Imaginați-vă o sala de oameni debordand de frenezie creativă, un adevărat delir, care, practic, dacă nu e dirijat, adică dacă nu există strategie, risipește muncă oamenilor. Agenția de publicitate BBDO din Londra a avut un client ce comercializa un medicament pentru care trebuia să facă un spot TV. Cei de la agenție aveau niște idei foarte neconforme cu viziunea clientului, dar au insistat să facă clipul după cum voiau ei în ciuda acestui fapt. Știi ce s-a întâmplat? Au mers până într-acolo încât să înscrie clipul la Cannes fără permisiunea clientului. Da, au câștigat. Știi ce s-a întâmplat? Au pierdut clientul. Acum, ai zice: „excelent, bravo lor, de ce trebuie acum autorul articolului să vadă partea negativă a lucrurilor?”. Practic, ce urmărea BBDO ca agenție prin repsectivul contract? Să piardă clienți? Nu. Urmărea să păstreze clienții. Unde a dus strategia pe care au folosit-o? La pierderea unui client. A fost o lecție usturătoare pentru întreagă industrie de publicitate la nivel internațional–acela că sunt niște limite pe care în goana după premii unii le trec.
Am aflat când am pornit pe drumul propriei dezvoltări personale și profesionale, acum vreun deceniu, că este important să tratezi limitele ca pe orizonturi. Să depășeșți toate berierele imaginației, să fii liber să îți folosești creativitatea într-o manieră care să aducă beneficii umanității, ție…Sună frumos, nu? Ei bine, nu e chiar așa. Am văzut oameni extrem de creativi, care aplică asta, care sunt extrem de triști în adâncul sufletului… pentru că asta nu e de ajuns. O altă perspectiva este și mai interesantă, și complementară, și la fel de adevărată: Un vas, ca să conțină apă, are nevoie să aibă limite. Are nevoie să poată să fie apucat, să poată să fie „definit” cumva. Tot la fel, și lucrurile este necesar să aibă niște limite. Se zice „open your mind!”, „get out of the box”. Werner Heisenberg, care a emis celebrul principiu al incertitudinii în mecanica cuantică, afirmă că „Niciodată nu vei reuși să știi tot ce ai nevoie să știi, prin urmare va fi cazul să iei alegeri în viață bazându-te pe decizii parțiale”.
Nota redacției. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg dă o limită inferioară asupra produsului deviațiilor standard ale poziției și impulsului unui sistem, specificând că este imposibil să avem o particulă cu un impuls și o poziție arbitrar de bine definite simultan. Mai precis, produsul deviațiilor standard Δ x Δ p ≥ ℏ/2 unde ℏeste Constanta Planck redusă. Principiul este susceptibil de generalizare la multe alte perechi de mărimi, afară de poziție și impuls (de exemplu, impulsul unghiular pe două axe de coordonate diferite), și poate fi derivat euristic. Un postulat fundamental al mecanicii cuantice, care se manifestă în principiul incertitudinii al lui Heisenberg, este acela că nici un fenomen fizic nu poate fi descris (cu precizie arbitrară) ca „particulă punctiformă clasică” sau ca undă dar mai degrabă realitatea este modelată folosind dualitatea undă-particulă. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg este o consecință a acestui fapt. Amplitudinea undei asociate cu o particulă corespunde poziției ei, iar lungimea de undă (mai exact, Transformata Fourier a acesteia) este invers proporțională cu impulsul. Pentru a localiza unda astfel încât ea să aibă un maxim îngust (adică o incertitudine a poziției mică), este necesar să fie incorporate unde cu lungime foarte mică, corespunzătoare unor impulsuri mari după toate direcțiile, și astfel o incertitudine mare a impulsului. Într-adevăr, Principiul lui Heisenberg este echivalent cu o teoremă din analiza funcțională care spune că deviația standard a valorii absolute la pătrat a unei funcții, înmulțită cu deviația standard a valorii absolute a transformatei sale Fourier, este cel puțin 1/(16π2)
Principiul incertitudinii din mecanica cuantică este uneori eronat explicat prin afirmația că măsurarea poziției obligatoriu modifică impulsul unei particule, și vice versa—adică se spune că principiul incertitudinii este o manifestare a efectului de observator. Într-adevăr, Heisenberg însuși inițial a dat explicații care au sugerat această vedere. Înaintea unor interpretări mai moderne, o măsurare era adesea vizualizată ca o denaturare fizică aplicată direct asupra sistemului măsurat, fiind uneori ilustrată sub forma unui experiment imaginar numit Microscopul lui Heisenberg. De exemplu, la măsurarea poziției unui electron, ne închipuim luminarea electronului, și astfel intervenirea asupra lui și producerea incertitudinilor cuantice asupra poziției sale. Paradoxul EPR (Einstein-Podolsky-Rosen) indică faptul că este greșit ca principiul incertitudinii să fie văzut ca o măsurare care afectează direct o particulă. Acest „paradox” arată că o măsurătoare poate fi efectuată asupra unei particule fără a o afecta direct, prin măsurarea unei particule asociate acesteia și aflate la distanță.
Fixează-ți un scop și muncește în direcția acestuia!
Dezvoltarea personală nu e o bomboană dulce cumpărată în hypermarket, ea este o rețeta pentru fiecare pe care o prepară cu muncă și în timp. Există un entuziasm, o frenezie la unii oameni cu privire la dezvoltarea personală și profesională. Și asta e un lucru bun. Din păcâte, mulți tratează acest lucru într-o manieră care nu produce schimbări reale în viață lor. De fapt, este vorba despre o energie care se consumă de dragul de a fi consumată. Iar pentru unii, cu regret o spun că eu cred, chiar pentru (prea) mulți din cititorii acestui site, rămână la nivelul de entuziasm, de hobby. Articolele și cărțile de dezvoltare personală și profesională nu sunt făcute că să fie entertaining. Sau dacă sunt făcute, nu pentru asta este cazul să va investiți timpul pentru a le citi, ci pentru schimbările benefice pe care le pot produce în viață voastră!
Am întâlnit de-a lungul activității mele în domeniul resurselor umane, oameni care aveau un potențial extraordinar. Care aveau capacitatea de a face lucruri absolut extraordinare. Dar alegeau să nu le facă. Din diferite motive. Nu reușeam să înțeleg. Le recomand celor care de asemenea nu reușesc să înțeleagă acest lucru filmul „Good Will Hunting”, este despre un geniu al matematicii care lucrează că om de serviciu la o prestigioasă universitate americană, și nu vrâ să se folosească de geniul lui. Acest film i-a lansat pe atunci necunoscuții Matt Damon și Ben Affleck, protagoniștii și scenariștii acestui superb film despre acceptare (cei doi au câștigat și un Oscar pentru asta).
Stăteam de vorba la un moment dat cu un client care nu era mulțumit de valorile pe care le avea și-mi spunea că se chinuie de 5 ani că să și le rezolve și să se schimbe. Atunci i-am spus un singur lucru: cu tehicile pe care le știu, pot face că ceea ce pentru ține reprezintă o problema, să dispară, iar asta într-un demers de consultanță ce nu ar dura mai mult de câteva ore. Dar… eu am doar instrumentele. Dacă clientul nu este dispus să acționeze, dacă el chiar nu simte nevoia de schimbare decât declarativ, atunci lucrurile vor rămâne la fel. Indiferent la câte cursuri s-ar duce, câte cărți și articole ar citi și cu oricât de multe persoane ar vorbi despre efectele miraculoase ale dezvoltării personale. Peste 5 ani va fi tot în același punct, dacă nu va alege să acționeze, să iasă din zona de confor
Marcus Victor Grant (consultant și trainer în învățare eficientă-citire rapidă, memorare, concentrare, productivitate, modelare NLP, analist grafolog, critic literar–artistic, WordPress Discerne, Italia), consilier în carieră, Global Career Development Facilitator și cofondator al Asociaţiei Române de Coaching
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
