Cea mai recentă licitație de vinuri de la Sotheby’s a făcut spectacol cu vinuri din Franța, Italia, Australia, Statele Unite, Spania sau Portugalia, ba și din Germania, s-au vărsat milioane de dolari în aceste podgorii și nici un cent în cele din România, țară bogată în cele mai alese vinuri.
Reclamă pentru vinurile franțuzești este enormă, fiecaere podgorie din jurul unui castel (château), bucurându-se de prezentări superlative, în special vinurile albe de Bungurdy, ca și cele roșii de Bordeaux, cum ar fi Château Latour, Haut Brion, Leoville, Montrose, Talbot, Ausone, Cheval Blanc, Le Pin, care e un vin din familia Merlot, dar nici unul nu mi s-a părut mai bun că vinurile de Murfatlar, Panciu sau Jidvei. Am testat și vinuri Lafon Macon Milly din regiunea Lamartine, apoi Champagne Blanc de Blancs, din Château Margaux, sau mult lăudatul Grand Echezeaux, că și Coș d’Estournel, dar nici unul nu avea gustul strugurelui așa cum îl simt când beau acasă un vin adus din zona Focșani de o țărancă, pe care îl vinde cu 6 lei litrul la București, dar în satul ei vinul curge toamna pe ulițe, te poți plimbă cu barcă pe el, cum se exprimă țărancă, și se vinde cu un leu litrul, iar unii mai stramtorati îl vând în spatele casei și cu 40 de bani litrul!, în timp ce aici, la Sotherby’s, o sticlă marca “Petrus”, din 1967, se vinde cu 19 000 de dolari (lot 360).
Și s-au dat 533 de loturi. Toate. Într-un fast nebun, cu imagini ale podgoriilor care înconjoară castelele Franței, ce sunt în același timp și puncte turistice, unde cei care călătoresc se întâlnesc nu numai cu licoarea locului, dar și cu istoria, cu artă, cu peisajul. S-au licitat numai colecții “cellar”, adică vinuri de pivniță, cu explicații privind condițiile în care se conservă aceste soiuri.
Nici o sticlă de vin nu a rămas nevandută. Prețuri mari au atins vinurile din Domaine de la Românée Conti, adjudecate cu sume în jur de de 18 mii dolari (că loturile 2, 10, 12, 13, 22, 24, 27, 40), că și toată colecția “La Tache” (peste 22 mii dolari sticlă), dar și loturi din Burgundia și Bordeaux, în jur de 10 mii dolari sticlă.
Dacă la licitațiile de artă, de tablouri, de furnituri sau de bijuterii, mai există loturi withdrown, adică fără strigări, aici, la o licitație de “Wine”, se epuizează toate loturile. Iar solicitatorii sunt numai americani. Amercanii se dovedesc buni clienți ai vinurilor europene, păcat că în țară la noi nu se face o politică normală, că și guvernul să fie orientat spre piață mondială, spre ce se cere.
E timpul că vinul românesc să pătrundă în America!
Și cred că este suficient că acest articol să fie citit de podgorenii români și ei singuri se vor îndrepta și spre piață americană. Dacă îmi scriu, eu pot să le furnizez adrese unde să se intereseze, să nu mai fie nevoie să vândă minune de vin pe la colțurile ulițelor, cu 40 de bani litrul! Și să nu mai spună la nimeni, căci este o rușine și pentru natură, și pentru omul care trudește, așa cum îmi este mie rușine să spun celor care mă întreabă ce pensie are în România un profesor după 40 de ani de muncă neîntreruptă!
Așa cum mi-e rușine să văd că în rafturile bibliotecii Barnes&Noble nu există nici un scriitor român! Mă uit mereu, siderat, la raftul de poezie, mii de poeți ai lumii, și nici un român. Nu se poate o așa durere când știu că avem zeci, sute de poeți uluitori, la fel de buni precum cei antologati. E posibil să existe antologia The Top 500 Poems (1990) și să lipsească din ea Eminescu? Să nu existe nici un interes în țară că să se realizeze o antologie, precum antologiile Italian Poetry, Afro-Latin Poetry sau French Poetry? Mă gândesc la lefurile nesimțite ale funcționarilor de la ICR, institut bogat, înzestrat și cu o editura, care are obligația să facă această antologie, că și un ghid turistic, cu o harta, că să vădă lumea unde se află România. M-a întrebat șeful de sala de la Sotherby’s de unde sunt? Din București, i-am spus. Bucharest. S-a gândit, nu știa de unde vine acest nume. I-am mai precizat: Transylvania. A, zice, Dracula. E un dialog stas, pe care l-am trăit aici de zeci de ori. Ba unii confundă Bucharest, cu Budapest. Și trebuie să explic diferența și unde e țară mea. Și că acum se află în parteneriat cu americanii, care ne-au instalat un scut antirachetă! De ce n-am fi în parteneriat și cu vinul?
Românii s-au învățat pomanagii. Dar nimeni nu va face acest gest de promovare a numelui, a valorilor, dacă el nu pornește de acasă, din podgoria națională. Așa cum văd că fac grecii, popor de o demnitate extraordinară, după cum constat la slujbele de la Catedrala lor Arhiepiscopală, unde merg curent. Putem să ne arătăm și noi față adâncă, valorile fără de asemănare? Lucru valabil și pentru vinurile românești și pentru alte bogații autohtone. E timpul că românii să uite de obiceiurile proaste, căci natură le-a dat minuni pe care trebuie să le ocrotească și de care trebuie să fie mândri.
Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
Lucrări sub egida Jurnalul Bucureştiului
