N-am crezut ca această vorbă populară să aibă în realitate atâta temei ca azi. E tot mai pomenită, mai ales când se fac anchete și se compară „epoca de aur” cu epoca lui Chiolhannis et co. Dar eu nu cred că era mai bine. Poate era mai bine pentru nomenclaturiști și pentru cei înregimentați în CC (comitetul Central) sau CPex (Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, înainte de dec. 1989). Poate și pentru „clasa muncitoare”, dar pentru intelectuali era chiar foarte rău. Cea mai mare crimă este să-i iei omului libertatea de a gândi și de a se exprima. Dreptul la opinie nu exista. Ce echilibristică trebuia să facă un scriitor ca să-și spună punctul de vedere despre realitate! Sau să-și trădeze vocația, cum s-a întâmplat cu omul de casă al lui Ceaușescu, Titus Popovici, care s-a apucat de scenaristică la propriu și s-a retras cu inspirația în epoci istorice.
Mie mi-a dat natura har cu carul și o mare eficiență la lucru. Dar trebuia să aștepți ani ca să fii inclus în planul unei edituri. Ți se ducea viața și nu ajungeai să-ți vezi proiectele realizate! Dovadă că în toată „epoca de aur” nu mi-au apărut decât 7 cărți, iar după revoluție, care ne-a adus libertatea de opinie, am publicat încă 121 de cărți! Ce să mai spun de viziune! În „epoca de aur” am reușit cu parabole, forma supremă de comunicare, prin care puteam păcăli cenzura. Sigur, Biblia era cartea de căpătâi și drept model de expresie–parabolele lui Iisus, poveștile cu tâlc prin care El și-a transmis învățătura.
Azi BOR transmite o stare mai rea ca oricând, în fruntea sa există preoți corupți și suferă de o anchilozare fatală. Nu mai are teologi luminați. Nu mai există un Constantin Galeriu. BOR e o caricatură, a ajuns să defileze cu preoți pedofili și cu profeți crazy ca unul Teodosie! De la BOR începe fatalismul românesc, care în „epoca de aur” nu avea o asemenea față inumană. I-am transmis mesaje Prea Fericitului Daniel, pe care credeam că îl cunosc bune, de când l-am reabilitat pe diaconul Creangă, dar nu răspunde. E la fel de încremenit în proiect ca și Iohannis. Ieri eram egal cu el, azi ne despart 200 de ani de evoluție. Ieri eram prieten cu un arhiereu ca Varsanufie, azi și acesta s-a înregimentat în prostie. Trinitas TV este un post ticăloșit, o mafie, nu poți pătrunde acolo, practică o cenzură cum nu era nici pe vremea prigonirii creștinilor! Ca ortodox, nu poți să propui o reformă, de primenire a spiritului învechit, bolnav de promisiunile deșarte, care au dus la o anchilozare a credinței.
Biserica nu are o soluție de ieșire morală din criză, ea însăși trebuie să-și facă o primenire morală, dar practică aceleași sfaturi retardate, e încarcerată în texte depășite. Distinșilor prelați le este frică să aibă un dialog cu mine, fiindcă le clatin amvoanele, cum spunea Ioan Grigorescu, și își pierd pâinea. Am dăruit ortodoxiei noastre zeci de cărți și 47 de filme, genul docudrama, dar nu mai există un Teoctist care le promova. Nu e mai rău decât atunci când era rău?
I-am oferit Patriarhului Daniel cartea mistică Vânturarița. O Nouă Geneză, unde propun o reformă a bisericii. A ignorat-o. Antonie Plămădeală nu ar fi ignorat-o. Sau Bartolomeu Anania. Ar fi înțeles cât rău a făcut civilizația iudeo-creștină. Și face. Dictaturile au fost mai luminate. Au privit în viitor. Și Antichitatea, și Renaștera, și nazismul, și comunismul au creat utopia Omului Nou. Dar azi, în capitalismul sălbatic românesc, cine e Omul Nou? Patriarhul Daniel? Crin Antonescu, cadavrul viu scos de la naftalină? Băsescu Hâhâilă? Șoșolacu, să-i ia dracu? Sau poate Nicușor Bate-la-Tobă?
Și în America imperialistă, cine e Omul Nou? Trump? Trump are sloganul „Make America Great Again”. Deci se uită tot în urmă. O Americă a unui trecut în viitor. Dar care trecut? Nu ne spune. Trecutul lui „I have a dream” (Martin Luther King Jr.) sau un trecut extremist, de tipul McCarthism-ului sau Ku-Klux-Klan-ului? Imperialismul nu are decât dystopiile violenței, ale acaparării prin forță (divide et impera), ori asta înseamnă comunism! Am meditat mult la aceste idei, fiindcă eu trăiesc cu fața spre viitor. Și am scris peste 20 de cărți prețioase despre ziua de mâine. Citiți numai romanul Homo Novus, să vedeți cum trăiesc eu în viitor. Și vă invit și pe voi să pășiți în Civitas Innocentiae.
De aceea, Scandinavia este atât de departe, o utopie a fericirii împlinite, fiindcă nu există o dronă ca BOR să o țină în loc. Există libertate, dar patrihoții, în robă sau nu, nu se bucură de ea. Ce minune e libertatea! Să ai un asemenea dar și să te ții de potlogării! Patrihoții nici nu realizează că își bat joc de ei, că își asfixiază șansa de a fi liberi. Da, stătea mai bine religia când era mai rău! Pentru mine însă, ca scriitor, nu era mai bine. Era o epocă în care ți se cerea să nu pomenești în scris de Dumnezeu, iar dacă era inevitabil, trebuia să-l scrii cu D mic. Și oricât geniu ai fi avut, nu puteai răzbi dacă nu erai înregimentat. Eu nu eram, în nici un fel. Și dacă nu venea libertatea din decembrie 1989, nu aș fi putut ajunge niciodată la marile revelații din cărți precum Sanctuar, Armaghedon Revelat, Civitas Innocentiae și până la Vânturarița, Angelophania și Viking, unde îmi rotunjesc utopia și pledoaria pentru O Nouă Geneză.
Sigur, este o mare evoluție. Dar în timp ce mintea mea crea viziuni, mergea din bine în mai bine, din lumină în lumină, societatea a stat pe loc sau a involuat. „Românul tot dă înapoi ca racul”. Când lucram la TVR, am vrut să reabilitez Doina lui Eminescu, cea mai urgisită poezie a lumii. Pregătisem filmul cu Adrian Pintea. Nu s-a putut. Nu e momentul, mi s-a spus. Îi atacă pe străini. La fel proiectul despre Mircea Eliade în Portugalia. Nu e momentul, a fost legionar! Filmul despre Nae Ionescu am vrut să-l fac cu Ovidiu Iuliu Moldovan. La fel, a fost stopat. Minciuna, ignoranța, corupția au devenit cartea de vizită a guvernanților, iar cultura a fost abandonată. Nici o preocupare pentru soarta cărții, a artistului, care a fost lăsat să se descurce cum poate. Exodul a căpătat proporții. S-a ajuns ca diaspora română să numere 5,5 milioane de oameni (cifră pe care a comunicat-o guvernul).
Filosoful Nae Ionescu între huzur nebunesc și iubiri pătimașe
Normal că din acest punct de vedere, era mai bine când era mai rău. Atunci, orice carte avea un tiraj de minimum 12 mii de exemplare, ca să ajungă la toate bibliotecile din țară, azi dacă atinge 2-300 de exemplare și nici acelea nu se vând. Românii nu mai cumpără cărți, nu mai citesc, nu mai înțeleg nimic. Treptat țara și-a pierdut independența și identitatea. Cei care au venit la putere, au distrus industria, economia, au vândut țara, au devenit marionetele organismelor internaționale care îi conduc. Nu e mai rău ca ieri cu același prim-ministru gășcar și diletant? Și cum poți să învii un cadavru politic, precum Crin Antonescu? E mai rău acum ca oricând. Ba s-a ajuns la cea mai mare crimă politică, sfidarea votului popular și anularea alegerilor!
Guvernul minciunii continuă să funcționeze din rău în mai rău, fără să-i pese de popor. Ca mâine o să auzim de autonomia ținutului de care se țin cu dinții Orban, Hunor et co. Funcționează aceleași lipitori care sug vitalitatea poporului. Românii au ales un om diferit de gașca de la guvern și Cotroceni, dar patrihoții l-au făcut praf, i-au pus în cârcă toate păcatele omenești. Nu există nici o dovadă că este pro-rus, dar l-au făcut așa, ca să-l distrugă. La fel, legionar. Bine a spus Becali, „am și eu un cuțit în mașină, înseamnă că sunt legionar sau terorist?” Din punct de vedere moral, Călin Georgescu este președintele țării. Și așa o să rămână acest moment în istorie. Ceilalți se agață de tot felul de legi inventate, ca să-și mențină puterea.
@gral.bartolomeucsavoiu Luptăm pentru Suveranitate si Libertate! #foryou #fypシ #fyp #foryoupage
Dar fără cultură, țara moare. Uitați numai ce înseamnă cultura, cum purificarea, albul imaculat, spală toate păcatele. Și credeți că îi pasă de moartea culturii doamnei Raluca Tătărcan? A fost în două rânduri vicepremier, apoi ministru al culturii, și nu a făcut nimic, a ocupat locuri degeaba, iar acum ocupă alt loc în parlament. Cu astfel de oameni nu se poate înainta, datorită lor poporul spune că era mai bine când era mai rău. O armată de profitori, care se închid în țarcul binefacerilor și stau cu spatele la popor. Poporul îi alege și ei îl sfidează. Profită de bunăvoința „prostimii”. Fac o politică vicioasă și tărcată. Tătărcanca a introdus în politică tătărcăneala. Ca și Ciolacu, cioldăneala. Nu-i de mirare că trăim o mare criză de identitate a României, implicit o mare criză a cărții și a artei, vedem cu ochiul liber cum țara se depopulează de valori! Vrea să ne consoleze de toate relele și blestemele sonda Parker, care ne arată ce miracol este Omul.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte)
- Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea îni Jurnalul Bucureștiului
- Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
- Grid Modorcea filmografie
- Grid Modorcea IMDB
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] „Era mai bine când era mai rău?” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – … […]