Doi bani & Patru bani – SPEEH Hidroelectrica SA a rămas fără apă, dar nu și fără avânt procesual – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Liviu – Cornel Popa (Arbitraj Ad-Hoc, Membru UZPR)

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

Thomas Csinta, profesor de cercetare (research professor) în Modelizare matematică și Matematici Aplicate în Științe Sociale (MASS – ramura socio-judiciară),  director și  redactor-șef  (francez) al Jurnalului Bucureștiului „Le Petit Parisien”  (publicație academică, cultural-educațională și științifică franco-română) Paris-București,  atașat de presă al OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Națiunile Unite) pe lângă Curtea cu Jurați a Tribunalului Judiciar din Paris, Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Apărătorului Drepturilor Omului (OADO-Națiunile Unite),  Președinte de Onoare OPDP  (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diasopra), Membru al  UZPR (Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România),  Director științific la CUFR R&D (Centrul Francez de Consiliere, Educație și Cercetare-Dezvoltare pentru Studii Postuniversitare) Paris-București,  Google  Scholar       

Aveți probleme cu Justiția franceză? Contactați-ne la  OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română)

Notă. Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro

Thomas Csinta (Videoclip–„Franța are propriile metode privind judecarea celor din Diaspora!”

Thomas Csinta (Videoclip–„Avocații francezi, lipsă de interes față drepturile Diasporei”

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legata de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației  

Consilierii OADD sunt experți judiciari, personalități ale mediului academic și specialiști în jurnalismul de investigație criminală, cu o vastă experiență în sistemul judiciar francez (în vigoare în Franța Metropolitană, Ultramarină  și în Spațiul francofon), care au intervenit, cu succes, într-o serie de dosare infracționale (corecționale & criminale).  Prin analiza aprofundată a acestora aceștia identifică eventualele erori de fapt, de procedură sau de drept (comise de  judecătorii de instrucție și/sau serviciile de poliție judiciară ale Poliției sau Jandarmeriei Naționale) și contribuie la elaborarea unor strategii de apărare în sprijinul persoanelor cercetate penal (cu statut de preveniți) sau condamnate (cu sentința rămasă definitivă), în deplin respect față de lege și de dreptul la un proces echitabil.

„Victoire historique” dans l’affaire du siècle – le dossier du quadruple assassinat „Dany Leprince”. Victorie istorică în dosarul de cavadruplu familicid Dany Leprince. Investigațiile jurnalistice și științifice (private) ale Profesorului Thomas Csinta, director și redactor șef al Jurnalului Bucureștiului („Le Petit Parisien”), atașat de presă permanent al OADO (Ecosoc – Națiunile Unite) la Curtea cu Jurați a Tribunalului Judiciar Paris, Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” în Diagonală a Drepturilor Omului, în centrul atenției justiției franceze pentru revizuirea procesului lui Dany Leprince (condamnat la închisoare pe viață în 1997 pentru presupusa sa faptă comisă în 1994)

SPEEH Hidroelectrica SA (Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale) este cel mai mare producător de energie electrică din România și lider în furnizarea de servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național. Compania administrează 430 de grupuri, dintre care 169 în centrale cu putere instalată  <10 MW, 250 in CHE> 10 MW, iar 11 sunt grupuri de pompare. Într-un an hidrologic mediu, Hidroelectrica asigură 30% din totalul producției naționale de energie electrică. 

Marea Recuperare

Există în arhiva Judecătoriei Constanța, la dosarul nr. 21631/212/2026, un document care ar merita expus sub sticlă, la loc de cinste, în holul oricărei facultăți de drept din țară. Nu pentru că ar fi bun. Pentru că este complet. Cel mai mare producător de energie electrică al României, companie națională, listată, profitabilă, purtătoare de certificate ISO în patru exemplare tipărite pe antet, a chemat în judecată un partid politic pentru suma de 1.509,33 lei. Din care-și aici invit cititorul să respire adânc-0,02 lei reprezintă documentul nr. 20006653, iar 0,04 lei documentul nr. 21001820.

Doi bani. Patru bani. Împreună, șase bani.

Șase bani pentru care s-a redactat un formular, s-au făcut copii certificate în două exemplare, s-a semnat, s-a ștampilat, s-a plătit taxă de timbru, s-a comunicat, s-a regularizat, s-a reînaintat și s-a înregistrat. Șase bani care au consumat, probabil, mai multe ore-om decât ar fi consumat construcția unei microhidrocentrale de mână. Nu s-au depus, desigur, înscrisurile primare pentru cei șase bani. Ar fi fost prea mult. Se cere instanței să creadă pe cuvânt că cei doi bani sunt datorați, că cei patru bani sunt exigibili și că amândoi sunt indiscutabili. Suveranitatea contabilă a creditorului nu se explică. Se afirmă.

Cum se învie o creanță moartă (rețetă în trei pași)

Facturile pe care se întemeiază acțiunea au scadențe în februarie, august, septembrie și octombrie 2020, plus una rătăcită în septembrie 2021. Cererea a fost depusă în iunie 2026. Termenul general de prescripție din Codul civil este de trei ani. Nu este un secret de stat. Nu este ascuns în vreo anexă clasificată. Este la articolul 2517, într-un cod care se vinde în librării, cu index alfabetic. Cineva, la un moment dat, s-a uitat la soldul acesta și a avut o revelație: dacă emitem acum o factură pentru soldul vechi, creanța devine nouă. Așa s-a născut factura seria FX nr. 23300423655/31.08.2023-o operă de artă conceptuală, în care valoarea energiei electrice este 0 lei, TVA-ul este 0 lei, cantitatea facturată este 0 kWh, iar prețul final al energiei este de 0 lei/kWh. Adică, tehnic vorbind, o factură pentru nimic. Pe această factură pentru nimic se pune soldul vechi de 1.357,80 lei și se adaugă, ca un chimen pe covrig, 151,53 lei „dobânzi penalizatoare”. Scadență nouă: 02.10.2023. Prescripție nouă. Aleluia. Este alchimie contabilă în stare pură: iei o creanță moartă din 2020, o pui într-un document tipărit în 2023 și te aștepți ca instanța să constate învierea. Codul civil, care are prostul obicei de a fi citit și de judecători, spune la articolul 1610 că novația nu se prezumă. Iar la articolul 2503 că, odată stinsă acțiunea pentru principal, se stinge și cea pentru accesorii. Cu alte cuvinte: nu poți învia un mort punându-i costum.

Contractul propriu, acest text obscur

Articolul 22.3 din contractul-cadru-redactat de furnizor, tipărit de furnizor, impus de furnizor-prevede că litigiile se soluționează de instanța de la sediul social al Furnizorului. Sediul social al Furnizorului este în București, sector 1. Este scris acolo, în contractul pe care furnizorul îl atașează el însuși ca probă. Acțiunea a fost depusă la Constanța. Este o performanță care merită subliniată: societatea a pierdut o excepție de necompetență generată de propria ei clauză, invocată împotriva ei cu propriul ei document, depus la dosar de propriul ei serviciu. Un fel de auto-gol executat din voleu, cu efect, de la distanță, în propria poartă, în timp ce portarul aplauda. Bonus: în formularul de cerere, pârâtul-un partid politic, persoană juridică-este calificat drept „client final casnic”. Casnic. Ne închipuim gospodăria: prin bucătărie, statutul; pe hol, sigla; în debara, congresul extraordinar. Contractul propriu spune, la Anexa 2, „ofertă client noncasnic”. Factura din 2023 spune „Ofertă client noncasnic: Business verde”. Formularul spune „casnic”. Trei documente, două adevăruri, un singur emitent.

Reprezentarea – de la Directorat la ghișeu

Cererea este semnată de un domn indicat drept „Șef Serviciu Recuperare Creanțe”. Nu consilier juridic. Nu avocat. Șef de serviciu. Articolul 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă spune, într-o formulare de o simplitate aproape jignitoare, că persoanele juridice pot fi reprezentate în fața instanțelor numai prin consilier juridic sau avocat. Înalta Curte a mai bătut o dată cuiul, prin Decizia nr. 9/2016, publicată în Monitorul Oficial. Nu e jurisprudență obscură dintr-o revistă de nișă. E decizie obligatorie, publicată, comentată, predată la seminar. Răspunsul companiei la această problemă a fost o Decizie a Directoratului. Un document intern, cu antet, cu semnături, cu mențiunea „Nedestinat publicității/Confidențial”, prin care se „acordă în mod expres capacitatea de a reprezenta societatea”. Splendid. Numai că o decizie internă poate dovedi un mandat; nu poate crea o calitate profesională. Nu poți conferi cuiva, prin ordin de serviciu, titlul de avocat, așa cum nu poți conferi prin decizie a Directoratului precipitațiile din bazinul superior al Dunării. Iar dacă tot vorbim de Directorat: în decizia din februarie 2026 sunt indicați trei membri, iar în adresa de înaintare din iulie 2026 apar patru, dintre care unul nou în funcția de președinte. Componența organului care reprezintă societatea în justiție variază, așadar, de la un document la altul al aceluiași dosar. Ca debitele. Ca indexurile. Ca tot.

Aritmetica aplicată

Contractul, la articolul 8.1, prevede dobândă penalizatoare la nivelul ratei de referință plus 8 puncte procentuale. Formularul de cerere bifează, cu un X hotărât, varianta „cu 4% mai mare decât rata dobânzii de referință a BNR”. Jumătate. Din propria clauză. În propriul formular. Nimeni nu a observat. Mai departe: suma totală de 1.509,33 lei este prezentată drept „debit principal”, deși 151,53 lei din ea sunt, prin recunoașterea expresă a propriei facturi, dobândă penalizatoare. Iar peste acest total se cere dobândă „până la stingerea integrală”. Adică dobândă la dobândă. Anatocism, pe românește – interzis de art. 1489 alin. (2) Cod civil și de art. 8 din O.G. nr. 13/2011, iar recent reconfirmat, cu titlu obligatoriu, printr-o decizie a Înaltei Curți publicată în martie 2026. Cinci luni. Atât a durat de la publicarea în Monitorul Oficial până când cineva a depus la Constanța o cerere care o încalcă frontal. Și, pentru desăvârșire: se solicită 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Taxa efectiv achitată, conform propriei dovezi de plată depuse la dosar, este de 50 lei. Compania care a greșit prescripția, competența, reprezentarea, calificarea clientului și rata dobânzii a greșit și cuantumul propriei taxe de timbru – pe care o plătise ea, cu cardul, cu patru zile înainte, și pentru care avea chitanța în mână. La rubrica „Doriți să aibă loc o dezbatere orală?”, răspunsul bifat este Nu. Se înțelege perfect de ce.

„Estimare”, doctrina națională

Pe toate facturile de consum, la rubrica index, scrie, cu majuscule, un singur cuvânt: Estimare. Index vechi: estimare. Index nou: estimare. Cantitate facturată: rezultatul scăderii dintre două estimări. Într-o factură se estimează 1.643,170 kWh pentru cinci luni, la un loc de consum al cărui profil contractual este de 150 kWh pe lună. Cu alte cuvinte, se estimează dublul a ceea ce s-a estimat inițial, pe baza unei estimări anterioare, într-un contract în care se prevede regularizarea pe baza citirilor reale – citiri care, evident, nu au fost depuse la dosar. Iar din factura-cheie, cea de 151,53 lei, care are șase pagini, au fost comunicate două. Restul de patru s-au estimat. Aceasta nu este o eroare administrativă. Este o metodă. Se estimează consumul, se estimează soldul, se estimează instanța competentă, se estimează rata dobânzii, se estimează calitatea clientului, se estimează dreptul aplicabil. Este singura instituție din țară care funcționează impecabil: estimarea.

Între timp, pe Dunăre

Toate acestea se petrec în vara anului 2026. Vara în care Dunărea a coborât la intrarea în țară spre 1.300–1.440 mc/s, față de o medie multianuală de august de circa 3.900 mc/s. Cel mai mic debit din seria de observații pentru această perioadă a anului. Vara în care rezerva din marile lacuri de acumulare a scăzut în jurul a 70%, în care producția la Porțile de Fier s-a redus, în care 277 de localități au avut probleme cu apa, în care la Cernavodă s-a aplicat Treapta I de restricții, iar Guvernul a alocat de urgență milioane de lei pentru dragaj, ca să mai poată circula navele. O companie care produce energie din apă se află în cea mai gravă criză hidrologică din ultimele decenii. Și ce face? Recuperează doi bani la Constanța. Este imaginea perfectă a unui management care nu mai are apă, dar are dosare. Care nu poate influența precipitațiile din Alpi, dar poate genera, dintr-un sistem informatic, o „fișă sold debitor” – document prin care creditorul își dovedește sieși, cu majuscule, că are dreptate. Nu avem debit, dar avem debitori. Nu avem afluenți, dar avem anexe. Lacurile scad, dosarele cresc. Este singura formă de creștere organică rămasă. Undeva, într-un birou cu aer condiționat, o resursă umană calificată a petrecut o dimineață întreagă cu recuperarea a 0,02 lei, în timp ce la câteva sute de kilometri mai la sud turbinele mergeau la jumătate din cauza secetei. Costul acelei dimineți, calculat la salariul mediu din companie, depășește creanța de aproximativ două mii de ori. Dar creanța a fost recuperată. Adică, mă rog, a fost acționată în instanță. Adică va fi respinsă. Cu cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei.

Cum se ajunge aici

Nu este vina unui om. Este arhitectura. România are, de cincisprezece ani, o ordonanță de guvernanță corporativă care ar trebui să asigure selecția pe criterii profesionale a conducerilor companiilor de stat. Este atât de eficientă încât a fost modificată de cinci ori în doi ani, iar un vicepremier a declarat public că trebuie rescrisă de la zero pentru că are „un milion de portițe”. Două din trei companii ale statului au fost conduse, în ultimii ani, de oameni numiți fără concurs. Zeci de proceduri de selecție rămân neterminate. Mandatele provizorii se prelungesc cu o dexteritate pe care fizica nucleară o invidiază. Comisia Europeană a sancționat România cu sume de ordinul zecilor de milioane de euro pentru lipsa de transparență a procedurilor, iar jaloanele din PNRR privind guvernanța au termene care expiră chiar în aceste luni. Într-un asemenea sistem, competența nu este un criteriu. Este un accident statistic. Iar accidentele statistice, prin natura lor, sunt rare. Când numirea se face pe alte considerente decât capacitatea profesională, nu ai cum să te aștepți ca la trei niveluri mai jos, la ghișeul unde se semnează cererile de valoare redusă, cineva să deschidă Codul civil la articolul 2517. Cultura organizațională nu se transmite prin decizii ale Directoratului. Se transmite prin exemplu. Iar exemplul, aici, este că se poate ajunge sus fără să știi, deci se poate rămâne oriunde fără să știi. Astfel se ajunge ca o societate cu capital social de aproape 4,5 miliarde de lei, certificată ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 și ISO 37001-ultima fiind, ironic, standardul pentru sisteme de management anti-mită și integritate-să depună o cerere prescrisă, la instanța greșită, semnată de o persoană care nu o poate reprezenta, cu o dobândă calculată greșit în defavoarea ei, pentru o sumă care include șase bani nedovediți, solicitând cheltuieli de patru ori mai mari decât cele efectiv plătite.

Epilog

Va veni toamna. Vor veni ploile-sperăm. Va crește debitul Dunării, se vor umple lacurile, vor porni turbinele, se va relua navigația. Cererea de la Constanța, însă, va fi respinsă indiferent de precipitații. Prescripția nu se regularizează prin citire de contor. Necompetența teritorială nu se dragează. Articolul 84 din Codul de procedură civilă nu are treaptă de restricții. Iar dacă, printr-o minune administrativă, cei doi bani vor fi totuși recuperați vreodată, propun să fie expuși într-o vitrină, la sediul din bulevardul Ion Mihalache, cu o plăcuță discretă dedesubt: „Aici s-a aflat, cândva, o companie care avea apă.”

Notă. Textul de față este un pamflet. Ca specie literară, pamfletul exagerează, ironizează și îngroașă linia-dar, în cazul de față, nu a fost nevoie. Toate faptele descrise rezultă din înscrisurile depuse chiar de reclamantă în dosarul nr. 21631/212/2026 al Judecătoriei Constanța. Realitatea a făcut singură munca satiristului. Ea a bifat și căsuța „Nu” la dezbateri orale.

Corespondență de la Liviu-Cornel Popa, Arbitraj Ad-Hoc, Membru UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România), Senior Editor JB