Din Pomerania de Vest la Lună – O rememorare printre ruine (Corespondenţă de la Axel Riwe din Anklam – Germania)

De multe ori, în copilăria mea îi auzeam pe oamenii mari spunând în şoaptă o poveste, de fapt o istorie petrecută pe undeva prin apropiere de Anklam, în care nişte tineri au gândit şi au construit o rachetă care, îmbunătăţită continuu, a provocat teroare în timp de război dar a devenit obiect de mândrie după aceea. Ciudată apropiere de termeni dar cât se poate de adevărată. Totul a început în satul Krenzow aflat la 13 km de Anklam, oraşul meu natal. Doar câţiva oameni mai trăiesc acolo. Localitatea este în afara drumurilor principale. Când un străin intră în sat, este observat imediat. Localnicul prietenos din spatele gardului grădinii sale ştie imediat ce caută: locul de unde a început drumul omului spre Lună: „Treci aici pe lângă iaz și apoi drept înainte prin parc. Acolo vei găsi crucea”.

A trebuit să caut ceva timp în parcul castelului aproape acoperit de vegetaţie, dar în cele din urmă am găsit monumentul familiei von Quisdorp. Rămăşitele pământeşti ale lui Wernher și Maria von Quistorp au fost mutate în apropiere la biserica din Rubkow, cu mulţi ani în urmă. Tot ce a rămas este o cruce pe un piedestal de piatră. Quistorpii, care locuiau în castelul de lângă parc, deţineau pământul din jurul satului. Emmy, fiica lor s-a născut acolo în 1886. S-a căsătorit mai târziu cu înaltul funcţionar public Magnus von Braun şi s-a mutat la Berlin. Cuplul a avut trei copii: Sigismund, Wernher și Magnus. Trei băieţi talentaţi. Mijlociul, Wernher von Braun le-a provocat părinţilor săi cele mai multe griji. Părea că-i lipsea seriozitatea. Era interesat doar de lucrurile care îi plăceau, lăsând pe ultimul loc performanţa şcolară. Era încântat mai ales de fizică şi matematică. În mare parte se ocupa cu ceea ce ţinea de ştiinţa aplicată dar și cu cititul cărţilor despre cele mai recente evoluţii tehnice ale timpului său. A fost fascinat de lucrarea „Racheta către spaţii planetare” a sibianului Hermann Oberth. Atunci a realizat că matematica şi fizica, departe de a fi plictisitoare erau, de fapt, indispensabile dacă doreai să obţii ceva în domeniul tehnicii. Pentru a-i curma lipsa de disciplină, părintii l-au trimis la internat. Din fericire, interesul lui pentru învăţătură fusese deja trezit. A ajuns rapid pe primul loc în clasă şi a reuşit să-şi susţină mai devreme examenele de abitur, adică de bacalaureat. Apoi a început să studieze ingineria mecanică la Berlin.

De-a lungul anilor, interesul său pentru rachete s-a transformat în pasiune. S-a alăturat unui grup de tineri entuziaşti implicaţi în studierea și dezvoltarea acestor fascinante maşinării zburătoare. Dar munca lor a fost mai degrabă de amatori, iar succesele, modeste. Nu existau bani pentru dezvoltare sistematică. Acest lucru s-a schimbat când armata a luat cunoştinţă de grup, în 1932. Conform Tratatului de la Versailles, armatei germane i-a fost interzis să posede artilerie cu rază lungă. Însă, nu se vorbea nimic în tratat despre rachete. Prin urmare, racheta a fost prezentată armatei. Lansarea a eşuat aşa că şeful trupei nu a făcut o impresie deosebită.

Doar tânărul student Wernher von Braun s-a remarcat. Nu a făcut promisiuni goale, ci a prezentat problemele în mod obiectiv. În cele din urmă, Reichswehr-ul i-a oferit lui von Braun un contract. A primit un salariu fix, precum şi sprijin tehnic şi financiar pentru dezvoltare sistematică. Munca amatorilor entuziaşti se transformase astfel în dezvoltare profesională și racheta într-o armă secretă. Din câte se ştie, von Braun nu a avut nici o problemă cu asta. Ideea că cineva ar putea refuza să coopereze la dezvoltarea de arme din motive morale era în mare măsură necunoscută la acea vreme, ca şi azi. Cercetarea rachetelor a atins o nouă dimensiune după 1933. În contextul reînarmării masive care începuse, s-au deschis şi noi oportunităţi pentru proiectul lui von Braun. Numărul de angajaţi a crescut. Curând a devenit clar că locul de testare al armatei din Kummersdorf, unde au avut loc anterior testele, nu mai era potrivit. Era nevoie de o locaţie îndepărtată, cu un câmp extins de acţiune. Wernher von Braun a pornit să găsească un loc potrivit pe insula Usedom. Este posibil ca bunica să-i fi dat ideea, sau poate că a cunoscut locul încă din copilărie. Insula este destul de aproape de Krenzow. Alegerea a căzut pe micul sat de pescari Peenemünde, aflat în partea nordică a insulei. Pe vremea aceea, zona era încă neatinsă de turism. Nu exista trafic şi se putea controla accesul, un fapt nu lipsit de importanţă pentru un proiect „top-secret”.

Lucrările de construcţie au început în aprilie 1936, iar în mai 1937 a fost deschisă Staţia de Cercetare a Armatei Peenemünde (HVP). Generalul Walter Robert Dornberger a fost numit comandant militar. Wernher von Braun a devenit director tehnic. Avea 25 de ani pe atunci. HVP a inclus un complex de locuinţe, birouri, cantine, hale de producţie, laboratoare, standuri de testare, rampe de lansare şi multe altele. A fost construită o fabrică separată pentru producerea de oxigen, folosit drept combustibil pentru rachete. Cantităţile mari de energie necesare pentru aceasta au fost furnizate de o centrală electrică nou construită.

Astăzi, la Peenemünde nu a mai rămas mare lucru din toate acestea. Parcă nimic nu mai are sens acolo, vezi doar o înlănţuire de rămășițele unor construcții. Urmând drumul principal, impropriu numit aşa, dai peste o ruină industrială. Este fosta fabrică de oxigen. Prin golul care cândva fusese o fereastră se poate privi spre clădirea fabricii. Cu faţada din cărămidă aparentă şi structurile din beton armat vizibile în interior, totul arată modern, tehnic, militar. Simţi farmecul morbid, aproape ameninţător al unor asemenea locuri pierdute, mai ales dacă ştii istoria care le însoţesc.

Nu este departe de la uzina de oxigen până la port. Aici vezi mai întâi o parcare mare. De fapt, este doar o zonă neasfaltată, unde îţi poţi lăsa maşina. În spatele ei se ridică clădirea centralei electrice. Arată asemănător cu fabrica de oxigen, doar că e mai mare şi nu este distrusă. Aceasta a produs energie electrică până în 1990. Înăuntru, încă miroase a praf de cărbune. Peisajul este sumbru, dar încăperile înalte au şi ele ceva de catedrală. Mulţi oameni par să simtă fascinaţia acestui loc de care sunt atraşi chiar artiştii. Anul trecut, aici a cântat Orchestra Filarmonicii din New York. Fostele clădiri administrative ale centralei electrice găzduiesc acum Muzeul istorico-tehnic din Peenemünde. Sunt multe de văzut şi, de asemenea, de auzit despre istoria HVP. În spaţiul deschis alăturat se află modele de rachete cât şi vagoane vechi de cale ferată folosite la lucrări. De la locul expoziţional faci doar puţin până pe malul râului Peene. Am urmat poteca de pe dig mergând spre sud. După vreo doi kilometri am putut vedea pe pajişti câteva ruine ale unor buncăre. Odată, acestea adăposteau câte două rachete.

Pentru a mă apropia a trebuit să lupt cu iarba înaltă. Acolo, deziluzie. Nu prea ai ce vedea pentru că totul a fost aruncat în aer. Drumul înapoi m-a dus din nou peste dig de unde se deschide o privelişte minunată asupra râului Peene şi a continentului de vizavi, pentru că, nu-i aşa, ne aflăm pe o insulă. Soare, o briză proaspătă, pescari, bărci cu vele. Locul este idilic. Vă puteţi imagina că cei care lucrau la rachete au avut o viaţă bună. În memoriile celor care au trăit și lucrat acolo se vorbea despre „Spiritul Peenemünde”. Era o comunitate conspirativă de oameni de ştiinţă şi tehnicieni talentaţi, în mare parte tineri, care au lucrat cu entuziasm la marele lor proiect. În timpul liber, făceau sport, baie, navigau. Cu toate acestea, chiar şi în momentele de relaxare vorbeau despre rachetă. Fie la locul de muncă, fie în timpul liber, accentul a fost întotdeauna pe marele obiectiv, racheta Aggregat A4, denumirea tehnică a rachetei V2, prima rachetă mare, funcţională. Faptul că scopul eforturilor lor nu era doar un avans tehnic, ci o armă letală nu părea să le scadă entuziasmul. Chiar şi în ultimii ani ai războiului, când folosirea rachetelor a devenit reală iar oamenii aveau o idee concretă despre ce înseamnă bombardamentele, aproape nimeni nu avea rezerve. Pentru cei mai mulţi era de neconceput să nu te lupţi într-o situaţie de război. „Bine sau greşit–Țara mea!”

Începutul războiului nu a schimbat prea mult viaţa oamenilor din Peenemünde. Nemţii a fost învingători chiar şi fără rachete. Dar, pe măsură ce situaţia de pe fronturi devenea mai dificilă, presiunea armatei creştea. Câteva lansări eşuate ale lui A4 au crescut nemulţumirea. Îndoiala a început să coboare asupra întregului proiect. Apoi, pe 3 octombrie 1942, primul zbor al rachetei A4 a avut succes. Ea a urcat la o altitudine de peste 84 km. Graniţa spre spaţiu fusese atinsă. Lansările ulterioare au mers mult mai sus. Locul de lansare al rachetei se află acum în zona restricţionată. Gardul nu este greu de trecut dar semnele avertizează asupra muniţiei vechi care poate exploda în orice clipă. Cu toate acestea, prin zona restricţionată se organizează tururi turistice. Acolo nu sunt multe de văzut. Ceea ce nu a fost distrus în timpul războiului a fost aruncat în aer după aceea. Copacii au crescut pe ruine. Cu toate acestea, oameni interesaţi din întreaga lume vin să simtă briza istoriei în acest loc. Faptul că nimic nu a fost curăţat şi totul este încă acolo aşa cum a rămas după distrugere face experienţa și mai autentică. Când găseşti, în pădure, „Standul de testare VII”, celebru printre istoricii rachetelor, aproape că ai impresia că l-ai descoperit singur. Locul a fost iniţial foarte mare. Erau zone de adunare și buncăre de observaţie. Chiar şi un sistem de transmisie de televiziune făcea parte din echipament. Bineînţeles, tot ce mai puteţi vedea aici sunt rămăşitele spațiilor subterane, dintre care unele sunt inundate.

Astăzi, locul de lansare este marcat de o piatră având o rachetă pictată pe ea. Aici au început călătoriile în spaţiu. Este greu de spus dacă la Peenemünde s-a gândit aşa la acea vreme. Dar unii, precum von Braun, vorbeau deja despre zborul spre Lună. Și erau serioşi. Cu toate acestea, armata a avut alte priorităţi la început. După lansarea cu succes a primei rachete s-au făcut eforturi pentru producţia de serie. Hitler, care iniţial manifestase puţin entuziasm pentru proiect, şi-a pus brusc speranţele în noua armă. A ordonat fabricarea unui mare număr de rachete. Aceste cerinţe nu au putut fi îndeplinite, dar în Peenemünde au început pregătirile pentru prima producţie de serie. Au fost construite ateliere şi depozite. Dar de unde să găseşti muncitorii necesari? Populaţia germană era aproape complet implicată în război, fie slujind în armată, fie lucrând la producţia legată de acesta. În cele din urmă s-a folosit munca forţată, prizonierii de război şi deţinuţii din lagărele de concentrare. SS-ul a preluat paza. La Peenemünde realitatea războiului devenea din ce în ce mai prezentă, din ce în ce mai dureroasă.

Bineînţeles, activităţile extinse nu au trecut neobservate. Serviciul secret britanic a primit tot mai multe informaţii despre evenimentele misterioase care se petrec în partea de nord a insulei Usedom. Au fost întreprinse zboruri de recunoaştere. În cele din urmă, Anglia a ajuns la concluzia că aici se fabricau arme secrete. Zborurile de recunoaştere britanice au fost observate şi în Peenemünde. Prin urmare, un atac iminent era de aşteptat. Conducerea locală a NSDAP (Partidul Muncitoresc Național-Socialist German) a ordonat evacuarea tuturor persoanelor care nu aveau sarcini legate de război, în esenţă, copiii. Operaţiunea trebuia finalizată până pe 17 august 1943. În noaptea de 17 spre 18 august, Royal Air Force a atacat cu 600 de bombardiere. Ţinte au fost instalaţiile de producţie şi cercetare din Peenemünde şi zonele rezidenţiale ale oamenilor de ştiinţă și tehnicienilor. Din cauza unei erori a fost lovit şi lagărul de muncă. Au fost numeroase victime. Dar aproape toţi cei mai importanţi oameni de ştiinţă au supravieţuit. Von Braun a reuşit să se salveze într-un buncăr, în ultimul moment.

Majoritatea victimelor atacului au fost îngropate lângă satul vecin, Karlshagen, în cimitirul situat la drumul principal. Ajungând acolo, la intrare, primul lucru care atrage atenţia este un mozaic dedicat victimelor bombardamentelor. În „epoca RDG (Republica Democrată Germană)”, evenimentele politice aveau loc în spaţiul deschis din faţă. Alături se află cimitirul propriu-zis. Cruci de piatră stau la umbra copacilor înalţi. Există straturi de trandafiri și plăci comemorative pentru unele victime cunoscute după nume. De exemplu, se găseşte numele lui Walter Thiel. A fost unul dintre oamenii de ştiinţă de frunte de la Peenemünde. Mai târziu, chiar şi un crater de pe Lună a fost numit după el. A murit în şanţul din faţa casei sale, împreună cu soţia şi cei doi copii. Mai în spate există o piatră care aminteşte de muncitorii ucişi. În total, peste 2000 de oameni au căzut victimă raidului aerian. În septembrie 1944, racheta Aggregat A4 a fost folosită pentru prima dată. Deoarece precizia era scăzută, doar ţinte apropiate puteau fi atacate. Racheta, transformată într-o armă de teroare pură împotriva populaţiei civile nu a avut nici o influenţă asupra cursului războiului.

Când Armata Roşie s-a apropiat de Peenemünde, în primăvara anului 1945, a venit ordinul de evacuare. Von Braun și colegii săi au reuşit să se îndrepte spre munţii bavarezi. Aici s-au predat americanilor care avansau. Germanii au înţeles că americanii ar fi interesaţi de cunoştinţele cercetătorilor în domeniul rachetelor. Aveau dreptate. Americanii erau într-adevăr foarte interesaţi. Încă din septembrie 1945, Wernher von Braun şi şase dintre colegii săi au fost transportaţi cu avionul în SUA. Au urmat alţii. Un an mai târziu, peste 100 de persoane dintre cele care au lucrat la Peenemünde erau deja în America. La început au fost ţinuti la Fort Bliss în deşertul Texas, condamnaţi la inactivitate. Von Braun a folosit timpul pentru a-şi pune în ordine viaţa. Deşi era descris în mod constant ca fiind un om deosebit de fermecător, nu a avut nici o femeie alături. Urmarea a fost cel puţin ciudată. I-a scris tatălui său şi l-a rugat să-i spună verişoarei sale, Maria von Quistorp, că ar dori să se căsătorească cu ea. Din moment ce aleasa avea doar 18 ani când părăsise Germania cu un an și jumătate în urmă, viitorii miri nu au putut să se cunoască aproape deloc. Dar von Braun a avut dreptate şi de data asta. S-au căsătorit pe 1 martie 1947 şi, din câte se ştie, a fost o căsătorie fericită.

Curând, von Braun a putut să-şi urmeze, din nou, adevărata pasiune, construirea de rachete. În 1950, americanii au fondat un centru de cercetare în Huntsville. Von Braun a devenit director tehnic. Toate funcţiile de conducere au fost ocupate de vechii săi colegi. Munca a continuat ca la Peenemünde, doar că în condiţii mai bune. Mai târziu, au trecut la nou-înfiinţata NASA. Și aici, peenemündeezii au rămas în poziţii cheie. Von Braun a fost responsabil pentru dezvoltarea rachetei. Kurt Debus, care fusese responsabil de „Standul de testare VII” la Peenemünde, a devenit director al locaţiei de lansare a rachetelor din Cape Canaveral. Racheta Saturn V, care a fost creată în această perioadă, a dus primul om pe Lună în 1969. Nu a existat un singur start ratat în întregul program. Cursa către lună a fost câştigată, iar von Braun a devenit un erou american. În acest moment, el avea deja ochii îndreptaţi către noi obiective. Plănuia o rachetă să zboare spre Marte. Dar priorităţile guvernului erau altele. Fondurile pentru călătoriile spaţiale au fost tăiate şi s-a renunţat la alte proiecte de anvergură pentru moment. Dezamăgit, von Braun a părăsit NASA şi a intrat în afaceri private. Un an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer şi a murit în 1977.

S-a mai întors Wernher von Braun în Germania? Circulă legenda că a revenit o dată în Krenzow, la mormântul bunicilor săi, incognito. Dacă ar fi fost aşa, oamenii din Krenzow ar fi observat. Și totuşi, graniţă dintre adevăr şi legendă este neclară, aproape ştearsă lăsând loc imaginaţiei. Cu toate acestea, un lucru rămâne sigur: programul spaţial american „Apollo”, care a dus primul om pe Lună și a avut ecou în toată lumea, a pornit de undeva de lângă Anklam şi s-a dezvoltat în nordul insulei Usedom, la Peenemünde, până să poposească la NASA şi să aducă glorie americanilor.

Axel Riwe (Anklam, Germania)

Articol asociat

Cum am trăit sfârşitul… „Zidului” (Corespondență de la Axel Riwe din Anklam – Germania)

Alte articole ale lui Axel Riwe

• Prietenul meu, Axel Riwe, sau cum să călătorești singur!
• Autostopist prin România, „ţara hoților şi a bandiților!”

Nota redacției

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești/ Die Geschichte der rumänischen Lyrik (de la începuturi și până astăzi) a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Conferința națională a detectivilor (Privat investigator – Pi/∏/π) din România. Forum de consultări și dezbateri privind necesitatea modificării Legii 329/2003 privind activitatea detectivilor privați (particulari). Gala „Sfântul Nicolae” 2023 (Ediția a 17-a)

In memoriam Acad. Prof. Paul Popescu – Neveanu. Psiho(socilogia) matematică – aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal [Mathematical psycho(sociology) – applications to the study of criminal behavior/Psycho(sociologie) mathématique – applications à l’étude du comportement criminel]

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

Francezul „supradotat” (gifted, tânăr cu abilități intelectuale înalte, tânăr intelectualmente precoce, tânăr capabil de performanță). Învățământul alternativ elitist (de excelență) în Franța

Enseignant dans les CPGE (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) & les Grandes Ecoles. Les concours externe et interne de l’agrégation. Les professeur agrégés de l’enseignement supérieur. Enseignant – Chercheur. Concours de l’agrégation de Mathématiques externe – 2023 (Les sujets)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Zilele academice ieșene. Sesiunea știinţifică anuală a institutului de cercetări „Acad. Ioan Hăulică” al Universității „Apollonia” din Iaşi [(Lucrarea „Rolul parametrilor comunicării prin social – media în promovarea sistemului (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani”)]

Centrul Gifted Education: Conferința „Alternative în Educație” sau „Învățământ neînregimentat”. Mai sunt copiii fericiți să învețe?

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Sesiunea științifică a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București [Lucrările „Sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani” și „Brabantul în haos și sub teroare. Asasinii din Brabant. Adevărul istoric după 40 de ani”]

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 2)

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului