După 1989, natalitatea și fertilitatea (*) din România au înregistrat prăbușiri dramatice. Ne-am obișnuit cu acest adevăr, și ne declarăm îngrijorați că în România se nasc puțini copii.
Cât de rău stăm?
Îngrijorarea e legitimă. Pentru ca generațiile să se reproducă (adică, populația să rămână constantă în absența migrației), este necesar ca rata totală a fertilității (RTF) să aibă valoarea 2,1–adică o femeie să nască, în medie, întreaga sa viață, 2,1 copii. Ei bine, în România, acest indicator a avut, în 2019, valoarea 1,77–deci insuficient pentru reproducerea generațiilor.
Dar sa ne uităm la ce se întâmplă în Europa. Media RTF este, pentru cele 27 de țări ale UE, de 1,53 copii. Deci ne situăm semnificativ peste medie; de fapt, înregistrăm a doua cea mai mare fertilitate din UE, după Franța (1,86). La polul opus, cele mai „infertile” țări sunt Malta (1,14), Estonia (1,23) și Italia (1,27). Putem spune că deficitul de fertilitate e o boală europeană, de care România este afectată în relativ mică măsură.
Dacă populația României scade mai rapid decât cea a altor țări, nu e pentru că se nasc puțini copii, ci din cauza emigrației masive. Pentru majoritatea țărilor din UE, imigrația compensează deficitul demografic. În România, evoluția fertilității nu a fost lineară: după 1989, ea a scăzut de la 2,22 până la 1,27, în 2001-2002; după această perioadă, tendința s-a inversat, astfel încât a crescut până în 2017, după care pare să se fi stabilizat în jurul valorii actuale–1,77.
Dacă fertilitatea crește, atunci de ce se nasc mai puțini copii?
Este adevărat, numărul născuților vii scade constant, ajungând în 2021 la cea mai scăzută valoare ce când România e între granițele actuale: 179,854. Explicația stă în faptul că acum au ajuns la vârsta fertilității maxime (20-30 de ani) femeile născute la în anii 1990. Numărul lor a fost la jumătatea celor născute în deceniul precedent. La asta se adaugă emigrarea masivă din ultimele două decenii–și emigranții sunt, majoritatea, la vârstele tinere, de maximă fertilitate. Cu alte cuvinte, femeile nasc, în medie, mai mulți copii decât acum 20 de ani, dar avem tot mai puține femei de vârstă fertilă.
În afară de variațiile în nivelurile fertilității și natalității, asistăm la modificări importante în comportamentele asociate. O schimbare semnificativă este cea a momentului de început al activității fertile. Pentru o bună perioadă de timp, cam din 1980 până prin 1995, vârsta medie a mamei la prima naștere a fost stabilă, în jurul a 22 de ani. O dată cu sfârșitul secolului XX, femeile încep să amâne prima naștere, astfel încât în 2020 a ajuns la 27,8 ani–și probabil va mai crește (media UE fiind 29,4 ani).
Explicația stă în ceea ce numim generic „emanciparea femeii”. Femeia contemporană petrece mai mulți ani în școală, este mai preocupată de carieră (mai ales în primii ani ai acesteia). Așa se face că apariția primului copil este amânată. Din punctul de vedere al fertilității totale, asta înseamnă o scurtare a perioadei fertile, finalul fiind relativ fix, din motive biologice. Implicit, înseamnă mai puțini copii născuți. Sunt semnificative și modificările intervenite în diferențele dintre comportamentul fertil urban și cel rural. Dacă în anii 1990 diferența dintre medii în privința vârstei apariției primului copil era de aproximativ 2 ani (în 1995: 21,6 ani în rural, 23,8 ani în urban), în 2000 diferența crescuse la 4 ani (25,5, respectiv 29,3 ani). Cu alte cuvinte, procesul de emancipare despre care vorbeam s-a petrecut mai ales în mediul orășenesc. Pe de altă parte, dacă tradițional fertilitatea femeilor din rural era substanțial mai mare decât a orășencelor (în 1990, cu aproximativ 50% mai mare în rural decât în urban), în 2020 diferența se redusese la 15%.
România, țara natalității precoce
Exact 30.801 dintre mamele care au născut în 2019 în România erau minore. Dintre acestea, 749 nu împliniseră 15 ani. Cifrele nu par mari. Să le citim altfel. În fiecare zi a anului 2019, doua copile au devenit mame. În România se nasc 5% din copiii Uniunii Europene. În România se înregistrează 27% din nașterile cu mame minore din UE. În România au loc 44% din nașterile cu mame sub 15 ani.
În Uniunea Europeană, fenomenul natalității precoce este în curs de diminuare: dacă în 2007 se înregistrau, în afara României, 40 de mii de nașteri cu mame minore, în 2019 numărul acestora scăzuse la 22 de mii. În România tendința fenomenului este de stagnare, ba chiar se amplifică, dacă avem în vedere nașterile cu mame sub 15 ani. Graficul de mai jos ar trebui citit cu atenție atunci când se adoptă decizii legate de educația sexuală în școli.
Contribuie avorturile provocate la scăderea populației?
Pentru că ne aflăm la capitolul „fertilitate”, e bine să profităm de ocazie pentru a demonta un mit: liberalizarea avorturilor a făcut româncele să recurgă în proporție de masă la acest procedeu. Să ne uităm la cifre.
În 1989, în condițiile restricțiilor drastice, au fost 193.084 întreruperi legale de sarcină. În 1990, odată cu dezincriminarea avortului, numărul a crescut îngrijorător, la 992.265. După acest an, au fost din ce în ce mai puține, astfel încât în 2019 s-au înregistrat doar 47.492–de patru ori mai puține decât atunci când erau interzise! După anii 1990, datele nu susțin ipoteza că liberalizarea avorturilor ar fi o cauză a scăderii natalității.
____________________________
(*) Natalitatea și fertilitatea sunt, ambii, indicatori legați de numărul nașterilor. Deși ei sunt puternic corelați, nu trebuie confundați: în timp ce natalitatea reprezintă raportul dintre numărul nașterilor și populația totală, fertilitatea raportează nașterile la numărul femeilor dintr-o anumită grupă de vârstă (convențional, 15-49 ani). Într-o populație tânără, natalitatea poate să se mențină la un nivel înalt chiar dacă scade fertilitatea; într-o populație îmbătrânită, natalitatea va rămâne scăzută chiar atunci când fertilitatea crește.
În concluzie, Natalitatea fiind frecvența nașterilor de copii vii în cadrul unei populații, exprimată prin raportul dintre numărul de nașteri dintr-un an și efectivul populației, ea reprezintă elementul dinamic, activ al bilanțului natural și cunoaște o mai mare variabilitate în spațiu și timp, întrucât poate fi mai ușor de controlat și de influențat decât mortalitatea. Cel mai frecvent se calculează natalitatea brută, ca raport dintre numărul de născuți vii în decurs de un an și efectivul populației care le-a dat viață, valoarea obținută exprimându-se în promile.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
