Craterul Mihai Eminescu de pe planeta Mercur cu corespondentul nostru Simona – Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România) și cu versurile Lilianei Smerea Văcaru

Oamenii de rând lasă în urma lor un nume scris pe o piatră; unii dintre ei pe o carte. De la unii începe istoria, cu alţii se termină. Câţiva, foarte puţini, cei aleşi, îşi urcă numele pe o stea. Românii au steaua lor şi ea se numeşte: Eminescu, poetul de la a cărui naştere, aniversăm astăzi, pe 15 ianuarie 2023, 173 de ani. De câţiva ani, pe planeta Mercur–aflată la cea mai mică distanţă de Soare, există un loc numit: Craterul Eminescu (crater de pe Mercur cu diametrul de 125 km, format mai recent decât cea mai mare parte a craterelor de pe Mercur, deoarece există foarte puține cratere ulterioare suprapuse pe el). Acesta a fost studiat de sonda spaţială Messenger în 2008, iar cercetările au fost prezentate de către specialiştii NASA la cea de a 41-a întâlnire la „Lunar and Planetary Science Conference”, din 2010. Echipa Messenger a fost, de altfel, cea care a propus acest nume la International Astronomical Union (IAU)–singurul organism abilitat să oficializeze denumirile corpurilor cereşti. Motivaţia a fost simplă şi clară: „Craterul a fost numit în onoarea lui Mihai Eminescu, un poet desăvârşit şi influent, care până astăzi este considerat poetul naţional al României”, scrie pe site-ul NASA. Mihai Eminescu nu este însă singur „printre stele”. Şi alte nume româneşti sunt răspândie în Galaxie.

Cum sunt botezate corpurile cerești?

Fiind curioşi să aflăm „cum sunt botezate stelele?”, am rugat-o pe dna Magda Stavinschi, reputat astronom (între anii 1990 şi 2005, domnia sa a condus, de altfel, şi Institutul de Astronomie al Academiei Române), să ne dea câteva lămuriri. Mai întâi am aflat că stelele nu au nume–„se foloseşte un indicativ, care este precedat de anul descoperirii lor” –, nume au însă celelalte corpuri cereşti: planetele, asteroizii, cometele, ca şi formele de relief de pe acestea. „Înainte exista o formulă foarte corectă: erau solicitate institutele naţionale, comitetele naţionale de astronomie, care făceau mai multe propuneri şi, dintre ele, unele erau acceptate. Astăzi, pentru că s-a înmulţit numărul obiectelor spaţiale care pot fi botezate, face propuneri cine vrea şi cine nu vrea, nu mai există o rigoare. Să vă povestesc o întâmplare de-acum câţiva ani: înainte nu puteai să propui decât numele unei persoane decedate, acum regula s-a schimbat şi cineva, din Rusia, a propus numele cuiva foarte cunoscut, care s-a dovedit că era un mare escroc”.

Nume româneşti pe cer (în spațiul cosmic)

Doamna Magda Stavinschi ne spune că primul român care a primit un nume în spaţiu a fost Spiru Haret. Se întâmpla în anul 1970. „Este un crater de pe faţa nevăzută a Lunii. Dar să vă istorisesc ceva despre acest Crater Haret (mic crater de impact lunar, care este situat în regiunea de sud, pe fața ascunsă a Lunii)…Înainte de 1989 am vrut să vorbesc într-o emisiune de televiziune despre el şi mi-au spus: „Să nu pomeniţi numele de Haret, dacă îl spuneţi, tăiem” (…). „Bine, atunci am să vorbesc despre asteroidul Constantin Pârvulescu”…Haret era indezirabil într-o anume perioadă din comunism, deşi el murise în 1912. Pârvulescu era unul dintre marii noştri astronomi interbelici, dar mai exista un alt Constantin Pârvulescu, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, iar ei, la televiziune, făceau această confuzie”. (Ironia face că Pârvulescu a fost ulterior unul dintre criticii la scenă deschisă ai lui Ceauşescu.)
Dar să vedem ce alte nume româneşti hălăduiesc în spaţiu. Mai mulţi asteroizi poarte numele unor astronomi români. Pe Marte avem: craterele Iazu (2006) şi Batoş (1976)–numele a două localităţi româneşti–şi Valea Rhabon (1988)–Rhabon fiind numele antic al râului Jiu. Pe Lună: Montes Carpatus (1961). Pe Venus: patera Darclée (2006)–soprana Hariclea Darclée, craterul Văcărescu (1994)–poeta Elena Văcărescu, precum şi câteva nume proprii româneşti: craterele Esterica (2003), Zina (1985), Veta (1997), Natalia (1985) şi Irinuca (1997). „Pentru Venus, am propus mai multe nume de românce celebre, pentru căVenus e asociată cu dragostea şi cu femeia”, ne spune dna Magda Stavinschi.

În ce-l priveşte pe Eminescu: „E bine că el are un nume undeva, chiar şi pe Mercur, cu toate că l-aş fi vrut mai degrabă asociat cu planeta Venus. Dar ştiţi ce e curios?–şi am spus-o şi astă-vară, când a avut loc tranzitul planetei Venus prin faţa Soarelui–pe Eminescu şi pe Ştefan Micle îi leagă nu doar Veronica Micle, ci şi… Luceafărul. Pe 9 decembrie 1874, tranzitul planetei Venus a fost observat pentru prima dată de către Ştefan Micle (1817-1879, pedagog și fizician român, profesor universitar la Iași) şi de Neculai Culianu (1832-1915 fost un matematician și astronom român, membru corespondent al Academiei Române) bunicul lui Ioan Petru Culianu (fost un istoric al religiilor, scriitor și eseist român, fost profesor de istoria religiilor invitat la Chicago Divinity School, discipol și protejat al lui Mircea Eliade, asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School). E…coincidenţa coincidenţelor!”.

Astronomie și cosmologie

Femeia şi stelele. Da, acestea i-au unit pe cei doi mari bărbaţi din viaţa Veronicăi Micle: strălucirea „blondelor plete” şi… astronomia. Profesor de ştiinţe exacte – chimie şi fizică–Ştefan Micle a fost interesat de astronomie. La fel şi Eminescu. În capitala Germaniei, studia–pe lângă istorie, filosofie, matematică şi politică–astronomia. A fost interesat de legile mişcărilor corpurilor cereşti, de legea atracţiei universale. Între manuscrisele rămase din acea epocă, el descrie poziţia „planetei albastre” în sistemul solar. Dar cele mai interesante observaţii sunt cele care au fost capsulate în taina versului. Legătura dintre astronomie, cosmologie şi poezie e puternică şi vizibilă. El descrie, în „Luceafărul”, de exemplu: conservarea energiei: „Din sânul veşnicului ieri,/ Trăieşte azi ce moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/Se-aprinde iarăşi soare”; găurile negre: „Căci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaşte,/Şi vremea-ncearcă în zadar,/Din goluri a se naşte”; iar în poemul „La steaua”, intuieşte Teoria Relativităţii, pe care Albert Einstein abia câteva decenii mai târziu o va defini. „La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă./Poate demult s-a stins în drum/În depărtări albastre,/Iar raza ei abia acum/Luci vederii noastre”.

Simona-Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist), membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZP) și a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR).

Nota redacției
A fost odată, Eminescu!

,,A fost o dată ca-n povești”
A fost, dar nu mai este,
Născut pe plaiuri românești,
Născut, din ,, File din poveste”,

Un tânăr drag cum altul nu-i
Și nici n-o să mai fie,
Atât de drag poporului,
Un geniu-n poezie!

,,Trecut-au anii”…Parcă ieri,
Scria lângă fereastră,
,,Dacă iubești fără să speri,
,,Dorința”, ,,Floare-albastră’!

Și de pe ,,Lacul”, singuratic,
,,Aducând cântări mulțime”,
,, Ce șoptesc atât de tainic”
Transmițând ,,Melancolie”.

O, ;,de ce nu-mi vii” tu iară,
Pentru o scurtă ,,Revedere”
,,Pe aceeași ulicioară”
Leagănul viselor mele?!

Să te renaști de nicăieri,
Luceafăr enigmatic,
Același ,,Făt frumos din tei
Cu chipul tău serafic!

,, Cobori în jos luceafăr blând”
Din universul rece!
Căci tu ești viu la noi în gând
Iar,, vreme vine, vreme trece!”

;,Sara pe deal”, în asfințit,
De-o ,, Vre o zgâtie de fată”,
Să-i fie visul împlinit,
Să te mai vadă înc-o dată!

,,Pe lângă plopii fără soț”
Să treci ușor, agale,
,,Se bate miezul” unei ,,nopți”
Dând curs venirii tale!

Din lumea ta îți este greu,
Din nou să te cobori,
Stai bine lângă Dumnezeu,
Nu printre muritori!

Ești mort și totuși pururi viu,
Luceafăr printre stele,
Tu, tatăl ,,Geniului pustiu”,
Și prunc în ,,Somnoroase păsărele”.

,,De-or trece anii” , (trecător,
e totu-n astă viață),
Pot să ,, Mai am un singur dor”
Și-o singură ,,Speranță”:

Că un luceafăr bun și blând,
Al lumii pământene
De ne-a lăsat așa curând
Va scrie printre stele!

Eminescu n-a murit!

La mulţi ani de nemurire,
Versului ce tu l-ai scris!
Cu eterna ta iubire,
Cale multor-ai deschis.

Liliana Smerea Văcaru

Articole asociate

In memoriam Albert Einstein (1879 – 1955). Experiența care neagă existența timpului în fizica cuantică. Inseparabilitatea cuantică (Revista de Interdisciplinară de Matematică și Matematici Aplicate  „Galileo Galilei” – prof. dr. Thomas CSINTA)