Un titlu ar trebui să te prindă din prima, să lase impresia unui „altundeva”, să sugereze misterul și exotismul unor lumi străine. Cele două cuvinte, azulejos și calçada, reușesc să facă asta, mai ales că, „în spatele lor” se desfășoară un oraș, Lisabona! Împreună reprezintă un sistem de orientare care îți înlesnește percepția asupra orașului. Pe verticală, azulejos leagă clădirile de cerul iberic, fațadele acestora devin pagini de istorie, iar orașul pare a fi un imens album de artă. Fiecare clădire spune ceva, o scenă de familie, un motiv geometric repetat obsesiv sau o simplă compoziție florală, pentru că azulejos reprezintă stratul narativ al Lisabonei, strălucind sub soarele darnic și oferindu-se „fără preț”, trecătorului.
Clădirile decorate cu ceramică, cu plăci având diferite desene sau culori, reprezintă unul din darurile Lisabonei. Pornind de la mozaicurile romane, inițial monocrome, îmbogățite mai apoi cu motive geometrice datorate moștenirii maure (de altfel numele lor, azulejos, provine din arabă–al-zulayj, placă netedă), plăcile de ceramică au fost influențate din punct de vedere artistic pentru început de Renaștere, mai apoi de școala olandeză de la Delft, cu ale sale creații inconfundabile în albastru și alb.
Stilul Rococo, dar și grandoarea imperiului colonial portughez, au făcut ca secolul al XVIII-lea să fie considerat epoca de aur în producerea de azulejos, perioadă în care artiști faimoși au influențat modalitățile de ornare a plăcilor de ceramică. Reconstrucția Lisabonei de către marchizul de Pombal, urmare a cutremurului din 1755, a condus nu doar la folosirea unor metode de construcție ce acordau atenție elementelor prefabricate și protecției antiseismice, ci și la standardizarea sistemului de decorare bazat pe plăcile de ceramică și la accentuarea utilității acestora, în principal pentru reglarea temperaturii clădirilor.
Revoluția industrială a ușurat producerea lor, permițând implementarea rapidă de noi metode de decorare ce au reflectat curentele artistice ale vremii. Ca o încununare a ceea ce înseamnă azulejos, în muzeul dedicat lor există o panoramă de mari dimensiuni a Lisabonei, dinainte de cutremurul din 1755, realizată doar pe plăci de ceramică!
Ai crede că doar clădirile au beneficiat de această tradiție, dar ele, plăcile de faianță, s-au strecurat, cu sprijinul unor artiști celebri, și în subteran, aducând în stațiile de metrou din Lisabona, generozitatea soarelui și exuberanța spiritului lusitan. De prin 2015, legea interzice demolarea caselor decorate cu azulejos, iar cazul în care aceasta, din rațiuni superioare, este permisă, plăcile de faianță devenite „inutile”, sunt păstrate cu grijă la Banco de Azulejos, ca parte a istoriei acestor piese de tezaur portughez.
Revenind la cealaltă dimensiune a orașului, pe orizontală, calçada este cea care leagă aleile, străzile, orașul, care conduce și dă direcție. Sub pași, piatra în alb-negru desenează valuri, spirale, busole sau rețele geometrice care par să pulseze odată cu orașul și care parcă te îmbie a descifra o scriere în piatră. Un răgaz la una din cafenele, dincolo de ocazia de a mă bucura, a câta oară, de delicioasele pastel de nata, s-a dovedit a fi de folos pentru a surprinde această față a Lisabonei. Una mai puțin cunoscută, cu toate că este omniprezentă! Dacă până atunci privirea mi-a fost atrasă de ineditul clădirilor, de culori, de chipurile oamenilor sau de vegetația luxuriantă, atipică meleagurilor noastre, pauza făcută la una din mesele așezate pe trotuar mi-a permis a mă uita, mai cu atenție, la ceea ce „călcasem în picioare” până atunci, cu ochii după vremelnice satisfacții.
Dacă azulejos, cu culorile, variațiunile și strălucirea lor, au acaparat spațiile verticale, proiecția acestora pe orizontală s-a transformat în ceva ce seamănă, în alb și negru, cu o imensă tablă de șah. Pavajul, calçada în portugheză, reprezintă una din caracteristicele definitorii, nu doar ale Lisabonei sau Portugaliei, ci și ale unor orașe din Africa, America sau Asia ce au aparținut odată imperiului colonial portughez! Pavarea drumurilor cu piatră, inițiată de către romani, rafinată de-a lungul timpului și cantonată mai degrabă în spațiul urban, a devenit o formă de artă, reflectând cultura și tradițiile portugheze.
Cutremurul din 1755 și necesitatea reconstruirii Lisabonei au impulsionat folosirea pe scară largă a calçadei, punându-i în valoare, deopotrivă, valențele estetice și funcționale. Chiar monocrome fiind, pietrele având forme diferite, de obicei pătrate, uneori trapezoidale, alteori neregulate, asociate cu modalitățile particulare de aranjare a acestora, în linii și coloane, în cercuri sau chiar fără vreo regulă bănuită, conduc la suprafețe firești, aproape organice la privit. Utilizarea lor prelungită conduce la o șlefuire uniformă care, e drept, le face alunecoase, dar care le conferă un luciu, o strălucire aparte. Umezite, de ploaie sau de rouă, senzația transmisă este una de piele, de mătase.
Această impresie e accentuată în parcuri, acolo unde calçada, de capul ei, renunță la planeitatea hărăzită de constructori, uneori subtil, alteori brutal, evidențiind rădăcinile copacilor din preajmă, precum tendoanele sau mușchii unui organism gigantic. Aspectul este unul sculptural, ducându-te cu gândul la încordarea unui Laocoon în încleștarea unor șerpi telurici. Rezultatul, între irepetabilitatea naturii și alternanța albului și negrului, are consistența spațialității reușită de Gaudi cu fragmentele de faianță colorate, puse în operă prin tehnica trencadis, în parcul Güell sau la fațada casei Batlló…
Modalitatea de realizare a pavimentului, cu folosirea manuală a ciocanului și a maiului, asigură elasticitatea acestuia, chiar în cazul tensiunilor venite din interior. Introducerea unor pietre de altă culoare, în general negre, mai rar roșii sau maro, face ca numărul combinațiilor creative să devină nelimitat. Dacă în Lisabona abundă albul pietrelor de calcar, mai ușor de prelucrat și care reflectă mai bine lumina soarelui, elementele grafice sunt realizate cu pietre negre, bazaltice, potrivite pentru a crea contraste și modele. În insulele portugheze, predominant de origine vulcanică, pietrele de culoare neagră, mai ușor de găsit, sunt cele folosite drept fundal. Tehnica pavării, deopotrivă meșteșug și artă, presupune așezarea manuală și potrivirea pietrelor pe un strat stabilizat anterior. Fixarea lor, fără a se utiliza un liant, se face prin lovirea cu un ciocan de lemn și, mai apoi, compactarea și nivelarea întregii suprafețe.
Modelul inițial de așezare a pietrelor, în zig-zag, a fost repede transformat, prin rotunjirea vârfurilor ascuțite și utilizarea liniilor de grosimi variabile, în imaginea unor valuri. Pe suprafețe mari, așa cum se întâmplă în Piața Rossio, pe mai bine de jumătate de hectar, calçada poartă un nume sugestiv: Mar Largo! Modelele utilizate, afară de cele geometrice, sunt cele ce au legătură cu particularitățile istoriei și culturii portugheze: pești, monștri marini, corăbii, păsări, flori, cruci etc. Destul de des apare, într-o abordare simetrică, o caravelă cu câte o pasăre la fiecare capăt, un simbol asociat Lisabonei, ce trimite nu doar la curajul și spiritul exploratorilor, ci și la libertate și deschiderea către noi lumi și oportunități. Cum e firesc, amploarea și gradul de detaliu al pavimentului este în strânsă legătură cu importanța locului în care acesta este amplasat, astfel că principalele puncte de interes din Lisabona beneficiază și de cele mai frumos ornamentate calçada, exemplele cele mai elocvente fiind emblematica piață Praça do Comércio, arhicunoscutul bulevard Avenida da Liberdade și, în ansamblul lor, cartierele istorice Bairro Alto și Alfama.
Această mai puțin popularizată, deși atât de vizibilă trăsătură a peisajului urban din Lisabona, se confruntă cu unele probleme. Restaurarea pavajelor existente se face cu greutate datorită costurilor ridicate și deficitului de forță calificată de muncă. În treacăt fie spus, pentru a nu lucra „după ureche”, așa cum știm că se mai întâmplă prin alte părți, muncitorul care participă la realizarea sau restaurarea pavajelor tradiționale trebuie să fi absolvit cursurile Escola Municipal de Calceteiros.
Munca grea, implicând atât efort fizic cât și simț artistic, derulată pe tot parcursul zilei, la propriu, în genunchi, face ca în zilele noastre, la nivelul Lisabonei, doar zece persoane să fie atestate în meseria de calceteiro. Noile politici legate de siguranță, cu exagerările lor, scot de asemenea în evidență că, atunci când e umedă sau neîntreținută, calçada poate fi periculoasă pentru pietoni, mai ales în zonele aglomerate sau în pantă. Dincolo de inerentele incoveniente, aceste pavimente istorice sunt apreciate și protejate drept patrimoniu cultural, iar frumusețea lor continuă să-i fascineze pe localnicii și turiștii care au inspirația…să fie atenți pe unde calcă! Poate că exotismul autentic al Lisabonei este dat de această dublă textură, ceramică și piatră, care delimitează verticala și orizontala orașului, pentru ochi și pentru pași. Împreună, azulejos și calçada construiesc o geometrie subtilă unde sus înseamnă povestea și jos, călătoria. Între ele, Lisabona, un oraș care merită privit și străbătut…
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
