Acasă Arta Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş”, 2015

Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş”, 2015

Afis Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş” 2015
Afis Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş” 2015
Afis Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş” 2015

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” are bucuria de a organiza, ca în fiecare an, Conferinţa naţională de conservare – restaurare „Doina Darvaş”, ediţia a IX-a, cu acronimul CONScience 2015, cu tema PRIMUM NON NOCERE – Restaurarea patrimoniului faţă în faţă cu „vârstele” acestuia.
Conferinţa se va desfăşura în perioada 3 – 5 noiembrie 2015, cu următoarele secţiuni:
Cercetarea patrimoniului în vederea conservării şi restaurării;
Conservarea, depozitarea şi expunerea patrimoniului mobil;
Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului imobil.

În timpul conferinţei va avea loc şi tradiţionala masă rotundă privind problemele întâmpinate de specialişti în activitatea de conservare – restaurare şi căile de soluţionare a acestora, în acest an situându-se sub semnul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea sistemului românesc organizat de conservare – restaurare. Lucrările conferinţei sunt publicate în Buletinul de conservare – restaurare Restitutio, volumul 9, în urma unui proces de selecţie a comitetului ştiinţific, buletin editat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – Bucureşti şi care va fi lansat la deschiderea conferinţei.

Cu acest prilej vor fi vernisate trei expoziţii de profil:
RESTAURARE ŞI ARTĂ – Expoziţie de obiecte conservate şi restaurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Afisul "RESTAURARE ŞI ARTĂ" - Expoziţie de obiecte conservate şi restaurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Afisul “RESTAURARE ŞI ARTĂ” – Expoziţie de obiecte conservate şi restaurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

 

RESTAURARE ŞI ARTĂ RELIGIOASĂ, organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Afisul expozitiei “ RESTAURARE ŞI ARTĂ RELIGIOASĂ”, organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România
Afisul expozitiei “ RESTAURARE ŞI ARTĂ RELIGIOASĂ”, organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România

 

Expoziţia “RELEVEE ŞI RESTAURARE”, organizată în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti.

Deschiderea oficială a Conferinţei Naţionale de Conservare Restaurare „Doina Darvaş” va avea loc în 3 noiembrie 2015, ora 10, în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Şoseaua Kiseleff nr. 30, iar vernisajul celor 3 expoziţii amintite va urma la ora 12.00.

Tot în cadrul CONScience 2015 se va inaugura, miercuri, 4 noiembrie, ora 12.00, în prezenţa donatorilor, gospodăria „TOMA PORUMB” din Rădeşti, jud. Galati, amplasată în expoziţia permanentă în aer liber, sector Moldova. Gospodăria Rădeşti, construită după cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost donată Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” în anul 2008 de către proprietarul Costache Porumb împreună cu cele două fiice ale sale.

Afis Inaugurarea gospodăriei „TOMA PORUMB” din RĂDEŞTI
Afis Inaugurarea gospodăriei „TOMA PORUMB” din RĂDEŞTI

Informaţii suplimentare: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Biroul Relaţii publice, telefon: 021 319. 91 10, int. 178.
Vivian Dragomir, telefon: 0720. 033. 002

 

„PRIMUM NON NOCERE” – Restaurarea patrimoniului faţă în faţă cu „vârstele” acestuia
3-5 noiembrie 2015
Bucureşti, România
Program

3.11.2015, Marţi
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala Victor Ion Popa
♦ 9.00 Deschiderea înregistrării
♦ 10.00 Ceremonia de deschidere
Mesajul de bun venit al organizatorilor şi al invitaţilor
♦ 11.00 Sesiune în plen
♦ 12.00 „Sala de sticlă” – Vernisaj expoziţii şi eveniment editorial
Vernisajul expoziţiei RESTAURARE ŞI ARTĂ – Expoziţie de obiecte conservate şi restaurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Vernisajul expoziţiei RESTAURARE ŞI ARTĂ RELIGIOASĂ a Asociaţiei Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România
Vernisajul expoziţiei RELEVEE ŞI RESTAURARE, organizată în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti
Lansare de carte: Buletinul RESTITUTIO nr. 9 – Muzeul Naţional al Satului, Bucureşti
♦ 14.30-18.00 Sesiune în plen

4.11.2015, Miercuri
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala Victor Ion Popa
♦ 9.30 Sesiune în plen
♦ 12.00 Inaugurarea gospodăriei „Toma Porumb” din Rădeşti, transferată în Muzeul Naţional al Satului
♦ 14.15 – 18.00 Sesiune în plen
5.11.2015, Joi
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala Victor Ion Popa
♦ 9.30 – 13.00 Sesiune în paralel
♦ 14.15 – 16.00 Sesiuni în paralel
♦ 16.00 Expoziţie de documente pe pergament Seminar Cancelaria domnească în vremea lui Ştefan cel Mare. Faţa nevăzuta a documentelor, Biblioteca Academiei Române, Sala Ion Heliade Rădulescu.

 

 

N.M.  Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”   a devenit un partener traditional (o conlucrare deosebită si fructuoasă ) al    Asociatia Filiala Arta Religioasa si Restaurare a UAP AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România ,   pe parcursul anului 2015 desfăsurandu-se la Muzeu mai multe evenimente importante organizate in parteneriat cu AFAPRR a UAP din România:

1. Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare 2015, 5 aprilie-17 mai 2015. În acest context, a avut loc pe 15 Mai  Colocviul de Artă Sacră – Restaurare şi lansarea revistei “Fresca”.

Afis Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare 2015, 5 aprilie-17 mai 2015.
Afis Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare 2015, 5 aprilie-17 mai 2015.

 

Coperta revistei "FRESCA", nr.1, mai 2015, revistă a artiştilor plastici şi a restauratorilor din România, publicaţie editată de către Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România( in care am placerea sa semnez si eu un articol despre Pisa si expozitiile mele de acolo 2002, 2003)
Coperta revistei “FRESCA”, nr.1, mai 2015, revistă a artiştilor plastici şi a restauratorilor din România, publicaţie editată de către Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România( in care am placerea sa semnez si eu un articol despre Pisa si expozitiile mele de acolo 2002, 2003)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2. Adunarea Generală a Asociaţiei Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 25 mai 2015; Adunarea Generală Extraordinară pentru alegerea Presedintelui Comisiei Profesionale, 1 otombrie 2015, ambele in Sala Victor Ion Popa .
3. Expozitia : “In memoriam – Dan Moisescu”, 1 – 25 octombrie 2015.

 afis expozitie- In memoriam DAN MOISESCU
afis expozitie- In memoriam DAN MOISESCU

 

4. Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Ap.Ev. Luca, 18 octombrie 2015, care a inclus: ceremonia religioasă la Biserica din Timişeni-Gorj, amplasată în mijlocul Muzeului; lansarea Catalogului Anualei de Artă Religioasă şi Restaurare 2015; program cultural-artistic.

Afis :Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Ap.Ev. Luca, 18 octombrie 2015
Afis :Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Ap.Ev. Luca, 18 octombrie 2015

 

Aghiazma mica si cataloagele Anualei de arta religioasa si restaurare 2015
Aghiazma mica si cataloagele Anualei de arta religioasa si restaurare 2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Notă: Folosesc denumirea conventională pentru o lucrare de artă neterminată incă, recte vă informez că textul de fată este un stadiu al intregului articol, urmând ca in zilele desfasurării Conferintei să revin cu un fotoreportaj mai amplu.

A consemnat pentru Jurnalul Bucurestiului : Claudiu Victor Gheorghiu, pictor iconar, istoric; consilier al Comitetului Director al Asociatia Filiala Arta Religioasa si Restaurare a UAP AFAPRR a Uniunii Artiștilor Plastici din România ; redactor al paginii de Cultură a ziarului Jurnalul Bucurestiului .

Articolul precedentAflă cum păstrezi natural sănătatea ochilor tăi!
Articolul următorPoliuretanul izolant si … focul
My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest. In 1998 I took the master degree at University from Bucharest , the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU. In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU. I painted sacred pictures from 1990.I paint in technique tempera or tempera with egg on wood. During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery . I am titular member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from April 17, 2019, admitted by contest, as well as I was trainee member during the period 2016-2019, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union. From 2014 I am member VISARTA( from March 31, 2017, I was elected in the Steering Committee of Visarta, during the period 2017-2022), the Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua). I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in Bangladesh, France, Germany, Greece, Japan, Peru, South Korea, Switzerland. From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper . From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News. From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis. From May 3, 2019, I am also publisher commentator at the newspaper Ultima Oră.