Pentru mine, o licitaţie de artă este un document. Nefiind om de afaceri, privesc ca un critic de artă o licitaţie, iar pe unele le privesc ca un om de film, ca un regizor, ca un documentarist. Toata lumea are despre o licitatie, precum cele de la marile case din New York, Christie’s si Sothebv’s, imaginea unei competitii banesti, redusa la strigarea cine da mai mult? Licitatiile stabilesc topurile in domeniul vanzarilor de arta, ierarhiile operelor sau atrtistilor in functie de vanzari. E un spectacol nemaipomenit sa asisti la concurenta intre miliardari, sa vezi cum se liciteaza nu cu miile de lei, ci cu milioanele de dolari. Am descris nu o data astfel de licitatii in care s-au stabilit recorduri, precum licitatia de anul trecut, din 15 mai, in care Brancusi a stabilit la Christie’s recordul personal, cand lucrarea sa La Jeune Fille sophistiquée a fost achizitionata cu 71 de milioane de dolari.
Dar mult mai interesant pentru mine sunt licitatiile unor colectii, care spun totul despre proprietari sau despre operele puse in vanzare. Si am sa dau un exemplu recent, licitatia “Style” de la Sotheby’s, cu precizarea “Silver, Ceramics, Furniture, Tapestries”, care a constat din licitarea multor colectii private, printre care si a colectiei Melinda si Paul Sullivan, din care aflam ce fac anumiti oameni bogati cu banii, ii investesc in opere de arta, apoi urmasii le vand sau fac cu ele opere de binefacere.
Am avut placerea sa asista la vanzarea a zeci de obiecte apartinand regelui George al III-lea al Angliei, un mare colectionar de arta, un rege cu o istorie fascinanta, cu o domnie de aproape 60 de ani, sfarsind nebun (a atins performanta sa vorbeasca fara sens 58 de ore neintrerupt). Poate ca el a transmis ceva din boala sa lui George al VI-lea, care a fost blabait (cazul sau a genera filmul The King’s Speech, cu 12 nominalizari la Oscar).
S-au licitat obiecte ale tuturor regilor cu numele George, dar cele mai multe au apartinut lui George III. Obiectele lui sunt o oglinda a epocii, sunt un document al vietii sale si al perioadei istorice in care a trait (1738 – 1820). Piesele licitate reflecta felul cum traia el, cum manca, cum se imbraca, ce gusturi avea in toate domeniile, mai ales culinare si artistice. Daca faci un film despre epoca lui George al III-lea, este important sa studiezi acesta obiecte, asa cum am facut eu cand am realizat filmul despre George Enescu, am studiat obiectele sale de la muzeele din Liveni, Dorohoi, Tescani, Cumpatu, Palatul Cantacuzino sau Castelul Peles, unde el a trait. La fel, in cazul Tudor Arghezi, am studiat cu atentie toata mostenirea obectuala a poetului de la Martisor, o adevarat comoara vie, pentru ca obiectele vorbesc, au calitatea sa ne spuna cum a trait Arghezi si cum scria, si cum isi ingrijea livada, si cum dormea, tot. Parca ii auzeam si respiratia.
Asa l-am vazut pe George al III-lea si la licitatia mai sus pomenita. Am vazut mesele lui de lucru, fotoliile pe care statea, sofalele, vasele din care bea si manca, lampadarele cu care se lumina, icoanele la care se inchina, obiectele de cult sau tablourile care ii aratau gusturile artistice. De pilda, un vas de vin (lot 275), ca un fel de cristelnita, din care regele lua vinul cu pocalul si bea.
Sigur, acest lucru nu-l vedem, mi-l reprezint eu, ceea ce vedem este un spectacol banesc, este imaginea vsului pe opt ecrane si pe ele apare urmatorul spectacol al licitatiei:
- Numarul lotului, lista cu preturi, cu valori ale monedelor echivalente dolarului din sapte tari, fazele licitatiei, numite Starting/Opening Bid / Oferta de pornire sau de deschidere, Current Bid / Oferta curenta, Fair Warning / Bataia echitabila (momentul adjudecarii), dupa cum pe un ecran special apare si sursa licitatiilor, Auctionner (licitant), Phone, Online, Room, iar in unele cazuri apar si alte explicatii ca Advance sau Bid Withdown (oferta fara licitatie).
Tot ce se face, nu doar se aude, ci se explica pe ecran negru pe alb. Totul este supercontrolat si transparent. Iar sub imaginea piesei licitate apare si denumirea ei, de pilda, in cazul vasului de vin, “A George III Gilt Bronze Mounted and Brass-Bound Mahogany Wine Cooler, circa 1770”. Deci vasul era din lemn de mahon legat cu brate de bronz aurit si avea si rol de racitor, de frigider (cooler).
Acest obiect deosebit s-a dat cu 60 de mii de dolari. In catlogul licitatiei se afla toate explicatiile, de unde provine acest vas, cine l-a facut, autorul, mesterul sau artistul sau, asa cum aflam despre totate obiectele puse in vanzare. George al III-lea bea vin din acest vas cu masca lui Bachus pe figura, devenea un personaj, ceea ce-i dadea un aspect teatral, in buna traditie a spectacolului de curte englez. Iata aici o forma de document, cum obiectul ne face sa reconstituim o epoca, sa vedem deja viata din spatele lui.
Obiectul in sine, cu pretul aferent, nu este important, fiindca multe obiecte de o frumusete rara, majoritatea colectiei Sullivan fiind pe baza de vase din portelan de Meissen, multe numindu-se “Meissen Chinoiserie”, fiindca erau pictate in stil chinezesc si datand din secolul 18, se dadeau la preturi modeste, unele sub 5 mii de dolari. Din acest punct de vedere nu prea aveau valoare, dar valoarea lor estetica era deosebita. Aici multi cumparatori nu fac distinctia respectiva.
Faptul se vede mai ales la licitatiile de bijuterii, precum faimoasa licitatie anuala numita “Magnificent Jewels”, inclusiv sezonul “Fine Jewels”, unde am vazut cele mai frumoase bijuterii din lume. O legatura intre licitatii atat de diferite este lotul 594, un colier de aur cu o moneda veche de bronz la mijloc, care il reprezenta pe regele George al III-lea, iar pe revers exista stema si datarea, intre anii 1749 si 1751. Casa a estimat acest lot la 5-7 mii dolari, dar s-a dat cu 10 mii de dolari, dupa o disputa destul de aprinsa. Licitatia “Fine Jewles”, care a cuprins loturile 501-718, a fost foarte animata, fiecare lot fiind foarte disputat intrucat preturile de pornire au fost mici, acceptabile, cele mai multe fiind opera lui Cartier, care a dovedit a avea un foarte dezvoltat simt al ludicului. De pilda, lotul 593 reprezenta un lant de care erau atarnate diferite ceasuri in miniatura. Sau lotul 552, cel mai disputat, un colier din jad intr-un toc de ochelari. S-a dat cu 40 de mii de dolari, cota cea mai inalta atinsa de acesta licitatie.
Comparativ cu celalalt sezon, “Magnificent Jewels” (153 de loturi), in care licitatia a pus in joc sume mari, majoritatea loturilor fiind adjudecate la preturi de peste 100 de mii de dolari, iar loturile finale au oscilat intre 300 si 800 mii de dolari. Recordul a fost atins de lotul 139 cu 1 900 000 dolari, un inel din diamante, cu un Fancy Intense Blue pe el, cantarind 3. 24 carate. Dar cel mai disputat lot a fost 140, o creatie tot a lui Cartier din anul 1925, un autor foarte prezent cu multe piese si considerat un artist de marca, fiind, printre altele, autorul costumelor orientale ale Baletului Rus. Piesa licitata si achizitionata dupa 20 de strigari cu 1 400 000 dolari, este un aranjament de pietre pretioase, o inlantuire de diamant, coral, smarald, terminate cu o brosa din seminte de perle, tot aranjamentul fiind in stil indian. Bijuteria este considerata de specialisti reprezentativa pentru Art Deco. Ea se afla si pe coperta catalogului acestei fulminante licitatii.
Categoric, si in acest caz valoarea este data nu dupa greutatea karatelor, ci dupa frumusetea estetica. Imaginea artistica arata ca in spatele unei lucraturi de pret sta un artist. Dar frumusetea bijuteriilor, la fel ca si in cazul operelor de arta, nu poate fi luata in sine, ele nu au valoare decat in functie de femeia care le poarta. Ele nu infrumuseteaza o femeie daca reciproca nu este valabila. Bijuteriile Cleopatrei, de pilda, aveau valoare in functie de femeia care le-a purtat, adica de imparateasa. Unei femei urate, bijuteriile ii pun in evidenta uratenia, fiindca altceva nu au ce sa-i puna.
Dar sa nu jignim femeia care are poate o fata nepotrivita, dar are in schimb maini frumoase, pe care se poate pune o bratara ca lotul 631, din aur si diamante de culoarea pielii, sau poarta o rochie frumoasa, care este pusa in evidenta de formidabilele bijuterii-jucarie ale lui Cartier, precum brosele care imita un cal de mare sau doua pasarele (lot 528). Nu mai vorbesc de uluitoarele bijuterii marca Tiffany. Vestimentatia bazata pe bijuterii este marca filmelor istorice, al unui studiu atent al epocii.
Bijuteriile pun in evidenta tot ce este frumos la om si cele create de anumiti artisti, au o valoare estetica. Bijuteriile licitate au apartinut unor oameni, care le-au cumpatrat, apoi le-au vandut, ei sau mostenitorii lor. Unele poarta denumirea proprietarului, dar in cele mai multe dintre cazuri, proprietarul isi pastereaza anoniumatul si avem numai precizarea “property of a lady”, “property of a gentleman” sau “property of a collector”. Toti s-au bucurat de ele si le-au dat mai departe, din generatie in generatie. Acest fapt face parte din ceea ce colectionarii americani numesc investitie. Iar pentru mine este oglinda unui document al intelepciunii omului, al capacitatii lui de a face un spectacol de lux. Nemaivorbind de faptul ca acest fenomen, licitatia, tradeaza si nevoia omului de a se mentine in sfera elitei. O societate fara elita este bolnava.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
