„Belle Littérature”. Jurnal de călătorie – Balcic – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu (eseist, prozator, USH Craiova, nembru UZPR Craiova)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Am plecat în concediu cu inima puțin îndoită.Nu mai fusesem niciodată în Bulgaria, doar trecusem în drumul spre Grecia. Dar am plecat hotărâtă să-mi placă. E mai ușor așa, când vrei să-ți placă, îți place, când pleci pus pe harță, pe cârcotit, hotărât să nu-ți placă nimic în jur, strici doar bucuria fiecărei clipe. Am plecat cu gândul să descopăr locurile pe unde odată se plimba Regina Maria, să-i aflu pasiuni, refugii. Și ca să fiu cinstită, am plecat să găsesc locurile în care acum 100 de ani, Diana Slavu, din „Pânza de păianjen”a Cellei Serghi se îndrăgostea mai întâi de Petre Barbu, apoi de Alex.
Tărâmurile Reginei Maria s-au păstrat, castelul construit pe malul mării și-a menținut măreția vremurilor de altădată, este adevărat aș fi vrut poate mai vie prezența reginei, poate mai multe poze în diverse ipostaze, aș fi vrut-o lângă umărul meu, arătându-mi cu degetul și explicându-mi ce simțea când i s-a făcut o anume poză, la ce se gândea când se plimba. Am simțit-o mai mult pe aleile grădinii din jurul castelului, maiestoasă grădină, cu alei, cu scări ce urcau, coborau, treceau peste podețuri, peste pietre, peste ape. Mi-a plăcut să descopăr amprenta românească într-un loc pierdut de mult și pentru totdeauna. Drumurile Dianei Slavunu le-am regăsit, le-am căutat cu pași șovăielnici ca ai copilei de 16 ani, încercând să prind cu coada ochiului un țărm pe care Petre Barbu, boem, își amestecă nuanțele, culorile pentru a reda un val cu un pescăruș deasupra, coborând brusc, zburând apoi spre nemurire.
Colibele pescărești, casele tătărești nu mai există, în locul cherhanalelor, s-au ridicat pensiuni, mini-hoteluri, terase. Perioada aceea s-a dat la o parte cu sfială, demodată și desuetă, cortina a căzut pentru vecie, când s-a ridicat din nou, străzi pavate au apărut, pensiuni cu flori la geam, cu iederă agățată cu disperare pe ziduri, pe garduri, ceva oarecum rustic a rămas, prin varietatea de flori, de culoare, de mirosuri, poate a mai rămas o parte din faleza pe care își potriveau altădată pictorii șevaleturile, apoi îmbinau nuanțele pentru a scoate marea în toată splendoarea ei, poate țărmurile pe care compuneau poeții, poate stâncile după care se ascundeau îndrăgostiții.
Nu există hoteluri uriașe, nu-și au locul aici, ar demola prea mult din trecut, iar îmbinarea de modern, de absolut modern, cu rusticul de acum 100 de ani este perfectă. Pe faleza centrală, se întind terasele îmbrăcate în flori, mușcate grele atârnă în ghivece, ancore vechi, lăcuite la intrarea pe o terasă, vase vechi, ciobite, balanțe arhaice, vrând cu tot dinadinsul să amintească de timpuri apuse, în alte părți tărtăcuțe multicolore, sau pești cu forme ciudate, păstrați pentru nemurire, agățați la soare. Fiecare terasă, un specific, fiecare o altă muzică, dar dată în surdină să nu deranjeze, toate îmbiau la relaxare, la vacanță. Stăteam seara la o masă, era liniște, doar muzica sfioasă, cât să aline simțurile, în rest valuri și țipete de pescăruși, care vorbesc aceeași limbă ca la noi, parcă râd, parcă plâng, parcă se tânguie.
Nu știu, stau și mă întreb, de ce noi nu putem face asemenea colțuri de Rai, de liniște? De ce nu aruncăm din când în când un ochi pe la vecini? Sau asemenea locuri n-ar avea șanse la noi? Ne place atât de mult nebunia, gălăgia? Ne place să ne înghesuim trei prosoape și patru șezlonguri pe un metru pătrat de nisip? Și pe plajă o muzică de delirium tremens dată la maxim? Iar fiecare terasă cu muzica băgată în boxe, în difuzoare, să fie cât mai tare, iar peste toate o muzică supremă, parcă, ce, culmea! reușește să fie mai tare ca toate? Iubesc România, dacă auzeam vorbă românească mă întorceam cu drag, nerefuzând sau negând compatrioții mei, fiecare mașină cu număr de-al nostru o duceam lung cu privirea, erau puține, cele mai multe în trecere spre Nisipurile de Aur sau Albena, sau alte stațiuni unde din nou, nebunia este la ea acasă.
Da, știu, marea are aceleași valuri, țărmurile nu sunt întotdeauna curate, uneori, seara miroase a alge neacceptate de mare, dar zâmbetul este la el acasă, ospitalitate este peste tot, în magazine, la gheretele de înghețată, pe drumul spre castel unde la toate tarabele sunt prețuri mai mari ca în stațiune, dar zâmbetul larg al negustorilor te obligă să iei măcar un suvenir din apă de trandafiri. Am stat o săptămână la un mini-hotel, Victoria Family Hotel, o afacere de familie, condusă de o femeie, mamă ca toate mamele, primind cu ospitalitate neimpusă, neforțată pe fiecare musafir. Dacă te arăți deschis la vorbă, îți povestește locuri pe care trebuie neapărat să le vezi, despre stațiunile din jur, despre specificul bulgăresc, stă și te ascultă, i-am povestit despre România, despre copii. Dacă nu ești dispus la taclale, se dă de-o parte. Nu se insinuează, răspunde la ceea ce este întrebată, atât.
Dimineața, nora doamnei îți explică micul dejun, anumite preparate de-ale locului, o blonduță firavă și mereu zâmbitoare, te îmbie să iei din toate, să încerci și ceea ce este nou pe masă. În ultima zi de sejur, a fost ziua mea, dimineața m-au întâmpinat la masă cu un buchet de trandafiri, urându-mi românește:La mulți ani! ușor scâlciat, dar atât de sinceri în ospitalitatea lor. Mi-am petrecut zilele de-a lungul anilor, în diverse locuri, în Sinaia, în Predeal, la Mamaia, la Mangalia, niciodată nimeni din personal nu a sesizat din datele de pe buletin că este ziua mea. Este atât de simplu să faci oamenii fericiți, este atât de ușor să oferi cuiva o zi mai senină, de ce, de ce, românii nu țin seama de amănunte care te fac mai viu, te fac să te simți important pentru câteva clipe? Nu m-am întors niciodată în aceleași locuri la noi în țară, am căutat mereu locuri în care să mă simt acasă, dar dacă mă voi întoarce în Balcic, cu siguranță am să stau la ★★ Victoria Family Hotel, Balcic, Bulgaria. M-am simțit atât de acasă!
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin „marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.