Acasă Economie Evaluarea clădirilor persoanelor fizice folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă...

Evaluarea clădirilor persoanelor fizice folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Rezumat. Începând cu 1 ianuarie 2016, pentru persoanele fizice care au în proprietatea clădiri folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă trebuie să facă evaluarea acestora, la fiecare 5 ani, în scopul evitării impozitării cu o cotă de 10 ori mai mare. Codul fiscal prevede o cotă de impozitare de 10 ori mai mare, respectiv de la 0,2% la 2%, în situaţia în care (1) nu s-a făcut evaluarea, sau (2) s-a făcut evaluarea, dar nu s-a depusă declaraţia fiscală la serviciul de impozite şi taxe locale până la 31 martie 2021. Articolul de faţă are scopul de a atrage atenţia persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, precum şi anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, de a efectua evaluarea acestora, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare să depună declaraţia fiscală, până la data de 31 martie 2021, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin. Evaluarea efectuată în anul 2021 este valabilă pentru următorii 5 ani, respectiv pe anii 2021, 2022, 2023, 2024 și 2025. Următoarea evaluare, cu depunerea declaraţiei fiscale,  trebuie efectuată până la 31 martie 2026. În cazul în care s-a făcut evaluarea, dar nu s-a depus, până la 31 martie 2021, declaraţia fiscală la serviciul de impozite şi taxe locale, persoana fizică va plăti impozitul cu o cotă de impozit de 10 ori mai mare, respectiv de 2% în loc de 0,2%.

 Cuprins

  1. Esenţa problemei.
  2. Noţiuni, termeni expresii şi sintagme necesar a fi cunoscute pentru a interpreta şi a aplica corect prevederile legale în discuţie în acest material.
  3. Actele normative în baza cărora se stabileşte valoarea impozabilă a clădirilor pe bază de evaluare.
  4. Persoanele fizice care pot opta pentru efectua evaluării clădirilor la fiecare 5 ani.
  5. Clădirile persoanelor fizice supuse evaluării.
  6. Clădirile pentru care nu este necesară efectuarea de evaluări de către persoanele fizice.
  7. Efectuarea evaluărilor este fără sens pentru clădirile care beneficiază de reducere sau scutire la plata impozitului pe clădiri, sau pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.
  8. Reguli, de evaluare, în cazul în care, în aceeaşi clădire, nu pot fi evidenţiate distinct, suprafeţele folosite în scop de locuinţă, faţă de cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă.
  9. Anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole se supun evaluărilor.
  10. Documentele din care trebuie să rezulte valoarea impozabilă a clădirii.
  11. Calculul impozitului în lipsa raportului de evaluare.
  12. 12 Efecte generate de aplicarea prevederilor legale prin care se dispune stabilirea valorii impozabile a clădirilor pe baza unui raport de evaluare.
  13. Soluţii pentru o impozitare raţională.
  14. Întocmirea şi depunerea Declaraţiei fiscale.
  15. Nu se supun evaluărilor clădirile persoanelor fizice în care se desfășoară o activitate economică, în condiţiile în care cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică.

Anexa nr. 1. Definiţii date prin lege unor noţiuni necesar a fi cunoscute pentru interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în discuţie în acest material.

Anexa nr. 2. Prevederi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Anexa nr. 3. Prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Anexa nr. 4. Prevederi din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Anexa nr. 5. Prevederi din „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”.

Anexa nr. 6. „Activităţile corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN”.

  1. Esenţa problemei.

Articolul de faţă are scopul de a atrage atenţia asupra opţiunii pe care o au, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, precum şi anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, de a efectua evaluarea acestora, la fiecare 5 ani, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare să depună declaraţia fiscală, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin. Evaluarea este opţională numai pentru (1) clădirilor nerezidenţiale, (2) clădirile cu destinaţie mixtă şi (3) anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole.

Pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice cu destinaţie de locuinţe (folosite pentru locuit), numite prin lege clădiri rezidenţiale, deţinătorii acestora nu au obligaţia nici a evaluării acestora şi nici a depunerii vreunei declaraţii fiscale. Obligaţia de efectuare de evaluări şi de depunere de declaraţii fiscale (pe baza evaluărilor respective) discutate în acest material nu privesc persoanelor fizice (cetăţenii, populaţia) care au în proprietate case, apartamente şi orice construcţie cu destinaţie de locuinţe (folosite pentru locuit), numite prin lege clădiri rezidenţiale.

Din prevederile Legii  nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a) rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, au posibilitatea de a opta pentru a efectua evaluarea acestora la fiecare 5 ani, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare, să depună o declaraţie, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin.

Evaluarea trebuie făcută şi pentru „anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole”, definite prin Legea nr. 50/1991 ca fiind „Construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.” Contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, sunt obligaţi să depună declaraţii, chiar dacă beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului/taxei pe clădiri, ori pentru clădirile respective nu se datorează impozit/taxă pe clădiri. În practică sunt numeroase cazurile de clădiri în care suprafeţele folosite în scop de locuinţă şi cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă nu pot fi evidenţiate distinct.

Pentru asemenea cazuri se aplică următoarele reguli:

  1. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. a)].
  2. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică cu opţiunea pentru efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. b)].
  3. Pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării. În acest caz, proprietarul va depune o declarație prin care atestă faptul că „nici una din cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică ”. Prin sintagma „cheltuieli cu utilitățile” se înțelege: cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.”.

Explicarea sensului şi conţinutului noţiunilor (1) clădiri rezidenţiale, (2) clădirilor nerezidenţiale, (3) clădirile cu destinaţie mixtă şi (4) anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole este esenţială pentru înţelegerea problemelor discutate în acest material.

  1. Noţiuni, termeni expresii şi sintagme necesar a fi cunoscute pentru a interpreta şi a aplica corect prevederile legale în discuţie în acest material.

Interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în discuţie în acest material se poate asigura numai în condiţiile în care se înţelege corect şi pe deplin sensul şi conţinutul noţiunilor, termenilor, expresiilor şi a sintagmelor conţinute în aceste prevederi legale. Prin Codul fiscal se prevede că evaluarea este opţională numai pentru (1) clădirilor nerezidenţiale, şi (2) clădirile cu destinaţie mixtă.

  • Clădirile Rezidențiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.6) sunt clădiri folosite în totalitate numai pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care NU au nicio parte (suprafaţă) din acestea folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.

Numai o clădirile care este folosite în totalitate numai pentru locuinţă este numită prin lege „clădire rezidenţială

Clădirile rezidenţiale nu se supun evaluărilor.

Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă din autorizaţia de construire rezultă că destinaţia este de locuinţă. Pentru încadrarea în categoria de locuinţă (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Exemplul 1.

În satul Lăcriţa, cetăţeanul Tita Ionel deţine în proprietate o casă folosită în totalitate numai pentru locuinţă.

Pentru această casă, proprietate personală, folosită în totalitate numai pentru locuinţă, numită prin lege „clădire rezidenţială”, persoana fizică Tita Ionel nu trebuie nici să facă evaluarea acesteia, şi nici să depună vreo declaraţie fiscală.

  • Clădirile Nerezidenţiale sunt clădirile care sunt folosite în totalitate pentru orice alte activităţi în afară de locuit.

Clădirile NErezidenţiale sunt clădirile care sunt folosite, în totalitate, pentru activităţi comerciale, de prestări de servicii, economice. Pentru ca o clădire să fie încadrată ca Nerezidenţială, aceasta nu trebui să aibă nicio suprafaţă (indiferent cât de mică este aceasta) care să fie folosită pentru locuit, sau care să fie folosită ca dependinţă a unei clădiri de locuit.

Clădirile nerezidenţiale se supun evaluărilor în totalitate.

În categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.5). Pentru încadrarea în categoria de clădiri nerezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Structurile de primire turistice sunt considerate clădiri nerezidenţiale.

Clădirile sau spaţiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru se consideră că sunt folosite în scop nerezidenţial. Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire. De exemplu, sunt clădiri nerezidenţiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfăşoară activitate de asigurare, un spital, o şcoală, un hotel. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Exemplul 2.

În satul Lăcriţa, cetăţeanul Cătălin Nica deţine în proprietate o casă care a fost închiriată în totalitate unei societăţi comerciale, care o foloseşte ca restaurant. Pentru această casă, proprietate personală, folosită în totalitate cu altă destinaţie decât pentru locuinţă, numită prin lege „clădire nerezidenţială”, persoana fizică Cătălin Nica trebuie să facă evaluarea acesteia (pentru a nu ajunge în situaţia de a i se aplica o cotă de impozit de 10 ori mai mare) şi, pe baza raportului de evaluare, să depună declaraţie fiscală.

  • Clădirile cu destinaţie mixtă sunt clădirile care au atât suprafeţe folosite în scop de locuinţă (rezidenţiale), cât şi suprafeţe folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă (nerezidenţiale), de unde şi denumirea de „destinaţie mixtă”, adică de o clădire din care o parte este folosită pentru locuit (aceasta fiind partea rezidenţială), iar o altă parte este folosită pentru alte activităţi decât pentru locuit (aceasta fiind partea nerezidenţială).

Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop de locuinţă (rezidenţial) şi suprafaţa folosită în alte scopuri decât de locuinţă (nerezidenţiale). Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6, din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, „Titlul IX. Impozite şi taxe locale”, „Capitolul I. Dispoziţii generale”, „Secţiunea 1. Definiţii”. Pentru încadrarea în categoria de clădiri cu destinaţie mixtă (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere (1) destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, (2) precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Clădirile cu destinaţie mixtă se supun evaluărilor: 1) în totalitate în condiţiile în care nu există acte doveditoare din care să rezulte partea de suprafaţă din clădire care este folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă; 2) numai pentru partea de suprafaţă din clădire care este folosită pentru activităţi economice, în condiţiile în care există acte doveditoare din care să rezulte aceste suprafeţe; aceste acte doveditoare sunt documente cadastrale, autorizaţie de construcţie, schimbări de destinaţie, acte de vânzare-cumpărare etc. În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă impozitul se calculează distinct pentru partea de suprafaţă din clădire care este folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, şi distinct pentru partea de suprafaţă din clădire care este folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă.

Exemplul 3.

În satul Golfin-Lăcriţa, cetăţeanul Luţă Costel deţine în proprietate o casă cu 3 camere, din care:

1) două camere sunt folosite pentru locuinţă, iar

2) o cameră care a fost cedată în comodat (împrumut gratuit) unei societăţi comerciale (deţinută de un membru de familie), care este folosită ca magazin. Pentru partea de construcţie cu cele două camere, care sunt folosite pentru locuinţă, numită prin lege „clădire rezidenţială”, persoana fizică Luţă Costel nu trebuie nici să facă evaluarea acesteia, şi nici să depună vreo declaraţie fiscală. Pentru partea de construcţie cu camera care este folosită ca magazin, numită prin lege „clădire nerezidenţială”, persoana fizică Luţă Costel trebuie să facă evaluarea acesteia (pentru a nu ajunge în situaţia de a i se aplica o cotă de impozit de 10 ori mai mare) şi, pe baza raportului de evaluare, să depună declaraţie fiscală. Deci, casa cu 3 camere, deţinută în proprietate de cetăţeanul Luţă Constantin, se compune din două camere rezidenţiale şi dintr-o cameră nerezidenţială, adică are o destinaţie mixtă.

  • Clădirile-Anexă sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea. În cazul în care unei clădiri-anexă, care era folosită ca dependinţă a clădirii de locuit, i s-a schimbat destinaţia şi este utilizată pentru desfăşurarea de activităţi economice, aceasta nu mai este socotită clădire-anexă a unei clădiri de locuit (nu mai face parte din dependinţele clădirilor rezidenţiale), ci se încadrează în categoria clădirilor care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât de locuit, care este folosită pentru activităţi comerciale, de prestări de servicii, economice etc.

În practică există numeroase cazuri în care unele clădiri-anexă, care până la o anumită dată au servit ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), după care şi-au schimbat destinaţia, fiind folosite pentru desfăşurarea de activităţii economice. Clădirile-anexă care până la o anumită dată au servit ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), după data de la care şi-au schimbat destinaţia, fiind folosite pentru desfăşurarea de activităţii economice, nu sunt considerate clădiri-anexă, regimul fiscal al acestora schimbându-se din rezidenţiale în nerezidenţiale, fapt pentru care sunt supuse evaluărilor.

Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole sunt construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.

  • Destinaţia finală a clădirilor” exprimă modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv de utilizatorul final. Pentru încadrarea unei clădiri în una dintre categoriile (a) clădire cu destinaţie mixtă, (b) clădire nerezidenţială, sau (c) clădire rezidenţială, se au în vedere următoarele două criterii: 1) destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, şi 2) modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
  • Prin „organe fiscale locale” se înţelege structuri de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, organizate de către autorităţile administraţiei publice locale, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Anul de referinţă este anul pentru care trebuie declarat şi plătit impozitul.

Spre exemplu, în anul 2016, expresia „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă: a) anul de referinţă este anul 2016; b) „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă clădirile dobândite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.

  1. Actele normative în baza cărora se stabileşte valoarea impozabilă a clădirilor pe bază de evaluare.

Începând cu 1 ianuarie 2016 au intervenit schimbări radicale în impozitarea clădirilor folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă. Valoarea impozabilă a clădirilor nerezidenţiale şi/sau cu destinaţie mixtă, folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanele fizice la data de 31 decembrie 2015, se stabileşte pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat. Pe baza acestui raport de evaluare se întocmeşte, de contribuabil, declaraţia de impunere, care trebuie depusă până la data de 31 martie 2016 inclusiv. Stabilirea noilor valori impozabile a clădirilor nerezidenţiale şi/sau cu destinaţie mixtă, folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanele fizice la data de 31 decembrie 2015, se face în baza următoarelor acte normative:

1. „Legea 227/2015 privind Codul fiscal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, modificată prin „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8 din 23 martie 2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare”, publicată în Monitorul Oficial nr. 225 din 25 martie 2016, în vigoare cu 25 martie 2016.

2„Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016, modificată prin „Hotărârea Guvernului nr. 159 din 11 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016”, publicată în Monitorul Oficial 208 din 21 martie 2016.

3.„Ordinul comun al ministrului finanţelor publice n 4087 din 22 decembrie 2015 şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2069 din 22 decembrie 2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicat în Monitorul Oficial nr. 972 din 29 decembrie 2015. Acest Ordin conţine, în anexă, modelul de declaraţie, pentru declararea valorii impozabile a clădiri, sau a părţii dintr-o clădire, folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, deţinute în proprietate de persoanele fizice la 31 decembrie 2015. Acest formular tipizat, care are aplicabilitate şi în continuare, fiind folosit de către organele fiscale locale pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, poate fi consultat şi imprimat de către contribuabili utilizând sisteme informatice proprii.

4. „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, NEpublicat în Monitorul Oficial, în baza căruia se face, începând cu 1 ianuarie 2016, evaluarea clădirilor, aflate în proprietatea persoanele fizice, folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă. Din cauză că acest Ghid nu este publicat în Monitorul Oficial, este deosebit de important să se reţină următoarele aspecte.

Acest Ghid este aprobat prin „Hotărârea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România nr. 3 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 946 din 21 decembrie 2015, intrată în vigoare la data de 31 decembrie 2015, emisă de Conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din „Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”, aprobată cu modificări prin „Legea nr. 99/2013/pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”. „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” face parte din „Standardele de evaluare – ANEVAR”, obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare. În legătură cu acest Ghid şi cu Hotărârea ANEVAR nr. 3/2015 sunt de reţinut următoarele elemente, deosebit de importante:

4.1. În Monitorul Oficial s-a publicat numai această Hotărâre, nu şi „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, acesta fiind pus la dispoziţia celor interesaţi de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

4.2. În Monitorul Oficial nu s-a publicatGhidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, în baza căruia se fac sute de mii de evaluării, pe baza cărora se stabileşte valorarea impozabilă şi impozitul pe clădiri pentru respectivele sute de mii de clădiri evaluate.

4.3. Prin art. 1 din Hotărârea ANEVAR nr. 3/2015 se prevede:

4.3.1. Cu asterisc, că „*) Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor se pune la dispoziţia celor interesaţi de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.”.

Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” poate fi obţinut accesând pe Internet Anevar.

4.3.2. „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” este obligatoriu pentru desfăşurarea activităţii de evaluare.

În legătură cu faptul că se fac sute de mii de evaluării, pe baza cărora se stabileşte valorarea impozabilă şi impozitul pe clădiri, pe baza acestui Ghidul de evaluare, care nu este publicat în Monitorul Oficial, există şi puncte de vedere care susţin că, în baza (1) art. 108 din Constituţia României, şi (2) a art. 11 din „Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, se poate solicita, în justiţie, să se constate inexistenta juridica a acestui ghid. Existenţa, sau nu, a posibilităţii de sancţionare de drept cu inexistenţa juridică a „Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” ca efect al nepublicării acestuia în Monitorul Oficial este tratată într-un alt articol.

Prevederile fiscale, prin care se reglementează impozitul pe clădiri sunt:

  1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:

Titlul IX. Impozite şi taxe locale, art. 453-495. Capitolul I. Dispoziţii generale, art. 453-454

Art. 453. Definiţii

Art. 454. Impozite şi taxe locale

Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, art. 455-462

Art. 455. Reguli generale

Art. 456. Scutiri

Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice

Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice

Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice

Art. 460. Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice

Art. 461. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor

Art. 462. Plata impozitului/taxei

  1. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal:

Titlul IX. Impozite şi taxe locale – pct. 1-171. Capitolul I. Dispoziţii generale – pct. 1-11

Secțiunea 1. Definiţii – pct. 1-11

Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri – pct. 12-62

Secțiunea 1. Reguli generale – pct. 12-19

Secțiunea a 2-a. Facilităţi şi scutiri – pct. 20-27

Secțiunea a 3-a. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice – pct. 28-37

Secțiunea a 4-a. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale – pct. 38-42

Secțiunea a 5-a. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă – pct. 43-48

Secțiunea a 6-a. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor – pct. 49-61

Secțiunea a 7-a. Plata impozitului/taxei pe clădiri – pct. 62

De precizat că, în timp ce Codul fiscal este structurat pe articole, pe alineate şi pe litere, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal sunt structurate pe … puncte, fără a se preciza în aplicarea cărui articol, alineat, literă din Codul fiscal este dat fiecare punct, fiecare alineat şi fiecare literă, după caz. Structurarea dezastruoasă a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal rezultă din faptul că pentru cele mai multe prevederi din acestea este foarte greu să se stabilească o corespondenţă cu prevederile din Codul fiscal, iar pentru numeroase nici nu se poate stabili o legătură de corespondenţă.

Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal conţin şi prevederi pentru care nu se poate stabili în baza cărui articol (alineat, literă, punct etc.) din noul Cod fiscal sunt date[1]. Din aceste considerente şi în scopul uşurării căutărilor în Titlurile, în Capitolele şi în Secţiunile din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, menţionate în această lucrare, am prezentat şi punctele pe care acestea le conţin.

  1. Persoanele fizice care pot opta pentru efectua evaluării la fiecare 5 ani.

Efectuarea evaluării, la fiecare 5 ani, opţional, nu obligatoriu, se poate face de persoanele fizice care deţin în proprietate:

1) clădiri folosite în totalitate în alte scopuri decât pentru locuinţă, denumite prin lege clădiri nerezidenţiale;

2) clădiri folosite numai în parte în alte scopuri decât pentru locuinţă, denumite prin lege clădiri cu destinaţie mixtă; clădirile cu destinaţie mixtă au atât suprafeţe care sunt folosite în scop de locuinţă, cât şi suprafeţe care sunt folosite în alte scopuri decât de locuinţă, indiferent care sunt aceste „alte scopuri decât de locuinţă”.

3) anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole. Din cauză că se fac confuzii frecvente, se impune precizarea că este vorba numai şi numai de „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” aflate în proprietatea persoanelor fizice, nu şi de cele aflate în proprietatea persoanelor juridice (societăţi comerciale, regii autonome etc.).

Persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri folosite numai şi numai pentru locuinţă, nu se supun evaluărilor.

Persoanele fizice care deţin în proprietate asemenea clădiri şi anexe gospodăreşti nu sunt obligate să facă evaluarea acestora, dar prin impozitarea lor cu o cotă de 10 ori mai mare în cazul în care nu fac evaluarea, sunt „determinate” să facă evaluarea în discuţie.

  1. Clădirile persoanelor fizice supuse evaluării.

Se supun evaluării, opţional, nu obligatoriu, numai şi numai:

1) clădirile folosite în totalitate în alte scopuri decât pentru locuinţă, denumite prin lege clădiri nerezidenţiale;

2) clădirile folosite numai în parte în alte scopuri decât pentru locuinţă, denumite prin lege clădiri cu destinaţie mixtă; acestea sunt clădirile cu folosinţă mixtă, care au atât suprafeţe folosite în scop de locuinţă, cât şi suprafeţe care sunt folosite în alte scopuri decât de locuinţă, indiferent care sunt acestea.

3) anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, dar numai cele aflate în proprietatea persoanelor fizice, nu şi cele aflate în proprietatea persoanelor juridice (societăţi comerciale, regii autonome etc.).

Clădirile folosite pentru locuinţă nu se supun evaluărilor.

Clădirile aflate în proprietatea persoanelor juridice (societăţi comerciale, regii autonome etc.) sunt supuse altor evaluări decât cele discutate în acest material.

  1. Clădirile pentru care NU este necesară efectuarea de evaluări de către persoanele fizice.

Nu este necesară evaluarea, nici în anul 2016, şi nici în anii următori, a clădirilor care se află în următoarele situaţii:

1) în cazul clădirilor a căror valoare rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; pentru aceste clădiri impozitarea se face pe baza valorii din respectivul raport de evaluare [C.f., art. 458, alin. (1), lit. a)];

2) în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii finale a lucrărilor de construcţii [C.f., art. 458, alin. (1), lit. b)];

3) în cazul clădirilor dobândite (cumpărate) în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii clădirilor care rezultă din actul de vânzare – cumpărare (numit, în lege, actul prin care se transferă dreptul de proprietate [C.f., art. 458, alin. (1), lit. c)].

În cazul în care persoanele fizice care deţin în proprietate (1) clădiri folosite în totalitate în alte scopuri decât pentru locuinţă, (2) clădiri folosite numai în parte în alte scopuri decât pentru locuinţă, şi (3) anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, pentru care nu vor să facă evaluarea, acceptând, cu bună ştiinţă, impozitarea acestora cu o cotă de 10 ori mai mare (cu 2%, în loc de 0,2%), au dreptul legal pentru o asemenea opţiune, fără nicio restricţie, şi fără să fie supuse altor sancţiuni fiscale sau de alt ordin.

  1. Efectuarea evaluărilor este fără sens pentru clădirile care beneficiază de reducere sau scutire la plata impozitului pe clădiri, sau pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.

La o clădire la care impozitul datorat este zero, este o absurditate efectuarea de evaluări, şi aceasta ca urmare a faptului că chiar dacă i s-ar aplica penalitatea de calcul a impozitului cu cota de 2%, impozitul ar fi tot zero. Ca urmare, contribuabilii persoane fizice nu trebuie să facă evaluări pentru clădirile pentru care beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe clădiri, ori pentru clădirile pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.

  1. Reguli, de evaluare, în cazul în care, în aceeaşi clădire, nu pot fi evidenţiate distinct, suprafeţele folosite în scop de locuinţă, faţă de cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă.

În practică sunt numeroase cazurile de clădiri (case, apartamente etc.) în care suprafeţele folosite în scop de locuinţă (rezidenţiale) şi cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă (nerezidenţiale) nu pot fi evidenţiate distinct. Pentru asemenea cazuri se aplică următoarele reguli:

  1. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. a)].
  2. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică cu efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. b)].
  3. Pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării. În acest caz, proprietarul va depune o declarație prin care atestă faptul că „nici una din cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică ”. Prin sintagma „cheltuieli cu utilitățile” se înțelege: cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.”

              9. Anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole se supun evaluărilor.

Începând cu 1 ianuarie 2016, pentru persoanele fizice care au în proprietatea anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole trebuie să efectueze evaluarea acestora, la fiecare 5 ani, în scopul evitării impozitării lor cu o cotă de 10 ori mai mare. Codul fiscal nu obligă la efectuarea acestor evaluări, dar prevede o cotă de impozit de 10 ori mai mare (de la 0,2% la 2%) în situaţia în care nu se face evaluarea lor. Pentru clarificarea problemei cu privire la faptul dacă „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” trebuie supuse sau nu evaluărilor, la fiecare 5 ani, în scopul impozitării, începând cu 1 ianuarie 2016, trebuie avute în vedere următoarele elemente:

  1. Anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole sunt construcţiile situate în extravilanul localităţilor. Ori este cunoscut faptul că în extravilanul localităţilor legea nu permite realizarea de construcţii cu destinaţia de locuinţă, de „clădiri rezidenţiale”. Orice clădire care este realizată, de o persoană fizică, în extravilanul localităţilor este o
  2. clădire nerezidenţială, fapt pentru care se supune evaluării în discuţie.
  1. „Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” sunt destinate să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”.

Aşa după cum am mai arătat, clădirile Nerezidenţiale (1) sunt clădirile care nu sunt folosite pentru locuit, (2) sunt clădirile care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât cele pentru locuit, (3) sunt orice clădiri care nu sunt rezidenţiale. În concluzie, din prevederile Codului fiscal rezultă că „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” trebuie supuse evaluărilor în scopul stabilirii impozitului pe clădiri, începând cu 1 ianuarie 2016, în baza art. 458, 459 şi 495 din Codul fiscal. Prin „Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, „Titlul IX. Impozite şi taxe locale”, „Capitolul I. Dispoziţii generale”, „Secţiunea a 4-a. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale”, se prevede:

„41. Din punct de vedere fiscal, se consideră ca fiind activităţi din domeniul agricol numai cele care corespund activităţilor corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

42. Din punct de vedere fiscal, se consideră ca fiind utilizate pentru activităţi din domeniul agricol numai acele clădiri folosite în exclusivitate pentru activităţile care corespund grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.”.

În „Anexa 2. Definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii” din „Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, „anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” sunt definite astfel (sublinierile ne aparţin): „Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole. Construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”.

În Anexa nr. 6 se prezintă „Activităţile corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.”.

  1. Documentele din care trebuie să rezulte valoarea impozabilă a clădirii.

Pentru clădirile NErezidenţiale, adică pentru clădirile folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii.

Valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte:

  1. Dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a)].

Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat la 31 decembrie 2015. Aceasta deoarece forma finală a Standardului de evaluare GEV 500/2015 „Determinarea valorii impozabile a unei clădiri” a fost aprobată în decembrie 2015, fapt pentru care nu se pot folosi evaluări întocmite anterior. Evaluările în scop fiscal trebuie făcute numai şi numai în baza Standardului de evaluare GEV 500/2015 „Determinarea valorii impozabile a unei clădiri” din decembrie 2015. Evaluările făcute după alte standarde nu sunt conforme cu cerinţele legii.

  1. Din valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. b)].

Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte din valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.

  1. Din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. c)].

Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte din actul de vânzare – cumpărare (numit prin lege „actul prin care se transferă dreptul de proprietate”), în cazul clădirilor dobândite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.

  1. Calculul impozitului în lipsa raportului de evaluare.

În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi stabilită pe baza unui raport de evaluare, a documentelor  menţionate mai sus, conform art. 458 şi 459 din Codul fiscal, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile din evidenţa organelor fiscale, care se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m2, din Tabelul prevăzut la „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”. Altfel spus, în cazul în care trebuia făcut un raport de evaluare, dar care nu s-a întocmit şi nu s-a depus declaraţia pe baza acestui raport până la data de 31 martie, inclusiv, conform modelului aprobat prin Ordinul nr. 4087/2015, se aplică o cotă de impozit de 10 ori mai mare, de 2%, în loc de 0,2%.

  1. Efecte generate de aplicarea prevederilor legale prin care se dispune stabilirea valorii impozabile a clădirilor pe baza unui raport de evaluare.
  • Deosebit de important este a se reţine faptul că prin Codul fiscal nu se prevede ca fiind obligatorie efectuarea evaluării clădirilor nerezidenţiale sau a celor cu destinaţie mixtă deţinute în proprietate de persoanele fizice.

Altfel spus, legea nu te obligă să faci evaluarea pentru clădirile nerezidenţiele şi pentru cele cu destinaţie mixtă, dar prin impozitarea acestora cu o cotă de impozit de 10 ori mai mare decât în cazul în care faci evaluarea, te determină să faci evaluarea în discuţie.

Sunt, şi vor fi, numeroase şi situaţiile în care s-a făcut (se face) evaluarea, dar declaraţia fiscală nu s-a mai întocmit şi nu s-a mai depus pe baza pe baza raportului de evaluare şi aceasta din următorul calcul, pe care ar trebui să şi-l facă orice persoană fizică: impozitului cu cota de 0,2% aplicată asupra valorii evaluate, este mai mare decât impozitul care rezultă din aplicarea cotei de 2% aplicată asupra valorii neevaluate.

Persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului 2015 (anul 2015 fiind anul precedent anului de referinţă 2016), au în proprietate fie clădiri nerezidenţiale, fie clădiri cu destinaţie mixtă, pot opta pentru evaluarea acestor clădiri pentru ca, pe baza raportului de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, să întocmească şi să depună declaraţia fiscală până la data de 31 martie, inclusiv.

După anul 2016, persoanele fizice care pot opta pentru efectuarea evaluării în discuţie în acest material, pentru a nu ajunge în situaţia de a plăti un impozit mai mare pe baza valorii evaluate, cu cota de 0,2%, decât impozitul care rezultă pe baza valorii neevaluate, cu cota de 0,2%, trebuie să facă aceste comparaţii pe baza unor calcule de optimizare fiscală.

Altfel spus, cota de impozit de 0,2%, care se aplică numai la valoarea clădirilor rezultată pe baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, nu conduce în toate cazurile la un impozit mai mic decât în condiţiile calculării impozitului fără un raport de evaluare, cu cota de 2%.

La prima vedere, în situaţia în care nu se face evaluarea, plata unui impozit cu o cotă (de 2%) de 10 ori mai mare, faţă de situaţia în care nu s-a făcut evaluarea (când cota este de 0,2%), induce sentimente înfricoşătoare, care nu se justifică în toate situaţiile.

Fiecare persoană, atunci când primeşte raportul de evaluare, nu trebuie să procedeze „automat” (fără să gândească, fără să efectueze calcule şi comparaţii între mărimea impozitelor care rezultă din cele două variante) la întocmirea declaraţiei fiscale pe baza acestui raport şi la depunerea acesteia la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţine. Problema fiind deosebit de importantă, pentru un număr mare de persoane fizice, am considerat necesară prezentarea acesteia cât mai clară pentru a fi cât mai bine înţeleasă.

  • După depunerea declaraţiei pe baza acestor evaluări, fiecare contribuabil persoană fizică va constata cu uşurinţă cu cât ia crescut impozitul pe clădiri în anul 2016 faţă de anul 2015.

Comparaţii, care conduc la concluzii deosebit de importante, se pot face de fiecare contribuabil după ce i s-a stabilit impozitul pentru anul 2016:

1) numai pe baza impozitului datorat în anul 2015, faţă de impozitului datorat în anul 2016;

2) pe baza impozitului datorat în anul 2015, cu majorări de întârziere, ca şi când nu s-ar fi plătit impozitul, faţă de impozitului datorat în anul 2016, cu cota de 2%, ca şi când nu s-ar fi plătit impozitul. În acest fel fiecare contribuabil persoană fizică poate constata, pe banii săi, care sunt efectele noilor reglementări de impozitare a clădirilor.

  • Prevederile legale prin care se dispune impozitarea clădirilor pe baza acestor evaluări au generat, şi vor genera, pe tot timpul cât vor fi în vigoare, numeroase şi mari nemulţumiri şi cheltuieli în rândul câtorva sute de mii de cetăţeni.

Se estimează că până la 31 martie 2016 ar trebui efectuate câteva sute de mii de evaluări în discuţie, după care (după anul 2016), în fiecare an, ar trebui făcute, câteva zeci de mii de evaluări.

  • Supraimpozitarea persoanelor fizice se face şi prin modul în care se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, respectiv prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4, exagerat de mare faţă de realitate.

Spre exemplu, sunt numeroase apartamente care au în exterior numai un singur perete. Ori, la aceste apartamente, în „suprafaţa construită desfăşurată a clădirii” se include grosimea integrală a peretelui spre exterior, iar pentru ceilalţi 3 pereţi, comuni la 2 vecini, trebuie inclus numai 50% din grosimea pereţilor respectivi (adică 50% la un vecin şi 50% la alt vecin). La asemenea apartamente coeficientul de transformare este, efectiv şi în mod real, de maximum 10%. La un coeficientul de transformare de 1,4 înseamnă că aproape jumătate din suprafaţa totală a unui apartament, măsurat pe conturul exterior, îl reprezintă cei 4 pereţi exteriori, situaţie care nu există în practică. 

Prin pct. 36 şi 37 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, Titlul IX. Impozite şi taxe locale, Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, Secțiunea a 3-a. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, se prevede (sublinierile ne aparţin):

36. Pentru calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale, în cazul persoanelor fizice, se utilizează următoarele date:[…]

(ii) în cazul în care clădirea nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, suprafaţa utilă a clădirii înmulţită cu coeficientul de transformare de 1,4;[…]

  1. Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2016, în cazul unei clădiri rezidenţiale aflate în proprietate unei persoane fizice:[…]
  2. c) suprafaţa utilă: 67 m2;[…]
  3. a) se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4: 67 m2 x 1,4 = 93,8 m2;”[…].
  1. Soluţii pentru o impozitare raţională.

În cazul în care se vrea o impozitare a clădirilor (1) conformă cu principiile de echitate fiscală, (2) fără cheltuieli suplimentare, nici pentru stat şi nici pentru sute de mii de persoane fizice, (3) uşoară în aplicare, (4) care să corespundă şi unor interes de ordin social, aceasta se poate realiza prin diferenţierea cotelor de impozitare, în funcţie de activitatea care se desfăşoară într-o clădire (într-un spaţiu dintr-o clădire).

Pentru clădirile / spaţiile folosite în scopul satisfacerii unor nevoi sociale stringente, precum unităţi medicale de prevenire şi de tratare a unor boli grave, incurabile (precum SIDA, cancer, pandemie etc.), se pot aplica scutiri de la impozitare.

La extrema cealaltă se află clădirile / spaţiile folosite pentru consumul de vicii, de produse şi/sau de servicii dăunătoare sănătăţii fizice şi mintale a populaţiei, precum pentru jocuri de noroc, cluburi şi baruri de noapte etc., se pot stabili cote de impozitare, de până la 3%, direct proporţional cu mărimea acestor vicii, direct proporţional cu gradul de pericol social generat de consumul acestora. Principiile de eficienţă fiscală impun ca în stabilirea unui impozit să se aibă în vedere înregistrarea celor mai mici cheltuieli cu stabilirea, constatarea, urmărirea şi încasarea acestuia.

Prevederile din Codul fiscal prin care se dispune ca, începând cu 1 ianuarie 2016, sute de mii de persoane fizice, care au în proprietatea clădiri folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă, să efectueze evaluarea acestora la fiecare 5 ani, au generat, şi vor genera pe perioada cât se vor menţine în vigoare respectivele prevederi, atât cheltuieli pentru aceşti cetăţeni, dar, în mod deosebit, serioase nemulţumiri.

Este o gravă eroare subestimarea reacţiei populaţiei faţă de introducerea unor asemenea impozite revoltătoare, care sporesc nemulţumirile şi atacurile populaţiei, atât faţă de un asemenea sistem de impozitare, cât şi faţă de guvernanţi, parlamentari şi politicieni, în special când aceste atacuri sunt susţinute şi de figuri proeminente din domeniul politic, economic şi social.

Principiile de echitate fiscală, care trebuie ridicate la rangul de principiu constituţional, se realizează, în mare măsură, printr-un „guvern ieftin”, în cadrul căruia aparatul pentru stabilirea şi încasarea impozitelor generează cele mai mici cheltuieli, atât în rândul contribuabililor, cât şi în aparat de stat.

Greşeala de politică fiscală, din Marea Britanie, din anul 1990, prin care Guvernul a dispus înlocuirea impozitelor existente cu capitaţia (care, fiind un impozit fix pe o persoană, conduce la cele mai mari inechităţi în impozitare în rândul contribuabililor), este edificator în acest sens: după 11 ani de guvernare plină de succese remarcabil, introducerea acestui impozit a avut un rol–cheie în răsturnarea guvernării Thatcher.

Un „guvern ieftin şi tolerabil” se bazează pe:

1) respectarea unor autentice principii de echitate fiscală;

2) existenţa unei legi clare, precise, la modul imperativ şi stabile în timp;

3) un aparat fiscal: redus ca număr; cât mai puţin costisitor; pregătit profesional; incoruptibil, cu o conduită ireproşabilă; eficient în activitate;

4) o preocupare permanentă nu numai pentru sporirea veniturilor bugetare, dar şi pentru reducerea cheltuielilor bugetare, concomitent cu creşterea eficienţei folosirii banului public.

  1. Întocmirea şi depunerea Declaraţiei fiscale.

Pe baza raportului de evaluare întocmit se întocmeşte şi de depune, până la data de 31 martie, inclusiv, declaraţia conform modelului aprobat prin „Ordinul comun al ministrului finanţelor publice nr. 4087 din 22 decembrie 2015 şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2069 din 22 decembrie 2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicat în Monitorul Oficial  nr. 972 din 29 decembrie 2015.

Acest Ordin conţine formular tipizat „Declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădirile rezidenţiale/nerezidenţiale/cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice”, codificat „Model 2016 ITL-001”, care reprezintă elementele de identificare a formularului tipizat, care se completează pe baza raportului de evaluare întocmit şi care se depune până la data de 31 martie, inclusiv. Tipărirea formularului prevăzut de Ordinul 4087/2015 se face cu respectarea strictă a modelului aprobat prin acest ordin.

Organele fiscale locale, în condiţii de autonomie locală şi de eficienţă economică, pot opta pentru achiziţionarea formularului tipizat ori pot imprima acest formular utilizând sistemele informatice proprii.

Organele fiscale locale care au pagină de internet proprie vor asigura publicarea formularului tipizat pe pagina respectivă, astfel încât acesta să poată fi consultat şi imprimat de către contribuabili utilizând sisteme informatice proprii.

Declaraţie fiscală prevăzută prin Ordinul menţionat mai sus, nu se poate utiliza, efectiv şi în mod real, de către contribuabili în acest format. Formularele tipărite de organele fiscale sunt concepute necorespunzător, cu linii înguste, strâmte, de nici 3 mm la unele, fapt pentru care (1) completarea acestora este foarte greoaie, şi (2) fie nu se pot citi corect, fie se citesc cu greu, având un scris ilizibil, indescifrabil (cu atât mai mult cu cât completarea acestora se face şi de persoane care după câtva timp au probleme cu citirea propriului scris, la care se mai poate adăuga şi scrisul majorităţii medicilor, şi nu numai al lor). Aşa după cum se poate constata cu uşurinţă, oricine va fi pus în situaţia să completeze o asemenea Declaraţie va avea dureri de cap şi serioase sentimente de dispreţ faţă de cei care emit asemenea formulare.

Concluzia:

  1. Pentru persoanele fizice care au în proprietatea clădiri numai cu destinaţia de locuinţă (numai clădiri rezidenţiale), nu au nici o obligaţie de declarare a impozitului pe clădiri (şi nici a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport).
  2. Bonificaţia (reducerea cotei de impozit de până la 10%,), stabilită de consiliul local, se acordă

tuturor contribuabililor (persoane fizice şi juridice) care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport.

  1. Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport este de 31 martie (al fiecărui an).

În cele ce urmează se prezintă atât definiţiile date prin lege unor noţiuni necesar a fi cunoscute pentru interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în discuţie în acest material, cât şi prevederile legale prin care se reglementează problema în discuţie. Sublinierile din prevederile legale ne aparţin şi sunt făcute cu scopul de a pune mai bine în evidenţă aspectele esenţiale.

  1. Nu se supun evaluărilor clădirile persoanelor fizice în care se desfășoară o activitate economică, în condiţiile în care cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică.

În activitatea practică există serioase neclarităţi şi controverse cu privire la următoarea speţă: clădirile persoanelor fizice (1) în care se desfășoară o activitate economică, iar (2) cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, se supun sau nu evaluărilor ?

Pentru stabilirea soluţiei (dacă se poate stabili o asemenea soluţie) la problema în discuţie sunt de reţinut următoarele prevederi legale (care sunt şi singurele pe această problemă).

Prin „Legea  nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, se prevede (sublinierile ne aparţin):

Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice

(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi:

  1. a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă;[…]”.

Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice

(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform art. 458.

(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.

(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:

  1. a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;
  2. b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458.”.

Atenţie !

Textul alin. (2) al art. 459 este identic cu cel al alin. (3), lit. a) al aceluiaşi art. 459, ceea ce generează serioase nedumeriri şi confuzii în aplicarea acestora.

Art. 495. Dispoziţii tranzitorii

În vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli:

  1. a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod;
  2. b) persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;[…]”.

Prin „Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, „Titlul IX. Impozite şi taxe locale”, „Capitolul I. Dispoziţii generale”, „Secţiunea 1. Definiţii”, se prevede (sublinierile ne aparţin):

7. Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d) – f) din Codul fiscal, se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.”.

Din prevederile art. 495, lit. a) din Codul fiscal sunt de reţinut următoarele elemente foarte importante:

  1. Toate rapoartele de evaluare întocmite în anul 2016 au la bază numai şi numai clădirile nerezidenţiale şi clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice la data de 31 decembrie 2015.
  2. Ziua de 31 decembrie 2015 a fost şi este data de referinţă pentru efectuarea tuturor evaluărilor clădirilor nerezidenţiale şi a clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice.
  3. Orice element luat în calculul evaluărilor trebuie să se regăsească înregistrat în evidenţele financiar – contabile la data de 31 decembrie 2015.

Problemele sunt pe cât de neclare, pe atât de controversate, în ceea ce priveşte luarea în calcul sau nu a cheltuielilor cu utilităţile, care sunt un criteriu esenţial în stabilirea regimului fiscal pentru numeroase construcţii, în funcţie de cine le suportă.

Exemplele ce urmează sunt edificatoare în evidenţierea cazurilor care apar în practică, dar care nu-şi găsesc rezolvarea în prevederile legale în vigoare.

Exemplul 1.

Prevederi legale:

„Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice.[…]

(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.

(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:

  1. a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;[…]”.

În Craiova, cetăţeanul Anca A. deţine în proprietate o garsonieră în care este înregistrat domiciliu fiscal al S.C. Lambada S.R.L.

S.C. Lambada S.R.L. nu desfăşoară activitate economică, nici la domiciliul fiscal, şi nici în altă parte.

În temeiul art. 459, alin. (2) din Codul fiscal, impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, fapt pentru care proprietarul acestei garsoniere nu trebuie nici să facă evaluarea acesteia, şi nici să depună vreo declaraţie fiscală.

Exemplul 2.

Prevederea legală: „Art. 459.[…] (2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.”.

În Craiova, cetăţeanul Buică B. deţine în proprietate o garsonieră în care este înregistrat domiciliu fiscal al S.C. Lambada S.R.L.

S.C. Lambada S.R.L. nu desfăşoară activitate economică la domiciliul fiscal, dar desfăşoară activitate economică în altă parte, înregistrând cheltuielile cu utilităţile.

În temeiul art. 459, alin. (2) din Codul fiscal, pentru garsoniera în care este înregistrat domiciliu fiscal al S.C. Lambada S.R.L. impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, fapt pentru care proprietarul acestei garsoniere nu trebuie nici să facă evaluarea acesteia, şi nici să depună vreo declaraţie fiscală.

Exemplul 3.

În Craiova, cetăţeanul Ciută C. a deţinut în proprietate, până la data de data de 30 decembrie 2015, un apartament cu 3 camere, în care se desfăşura o activitate economică până pe data de 31 decembrie 2015 conform contractului de închiriere, clauzele contractuale prevăzând că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

Pe data de 30 decembrie 2015, acest apartament a fost vândut cetăţeanului Dincă D., cu obligaţia respectării, de către cumpărător, a contractului de închiriere.

La data de 31 decembrie 2015, acest apartament fiind vândut, cetăţeanul Ciută C. nu mai are obligaţia nici a declarării acestuia, conform art. 495, şi nici a evaluării.

Exemplul 4.

În Craiova, cetăţeanul Dincă D. a cumpărat, pe data de 30 decembrie 2015, un apartament cu 3 camere, în care se desfăşura o activitate economică până pe data de 31 decembrie 2015 conform contractului de închiriere, clauzele contractuale prevăzând că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

Acest apartament fiind în proprietatea lui Dincă D. la data de 31 decembrie 2015, acest cetăţean are obligaţia evaluării şi, pe baza raportului de evaluare întocmit, să întocmească şi să depună declaraţia conform art. 495 din Codul fiscal.

Exemplul 5.

În Craiova, cetăţeanul Enache E. deţine în proprietate un apartament cu 3 camere. Până la data de 31 decembrie 2015 a avut închiriat acest apartament unei societăţi comerciale, care desfăşura o activitate economică în acesta, clauzele contractuale prevăzând că cheltuielile cu utilităţile sunt suportate de proprietarul apartamentului.

Pe 20 decembrie 2015 acest apartament a fost închiriat, pe perioada 1 ianuarie 2016 – 30 decembrie 2017, unei societăţi comerciale, care desfăşoară activitate economică în acesta, clauzele contractuale prevăzând că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

Datorită faptului că la 31 decembrie 2015 cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, ci a proprietarului apartamentului, acest cetăţean nu a avut obligaţia evaluării cu toate că, în anii 2016 şi 2017, cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

De menţionat că evaluările efectuate în perioada 1 ianuarie 2016 – 30 mai 2016, îşi produc efectele, din punct de vedere fiscal (de stabilire a impozitului pe clădiri, pe baza acestor evaluări), pe timp de 5 ani, respectiv pe perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2020.

La data de 30 decembrie 2016 cetăţeanul Enache E. încheie cu societatea comercială un act adiţional prin care stabilesc că, cheltuielile cu utilităţile nu mai sunt suportate de persoana care desfăşoară activitatea economică, ci de proprietarul clădirii.

La data de 31 decembrie 2016 rezultând din contractul de închiriere că cheltuielile cu utilităţile sunt suportate de proprietarul clădirii, în data de 31 decembrie 2016 această  clădire are regimul fiscal de „clădire rezidenţială”, fapt pentru care nu trebuie făcută evaluarea acestui apartament.

Chiar dacă acest act adiţional a fost întocmit cu scopul vădit de evitare a evaluării clădirii respective, acest act nu contravine nici-unei prevederi legale, fiind deci legal. La data de 31 decembrie 2017 contractul era deja expirat, de o zi, fapt pentru care nu trebuie făcută evaluarea. O asemenea procedură, de evitare a evaluărilor, se poate repeta oricât de mult, atâta timp cât se vor menţine actualele prevederi legale.

Exemplul 6.

În Craiova, cetăţeanul Fota F. deţine în proprietate o casă care, până la 31 decembrie 2015, a fost închiriată, pe bază de contract de închiriere, către S.C. Fota S.R.L., care şi-a desfăşurat activitatea în aceasta. Prin contractul de închiriere s-a prevăzut că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică. Începând cu 1 ianuarie 2016, această casă este folosită efectiv pentru locuinţă (ca urmare a căsătoriei fiicei proprietarului acestei case).

Din cauză că, la data de 31 decembrie 2015, din contractul de închiriere rezultă (1) că în această casă se desfăşoară o activitatea economică, şi (2) că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, clădirii în discuţie i s-a stabilit, în baza art. 495, lit. a) din Codul fiscal, regimul fiscal de „clădire nerezidenţială”, fapt pentru care proprietarul acesteia a trebuit să facă evaluarea acesteia, pentru a nu ajunge în situaţia ca, începând cu 1 ianuarie 2016, să i se aplice o cotă de impozit de 10 ori mai mare, după care, pe baza raportului de evaluare, să depună declaraţie fiscală.

Exemplul 7.

În Craiova, cetăţeanul Celentano C. deţine în proprietate o casă în care îşi desfăşoară activitate economică S.C. Firicel S.R.L. pe bază de contract de închiriere. Contractul de închiriere a fost încheiat pe perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2017 şi prevede că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

La data de 30 decembrie 2015 cetăţeanul Celentano C., împreună cu S.C. Firicel încheie un act adiţional prin care stabilesc că, cheltuielile cu utilităţile nu mai sunt suportate de persoana care desfăşoară activitatea economică, ci de proprietarul clădirii.

La data de 31 decembrie 2015 clădirea fiind înregistrată (1) fără activitatea economică, şi (2) cu cheltuielile cu utilităţile suportate de proprietarul clădirii, în data de 31 decembrie 2015 această  clădire are regimul fiscal de „clădire rezidenţială”, fapt pentru care persoana fizică Celentano C. nu a trebuit să facă evaluarea acesteia.

Chiar dacă acest act adiţional a fost întocmit cu scopul vădit de evitare a evaluării clădirii respective, acest act nu contravine nici-unei prevederi legale, fiind deci legal.

Exemplul 8.

În Craiova, cetăţeanul Vladu V. deţine în proprietate o casă.

Pe data de 20 decembrie 2013 cetăţeanul Vladu V. a încheiat un contract de închiriere cu S.C. Tudorică S.R.L. prin care a închiriat această casă pe perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015. Clauzele contractuale prevăd că:

1) S.C. Tudorică S.R.L. îşi desfăşoară activitate economică în această casă, şi

2) cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică.

Din cauză că, la data de 31 decembrie 2015, din contractul de închiriere rezultă

(1) că în această casă se desfăşoară o activitatea economică, şi

(2) că cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică,

în baza art. 495, lit. a) din Codul fiscal, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, clădirii în discuţie i s-a stabilit regimul fiscal de „clădire nerezidenţială”, fapt pentru care proprietarul acesteia a trebuit să facă evaluarea acesteia, pentru a nu ajunge în situaţia ca, începând cu 1 ianuarie 2016, să i se aplice o cotă de impozit de 10 ori mai mare.

Considerăm că prevederile Codului fiscal ale „Art. 495. Dispoziţii tranzitorii”, lit. a) şi, pe cale de consecinţă, şi cele ale „Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice” şi ale „Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice”, sunt neconstituţionale pe baza următoarelor argumente, pe baza exemplului 8:

  1. Contractul de închiriere s-a încheiat data de 20 decembrie 2013, pe perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015.
  2. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015 şi a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.
  3. Unui contractul de închiriere, încheiat data de 20 decembrie 2013, în vigoare pe perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015, i se aplică prevederile unei legi:

3.1) în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, încălcându-se principiul neretroactivităţii,

3.2) intrată în vigoare după expirarea contractului de închiriere.

Principiul neretroactivităţii legii este stabilit clar, precis şi la modul imperativ atât prin art. 15 din Constituţia României, cât şi prin art. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Prin art. 15 din Constituţia României, prin care principiul neretroactivităţii a fost ridicat la rangul de principiu constituţional, se dispune clar, precis şi la modul imperativ:

„(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”.

Prin art. 6 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil se prevede: „Art. 6. Aplicarea în timp a legii civile

(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

(2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.[…]”

În baza prevederilor art. 15 din Constituţia României şi ale art. 6 din Codul civil, Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în vigoare şi până la ieşirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.

Cetăţeanul Vladu V. nu avea cum să încheie un contract de închiriere la data de 20 decembrie 2013 cu respectarea unor prevederi care vor intra în vigoare peste mai mult de 2 ani, adică cu 1 ianuarie 2016. Nimeni  nu poate să-şi desfăşoare activitatea în anul 2016 cu respectarea prevederilor care vor fi în vigoare, spre exemplu, în anul 2018, sau în anul 2020.

În mod asemănător, începând cu 1 ianuarie anul 2016, legiuitorul nu poate judeca faptele şi/sau situaţiile persoanelor fizice şi juridice din perioadele anterioare datei de 1 ianuarie anul 2016, nu poate judeca faptele săvârşite şi contractele încheiate cu respectarea prevederilor legale din perioada de până la 31 decembrie 2015, inclusiv

În cazul în care se admite judecarea unor fapte şi/sau a unor situaţii petrecute/săvârşite până la 31 decembrie 2015, inclusiv, pe baza unei legi în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, diferită de cea anterioară, s-ar produce numeroase şi grave perturbări sociale, s-ar deschide calea arbitrarului, ar dispare orice siguranţă, nu ar mai exista garanţia zilei de mâine pentru orice persoană fizică şi juridică cinstită, nu ar mai exista încredere în lege şi legalitate, cu grave consecinţe negative pentru ordinea economică şi socială.

Judecarea unor fapte şi/sau situaţii consumate până la 31 decembrie 2015, inclusiv, pe baza unei legi în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016, diferită de cea anterioară, este neconstituţională din cauză că încalcă grav prevederile atât ale art. 15 din Constituţia României, cât şi pe cele ale art. 6 din Codul civil. Aceasta ar însemna a instaura arbitrariul şi a ne socoti unul din principiile de drept fundamental, universal valabil, adică principiul nerectroactivităţii legii.

Exemplele de mai sus sunt numai câteva dintre numeroase altele de acest fel, care exprimă multitudinea de situaţii existente în activitate practică şi care nu îşi găsesc o rezolvare echitabilă în prevederile legale în vigoare în prezent.

Propuneri şi soluţii.

Prin lege ar trebui să se prevadă că prevederile în discuţie se aplică numai contractelor de cedare a folosinţei bunurilor (de închiriere, de comodat etc.) încheiate după data intrării în vigoare a acestor prevederi, respectiv după 1 ianuarie 2016. Din alt punct de vedere trebuie avut în vedere şi faptul că, în cadrul contractelor de închiriere, pentru activitatea economică efectul este acelaşi din punct de vedere al cheltuielilor cu utilităţile, respectiv:

1) dacă acestea sunt suportate de proprietarul clădirii, cu contravaloarea acestora se măreşte chiria;

2) dacă acestea sunt suportate de activitatea economică, cu contravaloarea acestora se reduce chiria.

Prin lege ar trebui să se prevadă că, în condiţiile în care, fie şi numai într-o lună dintr-un an, cheltuielile cu utilităţile nu sunt suportate de proprietarul clădirii, ci de activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează, pe întregul an, cu cota de 2%, nu cu cota de 0,2%, în cazul în care nu s-a efectuat evaluarea anterior acestei situaţii.

O asemenea prevedere ar elimina, în totalitate, numeroasele neajunsuri existente în prezent, dintre care unele sunt prezentate în acest material.

Anexa nr. 1.

Definiţii date prin lege unor noţiuni necesar a fi cunoscute pentru

interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în discuţie în acest material.

Notaţii: L.227/2015: Legea  nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016. O.U.G.: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. H.G.1/2016: Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016. T.: Titlul. art.: articolul. lit.: litera. pct.: punctul. Reg.U.E.575/2013: Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. (Text cu relevanţă pentru Spaţiul Economic European). Semnul […], adică „puncte de suspensie încadrate de paranteze pătrate”, marchează lipsa unui cuvânt sau a unui fragment dintr-un text citat. Considerăm că semnul […], cunoscut şi folosit în scrierile literare şi ştiinţifice, ar trebui folosit şi în actele normative, în loc de folosirea „punctelor de suspensie”, adică în loc de „……………………………”, ceea ce ar conduce şi la o economie de spaţiu, şi o aranjare mai bună a textelor. În articolul cu „definiţii”, dintr-un act normativ, ar trebui redat şi acest semn, cu semnificaţia sa, redată mai sus.

Activităţi din domeniul agricol (HG1/2016,TX,pct.41). Din punct de vedere fiscal, se consideră ca fiind activităţi din domeniul agricol numai cele care corespund activităţilor corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

Calculul impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor fizice [L.227/2015,art.455-462; HG1/2016,TX,pct.2-11;28-58;62].

Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice [L.227/2015,art.455-462; HG1/2016,TX,pct.28-37].

Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice [L.227/2015,art.455-462; HG1/2016,TX,pct.38-42].

Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice [L.227/2015,art.455-462; HG1/2016,TX,pct.43-48].

Cheltuieli cu utilităţile (HG1/2016,TIX,pct. 461). Prin sintagma „cheltuieli cu utilităţile” se înţelege: cheltuieli comune aferente imobilului, cheltuieli cu energia electrică, gazele naturale, cheltuieli de termoficare, apă şi canalizare.

Clădire [L.227/2015,art.453,lit.(b)] – orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Clădire(H.G.1/2016,T.VIX,pct.2). În vederea încadrării unei construcţii în categoria clădirilor, conform definiţiei de la art. 453 lit. b) din Codul fiscal, aceasta trebuie să fie fixată în pământ cu caracter permanent, respectiv trebuie să existe intenţia de a fi păstrat pe acelaşi amplasament cel puţin pe durata unui an calendaristic. De exemplu, sunt considerate clădiri un container folosit ca punct de vânzare, o tonetă de ziare, o toaletă publică instalată într-un parc, care sunt menţinute în acelaşi loc mai mult de un an calendaristic. De exemplu, nu sunt considerate clădiri: un container folosit ca vestiar pe durata unui şantier, instalat între 1 mai 2016 şi 30 septembrie 2017, o toaletă publică amplasată pe durata unui concert, un cort, un balon pentru acoperirea unui teren de sport, care vara este strâns, o casă de lemn amplasată în curtea unui magazin în vederea vânzării. Clădire – orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub  nivelul  acestuia,  indiferent  de  denumirea ori  de folosinţa  sa  şi  care  are  una  sau  mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. (Conform «Hotărârea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România nr. 3 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 946 din 21 decembrie 2015»).

Clădiri agricole (H.G.1/2016,TIX,pct.42), numite prin lege „clădirile utilizate pentru activităţi din domeniul agricol”, sunt numai acele clădiri folosite în exclusivitate pentru activităţile care corespund grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

Clădire anexă [L.227/2015,art.453,lit.(c)] – clădiri situate în afara clădirii de locuit, precum: bucătării, grajduri, pivniţe, cămări, pătule, magazii, depozite, garaje şi altele asemenea. Clădirile anexă (H.G.1/2016,TVIX,pct.3) sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor rezidenţiale, situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea. Clădirile menţionate anterior nu sunt considerate clădiri-anexă dacă sunt utilizate pentru desfăşurarea de activităţi economice.

Clădire cu destinaţie mixtă [L.227/2015,art.453,lit.(d)] este o clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial. Clădirea cu destinaţie mixtă (H.G.1/2016,TVIX,pct.4) este o clădire care are suprafeţe folosite în scop rezidenţial, identificate similar criteriilor de la pct. 6, Titlul IX din Codul fiscal, respectiv suprafeţe care sunt folosite în scop nerezidenţial identificate similar criteriilor de la pct. 5, Titlul IX din Codul fiscal. Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6, Titlul IX din Codul fiscal. Pentru încadrarea în această categorie (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Clădire nerezidenţială [L.227/2015,art.453,lit.(e)] este orice clădire care nu este rezidenţială. Clădirile nerezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.5) includ acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale. Structurile de primire turistice sunt considerate clădiri nerezidenţiale. Clădirile sau spaţiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru se consideră că sunt folosite în scop nerezidenţial. Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire. De exemplu, sunt clădiri nerezidenţiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfăşoară activitate de asigurare, un spital, o şcoală, un hotel. Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6, Titlul IX din Codul fiscal. Pentru încadrarea în această categorie (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Clădire rezidenţială [L.227/2015,art.453,lit.(f)] – construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. Clădirile rezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.6) sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care NU sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice. Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire. Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă aceasta este destinaţia care reiese din autorizaţia de construire. Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6, Titlul IX din Codul fiscal. Pentru încadrarea în această categorie (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Clădire dobândită (HG1/2016,TX,pct.50). În aplicarea prevederilor art. 461 din Codul fiscal, prin expresia clădire dobândită se înţelege orice clădire intrată în proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice, precum şi orice clădire aflată în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale pentru care o persoană de drept privat deţine dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori de folosinţă.

Clădiri executate fără autorizaţie de construire şi nedeclarate de deţinătorul acesteia organului fiscal în scop de impozitare (HG1/2016,TX,pct.55). În cazul unei clădiri executate fără autorizaţie de construire şi nedeclarate de deţinătorul acesteia, organul fiscal local poate înregistra clădirea în evidenţe, în vederea impunerii, pe baza procesului-verbal de constatare întocmit de structurile de specialitate. Impozitul pe aceste clădiri se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor edificării clădirii, în limita termenului de prescripţie. În cazul în care data edificării este anterioară anului 2016, impozitul pe clădiri datorat până la 31 decembrie 2015 inclusiv, se stabileşte în conformitate cu prevederile legale în vigoare până la această dată. Data edificării  clădirii se stabileşte în baza unui proces-verbal de constatare întocmit de organul fiscal local. Procesul-verbal de constatare se întocmeşte şi în cazul contribuabililor care declară o clădire ce a fost executată fără autorizaţie de construire.

Clădiri lăcaşuri de cult (H.G.1/2016,TIX,pct.23) sunt bisericile, locaşurile de închinăciune, casele de rugăciuni şi anexele acestora. Termenul lăcaş este variantă a termenului locaş.

Coeficientul de transformare de 1,4. (HG1/2016,TX,pct.36, 37, 46, 48). Suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4.

Data edificării  clădirii (HG1/2016,TX,pct.55), în scopul calculării impozitului pe clădiri, se stabileşte în baza unui proces-verbal de constatare întocmit de organul fiscal local. Procesul-verbal de constatare se întocmeşte şi în cazul contribuabililor care declară o clădire ce a fost executată fără autorizaţie de construire.

Declaraţii pentru clădirile care beneficiază de reducere, de scutire ori pentru care nu se datorează impozit pe clădiri (HG1/2016,TX,pct.56). Contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, sunt obligaţi să depună declaraţii, chiar dacă beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului/taxei pe clădiri, ori pentru clădirile respective nu se datorează impozit/taxă pe clădiri.

Delimitarea suprafeţelor (HG1/2016,TX,pct.45) pentru stabilirea impozitului pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice, în funcţie de destinaţia rezidenţială sau nerezidenţială rezultă din documentul anexat la declaraţia depusă de contribuabil la organul fiscal local competent, care poate fi, după caz: a) contractul de închiriere, în care se precizează suprafaţa transmisă pentru desfăşurarea activităţii economice; b) contractul de comodat încheiat conform art. 2.146 – 2.157 din Codul civil, în care se precizează suprafaţa în care se precizează suprafaţa transmisă pentru desfăşurarea activităţii economice; c) autorizaţia de construire şi/sau de desfiinţare, după caz, privind schimbarea de destinaţie a clădirii, în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) documentaţia cadastrală; e) orice documente doveditoare, altele decât cele prevăzute la lit. a) – d); f) declaraţia pe propria răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există alte documente doveditoare.

Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor. Persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au avut în proprietate o clădire, sau o parte dintr-o clădire, folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, au avut obligaţia să depună o declaraţie până la data de 31 martie 2016 inclusiv, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, pe baza acestui Ghid. După anul 2016, în funcţie de situaţia clădirilor folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă din ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, care intră sub prevederile Codului fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a), b) şi c), în fiecare an un număr mare de persoane fizice au obligaţia ca, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, pe baza acestui Ghid, să depună o declaraţie până la data de 31 martie, inclusiv. Acest Ghid este prevăzut prin  „Hotărârea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România nr. 3 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 946 din 21 decembrie 2015, intrată în vigoare la data de 31 decembrie 2015, emisă de Conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare. „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” face parte din „Standardele de evaluare – ANEVAR”, obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare. În Monitorul Oficial s-a publicat numai această Hotărâre, nu şi „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, acesta fiind pus la dispoziţia celor interesaţi de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România. „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” poate fi obţinut integral accesând pe Internet WWW.ANEVAR.ro. Din „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” sunt de reţinut definiţiile „Clădire” şi „Valoare impozabilă”.

Lăcaşuri de cult (H.G.1/2016,TIX,pct.23). Clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult sunt bisericile, locaşurile de închinăciune, casele de rugăciuni şi anexele acestora. Termenul lăcaş este variantă a termenului locaş.

Raport de evaluare. Vezi „Valoarea impozabilă a clădirii stabilită printr-un raport de evaluare.”.

Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri (HG1/2016,TX,pct.34-48). Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri, care stă la baza calculului impozitului pe clădirile rezidenţiale datorat de persoanele fizice, rezultă din actul de proprietate sau din documentaţia cadastrală, iar în lipsa acestora, din schiţa/fişa clădirii sau din alte documente asemănătoare. Dacă în documente este înscrisă suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, pentru determinarea impozitului pe clădiri nu se ia în calcul suprafaţa utilă şi, implicit, nu se aplică coeficientul de transformare. Suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4.

Valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior (HG1/2016,TX,pct.2): valoarea evidenţiată contabil în soldul conturilor corespunzătoare construcţiilor, fără a lua în considerare construcţiile înregistrate în conturi în afara bilanţului, conform reglementărilor contabile aplicabile.

Valoare de piaţă [L.227/2015,art.286,alin(2)]. În sensul art. 286 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, valoare de piaţă înseamnă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor ori serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoare de piaţă înseamnă: 1. pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unui preţ de cumpărare, preţul de cost, stabilit la momentul livrării; 2. pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului. Valoare de piaţă (Reg.U.E.575/2013,art.4), în sensul bunurilor imobile, înseamnă cuantumul estimat care putea fi plătit în schimbul bunurilor la data evaluării între un cumpărător şi un vânzător interesaţi în cadrul unei tranzacţii încheiate în condiţii obiective şi de concurenţă normală, în care fiecare parte acţionează în deplină cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri.

Valoarea  impozabilă.  4. În  accepțiunea  „Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”,  valoarea  impozabilă  este  un  tip  al  valorii  estimat  în  scopul impozitării  clădirilor  nerezidențiale  deținute  de  persoane  fizice  sau  juridice  și  a  clădirilor rezidențiale deținute de persoane juridice. 5. Valoarea impozabilă nu reprezintă „valoarea de piaţă” sau „valoarea justă” definite ca tipuri ale  valorii  în  standardele  de  evaluare  în  vigoare,  respectiv  în  legislația  română  privind reglementările  contabile  conforme  cu  directivele  europene  sau  alte  reglementări  contabile specifice şi în Standardele Internaţionale de Audit. 6. Valoarea impozabilă nu se înregistrează în situaţiile financiare ale contribuabililor.

Valoarea impozabilă a clădirii stabilită printr-un raport de evaluare. [L.227/2015,art.458,459,495]: Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi: a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. [HG1/2016,TX,pct.38-40]: 38. Pentru stabilirea impozitului pe clădiri conform art. 458 şi art. 460 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul depune la organul fiscal local o declaraţie la care anexează un raport de evaluare, valoarea impozabilă a clădirii este considerată a fi cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar şi în cazul în care clădirea a fost finalizată sau dobândită în anul anterior anului de referinţă. 39. (1) Rapoartele de evaluare se întocmesc de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării şi reflectă valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului anterior anului de referinţă şi nu se înregistrează în evidenţele contabile. (2) În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia contribuabilului, până la primul termen de plată din anul de referinţă. (3) Rapoartele de evaluare trebuie să conţină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale clădirilor, gestionată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR). 40. Rapoartele de evaluare în scopul stabilirii impozitului pe clădiri pot fi verificate de autorităţile locale în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare la data evaluării. Vezi şi „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”.

Anexa nr. 2.

 Prevederi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice

(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi:

  1. a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă; c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.

(2) Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.

(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.

Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice

(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform art. 458.

(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.

(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:

a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;

b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458.”.

„Art. 495. Dispoziţii tranzitorii

În vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli:

  1. a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod; b) persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016 inclusiv; c) persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv; d) scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv; e) prevederile art. 491 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017; f) consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti; g) prin excepţie de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor şi taxelor locale se aprobă prin dispoziţie a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau de către persoana desemnată în condiţiile art. 55 alin. (8^1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii, ori în situaţia în care faţă de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege. Dispoziţia primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoştinţă publică.”.

Anexa nr. 3.

 Prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările suferite prin „Hotărârea Guvernului nr. 159 din 11 martie 2016  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 208 din 21 martie 2016.

Titlul IX. Impozite şi taxe locale. Capitolul I. Dispoziţii generale.

 Secţiunea 1. Definiţii.

  1. (1) În vederea încadrării unei construcţii în categoria clădirilor, conform definiţiei de la art. 453 lit. b) din Codul fiscal, aceasta trebuie să fie fixată în pământ cu caracter permanent, respectiv trebuie să existe intenţia de a fi păstrat pe acelaşi amplasament cel puţin pe durata unui an calendaristic.

    (2) De exemplu, sunt considerate clădiri, în înţelesul alin. (1), un container folosit ca punct de vânzare, o tonetă de ziare, o toaletă publică instalată într-un parc, care sunt menţinute în acelaşi loc mai mult de un an calendaristic.

    (3) De exemplu, nu sunt considerate clădiri, în înţelesul alin. (1): un container folosit ca vestiar pe durata unui şantier, instalat între 1 mai 2016 şi 30 septembrie 2017, o toaletă publică amplasată pe durata unui concert, un cort, un balon pentru acoperirea unui teren de sport, care vara este strâns, o casă de lemn amplasată în curtea unui magazin în vederea vânzării.

3. (1) În înţelesul art. 453 lit. c) din Codul fiscal, clădirile-anexă sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor rezidenţiale, situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea.

    (2) Clădirile menţionate la alin. (1) nu sunt considerate clădiri-anexă dacă sunt utilizate pentru desfăşurarea de activităţi economice.

4. (1) În înţelesul art. 453 lit. d) din Codul fiscal, clădirea cu destinaţie mixtă este o clădire care are suprafeţe folosite în scop rezidenţial, identificate similar criteriilor de la pct. 6, respectiv suprafeţe care sunt folosite în scop nerezidenţial identificate similar criteriilor de la pct. 5.

    (2) Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6.

5. (1) În înţelesul art. 453 lit. e) din Codul fiscal, în categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale.

    (2) Structurile de primire turistice sunt considerate clădiri nerezidenţiale.

    (3) Clădirile sau spaţiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru se consideră că sunt folosite în scop nerezidenţial.

    (4) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.

    De exemplu, sunt clădiri nerezidenţiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfăşoară activitate de asigurare, un spital, o şcoală, un hotel.

6. (1) În înţelesul art. 453 lit. f), clădirile rezidenţiale sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care nu sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.

    (2) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă aceasta este destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.

7. Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d) – f) din Codul fiscal, se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

11. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarele înţelesuri:[…]

c) an de referinţă – anul pentru care se datorează un impozit sau o taxă, potrivit titlului IX din Codul fiscal;[…]

g) destinaţie finală – modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv de utilizatorul final;[…]

l) organe fiscale locale – structuri de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, organizate de către autorităţile administraţiei publice locale, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;[…]

Secţiunea a 4-a. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale.

38. Pentru stabilirea impozitului pe clădiri conform art. 458 şi art. 460 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul depune la organul fiscal local o declaraţie la care anexează un raport de evaluare, valoarea impozabilă a clădirii este considerată a fi cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar şi în situaţia în care clădirea a fost finalizată sau dobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, în cazul persoanelor fizice, respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, în cazul persoanelor juridice”. Pct. 38 este conform modificării făcute prin H.G. nr. 159/2016.

39. (1) Rapoartele de evaluare se întocmesc de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării şi reflectă valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului anterior anului de referinţă şi nu se înregistrează în evidenţele contabile.

(2) În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia contribuabilului, până la primul termen de plată din anul de referinţă.

(3) Rapoartele de evaluare trebuie să conţină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale clădirilor, gestionată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

40. Rapoartele de evaluare în scopul stabilirii impozitului pe clădiri pot fi verificate de autorităţile locale în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare la data evaluării.

41. Din punct de vedere fiscal, se consideră ca fiind activităţi din domeniul agricol numai cele care corespund activităţilor corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

42. Din punct de vedere fiscal, se consideră ca fiind utilizate pentru activităţi din domeniul agricol numai acele clădiri folosite în exclusivitate pentru activităţile care corespund grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

Secţiunea a 5-a. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă.

43. Pentru clădirile cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, la adresa cărora este înregistrat un domiciliu fiscal, la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457 din Codul fiscal.

„44. În cazul unei clădiri cu destinaţie mixtă, aflată în proprietatea persoanelor fizice, la adresa căreia este înregistrat un domiciliu fiscal, unde se desfăşoară o activitate economică, atunci când suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial rezultă din documentaţia cadastrală, impozitul se calculează prin însumarea impozitului aferent suprafeţei folosite în scop rezidenţial, calculat potrivit art. 457 din Codul fiscal, cu impozitul aferent suprafeţei folosite în scop nerezidenţial, calculat potrivit art. 458 din Codul fiscal”. Pct. 44 este conform modificării făcute prin H.G. nr. 159/2016.

45. Delimitarea suprafeţelor pentru stabilirea impozitului, în funcţie de destinaţia rezidenţială sau nerezidenţială, rezultă din documentul anexat la declaraţia depusă de contribuabil la organul fiscal local competent, care poate fi, după caz:

a) contractul de închiriere, în care se precizează suprafaţa transmisă pentru desfăşurarea activităţii economice;

b) contractul de comodat încheiat conform art. 2.146 – 2.157 din Codul civil, în care se precizează suprafaţa în care se precizează suprafaţa transmisă pentru desfăşurarea activităţii economice;

c) autorizaţia de construire şi/sau de desfiinţare, după caz, privind schimbarea de destinaţie a clădirii, în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) documentaţia cadastrală;

e) orice documente doveditoare, altele decât cele prevăzute la lit. a) – d);

f) declaraţia pe propria răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există alte documente doveditoare.[…].

„461. (1) În aplicarea prevederilor art. 459 alin. (3) din Codul fiscal, pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi nerezidenţial nu sunt evidenţiate distinct, impozitul se calculează conform art. 458 din Codul fiscal dacă există cheltuieli cu utilităţile înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică. În cazul în care nu există cheltuieli cu utilităţile înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul se calculează conform prevederilor art. 457 din Codul fiscal.

(2) Prin sintagma „cheltuieli cu utilităţile” se înţelege: cheltuieli comune aferente imobilului, cheltuieli cu energia electrică, gazele naturale, cheltuieli de termoficare, apă şi canalizare.” Pct. 461 este introdus prin H.G. nr. 159/2016.

Anexa nr. 4.

Prevederi din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea  executării lucrărilor de construcţii”.

Anexa 2. Definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii”.

Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole. Construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”.

Anexa nr. 5.

Prevederi din „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”.

 „Considerații generale

  1. Subiectul şi rezultatele evaluării pentru impozitare prevăzute în prezentul Ghid se referă la clădiri nerezidențiale deținute de persoane fizice sau juridice și clădiri rezidențiale deținute de persoane juridice.
  2. În contextul acestui Ghid, clădirile reprezintă orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia,  indiferent  de  denumirea ori  de folosinţa  sa  şi  care  are  una  sau  mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.
  3. În accepțiunea acestui  Ghid,  valoarea  impozabilă  este  un  tip  al  valorii  estimat  în  scopul impozitării  clădirilor  nerezidențiale  deținute  de  persoane  fizice  sau  juridice  și  a  clădirilor rezidențiale deținute de persoane juridice.
  4. Valoarea impozabilă nu reprezintăvaloarea de piaţăsauvaloarea justădefinite ca tipuri ale valorii în  standardele  de  evaluare  în  vigoare,  respectiv  în  legislația  română  privind reglementările  contabile  conforme  cu  directivele  europene  sau  alte  reglementări  contabile specifice şi în Standardele Internaţionale de Audit.
  5. Valoarea impozabilă nu se înregistrează în situaţiile financiare ale contribuabililor.

Bibliografie.

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 547 din 23 iulie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

Legea  nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016.

Hotărârea Guvernului nr. 159 din 11 martie 2016  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 208 din 21 martie 2016.

Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 8 din 23 martie 2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare”, publicată în Monitorul Oficial nr. 225 din 25 martie 2016, în vigoare cu 25 martie 2016.

Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial  nr. 163 din  7 august 1991

 „Hotărârea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România nr. 3 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 946 din 21 decembrie 2015, intrată în vigoare la data de 31 decembrie 2015, emisă de Conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din „Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”, aprobată cu modificări prin „Legea nr. 99/2013/pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”.

„Ordinul comun al ministrului finanţelor publice nr. 4087 din 22 decembrie 2015 şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2069 din 22 decembrie 2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicat în Monitorul Oficial  nr. 972 din 29 decembrie 2015. Acest Ordin conţine formular tipizat „Declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădirile rezidenţiale/nerezidenţiale/cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice”, codificat „Model 2016 ITL-001”, care reprezintă elementele de identificare a formularului tipizat, care se completează pe baza raportului de evaluare întocmit şi care se depune până la data de 31 martie, inclusiv.

_______________________

[1] Această problemă este amplu tratată într-un alt material, pe bază de zeci exemple concrete.

Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița

 

 

Articolul precedentIn memoriam Constantin Brâncuși: 145 de ani de la nașterea sa. „Brâncuși în America”, cel de-al 109-lea volum al scriitorului Grid Modorcea
Articolul următorOchelarii un simplu accesoriu sau o reală necesitate?
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.