

Nota redacției. Desigur, atât Mme Anca Cheaito cât și Dr Petrică Ababii nu fac decât să filosofeze pe subiectul CSG, o tematică care le este absolut străină, necunoscută (un „dispozitiv” clasic utilizat în majoritatea articolelor românești pentru că, în principiu, este la îndemâna publicistului și nu necesită cunoștințe aprofundate într-un anumit domeniu), ceea ce, de altfel, se și întâmplă foarte des în spațiul public, dacă ținem cont de faptul că mulți „specialiști” care se „consideră” scriitori, filosofi, istorici sau chiar și popi, care nu au nici cele mai vagi idei despre elementele de mecanică cuantică (cum ar fi spații Hilbert, funcție de undă, densitate de probabilitate, numere cuantice, relațiile de incertitudine etc., sau legătura dintre mecanica clasică și cea cuantică) vorbesc de tehnologiile viitorului, printre care cele mai citate sunt cele cuantice. Iată de ce am considerat util să prezint sub formă de „rezumat” formalismul fenomenologic și matematic al acestui cod (SG) care este de mult elaborat și „funcțional” (de peste un sfert de secol, cu diferite precizii, în funcție de model, de individ, grup social, etc.), care urmează a fi perfecționat, rentabilizat și ușor de aplicat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Este de-a dreptul o operațiune temerară de a elabora un cod sociogenetic (termen introdus în literatura de specialite de către profesorul Thomas Csinta) asemenea codului genetic uman. Deosebirea radicală este, că codul genetic uman este o structură stabilă înăscut–programată primordial, prezentă în orice celulă a biologicului uman cu structură organizată originală dar și originară și ordonată stabil, ce determină integral funcția și manIfestarea compontelor ei, a întregii celule și implicit a întregului organism uman, spre deosebire de un eventual cod sociogenetic, care nu are structuri congenitale primordial programate cu o locație bine determinată, fiind, de fapt, o încercare de a introduce într-o structură ipotetic-abstractă de către autor mai sus menționat mai mult a manifestărilor interdependențelor comportamentului elementelor compoziționale socio-umane și mult mai puțin ale efectelor asupra acestora ale structurilor pur biologic-genetice ale lor. Dar oricum definirea/definiția conceptului este adecvată caracterelor pe care le poartă subiectul.
În debutul expunerii este de reținut următorul pasaj „(…) dacă comportamentul social poate fi codificat, ce loc rămâne pentru alegerile individuale”? Întrebarea este imoportună, pentru că un eventual cod sociogenetic nu poate fi delmitat/separat de alegerile indviduale, ca fiind atașat unei structuri, ce nu ar include și aceste alegeri, de parcă ele ar aparține unor oameni de undeva din afara sistemului socio-uman, ele, de fapt, dimotrivă făcând parte integral din acest sistem sociouman. Comportamentului sociouman nu i se poate elabora un cadru codificat extemporal/arbitrar venit din chiar afara „materiei”, ca atare a lui, pentru că impulsul imprivizibil al liberii ei alegeri nu se supune nici unei ordini legice prestabilite, cel puțin la acest nivel habitual al sistemului pe care îl formează și deci, totodată, nepitându-i oferi o vectorialitate dinamică univocă, pentru că întreaga sa morfologie interioară este arhicomplexă și arhicomplicată, conținând o infinitate de factori necunoscuți, cu o interoperativitate total imprivizbilă, care va forța încercările de a fi întroduse într-un cadru structurat bine organizat numit cod sociogenetic, să se rătăcească/piardă în păingenișul tumultuos arhisofisticat construit și haotic dezordonat al cadrului său morfologic, deci și cu o dinamică atât de imprivizibilă.
Concomitenat asupra acestui sistem atăt de transformabil înfluiențează o imensitate de factori, precum și la fel de multe variante de manifestări și acțiuni ai impulsurilor liberii alegeri ale materiei socio-biologice a lui, care toate împreună vor imprima comortamentului sociumului încă o și mai mare și accentuată imprevisibilitate, complicând astfel și mai mult încercările de al încadra într-un cod sociogenetic. Ceea ce ar fi trebuit cât de cât să constituie eventual structura stabilă a genelor sociale ale unui cod sociogenetic–mulțimea de factori și componentele socioumane sunt, de fapt, antrenate într-o dinamică morfologică multivectorială imprivizibile și total dezordonate, dezorganizate și dezechilibrate.
Pe când genele, fie ele și sociale, nesesită o organiazare structurată bine ordonată, statornică și cu o activitate bine determinată, supusă unor legi la fel de bine definte li conturate–o pedică de netrecut în calea încercărilor de a codifica comportamentele socioumane. Deși sistemele haotice au o ordine a lor haotică, ea se răsfrânge funcțional numai la nivel Megahabic Universal, jucând un rol de cod legic unversal, care intrinsec metamorfozeaă de la sine energie, astfel asigurând suficiența materiei sale universale (vezi Petru Ababii, „Despre „ecuațiile societății”, dezordinea și ordinea haosului”).
Însă, legile sale nu pot fi aplicate și acomodate legic și la nivelul microhabilor sistemelor realităților infinit de multe care îl alcătuesc, pentru că la acest nivel efervescența dinamcii ingredentelor lor este incadescent-vulcanică și deci foarte imprivizbilă instantaneic, ce face imposbilă încercarea de a elabora un cod sociogenetic concret și ptactic, ci doar în al imagina axiomatic cu o aproximație direct proporțională cu proporția imprevizibilității mișcărilor în interirul sistemului, habului sociouman în acest caz, adică practic imposibil de realizat, ci doar de imaginat ca o axiomă.
Afară de toate aceste complexități habituale sistemice socioumane asupra ei influențează puternic miliarde și miliarde de acțiuni invizible de natură universal–cosmică, care complică și mai mult comportamentul sistemului sociouman și a componentelor sale–oamenii, deci facând și mai grea misiunea încercărilor de al codifica. Toți acești factori acționează și se impliică în morfologia sistemului sociouman și comportmenul său permanent, ceas cu ceas, zi de zi, lună de lună, an de an, continuu întru-un șir interminabil de transformări și mișcări intrinseci vectoriale ale interoprerativtăților lor, fapt ce face imposibilă chiar și o aproximație a unei ordonări sistmice de încadrare într-un cod sociogenetic.
Astfel se face, că însăși toată istoria epopeică a rătăcirilor omenirii în timp a fost plină de o imenisitate de activități și comportamente total imprevizbile la scara ansambului ei. Prin urmare tot cadrul/locul ocupat de comportamentul sociouman în sistemul său este destinat printr-un proces autogen, autoregulator, autodeterminat astfel, tuturor posbilităților pe care le au intrinsec impulsurile liberii alegeri individuale ale componetelor sociale ale lui. Dovada certă, că omenirea doar cu o foarte mare aproximație axiomatică a fost influențată de niște prerogative codificate sociogenetic este însăși faptul, că ea nu a învățat și nu învață nimic din exemplele și indicațile istoriei–lucru care arată, că însăși reușita încercărilor de a o codifica este inveres proporțională cu aproximarea axiomatică de a o realiza ca atare.
Și totuși, necăutând la toate acestea disperarea poate fi înlăturată nu din cauza aproape a imposibilității elaborării unui cod sociogenetic concret (n.r care a și fost deja făcut și aplicat cu succes!), ci pentru că el stă char atât la suprafață cât și în interior numai că sub altă firmulare, fiind întruchipat de însăși sistemul social în cauză ca atare în virtutea adevărului care spune următoarele: fiecare sistem/lucru/obiect are deplina libertate de a fi el ănsăși, libertate de care nimic și nimeni nu le poate lipsi, ea fiind etalonul, ca atare, al exprimpării/manifestării sistemului drept ceea ce este, adică, de fapt, un cod al propriei obiectivități intrinsece sociocomunitare în cazul societăilor umane cu exrpimare și comportamente concrete reale care pot fi cunoscute și citite și nu mai mult, deoarece lor nu li se pot aplica eventual niște regului sau legi codificate de tip sociogentetic (vezi mai sus).
Paradigmele teoriei sistemelor complexe, teoriei structurației, teoriilor cuantitative ale dinamicii sociale în general se supun toate hazardului impulsurilor materii ca atare, implicit a structurilor ei biologice extrem de diversificate, din care motiv și ele sunt definitivate ca atare cu aproximație, având o marjă mare de interpretare în relativ diferită de la caz la caz, ele fiind, de fapt, factori epistemici habituali, care ar putea constitui repere pentru o eventuală posibilitate de codificare sociogenetică pentru sistemele sociale, dar tocmai din cauza relativității lor accentuate, ele totuși nu pot juca acest rol pentru niște formule codificate siciogenetic, deoarece ele cer o infinit mai mare rigiditate, determinare, primordialitate și ptedictibilitate.
De aceea, în general, încercările de a elabora un cod sociogenetic, practic, în stare să funcționeze efectiv în vederea promovării unor strategii de corectare a comportametelor socioumane rămâne a fi doar o preocupare merituoasă, bună de luat în vedere și de prețuit ca atare, ea indicând totuși calea aproximativă a unei elaborări imaginare a unui cod abstract axiomatic, care să toarne lumină asupra existenței unei astfel de probleme, dar în principal în vederea cunoașterii marii complextăți dilemice pentru cunoașterea ansamblului morfologiilor unor întregi sisteme la nivel planetrar, dar și la nivel mai limitat – cel statal.
Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporane; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris, Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului

- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…


























