Acasă Editorial Jurnalul Bucurestiului „Cărămida” – Culisele securității a publicistului gălățean Pompiliu Comșa. Corespondență de la...

„Cărămida” – Culisele securității a publicistului gălățean Pompiliu Comșa. Corespondență de la profesorul și scriitorul Ionel Necula, membru al USR (Uniunea Scriitorilor din România)

Anul livresc 2021 s-a încheiat, printre altele,  cu o masivă alcătuire semnată de harnicul publicist Pompiliu Comșa, Culisele securității”, Editura Cartea Româmească, Educațional, București,2021-o generoasă investigație (1100 de pagini) a celei mai ticăloase instituții din fostul regim comunist. Este,  orice s-ar spune,  o carte utilă, necesară și binevenită pentru multă lume interesată de subteranele vechiului regim comunist, cele care au schilodit oameni și destine nevinovate, care ne-a ascultat telefoanele ne-a violat corespondența și ne-a terorizat viața cu suspiciunea lor generalizată.

Volumul „Culisele Securității”, al gazetarului – pamfletar gălățean Pompiliu Comșa (Corespondență de la scriitorul Săndel Dumitru, autorul lucării  „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc”)

Cartea se decontează mai mult din ororile acestei instituții în spațiul  gălățean, dar, firește, ea reflectă ticăloșiile acestei instituții la nivelul întregii  țări, așa cum un strop de rouă poate reflecta  universul în toată vastitatea lui.  Cred, mărturisește autorul în succinta sa prefață, „că sunt primul istoriograf gălățean care, după modelul la scară națională al profesorului Cristian Troncotă, încerc să deschid o nouă direcție de investigație, istoria securității județene. Prin urnare, cartea nu se resoarbe  din fenomenul securistic în ansam-blu, deși referințe privind înființarea și evoluția  aparatului securistic sunt destule, ci felul în care această instituție  a acționat la nivelul județului Galați, rezistența, torționarii, turnătorii și victimile  ei pe teritoriul județului Galați și a fostului județ Tecuci. Ideea poate fi,  într-adevăr, reținută și pusă în active operaționale; când fiecare județ își va aduna mărturiile de pe unde au fost risipite și le va include într-un proiect livresc în genul celui realizat de Pompiliu Comșa (profesor asoc. al Univ. Apollonia din Iași, directorul ziarului Realitatea și director executiv al Trustului de Presă Pompidu, partener media al Jurnalului Bucureștiului), atunci putem spune că avem tabloul complet al grozăviilor distribuite din abudență la nivelul întregii țări.  

A existat o rezistență anticomunistă în  județul Galați? Bineînțeles c-a existat, revolta țăranilor din Vadu Roșca sau din Cudalbi, din Răstoaca și Boțârlău, care se împotriveau colectivizării, mulțimea țăranilor arestați pentru că refuzau povara cotelor obligatorii sunt tot atâtea forme de atitudine curajoasă a țăranilor, în condițiile când se știa bine cât de nemiloasă este represiunea securistă și câte drame sfâșietoare avea să  răspândească  peste tot, pe unde au existat nesupuneri. Din mulțimea tragediilor provocate reținem doar bocetul țaței Catrina din Vadu Roșca, mama lui Enuță împușcat în clopotnița bisericii în timp ce chema satul la revoltă: La fiecare sărbătoare o găseai îngenuncheată sub clopotnița pe unde a băltit sângele lui Enuț: Floarea mamei, bradul mamei, mama nu mai are lacrimi să te plângă”. Dar câte alte mame îndurerate, ca și țața Catrina, nu-și plâng feciorii – morți pentru că au îndrăznit să creadă că au dreptul la puțină libertate?

Cine au fost torționarii?  Autorul reușește să reconstituie profilul unor securiști din județul Galați, care au servit, cu devoțiune și zel, odioasa instituție, mulți dintre ei bucurându-se și după revoluție de pensii burdușite în comparație cu marea masă a pensionarilor supuși principiului contributivității. Un caz mai deosebit îl constituie tecuceanul Florian Costache, dovedit de CNSAS că a fost agent al poliției comuniste, apoi generalul Dumitru Borșan născut în Liești, mulți ani ad interim la ambasada română din Tokio. Tot tecuceni au fost și plut. maj. Balaure, amintit și de Dan Mihăilescu în volumul său memorialistic, ca și Lt. Ilie Balaban, ofițerul Balan Victor  și Barbu Costică Mai sunt menționați Cepraga Constantin, Iorga Marin-într-o vreme  șeful Direcției regionale, mai apoi șeful Inspectoratului județean de securitate Galați, Ștrul Mauriciu – în 1950 era col. Director al Regionalei de securitate Galați și Visting Eugen.   

Bineînțeles că torționarii erau ajutați în munca lor odioasă de un număr mare de colaboratori (infornatori, turnători) racolați prin șantaj, prin cumpărare și promisiuni, sau prin recursul pervers la sentimentul patriotic și la iubirea de țară. Accentul autorului cade mai mult pe turnătorii din presă, deși ei au existat în toate domeniile de activitate. Regăsim printre turnători și nume sonore și neașteptate, precum reputatul economist tecucean Anghel Rugină, deși nu este redată nici o notă informativă semnată de cei menționați. Probabil autorul se folosește de surse indirecte sau colaterale, deși la acest caspitol aș avea de făcut câteva precizări:

Securitatea română s-a folosit de un număr mare de informatori, dar de la caz la caz lucrurile trebuiesc privite diferențiat. Am cercetat sute de dosare la CNSAS, am citit zeci de mii de note informative, multe din ele m-au cutremurat prin nocivitatea lor, dar am ajuns la concluzia că dincolo de diversitate și de modul special în care au fost racolați (fiecare turnător își are povestea lui), dincolo de caracterul odios și dăunător al gestului lor, pot fi grupați în mai multe tipologii, dacă luăm drept criteriu de diferențiere nu doar numărul notelor informative depuse la securitate, ci efectul lor, suferința provocată celor turnați,  urmările, uneori tragice, generate de ticăloasa lor turnătorie. Priviți din această perspectivă, spuneam, colaboratorii fostei securități pot fi grupați  în trei categorii:   

  • A existat o categorie a turnătorilor odioși, care au devenit turnători prin voie vegheată, din proprie inițiativă, sperând că în felul acesta vor fi răsplătiți de partidul atotputernic cu funcții și demnități bine plătite, că-și vor albi un trecut cu pete negre, că sunt bine compensați bănește sau că vor primi pașaport pentru străinătate.  Este categoria cea mai ticăloasă și, de-ar fost o rupere de trecut normală și categorică ar fi trebuit demascată public și supusă oprobiului public. În cercetările mele am găsit multe note informative provenite de la această categorie de turnători. în general oameni cu o pregătire precară și cu mare deficit de cultură, de informare, de cunoaștere. În dosarele filosofului Ion Petrovici, am găsit un turnător care a depus în aceeași zi două note informative. Ce altceva îl putea determina la acest gest mizerabil decât faptul c-a rămas în pană de bani și a improvizat, pe loc o notă informativă?          
  • A existat apoi o categorie de turnători manipulați constituită ad hoc de securitate cu cei eliberați din pușcăriile comuniste pregătiți special pentru a-i trece în exil în scopul  destabilizării românilor din diasporă,  de a întreține o atmosferră de suspiciune și de neîncredere între ei, pentru a zădărnici orice formă de organizare și de protest față de realitățile din țară. În dosarele lui Ion Petrovici există mărturia lui Ovidiu Vlădescu care arată întrega mașinărie a coptăriiî acestei categorii de turnători .  

  • În sfârșit, a existat o categorie de informatori abili,  mai abili decât slujbașii instituției securiste care, prin informările lor, încercau să furnizeze securității o imagine favorabilă celui turnat. Am pus cap la cap toate cele cinci note informative despre Ion Petrovici semnate de Nicolae Corneanu. N-am găsit nici o acuză, nici o incriminare, nici o suspiciune care să trezească interes securistic. Dimpotrivă,  arăta că filosoful nu mai este interesat de politică și că se miră de câte a putut înfăptui regimul comunist în doar 25 de ani (era depusă în 1968). La fel se miră cât de repede au învățat politică noile cadre ridicate direct din rândurile clasei muncitoare și ce pricepuți au devenit în probleme de diplomație. Acuzații sunt acestea?  Cu așa acuzații să capete chiar o funcție în sistem.

N-a căpătat nici o funcție, dar când a solicitat pașaport pentru a-și vizita fiul emigrat în Spania n-a întâmpinat nici o dificultate, deși la acea vreme și pentru Bulgaria se obținea pașaport foarte greu. M-am lungit mai mult cu aceste considerații netodologice în speranța că o viitoare ediție va fi structurată  după criterii  mai exacte și mai deplin lămuritoare. Altfel, ce să zic? Cartea este rezultatul unui efort intelectual și financiar enorm. Pompiliu Comșa a realizat o ispravă care, de regulă, reclamă un efort de echipă. Este oglinda activității securiste în județul Galați în anii regimului totalitar și poate fi citită cu maxim interes de toți cei  dornici să afle cum se trăia în anii de ciumă roșie și cum ne împregna de spaimă Securitatea  așa-zisă a poporului. Nu fac clasamente și ierarhizări dar cred că poate fi declarată cartea anului 2021. Felicităm sincer pe autor, îi mulțumim pentru această frumoasă surpriză, îl așteptăm cu noi izvodiri decupate din aceeași epocă de tristă amintire  și-l asigurăm de receptivitatea noastră nescăzută.

Ionel Necula (membru al Uniunii Scriitorilor din România)

Nota redacției