Acasă Arta Expoziție de shunga la București

Expoziție de shunga la București

Vineri s-a vernisat la sediul din Calea Griviței din București a Muzeului Național de Literatură — MNLR — o expoziție de Ukiyo-e  (stampe japoneze) ce conține o foarte importantă secțiune de shunga — stampe erotice, dacă nu pornografice de-a dreptul.

Ukiyo-e  este un gen de artă japoneză care a înflorit între secolele XVII și XIX.

Artiștii săi au produs matrițe din lemn și picturi având subiecte precum frumusețile feminine; actori kabuki și luptători de sumo; scene din istorie și povești populare; scene de călătorie și peisaje; floră și faună; și erotică.

Termenul ukiyo-e (浮世 絵) se traduce prin „imagini ale lumii plutitoare”. În 1603, orașul Edo (Tokyo) a devenit sediul shogunatului Tokugawa aflat la conducere. Clasele comercianților, poziționate în partea de jos a ordinii sociale, au beneficiat cel mai mult de creșterea economică rapidă a orașului și au început să se delecteze și să patroneze divertismentul: teatrul kabuki, gheișele și curtezanele din districtele plăcerii; termenul ukiyo („lume plutitoare”) a ajuns să descrie acest stil de viață hedonist.

Lucrările ukiyo-e tipărite sau pictate erau populare în rândul comercianților, care deveniseră suficient de bogați pentru a-și permite să-și decoreze casele cu ei. Cele mai vechi lucrări ukiyo-e au apărut în anii 1670, cu picturile lui Hishikawa Moronobu și stampele monocromatice ale femeilor frumoase. Imprimările color au fost introduse treptat și la început au fost utilizate doar pentru comenzi speciale.

În anii 1740, artiști precum Okumura Masanobu  au folosit mai multe blocuri de lemn pentru a imprima diferite zone de culoare. În anii 1760, succesul „stampelor de brocart” ale lui Suzuki Harunobu  a dus la producția full-color devenind standard, cu zece sau mai multe blocuri utilizate pentru a crea fiecare tipărire.

Unii artiști ukiyo-e s-au specializat în realizarea de tablouri, dar majoritatea lucrărilor au fost tipărite. Ei își sculptau rareori propriile blocuri de lemn pentru tipărire; mai degrabă, producția a fost împărțită între artist, care a proiectat matrița, cioplitorul, care a tăiat blocurile de lemn, imprimeria, care a cerneluit și a presat blocurile de lemn pe hârtie lucrată manual și editorul, care a finanțat, promovat și distribuit lucrările. Deoarece imprimarea a fost realizată manual, imprimeriile au reușit să obțină efecte impracticabile cu mașinile, cum ar fi amestecarea sau gradarea culorilor pe blocul de imprimare. Specialiștii au apreciat portretele frumuseților feminine și ale actorilor de la maeștri precum Torii Kiyonaga, Utamaro și Sharaku, care au activat la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Hokusai — „Marele Val din largul prefecturii Kanagawa”

În secolul al XIX-lea a continuat, de asemenea, traditia maeștrilor ukiyo-e, cu creațiile artistului Hokusai „Marele Val din largul prefecturii Kanagawa“, una dintre cele mai cunoscute opere de artă japoneză, și a artistului Hiroshige „Cele Cinzeci si trei de statii de posta pe vechiul drum Tōkaidō”. După moartea acestor doi maeștri și ca o consecință a modernizării tehnologice și sociale care a urmat Restaurării Meiji din 1868, producția de ukiyo-e a intrat într-un declin abrupt.

Cu toate acestea, secolul al XX-lea a cunoscut o renaștere în tipografia japoneză: genul shin-hanga („noi matrițe”) a valorificat interesul occidental pentru scenele tradiționale japoneze, iar mișcarea sōsaku-hanga („matrițe creative”) a promovat lucrări individualiste concepute, sculptate și tipărit de un singur artist. Matrițele de la sfârșitul secolului al XX-lea au continuat într-o manieră individualistă, adesea realizate cu tehnici importate din Occident.

Ukiyo-e a fost esențial în formarea percepției Occidentului asupra artei japoneze la sfârșitul secolului al XIX-lea, în special peisajele din Hokusai și Hiroshige. Începând cu anii 1870, japonismul a devenit o tendință proeminentă și a avut o puternică influență asupra impresioniștilor timpurii, cum ar fi Edgar Degas, Édouard Manet și Claude Monet, precum și un impact asupra postimpresioniștilor precum Vincent van Gogh și artiștii Art Nouveau, precum Henri de Toulouse-Lautrec.

Shunga (春 画), căreia în cadrul acestei expoziții i-au fost rezervate doua săli, este un tip de artă erotică japoneză executată de obicei ca un fel de ukiyo-e, adesea în format tipărit pe lemn.

Deși rare, există, de asemenea, suluri erotice pictate de mână, care sunt anterioare ukiyo-e. Tradus literal, cuvântul japonez shunga înseamnă imagine a primăverii; „primăvara” este un eufemism comun pentru sex. 

Mișcarea Ukiyo-e în ansamblu a căutat să exprime o idealizare a vieții urbane contemporane și să se adreseze noii clasă chōnin. Urmând estetica vieții de zi-cu-zi, shunga din perioada Edo a variat mult în ceea ce privește reprezentările sale despre sexualitate. Ca un subgrup al ukiyo-e, s-a bucurat de atenția tuturor grupurile sociale din perioada Edo, în ciuda faptului că nu era în agreată de shogunat. Majoritatea artiștilor ukiyo-e au făcut shunga la un moment dat în carieră.

Spiritul Ukiyo-e trăiește prin manga și anime in contemporaneitate. În conținut, atât anime, manga, cât și ukiyo-e folosesc ca teme sexul, violența, poveștile despre bogați și celebritati, eroi supranatural și ticăloși, pentru a hrăni gusturile populare. În formă, este favorizată simplitatea utilizării liniei și convenția spațiului plat. Ele se bazează mai mult pe imagine decât pe text pentru a spune povestea și folosesc o varietate de convenții picturale care sunt înțelese reciproc, fără cuvinte, de către artist și cititor.

Stampele expuse fac parte din colecția avocatului George Serban.

La vernisaj a participat și recent acreditatul ambasador al Japoniei în România, Hiroshi Ueda. În luările de cuvânt de la vernisaj au fost evocați mari colecționari de stampe japoneze din interbelic, precum Oprescu, Gheorghe Bagulescu (fost ambasador al României la Tokyo în perioada celui de-al doilea război mondial) și Ion Cantacuzino.

Ar fi foarte interesant și instructiv de văzut câte din stample expuse precum și cele din depozitul Muzeului Național de Artă Modernă a României — MNAR — provin din colecțiile jefuite odată cu instaurarea comunismului.

Se poate spune că expunerea de shunga într-un cadru precum MNLR este un gest îndrazneț, fără precedent în România, oricum un faux pas diplomatic, ambasadorul nedorind să intre în sălile în care sunt prezentate stampele cu pricina.

2 COMENTARII

  1. Nu știu destule despre cultura japoneză contemporană și despre concilierea cu trecutul cît să înțeleg faux pas-ul. Adică pot înțelege că ambasadorul nu a dorit să intre în sălile cu shunga pentru că era probabil ceva mass media prezentă și codul onoarei sau poate uzanțele țin materialele erotice pentru consum privat, nu public, dar chiar faux pas diplomatic nu pare a fi.
    Adică ambasadorul putea decide să nu participe dacă era faux pas. Sau faux pas era să nu fi fost anunțat din vreme ambasadorul cu privire la lucrările din stînga, cum intri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.