Acasă Medic Clarfon, alături de persoanele cu dizabilităț

Clarfon, alături de persoanele cu dizabilităț

Auzul este un simț vital ce ne poate face viața mai frumoasă. Dar te-ai pus vreodată în situația unei persoane cu dizabilitați? Sau te-ai gândit că lipsa auzului poate fi o reală dizabilitate mai ales dacă este prezentă din copilărie?

Stiai că: în prezent, există în jur de 500 centre de resurse și peste 600 de asistenți de profesori care sprijină copiii cu necesități educaționale speciale în procesul de incluziune. Astfel, peste 7.500 de copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) învață în prezent în școlile generale, în timp ce numărul de copii cu dizabilități în școli auxiliare și speciale a scăzut de aproape două ori?

Inițial, hipoacuzia nu pare a fi ceva atât de grav, însă în momentul în care copilul ajunge în colectiv, se confruntă cu o capacitate scăzută de a auzi. Pe măsură ce înaintează în vârstă şi doreşte să intre pe piaţa muncii şi să se angajeze, momentul devine destul de anevoios. În general, angajatorii nu acceptă persoane cu dizabilități. Numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, în 2020, însă doar 17% dintre aceştia (cu vârsta potrivită pentru a munci) sunt integraţi pe piaţa muncii, arată o analiză OLX. La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, circa 100 de milioane de persoane au o dizabilitate, iar statisticile arată că 29 milioane dintre acestea trăiesc în condiţii de sărăcie şi excludere socială.

În 2020, numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru ANDPDCA (Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități), iar aproximativ 50% dintre aceştia au vârsta potrivită pentru a munci. Este un număr surprinzător de mare! Poate că nu te așteptai. Statul român dorește ca persoanele cu dizabilități să aibă o șansă mai bună, motiv pentru care oferă persoanelor cu dizabilități, aflate în căutarea unui loc de muncă, vouchere pentru tehnologia asistivă și pentru achiziția de accesorii. Echipa Clarfon susține această inițiativă și prezintă cea mai bună tehnologie în materie de aparate auditive ce poate fi achiziționată în baza acestor vouchere.

Ce valoare au?

Voucherele au o valoare de aproximativ 5000 de euro și sunt disponibile grație unui proiect implementat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. La Clarfon, consultația este gratuită iar tehnicienii îţi vor recomanda cele mai bune soluții pentru un auz de excepție.

Încă nu te-ai hotărât să ne vizitezi? Mai avem ceva pentru tine, în fiecare lună, poți beneficia de oferte surprinzătoare. De asemenea, în voucherul amintit mai sus există posibilitatea să achiziționezi două produse specifice nevoilor tale. Vino la Clarfon și uită de insecurități. Fii tu dincolo, de părerile celor din jur!

A se vedea și articolele conexe

Să ai un auz sănătos înseamnă o viață plină de mulțumire

Clarfon testează auzul copilului tău

La Clarfon, auzul tău este prioritatea noastră

Clarfon verifică sănătatea auzului chiar la tine acasă

Nota redacției. Alte articole  ale Clarfon în Jurnalul Bucureştiului

Lansare de carte la BCU București. Cultură generală contemporană prin intermediul faptului divers. Carte de investigaţii jurnalistice din actualitatea internaţională dedicată Generalului Bartolomeu–Constantin Săvoiu, Suveran Mare Comandor–Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.