Acasă Editorial Jurnalul Bucureștiului Comunicat de presă al OADO (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile...

Comunicat de presă al OADO (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite – Ecosoc)

OADO (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite) își exprimă îngrijorarea și profunda compasiune față de victimele colaterale ale războiului din Ucraina. Din toate timpurile, glasul armelor oriunde a fost auzit, pe această planetă, nu a făcut decât să aducă moarte, distrugeri, durere, lacrimi și să conducă la restrângerea brutală sau anihilarea totală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum sunt ele stipulate în Declarația universală a Drepturilor Omului semnată la 10 decembrie 1948, la New York.

Evaluând după numărul mare de morți, răniți și refugiați, criza umanitară din Ucraina, începe să capete de la o zi la alta, dimensiuni neașteptate și neînchipuit de mari. Ce urmează? Numai Dumnezeu știe, atâta vreme cât ne aflăm în fața unui război, care dă semne că ar putea fi de anvergură și necruțător. John. F Kennedy spunea: Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii.

Nu credem că asta își dorește omenirea! În acest context, Organizația pentru Drepturilor Omului (OADO) cheamă la responsabilitate toți factorii de răspundere politici și militari de la nivel internațional, dar mai ales național, și îndeamnă la luarea cu maximă urgență a măsurilor politico-diplomatice de încetare a focului în Ucraina. Măsuri, care să fie imediate și eficiente și care să pună capăt atrocităților inevitabile ale războiului și escaladării acestuia.

Avem datoria ca în aceste momente critice, de mare tensiune, care a cuprins nu doar zona conflictului, ci întreg mapomandul, să dăm dovadă de deschidere totală și prezență activă pentru a ajuta valul mare de refugiați din Ucraina, care fug de „urgia” războiului din țara lor. Să dăm dovada de umanitate și empatie față de refugiații ucrainieni, care și-au părăsit țara, casa, familia, în special pentru a-și salva copiii, dar și propriile vieți, nevinovate.

Demersul nostru se adresează tuturor celor care pot ajuta, în orice fel și sub orice formă, tuturor acelora care pot pune la dispoziția refugiaților: locuri de cazare, hrană, apă, îmbrăcăminte, împărtășind o dată cu acestea, gesturi de omenie pline de compasiune și înțelegere. Medici și psihologi voluntari ar putea da o mână de ajutor, asigurând asistența medicală și psihologică a refugiaților.

Chemăm reprezentanții Societății Civile și întreaga societate românească să își arate disponibilitatea de a fi alături de toți oamenii afectați de războiul din Ucraina, victime nefericite ale unei sorți nedorite, de nimeni.

Organizația pentru Drepturilor Omului (OADO) este o organizaţie neguvernamentală (ONG) de interes naţional şi utilitate publică, specializată în problematica complexă a ceea ce înseamnă cunoaşterea, promovarea şi apărarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele stipulate în Declarația universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite, de la 10 decembrie 1948 și în cele două tratate ulterioare din 1966, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la  drepturile economice, sociale și culturale, documente cu caracter juridic obligatoriu pentru guvernele și instituțiile naționale.

Organizația pentru Drepturilor Omului (OADO) a fost înfiinţată în aprilie 1990  şi are ca scop promovarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite şi Declarației universale a Drepturilor Omului și Convenția Europenă a Drepturilor Omului, în procesul democratic de asigurare și  respectare a demnității umane, de protejare a cetățenilor români, împotriva încălcării drepturilor omului, considerate universale și egalitare.

Organizaţia care, în conformitate cu Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, funcţionează în regim de putere publică, se manifestă activ atât în cadrul societăţii civile interne, cât şi internaţionale, având o permanentă legătură cu instituţiile Europene şi cu principalele organisme ONU implicate în promovarea drepturilor şi libertăţilor fiinţelor umane, fiind instituţie juridică de interes naţional şi utilitate publică, membru cu Statut Special Consultativ al ONU–ECOSOC, cu reprezentant permanent la New York, Geneva şi Viena, membru Participativ al Consiliului Europei, cu reprezentant permanent la Strasbourg şi Bruxelles şi membru colectiv al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Organizația este beneficiară a nenumărate Protocoale de parteneriat cu instituţiile statului român–ministere şi agenţii şi cu o multitudine de organizaţii aparţinând societăţii civile, dar şi cu instituţii internaţionale, precum IPA (Internațional Police Association).

Solidaritate… nu Singularitate!

OADO a pus la dispoziție 14 locații (garsoniere, apartamente… ) celor  înstrăinați din zona de conflict (război) ruso-ucrainian.

Comitetul Director al OADO

Plagiatul în lumea contemporană (Plagiatul, boala copilăriei epigoniei. Responsabilitatea morală, răspunderea civilă și penală. Reforme structurale administrative și socio – juridice pentru combaterea cu eficacitate a plagiatului)

Nota redacției

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Articolul precedentCum să concepi o cercetare de (mare) anvergură
Articolul următorEu nu plâng…ca un prunc abandonat (Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf

5 COMENTARII