Acasă Evenimente culturale „Caravana filmului românesc” la Pașcani

„Caravana filmului românesc” la Pașcani

633
1

„Caravana filmului românesc–Capodopere ale cinematografiei naționale” ajunge, pentru al cincilea an consecutiv, la Pașcani, în perioada 2–4 septembrie 2022. Proiecțiile vor avea loc în Piața din fața Primăriei Municipiului Pașcani, de la ora 20h30.

Programul începe vineri, 2 septembrie, cu filmul Amintiri din copilările” (regia: Elisabeta Bostan), un film care oferă un prilej de amuzament pentru copii care vor alege să urmărească aventurile lui Nică și ale Smărăndiței și un motiv de nostalgie pentru părinții și bunicii care își vor aminti de poznele făcute în copilărie.

Cine nu-şi aminteşte savurosul dialog dintre Toma Caragiu, în rolul actorului Caratase, şi Marin Moraru, în rolul valetului Vasile, din filmul Actorul și sălbaticii (regia: Manole Marcus) inspirat din viaţa renumitului comediant interbelic Constantin Tănase? Ei bine, cine vrea să se amuze revăzând acest film sau mai tinerii spectatori care nu l-au văzut încă, sunt invitați sâmbătă, 3 septembrie, se savureze creațiile artistice realizate de Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea DiaconuMarin MoraruOvidiu Iuliu Moldovan.

Și duminică, 4 septembrie, în ultima seară a „Caravanei filmului românesc, spectatorii de Pașcani se vor amuza urmărindu-i pe marii actori români de teatru și film Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher care demarează celebra partidă de pescuit „Operațiunea monstrul” (regia Manole Marcus). Pentru unii dintre spectatori, aceste filme pot fi un motiv de nostalgie și de amuzament. Iar, pentru tinerii spectatori – de ce nu? –, un motiv de a descoperi creaţii artistice de valoare și filmul clasic românesc, acesta fiind principalul deziderat al proiectului cultural-educativ „Caravana filmului românescAccesul publicului este gratuit la toate proiecțiile.

Notă. Scopul „Caravanei filmului românesc”–Cartea și filmul/Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a X-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravană care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

Asociaţia CineCultura, în parteneriat cu MDV Audio Studio şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, „Caravana filmului românesc”, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul. În cei nouă ani de existenţă, „Caravana filmului românesc” a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Proiect realizat cu sprijinul CNC–Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN–Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA–Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual–Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF–Arhiva Naţională de Filme, având ca partener principal RADIOCOM– Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. Parteneri media: All About Romanian Cinema-AaRC, România pozitivă, Agenţia de Carte, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Go Next, Biz Plus, Cinefan, Roportal, Cinefilia,  Comunicate de afaceri, Boio.  Parteneri media la Pașcani: Actualitatea TV Pașcani, Bit TV Pașcani, Jurnalul Regional. La Pașcani, proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Pașcani.

Articole asociate

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul, la Jimbolia

„Caravana filmului românesc” poposește la Zilele Orașului Călan

„Caravana filmului românesc” revine la Tulcea

La început de august, „Caravana filmului românesc” revine în Parcul Municipal din Onești

„Caravana filmului românesc” se va afla la Slănic Moldova

Nota redacției