Cultura și globalizarea ei în secolul XXI (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk, medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard – Renania-Palatinat)

„Globalizarea“ devenită între timp lozincă, parolă, deviză cu iz de cuvânt de superefect, circulă fantomatic prin toate mediile, cu preponderentă în cele electronice. Aici nu poate fi vorba doar de o raportare la cultură ci mai mult, cultura va fi implicată în politică, economie sau sociologie, o formă de cuplare transnațională a tuturor sistemelor si a societăților. Statele reacționează, privind globalizarea, prin mărirea atractivității teritoriului lor ca puncte de concentrare a capitalului, mărirea exportului național, distribuția mondială a tuturor bunurilor individuale și mai nou mărirea teritoriului geografic și de influență.

Reducerea la o piață națională ar sta în contradicție cu ideea de globalizare. Doar prin implicarea politicii, a economiei si nu în cele din urmă a sociologiei se va putea vorbi si de ideea de globalizare a culturii sau mai exact efectele ce le va avea asupra culturii. Unele voci critice vorbesc despre o „globalizare a sărăciei” dacă prin globalizarea culturii se va înțelege mai mult o integrare decât un schimb bazat pe reciprocitate.

Acest punct nu va afecta, nu va putea afecta cultura fiindcă s-ar ajunge la o paralizare a ideii de identitate națională, iar raportul dintre asa-zisele culturi mari si culturi mici se va dezagrega și cine va dori, în afară de americani, o uniformizare a multiplelor culturi, fiecare cu rădăcinile ei, fiecare cu frumusețea dobîndită în atâtea secole de manifestări diferite? Cine ar renunța de bună voie la sensibilitatea în care s-a născut, s-a format si a trăit, la apartenența mileniului cultural național, la îndelungul anilor dobândită limbă, valori spirituale, la obiceiuri si datini? Nu, ideea de globalizare trebuie înțeleasă pozitiv, mai mult ca o reciprocitate, ca o îmbogățire a spiritului național într-un sistem colectiv mai mare decît am fost obișnuiți până acum.

Această idee de globalizare, ca să dau doar câteva exemple, a intrat în conștiința mondială doar în secolul XX, strâns fiind legată de impunerea politică a unor minorități din Europa, Asia, America de Nord sau grupări întregi din Africa, America Latină sau Africa împotriva dominației coloniale europene. Astfel împotriva asimilării–numite de țările colonizatoare si „Globalizare”–sau ridicat mișcări ca Négritude în Africade Vest, Black-Cinsciousness-Movement în Africa de Sud sau–si nu în cele din urmă–miscarea de apărare a identitătii etnice Black-Power în Statele Unite.

Globalizarea nu poate fi fortată, ea trebuie să se infiltreze în, și din bunul national al fiecărei identități naționale aducînd astfel atât „întregului” cât si „individualului” o nouă formă de prosperitate fără „maituri mari” sau „culturi mici” care la urma urmei nu există decât ca o formă autocaracteriztă și nu una reală! Identitatea natională va putea rezista doar atîta timp cît nu se va lăsa acaparată de noua formă de „colonizare americană” caracterizată de tot mai multi artisti europeni ca o „colonizare a subculturii” sau o „americanizare a europei”. Prin  „globalizare” nu avem voie a înțelege altceva decât schimb de culturi, întâlniri cu neculturi care nu sânt mai puțin autentice decât cele vechi sau cunoscute. Culturile au nețărmurita putere de a asimila tot ce li s-a părut a fi „străin” și a o lega în mijlocul propriei forme de manifestare.

Astfel sărbătorim toți, creștini, musulmani sau budiști crăciunul–prin alte motivatii religioase–si totuși nu ne simțim obligați de-a ne converti. Totodată prin migratie sau prin noua formă de comunicare electronică „internet”–internaționăm–ne miscăm într-o mreajă de culturi necunoscute, dar în sinea lor la fel de „mari“. Si totuși, acest fenomen nu este un fenomen pe care trebuie să-l atribuim zilelor noastre: Culturi si feluri de viață se schimbă, unele dispar, altele noi apar nu însă fără a lăsa urme. Europo-centrismul (eurocentrismul) nu este un mit! Poate o dorintă, poate un vis dar cu sigurantă singurul drum de a riposta americo-centrismului care s-a impus vertiginos în ultimii 50 de ani si acaparator în ultimii 15 cu evolutia noilor medii electronice. Mulți cred că europo-centrismul (n.r.eurocentrismul) e pe cale de dispariție (deci există), altii sînt de părere că este o agonie sau că se menține cu oarecare greutăti pe cînd cei mai realiști cred doar în schimbarea „iechiței conotații”. Aici, cred eu, este punctul sănătos de plecare. Accentul trebuie pus pe multiculturalism și trecerea peste postcolonialul europocentrism (n.r.eurocentrism). 

Trebuie să fim conștienți de faptul că europeni fiind nu putem gândi decât în șabloane europene, dar reducînd această „gîndire” la Europa si spunând Europa mă refer atât la Apus cât și la Răsărit, incluzând atît formele cît si cele slave fără a face omisie de micul grup fino-ugric. Avînd în fată această perspectivă vom căuta nu numai cu mirare ci si cu satisfactie importanta noastră pozitie în lume–pozitie natională–ca europeni înnobilînd astfel personalitătile pe care culturile noastre le-au dat si le vor da în continuare comunitătii mondiale. Doar constienți de această dezvoltare ne vom putea da seama de formele pe care le va îmbrăca în secolul XXI realitatea europeană. Cred că ne facem prea multe griji în privinta „supraviețuirii culturii“. Ea va supravietui! Formele pe care le va îmbrăca, cred, sînt de ordin minor. N-am trecut de la cultura transmisă pe cale orală la cea scrisă în grotesc au pe lut ars, apoi trecute pe pergament si mai tîrziu pe hîrtie? N-am inventat tiparul reușind astfel s-o infiltrăm în lumea întreagă? Am trăit evolutia tiparului de la plăci gravate în lemn la lile lui Johannes Gutenberg, pe urmă la plumb (linotip si monotip) ca să ajungem prin anii 60 la zincografie si reproducerile pe sistemefotografice? 

Acum avem cărți pe CDROM-uri, pe internet si mai nou putem cotrobăii prin bibliotecile lumii via satelit. Formele s-au schimbat si cu sigurantă se vor schimba, rolul creatorului va rămîne același care afost în dinastiile egiptene, în bibliotecile asiriene sau alexandrine. Cultura va supraviețui prin majoritatea formelor cunoscute adăugîndu-i-se cele noi (filmul si întreaga paletă a sistemelor electronice). Cândva în viitorul îndepărtat va dispare hîrtia ca mediu din motive ecologice, economice si practice; noi nu vom prinde această evolutie, generatiile viitoare însă. Ca forme de manifestare a culturii nu va dispărea nici una, fiindcă de mii de ani toate au format un complex, toate s-au împletit si compensat reciproc încît dacă ar fi să dispară una ar trebui să dispară toate. Cel mai bun emplu este filmul, mediul cu cea mai rapidă dezvoltare economică (si culturală evident). 

Ea întruneste toate artele: Poezia, muzica, artele plastice, arta interpretativă, dramaturgia, dansul si, si, si…Privind cultura umanistă si cultura tehnică s-au stabilit deja relații fructuoase (mai ales în artele plastice) avînd în vedere si tematica noilor opere de artă care nu pot fi concepute într-un secol nu numai tehnizat ci mai ales tehnizant. E adevărat că unele manifestări sînt dominate de electronică, dar această situatie nu poate fi de durată. Sîntem încă copii care au o jucărie nouă si am uitat scopul tehnicii pe carem dezvoltat-o. Prea implementăm tehnica în operă în loc de a folosi tehnica ca pe un instrument. Dar „vreme trece, vreme vine“ si vom învăța a umbla prin arte – și cu tehnica–cum am umblat atîția mii de ani fără încă artiști influentați de pergament, hîrtie sau computer. „Previziunea“ scriitorului francez si pentru un timp fostul Ministru al Culturii sub președinția lui de Gaulle, André Malraux, că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc apartine sectiunii de întrebări fără răspuns. Malraux a fost în timpul vietii lui tot ce se poate închipui: Un ateist rebel, un partizan al credinței care cerea de la credință mai mult decît avea el însusi. Cine vorbeste prea mult despre credintă nu mai poate trăii în ea! Un exemplu ar putea da un eventual răspuns.

Ernst Jünger am murit la vîrsta de 102 ani. După război, în anul 1949, cînd a scris renumitul său roman Heliopolis, Jünger a sustinut că timpul romanului de tip psihosocial s-a sfîrsit si că va începe epoca romanului teologic. De ce ateistul Jüngernu s-a reîntors la catolicism cu 30, 50 sau 70 de ani? De ce a asteptat pînă la vîrsta de 100 de ani? Aceeasi întrebare se poatepune si în privinta pictorului comunist italian–o viată întreagă fiind ateist–Renato Gtuso care cîteva luni înainte de moarte nu numai că „s-a împăcat” cu biserica catolică, dar a si lăsat, prin testament, bisericii, întreaga lui avere! Cine stie? Poate o anumită formă de „întelepciune“ la bătrînețe, indulgentă înaintea sfîrsrem sau un fel de nonsalantă înaintea mortii? Devine poate, la sfîrsit, bariera dintre ateism si credintă fără importantă? Toate acestea sînt întrebări ce le vom pune înainte de moarte iar răspunsul îl vom avea doar după ea! „Literarii Români”  le-or fi a flat?!

POEZIA ROMÂNEASCĂ ÎN SPAŢIUL EUROPEAN

Dr. Dr. Christian Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat) coresopondent extern al Jurnalulului Bucureştiului

Articole asociate

Statul, Cultura și Societatea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk, medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard – Renania-Palatinat)

Morala post-convențională (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk, medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard – Renania-Palatinat)

Care sunt mai ucigătoare, Democrația sau Globalismul? Corespondență de la PGR (Puiu – Gheorghe Răducan, poet și publicist)

Galerie foto (Christian Schenk alături de personalîtăți ale literaturii române și europene)

Galerie foto (din corespondența lui Christian Schenk cu personalități ale literaturii române și europene)

Bibliografie

Nota redacției

Celebrul penitenciar parizian „de la Santé” inaugurat cu 155 de ani în urmă (document istoric inedit, cu imagini inedite, în exclusivitate, pentru Jurnalul Bucureștiului). Ultimele două execuții în această închisoare cu o jumătate de secol în urmă în dosarul tentativei de evadare din centrul de detenție de maximă siguranță de la Clairvaux (cu uciderea ostaticilor Guy Girardot – gardian al închisorii și Nicole Comte – infirmieră în aceași închisoare). Claude Buffet și Roger Bontems, „precursori” ai abolirii pedepsei capitale în Franța

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului