Exista imagini ale lumii moderne invadatoare, ca imaginea printesei Diana, a lui Kate Middleton, apoi nu mai scapam de Melania, Meghan si alte persoane, care nu au creat nimic pentru omenire, dar fac parte dintr-o elita si trebuie sa le aplaudam. Insa publicul are dreptate sa le intoarca spatele, fiindca, in afara de ambalaj, ele nu au creat nimic. Exista insa o presiune a imaginii, o invazie, care te sufoca. Printesa Diana a luat in Anglia un premiu pentru saturatie!
Sigur, cazul este valabil si pentru sportivi, dar ei au viata scurta. Ca si minte scurta, de la caz la caz.
In America artei un nume te sufoca, Andy Warhol (1928-1987), ca Trump in peisajul politicii. Nu o data am scris despre rolul acestui artist in arta americana contemporana. Ca om, pot sa ocolesc acest fenomen, insa in calitate de critic de arta nu am voie, trebuie sa-l descriu, sa-l inteleg.
Si acum, la una dintre cele mai importante galerii din New York, Lévy Gorvy, de pe Madison Avenue, unde s-a desfasurat exhaustiva expozitie “Warhol Woman”, mi-am dat seama ca Warhol nu este un artist, este un American, adica un om care nu face arta, ci bani. El este simbolul crematoriului artei americane, cel care a avut geniul de a face din arta o marfa, de a exploata tot ce poate transforma un obiect oarecare in obiect de lux, care sa aduca milioane. Si a reusit acest lucru cu aplomb. Nimanui nu-i pasa ca acest curent impus de el, art pop, este ca o lespede pe evolutia artei americane. E nevoie de o noua generatie de mari artisti care sa deblocheze aceasta infundatura.
In arta americana nu exista decat doua curente mari, abstract-expresionismul si pop art, curentul impus de generatia lui Warhol care a facut kitsch din arta, spre gustul masei, care aplauda aceasta formula, fiindca nu cere nici un efort de simtire sau de gandire. Totul este epidermic. Omul de pe strada vede niste fotografii colorate (fotografii alb-negru pictate), la dimensiunea 100, 6 x 100, 6 cm, si toate fotografiile se numesc portrete, care prezinta persoane recognoscibile, precum Marilyn Monroe, Jackeline Kennedy, Liz Taylor…
Geniul comericial al lui Warhol a inceput cu portretul lui Jackeline Kennedy, realizat imediat dupa ce sotul ei, presedintele Americii, J. F. Kennedy, a fost asasinat. La fel de prompt a fost si cu tragedia lui Marilyn, pe care a anticipat-o. Si toate femeile din portretele sale sunt legate de povesti asemanatoare. Vedem imaginea unor dive ca Liz Taylor, Brigitte Bardot, Liza Minnelli, Judy Garland, a unor personalitati sau necunoscute ca Ashraf si Farah Diba Pahlavi, Gertrude Stein (multiplu de 10!), Marjorie Copley, Marie Laure Gardoni, Tina Chow, Helene Rochas, Maria Shiver, Katie Jones, Pia Zadora, Aretha Franklin, Golda Meir (!!), Kimiko Powers, Jane Holzer, Blondie, precum si seria numita “Portrait of Lady”, fotografii colorate, ca la gradinita, dar care se vand cu milioane de dolari!!
Daca noi, europenii, o avem drept simbol plastic pe Mona Lisa, tabloul lui Leonardo de la Luvru, americanii il au pe Campbell Soup, cutia de conserve a lui Warhol. Un fel de Campbell Soup este si Femeia, in primul rand imaginea lui Marliyn Monroe. Aceasta imagine este pentru americani ca Iisus Judecator al lui Nicolae Grigorescu pentru romani. Se afla peste tot, in fiecare casa, in fiecarte vitrina.
Desigur, din expozitie nu lipseste nici kitsch-ul “Triple Mona Lisa”, copia tabloului lui Leonardo triplata. Lipseste insa tabloul “12 Mona Lisa”, o serie din 1980. Totul este copiat, colorat, multiplicat. Artistul este eliminat din acest gen de creatie copiatoare. Orice este posibil. Ca in panza pe care Jackeline este multiplicata de 40 de ori, “creatie” datata 1964.
Toate aceste fotografii colorate, Andy Warhol le-a realizat-o printre altele, in intervalul 1960 – 1980. Cand el arata asa cum ni-l prezinta fotograful lui personal Christopher Markos, chiar la intrarea in galerie, unde sunt expuse patru portrete homo, aflate si in albumul pe care acest artist-fotograf i l-a dedicat lui Warhol.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
