Acasă Literatura Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj...

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: Despre cum se „curatoriază” romgleza cu ștaif

Limba română are câteva metode de derivare, prin care denumește în mod special meseriile. Îndeobște acest proces are loc prin adăugarea de sufixe, cum ar fi -an, -ar, -or sau -ist, după substantivul care descrie obiectul muncii, ori la finalul verbului care descrie activitatea. Astfel avem sufixe specializate, de la simplu, la complex. Cel care prestează orice muncă este muncitor, iar cel care se ocupă cu florile artificiale este florist, însă crescătorul de flori naturale este florar.

Pare simplu, dar nu este, pentru că româna a împrumutat de-a lungul timpului mai multe meserii de prin diverse limbi și din diverse culturi unde oamenii mai și munceau. Prin urmare, cel care face grafică este grafician, iar cel care face machete este machetator sau machetist, dar cel care se ocupă de librărie este librar. Sunt situații în care numele de meserii sună aiurea, cum este meseria rezultată din verbul „a carda” (a dărăci), ce duce la existența cardatorilor, ce nu trebuie confundați cu carditorii (altă meserie strămoșească). La fel este și turnătorul, cel care execută operațiuni de turnare, dar poate descrie și delatorul odios, meserie extrem de veche pe aceste meleaguri.

Pe măsură ce romgleza a devenit limba semi-oficială a românilor, ea început să redenumească și meseriile. O zonă unde lucrurile erau relativ clare înainte de invazia romglezei a fost domeniul artistic. De exemplu o persoană care se ocupa de administrarea unui muzeu, a unei biblioteci sau a unei colecții de artă era conservatorul, din verbul „a conserva”, numit uneori și conservatorist. Alte meserii apropiate și ușor de descris erau muzeograful și, pe un alt palier, custodele.

Romglezii artistici, însă, nemulțumiți de cuvintele existente în limba noastră, și-au scos din papornițele de import cuvintele lor aberante. Așa a apărut curatorul, care nu este nici cel care se ocupă cu curgerea, nici fostul administrator bisericesc, ci administratorii de expoziții, galerii și felurite evenimente artistice. Avem azi „curatori independenți”, dar și „curatori de artă”, diverși specialiști care se ocupă chiar de „expoziții curatoriate”.

După cum se poate observa dintr-un interviu dat revistei „Cosmopolitan” de către două „curatorițe” autohtone (Ioana Ciocan, vice președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Elena Olariu, director la Muzeul Municipiului Bucureşti) termenii au pătruns adânc în instituțiile publice. Cele două folosesc liber chiar verbul „a curatoria” descriind ce înseamnă să fi „curator” și cum „au curatoriat” ele diverse expoziții (precum și despre „arta din backstage”, uatevăr ar fi aceasta). Astfel, convinsă că „artiștii sunt curatori și câteodată curatorii sunt artiști”, directoarea Olariu explică doct diferența dintre galerist și curator, deși din explicațiile ei devine clar că e vorba despre unul și același lucru. Singura problemă e că niciunul dintre aceste cuvinte nu există în română.

„Gallerist” vine tot din engleză, unde etichetează orice persoană care se ocupă de o galerie de artă. Numai că în franceză (sora mai mare a românei), „galeriste” înseamnă proprietar de galerie de artă, iar nu cel care se ocupă cu gestionarea acesteia și nici consilierul de specialitate. Această realitate lingvistică nu le împiedică pe specialistele noastre în „curatoriere” să-i dea cu curatorul în sus și cu curatorul în jos. Desigur, ele au aflat și că există organizatori de evenimente, știu și despre conservatorii de artă, dar poate pentru că a fi muzeograf li pare o meserie învechită, își pun singure eticheta de „curatoare”.

Numai că în română curatorul este epitropul bisericesc, corator cum ar zice ardelenii. Uneori, prin extensie termenul a ajuns să însemne și orice activitate de curatelă (nu curatoriere), descriind lichidatorul unor bunuri sau administratori ai unor moșteniri sau îngrijesc minorii ori infirmii. Romglezii au „curatoriat” „curatorul” din englezescul „curator”, care în lumea lui Hogarth descrie orice persoană care adună ceva sau care organizează un eveniment public. Mai mult, pentru că în engleză există inclusiv „curatori” de grădini, nu doar administratorii muzeelor sau ai colecțiilor din diverse instituții muzeale mă aștept ca romglezii să creeze și astfel de meserii. Cuvântul curator este identic cu termenul pe care îl evită toți „curatorii”, respectiv custode. Termenul e ocolit din anxietatea romglizării, pentru că el există în engleză în forma de custodian, având sens peiorativ, descriind și orice paznic (inclusiv de închisoare). Dar, ca și custodele unei biblioteci, și custodele unei expoziții de artă nu e un simplu paznic. Din păcate nici conservatorul nu mai place romglezilor, poate pentru că a devenit asociat cu ideologia politică Grav este că infirmitatea limbii române nu mai poate fi „curatoriată”, fie și numai pentru că românei i se aplică de decenii o cură intensă care amenință să o curețe de esența ei. Curat(or), murdar, cum ar spune Nenea Iancu.

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Bibliografie

Nota redacției

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului