Aș putea azi să vă detailez cum a devenit Iohannis șeful lagărului nazist România. Sau despre flegmarea în presă a unor nevinovați, situație care, pe zi ce trece, devine tradiție. Sau cum m-am întâlnit la proteste doar cu steagul Uniunii Europene.
De fapt, cu nici un alt steag în afară de tricolorul românesc.
Și asta îi doare pe păpușari: au fost protestele românilor pentru români.
Dar, deocamdată, mă doare la acarici.
Sunt un om fericit din 599 de motive, unele dintre ele adevărate sentințe, altele amintiri, altele portrete, întâmplări trăite sau auzite, mărturii și mărturisiri, gânduri, sentimente profunde, mustrări sau reproșuri adresate celor bolnavi de ură.
Peste tot și mereu se vorbește.
Lacrimile devin urmele noastre pe zăpadă, „urma sângelui tău pe zăpadă’’, cum scria genialul Marquez, Eu și frații mei, din ce în ce mai puțini, care mai suntem în acest spațiu de gazetărie adevărată, scriem și după ce am fost tăiați de lama durerii. Scriem Țara noastră supraviețuiește doar în cuvinte, nu mai este nimic palpabil. Am pierdut totul. Și vina este în întregime a noastră.
Vorba poetului: „Am fost prea solidari în suferință/Și prea curați, pe când eram săraci,/Ca să reziste căsnicia noastră’’.
Numai la noi se poate să înființezi o instituție menită să divulge fosta Securitate și să ridici în acelați timp adevărate statui unor reprezentanți ai ceea ce numești poliție politică.
Totul este iarăși de neînțeles.
Omul nostru din Parlament a trăit și continuă să trăiască în afara lumii.
De aceea privim absenți cum ziarizdele își mută și fâțâie capetele de colo-colo prin studiouri și nimeni nu le spune că e naibii necesar să le pună deasupra umerilor, ca să nu le plouă în gât.
Dar în țările mai mici și mai furnici totul este posibil.
Manipularea este mater studiorum.
Parcă suntem atât de dornici să redevenim maimuțe pe o planetă a maimuțelor.
Fiecare vrea să se simtă bine în propria piesă, vrea să aibă o imagine care să îi ridice stima de sine.
Vom continua să ne photoshopăm imaginile.
Majoritaatea puilor sunt născuți vii de cloța lui Slugoi.
Dacă simțiți așa o energie, luați cu aspirine din ălea germane și vă trece.
Câtă vreme unii beau pipilică, alții mănâncă căcuță cu convingerea că se mai fac bine și cei care prescriu asta pacienților nu sunt legați, nu am de ce să mă bag.
Bucureștiul are pe alocuri multă provincie. O situație identică ca și la Chișinău. De aceea trebuiesc arahații azvârliți peste bord.
Guvernul de „fetițe’’ USR-PNL are deja 50 % grad de îndatorare la străini, de la 35 % acum un an și jumătate când au preluat guvernarea.
Bașca tăieri de salarii, peste un milion de locuri de muncă pierdute, colectări de taxe și impozite la buget mai mici ca oricând, un an de școală pierdut de elevi, plus bomboana de pe colivă, rata de infectare Covid mai mare ca oricând și sănătatea praf, cu toate restricțiile luate.
Au în schimb prostie și aroganță cât cuprinde, cu un team fără nici o autoritate, guvern complet dispărut.
Ca bonus au adus presa într-o stare de aservire fără precedent.
S-a mers pe premiza: mai bine să fim agenții altora decât în slujba propriilor cetățeni. Comandantul acțiunii, ambulanțierul Raed Arafat.
Nimeni nu-i spune că aici este România, țara în care a venit vremea ca arahații să cânte la altă masă. Așteptăm un Nurnberg românesc.
Deocamdată avem măsuri idioate luate de idioți, iar Câțu este varianta feminină a jokerului. Ufff, gata. Cu plecăciune,
Cu plecăciune, Pompiliu Comșa
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
