Celebrul penitenciar parizian „de la Santé” inaugurat cu 155 de ani în urmă (document istoric inedit, cu imagini inedite, în exclusivitate, pentru Jurnalul Bucureștiului). Ultimele două execuții în această închisoare cu o jumătate de secol în urmă în dosarul tentativei de evadare din centrul de detenție de maximă siguranță de la Clairvaux (cu uciderea ostaticilor Guy Girardot – gardian al închisorii și Nicole Comte – infirmieră în aceași închisoare). Claude Buffet și Roger Bontems, „precursori” ai abolirii pedepsei capitale în Franța

Thomas Csinta, Research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist, Chief Editor J-B (Jurnalul Bucureștiului) and press attached OADO (Organization for Human Rights Defence-United Nations-Ecosoc) Paris

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist (Press Attached of Organization for the Defense Human Rights – United Nations)

Atunci când vorbim de obiectivele (mai mult sau mai puțin) prestigioase ale Metropolei pariziene, cele mai vizitate, în principiu, ne referim la Arcul de Triumf/Avenue des Champs-Élysées, Muzeul Luvru, Turnul Eiffel/Champ de Mars, Catedrala Notre Dame/Île de la Cité, Cartierul Latin, Moulin Rouge, Bazilica Sacré-Cœur din Monmarte, Opéra (Platul) Garnier, Palatul Versailles, Grande Arche/La Défense (cel mai mare cartier de afaceri european), Disneyland Paris, etc., dar o imensă majoritate dintre noi nu știe că cel mai „vizitat” obiectiv parizian (cel puțin, simbolic) este celebrul „Centre Pénitentiaire de Paris-La Santé” aflat, ca o ironie a sorții pe Rue de la Santé (Str. Sănătății) în sectorul (arondismentul) 14, într-un cartier rezidențial „șic”, dat în folosință în 1867 cu o capacitate operațională de 920 de locuri (cu 99 de celule repartizate în cartierul de semibertate și 684 în cartierul de detenție provizorie, de dimensiuni de 7-9m2).

Celebritatea acestei închisori se datorează, în primul rând, celor care au fost încarcerați aici de-a lungul mai multor „pelerinaje” fie cu caracter infracțional, fie cu caracter politic, dintre care nu lipsesc nici brand-urile legendare ale marii criminalități franceze șau membrii crimei organizate de mare anvergură, iar pe unii dintre ei am avut (chiar) ocazia și plăcerea să-i cunosc. Să nu uităm nici faptul că există printre deținuți si nevinovați iar viața lor este un adevărat calvar. Și este de datoria noastră sa-i ajutăm, necondiționat, dacă avem această posibilitate. Din păcate însă, vizitatorii de la Santé nu sunt turiști ordinari, dar cei care vin să petreacă momente (mai mult sau mai puțin) agreabile în cadrul celebrului „Parloir” (MAF-Maison d’Accueil des Familles) în compania celor oropsiți ai vieții, dar iubiți, care nu sunt abandonați. Vive la République, vive la France.

Începând cu 1 martie 2017, cele 186  penitenciare franceze (repartizate pe întreg teritoriul național) au o capacitate operațională de 58.664 de locuri. În prezent, sunt încacerate (deținute), în aceste centre private de libertate, 69.430 de persoane, dintre care 2.330 sunt persoane de sex feminin.

Dintre acestea, 86 sunt Maisons d’arrêt (centre de detenție provizorie pentru „preveniți”–cercetați penal în așteptarea procesului), 94 sunt Centres de détention (pentru „deținuți”–condamnați  la pedepse scurte de închisoare) și Maisons centrales (închisori de maxiumă siguranță pentru „deținuți”–condamnați la pedepse lungi de închisoare, inclusiv, la închisoare pe viață), iar 6  sunt Etablissements pénitentiaires pour mineurs (penitenciare pentru minori). Acestora se mai adaugă și un Etablissement public de santé (penitenciar public, național, de sănătate) situat în Maison d’arrêt de Fresnes (centrul de detenție provizorie de la Fresnes–regiunea urbană pariziană).

Centrul penitenciar de Paris-La Santé, este un Maison d’arrêt (centru de detenție provizorie pentru „preveniți”, adică, cercetați penal în stare de arest preventiv sau pentru deținuți care sunt „liberabili” în scurt timp, mai puțin de 1 an) cu un cartier de semilibertate, aflat pe Strada de la Santé nr.42, în sectorul (arondismentul) 14 înconjurat de Bulevardul Arago, Strada Messier, respectiv, Strada Jean-Dolent, pe care se află și o școală elementară (chiar) în fața închisorii, și este singurul penitenciar în metropola Paris–intramuros.

Însărcinat cu proiectul acestuia în 1861 arthitectul Joseph-Auguste-Émile Vaudremer,  închisoarea va fi construită (pe un teren trapezoidal de 2,8ha), între 1863–1867 și inaugurată pe 20 august. O particularitate a acestei închisori (penitenciar, compus dintr-un cartier de centru de detenție provizorie și un cartier de semiliberate–pentru deținuții care desfășoară o activitate lucrativă în exterior, în timpul zilei, și care urmează a fi eliberați condiționat sub control judiciar sau definitiv–cu pedeasa efectuată integral) aparținând DISP (Direcția Interregională de Serviciu Penitenciar) Paris–Ile  de France în cadrul Curții de Apel Paris, este că până în 2000, deținuții erau  repartizați în funcție de originea lor geografică și etnia lor, în 4 blocuri: Blocal A (Europa Occidentală sau de Vest), Blocul B (Africa Neagră sau Subsahariană), Blocul C (Magreb/„Africa franceză”–Algeria, Tunisia, Maroc) și Blocul D (restul lumii).

În sfârșit, Centrul de detenție provisorie de la Santé dispune și de un cartier (Q) B4 al „persoanelor vulnerabile” (PV), conform Administrației Penitenciarelor, considerat de către mass–media un cartier (Q) „VIP”  cu 19 celule (identice cu celelalte ale închisorii), ceea ce de altfel, posedă, cel puțin oficios,  fiecare închisoare franceză, cu scopul de a proteja „anumite” persoane de restul populației carcerale (printre care și polițiști, jandarmi sau magistrați, și poate nu în ultimul rând, „turnători /„indic”-uri care riscă să fie maltratați și chiar uciși). Celelate închisori „pariziene”, din zona Paris–extramuros (în cadrul Curții de Apel Paris) sunt cele de la Villepinte,  Fresnes,  Fleury-Mérogis, Meaux,  Melun și Auxerre.

Printre celebritățile încarcerate în închisoarea Paris–de La Santé (din cartierul Montparnasse)  menționez în primul rând pe brand-urile legendare ale marii criminalități franceze (despre care am scris sute de pagini în articole și cărți) și a crimei organizate de mare anvergură, dar și pe cei care au făcut obiectul unor studii detaliate în lucrările mele (fără a putea fi incluși în categoria mai sus menționată):

• François Besse (n.1944, jafuri armate, „roi de l’évasion”/regele evadării, „l’anguille”/anghilă, cu 7 evadări spectaculoase reușite, dintre care una pe 8 mai 1978 din închisoarea de la  Santé, cu studii de filosofie în mediul carceral, pus în libertate definitiv din închisoarea Saint-Maur pe 27 februarie 2006)
• Antonio Ferrara (n.1973, jafuri armate, atacuri de furgoane blindate transportoare fonduri în cash, evadări specaculoase, dintre care cea din închisoarea  Fresnes, pe 12 martie 2003, este remarcabilă, eliberat definitiv din închisoarea Réau pe 8 iulie 2022, după 19 ani de recluziune criminală)
• Jacques Mesrine (1936–1979, „inamicul public n⁰1”, „Robin des Bois français”/Robin Hood,  jafuri armate, asasinate, răpiri, evadări spectaculoare, dintre care cea cu François Besse, pe 8 mai 1978, rămâne celebră)
• Pascal Payet (n.1963, jafuri armate de furgoane blindate, asasinat, evadări spectaculoase, care de Ziua națională a Franței, pe 14 iulie 2007, evadează cu un elicopter de la închisoarea Grasse, după ce în 2005 este condamnat la 30 de ani de recluziune criminală–maximă în executare, pentru uciderea unui însoțitor de fonduri într-un furgon blindat, record mondial absolut în evadări cu elicopterul)
• Albert Spaggiari (1932–1989, autorul „jafului secolului” de la banca Societé Générale de la Nisa în 1976 în valoare de 50 Mil FFr/cca 31Mil€PPA și al unei evadări spectaculoase din Palatul de Justiție de la Nisa, fără să fi fost prins în viață)
• Toni Musulin (n.1970, însoțitor de transporturi de fonduri de origine iugoslavă, deturnare de furgon blindat transportator de fonduri în cash, în valoare de 11,6 Mil€, condamnat în 2010 la 5 ani de închisoare și la plata unei despăgubiri de 270.000€)
  
• Ilich Ramírez Sánchez (n.1949, „Carlos”, terorism internațional tentacular, de mare anvergură, condamnat la închisoare pe viață în 1997 pentru un triplu asasinat comis în 1975, respectiv, în 2011, pentru 4 atentate comise în perioada 1982–1983, încarcerat între 15 august 1994 și până în 5 ianuarie 2006 în Centre pénitentiaire de Paris-La Santé și de atunci la Maison centrale de Clairvaux)
• Hocine Aït Ahmed (1926–2015, om politic algerian, ministru de stat al guvernului provizoriu al Algeriei între 1958–1962 și președintele FFS–Frontul Forțelor Socialiste între 1963–2013), Ahmed Ben Bella (1916–2012, președintelele Republicii Algeriene între 1963–1965 și șeful guvernului între 1962–1963) și Mohamed Boudiaf (1919–1992, fost șef al statului Algerian între 16 ianuarie–29 iunie 1992, vicepreședinte al guvernului provizoriu între 1961–1962, ministru de stat al guvernului provizoriu între 1958–1962), 3 dintre cei 9 „șefi istorici” ai FLN (Frontul de Eliberare Națională Algerian, partid politic algerian fondat în 1954, aflat la putere între 1962–1992 și după 1999, dirijat din 2020 de către Baadji Abou El Fadhel)
• Jean-Marie Bastien-Thiry (1927–1963, organizatorul atentatului de la Petit-Clamart contre le președintelui Charles de Gaulle în 1962)
• Maurice Challe (1905–1979, pentru tentativa de lovitură de stat contra guvernului lui Charles de Gaulle, Putsch des généraux de la Alger pe 22 aprilie 1961)
• membri ai Rezistenței franceze în timpul Regimului de la Vichy Renée Lévy (1906–1943, profesoară, membră a rețelei Hector) și Marietta Martin (1902–1944, scriitoare), respectiv, Gabriel Péri (1902–1941, om politic și jurnalist francez, fost membru al Comitetului central al Partidului Comunist Francez)
• Paul Gorguloff (1895–1932, medic francez de origine rusă, condamnat la moarte și executat pe 14 septembrie în închisoarea La Santé de către călăul Anatole Deibler, pentru asasinarea președintelui Franței Paul Doumer pe 7 mai 1932), Maurice Papon (1910–2007, înalt funcționar francez, ministru al Bugetului între 1978–1981, pentru colaborare cu Regiunmul de la Vichy)
• Serge Alexandre Stavisky (1886–1934, montaje financiare frauduloease/escrocherii conform Schemei Ponzi)
• Bernard Tapie (1943–2021, patron de echipe sportive între 1984-1994, printre care și cea de fotbal–Olympique de Marseille, al brandului spotiv Adidas între 1990–1993 și al iahtului de lux Phocéa, fost deputat socialist între 1989–1996 și ministrul Orașului între 1992–1993, încarcerat în dosarul corecțional de arbitraj trucat „Crédit lyonnais”)
• Claude Guéant (n.1945, înalt funcționar francez, secretar general al președinției franceze între 2007–2011 și ministru de interne între 2011–2012, încarcerat în dosarul Affaire Sarkozy-Kadhafi și Affaire Tapie-Crédit lyonnais)
• Bernard Bonnet (n.1948, fost prefect de Corsica, succesorul lui Claude Érignac, asasinat pe 6 februarie 1998, în dosarul politico–juridic Affaire des paillotes) și  Yvan Colonna (1960–2022, pentru asasinarea lui prefectului Claude Érignac)
• Guillaume Apollinaire (1880–1918, poet și scriitor, critic și teoretician al artei de origine poloneză din perioada Imperiului Rus, naturalizat francez pe 9 martie 1916, în timpul Primului Război Mondial)
• Philippe Corti (n.1958, DJ al emisiunii de televiziune Tout le monde en parle  a lui Thierry Ardisson și actor francez, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri în Peninsula Papagayo)

Articole de referință

„În umbra vieții″ (Partea I). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Complexitatea, organizarea și funcționarea acestuia, oficial și oficios (prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale – Franța)

„În umbra vieții″ (Partea II). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Evadări spectaculoase cu explozivi (explozibili) și arme de foc!

„În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Brand-uri legendare ale marii criminalități franceze, autori ai unor celebre și spectaculoase evadări, care au marcat profund istoria contemporană a crimei organizate [Albert Spaggiari – „Creierul loviturii (spargerii) secolului″, Jacques Mesrine – „Inamicul public n°1″, François Besse – „Regele (Prințul) evadărilor″, Jean-Charles Willoquet – „Frizerul″, Michel Ardouin – „Porte-Avions″, „zburătorii″ („eroii aerului″) specializați în evadări cu elicopterul Michel Vaujour („Nu mă lăsăți liber, mă ocup eu !″ și Pascal Payet – „As al evadării″]. Corespondență din Franța (prof. univ. dr. Thomas CSINTA – atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

„În umbra vieții″ (Partea IV). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Evadări spectaculoase datorită neglijenței și laxismului personalului penitenciar sau al autorităților polițienești, respectiv, judiciare [Jean-Pierre Treiber, Manuel Soulès, Nicolas Leprêtre si Kamel Raï, Francis (François-Marie) Mariani, Pierre-Marie Santucci, Maurice Costa si Joseph Menconi, Saïd Bahmed si Hakim El Bachir, Ismaël Berasategui Escudero si Ludovic Mallet].

„În umbra vieții” (Partea V) – Sancțiuni contra corupției în mediul carceral francez. Sancțiuni contra Administrației penitenciare. Anchetă (privată). Dezvăluiri (Corespondentă din Franța – prof. univ. dr. Thomas CSINTA)

„În umbra vieții” (Partea VI). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Studii și cercetări aprofundate. Statistici carcerale. Concluzii generale. Comentariul Autorului

„În umbra vieții” (Partea VII). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Viața în mediul carceral cu un (important) handicap locomotor sau psihic. Anchetă. Dezvăluiri

„În umbra vieții”. Structura, organizarea și funcționarea mediului (parcului) carceral francez (Poliția Capitalei – Mondo Police – Investigații criminale, corespondență din MCF – Mediul Carceral Francez, prof. dr. Thomas CSINTA)

Investigaţii Jurnalistice în serial. Volumele 4 și 5: „În umbra vieții” (Incursiune în istoria marii criminalități franceze contemporane)

Incursiune în istoria marilor jafuri ale „secolului” din lumea contemprană, a revizuirii condamnărilor penale și a crimelor (de sânge) neelucidate. Investigații jurnalistice în serial – „În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des „casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques – „A l’ombre de la vie”, 7e Tome)

Subiect de teză de doctorat în Științe Social – Economice și Juridice. Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „French Connexion” (Montages financiers frauduleux en liaison avec la „French Connexion”). Corespondență din Franța (prof. univ. dr. Thomas CSINTA – atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

„Eroare judiciară” în dosarul politico – juridic atipic, Adidas – Crédit Lyonnais (LCL)?! Legenda lui Bernard Tapie – un rebel supraviețuitor. Corespondență din Franța (Prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”. [„De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, comandant istoric legendar, fondator al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea 1. OAS – Organizația Armată Secretă, puciul generalilor de la Alger, dosarul Bazooka, atentatul de la Pont-sur-Seine)]. Corespondență din Franța (Prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”. [„De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, comandant istoric legendar, fondator al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea 2. Charlotte Corday de la Petit–Clamart, Mont Faron)]. Corespondență din Franța (Prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

„Corsica nu crede în lacrimi”. In memoriam Yvan Colonna (1960 – 2022). Moartea suspectă a lui Yvan Colonna („Ciobanul din Cargèse” – „Icoana naționalismului corsican”) și „Tăcerea mieilor”. De ce Yvan Colonna a fost asasinat? Incursiune în istoria (ultra)naționalismului corsican, a marii criminalități corsicane (politice și de drept comun). Crima organizată corsicană „Corsica Connexion” (Partea 1). La mort suspecte du nationaliste corse Yvan Colonna („le berger de Cargèse” – „icône du nationalisme corse”) et „Le silence des agneaux”. Pourquoi a-t-il été assassiné ? Incursion dans l’histoire de la grande criminalité politique et de droit commun corse. Le crime organisé de Corse „Corsica Connexion” (1ère Partie)

„Corsica nu crede în lacrimi”. In memoriam Yvan Colonna (1960–2022). Moartea suspectă a lui Yvan Colonna („Ciobanul din Cargèse” – „Icoana naționalismului corsican”) și „Tăcerea mieilor”. De ce Yvan Colonna a fost asasinat? Incursiune în istoria (ultra)naționalismului corsican, a marii criminalități corsicane (politice și de drept comun). Crima organizată corsicană „Corsica Connexion” (Partea 2). La mort suspecte du nationaliste corse Yvan Colonna („le berger de Cargèse” – „icône du nationalisme corse”) et „Le silence des agneaux”. Pourquoi a-t-il été assassiné ? Incursion dans l’histoire de la grande criminalité politique et de droit commun corse. Le crime organisé de Corse „Corsica Connexion” (2e Partie)

Notă. La inaugurarea închisorii de la Santé pe 20 august 1867, penitenciarul dispunea de 500 de celule, dar în secolul XX, numărul lor s-a dublat, ajungând le 1.000.

Dintre cei care au fost încarcerați în acest centru privat de libertate, 91 au fost condamnați la moarte și ghilotinați, până la abolirea pedepsei capitale în Franța, conform legii n°81-908 a lui Robert Badinter (n.1928, avocat aboliționist și profesor universitar de drept, ministrul Justiției între 23 iunie 1981–18 februarie 1986, în timpul primului mandat prezidențial al lui François Mitterrand, 1981–1988) adoptată de către Parlamentul francez pe 9 octombrie 1981 și publicată în Jurnalul Oficial, după ce i-a fost propusă pe 17 septembrie 1981 și înscrisă în Constituție pe 10 octombrie 2007, când Franța ratifică protocolul n°13 al CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) din 3 mai 2002, relativ, la abolirea pedepsei cu moartea în orice circumstanță (context).

Remember. 1981 – 2021. „Ghilotina – mașină umană și democratică a terorii”. Abolirea pedepsei capitale în Franța cu 4 decenii în urmă (Document istoric – prof. univ. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

Remember 1981 – 2021. Abolirea Pedeapsei Capitale în Franța cu 4 decenii în urmă (Document istoric – prof. univ. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort). Părintele și simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța (cu 4 decenii în urmă), profesorii Robert Badinter și Philippe Maurice (condamnat la moarte pe 28 octombrie 1980 de către Curtea cu Jurați de la Paris, ultimul grațiat de un președinte de stat francez). Corespondență din Franța (prof. dr. Thomas CSINTA – Monitorul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite)

Prima execuție a avut loc în 1909, iar 37 au fost publice, în exteriorul închisorii (conform art. 26 din Codul Penal), ultima dintre acestea având loc pe 2 iunie 1939, după care acestea au fost sistate, definitive, conform decretului–lege din 24 iunie 1939 al celei de-a 3-a Republici franceze (4 septembrie 1870–10 iulie 1940).

De remarcat este și faptul că o tentativă a interzicerii execuțiilor publice a existat și la sfârșitul secolului XIX, când Senatul a adoptat o propoziție–lege în privința acestora pe 5 decembrie 1898, la propunearea socialiștilor Édouard Daladier (1884–1970, președintele Consiliului de Miniștri, ministrul Apărării Naționale și a Războiului), Paul Marchandeau (1882–1968, ministrul Justiției) și Albert Sarraut (1872–1962, ministrul de Interne), fără ca aceasta să fi fost promulgată.

Ca urmare, 54 de execuții vor avea loc în incinta închisorii, dintre care prima se va derula pe 15 martie 1940 (în timpul ocupației naziste) și va fi urmată de alte 17 dintre care 9 vor avea loc cu ghilotina. Ultimele două execuții au loc pe 28 noiembrie 1972, în jurul orei 05h15, când sunt ghilotinați „pe ascuns” („fără publicitate”) Claude Buffet (1933–1972, fost legionar francez, devenit criminal) și Roger Bontems (1936–1972, fost militar parașutist francez, devenit delincvent multirecidivist), la un interval de 7 minute de către călăul André Obrecht (1899–1995, executor șef între 1951–1976), penultimul „în post”, avându-l ca succesor pe Marcel Chevalier (1921–2008).

„Legio Patria Nostra”. Dosarul criminal Francesco Benitez (Paco). Crime pasionale sau pasiuni criminale?! (Corespondență din Guyana franceză – prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

Înainte de a deveni un criminal notoriu, Claude Buffet, se angajează în 1953 în Legiunea Străină și este trimis în Indochina, dar dezertează pe 6 octombrie 1954 și dispare timp de 5 luni și 29 de zile. Interpelat pe 4 aprilie 1955, el este plasat în detenție și apoi trimis în Algeria pentru executarea contractului de 5 ani cu Legiunea Străină, în cadrul celui de-al 4-lea Regiment al acesteia care opera în Maroc. La demobilizarea lui pe 4 august 1958, Buffet era titular al Medaliei coloniale și al mai multor medalii comemorative ale Campaniei din Indochina și ale operațiunilor de menținere a ardinii în AFN (Africa franceză de Nord/Margreb–Algeria, Maroc, Tunisia).

„Legio Patria Nostra”. Crime (de sânge) pasionale în Legiunea Străină (franceză). Complement de anchetă. Dezvăluiri. Legătura dintre dosarele Francesco Benitez și Jozef Michalek (după un deceniu și jumătate). Corespondență din Franța (prof. univ. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)

În ceea ce îl privește pe Roger Bontems, după Războiul din Algeria (1954–1962) acesta devine instructor parașutist în cadrul Armatei franceze, dar în urma unui accident cu motocicleta (când își fracturează vertebrele cervicale) este trecut în rezervă și se califică în meseria de instalator, dar și în cea de furt (jaf) calificat și agresiune cu violență. Particularitatea lui în ceea ce îi privește pe cei condamnați la moarte constă în faptul că el este singurul condamnat la moarte (și executat), fără să fi comis o crimă de sânge (în același dosar criminal cu Buffet, care era asasinul, iar el, doar, complice la asasinat).

Pe 21 septembrie 1971, cei 2 colegi de celulă încarcerați pentru diferite infracțiuni criminale la Maison centrale de Clairvaux, vor pune la cale o evadare, luând ca ostatici la infirmeria închisorii pe gardianul Guy Girardot (în vârstă de 25 de ani, tatăl unei fetițe) și infirmiera Nicole Comte (în vârstă de 35 de ani, mama a 2 copii), care vor fi uciși (sugrumați). În acest an se îmlinesc 5 decenii de la execuția lor în închisoarea de la Santé, care a fost și ultima în această închisoare (celebră) și 155 de ani de la inaugurarea acesteia. Iar, dacă pe profesorii Robert Badinter și Philippe Mauriceîi considerăm, părintele, respectiv, simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța, pe Claude Buffet și pe Roger Bontems îî putem considera ca „precursori” ai acestui eveniment istoric.

În sfârșit, între 23 ianuarie 1941–15  iulie 1944, cel puțin 60 de persoane ar fi fost încarcerate la închisoarea de la Santé, dintre care 25, membri ai Rezistenței franceze, iar restul, deținuți de drept comun (criminali). Dintre cei 25, membri ai Rezistenței, 21 ar fi fost condamnați la moarte și executați de către francezi (jurisdicții de excepție ale Statului francez), ca de altfel, și deținuții de drept comun.

Primul dintre ei a fost Bourotte Serge, executat pe 23 ianuarie 1941, apoi, fără să fi fost consemnat motivul încarcerării sale. Apoi, vor fi executați 10 meembri ai Rezistenței franceze, după cum urmează, în 1941, pe 28 august: Bastard Emile, Bréchet André, Trzebrucki Abraham, pe 24 septembrie: Catelas Jean, Guyot Adolphe, Woog Jacques, în 1942, pe 23 iulie: Lefébure Edgar, Meunier Henri, Dalmas André, iar pe 8 august,  Grinberg Isidore.

Între timp, tot în 1942, alți membri ai Rezistenței vor deceda. Pe 27 februarie Conrad Miret i Musté moare torturat, pe 19 martie Szmult Cruc se sinucide, pe 1 aprilie Antoine Émorine, este asasiunat în celula sa, pe 16 aprilie Daniel Bret, este găsit mort, probabil din cauza torturii, pe 29 aprilie Félix Collet, neomologat ca membru al rezistenței este executat prin împușcare ca ostatec. În sfârșit, pe 7 iulie este executat René Diot, membru al Rezistenței.

Pe 30 aprilie 1944, alți 9 membri ai Rezistenței, condamnați la moarte vor fi executați de către Regimul de la Vivhy, în jurul orei 06h40. Este vorba de Bosmayer Bernard, Courvoisier Claude, Finance Albert, Godefroy Alfred, Hénault Guy, Malak Casimir, Massé Robert, Ott André, Senlis Gaëtan.

Reprimarea de către Miliția închisoarii a unei revolte a deținuților de drept comun în noaptea de 14–15 iulie 1944 va antrena moartea a 34 de deținuți, dintre care 6 în cadrul (timpul) conflictului („sumar”, fără a fi condamnați, efectiv, la moarte) iar restul de 28 prin condamnarea la moarte de către Curtea Marțială a Regimului de la Vichy, al Statului francez. Atunci, închisoarea de la Santé operațională pentru o populație carcerală formată din de 1.000 de deținuți era suprapopulată cu 4.634 de persoane încarcerate (dintre care între 464–550 de deținuți politici) cu numai 207 supraveghetori (gardieni) de închisoare.

Lista celor  executați „sumar” cuprinde: Déveaux René (n.1924), Chambre Désiré (n.1909), Fraipont Émile (n.1919), Galéa Max (n.1926), Guyot Albert (n.1896), Denieport Adrien (n.1915). Iar a celor condamnați la moarte de Curtea Marțială și  executați (prin împușcare): Bara Robert (n.1924), Asroun-Mahiout (n.1906), Becq Henri (n.1925), Brouste René (n.1925), Calandra Francis (n.1919), Chakri Arab (n,1912, mort pentru Franța), Coat Pierre (n.1920, mort pentru Franța), Conil Claude (n.1925), Decker Alexandre (n.1924), Dugrain Georges (n.1906), Faure Roger (n.1924), Fleury Robert (n.1925), Florent André (n.1924, mort pentru Franța), Gagnaire Henri (n.1924), Gagneux Louis (n.1926), Guérin Marius (n.1924, mort pentru Franța), Jaffrezic Robert (n.1924, mort pentru Franța), Kléle André (n.1925, mort pentru Franța), Le Merlus Jean (n.1905), Marotel Albert (n.1924), Mary Henri (n.1925), Menneveux Guy (n.1925), Mkhitariantz Nicolas (n.1924), Quentin Jacques (n.1925), Ringeard Roger (n.1923), Rousseau Robert (n.1925), Vermeulen Eugène (n.1906) și Wallet Robert (n.1924). Ultimul executat, tot „sumar”, dar de către naziști, ar fi fost pe 15 iulie 1944, Henri Mary, membru al Rezistenței, ca urmare a unei tentative de evadări, tot în contextul revoltei populației carcerale dedrept comun.

Nota redacției