„Avram Iancu, între istorie şi legendă” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la prof. dr. Narcis Zărnescu (membru al Academiei Germano-Române și al Academiei Oamenilor de Știință din România, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques”)
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are:
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
Avram Iancu,Crăișorul munților, devine, pe zi ce trece, o ființă esențial legendară. Acesta pare a fi paradoxul unor eroi: pe măsură ce moartea îi exilează în bolgiile neantului, ei par tot mai vii, transformați în legendă, iar comemorarea tinde a se preschimba în aniversare. A văzut lumina zilei în județul Alba, la Vidra de Sus, și a trecut întru eternitate la 10 septembrie 1872, în Hunedoara, Baia de Criș. La vârsta de 25 de ani, imediat după terminareaRăzboiului Naţional (1848-1849), Avram Iancu a intrat în legendă. Ne-a fost răpit la doar 48 de ani și de atunci rătăcește printre stele. Abia de-au trecut două veacuri, dar noi am știut dintotdeauna că este veșnic. „În soarta tristă a eroului său naţional”, scria în 1924 istoricul mărturisitor Ioan Lupaş, „poporul român ardelean se obişnuise a vedea însăşi icoana propriei sale vieţi sbuciumate, a propriilor sale lupte, pecetluite cu atâtea jertfe de sânge şi răsplătite cu atâtea speranţe înşelate” (Ioan Lupaş, AvramIancu, Comunicare făcută în şedinţa Academiei Române la 8 Iunie 1924. Anuarul Institutului de Istorie Naţională, III, Cluj, 1924-1925, p. 29).
Când rememorăm viața și faptele, moartea și veșnicia unui erou sau ale unui martir, este firesc să reconstituim parțial, dacă este vorba de o cercetare preliminară, câteva repere din frământările, mentalul și muzica epocii, care se vor regăsi întotdeauna în destinul și misiunea liderilor. Așa că îl voi invoca și evoca din nou pe același istoric mărturisitor, academicianul Ioan Lupaş,fondator și codirector, alături de Alexandru I. Lapedatu, al Institutului de Istorie Națională din Cluj(1920-1945). Cel ce va fi alungat, în 1950, din Academia Română, alături de alţi 104 membri ai înaltului for academic, Ioan Lupaș, avea să scrie în prefața la Istoria Românilor,lucrare apărută la Sibiu în cinci ediții, începând din 1929 până în 1944, următoarele: „Însemnătatea Istoriei Naţionale ne dă posibilitatea cunoaşterii integrale a vieţii neamului nostru cu toate înfăţişările-i felurite, rezultate dintr-un lung proces istoric. Elementele care au contribuit la desfăşurarea acestui proces n-au dispărut în mormântul trecutului, ci multe din ele îşi continuă acţiunea, determinându-l şi în prezent”(Ioan Lupaş, Istoria Românilor, ediţiunea a XV-a, Ed. Dacia Traiană, Sibiu, 1944, Prefaţă la ediţiunea a V-a, Cluj, 25 Februarie 1929).
Desigur, nu avem timp să descifrăm aceste „elemente”, cum le denumește Ioan Lupaș, care au contribuit la desfăşurarea procesului istoric, dar ele există, cu siguranță, și pot fi regăsite în acțiunile și speranțele politice ale lui Avram Iancu. Răsfoind însă însemnările înaintașilor, am descoperit într-unul din numerele revistei Transilvania din 1926, Anul 57, nr. 3, posibilitatea unei paralele extinse între ethosul unei personalități ca Petru Maior,ethosul lui Avram Iancu și ethosul lui Ioan Lupaş. Cu Biblia în minte, ca arhetip al istoriei, acești bărbați fenomenali au încercat să dea-scria autorul anonim-„viaţă ideilor ducătoare la propăşire, nelăsându-se tulburaţi de aplauze şi de o glorie vremelnică, ascultând şoaptele cele mai intime ale sufletului lor şi oferind ce au mai bun maselor, spre cugetare”. Toți au fost pătrunşi de credința că Historia magistra vitae est(Istoria este învăţătoarea vieţii), dar şi că Historia magistra mundi est(Istoria este învăţătoarea lumii), („Transilvania”, Anul 57, Martie 1926, Nr. 3, Sibiu, p. 1).
Dar numai Avram Iancu, deși înfrânt, pare a avea conștiința că este unul din oamenii providențiali ai neamului, credință pe care o va lăsa ca moștenire, printr-unTestament olograf, scris cu cerneală neagră și datat 20 decembrie 1850: „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 decembrie, Avram Iancu, avocat”(Testamentul olograf al lui Avram Iancu, predat de familia Raţiu Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj,2015).
Am citit ce scria Alexandru X. Xenopolîn Istoria românilor din Dacia Traiană(6 volume) despre Avram Iancu. Am citit ce scria Nicolae Iorgaîn Istoria românilor (10 volume) despre Avram Iancu. Am citit și ce scria Constantin C. Giurescu în Istoria românilor (3 volume) despre Avram Iancu. Marii noștri istorici repetau, din păcate, din punctul meu de vedere, aceleași informații, fără prea multe ghilimele. Un singur istoric, unul din marii noștri istorici contemporani, academicianul Ioan Aurel Pop,reușește să regăsească suflul romantic și revoluționar pașoptist reloaded, atunci când vorbește despre „Crăișorul munților”, în cadrul conferinţei intitulate „Epoca lui Avram Iancu”, parte a manifestărilor culturale organizate de Primăria Municipiului Bistriţa, sub denumirea de „Ateneul de Bistriţa”. Iată un fragment exemplar din discursul academicianului Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Spiritul lui Avram Iancu străbate anii şi va străbate multe secole de acum înainte, cel puţin atâta timp cât va exista poporul român şi atâta timp cât se va vorbi româneşte, fiindcă el este erou naţional şi este aşezat de mult în panteonul naţional, acolo unde stau sfinţii naţiunii…”.
Recitind câteva scrieri de odinioară, descopăr cum discursul academicianului Ioan Aurel Poppare a continua și aprofunda gândurile lui Octavian Goga,care nota că Avram Iancu „este soldatul conștient al ideii naționale, a cărui spadă lovește de la înălțimea unor principii imutabile, de acord cu catehismul epocii lui”. Acest poet, publicist, vicepreşedinte al Academiei Române (1 iunie 1929-30 mai 1932), politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937-10 februarie 1938-este vorba de Octavian Goga, acuzat și interzis, de-a lungul timpurilor-, avea să imagineze, la un moment dat, o scenă aproape homerică, de intensă vibrație națională, cu care aș vrea să închei glosele mele pe marginea Istoriilor neamului:„Sub ocrotirea munților neînvinși, la lumina unui foc, țăranul din Vidra, Avram Iancu, și generosul boier muntean Bălcescu urzeau pentru întâia oară, pe urmele mortului de la Turda, Horia, visul unirii tuturora. Până târziu, după venirea rușilor în țară, el a fost un factor activ al echilibrului politic, chibzuit și desfăcut de prejudecăți, neavând alt punct fix în cugetarea lui decât soarta integrală a neamului”. Gânduri, cuvinte, propoziții care nu ar trebui să fie atacate niciodată de amnezii istorice (Octavian Goga, „Avram Iancu”).
prof. dr. Narcis Zărnescu (critic și istoric literar, politolog și eseist, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române,, secretar științific al Secției X–Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR–Academia Oamenilor de Știință din România, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța), Dr. Mihai Neagu Basarab (medic, istoric, scriitor, publicist, directorul Institutului Român și al Bibliotecii Române din Freiburg-im-Breisgau, președintele Academiei Germano-Române din Baden-Baden), membru USR și UZPR București, Prof. dr. habil. Thomas Csinta (fizician teoretician și matematician și jurnalist de investigații criminale specializat în studiul fenomenelor socio – judiciare cu sisteme complexe – teoria complexității, director și redactor șef la magazinului cultural – educațional și de cercetare în științe sociale „Jurnalul Bucureștiului” (acreditat și promovat de către Misiunea Economică și Comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est), atașat de presă din partea OADO al Națiunilor Unite la Curțile cu Jurați ale tribiunalelor judiciare franceze), Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” Al Drepăturilor Omului (Națiunile Unite), membru în Consiliul științific al UZPR Iași și președinte al subfilialei UZPR Iași în Franța
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în afaceri internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csintaeste una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csintapropune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta.Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
