Acasă Concerte Chansons Russes. Concert premieră Irina Perneș (vioară) & Maxim Belciug (chitară)

Chansons Russes. Concert premieră Irina Perneș (vioară) & Maxim Belciug (chitară)

Unteatru Open-Air, stagiunea de vară a Teatrului unteatru, reintroduce în circuitul cultural al capitalei Grădina Casei Universitarilor, o oază urbană aflată chiar în centrul Bucureștiului (Strada Arthur Verona).
În frumoasă seară de vineri, 20 august 2021, de la orele 19.00, la Unteatru Open-Air avem parte de un regal: muzică rusească pentru vioară și chitară, într-un program prezentat în primă audiție de către Irina Perneș alături de Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor. O formulă care se află la prima apariție publică pe scenă și un concert premieră, care ar putea fi acompaniat de un păhăruț sentimental: vioară, chitară, „chansons russes”, romanțe, câte ceva din filmul „Fata fără zestre”, suspine și sminteală rusească, într-o variantă plină de prospețime și de bucuria de a cânta a Irinei, care n-are încă 20 de ani, este năucitor de talentată și cântă la vioară cu toată tinerețea ei contagioasă.

 

Așadar, vineri, 20 august 2021, ne delectăm „à la russe” cu Irina Perneș și Maxim Belciug. Concertul începe la orele 19:00 și are loc în Grădina Casei Universitarilor din București (str. Arthur Verona, intrarea vizavi de Grădina Icoanei). 
Rezervări se pot face la adresa de e-mail rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul 0721.268.516. Biletele sunt disponibile pe Tomtix, MyStage, EventBook sau în locație, înainte de începerea concertului.
Stagiunea de vară 2021 Unteatru Open-Air este organizată în Grădina Casei Universitarilor în parteneriat cu Universitatea din București.
În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER (Uniunea Teatrală din România), instituție de utilitate publică–cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În 2020 s-a lansat platforma VoD unteatru cinematic, o scenă virtuală care oferă spectatorilor ocazia de a urmări spectacole independente online, oricând, de oriunde. La începutul acestui an, unteatru a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către Președintele României.

Nota redacției

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.