1.jpg)
Extremismul este definit de DEX ca fiind atitudinea unor curente, mișcări sau persoane politice care, pe baza unor opinii radicale, exagerează realitatea pentru a-și impune programul prin măsuri violente sau radicale. Esența sa constă în refuzul compromisului, negarea dialogului și impunerea cu forța a unor dogme sau ideologii, adesea utopice. De-a lungul istoriei, extremismul s-a manifestat sub diverse forme, fie de dreapta, fie de stânga, în funcție de contextul politic și social al epocii respective.
Extremismul se bazează pe fanatismul unei idei, indiferent dacă aceasta este de natură religioasă, ideologică sau naționalistă. Un element esențial este tendința sa de a considera ideologia promovată drept un adevăr absolut, care trebuie impus cu orice preț. Spre exemplu, mișcările fasciste au văzut elitele sociale ca fiind rasial diferite și, implicit, inamice, în timp ce regimurile comuniste le-au perceput ca o clasă socială opresivă. Indiferent de direcția ideologică, obiectivul a fost același: eliminarea acestor elite și controlul total asupra societății. Extremismul nu tolerează opoziția, disprețuiește democrația și negocierile, încercând să acapareze puterea politică în totalitate. Această mentalitate exclusivistă încurajează acțiuni radicale și agresive în fața oricărei forme de disidență. Un alt aspect periculos al extremismului este sacralizarea politicii, adică utilizarea religiei pentru a impune obediența necondiționată. De-a lungul istoriei, lideri extremiști au folosit retorica religioasă pentru a-și legitima regimurile represive.
Extremismul se întărește. „Este un moment de răscruce, nu numai pentru România”
Astăzi, extremismul se manifestă sub diferite forme, de la mișcări politice radicale până la ideologii care caută să impună o anumită viziune asupra societății. Un exemplu contemporan este radicalizarea discursului politic și utilizarea rețelelor sociale pentru promovarea agendelor ideologice. Când o ideologie ajunge să fie impusă prin marginalizarea celor care au opinii diferite, se poate vorbi despre o tendință extremistă. Prevenirea și combaterea extremismului sunt esențiale pentru menținerea unei societăți echilibrate. Serviciile de informații din întreaga lume au ca obiectiv depistarea și neutralizarea mișcărilor extremiste, indiferent de natura lor. Conform Legii 51/1991, Serviciul Român de Informații este responsabil de prevenirea oricăror acțiuni extremiste de tip comunist, fascist, legionar sau de altă natură, care pot pune în pericol unitatea și integritatea României. Cei mai vulnerabili la influența mișcărilor extremiste sunt oamenii care suferă cel mai mult din cauza inegalităților economice. Paradoxul este că exact acești oameni ajung să voteze extremiștii, deși aceștia le vor face viața și mai grea. Extremismul nu este o problemă a elitelor financiare; dimpotrivă, bogații înțeleg jocul politic și, de multe ori, profită de instabilitatea creată de aceste mișcări radicale.
Oamenii care nu au resurse financiare considerabile nu își pot permite să se înșele atunci când aleg o direcție politică. Cei înstăriți au mereu o plasă de siguranță–mai multe proprietăți, economii solide, conturi în străinătate, pensii private, iar dacă situația din țara lor devine instabilă, își pot permite să plece. În schimb, omul obișnuit trăiește de la salariu la salariu, cu un credit ipotecar pe 30 de ani, chinuindu-se să plătească facturile și să ajungă la sfârșitul lunii fără datorii. Pentru el, o greșeală politică nu este un simplu disconfort, ci o amenințare reală la adresa siguranței lui. Nu își permite să se îmbolnăvească, să își piardă locul de muncă sau chiar să își trateze o problemă medicală minoră. Și totuși, exact această nesiguranță îl împinge spre extreme. De ce votează extremismul? Pentru că ajunge să creadă că, dacă el nu poate avea o viață mai bună, atunci măcar să fie mai rău pentru toți ceilalți, în special pentru cei care ne-au condus până acum. O formă periculoasă de răzbunare colectivă, care însă nu lovește în cei bogați, ci tot în cei vulnerabili, în cei care își duc traiul la limită. Oamenii aleg să voteze pentru extremism dintr-o combinație de factori care reflectă nesiguranța, nemulțumirea și influența propagandei.
- Nevoia de siguranță în perioade de criză
În momente dificile–fie pandemii, conflicte internaționale sau crize economice – oamenii tind să caute stabilitate și protecție. Partidele extremiste profită de acest sentiment și promit ordine și control, chiar dacă soluțiile lor sunt în contradicție cu principiile democrației sau de-a dreptul nerealiste.
- Dezamăgirea față de partidele tradiționale
Mulți resimt o profundă lipsă de încredere în partidele politice, pe care le percep ca fiind corupte, ineficiente sau indiferente la nevoile reale ale cetățenilor. Inegalitatea socială crescândă, corupția, instabilitatea, insecuritatea, violența și lipsa de reacție la cererile cetățenilor au discreditat iremediabil clasa politică.
- Puterea propagandei și a dezinformării
În era digitală, rețelele sociale au devenit teren fertil pentru răspândirea dezinformării. Grupurile extremiste utilizează strategii sofisticate pentru a manipula percepțiile oamenilor, prezentând o realitate distorsionată care le alimentează furia și temerile.
- Lipsa de alternative și votul din frustrare
Atunci când cetățenii nu văd opțiuni politice viabile, mulți aleg extremismul ca formă de protest, considerând că orice schimbare, chiar și una radicală, este preferabilă stagnării.
- Radicalizarea online și recrutarea subtilă
Este important să înțelegem că ceea ce vedem pe rețelele sociale nu este neapărat o reflecție exactă a realității, ci mai degrabă un conținut personalizat pe baza preferințelor și comportamentului nostru online. Algoritmii platformelor online creează bule informaționale care ne expun doar la anumite perspective. Dacă, de exemplu, un utilizator a interacționat frecvent cu postări care susțin o anumită idee sau temă, algoritmul va continua să îi afișeze în special acel tip de conținut. Astfel, el va avea impresia că întreaga platformă este dominată de acel mesaj, când, de fapt, ceea ce vede este doar o versiune personalizată a realității. În acest fel, persoane vulnerabile sunt ușor influențate și devin ținte ideale pentru recrutarea în grupări extremiste. Problema este că extremismul nu oferă soluții reale–ci doar iluzia unei schimbări rapide, cu consecințe periculoase pentru democrație și societate.
Istoria recentă oferă exemple clare ale consecințelor extremismului. Donald Trump, de exemplu, a redus taxele pentru miliardari imediat ce a ajuns la putere, transferând povara fiscală asupra claselor de mijloc și de jos. Brexit, promovat ca o recâștigare a suveranității britanice, a dus la haos economic, iar cei mai afectați au fost muncitorii britanici.
În țările conduse de populiști, precum Rusia sau Ungaria, economia este controlată de câțiva oameni apropiați regimului, în timp ce poporul primește mai puține resurse, pensii mai mici și acces limitat la servicii esențiale. Extremismul, indiferent de forma sa, reprezintă o amenințare pentru democrație și stabilitatea socială. Soluția nu este doar combaterea acestor mișcări, ci și educarea populației pentru a recunoaște pericolele extremismului. Este esențial să promovăm dialogul, negocierea, compromisul și gândirea critică pentru a preveni ascensiunea unor regimuri care nu fac altceva decât să exploateze vulnerabilitățile societății în propriul interes.
Corespondență de la Amiral Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Notă. Cea mai spectaculoasă evadare din România comunistă, subiectul documentarului „Fără 6 mile” difuzat de TVR-partener cultural-educațional al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională și științifică franco –română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
În 1985, la Constanța, a avut loc cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu, când un comandant de navă, un actor și un timonier au hotărât să riște totul pentru libertate. Să încerci să fugi cu un vapor dintr-o țară comunistă părea de-a dreptul o nebunie iar planificarea evadării din România însemna, în primul rând, păstrarea secretului, într-un loc unde se spunea adesea că „și pereții au urechi”. Filmul a fost realizat cu o adevărată desfăşurare de forţe, cele mai importante momente fiind dramatizate pentru a sublinia atmosfera acelor ani, precum şi emoţia trăită de cei trei protagonişti. Director de imagine Mihai Pătraşcu, Montaj Ionuţ Andrei, Realizator Alina Amza, Producător Răzvan Butaru
Thomas Csinta, redactor șef, atașat de presă al (OADO-Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite), Cavaler al Ordinului Crucea de Aur a Drepturilor Omului (Națiunile Unite)
Notă. Articolele Lord Sir prof. univ. dr. președinte-fondator OADO Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Articole asociate
Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] Extremismul – Amenințarea permanentă la adresa societății. Corespondenţă de la Lordul Pr… […]