Una dintre cele mai tulburătoare cărți ale lumii este „Confessiones”, a Sfântului Augustin, în care îl caută pe Dumnezeu, vrea să știe cine este, să-l definească, să definească prin El toate cele văzute și nevăzute, iar rezultatul este Civitas Dei, cetatea care a determinat fundamental istoria creștinismului. Un asemenea țel, o asemenea golgotă, își propune și Daniela Lungu în romanul de debut „Colonia cu demoni” (Ed. Ideea europeană, 2013), care vrea să trăiască o atare călătorie sfântă, dificilă, periculoasă, fără ca să fie o sfântă, un sihastru, dimpotrivă, este un om de lume, foarte de lume, căci este producător TV, realizatoare de emisiuni și filme documentare, absolventă a IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie) „I. L. Caragiale (aztăzi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București), secția regie de film, clasa Mircea Drăgan. Dar această meserie, care presupune cunoaștere, călătorii documentare, i-a prilejuit tocmai o experiență care i-a inspirat acest roman, așa cum ea însăși mărturisește în prefața cărții. Să vedem cum a fost această călătorie, o călătorie în lăuntrul ființei, o călătorie a eului, extrem de curajoasă, de dificilă, dar care este esența căutărilor umane, fiindcă a-l căuta pe Dumnezeu este cea mai importantă călătorie a omului pe pământ. Înseamnă a căuta viața, a căuta răspuns la toate întrebările fundamentale ale existenței.
Confesiunea Danielei Lungu este autobiografică. Și este foarte originală, fiindcă puțini regizori de film, mulți ratați, îndrăznesc să se destăinuie, să se întrebe în fața cititorului dacă are sau nu vocație, să taie în carne vie, să-și facă direct cu bisturiul mărturisirii o operație cinstită, fără menajamente. Cititorul este preotul ei, căruia i se spovedește. Dar dacă Augustin făcea saltul încreștinării, de la un nobil roman plin de păcate lumești (la 18 ani a avut un băiat, care avea să moară tot la 18 ani, fiind apoi suspectat de homosexualism) la un sfânt creștin, ajuns episcop de Hipona (oraș din nordul Africii), dacă făcea minunea să convertească toată înțelepciunea antică la creștinism, Daniela Lungu (n.1964, producător TV, regizor de televiziune, scenarist și scriitor) nu face saltul invers, să treacă de la creștinism la politeism, ea s-a născut creștină și ne dezvăluie ceea ce o preocupa ca regizor, ceea ce a făcut ca realizator de emisiuni TV, căutând numai subiecte senzaționale, precum cazul unui bărbat cu însușiri paranormale, care avea puterea să ghicească bolile oamenilor din sat sau ce beau sătenii, ba și ziua și ora morții sale (a murit la 44 de ani). Sau o vrăjitoare care păcălea lumea, cum ar fi iluzia uciderii unei găini. Iar avalanșa de vrăjitoare care au invadat România, o duc pe Daniela la o confesiune tulburătoare: ea demască prostituarea din televiziuni, a realizatorului TV, cum a ajuns să-i fie „scârbă” de ceea ce făcea, de mizeriile la care era forțată să le facă de patronii televiziunilor, pe motivul că „așa cere publicul”, adică emisiuni cu țigani, vrăjitoare, crime, violuri, paranormali, tot ce este mai dezgustător și anormal. Fapt care a făcut-o să-și dea demisia. Gest care este urmat de plecarea soțului ei, tatăl celor două fetițe, o dramă de familie, de viață personală, de disperare, până la apariția personajului Magda, care îi va schimba destinul.
You’re a Miracle by Indiggo Twins (Mihaela & Gabriela Modorcea)
May this Spring be a Miracle in your life! You’re A Miracle in our lives and we thank you! Listen to our new composition You’re A Miracle and fill your heart with the joy of spring and cherry blossoms! God bless You! Pls, post a comment on YouTube on our new video and don’t forget to subscribe for more uplifting original art! Love you, Mihaela & Gabriela
Prima parte a cărții, în special p. 14-16, seamănă cu un eseu justițiar, cu o demascare revoltătoare a lumii în care trăim. Este dezvăluit „circul politic, sexual, ezoteric, orice, numi circ să fie!” (p. 14), adică mentalitatea noului patron TV, mort după câștig, sacrificând orice morală. Patronul TV și cei care îi execută ideile mizerabile sunt vinovați de starea jalnică la care a ajuns viața socială în România. Sunt pagini de defulare literară, care ne arată forța scrisului, a cărții, rolul său de vindecare. Și unde era Dumnezeu? Dar Daniela Lungu uită că aceasta a fost teza confesiunii sale. Ar fi urmat antiteza și sinteza. Însă ea nu e Sf. Augustin. Nu are nici chemare de călugăriță sau de chiliastă. De fapt, ea nu-l caută pe Dumnezeu, Dumnezeu există în ea, și-i dictează ce să scrie, idee care e deja un clișeu al scriitorilor. Talantul (harul), cine îl are, seamănă cu o dictare cerească, gândurile se transformă în cuvinte, care se înșiruie ca de la sine putere. Și ce face Daniela cu talantul ei? Caută… demoni.
Și jurnalul de reporter TV trece deodată de la persoana I la persoana III și autoarea devine un personaj obsedat de convulsii și vedenii malefice. Nu ni se descrie „spectacolul apocaliptic”, doar ni se spune că este așa. Și trebuie să o credem, altfel n-am putea să citim mai departe. Ruga femeii (Magda) pe lespedele unei biserici goale seamănă cu ruga Mariei din filmul Prima dragoste (1934) de Jean Mihail (vezi Filmul erotic, p. 406), o melodramă, povestea unei femei siluite, care se aruncă la picioarele Fecioarei și o blestemă, fiindcă nu a ocrotit-o! Sunt pagini de un onirism calculat. Și revolta față de fariseismul unui călugăr care îi spune că Dumnezeu i-a iertat păcatele!
Cine era Magda? „Era cunoscută în spital ca fiind nebuna de la ginecologie…”. Care ucide și dă viață. Apare o ființă machiavelică, în stare să-i inițieze pe tineri în „sexul tantric”. Ba e un fel de Mesalină, dar care nu urmărește decât procrearea. Ca eroina din filmul lui Lars von Trier Nymphomaniac (2013). Dar portretul Magdei este exagerat, în sens de contrafăcut, de pildă, se afirmă că ea a rezolvat problema sterilității și a primit premii internaționale. Și trebuie să o credem. Autoarea nu are răbdare să-și creeze personajul, îl definește abrupt. De pildă, de la premii internaționale ni se spune că înainte Magda trăia din „întreruperi de sarcină pe bandă rulantă”. Cu fiecare făt ucis, se îndepărta mai mult de Dumnezeu. Magda era mesalică, adică specialistă în „vânătoarea de armăsari virili”.
Din această viață de păcătoasă, cum nici Maria Magdalena nu a cunoscut, va merge deodată pe calea purificării, căci acel călugăr care a iertat-o, care i-a dat cărticica „Îndreptar prin spovedanie”, fiindcă orice om este iertat de Dumnezeu dacă se căiește, o trimite la preotul Daniel dintr-un sătuc de lângă Suceava, Mânăstirești. „Asta o fi Calea, Adevărul și Viața pentru mine, își zicea, să mă duc la Mănăstirești?” Aici apare un insert, ca la filmele mute, în care autoarea o taxează iar pe Magda, o vede „din spate liceu și din față muzeu”.
De aici, Magda, care, ați înțeles, este o somitate medicală, face ceea ce ne-a spus Daniela Lungu că vrea să facă, începe să-l caute pe Dumnezeu, citind cu nesaț cărți sfinte! Și preotul Nicodim, de la biserica unde ea se roagă și participă la slujbe, o îndrumă să meargă, pentru a afla tainele duhovnicești, la marii duhovnici ai României, Rafail Noica și Iustin Pârvu de la Neamț. „Mania mistică” în care cade Magda e împănată cu toate ingredientele religioase, incusiv extremele, precum vedeniile inexplicabile. Devine o „sociopată cu manii religioase”. Dar fără să renunțe la seducții, cum este o cină mondenă în care două fete „erau în limbă după doctoriță” (apar astfel de expresii vulgare, pentru a defini un personaj mesalic pe calea pocăinței, dar „modernismele” de limbaj sunt mai degrabă de proveniență „teleastă”, argouri de prin culisele TV).
„Open Up” is our Holy Spirited composition to Jesus Christ and the new life He gave us.
Deodată Magda devine femeia universală, adică vrea să fie mamă, vrea să aibă un copil, vrea să facă sex cu toți masculii, o apucă scârba la erecțiile bărbatului, erou fiind în acest caz marele jurnalist Pavel, as în interviuri TV, ba e acuzată că e lesbiană, fără să știe, ne spune autoare, că e de fapt frigidă! Și sterilă pe deasupra, tocmai de aceea căuta soluția la sterilitate, să se vindece mai întâi pe sine. Măi, cam toate păcatele sodomice s-au adunat în ea! Apare și Tirica, o țigancă bătrână, care o crescuse, la conacul de la Pătârlagele, și o învățase pe Magda să vorbească țigănește. Avem tot tacâmul? Nu. Mai trebuie. Ce? Să nu uităm că Daniela Lungu se trage din zona sacră a Munților Buzău, iar Pătârlagele e un sat de pe malul râului Buzău. Deci suntem… acasă! De unde și pasajele despre Colți, pline de magia chihlimbarului. Păi aici aflăm că Magda avea și sânge albastru, îl avea strămoș pe Preda Spătarul, mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul! Atmosfera de la conac amintește de întâmplări de elită similare, de boemia boierească din romanele lui Mona Maria Vâlceanu, în special povestea cu conacul din romanul Egor, cu rodiri eliadești din Domnișoara Christina. Ce mult seamănă proza feminină a acestor două autoare, numai că la Mona Vâlceanu este mai senzuală, fiindcă ea introduce multă poezie (e și o poetă deosebită).
În continuare, Magda își invită oaspeții în zona sacră Aluniș, care i-a atras supranumele de Athosul Românesc. Am descris-o în cronica mea la documentarul Ținutul Anei, ținutul misterelor de Leonardo Tonitza. Într-un nou insert, Daniela Lungu mărturisește că ar fi dorit să facă un documentar despre această zonă, unde se simțea acasă. Deci cu 10 ani înainte de filmul lui Tonitza, ea visa să facă această ispravă. Dar de unde producător, în condițiile în care televiziunile aruncă banii pe distracții? Tonitza și-a fost propriul producător. Dar Daniela, ca o profundă cunoscătoare a locului, mi-a scris că filmul e un fiasco: „Dacă nu aș fi fost cunoscătoare a locurilor, nu aș fi înțeles nimic. Prea multa metaforă din film obosește privitorul în detrimentul documentului. Subiectul este fantastic și valoros! Daaar! printre altele:
- Cum poți să filmezi și să reiei (!) cum unul dă cu ciocanul și dalta într-un perete care aparține unui excepțional sit arheologic declarat multi milenar și declarat de importanță epocală!
- Fata cu desene ca niște „prototatuaje” și cu idolul artizanal, evident recent realizat, înfășat în frunze și ascuns… de ce, de cine? Ce voia să reprezinte?
- Prea multe comentări, bla-bla ...fără cap și fără coadă (!) prezentate pseudometaforic, prețios și chiar ridicol pe alocuri…când apăreau și dispăreau „personajele volatile”;
- Ce rol au avut cel îmbrăcat „tradițional” și cel cu sabia însângerată… nu corespunde celor relatate în documente;
- Nu au (s-a) avut capacitatea să explice tehnicile de tehnicile de realizare a excavaților în piatră unele cu unghiuri surprinzător de drepte, încastrațiile de lemn, realizarea, evident etapizată, a „scrierilor”; cum au fost realizate desenele/scrieri originalele și evident contrafacerile și ele din linii suspect de rectilinii-ceea ce trebuia abordat într-un documentar! dacă am fi vizionat un documentar…etc…Nu a fost nici o cercetare, au fost o serie de plimbări și excursionări; o filmare dintr-un avion de linie și un simulator pentru piloți! Nici o așa zisă explicație a diagramelor stranii care au fost arătate aproape ostentativ! P.S. Cine a finanțat așa o „lucrare” și„lucrătorii”?! Cum își recuperează „cheltuiala” sau renunță ….!?”
Și când i-am trimis și eu cronica, a adăugat: „Excelent! Bravo! Ați spus tot ce era de spus! Referitor la finalul cronicii, exact la asta mă gândeam și eu, misterele trebuie să rămână mistere… ele se vor dezvălui celui care va merita să știe adevărul, cine știe când, cine știe unde. Aproape că mă bucur că filmul este un fiasco, iertat să-mi fie, dar o fac pentru că dacă pelicula ar fi fost mult prea atractivă, zona aceea sublimă ar fi fost călcată în picioare de hoarde de turiști. Încă ceva, oare ați observat că in cadrele cu petroglife difuzate obsedant scria în dreapta jos destul de mare Marius? Cum să fii credibil cu asemenea cadre? Da, poate că Marius era scris acolo lângă petroglife, însă filmezi de așa manieră încât să nu prinzi și impietatea asta! Va mulțumesc pentru cronica!”
Despre cronica mea, ofer și opinia doamnei Lucreția Eugenia Brezeanu, o colecționară de prietenii rare, ea mi-a făcut mai an cunoștință cu Mihaela Muraru-Mândrea, iar acum cu Daniela Lungu. Iată opinia sa scurtă: „Cred că e mult mai interesantă și profesionistă și exemplară cronică decât documentarul! Felicitări! Poate îl mai „corectează” și vă solicită și consultanță de expert în filme documentare și nu numai”. Dar să revin la Pătârlagele, la conac, unde Magda și-a invitat micul grup de prieteni, pe Pavel, Paula și Doina. Acum se dezvoltă partea cea mai interesantă a cărții. Avem un nucleu comico-dramatic, parcă rupt din „comedia sofisticată” a lui Woody Allen. Pavel este fantele, cu o relație anterioară din care a rezultat un băiat, Victoraș, iar cele trei femei sunt moarte după el (după Pavel). Trei femei iubesc un bărbat. Iată ce melodramă, exact ca în filmele mute românești, în care domina melodrama erotică. Magda vrea ca Pavel să fie numai al ei, dar el e căsătorit cu Paula, care e frumoasă, ea e diva grupului, care dorește mult un copil de la el. Doina e fata bătrână care îl iubește în taină pe Pavel, fără să fi avut vreodată curajul să i-o spună. Dar Pavel nu o dorește decât pe Magda. Și atracția dintre cei doi devine, după ce revin la București, o aventură carnală îndelungată, care culminează cu o altă fațetă comică: Paula, care era cam prostuță, vine la Magda și i se confesează, i se pare că Pavel al ei o înșală. Dar cu cine? O ajută ea să afle? Însă Magda dorea și ea cu tărie să aibă un copil de la Pavel. Dar nici una nu rămâne însărcinată.
Atunci Magda face o… nebunie, merge la Viena și fură de la clinica unde se trata Paula, fiola cu sperma lui Pavel. Și apoi o însămânțează pe Paula, apoi și pe sine și amândouă rămân însărcinate. Metoda in vitro dă roade, distruge sterilitatea. Paula va naște un băiețel sănătos, dar se pare cu genă de nemțotei (o fi încurcat fiolele?!). Focusul dramtic al cărții e în jurul gravidității Magdei. Această parte a romanului este antologică. Este descrisă starea femeii însărcinate, care ajunge la agonia mistică. „Omul rațional agoniza în timp ce cel religios îi lua locul” (p. 57). Căci Magda reia intens rugăciunile, îl imploră pe Dumnezeu să o ajute să aibă un copil sănătos. Vine momentul nașterii, care e dificil. Magda își cheamă cel mai bun ginecolog și îi cere să-i facă cezariană. Dar fără anestezist? Da, să o taie pe viu. Însă un supraefort de voință se petrece și ea reușește să nască normal. Dar naște un… copil mort! Acum se declanșează o revoltă împotriva lui Dumnezeu, de la adorație la blestem ca în Rugăciunea unui dac al lui Eminescu, ba și mai mult, se ajunge la ură, ura împotriva creatorului, un tip de necredință, de ateism ca în Demonism. Dar mai ales ca în Prima iubire, unde Maria o blestemă pe Fecioară, că nu a vegheat-o, că a fost violată și fetița ei a fost crescută la un bordel, ca Edith Piaf. Ce fel de Dumnezeu este acela care mi-a luat copilul?, se întreabă și Magda. Dar Călugărul bătrân de la biserică, un înger misionar, îi spune că Dumnezeu a vrut să-i arate ce înseamnă să ucizi un copil din pântec, îi arată ei, Magdei, care a ucis sute de copii, prin avorturile pe care le-a făcut. Îi spune că e posedată de „cel mai înverșunat și mai rău demon: ego-ul” (p. 63). Să meargă la mănăstire, să învețe cum să și-l exorcizeze.
Mă opresc aici cu analiza cărții. Din rațiune de spațiu, dar și pentru a stârni curiozitatea cititorilor. Pe care îi invit să citească acest roman. Merită. Ce credeți că face Magda mai departe? Ajunge la Mânăstirești? Și cum scapă ea de demonii interiori („în fiecare dintre noi se află o colonie de demoni”), o ajută rugăciunile? Cum se purifică și descoperă o altă lume decât cea în care a trăit?
E un roman special, de natură eseistică, dar cu o mare încărcătură erotică și mistică. Daniela Lungu ar putea spune „Magda c’est moi!”. Ea este un intelectual superior, cu o mare experiență de viață, de la care avem ce învăța. Mai ales cititorii din Lumea I. Eu am făcut o lectură din perspectiva Lumii II, de aceea există și latura critică. Dar Colonia cu demoni este o carte semnificativă pentru Spațiul limitrof al Istoriei mele, fiindcă se petrece un act de exorcizare, de purificare, experiența negativă din Lumea I se convertește într-o albie nouă, apare deci și efortul de eliberare de demonii interiori. Ceea ce nu funcționează ține de comentarii colaterale, de permanente inserturi lucide, un fel de aparteuri ca la teatru, precum acel Verfremdungseffekt brechtinan. Autoarea mereu comentează ce se întâmplă. Dă verdicte. Stările literare, onirice sau mistice, sunt anulate de aceste imixtiuni raționale. Poate de aceea cartea e plină de concluzii, adesea înțelepte.
Experiența de teleastă i-a dat Danielei Lungu multă materie primă, dar ea nu are răbdare să facă din ea o broderie literară cuceritoare, majoritatea întâmplărilor sunt expediate, adică sunt tratate pe o cale ne-literară. Există o prea mare densitate de fapte. Orice se poate în literatură, orice formă este posibilă, cu condiția să nu te plictisească. Nu există întâmplări neinteresante, ba din cele banale un Mircea Eliade a făcut literatura sa fantastică, fiindcă miticul se află tocmai în lucrurile banale. Trebuie doar să știi să-l observi, să salvezi bobul sănătos din neghină.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață, SUA–New York)
- Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
- Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
- Grid Modorcea filmografie
- Grid Modorcea IMDB
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
