În Dex, în actele normative, în vorbirea curentă și chiar și în spațiul religios nu se face o distincție clară între noțiunile „caritate” și „filantropie”, ele fiind prezentate, în general, ca fiind sinonime, cu toate că sensul și conținutul acestora este diferit. Clarificarea și stabilirea precisă a sensului și a conținutului acestor noțiuni, în special în Dex și în actele normative care le folosesc, este strict necesară fie și numai pentru:
a asigura o interpretare unitară a acestora
reglementarea corectă a facilităților sociale, economice și fiscale care se acordă pentru acestea
definirea mult mai clară și unitară și a alor noțiuni deosebit de importante, precum sponsorizare, mecenat, donații, pomană, milostenie etc.
Caritateaare sensul, în general, de atitudinea de ajutor, „de pomană”,„de milostenie”, „de milă”, acordată dezinteresat și necondiționat în folosul celor săraci pentru ca aceștia să poată să-și ducă existența. „Pomana sunt bani, alimente sau alte bunuri materiale donate persoanelor care trăiesc în sărăcie. Oferirea de pomană este adesea considerată un act de virtute sau de caritate. Actul de a oferi pomană se numește milostenie și este o practică răspândită într-un număr de religii și culturi diferite.” (Tradus din Wikipedia, Engleză). „A da de pomană leneşului înseamnă a-i semna certificat de lenevie.” (Charles Spurgeon)
Caritatea urmărește să amelioreze efectele unei anumite probleme sociale (precum din sărăcie benevolă, din lene, din vicii etc.), în timp ce filantropia umblă la cauza principală a problemei și se acordă pentru eliminarea acesteia (precum la eliminarea sărăciei, a lenei, a viciilor etc.)
Caritatea stimulează mila parazitară, sărăcia benevolă, sărăcia din lene, atât de perversă și de nocivă, pe când filantropia ajută la reducerea substanțială a cauzelor sărăciei și la dezvoltarea economică și socială a țării.
Filantropiaare scopul de a-i face pe săraci (dar nu pe cei „săraci din lenevie voită”) și pe cei aflați în nevoie de dezvoltare, să se poată autoeduca, să se implice în a muncă pentru a-și asigura prin propriul efort cele necesare traiului, să devină autonomi și „să se ajute singuri”. Autoeducându-se, ajungând independenți și performanți prin muncă și prin puterea minții lor, aceștia folosesc la rândul lor înțelegerea funcționării mecanismului social al filantropiei pentru a deveni prosperi. Ciclul continuă: la rândul lor, odată ieșiți din sărăcie și prosperând, ei ar trebui să continue acest ciclu. Filantropia trebuie (1) să se acorde numai prin donații condiționate și (2) să ajute la a reforma, la a civiliza și la a transforma câți mai mulți oameni săraci, pe cei aflați în nevoi de dezvoltare și societatea în ansamblul său prin muncă, prin cunoaștere și prin educație.
Obiectivele filantropiei
să nu perpetueze (1) sărăcia de bunăvoie, (2) formele de sărăcie perverse și nocive, (3) atitudinile de dependență, care fac ca mulți oameni să se complacă în stările de „sărăcie benevolă”, de „neavuția de bunăvoie” (promovate și de Biblie!?), de „lene a protecției sociale”
să contribuie la educarea, la pregătire profesională și la dezvoltarea personală a cât mai multor persoane
să creeze locuri de muncă
prin efectele propagate și de antrenare, să contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării.
În REX, în Codul fiscal și în întreaga legislație ar trebui să se facă o distincție clară între noțiunile caritate și filantropie, să li se definească precis sensul și conținutul, iar facilitățile fiscale, economice și sociale să se acorde, pe cât posibil, numai pentru actele de filantropie. De protecția „sărăciei benevole”, de „neavuția de bunăvoie” și de „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră!” (Luca 6:20) să se ocupe cei care sunt capabili de asemenea fapte mărețe, dar nu din banii publici. În concluzie, aceluiași om: 1) la caritate: îi dai un pește și are ce mânca o dată; 2) la filantropie: îl înveți să pescuiască (să muncească) și are ce mânca toată viața.