Nu cred ca am fost vreodata la un eveniment cultural al Institutului Ucrainian din America, sa nu fiu uluit de ceea ce prezinta. Nu spun ca mi-as visa sa pot participa si la ICR New York la un eveniment similar, lucru imposibil, nu din lipsa de artisti vaorosi, ci din lipsa de organizare si empatie. Anul acesta am fost la evenimente organizate de institutele culturale din Cehia, Austria, Italia si Coreea, dar la fiecare era o abundenta de lume, fiindca aceste institute, si altele ca ele, si-au creat un vad, cum se spune, o populartitate, care face sa fie asiduu si dens populate.
Si la recenta manifestare de la Instiututul Ucrainian a fost aceeasi participare, ca in fiecare an, inainte de Paste, cand sunt invitati artisti care expun lucrari cu semnificatii Pascale. Si acum fantastica expozitie de pictura a artistului Ivan Marchuk (n. 1936) a continut si cateva tablouri pascale, naturi statice cu oua si vase, dar in stilul sau, caci si vasele si ouale erau acoperite cu un desis special de crengi, ca un fel de cuibare care invaluiau ouale.
Dar baza expozitiei consta din zeci de cicluri de pictura pe panza, in care acest stil, al cuibarului natural, devine o pecete universala. Se poate spune ca fiecare tablou al lui Marchuk este ca un studiu anatomic, cu mii si mii de semne sugerand increngatura naturii, gigantica ei capacitate entropica. Si totul pleaca de la portretul unor case parasite, care sunt sufocate de abundenta vegetatiei. Daca natura nu este ingrijita, controlata, ea genereaza fenomenul entopic, adica o invazie de arbori, ierburi, un desis de crengi, de fire nevazute, pe care artistul le vede si le deseneaza cu o migala de neimaginat. Ca totul sa duca de la aceste imagini realiste la forme abstracte si surrealiste.
Am avut revelatia unei gridophanii artistice, adica a unei retele de relatii nevazute intre elementele naturii. Cu alte cuvinte, artistul reveleaza o retea de legaturi intre vizibil si invizibil. Ca un fel de autopsie a corpului uman, care la microscop ne dezvaluie o sumedenite de fire, de legaturi. Orice univers este o gridophanie, iar Marchuk a aplicat anatomia unui element uman, viu, la intreaga natura. Si aceasta tesatura de forme duse la extrem capata o expresie abstracta, atinge experientele suprarealiste.
Daca un Victor Brauner, de pilda, scoala surrealista romaneasca, in general, pot fi definiti prin forme ingenioase fara legaura cu realitatea, Ivan Marchuk ne arata, fara dubii, ca toate aceste cuceriri ale abstractionismului au legatura cu realitastea, ca in natura se afla ceea ce noua ni se pare a fi abstract sau artificial. In plastica mondiala nu am decat un exemplu asemanator, Van Gogh, care vede totul prin mii de fibre, care devin un vertij al naturii. Mai exista o experienta asemanatoare, poate curentul pointilismului, prin care artisti ca Seurat vad lucrurile prin milioane de puncte.
Mai exista un element biographic in viata lui Marchuk, experienta de la Cernobil, cand el a vizitat zona si a redat-o prin astfel de imagini, ale unor corpuri umane reduse la forme multitubulare. Acest fapt i-a atras critici in epoca, fiind vazut ca o abatere de la realismul socialist, a fost persecutat, nu a fost primit in Uniunea Artistilor Plastici, ceea ce l-a facut sa emigraze in Australia, apoi in SUA. Azi aristul traieste la Kiev, iar opera sa se afla in multe muzee ale lumii.
Marciuk a explicat ca tehnica sa de a picta se numeste “plontanism”, un neologism derivate dupa cuvântul ucrainean care desemneaza verbul “a țese”.
Realizarea unei astfel de picturi este o lucrare foarte migaloasa, presupune o imensa rabdare, sa redai firele nevazute ale vietii, care, in evolutia lor, devin ca in seria “Voice of My Soul”, unde formele tubulare capata si expresii umanoide, fara sa fie zombie, ci stranii fiinte, ca in plastica lui Bosch.
Expozitia de la Ukrainian Institute este o mare lectie pentru arta Americana, care este inecata in kitsch, in instalatii tehnoide, ca in expozitia cu un titlu imposibil “Belonging” (Apartenenta) de la Johannes Voght Gallery, fara legatura cu arta, cu tot ce stim ca inseamna linie, desen, culoare. Ori asta presupune talent. In lipsa de talent, apar tot felul de experiente, pe langa arta, care nu au uneori nici calitatea de experiment. Dar, repet ce am spus si alta data, e loc pentru toata lumea. Tu, vizitator, alegi, cultura ta isi spune cuvantul, ea este calauza catre izvor. Cum este expozitia lui Ivan Marchuk, o adevarata revelatie.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
