
Socrate „Știa că nu știa nimic” („ἕν οἶδα ὅτι οὐδὲν οἶδα”/Tot ce știu e că nu știu nimic) nu pentru că știa că nu știa nimc, ci pentru că, de fapt, nu știa că ceea ce spunea este neadevărat. Căci cine spunea asceste cuvinte dacă nu el? Prin urmare dacă el le spunea, atunci prin „știa că nu știe nimic” el, fals, se condidera că știe că nu știe nimic, neconștientizând însă faptul că prin cuvintele spuse se nega pe sine tocmai pentru că le-a spus certificându-le negația și prin ele și negația celui care le-a pronunțat, deoarece nu le-a pronunțat altcineva, ci însuși Socrate. Pronunțându-le, deci, el nu știa că, din păcate, cuvintele sale sunt incorecte. Deci negându-se/negândindu-se pe sine el spunea ceea ce nu știa că spune. Iar acest nu știa ce spune este adevărul lui Socrate pe care el îl căuta în afara sa dar nu în sine. A spus ceea ce a spus pentru că filosoful în loc să rămână în adevărul său care era el singur întruchipat de personalitatea sa, devenea, conștiința și inteletul său, Socrate s-a detașat inconștient si s-a îndepărtat de adevărul propriu/intrinsec.
În esență. adevărul unui lucru este însăși lucrul în sine-esența bazală a lui. În principiu giecare clipă, fiecare instantaneu, fiecare pas, fiecare exagerare , fiecare celulă, fiecare moleculă, fiecare atom ș.a. m. d. își au advărurile lor esențiale și substanțiale intrinsece. Neconștientizarea acestui fapt a dus la apariția fenomenului numit sofism-exprimarea/explicarea interpreativă în fals, stufos a evoluării lucrurilor și a adevărurior lor. Deși Socrste nu se considera pe sine sofist, considerându-i pe sofiștii timpului său nedrepți, el era de fapt ca și toți ucenicii săi, inclusiv toți urmașii săi, advărați sofiști. Sofismul în filosofie și până astăzi rămâne a fi la modă.
Așadar fiecare individ uman deține adevrul său intrinsc. L-a deținut și Socrte, însă el l-a căutat în afară, dându-și o infinitate de întrebări la care niciodată n-a găsit vreun răspuns definitiv. Advărul este modificator și se tansformă, căpătând dimensiunile și esențele conform fiecărei clipe, în fiecare clipă, ca fiecare clipă, sumându-se în adevărul timpului universsl-timpul etern–timpiului Dumnezeu–adevărul lui Dumnezeu. Astăzi lumea își deține advărul prezentululi ei. În contrasens cu sintagma lui Socrate „Eu știu că nu știu nimic” eu spun „Eu știu că știu, că adevărul meu sunt eu” ceea ce nu a conceput Socrate.
Metoda socratică de a pune întrebări la nesfârșit pentru aflarea adevărului și a face filosofie își are explicație în faptul, că filosoful nu se apropia de adevăr, ci dimpotrivă se îndepărta de el, intrând cu și prin întrebările sale în aria sofisticii. Nu întâmplăor tinerii care erau supuși la întrebări de către Socrate nu puteau găsi răspunsuri plauzibile, rătăcind prin labirinurilre căutărilor inutile, întorcânduse de fiecare dstă la primele întrebări. Nu este necesar de a pune întretrebări pentu aflarea adevărului, dar pentru a rămâne în sine, adică de a rămâne în fapt–faptul propriului adevăr.
Deci nu este întâmplător faptul, că atât Socrate cât și ucenicii săi împrerună cu Platon și toți urmașii lor nu au ajuns nici până astăzi la o definitivare a adevărului. Adevărul filosofiei lui Socrate era răspunsul la întrebarea „Cum dar trebuie să trăim?” Înzădară și epuizatoare, trudă, pentru că filosoful nu rămânea în căutările sale cu gândurile și imaginațiile zburătoare în fapt, adevrul său, dar îl părăsea și îl căuta aiurea. Răspunsul la întrebarea pusă de Socrate „cum trebuie trăit” se găsește în chiar cum-ul întrebării întruchipat de el însăși, răspunsul corect fiind să trăim așa cum trăim. Acest răspuns este fomula maigcă de găsire în desfășurarea sa evolutivă adevărul și modalitatea descopetirii lui. Fiecare clipă a timpului etern posedă cum-ul său–adevărul său. Reușind din aceste considerente celebrul său aforism „Nu bogăția aduce bunătatea, ci bunătatea aduce bogăția”, de fapt trebuie să sune astfel „Buntatea nu trebue să aducă nimic altceva pentu că ea se aduce pe sine în noi și noi dimensiuni spațio-teporale”, adică în noi și noi lucruri și cugetări bune. Acestea vor alcătui adevărata bogăție și nu alta de altă ogine și caracteritică.
Altfel spus, toate momentele timpului cu toate ingredintele lor fizice și metafizice se vor afla în binele și adevăul lor esențiale ca adevăruri și bine absolute ale momentelor respective. Concluzia este, cât ar părea de neverosibil, urmtoarea: lumea este bună numai pentru faptul că ea există, pentru că numai și numai datorită părții sale de bunătate există. Prin urmare, existnțența a tot și a toate stă pe temelia numită bunătate. Nu întâmplător, Socrate i-a spus ucenicului său Menon „Cât despre tine, du-te și le spune de ce te-ai convins tu însuți” înțelegând că Menon nu s-a convins de nimic, si convingânduse că s-a convins că nu știe nimic, pentru că, cuată acolo unde nu trebuie, neconșientizând însă, de fapt, atare lucru. Deci conluzia finală a noțiunii „bunătății” este următoarea: „Bunătatea este dinamică, evolutivă și merge până în pânzele albe ale virtualității absolute”!
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] „Despre Socrate și filosofia sa” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațio… […]