Împopoțonați cu titluri științifice, adormiți pe laurii cercetărilor lor irelevante și umflați în penele unor studii fără impact, ei sunt privilghentsia prostiei academice autohtone.
Toate studiile bibliometrice care evaluează obiectiv nivelul cercetării arată că România este golită de specialiști.
Un astfel de raport a fost publicat în octombrie de către un grup de cercetători de la universitatea Stanford.
Ei au redactat un raport cu privire la situația cercetării la nivel global, publicat de Elsevier (aici listele complete August 2021 data-update for „Updated science-wide author databases of standardized citation indicators”).
Vedem că în această ierarhie de top 2%, unde sunt peste 159 de mii de cercetători din lume, starea cercetării din România are caracter de dezastru.
Pe baza unui index compozit realizat în funcție de citările lucrărilor publicate internațional vedem că țara noastră are pe această listă 124 de cercetători, comparativ cu țări precum Polonia care are 726, sau India cu peste 1490.
Pe ansamblu ierarhia este consistentă cu ierarhiile instituționale deja cunoscute.
Din cei 124, Universitatea Babeș-Bolyai are 11 reprezentanți, 10 sunt de la Universitatea București și tot atâția de la Politehnica din Timișoara precum și cea din București, 8 sunt de la Academia Română, 7 de la Institutul Petru Poni Iași, 7 de la Cluj, restul fiind distribuiți între diverse alte instituții.
Astfel universitatea din Galați are 3, Craiova are 2, Suceava are 1 reprezentant, la fel și universitățile din Târgoviște, Oradea sau Pitești.
Problema nu e că sunt universități întregi care stau pe spinarea câte unui singur profesor, ci aceea că marea majoritate a universităților din România sunt, vorba lui nenea Iancu, admirabile și sublime, dar lipsesc cu desăvârșire din ierarhiile internaționale. Și, dacă ne uităm la alte liste care analizează cine sunt cei mai influenți oameni de știință și cercetători din lume pe diverse domenii, situația este și mai gravă.
De exemplu în AD Scientific Ranking (World Top 100 Scientists 2021), care evaluează peste 706 de mii de autori, din 208 țări și peste 13 de universități sunt aproximativ 50 de cercetători români.
Alte sisteme de evaluare, cum este Ranking Web of Universities care are propria modalitate de ierarhizare, arată că cercetătorii din România chiar lipsesc cu desăvârșire.
Există astfel de ierarhii care analizează relevanța citărilor și mai restrictiv (de exemplu Clarivate, Researcher recognition).
Topuri precum Highly Cited Researchers, care măsoară influența autorilor la nivel mondial, includ 6.167 de cercetători.
La vârf adevărata competiție se dă între SUA și China, chiar și țări cu tradiție academică, precum Marea Britanie sau Germania, au început să piardă poziții.
În fruntea acestor topuri sunt universități precum Harvard sau Stanford, Academia de Științe din China sau Institutul Max Planck.
Lista Clarivate e sugestivă în acest sens, 41.5% dintre cercetătorii cei mai influenți sunt din SUA. În condițiile în care doar universitatea din Oxford are 52 de profesori în topul Clarivate, catastrofa României în ceea ce privește impactul științific devine evidentă.
Desigur, cercetătorii care sunt prezenți în aceste ierarhii mondiale merită recompensați cu asupra de măsură. Întrebarea este ce fac instituțiile publice care ar trebui să se ocupe cu cercetarea din România?
Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Bibliografie
Notă. A se vedea și articolul
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
