Acasă Apararea drepturilor cetatenilor Poluarea, surse de poluare și problemele ecologice ale Dunării. Crap de...

Poluarea, surse de poluare și problemele ecologice ale Dunării. Crap de Dunăre – mai scump? Crap din ape interioare – mai ieftin!

InfoPescar.Tv

Definirea poluării

Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limita admisibilă, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr. 107/1996).

Dincolo de toate interesele, nu avem dreptul de a distruge ceva ce n-am creat noi. O plantă umilă, o insectă minusculă cuprind mai multă frumusețe și mai multe mistere decât cea mai minunată dintre construcțiile omenești. Fiecare viețuitoare are locul și rolul sãu în aceastã uzina miraculoasă care este Natură. De aceea, în prezent există aproape în toată lumea organizații care caută  permanent măsuri de protejare a mediului înconjurator. Fiecare poate apară frumusețile naturii.

Surse de poluare

Apele uzate sunt cele care afectează calitatea apelor de suprafață (receptorul) în condițiile în care sunt evacuate direct proporțional cu debitul de apă uzată și cu concentrația poluanților pe care această le conține.

Influența asupra apelor receptorului este cu atât mai mare cu cât debitul/volumul receptorului este mai mic. În cazul evacuării apelor uzate în lacuri sau în Marea Neagră trebuie ținut cont de faptul că evacuarea apelor uzate asupra receptorului are și un caracter cumulativ, cantitatea de poluanți evacuată acumulându-se în timp.

Principalele materii poluante sunt dizolvate sau se află în suspensie. Acestea sunt de natură anorganică (săruri minerale) sau organică (diverse substanțe organice) și pot să fie toxice, inhibitoare pentru procesele naturale, favorizante pentru unele procese natural cauzatoare de efecte nedorite pentru apele receptorului în care au fost evacuate (râuri sau lacuri).

Evacuarea de ape uzate în receptorii naturali poate conduce la degradarea sau distrugerea faunei și/sau florei receptorului, la scăderea cantității de oxigen dizolvat în apă receptorului având efecte negative asupra organismelor ecosistemului acestuia și/sau asupra fenomenului de epurare naturală (autoepurare) care are loc în apă receptorului. Această poate favoriza producerea unor efecte negative asupra receptorului și formelor de viață pe care le conține (intoxicare, eutrofizare etc.).

Poluarea apei înseamnă deci introducerea directă sau indirectă (că rezultat al activității umane), a unor substanțe sau a căldurii, care pot dauna sănătății umane precum și calității ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependențe de cele acvatice, activități care pot conduce la pagube materiale ale proprietății, sau care pot dauna sau obstrucționa serviciile, precum și alte folosințe legate de apă.

Surse punctiforme de ape uzate (apele uzate menajere, orășenești, industriale, pluviale și de drenaj) sunt cele colectate într-un sistem de canalizare și evacuate în receptor natural prin conducte sau canale de evacuare.

Surse difuze de poluare reprezintă emisii evacuate în mediu în mod dispers (care nu descarcă efluenți uzați în ape de suprafață prin intermediul unor conducte în puncte localizate).

Pe ansamblu se disting următoarele surse majore de poluare difuza:

– Agricultură;
– Depunerile atmosferice;
– Materialele de construcții;
– Industria;
– Traficul auto;
– Populația din mediul rural.

Din punct de vedere al modului de propagare, indiferent de geneza acestora, se disting două categorii de surse difuze diferențiate:

Surse locale – corelate cu solul și scurgerile prin antrenare cu precipitații, în apele de suprafață sau prin percolare, în apele subterane, aplicarea de pesticide și îngrășăminte minerale fiind un exemplu tipic în acest sens.

Sursele locale de poluare au ca proveniență următoarele grupe țintă:

– Populația – cea neracordata la un sistem centralizat de canalizare: – factori demografici, reprezentați de numărul indivizilor dintr-o anumită zona, observandu-se că poluarea este direct proporțională cu densitatea populației; – factori urbanistici, corespunzători dezvoltării așezărilor umane, care utilizează cantități mari de apă pe care le întorc în natură sub formă de ape uzate intens poluate. ;
– Industria și agricultură – factori industriali sau economici reprezentați de nivelul de dezvoltare economică și industrială al unei regiuni, în sensul creșterii poluării paralel cu creșterea industriei..

Surse regionale și transfrontiere – în această categorie sunt incluse poluările difuze transmise la distanță față de locul de geneza, prin aer, respectiv depunerile atmosferice lichide și solide.

Sursele difuze de poluare reprezintă o componentă cheie în procesul de poluare a apelor de suprafață. Impactul lor asupra calității apelor este în creștere, fiind în legătură directă cu reducerea încărcării cu poluanți evacuați direct de sursele punctiforme industriale și comunale.

Principalele substanțe poluante

Substanțele organice

substanțele organice de origine naturală (vegetală) – consumă oxigenul din apă, atât pentru dezvoltare, cât și după moarte. Lipsa oxigenului din apă are că efect oprirea proceselor aerobe, printre care și autoepurarea. Această constă în dilutia poluanților în masă apei, precum și în degradarea substanțelor organice și transformarea lor în produși minerali cu ajutorul microorganismelor din apă;

hidrocarburile – ajung în apă mai ales din scurgerile de țiței , din produsele de prelucrare a petrolului, la care se adaugă cantitățile de petrol provenite din accidente ale vaselor petroliere.

Primele care suferă de pe urmă poluării cu petrol sunt păsările, care traversând pelicula superficială își murdăresc penele cu petrol și penajul își pierde, astfel proprietățile calorifuge și hidrofuge. Păsările mor curând din cauza unor congestii și a unor tulburări de termoreglare, prin distrugerea stratului de aer izolator din penaj. După evaporarea fractiunilor puternic volatile, petrolul răspândit la suprafață marii este supus fenomenului de biodegradare. Numeroase bacterii aerobe și ciuperci atacă și descompun produsele petroliere în substanțe a căror natură și toxicitate sunt puțîn cunoscute în prezent. Asupra omului hidrocarburile au efect cancerigen;

fenolul – este un toxic nervos pentru pești ,imprimând un gust și miros neplăcut cărnii peștilor;

detergenții – se plasează la suprafață apei sub formă de spumă și împiedică autoepurarea apei și folosirea ei pentru irigații. Detergenții duc și la dispariția totală a moluștelor, crustaceelor libere și sedentare (crabi, creveți) și a peștilor litorali. Asupra omului efectele lor toxice se manifestă numai în concentrații ridicate .

pesticidele – constituie o gravă amenințare pentru hidrosfera datorită deversării de reziduuri de la fabricile de produse antiparazitare sau datorită spălării acestor substanțe de apele de ploaie de pe terenurile agricole tratate. O altă sursă majoră de poluare a apelor continentale și litorale cu pesticide își are originea în pulverizarile aeriene din avioane cu insecticide, pe suprafețe foarte mari. Poluarea prin pesticide se traduce printr-o influență negativă asupra biocenozelor limnice și litorale.

Folosirea insecticidelor organoclorurate contra insectelor vector pentru diverse boli s-a soldat, de cele mai multe ori, cu distrugerea unui număr mare de nevertebrate dulcicole sau de fauna litorală. Efectele cele mai dezastruoase ale contaminării apelor cu pesticide rezultă în concentrarea lor de-a lungul lanțurilor trofice.

La om, pesticidele pot produce boli foarte grave: cancer, tulburări neurologice, afecțiuni ale glandelor endocrine, tulburări enzimatice, afecțiuni hepatice.

 Substanțele anorganice:

sarurile minerale pot provoca creșterea durității apei, cu efecte importante asupra organismelor vii. Astfel, afecțiunile cardio-vasculare sunt considerate că fiind influențate de mineralizarea apei. Modul de intervenție al durității în protecția organismului față de afecțiunile cardio-vasculare nu este, încă, bine cunoscut. Se pare că rolul Că este mai evident decât cel al Mg, constituentii principali ai durității. De altfel, rolul Că în automatismul cardiac este bine cunoscut, iar carență de Că se traduce prin apariția de aritmii și tulburări ale EKG;

clorurile, peste anumite limite, fac apă improprie pentru alimentație și irigații;

iodul poate duce la apariția gusei endemice dacă are o concentrație mai mică de 5gama iod/ dm3 apă.

fluorul poate produce căria dentară dacă scade sub 0,5 mg/dm3.

La o concentrație mai mică de 0,3 mg/dm3 afecțiunile dentare îmbracă un caracter grav. În caz invers, când concentrația F crește peste 1,5 mg/dm3 apare fluoroza endemică sau maladia pătată a dinților, care constă în apariția unor pete de mărime și intensitate variată, intovarasita de creșterea friabilitatii dinților. La concentrații de peste 5 mg/dm3 pot apărea anchiloze articulare, luxații, fracturi, curbarea oaselor lungi

metalele grele au acțiune toxică asupra organismelor acvatice, inhibând în același timp și procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicații grave ale organismului uman.

Plumbul ajunge în apă mai ales din evacuările întreprinderilor industriale, unde poluarea se produce prin diverse procedee tehnologice dintre care unele au loc în mediu lichid ( flotatii, galvanizari, raciri), precum și prin apele reziduale lichide care spală terenurile întreprinderilor.

O sursă importantă de poluare o reprezintă plumbul depus, provenit din gazele de eșapament și ajuns în apă. Atât plumbul din sedimente, cât și cel din masă apei poate trece în lanțurile și rețelele trofice, fiind acumulat cu intensități variabile de diferite specii în funcție de concentrația lui în mediu și de alți factori. Intoxicațiile cu plumb duc la anemie, insomnie, iritabilitate crescută, greață, gust metalic. Copiii sunt mai sensibili la intoxicația cu plumb, putând prezența manifestări de arieratie mintală.

Mercurul eliminat în apă sub formă organică sau minerală se transformă în metil-mercur foarte greu degradabil. Intoxicația cu Hg este foarte rar întâlnită, în apele naturale Hg fiind absent sau se găsește în concentrații foarte reduse. Creșterea concentrației de Hg în apă se datorează atât poluării industriale, cât și agricole (derivați minerali și organo-mercurici). Principalele leziuni ale intoxicației cu Hg apar în sistemul nervos, organele de simt (analizatorul vizual), aparatul renal și digestiv (ficatul). În concentrații mici pot apărea fenomene necaracteristice cum ar fi: anorexie, iritabilitate, anxietate, dureri de cap, insomnie, greață, tulburări de memorie. Mercurul se acumulează cu precădere în rinichi și creier, globulele roșii și în par.

intoxicația cu cadmiu – se manifestă prin afecțiuni ale rinichilor, ficatului, inimii;

intoxicația cu arsen – produce cefalee, amețeli, oboseală, dureri abdominale, reacții cutanate. Arsenul reținut de organism se concentrează în piele, ficat, rinichi, plămâni și splină; în majoritatea cazurilor arsenul provine din poluări industriale și agricole, fiind utilizat că antidaunator;

intoxicația cu cianuri – este una dintre cele mai grave și constă în blocarea oxidarilor celulare, în primul rând prin acțiunea asupra enzimelor respiratorii. Se caracterizează prin fenomene de asfixie internă și tulburări nervoase.

azotatii sunt deversați în mediu de diverse surse (industrie alimentară, agricultură). S-a constatat că, la adulți, intoxicația cu azotați se întâlnește foarte rar.

Când conținutul de azotați este excesiv și apă este consumată un timp îndelungat, pot apărea o serie de tulburări caracterizate prin cefalee, greață, diaree, fenomene cunoscute sub numele de “boală apei”, corespunzând unei intoxicații cronice cu azotați.

Intoxicația cronică cu azotați, în general fără forme clinice, are rasfrangeri puternice asupra organismului infantil, influențând negativ dezvoltarea fizică, atât ponderală, cât și staturala și scăzând evident rezistență organismului la diferite agresiuni biologice din mediu (infecții digestive, respiratorii )

fosfații reprezintă un factor limitat în mediul limnic sau oceanic.

Contaminarea apei cu fosfați este destul de îngrijorătoare în țările industrializate. În civilizația actuală a crescut viteză de circulație a fosforului datorită utilizării lui în cantități mari în agricultură.

Apele uzate, la ieșirea din stațiile de epurare, conțîn în medie 9 mg P/l. Acesta provine de la mineralizarea substanțelor organice la care se adaugă fosforul conținut în detergenții biodegradabili. Creșterile concentrației de fosfați produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafață apei.

suspensiile: Atât cele organice, cât și cele anorganice se depun, formând bancuri care împiedică navigația sau consumă oxigenul din apă. Dacă substanțele în suspensie sunt numai de natură organică, ele conduc la formarea de gaze rău mirositoare.

Fiecare substanță luată separat are anumite efecte asupra mediului înconjurător. Uneori însă apar și efecte sinergetice, extrem de periculoase!

Revenind la problema noastră și analizând diferite articole apărute în publicații științifice prestigioase putem afirmă, fără puțință de îndoială, faptul că: Dunărea este din păcate cel mai poluat fluviu al Europei, cel puțîn pe segmentul românesc. Principala problema cu care se confrunta Dunărea la ora actuala este poluarea.

Poluarea Dunării este un fenomen extrem de complex și are loc pe țoață lungimea să, majoritatea poluanților depunandu-se în Delta. Dacă pe parcurs Dunărea “culege” cate ceva în materie de poluanți, la noi aceasta se “umple” pe bune de “bunătăți”! De toate pentru toți adică, semn că legislația e mult mai permisiva!

Poluarea Dunării este fie mai mult accidentala, în amonte de Romania datorita în special legislației tarilor din amonte, fie … că la noi! Orașele romanești de la Dunăre nu au sisteme de epurare a apei uzate, fluviul ajunge să fie cel mai poluat fix pe sectorul României.
La noi nu se fac renaturari care sunt foarte importante pentru prevenirea inundațiilor.

În Dunăre exista deja mai mult plastic decât peste. Deșeurile de plastic care ajung în Dunăre au reușit să depășească numărul larvelor (puilor) de pește. Timp de 2 ani, cercetătorii austrieci au strâns, cu ajutorul setcilor (plase mari de pescuit), 951 de probe, atât în timpul zilei, cât și noaptea. În laborator, fiecare dintre cele 951 de probe a fost analizata, separandu-se larvele de pesti de bucățile de plastic. La 1.000 de metri cubi de apa, pe sectorul Dunării dintre Viena și Bratislava, au fost identificate 317 particule de plastic și doar 257 pui de peste. S-a estimat că 4,2 tone de plastic ajung zilnic din Dunăre în Marea Neagra. Studiul nu a luat în calcul PET-urile sau alte fragmente care depășeau că mărime găurile setcilor.

Din când în când avem situații în care se produc deversări accidentale de petrol din cauza numeroaselor rafinării care se afla în sectorul romano-bulgar al Dunării și în Șerbia, dar și din cauza barjelor care transporta petrolul. Acestea sunt extrem de periculoase pentru populație și vietăți. Însă problemele de mediu nu se limitează numai la deversările de petrol.

Centralele nucleare de la Kozlodui și Cernavodă nu pot folosi uneori apa poluata a Dunării pentru instalațiile de răcire. De asemenea, ele insele reprezintă un risc major pentru apa fluviului. Peste 60 de hidrocentrale construite pe Dunăre au contribuit în timp la pierderea ecosistemelor și a beneficiilor oferite gratuit oamenilor. Cea mai mare hidrocentrala de pe Dunăre este cea de la Porțile de Fier I, care în decursul timpului a dus la o serie de modificări în funcționarea naturala a fluviului și ecosistemelor sale. Din cauza barajului, sturionii, cei mai mari pesti de apa dulce din lume, nu mai pot migra în amonte pentru reproducere. În plus, din cauza pescuitului ilegal pentru caviar, acești pesti sunt pe cale de dispariție.

Lucrările de extracție a pietrișului și nisipului aduc modificări locale și regionale morfologiei fluviului. În plus, o serie de specii de pesti și insecte sunt dependente de nisipul fin pentru a-și depune ouăle sau larvele. Din cauza dragării intense a albiei, fluviul se adâncește și determina scăderea nivelului apei subterane din lunca, fapt ce duce la uscarea pădurilor de lunca, dar și la creșterea costurilor cu irigarea terenurilor arabile în perioadele secetoase. Scade eficienta depoluării naturale! Vegetația de pe malurile râurilor, casa pentru o mulțime de specii, a fost puternic afectata, pădurile de lunca au fost tăiate masiv pentru a face loc pădurilor de producție și culturilor agricole. Fară aceste păduri, sute de specii cum ar fi nenumărate pasări, amfibieni, fluturi și specii acvatice vor dispărea.

În sectorul Drobeta Turnu Severin al fluviului Dunărea continua uneori să se scurgă de pe platforma industriala a societății Forsev diverse produse chimice! Răul Argeș în amonte de confluenta cu Dunărea, a fost consemnat că „zona de alerta”, potrivit Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea. Rapoartele Tehnice au indicat „poluarea critica spre excesiva” ceea ce a afectat ecosistemul acvatic. Absenta totala a speciilor de pesti și a macronevertebratelor este un exemplu în acest sens. Indicatorii chimici au demonstrat prezenta în apa a fosforului și azotului.

Poluarea Dunării cu grăsimi, în apropiere de Liceul de Marina din Galați. Firma SC Prutul Galați, producătoare de ulei vegetal, având uneori obiceiul să deverseze direct în Dunăre apa reziduala, ea fiind principala vinovata pentru poluarea Dunării cu grăsimi.
Lacul de acumulare din Orșova și răul Toplet au fost din nou invadate de gunoiul menajer provenit din stațiunea Baile Herculane și din localitatea Toplet. La fiecare ploaie, Dunărea se umple de gunoaie.

Și lista poate continua din păcate cu zeci de exemple, care mai de care mai … interesante!

Problemele ecologice ale Dunării

În ultimul secol, Dunărea, împreună cu flora și fauna să, au suferit pierderi considerabile. În prezent, bazinul mai are doar 20% din fostele sale lunci, din care numai jumătate sunt în stare naturala sau cât de cât apropiate de starea naturala.

Luncile ramase, împreună cu miile de lacuri și iazuri, formează încă o rețea esențială de zone de hrănire, refugiu și cuibărire pentru pesti și pasări, inclusiv pentru specii serios amenințate cum ar fi barza neagra, vulturul codalb, pelicanul creț și sturionii de Dunăre.

Zonele umede acționează deasemeni că veritabili „rinichi” ai bazinului, curatindu-l relativ bine de majoritatea substanțelor poluante dăunătoare. Cu o excepție: substanțele radioactive!

Situația apelor interne, stătătoare sau curgătoare

Infinit mai buna că a Dunării, dar încă prezinta unele probleme! Mai apar poluări accidentale, deversări de materiale petroliere, chimicale, etc. Dar se poate interveni local și limita dezastrul astfel produs. Cu bani dar se poate.

Avem deci râuri cu poluare mare și mica, avem încă lacuri și balți în care dejecțiile de tot felul încă se deversează, samd, dar în nici un caz ele nu ating valorile contaminanților din Dunăre! Acest aspect trebuie reținut!

Din această cauză apare și o situație absolut paradoxala de la care deriva și întrebarea fireasca: De ce crapul de Dunăre e mai scump decât cel pescuit din apele interne, statute sau curgătoare? Pentru că e mai poluat ar fi singurul răspuns plauzibil?! Plătim deci cantitatea superioara de poluanți și substanțe chimice nedefinite deocamdată drept poluanți și în care pestele a trăit până la capturarea acestuia?

Știm deja că, cu cât poluarea este mai mare, cu atât și carnea viețuitoarelor din acele ape este mai poluata, fie că este vorba de raci, pesti sau animale ce trăiesc pe malul apei dar consuma vietăți acvatice. Unele din aceste substanțe toxice se aduna în ficatul peștilor, altele în mușchii acestora, iar elementele radioactive în oasele lor.

Cu cât concentrația este mai mare în exterior cu atât ea devine mai mare și în interior, în unele cazuri atingând chiar valori alarmante. Uneori, cantitatea din interior depășește chiar concentrația exterioara că efect al bioacumulării respectivilor poluanți! Și atunci ce plătim noi de fapt când cumpăram crap de Dunăre? Substanțele poluante aflate în exces!