Au fost stabilite 650 de stații în care au fost prelevate date sincron timp de două săptămâni în anul 1835. Îți poți imagina cam ce efort organizatoric a însemnat asta, pe vremea când nu exista telefonie, internet șamd. Au fost colectate aproape 1 milion de date din observații de teren, care au fost sistematizate de persoane cooptate de Whewell. Fără aceste date din teren, omul de știință nu avea nici o șansă să aibă o teorie bazată pe realitatea din ocean. Este un fel de primă manifestare a citizen science, cu aproape două secole înainte ca abordarea asta să primească un nume. Ca un Postum Scriptum destul de trist, dificultatea de a prezice cu exactitate nivelul mareii este exemplificat că o maree înaltă neprevăzută, pe Tamisa, în 1953 a dus la moartea a circa 300 de persoane.
Ceea ce se poate constata din acest prim experiment de tip citizen science, este că: 1. este știință reală, care produce progres real în cunoaștere, 2. a fost conceput de un om de știință care a coordonat procesul și a extras esența din mormanul de date culese pe baza unui standard, 3. fără participarea a mii de voluntari care să preleveze datele din teren pe baza unui protocol clar, cu exactitate mare, nu se putea face nimic serios în domeniu. Charles Darwin a extras date de peste tot din Lume pe baza unei corespondențe ample, care ajunge la circa 15.000 de scrisori–cu oamenii care erau de interes pentru el. Greu se poate zice că este și asta citizen science… sau nu, dar ceea ce este clar este că în domenii naturalistice oamenii de știință sunt constrânși să se bazeze pe observații variate, provenite din surse credibile, deoarece viața umană și energia disponibilă pentru un om sunt mult prea limitate pentru a face față, de unul singur, tuturor aspectelor legate de cercetarea în teren a unui subiect. Dacă vezi de ce erau capabili acești oameni de știință la vremea aceea, te miră un pic cum în lumea actuală, atât de informatizată, atât de supratehnologizată, cu comunicații de o capacitate incredibilă… totuși, chestiile astea gen citizen science sunt mai mult excepții în lumea științifică… plină de fosile închistate. Față de potențialul lor real, aceste tipuri de abordare sunt ignorate la un mod jenant.
Birdwagtching, observarea păsărilor, este un hobby răspândit în lumea bună. Produce enorm de multe date despre prezența păsărilor în variate locuri și momente, sosirea lor, observații pe trasee de migrație șamd. Dacă apare ceva raritate, informația se răspândește pe rețele și pasărea este urmărită uneori și de zeci sau sute de păsărari, cu lunate și binocluri. Poate produce și deranj în unele cazuri, dar beneficiile pentru știință sunt de un million de ori mai mari. În Marea Britanie observarea păsărilor a devenit o preocupare larg răspândită, de multă vreme. Ceea ce azi este Royal Society for Protection of Birds, a fost înființat în stare incipientă în 1889. Azi are peste 1 milion de membri. Și proiecte de toate felurile. Este cea mai mare organizație neguvernamentală de mediu din Europa.
În 1933 a fost înființat British Trust for Ornithology.Organizația a pornit un program de înregistrare a cuibăririi variatelor specii de păsări, prin colectarea de cartonașe standard completate de voluntari; odată digitizate, acestea reprezintă o bază de date cu valoare extraordinară, în sensul că se pot face analize științifice care să arate trenduri, patternuri. La ora actuală au deja circa 2 milioane de date despre cuibărire. Lucrări științifice create pe acest suport (Humphrey Crick, 1997 și 1999 publicat în Nature) analizează peste 1 milion de date despre cuibărire, constatând că se percepe o cuibărire din ce în ce mai timpurie la zeci de specii de păsări, ca efect al încălzirii climatului. Se poate constata cu ușurință că nici un cercetător, nici un institut de orice fel, orice finanțare ar avea, nu ar avea cum să colecteze 2 milioane de date despre cuibărirea păsărilor – o asemenea capacitate de observare se poate baza doar pe implicarea voluntarilor, a pasiunii și plăcerii naturalistice, a citizen science în esența ei.
Pentru a studia cuiburile, observatorul notează date despre momentul când este începută construirea, când sunt depuse ouă, când e ponta completă, când eclozează puii, ce se întâmplă în dezvoltarea lor șamd. Adică, avem aici nevoie de vizite repetate la cuiburile descoperite, pentru a extrage datele necesare. Evident, se produce ceva deranj pentru păsările adulte, și poate și pentru puii mai mari. Observatorul vede natura în toată frumusețea ei, în sensul că fiecare cuib este diferit de celelalte, are evoluția lui, unele din care puii zboară cu succes, altele afectate de boli, paraziți, puii prinși de prădători, morți din cauza unor condiții termice nefavorabile, valuri de frig sau de căldură excesivă, lipsă de hrană șamd. Adică, observatorul are ocazia să vadă cam ce presiune naturală există în realitatea din teren, nu în pozele din reviste colorate.
În America de Nord a fost dezvoltat un program de observare a păsărilor în ziua de Crăciun. Au fost stabilite peste 2.000 de arii în care se fac observații. Din analiza datelor pentru anii dintre 1975 și 2004, despre 254 de specii a reieșit că ele iernează în zone din ce în ce mai nordice, cartierele de iernare fiind translatate cu circa 1 km pe an spre nord. Observarea păsărilor la hrănitori de iarnă aduce și ea date interesante, când este vorba de un număr mare de oameni care pun date în sistem. În programele de inelare, inelatorul este specializat, adică are un atestat, dar foarte mulți care îl ajută la capturarea păsărilor în tabere de inelare sunt oameni care de facto participă la activități de tip citizen science. Au ocazia să cunoască păsările, și contribuie la progresul științific. Inelarea păsărilor, o sursă extraordinară de date care permite estimarea longevității atinse în natură de variatele specii de păsări, stabilirea traseelor de migrație șamd, are evident și efecte colaterale; capturarea păsărilor cu plase ornitologice poate duce la moartea unor exemplare din cauza stresului în plase sau în timpul inelării, la uciderea lor de către prădători când sunt în plase. O pasăre mică care poartă un mic inel pe distanțe enorme sigur că are un mic dezavantaj față de cele care sunt pur naturale șamd. Dar beneficiile pentru cunoaștere și pentru programe de protecție a populațiilor/speciilor de păsări sunt mult mai mari decât dezavantajele suferite de unele exemplare.
Când este vorba de milioane de ore petrecute pe teren, cu binoclul la gât și cu dorința de a vedea păsări, cu capacitatea de a determina speciile și a pune datele la comun în formate prestabilite, se realizează un fel de baseline survey la nivel regional sau continental. Cantitatea de energie pe care cumulat o investesc miile și milioanele de pasionați de birdwatching nu ar putea veci să fie echilibrată cu timp de muncă a experților la ceva institute de cercetare. Se constată aici că există domenii în care fără o abordare de tip citizen science, situația nu putea să se dezvolte până la nivelul actual de cunoaștere. Se percepe undeva un conflict între nevoia de a colecta date, de a observa natura de aproape, cuiburile, ouăle, puii, inelarea șamd și dorința de a proteja natura; există considerente etice care distanțează omul de cuiburi – dar dacă te gândești la milioanele de cuiburi dintre care unele, extrem de puține pot să fie detectate de oameni, observate cu decență… te poți întreba oare cât de absurd și aberant sună restricții de acest gen față de activitățile naturalistice care ar putea genera cunoaștere necesară protecției. Plus, distanțarea copiilor de natura concretă, reală, de păsări și cuiburi, produce miliarde de adulți încuiați la minte, care nu mai înțeleg nimic din ce însemană natura, și nici nu îi deranjează dacă dispare totul, că oricum nu contează. În țările mai marginale, mai la sapă de lemn, evident că subiecte de gen birdwatching, cultură naturalistică, sunt niște chestii hipermarginale, adică de facto ele sunt aproape inexistente în sfera publică. Și nici nu te poți aștepta ca situația să fie altfel.
În Lume există circa 3.500 de specii de țânțari. În Europa sunt relativ puține specii, spre exemplu în Germania 50. Doar deranjante prin înțepăturile femelelor, sau transmițând o serie de boli dintre care unele cu consecințe dure, țânțarii sunt o problemă de sănătate publică în lumea noastră postmodernă. Se estimează că anual mor cam 1 milion de oameni ca efect al bolilor transmise de țânțari. Din fericire pentru noi, în zonele temperate problemele de acest gen sunt mult mai puține decât în zone tropicale. Pe vremurile trecutului, capacitatea de deplasare/zbor a țânțarilor la distanțe mici îi limita mai mult sau mai puțin în zonele unde existau, dar odată cu transportul global de mărfuri și persoane, ei pot ajunge repede pe alte continente, în containere, în mașini, avioane șamd. Așa a apărut în Europa o specie asiatică, țânțarul tigru Aedes albopictus. Prin anii 1980 ajunge prezent în țările mediterane, apoi din 2011 prin Germania și multe zone până în nordul UE. Acest țânțar răspândește virusul West Nile, malaria, etc. În Franța și Italia răspândește chikungunya, o boală virală. Răspândește febra dengue, din Croația până în Franța.
Să luăm ca exemplu una dintre bolile transmise de țânțari. Virusul encefalitei West Nile este prezent în păsări, de unde este transmis la om de către unele specii de țânțari. A produs cazuri cam în toate țările din Europa. În 1996 România a avut cele mai multe cazuri din Europa, anume 352 de bolnavi–dar se poate estima ca fiind mult mai mare numărul celor care au trecut prin boală cu efecte minore sau chiar fără simptome (cam 1 la 150 de oameni contaminați dezvoltă cazuri grave de encefalită). Conform ECDC–Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, în 2022 au fost raportate la nivel european 1.339 de cazuri cu contaminare locală (adică nu cei care au contactat virusul în călătorii în afara Europei), dintre care 104 au murit. Germania a început din 2011 un proiect cu voluntari pentru a carta și monitoriza răspândirea lui Aedes albopictus. Din aprilie 2012 este online Mückenatlas (adică Atlasul Țânțarilor). Voluntarii colectează exemplare intacte prin preajma locurilor unde ei stau și le congelează în frigider, apoi trimit mostrele la cercetători care pot determina specia, pe baza caracterelor morfologice sau a unor analize genetice. Voluntarii primesc datele rezultate din analizele specialiștilor. Până acum (datele de pe site-ul web al proiectului în februarie 2024) acest proiect citizen science a implicat peste 34.000 de participanți care au colectat peste 205.000 de țânțari. Pe site au o frumoasă hartă a Germaniei, în două versiuni, cu răspândirea țânțarului Aedes japonicus în 2012 și 2021 – de la câteva puncte a ajuns să acopere jumătate din teritoriul țării. Pe baza acestor informații se poate ține pas cu răspândirea acestor insecte, pentru a avea date pe baza cărora se iau deciziile de intervenție, dacă și unde e cazul. Protocolul acesta este implementat și în Spania și există tendințe de a îl extinde în toată Uniunea Europeană.
De altfel, pe site-ul Mückenatlas există o diversitate de materiale educative, de la fișiere despre morfologia și ecologia țânțarilor, la liste de lucrări științifice, prezentări despre citizen science, astfel încât cei interesați se pot documenta succinct și la obiect, sistematic și clar despre aceste aspecte. De subliniat este că țânțarii sunt priviți din perspectivă biologică, nu doar prin prisma problemelor potențiale pe care le pot produce omului, ci ca ființe vii cu caracteristicile lor evolutive, ca parte a ecosistemelor naturale. În SUA, aceeași specie invazivă asiatică, țânțarul tigru Aedes albopictus, transpite febra dengue, chikungunya și encefalită equină, iar specia Aedes aegypti transmite febră dengue, febră galbenă, chikungunya, și este posibil să transmită și virusul Zika. La nivelul SUA există o strategie de a implica profesorii și elevii în colectarea de probe pe baza unui protocol detaliat, probe pe care ei le trimit la US Department of Agriculture (USDA). Datele sunt folosite de Centers for Desease Control and Prevention, care decid intervențiile necesare. Se vede că povestea asta cu citizen science nu e doar despre fluturi frumos-colorați, păsări care cântă, protecția naturii…ci și despre interese elementare de păstrare a sănătății populației umane, de control a speciilor invazive, în contextul biologic din ce în ce mai dificil în care se află omul.
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jaful-secolului-de-la-banca-societe-generale-din-nisa-o-conexiune-dintre-sac-serviciul-de-actiune-civica-gaulle-ist-si-celebra-organizatie-criminala-french-connexion/
[…] Dr. biolog Peter Lengyel (expert științific în conservarea biodiversității): „Citizen science… […]