O noua editie a celui mai important targ de arta europeana in America, TEFAF (The European Fine Art Fair), numit si Spring New York, s-a desfasurat si in acest an in lipsa Romaniei. Amanunte despre acest mare targ am dat in cartea ARTISTI ROMANI LA NEW YORK, unde am facut o ampla prezentare a lui. Organizatorii au mentiunut aceeasi stacheta a rafinamentului ca in anii trecuti, o atmosfera de mare somptuozitate, cu candelabre imense in celebra locatie Armory Park, cu peretii acoperiti cu panze albe, cu revelarea unor noi spatii, tot acest fost depozit militar de armament fiind imbodobit ca de sarbatoare. Si peste tot baruri, restaurante, aceeasi firma canadiana “Red Oyster” prezenta cu galeata de scoici vii, care erau desfacute si preparate in fata cumparatorului. A fost o abundenta de nedescris. Interesul pentru arta europeana a americanilor este enorm, daovada multe galerii americane care au prezentat din plin arta europeana. Americanii au asimilat de mult arta europeana si i-au dat replici in stilul lor.
Precum a facut pictorul danez Asger Jorn (1914-1973), prezentat intr-o expozitie iesita din comun la Petzel Gallery, care ne-a aratat ce inseamna “pictura modificata”. Se cunosc modificarile aduse celebrei Mona Lisa de Marcel Duchamp si Salvador Dali. Americanii au adus varianta lui Andy Varhol. Acum, aici, la Petzel, vedeam varianta lui Ray Johnson, Mona Lisa Bunny / Mona Lisa Iepuras (1984). Si Asger Jorn ne arata o modificare dupa Ensor, asa cum procedase si Picasso in lucrarea Dupa Cranach. Spiritual ludic al omului traieste aici o mare sarabanda, prin modificarile semnate de zeci de mari artisti, ca Max Ernst, Francis Picabia, Jacqueline de Jong, dupa Pollock, Stephen Prina, dupa Manet, Daniel Spoerri, dupa Dali, nudul lui Feldmann cu Man Ray, Betty Tompkins, dupa Velázquez sau Martin Kippenberger, dupa Gerhard Richter, marele artist german, caruia am avut surpriza sa-i vad opt tablouri senzationale expuse la galeria Ben Brown Fine Arts din Londra-Hong Kong.
De altfel, trebuie spus ca la acest targ au dominat infratirile de galerii de pe tot pamantul, cum se intampla la toate targurile de arta in general, acesta este si rostul lor, sa faca punti intre culturi, intre oameni.
Au participat aproape o suta de galerii mari din intreaga lume, cele mai mult fiind din Paris. De altfel, Parisul a fost si in acest an vioara intai, atat prin galeriile prezente, cat si prin operele unor artisti francezi, aflate pretutindeni. Aproape ca nu exista galerie sa nu vezi un pictor francez, asa cum nu exista galerie in care sa nu apara un Picasso, inepuizabil, cu lucrari noi, de parca ar fi viu, de parca ar continua sa picteze. Picasso a pictat enorm, peste 5 mii de lucrari, dar nu toate sunt demne de lauda, unele sunt pur si simplu niste mazgaleli, in stilul lui Basquisat (sau invers). Insa fiind semnate Picasso, cota lor este foarte ridicata, poate cea mai ridicata dintre artistii lumii. Dar americanii nu se lasa. De pilda, la licitatia Sotheby’s din 14 mai, Mark Rothko va avea un mare ascendant, cum voi arata la timpul potrivit.
Dar aici, la TEFAF, greutatea a stat in artistii europeni. Si cred ca nu a lipsit nici o glorie a Europei, toti artistii contemporani importanti, nelipsiti de la toate targurile, au fost si aici. Eu am vazut tot ce se poate vedea. Vreau sa scriu despre lucruri noi, sa nu ma repet.
Cand am vazut un peisaj cu tarancute, am spus, iata si un tablou romanesc! Dar m-am inselat, era al lui Camille Pissarro. Oricand ar putea sa stea langa Pissarro sau Pierre Bonard, intr-un astfel de targ mondial, artisti ca Nicolae Grigorescu, Andreescu, Toniza sau Luchian. Sau langa un “corabier” ca Gustave Caillebotte, un Nicolae Darascu. Si n-ar fi greu sa existe infratiri intre galerii din Romania si America sau alte tari ale lumii. Dar in loc sa fiu suparat pe nesimtirea de acasa, pe dezinteresul Uniunii Artistilor Plastici de a face ceva in aceasta directie sau chiar pe artistii nostri in viata, care ar trebui sa cunoasca fenomenele mondiale, eram suparat pe francezi. Pe cativa galeristi parisieni i-am intrebat de ce nu sunt prezenti in galeriile lor si artisti romani? Franta a profitat de mari artisti romani, ca Brancusi, Victor Brauner, Jaques Hérold, Tristan Tzara, Marcel Iancu, Mircea Ciobanu sau Jules Perahim, dar nici unul nu este prezent in zecile de galerii ale Frantei.
Romania are o mare sansa sa existe pe buzele straine prin arta plastica realizata acasa, mai ales prin suprarealisti, dadaisti, avangardisti in general.
Si am sa va dau un exemplu din zona noastra, artista ungara Sari Dienes (1898-1992), pictura, sculptura, desen, ceramica, textile, care a fost tot in grupul lui Victor Brauner et co., in grupul surrealist, dar a studiat cu Fernard Léger, Amédée Ozenfant, André Lhote si Henry Moore. Ea a lucrat la Paris si Londra, apoi in America, unde a expus alaturi de Mark Rothko, Jackson Pollock si Hedda Sterne la faimoasa Betty Persons Gallery. O glorie a anilor avangardisti, care apoi s-a stins, fiindca, asa cum imi spuneau gazdele de la Pavel Zoubok Gallery, care i-au organizat o retrospectiva, guvernul maghiar nu a mai sustinut-o. Si operele ei sunt admirabile, locul lor ar fost, categoric, la TEFAF. Si s-a intamplat sa piarda contactul si cu grupul de la Paris, cu care s-a format. Artistii francezi din avangarda parisiana sunt cei mai cunoscuti din lume fiindca ei au mers in grup, au constituit o unitate fara pereche.
Unde mergea un Cézanne, mergea si un Manet sau un Monet. Cand zici Picasso, zici si Matisse. Brancusi s-a lipit de ei, a stiut secretul. A fost chiar bun prieten cu Matisse, Marcel Duchamp si multi altii (el spunea “cei 200 de prieteni ai mei”). Romanii au avut o sansa extraordinara sa mearga cu acest grup. Iar daca sunt cunoscuti in lume prin Brancusi si Victor Brauner, sunt datorita francezilor. In primul rand. Romania nu a speculat aceasta sansa. Nu a stiut sa faca promovare. Nici azi nu stie. Artisti de geniu se pierd, fiindca tara este amortita, somnambula, puterea ei se consuma pe cancanuri si coruptie. Cu ochelari de cal nu se poate conduce o tara.
Romania nu poate exista, nu poate sa aiba o carte de vizita buna, decat prin arta. Este de neinteles unde se duc banii pe cultura! Nu este cazul ca ministrul culturii sa cunoasca aceste evenimente care aduna marile forte ale lumii si sa faca tot posibilul ca si artistii romani sa fie prezenti?! Este uluitoare aceasta opacitate sau delasare, care cred ca este mai rea decat era pe vremea comunismului, cand tara avea totusi o demnitate, se voia respectata in lume. Ministrii culturii sunt de paie, nici un intelectual, nici un om cu demnitate, care sa aiba ambitia sa lase o urma de fondator. Este un mare blam pentru politica romanesca, pentru Institutul Cultural Roman in primul rand, care are acest mandat, sa fie cartea de vizita a Romaniei in lume! Si, culmea, in fruntea ICR se afla un artist plastic, dar cine a auzit ca doamna Turoiu sa puna eticheta Romaniei pe un targ de arta?!
Din mii de tablouri expuse la TEFAF Spring, cuvantul Romania a fost prezent doar o sigura data, in dreptul lui Victor Brauner. Noroc de Emmanuel Di Donna, cu galeria lui, care a expus din nou, ca si in alti ani, tabloul Himera de Victor Bruner si, firesc, a notat originea artistului. Este o galerie specializata in arta suprarealista, unde se pot vedea cei mai mari artisti ai lumii in limbaj surrealist, asa cum am aratat nu o data.
Evident, cu aceasta durere in suflet, oare pentru a cata oara?, m-am cufundat in bogatia spiriturala a lumii, in special in minunile aduse din Franta, de la tablouri si sculpturi, la tapiterii, antichitati, bijuterii (galeria Reza) sau mobilier, tot ce poate bucura ochiul. Spirtul francez a fost intregit de galeriile din Germania, Austria, Anglia, Italia, Elvetia, tarile nordice, dar si din multe orase americane, ca San Francisco si New York, cele mai multe.
Am vazut si unicate, ca piesele lui Jean Dubuffet, foarte prezent, nu numai la Pace Gallery, care ii cultiva opera, dar si la Hammer Galleries sau la Waddington din Londra, cu lucrari inedite. Multe galerii si-au dedicat spatiul doar unui singur artist, cum ar fi George Condo, Sergio Camargo sau Natalia Goncharova. Si am sa pomenesc tot aici si sarabanda lui Georg Baselitz de la Galerie Thaddaeus Ropac din London-Paris-Salzburg, singurul artist care expune tablourile invers, cu josul in sus. De, este german! La fel cum Fontana este singurul artist care expune tablouri taiate, de parca ar fi fost vandalizate. Dar el isi spinteca propiile tablouri, nu ale altora, asa cum am vazut ca exista la modul constient, deliberat, aceasta tendinta in istoria artei de a modifica, pana la denaturare, operele consacrate. Insa Lucio Fontana a fost prezent si cu cateva lucrari de sculptura, o adevarata surpriza, precum piesa Coccodrillo / Crocodilul, de la Galerie Karsten din St. Moritz.
Sigur, nu au lipsit Gustav Klimt, Egon Schiele si alti artisti din scoala austriaca, apoi surprizele din rafinatele galerii italiene, precum cele din Florenta si Milano, totul a fost coplesitor, greu de descris intr-o cronica. Am retinut si o blasfemie, ca sa spun asa, un crucifix urias pe care era rastignita o broasca. Lucrarea se numeste Fred the Frog Rings the Bell / Fred Broasca Inelul Clopotul si apartine provocativului artist din Dortmund, Martin Kippenberger. E posibil sa fie o ironie la adresa falsului bigotism. Il si vedem pe un organist, care nu canta bip-bap, ci Ave Maria, cum este rastignit de enoriasii saltareti. Dar aceasta viziune este din alta expozitie, pe care nu a imaginat-o nici Musorgski, desi suita sa exprima ideea din exclamatia: “Vai si amar! O arta rusa martira!”
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
