Acasă Religie Fiscalitatea, naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos (Corespondență de la Conf. dr....

Fiscalitatea, naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

151
0

Cristos a fost condamnat la moarte pentru litera legii (Biblia, In 19,7), dar a înviat pentru spiritul legii şi vrea ca noi să ne găsim fericirea  prin uciderea literei legii prin spiritul ei”. (Biblia, Rom. 8.11-17)„… pentru că litera ucide, iar duhul face viu”. (Biblia, 2 Cor. 3, 6).

Cine suntem ? De unde venim ? Încotro mergem ? sunt cele trei întrebări fundamentale ale existentei. Orice om care gândeşte şi la existenţa sa (1) îşi pune aceste întrebări și (2) caută răspunsuri la acestea, răspunsuri în funcţie de care se manifestă atitudinea sa faţă de lume, faţă de viaţă, faţă de religie. O mare parte din populaţia omenirii consideră că răspunsul la aceste întrebări se găseşte în Biblie, în special în relatările despre naşterea, viaţa și moartea Mântuitorului Iisus Hristos. Sper ca articolul „Fiscalitatea, naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos” să prezinte interes pentru orice persoană care îşi pune întrebările de mai sus, indiferent de vârstă, de religie, de pregătire, de preocupări, de concepţia sa despre viaţă, şi indiferent dacă priveşte religia (1) ca un act de cultură generală, (2) ca o călăuză (ca un îndrumar în viaţă), (3) sau ca o trăire în Dumnezeu. Albert Einstein a spus că „religia fără ştiinţă este schiloadă şi neconvingătoare, iar ştiinţa fără religie este oarbă.”.

Cuprins

  1. Evenimente istorice premergătoare naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
  2. Conducătorii din perioada naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
  3. „Reglementările fiscale” şi „naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos”
  4. Rolul şi atribuţiile pe care le aveau, în familie şi în societate, bărbaţii şi femeile, în perioada vieţii Mântuitorului
  5. Recensământul dispus de împăratului Iuliu Octavian (Augustus), scopul şi influenţa (predestinată) a acestuia asupra condiţiilor şi a locului de naştere a Mântuitorului Iisus Hristos

5.1. Scopul recensământului

5.2. Influenţa, predestinată, a recensământului asupra condiţiilor şi a locului de naştere a Mântuitorului Iisus Hristos

5.3. Legea cu privire la fiicele moştenitoare

5.4. Irod cel Mare

5.5. Masacrul pruncilor din Betleem

5.6. Pontius Pilatus

Biblia ne oferă informaţii preţioase cu privire la reglementările fiscale din cele mai vechi timpuri. Aşa după cum se va vedea din cele ce urmează, unele dintre cele mai drastice reglementări fiscale din istoria omenirii au legătură cu însăşi naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, cu „Cel ce s-a născut făr’ de-nceput”.

  1. Evenimente istorice premergătoare naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos

Biblia este o carte a credinţei, o carte a învăţăturii, o carte a moralei, o carte a religiei, o carte prin care Dumnezeu ni se face cunoscut: dar de asemenea o carte care îi arată omului responsabilitatea sa şi relaţia pe care trebuie sa o aibă cu aproapele sau”. (Daniel Webster).

Pentru a se înţelege cât mai bine reglementările fiscale existente în perioada Mântuitorului, legăturile acestora cu locul de naştere, cu viaţa şi cu motivele pentru care Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, se impune prezentarea următoarelor aspecte. (Sublinierile ce urmează ne  aparţin).

În jurul naşterii, vieţii şi răstignirii (morţii fizice) Mântuitorului Iisus Hristos, Israelul (cu sensul de neamul lui Israel, de poporul evreiesc, care locuia în ţara Palestina) a cunoscut următoarele evenimente:

333 î. Hr. Grecia devine imperiu sub Alexandru Macedon, iar Israel ajunge în anul 332 sub stăpânirea greacă.

312 î. Hr. Israel ajunge sub stăpânirea regilor Ptolemei greci, care stăpânesc în Egipt.

198 î. Hr. Israel este cucerit de seleucii din Siria.

167 î. Hr. Regele sirian Epifanie Antiohul cucereşte Ierusalimul şi aduce urâciunea pustiiri în templu.

164 î. Hr. Iuda Macabeul (evreu) recucereşte Ierusalimul şi este resfinţit templul (sărbătoarea înnoirii templului – Ioan 10:22).

142 î. Hr. Regii Macabei (evrei) stăpânesc 100 de ani peste Israel.

63 î. Hr. Comandantul roman Pompei cucereşte Ierusalimul, Imperiul Roman ocupând ţara Palestina până în anul 326 d. Hr.

40 î. Hr. Arabo-edomitul Irod cel Mare îl înlătură pe Antigon, ultimul rege macabeu şi devine rege peste Israel.

Pe timpul Mântuitorului Iisus Hristos, ţara Palestina (care era locuită de poporul evreesc, de neamul lui Israel) cuprindea trei provincii:

Iudeea, la sud, în care se afla oraşul Ierusalim, iar lângă acesta localitatea Betleem;

Samaria, la nord, în care se afla localitatea Nazaret;

 Galileea, la vest de râul Iordan.

După un asediu de trei luni, legiunile romane, conduse de generalul Pompeius, intră în anul 63 î.Hr. în Ierusalim.

Iudeea, în care se afla şi Ierusalimul, devine o provincie romană, pierzându-şi independenţa politică.

Preluarea puterii depline de către Imperiul Roman a avut loc după ce împăratul roman Iuliu Octavina a învins la 2 septembrie anul 31 î.Hr., în renumita bătălie maritimă de la Actium, pe ultimul din cei patru diadohi greci (diadohi = titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care şi-au împărţit imperiul după moartea acestuia).

Imperiu grec era condus atunci de împărăteasa egipteană Cleopatra, care era ultima urmaşă a lui Ptolemeu, general al lui Alexandru Macedon (mort în anul 323 î.Hr.). În anul 37 (cu aproximaţie) Irod, numit rege de către Roma, ia Ierusalimul cu asalt, Oraşul Sfânt pierzându-şi astfel şi independenţa administrativă. Aşa după cum am mai arătat, Imperiul Roman a ocupat ţara Palestina din anul 63 î. Hr. şi până în anul 326 d. Hr.

  1. Conducătorii din perioada naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor”. (Biblia, Amos,  unul din păstorii din Tecoa, ce a văzut despre Israel, în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ.5.12).

Iisus s-a născut în perioada în care împărat al Imperiului Roman era Iuliu Octavian August, primul împărat al Imperiului Roman, care a domnit între anii 27 î.Hr. – 14 d.Hr., iar în ţara Palestina rege era Irod cel Mare. Iisus a fost răstignit în perioada în care:

1) Imperiul Roman era condus de împăratul Tiberius Cezar Augustus, între anii 14 – 37, care a fost al doilea împărat al Imperiului Roman;

2) provincia romană Palestina avea:

2.1) un procurator pe Pontius Pilatus, între anii 26 – 36, magistrat roman, însărcinat cu conducerea provinciei „imperiale”, cu strângerea dărilor şi cu repartizarea cheltuielilor; şi

2.2) un rege (subordonat guvernatorului), pe Irod Antipa, fiul mai tânăr al lui Irod cel Mare.

  1. „Reglementările fiscale” şi „naşterea, viaţa şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos”

Ori te-or asculta, ori nu, tu fiul omului, să nu te temi de ei şi de vorbele lor să nu te sperii; deşi ei vor fi pentru tine spini şi ciulini, ai să trăieşti între ei, ca între scorpii; să nu te temi de vorbele lor, să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele, ori te-ar asculta, ori nu te-ar asculta.”. (Biblia, Iezechiel 2, 5 -7).

Atât (1) „locul de naştere al Mântuitorului Iisus Hristos”, cât şi (2) „motivele pentru care a fost condamnat la moarte Mântuitorului Iisus Hristos”, au legătură şi cu reglementările fiscale existente în perioada respectivă. Două exemple sunt edificatoare în acest sens.

3.1. Legătura „locului de naştere al Mântuitorului Iisus Hristos”  cu „reglementările fiscale existente în anul naşterii sale”. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria”. (Definiţie celebră de Petre Ţuţea).

Din relatările biblice rezultă că recensământul decretat de împăratul Augustus a avut loc în anul naşterii lui Hristos. În cazul în care nu ar fi fost predestinată obligativitatea „înscrierii”, la recensământul fiscal, dispus de Imperiul Roman (care a ocupat Israelul între anii 63 î.Hr.– 326 d.Hr.), Maria nu ar fi parcurs distanţa de 170 Km. de la Nazaret (din nordul Palestinei, din provincia Galileea), la Betleem (care se afla în sudul Palestinei, în provincia Iudeea, lângă Ierusalim) cu atât mai mult cu cât era însărcinată în ultima lună, şi ar fi născut pe Iisus în Nazaret. (Sublinierile ce urmează ne aparţin.)

„Naşterea lui Isus Hristos

  1. În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezar August: să se facă recensământ în toată lumea.
  2. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria.
  3. Şi toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
  4. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David numită Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David.
  5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
  6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască.
  7. Şi ea a născut pe Fiul său, Cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2:1-7). (Sublinierile ne aparţin).

Deci, în lipsa predestinării respectivului recensământ fiscal, Mântuitorul s-ar fi născut tot în ţara Palestina, dar în provincia Galileia, în localitatea în Nazaret, şi nu în provincia Iudeea, în localitatea Betleem, în alte condiţii, respectiv în casa lui Iosif, dulgherul, şi nu într-o peşteră, într-o iesle, şi evenimentele ar fi cunoscut un alt curs.

Respectivul recensământ a fost predestinat, adică a fost dinainte hotărât de divinitate pentru a face ca Mântuitorul să nu fie născut în provincia Iudeea (din ţara Palestina), în localitatea Betleem, în casa dulgherului Iosif, ci în provincia Galileia (tot din ţara Palestina), în localitatea Nazaret, într-o iesle dintr-o peşteră, în condiţii cu totul diferite.

3.2. Legătura dintre „motivelor pentru care a fost condamnat la moarte Mântuitorului Iisus Hristos”, cu „reglementările fiscale existente în anul morţii sale”. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele”.  (Iisus Hristos).

Pentru a fi prins şi omorât, Iisus a fost supus unor provocări de către nişte oameni mituiţi care urmăreau „ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna autorităţii şi a guvernatorului” pentru că „a sucit mintea poporului, oprind a plăti bir Cezarului”. Sublinierile ce urmează ne aparţin.

Birul Cezarului” este relatat în Biblie, în Noul Testament, în 3 dintre cele 4 Evanghelii, respectiv 1) în „Matei 22:15-22. Birul, 2) în „Marcu 12.13-17. Birul Cezarului” şi 3) în „Luca 20. 20-26. Birul Cezarului”, cu textele menţionate în Tabelul de mai jos. Am adoptat această variantă, cu prezentarea comparativă a celor 3 texte, pentru că este cea mai sugestivă. (Sublinierile ne aparţin).

Matei 22.15-22.

Birul.

Marcu 12.13-17.

Birul Cezarului.

Luca 20. 20-26.

Birul Cezarului.

15Atunci Fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Marc 12.13;Luc 20.20;

16Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.

17Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

18Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

19Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar).

20El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?

21Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. Matei 17.25;Rom 13.7;

22Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.

13Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba. Mat 22.15;Luc 20.20;

14Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

 

15Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.”.

16I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?”. „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.

17Atunci Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.

 

20Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului. Mat 22.15;

21Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. Mat 22.16;Marc 12.14;

22Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?

23Isus le-a priceput viclenia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi?

24Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove sunt scrise pe el?”. „Ale Cezarului” au răspuns ei.”.

25Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”.

26Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

 

Deci, „26 Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea poporului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.” (Luca 20:20-26). Cu toate provocările la care a fost supus de către nişte oameni mituiţi (de către autorităţi), care urmăreau să-L prindă cu vorba că „îndeamnă poporul de a nu plăti bir Cezarului”, Mântuitorul a fost condamnat la moarte pe baza unor mărturii false conform cărora „Pe Omul Acesta L-am găsit sucind mintea poporului nostru, oprind a plăti bir Cezarului şi zicând că El este Hristos, un împărat.” (Luca 23: 2). Cele trei acuze mincinoase, pe baza cărora Pilat a hotărât condamnarea la moarte a lui Iisus, au fost:

1) a aţâţat neamul la răscoală, sucind mintea poporului;

2) a oprit poporul de a plăti bir Cezarului;

3) s-a declarat Hristosul, împăratul (s-a făcut pe Sine Fiul Lui Dumnezeu).

Deci, într-un regim criminal, precum cel al lui Irod, fie şi numai o singură vorbă-îndemn la neplata impozitului, dacă ar fi fost spusă, constituia motiv pentru a fi condamnat la moarte.

  1. Rolul şi atribuţiile pe care le aveau, în familie şi în societate, bărbaţii şi femeile, în perioada vieţii Mântuitorului. Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa.” (Biblia, Iezechiel 33, 9).

Pentru a se înţelege corect şi deplin problema în discuţie, sunt necesare unele explicaţii. Pe bază de documente s-a demonstrat că Maria a fost fiică din casa lui David (care a domnit ca rege 40 de ani peste întregul Israel, respectiv între anii 1.012 – 972 î.Hr.) şi de aceea aparţinea seminţiei lui Iuda, ca şi David de altfel. Din studiul Bibliei rezultă că atunci când se vorbeşte de popor, în special de implicarea acestuia în rezolvarea problemelor sociale, se face cu referire numai la bărbaţi (vezi Pilde 31 : 1 – 31).

În Orient, bărbaţii erau aceia care se ocupau de probleme familiei în afara acesteia, în societate, în confruntarea cu lumea, în relaţiile cu statul, ei se ocupau de asigurarea celor necesare traiului. Femeile jucau un rol secundar în societate, atribuţiile acestora fiind în interiorul familiei, de care se îngrijeau. „Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi din purpură”. (Pilde 31 : 21).

„Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii” (Pilde 31 : 27). „Soţul ei este cunoscut la porţi, când stă printre bărbaţii ţării”. (Pilde 31 : 23).

  1. Recensământul dispus de împăratului Iuliu Octavian (Augustus), scopul şi influenţa (predestinată a) acestuia asupra condiţiilor şi a locului de naştere a Mântuitorului Iisus Hristos

5.1. Scopul recensământului

Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea  şi în locul dreptăţii este răutatea”. [Biblia, Eclesiastul 3 (16)]. Documentele evidenţiază faptul că în Imperiul Roman se efectua periodic, la fiecare patrusprezece ani, recensământul. Recensământul era practicat în două scopuri principale:

  1. În scop militar: pentru a obţine date în legătură cu recrutarea bărbaţilor pentru serviciul militar. Acest scop era mai puţin urmărit în ţările subjugate deoarece serviciul militar era asigurat, în principal, de cetăţenii romani (cives romani).
  2. În scop fiscal: pentru obţinerea de venituri pe calea impozitelor. În ţările subjugate romanii efectuau recensământul mai mult în scopul perceperii impozitelor (a identificării şi a evidenţierii materiei impozabile şi a veniturilor ce trebuiau obţinute prin stabilirea de impozite).

Fără tributul stors de la coloniile sale, în special pe calea impozitelor, Imperiul Roman nu dispunea de resursele proprii necesare de a trăi în lux şi desfrâu, de a realiza construcţii atât de măreţe, de a asigura clasei conducătoare, şi chiar propriului popor, un trai din belşug (chiar fără muncă sau cu muncă puţină), de a efectua cheltuieli publice enorme, în special cu funcţionarea aparatului de stat. Pe seama veniturilor stoarse de la coloniile sale, Imperiul Roman îşi permitea să asigure poporului său „pâine şi jocuri” (panem et circenses) pe gratis. Fiecare colonie contribuia cu tribut, în bani sau în natură.

Pe timpul împăratului Iuliu Octavian, care a primit şi supranumele de August (27 î.Hr. – 14 d.Hr.) recensământul a cuprins atât cetăţenii romani, cât şi pe cei din ţările subjugate (Spania, Galia, Egiptul, Siria şi Palestina).

Aşa după cum am mai arătat, recensământul din colonii avea ca scop principal identificarea materiei impozabile, a proprietarilor acesteia şi stabilirea impozitelor în sarcina bărbaţilor, în calitate de contribuabili întrucât  numai bărbaţii erau aceia care contau în relaţiile cu statul. Mai precis, prin recensământ se urmărea obţinerea de date în legătură cu bărbaţii (1) care pot fi recrutaţi, în diferite perioade pentru serviciul militar, şi (2) care deţineau proprietăţi, pentru care datorau impozite Imperiului Roman (în calitate de contribuabili).

5.2. Influenţa, predestinată, a recensământului asupra condiţiilor  şi a locului de naştere a Mântuitorului Iisus Hristos

Când se înmulţesc cei drepţi, poporul se bucură, dar când stăpâneşte cel rău, poporul geme“. (Proverbele 29:2).

În condiţii normale, efectuarea unui recensământ nu implica obligaţii din partea unei femei. Cu toate acestea Biblia ne relatează că Maria a fost nevoită să efectueze o călătorie pentru a se „înscrie” la recensământul dispus de împăratul August, în anul naşterii lui Hristos. Dacă mai avem în vedere şi faptul că această călătorie s-a efectuat de Maria (1) numai pentru înscrierea la un recensământ, (2) recensământ la care, în condiţii normale, se înscriau numai bărbaţii, (3) în timp ce era însărcinată în ultima lună, şi (4) pe o distanţă plină de pericole, de 170 Km., respectiv de la Nazaret la Betleem, putem înţelege cât de drastice erau constrângerile (în scop fiscal) pentru a participa la această „înscriere”, la acest recensământ.

Mai precis, problema care se pune, şi pe care Biblia nu o explică, este următoarea: ce motive, atât de întemeiate, au determinat-o pe Maria să parcurgă o distanţă atât de mare, de 170 de Km., când pe un măgar, când pe picioare, în condiţii pline de pericole, de drum şi de sarcină în ultima lună, numai pentru a se înscrie la un recensământ la care, în împrejurări normale, se înscriau numai bărbaţii?

Trebuie avut în vedere faptul că o asemenea călătorie, care era (şi este şi în prezent) dificilă chiar şi pentru un bărbat tânăr şi sănătos, era foarte grea şi periculoasă, atât pentru Maria, dar în special pentru copilul pe care-l purta în pântece, cărora li s-ar fi putut întâmpla lucruri dintre cele mai neplăcute, inclusiv fatale, în timp ce străbăteau, când pe picioare, când pe un măgar, acest drum lung şi anevoios, care, se presupune că a durat câteva săptămâni.

De ce a trebuit Maria (în vârstă de numai 16 ani) să-şi rişte viaţa sa şi a propriului copil numai şi numai pentru a merge (împreună cu Iosif, care avea în jur de 80 de ani) să se „înscrie” la acest recensământBiblia nu explică de ce era atât de importantă această „înscriere”. Din studiul aprofundat al Bibliei, în ansamblul său, rezultă însă motivele întemeiate care au determinat-o pe Maria să efectueze o asemenea călătorie foarte grea, plină de riscuri pentru ea, pentru copilul său şi pentru Iosif. Răspunsul la aceste întrebări este următorul: Maria avea o moştenire în Betleem, care era supusă recensământului. Ea a trebuit să meargă să se înscrie la acest recensământ ca orice bărbat pentru că devenise fiică moştenitoare, poseda o avere pe care trebuia să o înregistreze, ca orice bărbat, la acest recensământ „înscriere”. Astfel s-au împlinit Profeţii din Vechiul Testament despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

 5.3. Legea cu privire la fiicele moştenitoare

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire,  este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul”. (Biblia, Iacov, 3.2).

„Legea cu privire la fiicele moştenitoare”, numită şi „Legea asupra moştenirilor”, este amintită în cartea Numeri, în care se relatează cum cele cinci fete ale lui Ţelofhad au mers la Moise şi şi-au cerut moştenirea, pentru că tatăl lor murise în pustie fără să aibă fii. Moise a adus „pricina” lor înaintea Domnului şi Dumnezeu i-a dat Legea cu privire la fiicele moştenitoare:

oştenire între fraţii tatălui nostru.”

„Numeri 27:1-11. Legea asupra moştenirilor

27:1 Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,

27:2 s-au apropiat şi s-au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări, la uşa cortului întâlnirii. Ele au zis:

27:3 “Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, şi n-a avut fii.

27:4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o m

27:5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.

27:6 Şi Domnul a zis lui Moise:

27:7 „Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.

27:8 Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: “Când un om va muri fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui.

27:9 Dacă n-are nici o fată, moştenirea lui s-o daţi fraţilor lui.

27:10 Dacă n-are nici fraţi, moştenirea lui s-o daţi fraţilor tatălui său.

27:11 Şi dacă nici tatăl lui n-are fraţi, moştenirea lui s-o daţi rudei celei mai apropiate din familia lui, şi ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.”

În conformitate cu această lege, fiicele moştenitoare puteau acum să primească în întregime moştenirea tatălui lor, cu o singură condiţie: o fiică moştenitoare nu putea să se căsătorească decât cu un bărbat din neamul (seminţia) ei. Fapta de a nu declara, la recensământ, averea, de a nu plăti birul datorat, şi/sau de a îndemna pe alţii de a nu plăti impozitul constituia una dintre faptele cele mai grave care, în anumite împrejurări şi pentru anumite persoane constituind chiar motiv pentru condamnarea la moarte.

Nedeclararea, la recensământ, de către Maria, a moştenirii pe care o avea în Betleem echivala cu o sustragere de la plata impozitelor către Imperiul Roman, ceea ce constituia o faptă gravă. Aşa după cum am arătat, nişte oameni mituiţi au căutat să-l prindă cu vorba pe Iisus în sensul de a afirma că nu trebuie să plătească bir (impozit) împăratului (Cezarului), ceea ce ar fi constituit un motiv serios pentru a fi dat pe mâna autorităţilor romane şi omorât. Fie şi numai din acest aspect rezultă că fapta de a nu-ţi plăti birul (impozitul) datorat constituia una dintre faptele cele mai grave care, în anumite împrejurări şi pentru anumite persoane, constituia motiv pentru condamnarea la moarte.

Pare incredibil faptul că pentru neplata impozitelor sancţiunile puteau să fie atât de dure, inclusiv cu condamnarea la moarte, fără a mai vorbi de confiscarea averii, dar dacă avem în vedere regimurile de dictatură, conducătorii nemiloşi, cruzi, criminali, despoţi din perioada respectivă (şi nu numai) putem înţelege foarte bine cum o persoană, fie ea şi femeie, chiar şi însărcinată în ultima lună, putea fi omorâtă pentru motivul că nu şi-a plătit impozitele s-au a îndemnat pe alţii să nu le plătească .

Orice faptă, chiar şi minoră, care privea neplata impozitului (birului) era considerată ca fiind deosebit de gravă din cauza faptului că pune în pericol sursa cea mai importantă de venituri a Imperiului Roman, existenţa sa, viaţa sa. Pentru obţinerea veniturilor sale, Imperiul Roman, ca orice alt imperiu, nu se gândea la viaţa altora, ale căror fapte sau vorbe contraveneau legilor şi/sau intereselor sale.

Pentru a se înţelege cât mai bine regimurile de dictatură, conducătorii nemiloşi, cruzi, criminali, despoţi din perioada naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, în cele ce urmează se prezintă descrierea făcută de Flavius Josephus lui Irod cel Mare.

 5.4. Irod cel Mare

El n-a fost un rege, ci cel mai crud tiran suit vreodată pe tron”. (Flavius Josephus).

Irod cel Mare, care „a domnit ca o fiară”, a murit în anul 4 d.Hr. la vârsta de şaptezeci de ani, după ce domnise treizeci şi şase de ani. Câteva decenii mai târziu, Flavius Josephus îl va judeca aspru pe Irod cel Mare în scrierile sale:

„El n-a fost un rege, ci cel mai crud tiran suit vreodată pe tron. A ucis un mare număr de oameni, iar celor lăsaţi în viaţă le-a aplicat un asemenea regim, încât aceştia preferau mai bine moartea.  El a chinuit nu numai pe supuşi luaţi în mod izolat, ci chiar comunităţi întregi. Pentru a înfrumuseţa oraşe străine, le-a jefuit pe ale sale şi a făcut altor neamuri daruri plătite cu sângele evreilor.

În loc de prosperitate şi linişte, poporul a cunoscut doar o neagră sărăcie şi demoralizare. În cei câţiva ani ai domniei lui Irod, evreii au suferit mai mult decât au suferit strămoşii lor în îndelungata perioadă ce a trecut până la părăsirea Babilonului şi întoarcerea lor care a avut loc în timpul lui Xerxe.

În 36 de ani n-a existat aproape nici o zi în care să nu fie cineva condamnat la moarte. Irod nu şi-a cruţat nici familia, nici prietenii, nici preoţii. Pe lista victimelor figurau numele celor doi soţi ai surorii sale «Salomea», al soţiei sale Mariamne şi ale celor doi fii ai săi Alexandru şi Aristobul.  Cumnatul său a fost înecat în Iordan, iar soacra sa Alexandra lichidată.

Doi învăţaţi care au smuls vulturul roman de aur de pe poarta mare a templului au fost arşi de vii.  Hyrcanus, ultimul dintre Hasmoneeni a fost de asemenea ucis.  Familii nobile au fost exterminate în întregime şi mulţi farisei au pierit.  Cu cinci zile înainte de moarte, bătrânul Irod l-a asasinat pe Antipater, fiul său. Acestea nu sunt decât o parte din crimele acestui «om» care «a domnit ca o fiară.»”.

În istorie Irod cel Mare nu este o excepţie de criminal care „a domnit ca o fiară”. În toate timpurile omenirea a fost condusă şi de Irodieni, de criminali care „au domnit ca o fiară”.

5.5. Masacrul pruncilor din Betleem

Jurăminte, minciuni, ucideri, hoţii, adultere se dezlănţuie; vărsări de sînge”. [Biblia, Osea 4 (2)].

 Masacrul pruncilor din Betleem, de care este răspunzător Irod cel Mare, se potriveşte perfect au caracterul lui de „odios rege criminal”.

Matei 2:1-16. Masacrul pruncilor.

2:1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, […].

2:3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.

2:4 A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

2:5 „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:

2:6 Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” […].

2:13 După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-l omoare.”.

2:14 Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.

2:15 Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”.

2:16 Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare, şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi. […].”

Au fost ucişi circa 14.000 de prunci de sex bărbătesc, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui.

Caracterul de odios rege şi de criminal al lui Irod, care era în stare să extermine, cu ajutorul trupelor romane, oricât de mult din populaţia ţării (chiar şi în totalitate, dacă era cazul), numai pentru a-şi păstra rangul regesc, rezultă şi din faptul că familiile şi neamurile celor circa 14.000 de prunci ucişi (cei mai mulţi de la sânul mamei) nu s-au putut răscula pentru a-i apăra.

5.6. Pontius Pilatus

Limba lor este o săgeată ucigătoare; ei spun minciuni;  cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în sufletul inimii îi întind curse”. [Biblia, Ieremia, 9(8)].

Pe timpul Mântuitorului Iisus Hristos Iudeea:

1) era sub ocupaţie romană, procurator (adică guvernator, magistrat, administrator) al acestei provincii imperiale fiind Pilat, care era însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor, iar

2) Irod cel Mare a fost rege al Iudeei, dar care și acesta era subordonat Romei.

În legătură cu condamnarea la moarte a lui Iisus Hristos se impune a preciza faptul că legea în vigoare în perioada respectivă prevedea că orice sentinţă de condamnare la moarte trebuia să fie confirmată de către procuratorul roman, căruia îi aparţinea aşa numitul ius gladii. Procuratorul roman era organul care putea îngădui aplicarea sau nu a pedepsei cu moartea. În anii 26 – 32 după naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, procuratorul Iudeii era Pontius Pilatus.

Contemporanii ca Flavius Josephus şi Philo din Alexandria îl descriau (în perioada cuprinsă între 25—50 d.Hr.) pe Pontius Pilatus ca fiind un om avid de bani şi setos de sânge, un tiran şi un caracter coruptibil.

Era crud şi inima lui împietrită nu cunoştea mila.

În zilele lui, guvernarea Iudeii a însemnat corupţie, violenţă, jaf, asuprire, nenorocire, execuţii fără judecată şi o nelimitată cruzime.”

Evreii ştiau bine că Pilat îi ura şi îi dispreţuia.

Pilat trebuie să-şi fi dat seama imediat că acuzatul Iisus era victima urii dezlănţuite a fariseilor. Acesta putea fi singurul motiv în baza căruia el avea dreptul să le refuze cererea şi să-L achite pe cel învinuit. Şi într-adevăr, fără a ezita, Pilat L-a declarat nevinovat:

„Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: «Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta»”. (Luca 23:4). Întărâtată de cărturari şi de preoţii cei mai de seama, gloata a cerut cu hotărâre pedeapsa cu moartea. Pontius Pilat a cedat. Dar cum se face oare că acest tiranic duşman al evreilor a dat curs unei cereri a lor? Evanghelia lui Ioan conţine o lămurire precisă:

„Dar Iudeii strigau: «Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului» (Ioan 19:12).

Aceasta era o serioasă ameninţare pentru situaţia lui Pilat, în cazul în care Roma ar fi aflat că el a iertat pe unul acuzat că 1) a aţâţat neamul la răscoală, sucind mintea poporului; 2) a oprit poporul de a plăti bir Cezarului; 3) s-a declarat Hristosul, împăratul (s-a făcut pe Sine Fiul Lui Dumnezeu). A se face pe sine împărat, însemna trădare faţă de împăratul roman, ceea ce era pedepsit prin Lex Iuliana, cu moartea.

Pilat se temea de această ameninţare făţişă fiindcă ştia că evreii sunt gata să meargă până la capăt fapt pentru care a admis sentinţa de condamnare la moarte a lui Iisus Hristos.

Arestarea, procesul și condamnarea lui Iisus Hristos de către pretorul roman Pilat din Pont sunt descrise de cele patru evanghelii, a lui Marcu, a lui Matei, a lui Luca şi a lui Ioan.

Nota Autorului

Am prezentat aceste aspecte pentru a se înţelege cât mai bine contextul, predestinat, în care fiscalitatea are legătură nu naşterea, cu viaţa şi cu răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Greşit se poate crede că fiscalitatea, prin recensământul dispus de împăratul Augustus, a avut o influenţă decisivă asupra naşterii, vieţii şi răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos în sensul că, dacă nu s-ar fi dispus acest recensământ fiscal, Mântuitorul nu s-ar fi născut în provincia Iudeea, în localitatea Betleem, într-o peşteră, într-o iesle, ci s-ar fi născut tot în ţara Palestina, dar în provincia Galileia, în localitatea Nazaret, în alte condiţii, respectiv în casa dulgherului Iosif, şi evenimentele ar fi cunoscut un alt curs.

Interpretarea corectă este că respectivul recensământ a fost predestinat, adică a fost dinainte hotărât, de la facerea lumii, de divinitate pentru a face ca „Cel născut Cel făr’ de-nceput” (Mântuitorul) să nu fie născut în provincia Iudeea (din ţara Palestina), în localitatea Betleem, în casa dulgherului Iosif, ci în provincia Galileia (tot din ţara Palestina), în localitatea Nazaret, într-o iesle dintr-o peşteră, în condiţii cu totul diferite.

În alte lucrări ale subsemnatului se prezintă consemnările pe care le conţine Biblia despre „legi”, „dări”, „zeciuială”, „biruri”, „taxe” şi „impozite”, de la facerea lumii şi până în urmă cu circa 2000 de ani. Cei care doresc să elaboreze fie o istorie a fiscalităţii, de la origini şi până la ce dată doresc, ar trebui să înceapă cu studiul Bibliei, cartea de faţă, fiind edificatoare în acest sens.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița

Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.