Acasă Investigații jurnalistice Cea mai mare spargere din istoria criminalității României

Cea mai mare spargere din istoria criminalității României

Imediat după al Doilea Război Mondial, de la filiala Băncii Naționale din Brașov, trei gangsteri au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur, o sumă considerabilă în acele vremuri. Ce-i drept, jaful de la Brașov a avut loc în secolul trecut, dar suma de bani, calculată la cursul de atunci al pieței, clasează lovitura pe  primul loc în topul spargerilor de până acum din România.

Bandiți în libertate

După  amnistia dată de regale Mihai, în septembrie 1944, pușcăriile aproape că s-au golit de infractori. Războiul încă nu se terminase pe frontul de vest, iar scena politică era în fierbere în România. Comuniștii ilegaliști, pungașii mărunți și escrocii s-au trezit liberi pe străzi, gata să-și facă de cap. Haosul de după război le-a priit de minune infractorilor. Aveau la dispoziție arme, uniforme militare, iar foștii „curcani“ fuseseră uciși pe front. Forțele de ordine nu făceau față noului val de bandiți, în plus, mulți dintre polițiști erau mână în mână cu infractorii. Bucureștiul era împărțit de lumea interlopă în zone de influență, iar răufăcătorii se războiau pe stradă ca-n filmele americane. În Brașov, lucrurile nu stăteau chiar atât de rău, totuși s-au înregistrat destule tâlhării.

Braşovenii, terorizaţi de bande

În 1945, braşovenii se temeau de banda poreclită „Zorro“. Puțini mai îndrăzneau să iasă seara pe străzi neînsoțiți, iar porțile se ferecau după lăsarea întunericului. Din bandă făceau parte 17 tineri, între 16 și 20 de ani, cărora abia le ieșiseră tuleiele. Mascați, aceștia atacau prăvăliile, trecătorii, casele avute și comercianții mai de soi din oraș. Cei mai șmecheri dintre ei, lăsau în urma lor câte un Z scrijelit pe perete cu cuțitul. Până când să fie prinși de polițiști, au reușit să dea 11 spargeri mai importante, și zeci de furtișaguri mărunte. Au fost arestați în decembrie 1945, dar banii nu au fost recuperați niciodată.

Tot în ’45, în vară,  fuseseră arestați niște infractori care s-au deghizat în polițiști și, sub pretextul că percheziționează casa unui „inamic al poporului“, un morar din Codlea, i-au spart casa de bani. De frica autorităților, care vânau legionari și pe toți dușmanii Partidului Comunist, brașovenii au căzut de multe ori în plasa escrocilor deghizați în polițiști. Mai ales că în vara anului 1945 începuseră deja procesele legionarilor și sașilor care au adăpostit soldați nemți după întoarcerea armelor și intrarea armatei sovietice în țară. Totuşi, nimeni nu se gândea că tocmai cei puşi să-I apere de infractori, comisarii de Poliţie, vor începe să organizeze jafuri.

Remember (1921–2021). Centenarul Partidului Comunist Român (PCR). Unde am fost si unde suntem?! Raportul prezentat în 1961 la Adunarea festivă cu prilejul aniversării a 40 de ani de la crearea PCR („40 de ani de luptă sub steagul atotbiruitor al Marxism–Leninismului”)

Ministrul care a angajat jefuitorii

Nu de puține ori s-a întâmplat ca șefi ai Poliției să fi fost capii afacerilor necurate. Dar ideea că proaspătul ministru comunist de interne ar putea să angajeze în funcţii de comisari de poliţie pe unii dintre cei mai periculoşi gangsteri nu i-ar fi trecut nimănui prin minte.  Teohari Georgescu, unul dintre primii lideri ai comuniştilor români de după război, trăise într-un anturaj de infractori. Din momentul în care a ajuns în guvern distanţa dintre lumea politică şi cea interlopă  a dispărut. Proaspăt ministru, în 1945, era interesat să achiziţioneze devize, cocoşei de aur, să facă avere, dar şi să apară în presă ca un erou al luptei cu infractorii. Aşa s-a gândit să-şi cheme doi foşti colegi de celulă, Constantin  Cairo şi Florică Voinescu, pentru a-l ajuta să-şi consolideze puterea.

Lupii paznici la oi

Iată cum povesteşte Traian Tandin, autorul best-seller-ului „Jafuri celebre din România”, întâlnirea dintre cei trei: „Când acesta i-a chemat, au venit spăşiţi la el, crezând că urmează să-i linşeze. Când colo, el le-a spus: Uite nu v-am uitat cum am trăit împreună şi vreau, după stilul american, să vă fac poliţişti şi să-mi aduceţi toţi hoţii la picioare! Cei doi gangsteri nu numai că i-au mulţumit cu plecăciuni, dar au făcut imediat cerere să intre în PCR, cereri semnate pe loc de Teohari Georgescu. Doi mari infractori s-au văzut liberi şi ajunşi în hainele de comisari, era ca şi când pui lupul paznic la oi”. Voinescu şi Cairo au devenit şefi la Circumscripţia I, respectiv Circumscripţia II din Bucureşti. Teohari Georgescu şi-a explicat alegerea făcută spunând că, fiind spărgători de meserie, cei doi puteau ajuta la anchetele făcute de Poliţie în cazurile de furt.

Bandiţi renumiţi

Banditul Cairo chiar era o persoană destul de cunoscută în lumea interlopă a Bucureştiului interbelic, alegându-se cu această poreclă pentru furtişagurile pe care le-a săvârşit în Egipt. Voinescu şi Cairo s-au înscris în Partidul Comunist, după ce au fost eliberaţi din penitenciar şi nu după mult timp au revenit la vechile lor metehne, jafurile. Pentru prima lovitură şi-au ales ca ţintă sediul Băncii Naţionale din Braşov. Şi, pentru ca lovitura să aibă succes, l-au cooptat pe cel mai experimentat spărgător de seifuri al vremii, Florică Florescu. Era un personaj aproape legendar ale cărui aventuri infracţionale făcuseră deliciul presei interbelice. Era cunoscut pentru modul ingenios în care spărgea  casele de bani şi alibiurile pe care şi le regiza desăvârşit. Spărgea noaptea o bancă în Galaţi şi a doua zi avea cel puţin cinci complici care jurau că i-au fost parteneri la o partidă de poker la Bucureşti sau că au schiat împreună la Predeal. Din acest motiv fusese numit de ziare hoţul schior.

Cel mai bun spărgător de case de bani

Iscusinţa lui Florică era atât de cunoscută încât, nu o dată, a fost menţionat în operele unor scriitori români. În piesa „Experimentul“  de Ion Băieşu, un bătrân avocat povesteşte următoarea întâmplare: „„Într-o noapte, pătrunzând într-o bancă, ajunge la seif şi dă de o altă bandă care lucra de zor cu aparatele de sudură şi cu răngile, făcând zgomot şi mizerie. Florescu, scârbit, i-a dat la o parte, şi-a scos acul de la cravată, a deschis casa de bani în două secunde, după care le-a strigat celorlalţi : „Dobitocilor, învăţaţi să lucraţi curat ! ””. Multă lume îl vedea chiar ca pe un haiduc modern.

În romanul „Incognito” de Eugen Barbu, un funcţionar dintr-un minister, în timpul dictaturii antonesciene, îl descria astfel:  „În materie de escroci, scumpul meu, îl prefer pe Florică Florescu. Acest individ a tras nişte hold-up-uri, ca-n America. Cel puțin, omul despre care îți vorbesc îşi risca pielea, ataca băncile, pe când ăştiilalți – Skoda, Malaxa, Auschnit şi Carol al II-lea – făceau cacialmale”.

Împuşcături în Gara Braşov

Revenit în ţară după câţiva ani de absenţă, Florescu cunoştea Braşovul. În toamna anului 1939, fusese capturat de jandarmii CFR, în Gara Braşov, după o luptă cu revolvere dusă pe calea ferată, la care asistaseră încremeniţi călătorii de pe peronul principal. Evadase de puţin timp din Palatul de Justiţie, şi era căutat în toată ţara. Atunci, atât el, cât şi tovarăşul său, un anume Petre Petrescu, au fost răniţi. Justiţia s-a dovedit însă incapabilă să-l arunce pentru prea mult timp în puşcărie, iar războiul i-a oferit şansa să dispară pentru un timp în străinătate.

Hold up pe strada Porţii

Alături de cei doi comisari de poliţie, mascaţi şi înarmaţi, au atacat sediul BNR din Braşov. Acesta se afla, în acele vremuri, pe strada Porții, actuala Republicii, acolo unde astăzi își are sediul Parchetul. La jaf au folosit dinamită, iar paznicii au fost împuşcaţi. Casa  de bani a fost tăiată prin placa din spate, cu un instrument special numit „gură de lup”. Tăierea plăcilor de oțel stratificate pentru a ajunge la compartimentele cu bani, necesita un procedeu aparte, în care Florescu era specialist. Hoţii au fugit cu un million de dolari şi 300 de cocoşei de aur. Polițiștii brașoveni au intervenit mult prea târziu şi nu au reuşit  să-i prindă. Multă vreme s-a discutat despre jaf. Totuși, presa brașoveană din acele vremuri a tăcut. Vechiul cotidian „Gazeta de Transilvania” dăuse faliment cu un an în urmă, iar proaspătul ziar comunist „Drum Nou” prefera să publice informații doar despre găinăriile mărunte și discursurile pompoase ale lui Teohari Georgescu.

Trădaţi de Istrate

Tâlharii au lăsat în urma lor victime, dar şi numeroase amprente, lucru care a uşurat mult munca anchetatorilor.  Mai abil decât ceilalţi doi camarazi, Florescu şi-a luat partea şi a fugit în Franța, pierzându-şi urma. Şi-a lăsat, totuşi, un înlocuitor în bandă. Istrate, tânărul ucenic al lui Florescu, învăţase deja toate tainele meseriei şi îl putea înlocui cu succes. Voinescu şi Cairo, ajutaţi de Istrate, au luat la ţintă alte filiale ale BNR, atât din ţară cât şi din Bucureşti. Nu de puţine ori, loviturile grupării s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Au apărut însă neînţelegeri în grupul de nelegiuiţi. Istrate s-a considerat nedreptăţit la împărţirea prăzilor şi, atunci când a fost agăţat de  comisarii poliţiei, a trădat. Speriat că i se vor pune în cârcă şi faptele colegilor săi, a dat în vileag locul şi ora la care urma să aibă loc o nouă lovitură. Cazul a fost rezolvat de Brigada „Fulger”, condusă de un comisar celebru în acele timpuri, Eugen Alimănescu.

Prinşi de poliţie şi omorâţi

În urma „pontului“, brigada comisarului  Alimănescu a aflat care va fi următoarea spargere a lui Voinescu și Cairo, aceștia fiind prinși în flagrant. În ziare, evenimentul a fost prezentat dramatic, dar fără prea multe detalii, undeva în paginile interioare. S-a relatat că, înconjuraţi de poliţie, cei doi spărgători au preferat să-și tragă câte un glonț mortal unul altuia.  Nimeni nu a vorbit de faptul că cei doi erau membrii ai Partidului Comunist. Având în vedere felul în care acţiona comisarul Alimănescu, care executase cu sânge rece numeroşi infractori prinşi asupra faptului, scenariul unei sinucideri reciproce este puţin credibil.

Povestea lui Alimănescu

Alimănescu era prezentat în ziare ca un erou. Mulţi comparau brigada sa cu celebrii „Incoruptibili” conduşi de Eliot Ness din America. Devenise renumit pentru metodele neortodoxe, căci nu de puține ori acesta i-a împușcat cu sânge rece pe infractori. Se născuse în Slatina şi, după patru clase primare, făcuse un curs de contabilitate. Încorporat în ‘38, este decorat pentru bravură pe frontul din răsărit. Eliberat din armată se angajează informator diurnist al Poliţiei. În acelaşi timp, devine membru al Partidului Comunist. La câteva luni de la intrarea în poliţie, e avansat şi numit şef al Echipei „Fulger”, iar în 1946 ajunge chestor în Direcţia Generală a Poliţiei.

Justiţie ineficientă

Brigada „Fulger”, care acţiona sub comanda lui Alimănescu, era compusă din 22 de poliţişti, majoritatea tineri aleşi personal de comisar chiar de pe băncile şcolii. Ideea înfiinţării brigăzii, care beneficia de arme automate şi două maşini rapide (o premieră pentru Politia Capitalei), i-a venit comisarului Alimanescu după ce în urmă mai multor arestări pe care le-a făcut la scurt timp după ce-a intrat în poliţie, a constatat că infractorii erau rând pe rând eliberaţi. Metoda era aplicată la scară largă atunci. În situaţiile în care un răufăcător notoriu, cu „pile”, ajungea în spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza „gravelor probleme medicale” sau „pentru bună purtare”. Mai mult, în unele cazuri pedeapsa dată de instanţă era prea mică în comparaţie cu gravitatea faptelor.

Infractorii, lichidați pe loc

Chiar dacă în presa postbelică bandiţii erau „stârpiţi” de brigada comisarului în urma schimburilor de focuri, în realitate, de multe ori, răufăcătorii erau practic asasinaţi. În rapoartele brigăzii se menţiona că fie au vrut să fugă de sub escortă fie au deschis focul asupra lor. De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de față în momentul confruntărilor iar comisarul se asigura că, în fotografii, alături de cadavrele infractorilor, va apărea o pancartă prin care lumea să știe că Brigada Alimanescu își făcuse datoria. Evident, mai multe voci de magistrați au criticat măsurile lui Alimanescu. Pentru oamenii de zi cu zi, însă, comisarul era o legendă vie, o speranță, iar asta era cel mai important în ochii autorităților.

Terminatorul de deţinuţi politic

Alimănescu a fost poreclit „Terminatorul”, „Comisarul de fier”, „Fanaticul”, „Justiţiarul ”. Avea mulţi duşmani, care au încercat multă vreme să-l asasineze, dar era bine păzit de oameni din echipa lui. După înfiinţarea Direcţiei Generale a Miliţiei la 23 ianuarie 1949, a fost încadrat în această structură cu gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului 4 bande din Direcţia Miliţiei Judiciare. Serviciul era unul dintre departamentele aparatului de stat comunist implicat în acţiunile de urmărire şi „neutralizare” ale partizanilor anticomunişti. În această calitate, a fost cel care i-a executat pe deţinuţii politic, fără proces. Securitatea se ocupa de găsirea unor locuri izolate şi char săpa gropile comune. Echipa noului maior era însărcinată cu execuţia. În unele cazuri, conform documentelor din arhive, pentru a nu fi observaţi de nimeni,  i-au ştrangulat cu sfori pe deţinuţii politic. Uneori, în grabă, îi îngropau fără a le mai scoate lanţurile de la picioare şi cătuşele.

Incidentul de la Timişul de Sus

În iulie 1950, echipa Direcţiei Miliţiei Judiciare, condusă de maiorul Alimănescu, urmărind o bandă de hoţi care sustrăseseră mai multe bijuterii prețioase dintr-o vilă aflată în Sinai, a ajuns în localitatea Timişul de Sus. Au lăsat maşina la postul de miliţie, după care au urcat în spatele unei vile situate lângă şoseaua naţională. După câteva ore de pândă, au zărit doi ofiţeri sovietici ieşind din clădire. Alimănescu, convins că sunt hoţi şi că s-au îmbrăcat aşa ca să nu fie descoperiţi, a deschis focul, doborându-i. Când s-au apropiat, pentru că unul încă mai respira, un membru al echipei i-a tras două gloanţe în cap de aproape. De fapt, cei trei presupuşi hoţi erau chiar ofiţeri sovietici. Greşeala avea să-i fie fatală lui Alimănescu.

Ororile din spatele anchetelor

La şedinţa organizaţiei de partid a Direcţiei Miliţiei Judiciare din 26 mai 1951 a fost exclus din partid, fiind la scurt timp arestat de Securitate. Referatul de excludere a lui din partid menţionează o serie de alte fapte, cum ar fi  uciderea unor persoane nevinovate sau foşti infractori retraşi din activitate. Chiar şi violarea fetei unui suspect a cărui casă o percheziţiona. Cele mai sumbre pasaje se refereau la tehnicile de interogatoriu ale comisarului. Spânzura lent suspecţii, le lega la picioare ziare apoi turna petrol şi le dădea foc, iar bătăile erau obişnuite. Nici dovezile de corupţie nu erau puţine, comisarul însuşindu-şi bunuri şi bani ale celor anchetaţi. „În biroul lui Alimănescu din Prefectura Poliţiei Capitalei pereţii erau murdari de sânge şi ornanţi din loc în loc cu obiecte (bice, cătușe, arme etc.) ce le folosea la torturarea în anchetă a celor pe care îi aresta. Atât în sertarele mesei de lucru cât şi pe masă, se aflau o serie întreagă de obiecte de valoare (bijuterii şi aur) şi banii”, este menţionat procesele verbale de interogatoriu ale colonelul Tudor Sepeanu, fost şef al Securităţii Bucureşti.

Aruncat din tren

După anchetă, a fost închis la Făgăraş în penitenciarul pentru poliţiştii indezirabili, pentru o perioadă de doi ani. „Motivul” indicat este „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi divulgarea secretului de stat”.  Eliberat, lucrează ca gestionar al unui birt de tutun, în zona Pieței Dorobanți din București. Se pare că, şi în această perioadă, Securitatea l-a folosit ca asasin, într-o operaţiune de execuţie a unor deţinuţi. Vânat însă în continuare de foştii săi colegi, este arestat din nou, sub pretextul unor nereguli în gestiune. Ulterior, pentru o perioadă, este menționat ca fiind deținut la Canal. Într-un final, a fost azvârlit din trenul care îl transfera din tabăra de muncă forţată într-un penitenciar. S-a spus că a vrut să fugă de sub escortă, una dintre expresiile folosite cel mai des în rapoartele lui Alimănescu, atunci când voia să justifice moartea unui arestat.  Actul de deces este datat 1958.

Preluat de propaganda comunistă

Mitul eroului care scapă ţara de gangsteri nu a fost însă uitat şi este preluat de o serie de filme poliţiste făcute în anii ’70 de regizorul Sergiu Nicolaescu. Deşi scenariile sunt nişte falsificări grosolane ale istoriei, producţiile rulau cu sălile pline şi sunt difuzate, chiar şi în ziua de astăzi de unele televiziuni. După 1990, regizorul şi protagonistul respectivelor pelicule a recunoscut că personajul său este inspirat atât de figura lui Alimănescu cât și de cea a unchiului său, comisarul-șef Gheorghe Cambrea, care a făcut parte, pentru o perioadă, din echipa celebrului „justiţiar”. Cambrea a fost și el arestat. În 1941, arestase un ilegalist comunist, care apoi fusese asasinat în arest de o „echipă a morții” legionară. S-a dovedit ulterior că „tovarășul” era informator al poliției și că a fost reținut doar pentru a fi protejat. Însă comisarul-şef Gheorghe Cambrea a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie. A fost trimis tot la Făgăraş, în 1950. A ieşit abia în 1965, după decretul lui Ceauşescu de eliberare a deţinuţilor politici. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar doi ani după eliberare.

Replică de final

Vorbele comisarului Alimănescu, preluate şi popularizate mai întâi de presa vremii, apoi de filmele comuniste, s-au păstrat până în zilele noastre. Astfel, informatorilor poliţiei li se spune şi astăzi „Limbă”. Iar replica  „Mâinile sus! Cine mișcă, nu mai mișcă!”, este folosită chiar şi în jocurile de copii. Una dintre replicile din filmele lui Nicolaescu, folosită în băşcălie de fostul preşedinte Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, se potriveşte perfect ca epilog la povestea  hoţilor şi vardiştilor români de acum trei sferturi de secol: „Un fleac, m-au ciuruit!”.

Cazurile lui Alimănescu

Petru Argintaru era renumit pentru ferocitatea faradelegilor sale în perioada lui 1945. Era, de fapt german, iar numele îi fusese tradus (Peter Silberschmied). Dezertase din corpul militar nazist al lui Himmler, constituit din condamnaţi la moarte sau închisoare pe viaţă,  Dirlewanger. După o confruntare, toată banda lui este ucisă. Ca unic supravieţuitor este arestat, dar împuşcat la scurt timp,  sub motiv că a încercat să fugă de sub escortă.
Lică Ciungu, zis „Cap de Fier”, primul hoț din lume căruia i-a venit ingenioasă idee să fure casă de bani cu totul, a fost lichidat, împreună cu toată banda sa, tot de comisarul Alimanescu și agenții săi.
Nicolae Purecică, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat în urmărire generală în toată țara pentru mai multe crime, jafuri și tâlharii, majoritatea petrecute în Ferentari, este prins în flagrant la Oradea. Este ciuruit de echipa „Fulgerul” împreună cu toţi complicii săi.
Iancu Berilă, ucigaşul în serie care omorâse şi jefuise cel puţin 20 de brutari în timpul războiului, este capturat tot de Alimănescu.Evadat din arestul bucureştean, este prins la Slatina. Uriaşul criminal, posesor al unei forţe herculiene, este imobilizat de comisar ajutat de încă doi agenţi, în timp ce dormea.

Alimănescu în presă

După execuţii, relatările confruntărilor dintre echipa lui Alimănescu şi cei ucişi erau publicate în presa vremii. Ele sunt redate din prisma unor înfruntări pe viaţă şi pe moarte între „justiţiarul” Eugen Alimănescu şi „tâlhari.”. Reporterul Mihail Ghimici, în rubrica sa „Întâmplări din Capitală” in „Universul”, publică numroase fotografii şi relatări ale isprăvilor Brigăzii Fulger”. În imagini, Alimănescu apare într-un pardesiu alb cu o mitralieră în mână, cu două pistoale la brâu, asemeni unui cowboy, sau stând în picioare lângă leşurile întinse ale bandiţilor. Relatările sunt pline de bilanţuri ale bandiţilor împuşcaţi, arestaţi şi prăzilor recuperate. „Dibaci mânuitor a tot soiul de arme, ţintaş fără de pereche, iar pe deasupra dotat cu un mare curaj, era şi de aşteptat ca în scurt timp cei mai temuţi bandiţi să-i cadă victimă”, scria Ghimici, în 1946.

Ministrul călău

Fost ucenic tipograf, Teohari Georgescu este școlit de NKVD în URSS, în timpul războiului. Ajunge ministrul de Interne, ca om de paie al sovieticilor, pe 6 martie 1945, pentru a pune umărul la comunizarea instituţiilor de forţă. Reprimă rezistenţa din munţi şi extermină conducerile partidelor istorice.  Timp de şapte ani, foloseşte asasinatul în masă ca mijloc de impunere a puterii politice. Este epurat de Gheorghiu-Dej în1952,  odată cu gruparea celorlalţi comunişti veniţi de la Moscova.  La 18 februarie în acelaşi an, a fost arestat pentru „deviere de dreapta”, însă nu a fost condamnat. Ajunge director la „Întreprinderea poligrafică” din Bucureşti. Reabilitat după venirea lui Ceauşescu la conducerea PCR, este numit membru candidat al Comitetului Central, titulatură pe care o va deţine până în 1974. A decedat la 31 ianuarie 1976, la București.

Cele mai cunoscute jafuri din Braşov

1969. Jaf la Expoziția Americană. În 1 septembrie, la ora 11, ofițerul de serviciu de la „Casa Ofițerilor“ din Brașov a constatat că lipsesc mai multe obiecte de pe panourile „Expoziției americane“, organizată în câteva dintre încăperile clădirii. Hoțul scrisese cu cretă: „Recompensă 2.000 de dolari, telephon 03-Amerika“. Dispăruseră mai multe aparate de filmat, de fotografiat, radio-telefoane, magnetofoane, radio-tranzistoare etc. Hoţul se ascunsese în interiorul expoziției în timpul vizitei de duminică. Noaptea, a încărcat obiectele într-o valiză care lipsea și ea din expoziție. Apoi a deschis fereastra și a ieșit pe sub ochii subofițerului care stătea afară de pază. A fost prins câteva luni mai târziu la București, în timp ce încerca să vândă din pradă. Se numea Atila Csender și avea 19 ani. La interogatoriu a recunoscut că mai spărsese, împreună cu tatăl său, magazinul „Consignația“.
2001. Hoțul jefuit de o prostituată.  În 8 aprilie, un agent de pază, Daniel Jinga, angajat pentru supravegherea sucursalei din Brașov a Băncii Românești a fugit cu aproape 8.000 de dolari. După ce a furat banii din seif a lăsat acolo un bilețel pe care a scris „Îmi pare rău“, apoi a fugit cu arma din dotare. Pe urmele lui au fost 1.300 de polițiști, jandarmi și specialiști de la Trupele de Intervenție Rapidă. A fost arestat în gară, în urma denunțului făcut de un copil. Agentul de pază a declarat polițiștilor că fusese jefuit, la rândul lui, de o prostituată.
2009. Hold-up sângeros pe „15 Noiembrie”. În 30 ianuarie, Ciprian Ion şi Răzvan Grasin, ambii angajaţi ai casei de schimb valutar „Candy”, de pe strada 15 noiembrie, se pregăteau să transporte la bancă încasările din acea zi: 425.000 de euro. S-au urcat în maşină cu două genţi de rafie în care se aflau banii, dar până să apuce să pornească, un bărbat s-a apropiat de autoturism, a deschis focul asupra lor, a luat o geantă cu bani şi a fugit. După câţiva zeci de metri, agresorul s-a simţit urmărit şi s-a întors, îndreptând pistolul către un bărbat aflat în spatele lui – Gheorghe Dumitru Lîlă – pe care l-a împuşcat în inimă. Apoi, agresorul a abandonat geanta cu bani şi a dispărut. Gheorghe Lîlă a murit pe loc. Ciprian Ion a decedat la spital. Colegul său, Răzvan Grasin, a supravieţuit, dar a rămas fără ochiul stâng. Au fost arestaţi doi suspecţi basarabeni, Serghei Gribenco şi Serghei Gorbunov, care locuiau împreună într-un apartament din Ploieşti. Poliţiștii au găsit încărcătorul unui pistol în oala cu ciorbă aflată pe aragazul concubinei lui Gribenco. Cercetările au eşuat însă din lipsa altor probe, iar cazul a rămas cu autor necunoscut. Cazurile celor doi angajaţi, unul mort, celălalt mutilat pe viaţă, au fost considera6te accidente de muncă. Angajatorul a fost acuzat pentru că nu a respectat regulile de protecţie a muncii.
2014. Lovitură super-rapidă în Răcădau. În septembrie 2014, o sucursală a Băncii Transilvania din cartierul Răcădău din Braşov a fost ţinta unui jaf. Jaful s-a desfăşurat incredibil de repede, în doar 37 de secunde. După forţarea uşii de acces, a fost sustrasă o cutie de valori ce avea o importantă sumă de bani în interior, fiind vorba de peste 300.000 lei. Patru braşoveni au fost arestaţi şi condamnaţi în acest caz.

Cele mai mari spargeri din România

1875. Furtul Tezaurului. Tezaurul României a fost furat într-o noapte din decembrie de Grigore Pantazescu, un fost seminarist, fost acrobat de circ. Hoţul, profitând de faptul că vitrina-seif în care era ţinută comoara fusese lăsată deschisă, a spart acoperişul sălii de la Universitatea Bucureşti, unde era expusă. Apoi, a coborât pe o frânghie şi a furat toate piesele din aur masiv. Un viscol puternic i-a acoperit urmele. A fost prins destul de repede, după ce a făcut greşeala să dea la topit una dintre piese unui bijutier din capitală. Condamnat la 6 ani de închisoare, Pantazescu a fost împuşcat mortal în timpul unei presupuse tentative de evadare, cu doar câteva luni înainte de eliberare. S-a speculat că directorul închisorii de la Ocnele Mari aflase de locul în care erau ascunsese bijuteriile nerecuperate şi a pus la cale o înscenare..
1945. Cu seiful în spinare. Primul hoț din lume care a furat banii cu tot cu casa de fier a fost un român. Lică Ciungu–poreclit Cap de Fier–a dat o spargere la o agenție de bursă din București, subtilizând banii cu tot cu seiful de jumătate de tonă. Însoțit de o echipă de hoți profesioniști, a înșelat vigilența sergenților de stradă și a transportat casa de bani într-un atelier din Colentina, sperând ca apoi să poată fugi cu banii, după liniștirea apelor. După câteva zile, hoții au fost prinși și împușcați de polițiști.
1959. Marele jaf comunist. În dimineața de 28 iulie, cinci indivizi mascați și înarmați – printre care și o femeie–au atacat mașina Băncii Republicii Populare Române (BRPR) filiala Giulești tocmai când aceasta se pregătea să descarce banii. Peste 2 milioane de lei au fost înghesuiți într-un Getax marca Moskvici, autorii jafului dispărând în câteva zeci de secunde. Mașina fusese furată de la un șofer de taxi care a reclamat furtul la miliție. După număr, mașina a fost găsită pe strada Dr. Teohari din cartierul Cotroceni. Din cauza unui puști care i-a văzut coborând din mașină, jefuitorii au abandonat locul în grabă uitând câteva pachete cu bancnote de câte 1, 3, 5, 10 și 25 de lei. Jaful a fost anchetat și de Securitate, care a ajuns la concluzia că a fost pus la cale de persoane din „lumea bună“. Așa au fost descoperiți cei care puseseră la cale tâlhăria: Alexandru Ioanid (cumnat cu ministrul de Interne Alexandru Drăghici și fost șef al Direcției Judiciare din IGP, pensionat cu un an în urmă, fratele său Paul), Igor Sedian (fost Davidovici, ex-ofițer de securitate), Monica Sedian (soția lui Igor, fostă Afandari Săveanu), Braunstein Abrașa (fost Glassman, alias Sașa Mușat, cadru didactic la Facultatea Ştiinţe Politice–cel care a rămas să supravegheze banca jefuită). Au fost arestați în 17 septembrie. Procesul s-a încheiat cu condamnarea la moarte a celor cinci bărbați din grup și cu muncă silnică pe viață pentru Monica Sedian. Înainte de execuție, spărgătorii și-au jucat propriul rol în documentarul-reconstituire al jafului, realizat în scop „didactic“, la comanda Securității.
1968. Jaful de Bruckental. În perioada 30 aprilie-3 mai, de la muzeul sibian dispar opt tablouri foarte valoroase. Printre ele se numărau: „Ecce Homo“ de Van Eyck, „Moartea Cleopatrei“ de Tizian și „Portret de bărbat“ de Am­berger. Toate capodoperele valorau la ora aceea 25 de milioane de dolari. Autorii intraseră prin efracție și părăsiseră locul faptei într-un autoturism. Polițiștii nu au putut da de urma lor. În 1973, după readerarea României la Interpol, s-au primit informații cum că două dintre tablourile furate s-ar afla unul la New York, altul în Israel. Autoritățile române au făcut demersuri pentru recuperarea tablourilor, însă fără succes. Abia în 12 iunie 1998, Ambasada României la Washington a fost anunțată de către Departamentul Tezaurului SUA, Serviciul Vamal, despre recuperarea a patru din cele opt tablouri. Din 1999 tablourile pot fi din nou admirate în celebra galerie de artă din Sibiu. Tot ce se știe astăzi este că la spargere a participat un italian pe nume Ciro, care a mai organizat în 1998 o spargere la Muzeul de Arte frumoase din Budapesta.
1982. Hoții cheltuitori. În noaptea de 15 spre 16 octombrie, câțiva indivizi au sustras 1.260.000 de lei din casieria Cooperativei de Producție, Achiziție și Desfaceri de Mărfuri (CPADM) din comuna Vasilați (județul Călărași), secția Gălbinași. În vreme ce paznicul sediului CPADM zăcea beat-mort, după ce petrecuse cu tovarășii la o crâșmă din apropiere, hoții au putut lucra fără să fie deranjați. La nici o lună, o altă casă de bani a fost devalizată în localitatea Lehliu Gară, din același județ, de unde spărgătorii au sustras încă 600.000 de lei. Hoții au fost prinși după ce cheltuielile lor au stârnit invidia vecinilor care i-au turnat la Miliție. Cei patru erau tinerii Emilian Costel, Sârbu Marin, Ion și Codin Cercel. Când au aflat că sunt urmăriți, frații gemeni Cercel au încercat să se sinucidă cu câte un pumn de barbiturice, dar au fost duși la timp la spital și au scăpat cu viață. Au stat în pușcărie până la grațierea din decembrie ’89. Din banii furați, Miliția a găsit doar 30.000 de lei. Restul fuseseră cheltuiți.
1988. Prinși la frontieră. Marian Niculescu și Ion Tudorache au dat o spargere de 2 milioane de lei–aproximativ 100.000 de dolari–la o Alimentară din Piața Obor (București). Cei doi își făcuseră planul pentru a ajunge în Occident. Au fost însă prinși de milițieni tocmai la graniță, la câteva luni după lovitură. Au fost condamnați la 25 de ani de închisoare, pedeapsa minimă pentru „atac“ la avutul obștesc.
2002. Ascuns pe litoral. În 23 iunie, Petre Florea, șofer al firmei de pază „Alarms GND“, care transporta banii de la cinci magazine alimentare bucureștene, a simulat o defecțiune la ma­șină. În timp ce colegii încercau să ur­nească vehiculul, Florea a plecat cu tot cu încărcătură–367 de milioane în lei. S-a ascuns pe litoral în Eforie Sud. Polițiștii l-au găsit exact la o săptămână după ispravă. Au fost recuperați doar 17 milioane de lei.
2004. Cazul Nica. În noaptea de 4 spre 5 iulie, Petru Nica, șofer la firma de pază și transport valori SC International CPI Security SRL a dispărut cu 90 de miliarde de lei (aproape 3 milioane de dolari), colectați de la mai multe bănci din țară, după ce l-a trimis pe colegul său să cumpere biscuiți. Mașina blindată a firmei a fost găsită abandonată. În 12 iulie, la ora 19, Petru Nica a fost ridicat de la o vilă din Snagov, după ce Poliția efectuase trei descinderi simultane, în București și comuna Roșu. O dată cu Nica au fost prinși și doi complici, Gabriel Velescu și Aurelian Paven. O parte din banii furați au fost dosiți în 13 genți de voiaj și o cuvertură de pat. După numărarea bancnotelor–care a durat trei zile –s-a constatat că nu s-a recuperate nici jumătate din sumă.

Galerie Foto

   

„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizări” la „drumul” Paradisului! (A l’ombre de Spaggiari à Bessières. Des „égouts” à la „route” du Paradis!)

„Jaful secolului” (Partea II). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „armă de foc, violență și ură” în „anii de plumb”. („Les casses du siècle” européens, avec armes à feu, violence dans les „années de plomb”)

„Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „armă de foc, violență și ura”, după „Cold War” în secolul trecut. („Les casses du siècle” européens, avec arme à feu, violence et haine, au siècle dernier après la „Guerre Froide”)

„Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „armă de foc, violență și ură”. Jafurile armate din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord („Les casses du siècle” européens qui ont marqué ce siècle, „avec arme à feu, violence et haine”. Les braquages de Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d’Irlande du Nord)

„Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „armă de foc, violentă și ură”. Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich și de la Harry Winston Paris („Les casses du siècle” européens qui ont marqué ce siècle, „avec arme à feu, violence et haine”. Incursion dans le domaine des mouvements artistiques. Les braquages de la Fondation et Collection Emil G. Bührle et de Harry Winston de Paris)

O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină (Une nouvelle piste après 12 ans. „Les casses du siècle” européens, „avec ou sans arme à feu, mais, ni violence, ni haine” dans ce siècle. La règle de Spaggiari)

„Jaful secolului” (Partea VII). Jafuri remarcabile comise în Europa în acest deceniu cu respectarea regulii „de aur” a lui Spaggiari („fără armă de foc, fără violență și fără ură”). Jafurile de la Muzeul de Artă Modernă de la Paris si Beliner Folksbank. („Les casses du siècle” européens de cette décennie, utilisant la règle „d’or” de Spaggiari („sans arme à feu, ni violence, ni haine”).

Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria marilor jafuri ale CIT (Cash-in-transit, Cash transporter) și greșala fatală a autorului (la Londra) după un deceniu de la eveniment, ceea ce implică redeschiderea dosarului!

„Jaful secolui”. Cele mai mari jafuri din istoria contemporană, comise cu sau fără violență (Thomas CSINTA – subiect de teză de doctorat în MASS – Matematici Aplicate în Științe Sociale, bazată pe teoria sistemelor compexe)

Incursiune în istoria marilor jafuri ale „secolului” din lumea contemprană, a revizuirii condamnărilor penale și a crimelor (de sânge) neelucidate. Investigații jurnalistice în serial – „În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des „casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques – „A l’ombre de la vie”, 7e Tome)

Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „French Connexion” (Montages financiers frauduleux en liaison avec la „French Connexion”) – Thomas CSINTA (Corespondență din Franța)

Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX – Partea I (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle – 1ère Partie)

Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea II (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–2ème Partie)

Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea III (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–3ème Partie)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.