Acasă Educație & Învățământ Career Fest – „Work from where it works from you”, primul pas...

Career Fest – „Work from where it works from you”, primul pas spre viitor al ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine)

ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) a fost înființat în 1999 și este singura asociație reprezentativă a facultății. Rolul nostru este de a susține și reprezenta interesele studenților din facultate în raport cu conducerea acesteia, Decanatul și Consiliul Facultății. Ne propunem să ajutăm studenții în tot ceea ce privește mișcarea de reprezentare studențească, dar și pe plan profesional și personal, toate acestea prin activitatea noastră: participarea activă la viața studențească și organizarea proiectelor caracteristice și de divertisment.

ASLS  din Universitatea București organizează și în acest an evenimentul Career Fest, ce se va desfășura în perioada 14-20 martie, în mediul online, pe platforma Zoom. Tematica de anul acesta este „Work from where it works from you”.

Proiectul a luat naștere datorită nevoii studenților aflați la început de drum de a intra în contact cu specialiști în domeniu, pentru a obține toate informațiile necesare în vederea alegerii unui loc de muncă potrivit. În trecut, evenimentul se desfășura în sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, însă, din cauza situației actuale, va avea loc în mediul online și în acest an, ceea ce înseamnă că un număr chiar mai mare de studenți va avea posibilitatea să afle mai multe informații cu privire la posibilitățile de angajare și să se familiarizeze cu piața muncii.

În cadrul acestui proiect vor fi organizate numeroase webinare, în cadrul cărora studenții își vor putea însuși toate detaliile de care au nevoie pentru a fi capabili să aleagă o carieră de succes. În acest fel, vorbitorii de limbi străine vor intra în contact cu reprezentanții companiilor participante. În cadrul webinarelor desfășurate în decursul unei săptămâni, studenților le vor fi prezentate atât posibilitățile de angajare disponibile, cât și mediul de lucru și situațiile cu care aceștia se pot confrunta.

Fiecare companie va dispune de un stand virtual, în cadrul căruia își va prezenta ofertele de muncă. Studenții sunt încurajați să asculte cu atenție și chiar să adreseze întrebări, pentru a-și forma o idee cât mai pertinentă referitoare la un posibil viitor loc de muncă. Posibilitățile unui post avantajos în urma absolvirii Facultății de Limbi și Literaturi Străine sunt numeroase, iar proiectul Career Fest urmărește întocmai fructificarea acestor posibilități. În anii trecuți, evenimentul a fost un adevărat succes, iar obiectivul principal, anume acela de a oferi studenților informații suplimentare referitoare la piața muncii, a fost atins. Studenții au avut cu toții o părere pozitivă, susținând că proiectul a fost un prim pas către drumul spre succes: „Am mai participat la un Career Fest în liceu, însă cel de anul trecut a fost cu totul altfel. În cadrul evenimentului organizat de ASLS, am luat parte la întâlniri online cu oameni din departamente HR, psihologi, reprezentanți ai diverselor companii și am simțit că fiecare întâlnire de acest fel a avut câte ceva de oferit. Un sfat pentru primul interviu, experiența ca intern a altor persoane, toate aceste lucruri m-au ajutat să îmi formez o idee referitoare la piața actuală a muncii. Unul dintre sfaturile pe care le-am primit la Career Fest a fost să aplici și pentru posturile pentru care consideri că nu ai experiență, fiindcă poți rămâne surprins de ce poți face cu puțin efort.” – Studentă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine care a participat la eveniment în urmă cu un an. 

Pornind de la ideea de târg de joburi, anul precedent a ridicat standardele pentru acest proiect la cel mai înalt nivel. Crearea unui site cu standuri virtuale, webinarele, giveaway-ul și atmosfera din cadrul Career Fest 2021 mi-au schimbat perspectiva despre cum trebuie desfășurat un astfel de eveniment. Ce am învățat în urma Career Fest? Ei bine, participarea la proiect m-a ajutat să mă dezvolt și să mă familiarizez cu piața muncii. Astfel, știu cum trebuie redactat un CV încât să se facă remarcat într-un teanc de multe altele, știu cum să mă pregătesc de un interviu, dar și ce subiecte să ating în timpul acestuia și știu cum să relaționez cu angajatorul.  Mai mult decât atât, am învățat cum să mă respect și cum să îmi cer drepturile ca angajat, am fost încurajată să îmi mențin opinia în ceea ce privește ceea ce merit în cadrul unui job și mi s-a prezentat o gamă largă de locuri de muncă. Career Fest a fost o experiență completă și utilă, pe care o recomand cu drag. Fie că e vorba de studenți sau absolvenți la Limbi Străine, care își pot forma o idee despre jocurile care îi așteaptă, fie ca e vorba de studenți de la alte facultăți, Career Fest este evenimentul potrivit.“- Andreea Vlădescu, participant.

Notă. Pentru detalii suplimentare referitoare la proiect, puteți accesa pagina de Facebook ASLS România, unde voluntarii asociației vor răspunde cu plăcere la toate întrebările!

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.