Caraibe – Franța de dincolo de mări (ultramarină). Insulele Martinica & Guadelupa în imagini inedite (Les Caraïbe – La France d’outre-mer/ultramarine – La Martinique & La Guadeloupe en images inédites). Dédicace à Ruly…

„Magnifique, Mme Lili Csinta. Asta se numește Talent! Adevărat, pur, excepțional, care nu are nevoie de adjective la superlativ sau de alte mofturi publicitare. Mii de felicitări, din partea valurilor, vânturilor, cerului și pământului!” (Prof. dr. Narcis Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, secretar științific al Secției  X-Filosofie, Teologie și Psihologie, a Academiei Oamenilor de Știință din România, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze, membru al Staff al Jurnalului Bucure;tiului)

Profesorul Narcis-Stelian Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, secretar științific al Secției X – Filozofie, Teologie și Psihologie al Academiei Oamenilor de Știință, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze

În Caraibe am văzut case cu curtea la mare…pur și simplu, ieși din casă și dai de mare în ogradă! Trecând prin fața lor m-am întrebat cum o fi să te naști și să crești  cu prezența aceasta copleșitoare, care-ți sunt jocurile de copil, auzind neîncetat, zi și noapte, noapte și zi, spargerea necontenită a  valurilor, melopee thalassiană ca și cântec de leagăn, imensitatea și mirosul, mirosul acela inconfundabil, amalgam de descompuneri alcaline….Dac-aș avea o altă viață, mi-aș dori să mă nasc pe malul mării ca să pot trăi toate astea…la fel ca fiica căpitanului Henry de Montfried, bălăcindu-se  ca un boboc de rață în apele Mării Roșii…

Într-adevăr, dincolo de mări și țări poți fi încă în Franța, fostele colonii devenind  departamente (și regiuni) outre-mer, este cazul insulelor Martinica și Guadelupa. Ele fqc parte din Arhipelagul  Insulelor Antille, situate  în zona Americii centrale, pe Tropicul Racului,  coastele lor fiind scăldate de Marea Caraibelor la vest și de Oceanul Atlantic la est. Cea mare insulă din arhipelag este Cuba, urmată de Hispaniola unde coexistă Haiti și  Republica Dominicană, apoi Porto Rico….urmând șiragul celor mai mici, în total vreo sută. Aici a debarcat prima oară Columb (Christopher Columbus), marele navigator, descoperitor (și exterminator, spun unii) al Lumii Noi prin 1492. Punând piciorul pe aceste tărâmuri se pare că el ar fi exclamat: „cel mai frumos pământ pe care l-au văzut vreodată ochii omenești !”…însă spaniolii au delăsat aceste insule considerate de ei insuficient de bogate în favoarea britanicilor, olandezilor și francezilor care le-au colonizat. Multe din ele sunt astăzi independente, dar au rămas și unele încă atașate marilor foste imperii. Altele sunt foarte americanizate, vezi Porto Rico. Americanii au venit cu marile lor lanțuri de hoteluri și le-au transformat în destinații turistice, unele de mare lux exclusivist.

Spre deosebire, Martinica și Guadelupa, și-au păstrat farmecul rural, mai ales cea din urmă care e mai sălbatică, mai împădurită și mai agrară, cu mai puține hoteluri…aflând asta, am rămas cu gândul la ea după călătoria în Martinica. Am vizitat cele două insule la un interval de 20 de ani, prima fiind deci Martinica, iar apoi, foarte recent, Guadeloupe. Astfel, peste amintiri și impresii oarecum șterse de timp se suprapun unele proaspete care vor predomina în povestirea mea și Guadeloupe va fi privilegiată, dar numai din acest motiv. Ca întotdeauna, ceea ce rămâne în minte poate ușor idealizat sunt mai ales impresiile, trăirile puternice…iar cu ani în urmă, tinerețea făcea să simt emoțiile cu mai multă acuitate….și iată-mă călcându-mi oarecum pe urme după 20 de ani. Dacă în Martinique am fost așteptată la aeroportul Fort de France de gazdele mele, aici m-a prins noaptea căutându-mi cazarea, un apartament pustiu în care m-am simțit eșuată, cu mesaje cu cearșafuri de instrucțiuni, de genul apăsați pe butonul de la intrare de 17 ori! etc...mi-au ținut de urât un gândac mare  în baie și o șopârlițâ în bucătărie la micul dejun. Șoferul de taxi mi-a făcut un tablou pesimist despre hoteluri puține și foarte scumpe … obosită după zborul lung și căutări, aveam o stare de spirit lamentabilă…cine naiba m-a pus să vin în Guadeloupe ?

În Martinica primirea  fusese mult mai călduroasă. Am fost condusă tot într-un apartament, în portul de plqisance Le Marin,  iar acolo, de cum am intrat, simțurile mi-au fost copleșite de mirosul unor ananași aflați pe masa din living, îmbălsămând aerul cu parfumul lor și de concertul nocturn al unor vietăți nevăzute, se pare broscuțe, care răsună peste tot în aceste insule de la căderea întunericului. De dimineață, am fugit, nerăbdătoare, la plaja cea mai apropiată și m-am bucurat de nisipul alb și fierbinte, de marea caldă turqoise unde peștii înotau printre turiști–mă strecurasem pe plaja privată a unui hotel. Privind marea până departe la orizont, zăpada de acasă mi se părea ceva neverosimil–era sfârșitul lunii decembrie…călătoriile cu avionul ne aruncă cu violență într-o realitate diferită, iar spațiul și timpul se contractă sau se dilată la fel ca în teoria relativității einsteiniene…

După ce m-am săturat de bălăceală, m-am întors cu patisierul care vindea gogoși pe plajă, era duminică și bus-urile nu circulau.  M-am mutat într-o ambianță mai autentică, la un han pe care -l ochisem de dimineață: camera spațioasă, cu mobile vechi, 3 paturi pe care m-am amuzat să le încerc pe rând, lămpi, tapiserii și alte decorațiuni, eram în epoca colonială…în timpul ăsta, patisierul, subit îndrăgostit, mă striga la fereastră, implorându-mă să cobor…vai, ce mă fac? I-am spus „adio” de la balcon…De dimineață, am observat ingenioasa întrepătrundere a sălii de mese cu terasa, plantele luxuriante dădeau buzna, la fel ca și broscuțele cred…am regăsit cu încântare această lipsă de delimitări nete a interioarelor față de exterior și în alte case și m-am întrebat dacă ea poate fi extrapolată la viața lor în general ca o lipsă de rigiditate, dar am stat prea puțin ca să găsesc răspunsul.

Voi mai găsi un astfel de han după 20 de ani, acum, în Guadeloupe? Răspunsul este nu. Prima  zi la Pointe à Pitre, capitala, am alergat ca să-mi găsesc o cazare mai drăguță, am căutat gara maritimă, gara rutieră, un restaurant din Ghidul Lonely Planet–unde, în paranteză fie spus, mi s-a servit un pește- papagal cu gust ciudat imposibil de mâncat…parcă aș fi fost la Asia Express sau, mai nou, America Express cu atâta alergătură. Pointe à Pitre, oraș tropical nonșalant cu multă muzică în zona comercială,  piețe pitorești de fructe, legume și mirodenii, foarte scumpe, dar și clădiri moderne, blocuri de locuit și supermarcheturi.  De remarcat, lângă port, muzeul Memorial ACTe ridicat în memoria sclaviei, cu arhitectura lui modernă  și albeața-i strălucitoare, vizibil de departe ca un far.

Cum nu mă dau în vânt după orașe, a doua zi am luat un vapor pentru Les Saintes, insule mai mici învecinate cu Guadeloupe,  renumite prin farmec și frumusețe, un fel de Saint Topez guadelupean. Vaporul devarsă de dimineață valul de turiști veniți în vizită și îi recuperează pe cei mai mulți dintre ei spre sfârșitul după-amiezii, redând insula, din nou liniștită,  locuitorilor. Ieșind din port, intri într-un mic burg cu buticuri, baruri și restaurante aliniate…nu lipsesc  o piață umbrită, biserica din piatră vulcanică și primăria….răsfirate peste tot, case colorate cu acoperiș roșu în stil creol, parțial invizibile după perdelele de  verdeață și flori, multe dintre ele fiind și pensiuni discrete…

Primul lucru de făcut de dimineață, era de vizitat fortul (fortăreața) Napoleon, cocoțat pe o colină. Am ezitat : să mă duc, să nu mă duc…dar, până la urmă, a meritat cu prisosință micul efort de a urca dealul. Pe drum, panouri care te avertizau că arborii care-l mărgineau, mancenillier-ii, aveau fructe și frunze toxice. O frumoasă panoramă te aștepta sus, se vedeau marea, golfurile, portul, insulele Marie Galante și Dominique, etc. Fortul mai vechi (Fortăreața mai veche), refăcut sub Napoleon din piatră vulcanică și cărămizi aduse tocmai din Europa (!), n-a servit niciodată în scopuri militare…acum, în interiorul zidurilor, se adăpostește un muzeu de istorie și tradiții populare: totul era ilustrat cu gravuri, machete, costume și alte obiecte, de la primii locuitori ai insulei, amerindienii, la războaiele purtate între francezi și englezi pentru a stăpâni insula în epoca colonizării...viața creolillor pe o insulă fără apă dulce, legende, povești de dragoste, carnavalul, totul presărat cu anecdote și comentarii foarte nostime pe care ghidul nostru le debita cu talent de parc-am fi fost la un spectacol de stand-up comedy, nu la muzeu…era un creol tânăr șarmant cu un delicios simțul al umorului…la fel de delicios ca prăjitura tourment d’amour (chinul, frământările iubirii) cu povestea ei romantică…coborând în sat, am degustat-o, o brioșă umplută cu nucă de cocos, bună, dar mai ales ce încărcătură emoțională !

Apoi, am luat la rând plajele: Baie de Pompierre, cu ape verzui, calde și liniștite…plaja  de la  Grande Anse, interzisă scăldatului, cu valuri violente și vuiet puternic, amintindu-ți că aici e vorba de Oceanul Atlantic, cu alge aruncate pe plaja aproape pustie, maiestuos de frumoasă…plaja de la Anse Rodrigue, mic golf calm încastrat între faleze cu crabi și căprițe…alergând de la una la alta am avut impresia că m-am rătăcit, dar m-au salvat niște olandezi care treceau pe acolo cu un vehicul de ultimă modă, replică modernă a tuc-tucului și am ajuns din timp în port să iau vaporul înapoi spre Pointe à Pitre…

În ziua următoare, am luat drumul spre aripa estică a fluturelui, numită Grande Terre, căci Guadeloupe, are forma unui fluture cu aripile desfăcute, cu Pointe à Pitre la mijloc. Aș fi vrut să mă opresc la St Felix la hanul ținut de un rasta (despre rasta  vom mai vorbi..), sus, pe faleză într-o frumoasă grădină…dar, iată, am aflat că nu mai există, ca multe alte lucruri frumoase dispărute…am continuat spre Saint  François: turistic, nu m-am conectat la ambianță, ci am preferat să plec iar pe alte insulițe…mă tenta o excursie la Petite Terre, rezervă naturală bogată în faună marină, dar nu mai erau locuri. Oamenii se înghesuie să vadă animalele în mediul lor natural, dar până la urmă le pasă atât de puțin de ele. Chiar dacă inițial nu aveam asta în plan, m-am consolat cu Désirade, insula cea mai puțin vizitată și paradoxal, aici unde nu aveam mari așteptări, am petrecut o zi foarte frumoasă…

Excursie de o zi, plecat de dimineață cu vaporul...înainte de a ne îndepărta, am putut contempla extremitatea estică a insulei, Pointe  des Chateaux,  cu falezele sale bătute de vânt și  furia valurilor Atlanticului  în care acestea plonjează cu sălbăticie…furie pe care o s-o simt  la modul cel mai oribil, când valurile oceanului înfruntau pe cele ale Mării Caraibelor...un rău de mare groaznic. Ajunsă în port, am zăcut nițel pe o banchetă, să-mi vin în fire,  cu responsabilul de port ca asistent medical la căpătâi….numai bine cât să pierd bus-ul care aștepta turiștii coborâți de pe vapor, să-i ducă la diferite plaje de pe insulă!…la micul birou de turism mi s-a confirmat că nu va mai fi  altul…mi s-a părut prea nemeritat, să rămân toată ziua în micul burg, după cele îndurate? Și m-a bușit de-a dreptul plânsul, eram deja răvășită…tot autostopul m-a salvat,  la fel ca pe întreg parcursul călătoriei. Oamenii, mai ales autohtonii, nu numai că te iau în mașina lor, chiar și cu șuvoaie de apă care curg de  pe tine atunci când răpăie câte-o ploaie venită din senin, dar mai fac și câțiva km în plus special ca să te ducă chiar la destinație...atâta inocență n-am mai întâlnit decât în Polinezia cea de la capătul lumii...am ajuns astfel aproape de extremitatea estică a micii insule, la o plajă numită, Petite Riviere (Micul Râu), cu toate că pe acolo nici vorbă de râu…

…și acolo am avut un coup de foudre, adică dragoste la prima vedere…plaja aceea era Plaja din mintea mea. Cum să vă spun….cu o perdea de cocotieri, nu era nici vastă, ca să te simți pierdut în infinitatea țărmurilor, nici prea mică, avea o intimitate dar și o sălbăticie dată de un superb aspect neîngrijit  cu trunchiuri de palmier smulse de furtună și alge aduse de valuri pe un nisip alb ce strălucea în soarele amiezii, presărat cu  pietre, cochilii și scoici nemaivăzute. Undeva, în planul doi, un restaurant părăsit si un chioșc spălăcit pe plajă.. valurile  cumsecade permiteau să te scalzi în voie…la început, au trecut 2-3 turiști să facă scurt o baie, apoi nimeni, nimeni…după un timp, ce noroc, a apărut un culegător de nuci de cocos, era singura ocazie nesperată să mănânc una proaspăt culeasă și să-i beau sucul…acel suc dulce-acrișor cu o savoare discretă, ea ține și de sete și de foame cu pulpa-i albă și gelatinoasă…dar ca să o despici îți trebuie ditamai iataganul…omul s-a oprit să stăm de vorbă și, cu toate că străini și din lumi diferite, am avut ce să ne spunem…ca toți locuitorii insulei, mi-a plăcut să-l aud spunând că e mulțumit cu viața lui simplă, mi-a descris ocupațiile lui cotidiene, pescuit, despre familie, prieteni, o fericire modestă pe la noi pierdută de atâta nemulțumire…mai devreme, chiar când am ajuns pe plajă, o cunoscusem și pe Eva, o creolă foarte vorbăreață care mi-a povestit viața ei în câteva fraze:  crescut 5 sau 7 (? ) copii singură, muncit mult…acum are 90 de ani și terapia ei,  de care e foarte mândră, e să vină în fiecare dimineață să se scalde în mare, ba să mai și plonjeze, nu cred că exagera, se vedea „furtunul de mașină de spălat” cu care o făcea…m-aș fi integrat bine în comunitate, mi-ar fi plăcut să petrec acolo vreo două luni de iarnă…mai ales că se apropia și carnavalul…soare, plaja asta, nuci de cocos, pești, poate și o caracatiță friptă, oameni fericiți…

După plaja cea mai frumoasă, coasta înverzită de o iarbă scurtă pe care căprițe numite cabri aleargă și pasc libere în behăitul ascuțit și drăgălaș al iezilor  și, în depărtare, un far…câteva iguane sorindu-se împietrite la soare și altele invizibile în pădure, auzindu-se cum fug de mine prin frunzele uscate foșnitoare…sălbăticie blândă, fără prădători. M-am întors la șoseaua care șerpuiește de-a lungul coastei sudice, singura locuită, nordul cu faleze înalte și centrul arid stâncos rămânând greu accesibile. Nici nu  apuc bine să ies că o mașină se oprește pentru mine și ghici cine e la volan?  Fata de la oficiul de turism, Beatrice!  Chiar mică lumea pe insulă…surpriza de a ne revedea, conversația animată s-au soldat cu schimb de e- mailuri.  Si tu lis ceci, je te salue, Beatrice !

Nevrând să forțez norocul, m-am oprit la plage à Fifi, aproape de burg, aveam un vapor de luat. La snackul de pe plajă, accras de morue (un fel e chiftele de morun) erau bune și pufoase și fapt unic , când am comandat un ti-punch,  mi s-a adus toată sticla de rom, bea cât vrei, fata mea! Ti-punch, adică petit punch, este băutura cea mai populară din Caraibe, cocteil de rom făcut din trestia de zahăr care aici e la ea acasă, cu zahăr brun și o felie de lămâie. Am trecut apoi prin  burgul adormit la primele ore ale după-amiezii și am rămas un moment pe mica plage à Fanfan pustie la aceste ore…începută urât, ziua a fost până la urmă una din cele mai frumoase…la  întoarcere, ne mai încălecând valurile – eram în sensul bun – oceanul a fost mai blând cu mine.

Basse Terre, aripa vestică, mai rurală,  bucolică în imaginația mea, mă atrăgea mai mult. Relieful vulcanic muntos, păduri luxuriante și multe cascade sunt promisiuni ale Parcului Național din centrul Basse Terrei, site natural foarte vizitat, principala atracție fiind vulcanul activ Soufriere. Din cauza vremii ploioase însă, solul era noroios pe trasee și frunzele care-l acopereau foarte alunecoase, ceea ce pentru mine era prea mult. Scenariul se repeta la fel ca în Martinica căci și acolo există un vulcan cu nume identic, Soufrière: atunci îmi cumpărasem special adidași, ne-am cazat seara la poale, plănuiserăm  plecarea dis de dimineață, toată noaptea a plouat cu tunete și fulgere, am visat și m-am perpelit cum că nu putem urca  și așa a și fost: prea alunecos, a spus ghidul…În Terre Basse, m-am limitat deci la a vizita zona de coastă, partea ei nordică și vestică, instalându-mă la hanul cel mai primitor din câte m-au găzduit în Guadeloupe, Auberge de Kwan,  aproape de plaja Perla.  Tânăra franțuzoaică care ține hanul, o  cheamă Blondine– cu toate că e brunetă!–e o dulceață de fată, iar clienții  majoritatea francezi sau  francofoni cum ar fi canadieni sau elvețieni, erau tineri, prietenoși și simpatici…în fiecare seară se petrecea  și râsetele  răsunau până noaptea târziu.

De altfel, Caraibele sunt vizitate-în afară de exotism, mare, plajă, sporturi și activități nautice de tot felul  și pentru distracție și nu în ultimul rând…mulți tineri, mai ales francezi, fiind în țara lor totuși, își doresc chiar mai mult de o vacanță, caută job-uri ca să trăiască aici o vreme unde viața e mai cool, mai funny decât în metropolă...am cunoscut-o  pe Patricia, o franțuzoaică de vârsta mea care călătorește și ea singură, guralivă și dezinvoltă, abordând cu familiaritate pe toată lumea…trăsături foarte profitabile când călătorești singur, aveam lecții de luat. Sâmbăta seara ea m-a dus la o petrecere simplă de week-end a unor instrumentiști creoli care aveau o mică orchestră, n-au cântat, dar ne-au arătat înregistrări…așteptau cu bucurie sărbătorile și mai ales carnavalul când se produc în locuri publice sau între prieteni, sunt frumoși oamenii care au un talent și o pasiune…    da, se apropiau sărbătorile, dar nu erau semne atât de vizibile. În Martinica unde am fost chiar de Crăciun și Anul Nou, vedeai prin unele curți sau la terase  brazi cu luminițe, dar îmi păreau stingheri și neconvingători, incompatibili parcă cu decorul acela exotic…de Crăciun, localnicii, sărbătoreau pe plajă unde se improvizau festinuri pe nisip, cu toată familia, bătrâni și copii, cu cățel și purcel…mi-a plăcut spectacolul veselei abundențe, de Crăciun, peste tot, e vorba despre multă mâncare…

Patricia mi-a amintit de Cecile pe care am întâlnit-o cu ani în urmă în Martinica: am văzut-o la micul dejun la hanul din Le Marin, așezată la o masă vecină: puțin cam trecută, dar dinamică, vorbea cu un negru spilcuit despre vernisaje și expoziții de pictură, trăgeam cu urechea de plictiseală, dar și ea îmi mai arunca câte o privire, în loc să stăm cu nasul în farfurie cum se poartă pe la oamenii civilizați. Mi-am luat ranița și am plecat, dar în minibusul care ne ducea la Fort de France, m-am trezit cu ea așezată chiar în fața mea…vorbele s-au legat imediat și am aflat că era pictoriță și venise să vândă tablouri, etc. Cecile era chintesența cosmopolitismului: născută în Belgia, măritată în Canada, divorțată, etc, locuind acum în Insula St.Vincent (Sfântul Vicențiu), mai la sud de Martinica. Ajunse la destinație, ne-am luat pur și simplu cameră la hotel împreună! Am petrecut câteva zile în compania ei, cu poveștile ei, a fost o complicitate spontană chiar dacă nu perfectă, ne-am și scris câteva scrisori-era pe vremea scrisorilor….

La Kwan mai era un francez cu care am simpatizat– mi-a plăcut cum gândea- ce hălăduia liber prin lume și urma să plece în Insula Dominica să petreacă un timp cu comunitatea rasta.  În Martinica am cunoscut și eu un rasta,  au un fel de a fi care poate fascina…La origine, Rastafari sau Rasta pe scurt este o mișcare religioasă apărută în Jamaica, cu un Isus negru, multă filozofie care respinge societatea modernă, în care fumatul cannabisului poate fi ritualic și este considerat un act de spiritualism…rasta poartă fesuri, cozi împletite nepieptănate ca de cânepă și sunt foarte cool…aș zice un soi de hippy religioși…muzica reggae a cântărețului Bob Marley, i-a făcut cunoscuți în întreaga lume…În zilele ce au urmat, am văzut plajele din zonă, apoi am plecat spre Déshaies și Bouillante. La Déshaies se poate vizita grădina botanică de pe fosta proprietate a carismaticului comediant francez Coluche...pentru mine a fost du déjà vu, adică plante cunoscute, cu excepția bananelor roz. Tot la Deshaies, într-un restaurant creol, am mâncat pește cu légumes du pays, adică banane, cartofi dulci și igname cu sos de usturoi!! Nu prea avem aceleași gusturi…

La Bouillante (Clocotită, în traducere) se află niște surse termale căutate ca peste tot pentru virtuțile lor terapeutice…în anumite locuri apa este caldă ca într-o cadă, iar dacă te lipești de stânci și pietre nu reziști mult timp, frige…am apreciat baia asta, mai ales că afară  ploua mărunt…în zonă, la plaja Malendure se află și Rezerva Cousteau. Vă mai amintiți de celebrul comandant Jacques Yves Cousteau cu fesul lui roșu și filmele lui documentare ? El a încântat o lume întreagă cu imagini nemaivăzute dintr-o lume submarină cu o faună excepțională… și asta se întâmpla aici, scufundările se făceau în zona micilor insule Pigeon.

Acum, numeroasele cluburi de scufundări propun turiștilor o paletă de activități nautice: snorkeling (scufundare cu mască și tub), scufundări cu mască și butelie de oxigen, kayak, etc. M-am lăsat tentată de ceva mai puțin sportiv, o plimbare cu vaporul cu fund de sticlă. Mai făcusem asta și în Martinica, a fost fascinant să văd cu ochii mei fundul mării, am și acum imaginile în minte…o altă tulburătoare lume decât a noastră, misterioasă…mai frumoase decât cele de acum, de la Rezerva Cousteau…dar nici atunci și, mai ales, nici acum n-am văzut explozia aceea de culori vii ale coralilor și peștilor de o mare diversitate…dezamăgire, mare dezamăgire…reciful de corali e pe moarte din cauza încălzirii apei mării, chiar și 2-3 grade în plus îi pot fi fatale…iar peștii își iau cred tălpășița, prea multă prezență umană…

În seara aceleași zile, am dormit, în dorul pădurii în care nu m-am putut duce,  într-un carbet instalat la o margine de pădure, pe proprietatea unor producători de vanilie care închiriau pentru noapte. Un carbet este, spunând simplificat, un acoperiș  pe 4 pari unde se suspendă hamacul, căci în pădurile tropicale este exclus să dormi pe jos cu atâtea gângănii devoratoare, multe veninoase…aici era amenajat, puteai să-ți faci o cafea, etc…proprietara, aducându-mi pături și lenjerii, mi-a spus că o să pot vedea, în sfârșit, broscuțele acelea minuscule care mă încântau cu cântecul lor exuberant, dând farmec nopții tropicale : „de multe ori vin chiar în carbet-mi-a spus ea-altele la robinet”…ce m-am bucurat! Nici nu m-am instalat bine, că au început să se adune norii…am dat o fugă în pădure, temându-mă că doar cu atât o să mă aleg: pădurea deasă, întunecoasă, liane…nu vedeai decât trunchiuri, foarte alunecos….și a început ploaia…toată noaptea a turnat cu unele intermitențe, nori negri circulau cu viteză, uneori rafale de vânt scuturau carbetul cu tot cu hamac și stropeau cu picături de ploaie, a fost un scenariu nemaipomenit, n-am închis un ochi...bineînțeles, n-am văzut nici măcar o broscuță, au încetat chiar și să mai cânte…unde era noaptea cu stele pe care o așteptasem?

Pe drumul de întoarcere m-am oprit pentru ultima zi la Sainte Rose, centru al producției de zahăr, azi în scădere… se pot vedea plantațiile de trestie de zahăr care arată ca un stuf… mă tenta să vizitez Muzeul Romului, romul fiind făcut, cum am mai zis, tot din trestie și, mai ales, îmi doream foarte tare să beau suc de trestie, mi-era tare poftă și dor…de cocos băusem deja chiar și în oraș. Aveam informații cum că un „nene” vinde suc de trestie  proaspăt undeva pe marginea drumului, vizavi de magazinul Carrefour-marchet foarte prezent în Guadeloupe, dar ajungând acolo, nimic din toate astea, doar suc congelat la magazin…cică nu era ziua cea bună, azi lipsea! Frustrare maximă: adică nici atât nu pot avea ? Iar îmi venea să plâng de ciudă..

Mă tenta o plimbare până la sursele sulfuroase Sofaia, nu prea departe, dar nedeservite de transportul public…of, iar autostop, vedem… când eram gata să renunț,  oprește o mașină:  „Nu e chiar așa de aproape, eu n-am drum acolo, dar o să vă duc”, zice șoferul, un creol de vârstă medie…apoi,  observând că în sens invers nu prea trec mașini, mai zice : „N-o să fie ușor să vă întoarceți, dar vă aștept și vă aduc tot eu înapoi”…o secundă mi s-a părut dubios, a refuzat și bani în mod categoric…de fapt, era un băiat de treabă! Jovial,  simpatic și cu bun simț. ..ajunși la Sofaia a așteptat discret și la distanță ca eu să mă îmbăiez, era vorba doar de niște dușuri de unde curgea apă sulfuroasă venită direct din munte…tot din bun simț, la rândul meu, am făcut scurt, că mă aștepta omul și-mi era rușine…pe drumul de întoarcere i-am povestit despre pățania cu sucul de trestie, iar el s-a luminat la față și a zis : „Rezolvăm! mergem acasă la nene, îl cunosc, mi-e prieten”…n-am putut să refuz, era prea de tot! Am ajuns acasă la creolul cu pricina, omul era ocupat cu treabă, dar el nu s-a lăsat și l-a pus să-mi facă suc proaspăt cu mașina lui, a dat și o mână de ajutor la curățatul și spălatul tulpinilor, căci așa se face ca să iasă sucul bun…apoi le-au introdus într-o mașinărie care strivește tijele și sucul dulce și spumos țâșnește gâlgâind…am băut pe săturate, chiar prea mult, oh, nu mai pot, mi s-a dat și l-a pachet…voiam să-i ofer și eu o băutură lui Ruly, un rom sau altceva, dar nu mai mergea nimic, plezneam amândoi….m-a depus la Muzeul Romului, dar nu mai aveam puterea de a-l vizita…a fost tare fain, atâta generozitate din partea unui necunoscut care n-a urmărit nimic altceva decât să-mi facă plăcere…Ruly, si tu te reconnais dans les photos, je te salue mon ami et merci encore !…totuși, am o bănuială, că lui Ruly îi place să fie văzut cu o femeie albă în mașină...oricum rămâne inocent…

…și cam asta a fost tot…dar, dincolo de depaysement, întâmplări și apoi amintiri, călătoriile mai au o dimensiune:  e vorba de o „trevă” în existența noastră cotidiană uneori foarte monotonă, o evadare temporară,…întrezărești o altă viață posibilă dacă te-ai fi născut altundeva, o alternativă diferită… puteai fi altul ? La hanul Le Marin din Martinica la care m-am întors mereu cu gândul, de dimineață, descoperind viața lui domestică–hangița curăța morcovi și praz pentru prânz, un maldăr de rufe care așteptau să fie călcate-mi-am imaginat și dorit pentru o vreme viața  tihnită de acolo… un loc pe unde se perindă călătorii…un mod de a călători stând pe loc…să ai confortul sedentarismului și, în același timp, omenirea să defileze pe la ușa ta…o altă formă de călătorie, căci viteza de mișcare e relativă, vă aduceți aminte de exemplul cu trenurile de la lecția de fizică? Lăsând departe în urmă o natură generoasă, exotismul, vremea superbă, oamenii extravertiți și întorcându-mă acasă la iarna fără zăpadă și sclavia modernă liber consimțită, totul mi s-a părut gri, auster și oamenii anoști…tânjesc după plaja de la Désirade…și nici un Ruly la orizont…

Lili Csinta (professeur de sciences physiques, publiciste franco – roumain) Voyages – Reportages

Nota redacției

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Fascismul, un herpes care mereu se reîntoarce”

Din Pomerania de Vest la Lună – O rememorare printre ruine (Corespondenţă de la Axel Riwe din Anklam – Germania)

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești (de la începuturi și până astăzi) a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Conferința națională a detectivilor din România. Forum de consultări și dezbateri privind necesitatea modificării Legii 329/2003 privind activitatea detectivilor privați (particulari). Gala „Sfântul Nicolae” 2023 (Ediția a 17-a)

In memoriam Profesorul universitar – sociolog Ion Iordăchel. „Civitas Innocentiae” în „Lumea 2” a marelui intelectual Grid Modorcea, (neo)Comunismul, Libertatea „sub sechestru electronic” cu ajutorul sistemelor de navigație prin sateliți în cadrul structurilor inter-, pluri și transdidciplinare ale Noii Ordini mondiale. „Societatea ordonată” și cuantificarea stărilor psihice și psihologice ale „omului – matrice” („atom – social”, „robot – uman”)

In memoriam Acad. Prof. Paul Popescu – Neveanu. Psiho(socilogia) matematică – aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal [Mathematical psycho(sociology) – applications to the study of criminal behavior/Psycho(sociologie) mathématique – applications à l’étude du comportement criminel]

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

Francezul „supradotat” (gifted, tânăr cu abilități intelectuale înalte, tânăr intelectualmente precoce, tânăr capabil de performanță). Învățământul alternativ elitist (de excelență) în Franța

Enseignant dans les CPGE (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) & les Grandes Ecoles. Les concours externe et interne de l’agrégation. Les professeur agrégés de l’enseignement supérieur. Enseignant – Chercheur. Concours de l’agrégation de Mathématiques externe – 2023 (Les sujets)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Zilele academice ieșene. Sesiunea știinţifică anuală a institutului de cercetări „Acad. Ioan Hăulică” al Universității „Apollonia” din Iaşi [(Lucrarea „Rolul parametrilor comunicării prin social – media în promovarea sistemului (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani”)]

Centrul Gifted Education: Conferința „Alternative în Educație” sau „Învățământ neînregimentat”. Mai sunt copiii fericiți să învețe?

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Sesiunea științifică a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București [Lucrările „Sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani” și „Brabantul în haos și sub teroare. Asasinii din Brabant. Adevărul istoric după 40 de ani”]

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 2)

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 1)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra