Acasă Editorial Jurnalul Bucurestiului Despre Doctoratul unor oameni politici și BNaR (Biblioteca Națională a României)

Despre Doctoratul unor oameni politici și BNaR (Biblioteca Națională a României)

Un mesaj amical spre cei interesați (curioși, intelectuali, jurnaliști, politicieni etc.– enumerarea e alfabetică) care știți că aveți un „doctorat fake” (plagiat), ar fi bine sa vă deziceți de el, pe cât de subtil puteți. Falsul va fi tot mai ușor de identificat, iar asta va fi doar prima fază în ceea ce urmează.

Plagiatul în lumea contemporană Monitorul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite)

Plagiatul, boala copilăriei epigoniei. Responsabilitatea morală. Răspunderea civilă și penală!

Biblioteca Națională a României (BNaR) deține, prin lege, câte un exemplar dintr-o bună parte a lucrărilor de doctorat PhD susținute în ultimele decenii în România (spun „un exemplar” ca să nu spun „toate”, pentru că nu vreau să mă pronunț asupra manierei în care au involuat doctoratele în diverse instituții de învățământ, în ultimele trei decade).

Ca opinie personală, vă pot spune că nici măcar nu avem idee despre gradul de impostură pretins academică (!) la care s-a ajuns în ultimii 30 de ani, în privința unor teze de doctorat (și nu numai), din școli/universități/școli doctorale care nu s-au verificat serios, din diverse interese…
Pe de altă parte, fiți convinși că aceste falsuri/plagiate se vor afla din ce in ce mai ușor. Nu mai comentez, după cum nu vreau să dau numele unei recente victime publice, care încă nu aflase ce înseamnă informația digitală…
Unele dintr-aceste teze de doctorat aflate în posesia BNaR sunt cerute spre studiu, în cea mai mare parte, de alți doctoranzi, să zicem–e vorba de câteva zeci de cereri pe an.
Sunt cercetători(?)/doctoranzi(?) care cer copii digitale după anumite teze, cam toate pe aceeași temă, uneori multe teze (!)–iar cineva ar putea bănui că ceea ce-l interesează pe respectivul cercetător/doctorand e de fapt bibliografia, pe care să o preia de-a gata și să o folosească fără alt efort.
Sunt alte cereri ale unor ziariști sau investigatori media–dar acestea sunt relativ puține, câteva pe an. Cele cerute de jurnaliști sunt, bănuiți, teze ale unor oameni politici. De exemplu, acum câteva zile am primit o cerere din partea dnei Emilia Sercan, investigatoare pe care o admir în calitate privată de cetățean, iar în calitate de director al BiblioNatio o asigur că nu va avea nici un blocaj/nici un tratament favorizant (nu cred că și-ar dori ceva din cele două); tot acum câteva zile am primit o cerere referitoare la teza de doctorat a fostului doctorand Emil Boc (actualul primar al municipiului Cluj Napoca–vezi foto, mai jos), iar ieri, 21 decembrie 2021, am primit o cerere referitoare la o teză susținută de fostul doctorand Nicolae Ciucă, actual prim-ministru al țării.
Aceste cereri sunt legale și vă asigur că, în calitatea mea de profesor, de redactor în presă sau de editor de volume, de scriitor, de director al BNaR ș.cl., toate aceste cereri își vor primi răspunsul cuvenit, în termen legal.
Pe de altă parte, aș vrea să fiu clar în privința unor aspecte de bun simț. O cerere recentă, din presă, mi-a cerut să(-i) trimitem o copie digitalizată a tezei dnei/dlui politician X. la o anumită adresă de email. Ei bine, asta nu se poate. În virtutea cererii, cine vrea să vadă teza lui X, Y sau Z va aștepta până ce ea va fi digitalizată (la cererea respectivei/respectivului), iar apoi va veni la sediul BNaR pentru a o consulta–pentru că acestea sunt norme legale.
Digitalizarea nu durează mult–deși, sincer, proiectul meu pentru digitalizarea BNaR se referă la manuscrise de renume, publicații vechi, fotografii unicat etc., și nu la teze contemporane ale unor oameni care azi sunt la putere, mâine nu. Vă dați seama, pentru digitalizarea unei teze de doctorat a politicianului X, Y sau Z, o/un angajat/ă BNaR va munci cel puțin un număr de ore într-o zi sau două–timp în care ar putea lucra, să zicem, la digitalizarea corespondenței dintre scriitorul francez Pierre Loti(1850-1923) și scriitoarea Carmen Sylva, adică Regina Regina Elisabeta a României.
Vorbesc serios: această corespondență Loti-Elisabeta, care parțial e în patrimoniul BiblioNatio, evident, nu e digitalizată și puțini oameni știu de ea, iar în anul 2023 se va celebra în Franța centenarul morții scriitorului Pierre Loti–iar intenția mea este să fac din BNaR un partener activ și participativ la ce se va întâmpla în Europa (în Franța, Turcia! ș.a.) în legătură cu acest centenar.
Mai clar: BNaR primește relativ puține cereri de digitalizare a unor manuscrise celebre și valoroase, pentru cercetarea autentică, dar primim tot mai multe cereri de digitalizare a unor doctorate (de pe vremea în care tezele depuse nu aveau anexată și o variantă numerică, așa cum e azi), de exemplu din partea unor cercetători(?)/sau doctoranzi(?), cum spuneam.
La nivelul BNaR  voi lua în calcul impunerea unui tarif pentru cei care doresc acest gen de digitalizare (după cum cei care vor, azi, copii digitale după materiale din „Colecțiile speciale” trebuie să plătească digitalizarea lor).
O precizare: jurnaliștii de investigație (repet: un număr relativ redus de cereri pe an) nu vor fi obligați să plătească. Dar cercetătorii/doctoranzii vor fi invitați să ia în calcul un cost pentru materialele cerute în copie, așa cum există deocamdată la alte instituții de profil din România și din Europa.
Asigur pe oricine că, în momentul în care-prin finanțare publică/privată-îmi va fi posibil acest lucru, nu voi mai lua nici un leu, nici unui cititor (cercetător, doctorand, student) venit la BNaR.
Dar, sincer, deocamdată, nu e cazul, nici din cauza mea și nici a dvs.
Primesc (primim) cereri din partea unor universități din țară care ajung la concluzia că anumite teze susținute acolo nu mai există în arhiva proprie sau chiar au fost maltratate/deformate (pagini rupte etc.).
În acest caz, facem copii numerice după exemplarele care ni se cer (dacă le avem, desigur), dar contra cost.
Recent, am digitalizat peste o duzină de teze, pentru o universitate din Vestul țării, teze care fuseseră susținute acolo, dar nu mai existau în arhiva lor. Și respectiva universitate a plătit (un preț decent, fixat cu ani în urmă printr-un ordin al ministrului Culturii–nu sunt sume astronomice). Acest lucru se face la BNaR în mod curent, inclusiv pentru oameni care și-au susținut în trecut teza, dar nu mai au un exemplar propriu etc. și plătesc cu bucurie oricât pentru a primi o copie etc.
Ce vreau să spun: ca unul care sunt convins că viitorul va fi tot mai digital, voi încuraja pe cât posibil digitalizarea cât mai multor unități din patrimoniul BiblioNatio–cărți vechi, hărți vechi, manuscrise, ziare, cărți moderne, fotografii, fonoteca etc. Pe de altă parte, îi rog pe toți cei interesați să facă diferența între investigația științifică (student fiind, am plătit pentru copii xerox atât la Biblioteca Academiei din București, cât și la Biblioteca Universității Laval din Canada și cam pe unde am trecut) și de investigația de presă–care trebuie să fie asigurată, pe direcții corect formulate de către jurnalist(ă), potrivit liberului acces la informații legal.
Desigur, peste ani, poate toate aceste ziare /teze/cărți etc. vor exista în format digital, în spațiul public, accesibile oricui, gratuit sau gratis, depinde cum vreți să spuneți. Abia atunci vom vedea dacă acea nouă realitate va fi mai bună sau mai rea.

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra