Propaganda politică din bani publici
În universul opac al politicii, se desfășoară un mecanism care, deși legal, ridică semne de întrebare asupra eticii și transparenței. Partidele politice utilizează subvențiile din bugetul public pentru a susține o propagandă intensă, iar costul acestor campanii se ridică la sume de-a dreptul impresionante. Drepturile noastre ca cetățeni sunt atacate în acest joc dubios, în care informațiile sunt manipulate în interesul politic. Din 2015, partidele politice au primit permisiunea de a ține sub tăcere contractele legate de propagandă politică. Această lipsă de transparență înseamnă că suntem expuși la manipulare și minciuni, deoarece nu avem acces la informații esențiale despre modul în care banii publici sunt cheltuiți în numele partidelor.
În primele șase luni ale anului 2023, partidele au cheltuit 11,7 M€ pentru propagandă. Aceste sume exorbitante depășesc bugetele de promovare ale unor mari corporații. Mai îngrijorător este faptul că acești bani provin din subvențiile plătite din banii noștri, cetățenii obișnuiți. Se pare că partidele plătesc sume considerabile pentru știri favorabile, fără a marca aceste materiale ca publicitate politică. Așa se întâmplă ca informații manipulate să ajungă la noi drept știri obișnuite. Prin această practică, partidele distorsionează realitatea și influențează opinia publică fără să fie supuse unui scrutin adecvat.
Diverse emisiuni televizate vor să aducă în atenția publicului problemele curente prin dezbateri între invitați reprezentând partide politice. Cu toate acestea, modul în care aceste dezbateri sunt conduse ridică semne de întrebare asupra direcției lor inițiale. Din păcate, în loc să ofere o perspectivă echilibrată, obiectivă și informativă in analizarea și discutarea problemelor societății, aceste emisiuni devin adesea instrumente ale propagandei politice și se transformă într-un teren fertil pentru acumularea de capital electoral. Moderatorii, în unele cazuri, devin complice la această transformare, deoarece permit derapajul discuțiilor către propagandă politică. Prin deturnarea discuțiilor către promovarea agendei politice, aceste emisiuni nu îndeplinesc scopul inițial de a informa și educa publicul. În schimb, ele devin vehicule pentru manipulare și influențare a opiniei publice în favoarea partidelor implicate.
Nu doar un partid recurge la aceste practici discutabile. De la PNL la PSD și USR, toate cheltuiesc subvențiile publice pentru promovare, transformându-se în agenții de „public relations” mai mult decât reprezentanți ai cetățenilor. În contextul actual, este crucial să avem acces la conținut independent și să avem o presă care să rămână neutră, pe măsură ce partidele își modelează imaginea în interes propriu. Manipularea mass-mediei de către partidele politice, susținută financiar din bugetul public, contribuie la o distorsionare a scenei politice. Pentru anul 2024, avem în față patru etape cruciale de alegeri: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Jocurile politice par să înceapă deja, cu finanțări provenite din buget care ajung în mâinile mogulilor. În această perspectivă, decizia de a deveni președinte, parlamentar sau primar pare să depindă de prestația mediatizată și influențată de presa, susceptibilă la corupție.
Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale despre veniturile care provin din subvenții de la bugetul de stat pentru cheltuieli pentru presă şi propagandă, spune Art. 38.(2) a) cheltuieli pentru producția şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală. Este esențial ca televiziunile să-și revizuiască practicile și să își asume responsabilitatea de a oferi un spațiu neutru și echitabil pentru dezbateri. Publicul merită informații corecte și imparțiale pentru a-și forma propriile opinii. Emisiunile de dezbateri ar trebui să servească democrația și participarea civică, nu să alimenteze polarizarea și manipularea în scopuri politice. Reconfigurarea acestor practici poate contribui la consolidarea unui spațiu media care să promoveze transparența, responsabilitatea și respectul pentru diversitatea opiniei publice. Într-o societate democratică, transparența și informația corectă sunt fundamentale. Drepturile noastre de cetățeni sunt afectate atunci când partidele politice transformă banii publici în instrumente de manipulare și influențare. Este imperativ să ne întrebăm cât de mult suntem dispuși să tolerăm acest joc dubios al partidelor în detrimentul drepturilor noastre fundamentale.
Gestionarea situațiilor de criză și urgență
În fața provocărilor globale contemporane, precum situațiile de criză și urgente, întrebarea asupra respectării drepturilor omului devine imperativă. Cum sunt afectate drepturile și libertățile individuale în contextul unor evenimente excepționale, cum ar fi războiul sau crizele umanitare? Este un aspect esențial în dezbaterea despre umanitate și progres. În primul rând, trebuie să recunoaștem că drepturile omului sunt fundamentale și inalienabile, indiferent de circumstanțe. Cu toate acestea, în realitatea complexă a situațiilor de criză, echilibrul între securitatea colectivă și protejarea drepturilor individuale poate fi fragil.
Crizele umanitare, inclusiv conflictele provocate de om, dezastrele naturale și pandemiile, uneori combinate, generează preocupări în privința drepturilor omului și accentuează vulnerabilitățile preexistente în acest domeniu. Dezastrele și pericolele naturale, așa cum le observăm în cazul Covid-19 și al schimbărilor climatice, sunt în creștere. Numărul persoanelor afectate, durata, amploarea și complexitatea crizelor, precum și proiecțiile privind următoarele situații de urgență, au crescut exponențial în ultimii ani. Dacă nu sunt abordate și corectate corespunzător, impactul asupra persoanelor afectate creează un cerc vicios al suferințelor, nedreptăților și atrocităților care agravează vulnerabilitățile și nevoile umanitare, reduc șansele unei recuperări rapide-inclusiv prin alimentarea tensiunilor existente-și fac criza mai gravă. În timpul răspunsului la o criză umanitară, protejarea drepturilor omului este un component cheie al acțiunii umanitare. Este, de asemenea, esențială înainte de aceasta – prin pregătire și prevenire – și după aceasta – pentru consolidarea rezilienței, promovarea soluțiilor durabile și menținerea stabilității și păcii. Este crucial să se acorde o atenție deosebită nu numai în gestionarea crizei, ci și în pregătirea prealabilă și în eforturile de reconstrucție ulterioară. Aceasta nu numai că favorizează justiția, ci și consolidează baza unei societăți care apreciază drepturile și demnitatea fiecărui individ.
Un exemplu notoriu este gestionarea pandemiei de Coronavirus, unde restricțiile asupra libertăților individuale au fost adesea impuse pentru a proteja sănătatea publică. În aceste momente, este esențială o abordare echilibrată, astfel încât măsurile să fie proporționale, necesare și temporare. Dreptul la viață și securitate trebuie să fie în acord cu drepturile la libertate și intimitate. În contextul conflictelor armate, încălcările grave ale drepturilor omului devin o realitate îngrijorătoare. Civilii, cu un accent deosebit asupra copiilor și grupurilor vulnerabile, se confruntă cu riscuri semnificative pentru siguranța și bunăstarea lor.
Este crucial să se acorde prioritate protecției acestor categorii vulnerabile, deoarece consecințele conflictelor armate pot avea un impact de durată asupra comunităților afectate. Tratatele internaționale, inclusiv Conventia de la Geneva au fost elaborate pentru a impune standarde clare privind tratamentul prizonierilor de război și al populației civile. Aceste documente juridice reprezintă încercări de a limita suferința umană în timpul conflictelor, stabilind reguli și norme menite să prevină abuzurile și să ofere protecție adecvată celor mai vulnerabili membri ai societății în astfel de situații tensionate. Implementarea și respectarea acestor tratate sunt esențiale pentru a asigura un mediu mai sigur și mai uman în timpul conflictelor armate.
Pe lângă amenințările directe la adresa drepturilor omului în timpul crizelor, aceste situații pot, de asemenea, deschide uși către abuzuri și discriminare. Este imperativ ca comunitatea internațională să adopte o poziție fermă și să supravegheze îndeaproape astfel de circumstanțe critice. Oferirea de sprijin activ pentru reinstaurarea drepturilor omului este esențială pentru a restabili echilibrul și pentru a asigura protecția corespunzătoare a cetățenilor afectați. Instituirea justiției și responsabilizarea celor implicați în încălcările drepturilor omului reprezintă pietre de temelie în procesul de reconstrucție a societăților afectate de astfel de evenimente. Este necesar ca comunitatea internațională să acționeze în mod coordonat și prompt, astfel încât abuzurile și discriminarea să fie condamnate ferm, iar cei responsabili să fie aduși în fața legii. Acest demers nu numai că promovează justiția, dar și consolidează fundamentul unei societăți care valorizează drepturile și demnitatea fiecărui individ.
În concluzie, respectarea drepturilor omului în situații de criză și de urgență reprezintă un test esențial pentru angajamentul nostru față de valorile fundamentale ale umanității. Protejarea acestor drepturi în astfel de contexte nu doar reflectă maturitatea societății noastre, ci și asigură fundamentul pentru o revenire la normalitate și pentru reconstruirea unui viitor mai drept și mai sigur. Este în aceste momente critice că angajamentul nostru față de drepturile omului este pus la încercare și definim, într-un mod autentic, esența morală a societății noastre. Asigurarea respectului pentru drepturile omului în mijlocul crizelor nu este doar o obligație juridică, ci și o expresie a umanismului și solidarității noastre. Aceasta arată că, în fața adversității, suntem capabili să menținem standardele noastre etice și să protejăm valorile care ne definesc. Un angajament ferm față de drepturile omului nu doar că aduce alinare și protecție indivizilor afectați, ci și contribuie la stabilizarea și reconstrucția societății în ansamblu. În timp ce ne străduim să răspundem la nevoile umane urgente în timpul crizelor, protejarea drepturilor omului nu trebuie să fie o sarcină secundară, ci o parte integrantă a oricărui efort umanitar și de reconstrucție. Această abordare susține nu doar redresarea imediată, ci și stabilitatea pe termen lung și prosperitatea durabilă.
Corespondenţă de la Lordul Sir Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Notă. Articolele Lordului Sir Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Nota redacției. Convențiile de la Geneva reprezintă ansamblul a 4 tratate formulate la Geneva, Elveția, tratate care stabilesc standardele dreptului internațional în ceea ce privește problemele umanitare. Aceste tratate se referă în principal la tratamentul necombatanților și prizonierilor de război. Ele nu au nicio legătură cu problema folosirii armamentului în timp de război, care este acoperită de Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 și de Protocolul de la Geneva din 1925, (care privește folosirea armelor chimice și biologice). Formalizarea sus-numitelor convenții au fost rezultatul eforturilor lui Henri Dunant (fost om de afaceri elvețian și umanist de formație creștină, fondatorul în 1862 al „Comitetului internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților” care din 1876 poartă numele Comitetul internațional al Crucii Roșii, primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, împreună cu Frédéric Passy), care a fost motivat de ororile cărora le-a fost martor în timpul bătăliei de la Solferino din 1859. În 1977 și 2005 au fost adăugate 3 noi amendamente ale Convențiilor de la Geneva. După adoptarea primei convenții a fost înființat în 1863 Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Drepturie Omului – Propaganda poltică din bani publici și gestionarea situaților de criză … […]