Acasă Religie Cum să creezi o lume mai bună prin „mulţumesc” cu Jurnalul Bucureștiului...

Cum să creezi o lume mai bună prin „mulţumesc” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

„Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide” (Matei 7.7) Iisus Hristos

 Oferă, înainte de a primi!

Cine nu se mulţumeşte cu puţin, nu e vrednic nici de mult (proverb românesc)

Cu cât obţinem mai mult, cu atât observăm mai bine ceea ce ne lipseşte. Într-un anumit sens este bună această perseverenţă pentru “mai mult”, dar până unde, şi în ce sens, mai precis? Un preot recent hirotonisit vorbeşte cu părintele lui duhovnic şi-i spune: „părinte, eu am urmat toate cele care sunt necesare pentru a deveni preot, dar îmi lipsesc toate cât am nevoie pentru a fi un preot bun: dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru aproape, plăcerea şi dorinţa de a sluji, nu sunt vrednic să mi se dea pe mână o parohie”. Iar mentorul său îi spune: „Poartă-te ca şi cum le-ai avea pe toate acestea şi le vei dobândi”… şi aşa a făcut preotul

Peste un an, comportându-se ca şi cum ar fi avut toate acestea, le-a dobândit, încetul cu încetul. Aici stă puterea generozităţii şi a ideii „dar din dar se face rai” şi „să dai din ceea ce nu ai”, adică de fiecare dată când nu ai ceva ce ai nevoie sau vrei, să oferi acel ceva cuiva şi te vei învrednici şi tu. Astfel, o cale de a primi este de a…da mai departe…chiar din ceea ce nu ai. Şi aici stă şi misiunea acestui site, cred eu, nu doar pentru a da mai departe linkuri cu povestioare draguţe, ci ca să ne aducă aminte că lumea e mai bună de când suntem noi pe lume şi că nici un efort nu este prea neînsemnat atunci când e vorba de a creea mai multă lumină în lume. Şi păstrând în minte ideea aceea din „Lista lui Schindler”,„cine salvează o viaţă, salvează lumea întreagă”, nu pot să nu fiu fascinat de ideea că Schindler, prin modul în care a marcat atâtea vieţi şi prin gândirea pe care o avea, a fost genială în felul ei. Este o zicală românească ce spune: „Încrede-te în Dumnezeu şi leagă-ţi caii”.

Cum cerem?

Fericirea nu înseamnă să obţii ce îţi doreşti, ci să iubeşti ceea ce ai.” (proverb chinezesc)

Fiecare dintre noi are planuri, visuri, idealuri şi interese pe care le aplică după cum poate mai bine. Dar oare am putea noi avea toate realizările acestea fără ajutorul lui Dumnezeu? Iisus Hristos a spus: Fără de Mine nu puteţi face nimic şi Orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, eu voi face.” Cerem ceea ce dorim ca si cum ni se cuvine, uitand uneori sa fim multumitori pentru ceea ce avem sau nu ne gandim ca „ar putea fi mai rău”. Ni se pare normal sa primim dar uitam uneori de la Cine primim sau sa ne gandim ca nu meritam cat credem. „orice făptură a lui Dumnezeu este bună; si nimic nu este de lepadat dacă se ia cu mulțumire”, spune Apostolul Pavel. De aceea nu tot ceea ce primim in viata pe neasteptate, chiar si dificultati nu reprezinta sau ar trebui sa nu reprezinte pricini de poticnire in drumul vietii noastre. Omul cat traieste, invata, iar testele la care e supus, dificultatile si problemele semnifica faptul ca inca exista posibilitatea de a obtine o victorie. Examenele vietii ne invata ca mai avem ceva de dovedit. „Ce! Primim de la Dumnezeu binele, si sa nu primim si raul?” a zis Iov. Să învăţăm de la el! Cel ce se roagă trebuie să se roage cu nădejdea de a primi. Rugăciunea de cerere plină de credinţă este de fapt una de mulţumire, pentru că noi când Îi cerem lui Dumnezeu ceva, ştiind că deja prin cum ne rugăm că vom primi, aşa că sensul rugăciunii de cerere se transformă într-unul de mulţumire.

 Smerenia, înaintea înţelepciunii

Cheamă pe Mine în ziua necazului tău şi te voi scoate şi Mă vei proslăvi” (Ps. 49, 16).

Odată, un bărbat foarte credincios şi înţelept, a avut o viziune într-un vis, să meargă într-un orăşel îndepărat, căci este cineva acolo de la care ar putea să înveţe ceva. Omul nostru, oarecum contrariat, întrucât învăţase de la cei mai mari înţelepţi ai lumii, s-a dus totuşi acolo şi a căutat o persoană înţeleaptă de la care să înveţe ceva, dar a constatat că acela era un loc al pierzaniei şi desfrânării şi nu înţelegea cum ar avea sens să înveţe ceva de acolo. Şi tocmai când era să plece, o femeie tânără, care era prostituată într-un bordel, l-a văzut agitat şi l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva, iar el a zis că nu, căci era pe picior de plecare. Femeia a insistat şi i-a spus că era târziu, şi nu poate umbla pe drumuri la ora aceea, drept pentru care s-a oferit să-l găzduiască la ea în seara respectivă. Înţeleptul nostru i-a povestit despre dezamăgirea că nu a găsit pe cineva învăţat, iar ea nu cunoştea pe nimeni care să corespundă descrierii lui. Totuşi, înainte să plece, înţeleptul a întrebat-o pe femeie de ce îi sângerau picioarele, iar ea i-a răspuns că îşi bătea cuie în tălpile încălţămintelor, pentru a-i aminti că ceea ce făcea pentru a-şi întreţine copilul era un păcat de moarte şi atunci, bărbatul a rămas surprins de smerenia acelei femei şi şi-adat seama că nu există o finitudine a înţelepciunii, iar lucrurile cele mai preţioase de învăţat în viaţă se pot afla adeseori în posesia oamenilor necunoscuţi, care poate sunt chiar lângă noi…

Recunoştinţa faţă de ceilalţi

„Cel nemulţumit trăieşte nefericit” (proverb românesc)

Toţi cei care sunt puşi în situaţia unor evenimente festive sa mulţumească pe scurt, cu ocazia primirii unui premiu pentru realizări, se gândesc la familie, rude, colegi, finanţatori, sponsori, susţinători şi alţi colaboratori, dar de la câţi aţi auzit vreo mulţumire adresată lui Dumnezeu? Întrebarea ramane. Nu va grabiti sa raspundeti. Răspunsul trebuie sa vi-l dati insiva. Unul dintre dezavantajele vietii este acela ca raspunsul acesta nu e niciodata suficient–sau ar trebui sa nu fie. Aşadar, ce te rog pe tine, cititorul acestui articol, este să dai mai departe o listă cu lucruri pe care le-ai învăţat de la cei mai puţini cunoscuţi, fie în viaţă, fie dispăruţi dintre noi. Poţi să te gândeşti la toate lucrurile pe care le-ai învăţat de la cei care mai sunt sau nu mai sunt printre noi, de la cei care au avut o crâmpeie de înţelepciune, întrucât cu cât vei da mai mult, cu atât vei primi mai mult! Este convingerea mea personală, că există un echilibru în univers care asigură aceasta, chiar dacă nu pe timpul vieţii pământeşti, pentru unii…

  Dialog între 2 copilaşi

  • Lumea asta a devenit cu mult mai bună de 5 ani încoace…
  • Cum poţi să spui aşa ceva? Uită-te câte războaie, câtă răutate, câtă teroare sunt în lume! Tu nu te uiţi la televizor? Cum poţi spune că lumea e cu mult mai bună?
  • Păi de 5 ani sunt eu pe lume… Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Notă. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şiLista de articole despre rugăciune pe Discerne, Secţiunea „Ortodoxie” a blogului Discerne
 Fie ca rugăciunile să-ţi fie ascultate!

Marcus Victor Grant (consultant și trainer în învățare eficientă-citire rapidă, memorare, concentrare, productivitate, modelare NLP), consilier în carieră, Global Career Development Facilitator și cofondator al Asociaţiei Române de Coaching. 

Citește-mă în Jurnalul Bucureștiului

Copyright text © Marcus Victor Grant 2025-prezent, toate drepturile rezervate. Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

„Februarie apollonist” – Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași – Ediția XXXV (27 februarie – 1 martie 2025) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași)

Serviciul Internațional de Investigații Criminale (ICIS) al Jurnalul Bucureștiului în partenariat cu OPDP (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) la Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” Ediția XXXV (2005). Sprijinul UZPR – Iași acordat proiectelor socio – judiciare în care Jurnalului Bucureștiului este implicat (direct sau indirect) prin anchetele sale private (Raportul pe anul 2024)

Etica utilizării inteligenței artificiale în educație (Profesorul Dumitru Popa, Decan al Facultății de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice – Universitatea Apollonia Iași). Lucrare prezentată la Congresul Internațional al Universității Apollonia (27 februarie – 1 martie 2025) cu Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Forma canonică (normală) Jordan (suport de curs și probleme cu soluții detaliate) pentru elevii „preparatoriști” (CUFR) și studenții în Licență (Universități) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent profesorul Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…