocant” și „demoralizant” pentru Parchet (și partea vătămată, reprezentată de către Renée Le Roux, mama victimei), Ministerul Public reprezentat prin avocatul general al acuzării, Pierre Cortès, a ordonat deschiderea procesului lui Agnelet, luni, pe 17 septembrie 2007. Ca urmare a acestuia, fostul avocat Jean-Maurice Agnelet, (vârstă de 69 de ani) cu o oarecare notorietate la Nisa și Preșdintele (local) al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, a fost condamnat, pe 12 octombrie 2007, la 20 de ani de recluziune criminală, pentru asasinarea lui Agnès le Roux (atunci în vârstă de 29 de ani), în timpul vacanței de toamnă „Toussaint”! Aceași pedeapsă la care a fost condamnat și medicul veterinar Jean-Louis Turquin, tot la Nisa, în martie 1997, pentru asasinarea băiețelului sau Charles-Edouard (atunci în vârstă de 8 ani în 1991), corpul căruia nu a fost niciodată găsit ! (A se vedea și articolul: „Crimă fără cadavru, fără mobil, pedeapsa pe măsură”).

Protejat: Bilanțul terorismului și antiterorismului american în ultimul deceniu (2001 –...

Remember: În timpul investigațiilor mele la New York legat de tematica acestui articol, am contactat o serie de persoane și personalități din diverse instituții (publice, respectiv, private), trusturi de presă, etc., ale statului american, implicate direct sau indirect, mai mult sau mai puțin în evenimentele care au marcat deceniul care a trecut de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Consider de datoria mea să menționez că în acest articol expun o părere strict personală care, în mod evident, nu angajează sub nicio formă, nici responsabilitatea morală și nici cea juridică a celor pe care i-am contact și mi-au furnizat documente sau informații inedite legate de derularea acestor evenimente! Cu un deceniu în urmă, după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 la New York, am părăsit teritoriul United States al Administrației Bush, „țara tuturor posibilităților“, a marilor contradicții economice și a inegalităților sociale, în care manipularea și monitorizarea „no limite“ sunt un sport național ridicată la rang de „religie“, în care totul se vinde și totul se cumpără (inclusiv, un Juriu Popular, dacă interesul național sau cele financiare publice sau chiar și private o impun !), în care sistemul de sănătate este „ghilotinat“ de bună voie și nesilit de nimeni (cu acordul contribuabililor, în care capitalismul sălbatic uzat moral, „doarme pe ghimpe“ (pentru a fi mereu „în veghe“) și face că 1% dintre cei înstăriți să dețînă 70% din activele financiare ale națiunii, iar 400 de persoane să posede în total o avere de 1.570 Md$US, depășind-o pe cea deținută de către 155 de milioane de americani, în care legea ultra-liberală a armelor de foc face nu mai puțin de 130.000 de victime anual (din care peste ¼ de decese !), cu „conjectura“ că, deși acestea au fost executate de către membrii grupării teroriste Al Qaida avându-l ca leadrer și mentor pe Osama Bin Laden, ele au fost meticulos concepute și organizate, in cele mai mici detalii, nu de către ei, dar de către, alții. Alții, care aveau interese meschine și oculte, de neînțeles pentru muritorii de rând, care aveau nevoie de un pretext pentru „Invazia SUA“ (& NATO Co.) în Afganistan și în Irak. Alții, care erau mai presus de orice bănuiala și care în frustrarea (și amai ales) în delirul lor, doreau să arate lumii (și în special celei arabe, „îmbibată“ în petrol!) că în „cazinourile“ lumii sunt ei cei care fac „jocurile“ curat-murdare, „Jandarmii lumii“, care „veghează“ asupra intereselor omenirii, mai mult sau mai puțin, atât ale „națiunilor unite“, cât mai ales ale celor „ne-unite“, singurii capabili să aducă și să mențină acea „pace“ și „democrație“ durabilă în lume de care lumea are sau nu are nevoie și nu atât pentru supraviețuirea, dar, mai ales, pentru „prosperitatea“ ei. Cei, pe care încercând, în disperarea mea, să-i găsesc de-a lungul anilor, i-au „găsit“, tot, alții. Și nu în interesul meu și nici în interesul lumii, dar în interesul adevărului istoric. Acelui adevăr, despre care Albert Camus (Premiul Nobel, 1957) spunea că este „misterios, ușor de pierdut și trebuie recucerit mereu“. Care astăzi nici nu mai contează, pentru că viața merge înainte, cu sau fără voință noastră, cu sau fără ei și așa cum remarca Pablo Neruda (Premiul Nobel, 1971), pentru că adevărul este că nu există adevăr“, în acest dosar de jihadologie (terorism islamist).

Protejat: Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor”...

Cu ani în urmă, când am denunțat în presă, o serie de iregularități în urma unor investigații complexe și laborioase la frontirerele „fragile” ale Uniunii Europene legate de imigrația clandestină (Ceuta, Melilla, Insulele Canare, Lampedusa, etc.), precum și de consecințele ei grave (dramatice) asupra (i)migranților, autoritățile europene competente au considerat că situația este sub control. Adică, că aceasta, sub nicio formă, n-ar fi fost încă într-o faza critică!Fie, dintr-un dezinteres total pentru populația (i)migrantă din lumea a treia (în special, din Africa de Nord și Negară, respectiv, din țările musulmane aflate sub incidența GWOT - Global Warr on Terror - lansat de către Administrația Bush pe 28 septembrie ca urmare a atacurilor teroriste islamiste din 2001), fie din lipsa fondurilor europene necesare care să permită acest control. Cert este însă faptul că, anual, la aceste frontiere „fragile″ ale UE, mor mii de imigranți nevinovați, disperați, care încearcă să forțeze „Porțile Raiului″, prin fel și fel de metode și mijloace, mai mult sau mai puțin ilegale, pline de pericole, controlate de către grupuri (tentaculare multinaționale) de traficanți, asociate crimei organizate, care exploatează, fără scrupule, mizeria umană. În perioada 2007-2008 și apoi 2010 - 2011, eu am reușit să intru în legătură directă (full contact) cu o filiera clandestină la Abidjan (în Coasta de Fildeș, țară comparabilă ca populație cu România, cu o suprafață de cca 325.000 km2, din vestul Africii, membră a Uniunii Africane), precum și cu o ramificație a ei, la Dakar (în Senegal, țară cu o populație cca jumătate din cea a României și o suprafață cca 200.000 km2), opusă diametral Cornului Africii, unde am cunoscut, mai multe persoane, membre ale organizației de trafic de carne vie „african Freight transport connexion”, printre care și cu un localnic „Boumba” (prin intermediul unui var de-al său Ahmed M., student la IUT-Institutul Universitar de Tehnologie Nanterre-Universitatea Paris X), care organiza regulat, pentru sume cuprinse între 700-1.300€ (în funcție de posibilități matriale, risc de supraviețuire, etc.) curse „eșuate” către insulele Canare - Lampedusa, în care conform investigațiilor mele, ar exista cel puțin două locuri unde acostarea zodiacurilor (ambarcațiuni improvizate, îin majoritatea cazurilor, supraîncărcate, vetuzte, etc.) nu poate fi nici interceptată și nici controlată. [A se vedea pentru detalii articole autorului: Rolul „negativ" al migrației internaționale!; Schengen contra Schengen!;Lupta împotriva crimei organizate care exploatează mizeria umană; Imigrația în UE. Axa Canare-Lampedusa;Cu „sânge rece" în slujba Republicii Franceze!; „Guantanamito";Imigrația clandestină și cota ridicată a infracționalității, elemente vulnerabile ale Constituției Europene, etc.).În anihilarea acestei rețele de traficanți am eșuat și eu (printre și alături de alții - reușind să supraviețuiesc), ca de-altfel și în Belgia, mai devreme, la sfârșitul anilor 1990, într-o investigație de mare anvergură legată de traficul de carne alterată (contaminată cu „boala vacii nebune” a se vedea pentru detalii și lucr[rileautorului pe această tematică: O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre); O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină (Une nouvelle piste après 12 ans. „Les casses du siècle” européens, „avec ou sans arme à feu, mais, ni violence, ni haine” dans ce siècle. La règle de Spaggiari)]

Protejat: Rolul „negativ” al migratiei internationale!

Rolul „negativ" al migratiei internationale! Thomas CSINTA Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris (Politia Capitalei) Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului  (Natiunile Unite) Redactor-Corespondent Ziarul "Necenzurat" Corespondenta...

CUFR (Consultanță Universitară Franco – Română) de pe lângă Școlile Superioare...

Înfiinţată în România cu peste un deceniu și jumătate în urmă, CUFR are ca obiective principale: Informarea, Orientarea şi Pregătireaelevilor (cu Diplomă de Bacalureat Românesc), respectiv, a studenţilor (în special din primii 2 ani, dar şi din anii superiori ai Universităţilor tip Politehnic sau Economic), pentru Concursurile de Admitere în reţeaua Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii (Grandes Écoles), în special cele ştiinţifice (ENS), inginereşti (de tip GEI), economice (de tip GEC), respectiv, veterinare (VETO), precum şi în universităţi de tehnologie (UT), care au incluse în programa lor de învăţământ, Ştiinţele Exacte şi Ştiinţele Tehnice, în cele Economice şi Comerciale, respectiv, în cele Veterinare, membre ale CGE (Conferinţa Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii – „Grandes Ecoles”), respectiv, în Universităţi, elitiste, accesibile doar prin Concurs (Examen) de Admitere, pentru candidaţii străini, inclusiv, pentru români (unele chiar şi pentru francezi!).O extensie şi pentru alte tipuri de Concursuri, cum ar fi Ştiinţele medicale si Farmaceutice, respectiv, Ştiinţele Socio-Umane şi Juridice, a fost realizată începând din anul 2008. Alte tipuri de activităţi, cum ar fi consultanţă în pregătirea lucrărilor de stagiu de cercetare în întreprinderi sau instituţii franceze, în pregătirea diplomelor de sfârșit de ciclu universitar în sistemul LMD (de Licenţă și de Masterat), în pregătirea concursurilor de titularizare în învățământul preuniversitar și universitar Capes, Agrégation, în elaborarea unor lucrări postuniversitare, respectiv, în pregătirea și direcția de referate și teze de doctorat, a fost inclusă în activitatea CUFR îincepând din anul 2010. (A se vedea și articolul autoruluii Le Doctorat – PhD).În egală măsură, CUFR, urmăreşte şi realizarea unei convergenţe între sistemele educative (preuniversitar şi universitar) român şi francez (poate cel mai sofisticat, complex şi diversificat dar şi foarte flexibil sistem educativ în lume!), în perspectiva integrării învăţământului românesc în marile structuri educative europene, asigurând, astfel, candidaţilor români aceleaşi şanse de reusită pe piaţa de competeţă, respectiv, pe piața munci franceze, ca şi colegilor lor francezi.Având în vedere faptul că admiterea în aceste instituţii se desfăşoară, de regulă, la diverse niveluri de studii (cu diplomă de bacalaureat, în Ciclul I-primul Ciclu universitar sau Ciclul Pregătitor-Inginerie/Economie/Social/Veterinar, etc., cu diplomă de bacalaureat +1/2 şi diplomă de bacalaureat +3/4 ani universitari, în Ciclul II-Ciclul secund sau Ciclul de Inginerie/Economie/Social/Veterinar, etc.), instruirea (pregătirea) candidaţilor are loc înClase Speciale Pregătitoare (la Matematică şi Ştiinţele Fizice, respectiv, Biologie, Ştiinţe Social-Economice, Filozofie și Cultură Generală franceză).Cadrele Didactice asociate CUFR, sunt universitari sau profesori preuniversitari metodişti, cu o deosebită activitate didactică şi pedagogică, autori de manuale şcolare şi lucrări diverse, lectori la Centul de Excelenţă sau Membri în Comitetele de Redacţie ale revistelor de specialitate destinate învăţământului preuniversitar şi universitar, cu o bogată experienţă în acest gen de activitate, francezi, sau români cu stagii efectuate în universităţile şi şcolile superioare franceze, buni cunoscători ale celor două sisteme de învăţământ, vorbitori de limba franceză.Pregătirea propusă în cadrul CUFR este organizată în aşa fel încât să asigure cursantului şi cunoştinţele necesare pentru Concursurile de Admitere în Instituţiile de Învăţământ Superioare româneşti, în cazul renunţării acestuia la proiectul său iniţial, adică, de a se prezenta candidat la concursurile de admitere în Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii, respectiv, în Universităţile Franceze (eitiste), alese în cadrul proiectului Profesional.CUFR, ca instituţie independentă, dispune de diverse tipuri de acorduri bilaterale cu Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii (Les Grandes Écoles) şi cu Universităţi de Tehnologie (UT) care recunosc cursurile sale pregătitoare, şi pe baza cărora acceptă la concurs (în limita unui număr de locuri stabilit) candidaţii prezentaţi de acesta.Având în vedere faptul că CUFR nu face parte din programele de colaborare europene (Erasmus, Tempus, Socrates, Leonardo, etc.) candidaţii săi, vor fi prezentaţi în calitate de „independenți”, adică, în afara programelor de colaborare (hors Programmmes d’Echanges). Admişi în urma Concursului de Admitere în sistemul educativ selectiv al CGE (fie în Clase Pregătitoare-Ciclul I de studii, fie în Ciclul Profesional, de Specializare-Ciclul II de studii, în Şcolile Superioare de Înalte Studii Post-Prépa) sau în Învătământul Superior, în general de lungă sau de scurtă durată ( STS-Tehnicieni Superiori, IUT-Institut Universitar de Tehnologie, LP-Licenţă Profesională, LC-Licenţă de Cercetare, MP – Masterat Profesional, MC -Masterat de Cercetare, Doctorat), ei nu vor putea beneficia de burse naţionale de studii (româneşti), dar vor putea dispune de burse sociale (între 5.0000€ – 20.000€/an în funcție ciclul universitar) sau de merit, din partea instituţiilor în care sunt admişi, în funcţie de media obţinută (sau de rezultatele obţinute după semestrul I, respectiv, primul an de studiu). În plus, ei au dreptul la diverse prestaţii (alocaţii) sociale din partea statului francez (respectiv, al Primăriilor), în special pentru locuinţă (APL, cca 55-60% din costul chiriei). În felul acesta, în principiu, studiile superioare în Franţa, practic, pot fi considerate gratuite!11. L1 PACES. Sage-femme. Dentiste Pharmacien. Médecin généraliste. Médecin. spécialiste. C. C. Admission sur concours. 10. D. Admission sur dossier. DC. Admission sur dossier ou concours. 9. L 1. L 2. L 3. M 2. M 1. Licence. D1. D2. D3. Master. Doctorat. DC. DSCG. DEC. D. Expertise comptable. D Diplômes de Grandes Ecoles, diplômes d’Ingénieur, Masters. CPGE éco.: Diplômes des Grandes Ecoles de commerce et de gestion (ex. HEC) CPGE lettres : ENS, Ecoles des Chartes, Master. CPGE Sciences : Ecoles vétérinaire, Ecoles d’Ingénieur, Masters. C. DE. Vétérinaire. 6. DC. Arts et Beaux-arts. DMA. DNAT. DNSEP. DSAA. ING. DC. Diplômes d’écoles. Grandes écoles : IEP-Sc. Po., Ecoles d’Ingénieur et de commerce avec prépas intégrées, arts et audiovisuel, etc. C. DC. DE. Architecture. M. Master. DC. Diplômes d’écoles : vente, com., tourisme, etc C. Social et paramédical. DE. DE. Licence professionnelle. D. DCG. D. Comptabilité Gestion. DE. DE. L. 3. DUT. D. BTS/A. BTS. D. 2. CPGE. éco. CPGE éco. D. CPGE. Lettres. D. CPGE. Sciences. D. 1. UNIVERSITÉ. IUT. LYCÉE. ÉCOLES.CUFR asigură studenţilor săi prin acest statut de „candidat independent”, posibilitatea, ca după absolvire, ei să poată fi recrutaţi (angajaţi în CDI-Contracte de Muncă pe Perioadă Nedeterminată) de către marile grupuri și companii industriale franceze (sau multinaționale), în care vor efectua stagii de cercetare şi producţie încă din timpul studiilor, ceea ce este o condiţie „sine qua non”, pentru obţinerea unui permis permanent de şedere (reşedinţă permanentă, definitivă) pe teritoriul naţional francez.Amintim că în cadrul programelor uzuale de colaborare (schimburi de studii) europene mai sus amintite, studenţii români posedă un statut special, nefiind supuşi regimului (sever) de selecţie de care au parte candidatii francezi şi au obligaţia să respecte condiţiile contractului impus de programul de colaborare, care prevede, ca regulă generală, revenirea în ţară după terminarea studiilor!Absolvenţii români ai Şcolilor Superioare Franceze de Înalte Studii Inginereştisau Economice, pot opta însă şi pentru o alternativă mult mai avantajoasă, atît din punct de vedere social cât şi financiar: revenirea în ţară pentru ocuparea unor posturi de mare răspundere sau conducere în cadrul marilor societăţi industriale, financiar-bancare sau comerciale franceze, implantate în România (Renault, Alcatel, FT-Orange, Altstom, Air France, Air Liquide, BULL-Informatique, WTC, EDF, GDF, Société Générale, BNP-Paribas, AXA Assurances, Rhodia, l’Oréal, Bouygues, Vivendi, Aventis, Lafarge, St.Gobin, Michelin, Suez, Auchan, Carrefour, Cora, etc.) având în vedere că Franţa este de departe cel mai mare investitor financiar (ca cifră de afaceri!) cu un volum permanent în creştere şi că toate aceste instituţii franceze (cca 300, Membre ale Camerei de Comerţ si Indusrtrie a Franţei la Bucureşti), fără excepţii, apreciază în mod cu totul deosebit o Diplomă (franceză!) de Înalte Studii Inginereşti sau Comerciale.

Protejat: Afacerea Gică Curelariu, „fântânarul” din Suceava. Scrisoare deschisă Doamnei...

Mare este grădina „Domnului" și mulți „Tâlhari la Drumul Mare (TDM)" își găsesc un refugiu, un azil „politic" sau „economic" (în funție de context) între granițele ei, din păcate neadiabatice și prelungibile, prin continuite, la infinit.Oameni imorali, fără demnitate, lipsiți de scurpule și profesionalism, care se îmbogățesc pe spinarea celor naivi („fraieri"), de bună credință și onești sau alții, școliți la „indigo" prin universități private (sau chiar și de stat, adevărate „focare de infecție" culturală!) prin filierele tentaculare și magistrale ale „prostituției" intelectuale, care ocupă poziții mai mult sau mai puțin importante în administrația locală sau centrală a statului sau în cadrul unor firme cu renume care se vor respectabile și respectate.Grădina „Domnului" găzduiește însă și „Tâlhari de Duminică (TDD)", mici funcționari obscuri, oameni fără valoare și totuși „factori de decizie", care datorită indiferenței, lipsei de informare și de cunoaștere a celor mai elementare reguli de conviețuire socială, ne umilesc și ne otrăvesc viața! Gică Curelariu, patronul firmei SC Instactual SRL „fântânarul" din Suceava, ar putea fi un exemplu de personaj simbolic al imoralității, al iresponsabilității, al indiferenței, al escrocheriei și al „căpătuirii" pe spinarea celor naivi și creduli, adică, ai celor care „pun botul". Pentru a-i demonstra că în Lumea Liberă, cetățenii nu fac ce vor și cum vor, iar în afară de drepturi, din fericire, mai au și obligații (îndatoriri) - nerespectarea cărora poate avea consecințe (deosebit de) grave asupra lor, am adresat o scrisoare Doamnei Elena Oanea, Inspector Șef-Adjunct la CJPC Suceava (Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor), pe care am făcut-o și „deschisă" (prin publicarea ei în presă). Din cele menționate de către reclamantă, reiese că Gică Curelariu încălca fără scrupule și viola sistematic drepturile fundamentale ale consumatorului, punând în pericol sănătatea ei, prin intermediul unor lucrări de instalare a apei curente, încălzire și canalizare efectuate de către firma pe care o conducea (SC Instactual SRL), pe proprietatea acesteia (care, suferind de cancer la sân, a fost și proaspăt operată la Instututul Oncologic Curie de la Paris). Subliniez aici faptul că înainte de a mă adresa CJPC Suceava, l-am contact și pe Gică Curalariu prin intermediul unei scrisori recomandate (cu confirmare de primire) și l-am avertizat că ASCOR (Aociația Consumatorilor din România - organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii economici şi instituţiile statului) - al cărui expert sunt, în colaborare cu ANPC (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor) și GPPC (Grupul de Presă al Poliției Capitalei) – al cărui corespondent sunt, vor desfășura, la solicitarea mea, o anchetă legată de activitatea firmei SC Instactual SRL dacă el nu va interveni rapid în soluționarea problemei. Iar în cazul unor nereguli, presa va face publică plângerea reclamantei, solicitând administrației fiscale și poliției economice verificarea respectării codurilor de procedura fiscală, respectiv, a codului muncii. În sfârșit, intrvenția unei echipe de la CJPC Suceava, din ordinul Doamnei Elena Oanea, l-a pus pe Gică Curelariu „cu botul pe labe", pentru că, ca urmare a nchetei efectuate în cadrul firmei SC Instactual SC au fost identicate o serie de nereguli (ca să nu spunem infracțiuni) care prejudiciau serios consumatorul. Conform documentelor din articol, acesta a fost obligat să refacă toate lucrările pe ceheltuiala firmei, care a fost și amendată, în plus, cu 10.000 Ron. Sincere mulțumiri Doamneo Elenea Oanea !

In memoriam Puiuțul Lucky, unlucky. Parovirusul canin. Studii și cercetări...

Mulțumesc prietenului meu Dr. Bogdan Vițălaru, Asistent universitar la Facultatea de Medicină Veterinară (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară) și Corespondent al Revistei...